Și când ne-o fi mai bine, așa de rău să ne fie

Cel mai frumos lucru este să fii angajat la stat, spune ea. Nu faci nimic și câștigi o poală de bani, adaugă, subliniind astfel de ce munca la stat este cea mai bună afacere din lume.
Banii din care ești plătită sunt ai mei și ai lu mămică-ta și ai verișorului, îi spun dar femeia clipește și apoi îmi spune că sunt penibilă, oricum banii ăia ai mei și ai verișorului ar ajunge la stat, nu mă simt eu oare mai bine că ea primește 2000 de euro pe lună ca să nu facă nimic decât să primească fratele Irinucăi lu Dragnea pentru aceleași rezultate? Nu e mai bun nimicul ei decât nimicul lui?
Nu.
Mai dă-o dracului de treabă. Se enervează chiar și o mătușă care trage cu urechea.
Cum adică nu țin cu familia?
De ce nu mă bucur pentru bucuria verișoarei care a nimerit postul ăsta bun, la stat, unde nu face nimic, de unde înhață o târlă de bani din care uite, chiar eu consum acum. Ce crezi, prossecoul ăsta o fi căzut din cer?

Cu cât sunt mai abstracte noțiunile cu cât sunt mai imposibil de apărat principiile.
Patriotismul nu există decât în typo italic pe afișele PSD. Fiecare e stăpân în sufrageria țării lui de 52,9 mp, gresie, faianță, termopane, milioane de micro-Românii, notre cher patrie, fiecare cu o istorie în care comunismul-partidul-statul este un soi de salată de boeuf, unele cu pui în loc de vită, altele cu măr în loc de cartof, altele cu iaurt în loc de maioneză. N-are a face, arată a salată beouf, pesemne că asta trebuie să fie.

Lângă mine în tren stă un bărbat care are carnet cu 15 noiembrie. Nu plătește bilet de tren, are călătorii gratuite. Îi spun că îi mulțumesc pentru 15 noiembrie, că a luat bătaie pentru mine și pentru părinții mei și pentru bunicii mei, că a strigat Jos Ceaușescu!! în vremurile când țara era mută, când tot românul avea pământ în gât, când epidemia tăcerilor vinovate sufocase orice răzmeriță.
E stânjenit.
Îmi spune că asociația 15 noiembrie 1987 trebuie să plătească, din 2014, prin hotărâre de consiliu local Brașov, chirie pentru locația unde ei, revoltații, răzvrătiții din 1987, se strâng o dată, de 2 ori pe săptămână. Asociația nu e de interes public. Dacă ar fi, nu ar trebui să dea bani la stat.
Intru pe gugăl să văd cât plătesc chirie partidele politice, finanțate de la stat, chirie pe spațiile pe care le ocupă. 67 de lei, 83 de lei, pe luuuunăăă!!!
Statul e darnic. Doar nu o să ia chirie partidului lu Lyvyu sau Seby sau Ludovyc sau Vyctor. Mă plimb aiurea pe gugăl, printre articolele care îmi demonstrează că sunt doar un trup cablat în marele Matrix al mașinăriei de stors bani a statului român.
Omul de la 15 noiembrie spune ceva despre colegii revoluționari din 89.
Nu-l ascult. Tocmai citesc că Maior, un bătăuș-bagabond-șantajist-pușcăriaș-senator-pesedist, a depus plângere împotriva lui Kovesi acuzând-o de represiune nedreaptă, favorizarea făptuitorului, cercetare abuzivă și abuz în serviciu.

Verișoara întoarce un mic pe grătar. Și când ne-o fi mai rău, așa să ne fie!, strigă soțul, director în prefectură.

Răul e în noi și niciodată nu ne va fi mai bine.

1 comment
  1. amicu said:

    De fapt in 89′, la nivelul tarii, cei iesiti in strada impotriva lui Ceasca au fost o minoritate. Majoritatea era o masa amorfa care n-ar fi avut nimic impotriva idiotului national daca ar fi avut ce sa-si indese in burdihan. In 30 de ani numarul astora a mai scazut da’ tot sint suficienti ca sa aduca psd-ul la guvernare daca ceilalti sint anesteziati visind la ce bine le va fi lor in America.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: