Mereu m‐am întrebat ce se ascunde în spatele obsesiei propagandei comuniste pentru MAMĂ.

Cultul maternităţii.
Femeia oferind carne de tun ţării.
Braţe care să o apere. Braţe care să muncească. Braţe care nu îmbrăţişează decât idealurile comunismului. Mama poporului.
Mama murind făcând un avort. Sau patru. Septicemie.

Copii de grădiniţă tăind inimioare în hârtie roşie sau elevi de clasa I scriind cu litere lătăreţe: eşti cea mai frumoasă mamă!

Mama lui Coşbuc şi Mama Elisabetei Bostan.

Mame mândre când ăl mic a luat premiu. E fii‐miu, seamănă cu mine, că tac‐su e un porc ordinar. Bine că nu a moştenit nimic de la tac‐su.

Mame cu gladiole şi mame cu garoafe, copii împodo‐ biţi ca nişte cai scoşi la paradă, purtând în spate orgoliile părinţilor, de profesionişti care, dacă ştiu să facă ceva, apăi ştiu să facă oameni.

— Cu ce vă ocupaţi, doamna Matei?

— Fac oameni. Şi încă îi fac bine. Pe Vlad l‐am greşit puţin, că nah, e primul şi nu ştiam cum se face. L‐am cam răsfăţat, dar acum nu vă faceţi griji, îl iau fin la satâr şi o să iasă un băiat perfect, un român adevărat, care va face cinste patriei sale, Republica Socialistă România.

Vlad nu a făcut cinste patriei, deşi a fost prins de Revoluţia din 1989 la Bistriţa şi ar fi putut să se remarce în luptă. Dar, ce‐i drept, nu a fost nicio luptă.

Vlad a stat toată ziua, bună ziua în garnizoană. Chiar şi în lipsa luptelor sau poate tocmai pentru că nimeni din unitatea de vânători de munte nu a ieşit pe străzi, populaţia a fraternizat cu armata spunând: armata e cu noi, armata e cu noi!!!

Apoi populaţia a trimis mâncare şi băutură, iar Vlad şi colegii lui au stat şi s‐au uitat la televizor la bătăliile din Bucureşti şi Sibiu, din Cluj şi Braşov, au mâncat cârnaţi şi slană şi au băut vin roşu, apoi au ciocnit un păhărel de horincă atunci când au văzut înregistrarea cu părinţii naţiunii căzând seceraţi de gloanţe la Târgovişte, şi frate‐miu s‐a întors acasă foarte gras. Prima permisie a fost la cinci luni după Revoluţie, se făcuse cât un porc până atunci

Numai mamă să nu fii, spunea maică‐mea de fiecare dată când cineva o întreba ce mai face.

— De ce, s‐a întâmplat ceva cu Diana?

— Nuuuu, ea e acasă, dar Vlad, Vlad e în armată. Ce bine că Vick e un bălălău, un neputincios, şi nu a reuşit să aranjeze să facă fii‐miu armata la Ploieşti, să fie mai aproape de casă. Cei de la Ploieşti au avut probleme, au fost duşi la Bucureşti, au fost împuşcaţi. Nici acum nu mi‐a trecut sperietura din decembrie şi nu ştii niciodată cu ăştia, nu vezi ce se întâmplă cu nemernicii, cu ticăloşii ăştia care vin din afara ţării să se caţăre în funcţii de putere, să‐l dea jos pe Iliescu, singurul care ştie ce este de făcut, nu degeaba au zis şi atunci, înainte, la Europa Liberă de el. Că noi ascultam, noi nu eram laşi ca restul, Vick mereu cu gura lui mare şi cu bancurile lui politice mi‐a scos peri albi. Puteam să facem puşcărie, nici nu ştiu cum am scăpat. Dar uite că nu ne‐am ales cu nimic, tot felul de troglodiţi şi jigodii au ajuns în sindicat la ei, la institut.

Mamă. Numai mamă să nu fii.

În niciun caz nu mama lui Vick, biata femeie cât a tras cu bestia asta, de mic era rău. O femeie elegantă, rafinată, i‐au mâncat zilele şi Vick, şi ticălosul de taică‐su. S‐a curăţat în trei săptămâni de la un cancer despre care medicii de la Mureş îi spuseseră că poate să fie dus pe picioare zeci de ani.

Trei săptămâni.
— Las’ că o să ajungi şi tu mamă. Îţi doresc să ai parte de copii la fel de răi şi neobrăzaţi cum aţi fost voi, mi‐aţi mâncat zilele, m‐aţi îmbătrânit. La 43 de ani sunt o fosilă.

Tu eşti cea mai frumoasă mamă din lume.

Luna martie are gust de lipici, steluţe, carioci, un ţiuit constant, tinitus, vocile ascuţite ale copiilor care recită poezii dedicate mamei.
(Extras din cartea care va apărea cândva în aprilie sau mai la Editura Trei)

La agenția de publicitate la care lucrez am avut de-a lungul timpului clienți antreprenori români. Oameni cu ambiții neîncăpând în cupa F a sutienelor, bani, să facem bani, să le arătăm ălora de au râs de noi când aveam 8 ani și am luat 6 la mate că cine râde la urmă înseamnă că nu a înțeles poanta, unde sunt ei, geniile, sunt niște cercetători cocoșați în vreun birou la Măgurele pe când noi uite, facem bani, am depășit recolta record la hectar, dacă ne suim în vârful căpiței de bani vedem Viena. Și apoi, îmbătați de lipsa oxigenului din vârful căpiței de bani, antreprenorii locali și-au zis că sunt copiii lui Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl este cel care i-a creat prin frecarea rapidă a degetului mare de cel mijlociu și de arătător.
Ploaie de bani a făcut Dumnezeu Tatăl și ei erau picăturile care au căzut asupra pământului. Așa că, antreprenorii locali au început să investească în biserici ca să-l mulțumească pe Dumnezeu Tatăl.
E plin de bigotism în zona antreprenorială românească.
Se bat cruci, se cheamă popi, se plătesc slujbe, se fac seminarii cu fețe preotești, se invocă groaza unei invazii musulmane sau ticăloșia evreiască, se îmbrățișează pravoslavismul, se huiduie homosexualitatea, se laudă Putinitatea.
Și se merge, cu rugăciune, înainte. Hai Doamne ajută!!!
Doamne ajută și el cu ce poate, dar Doamne nu face autostrăzi. Nu pe rugăciuni.
Nu pe ochi frumoși.
Nu pe cruci trasate grațios la 3 centimetri deasupra pieptului.
Doamne, Doamne nu lucrează cu asfalt.
Nu suportă mirosul de șantier, azbest, smoală.
Dar cui îi trebuie autostrăzi? Domnului care distribuie mobilă sau celui care distribuie brânză sau celui care distribuie mezeluri sau celui care distribuie motorină și benzină?
Tuturor.
Aia crezi tu. Ei nu își bat capul cu asta, cum a mers 30 de ani o să meargă și următorii 30, mai rău sau mai bine, cum o da Dumnezeu, noi să fim sănătoși.
Dar noi nu suntem sănătoși.
Se moare zdravăn pe șoselele din România. Se rămâne fără picioare și mâini și ochi pe șoselele din România.
Cum o da bunul Dumnezeu, ne-om duce crucea, spun antreprenorii în SUV-uri cu 873 de airbaguri și 46 de iconițe legănându-se, agățate de oglindă.
Dar Dumnezeu nu dăăăăăă, asta a strigat suceveanul Ștefan Mandachi care a propus ca pe 15 martie, la ora 15, pentru 15 minute România să se oprească din lucru.
Da.
15 minute de scos România din priză.
Pauză de gândire.
Un festival al reflexiei, ca Nyepi din Bali.
Să ne întrebăm unde am ajuns și de ce nu am reușit să ajungem prea departe?
Poate pentru că nu avem drumuri?
Câți o să vă opriți 15 minute la ora 15 pe 15 martie?
Câți o să trageți mașina pe dreapta, câți o să vă ridicați de la birouri, câți o să lăsați tava și polonicul, câți o să opriți ora de mate sau de chimie, câți o să vă gândiți că Dumnezeu vostru, ăla de îi suportă pe ticăloșii de la putere și nu-i trăznește, nu o să vă facă vouă autostrăzi și nici nu o să întoarcă morții din mormânt?
Eu sper că mulți.
Să oprim rotița pe care ne învârtim 15 minute.
Vom fi niște șoareci mai odihniți și deci mai greu de păcălit.

Fifti-fifti o fost înaintea lui Boc, o fost și la pușcărie dar o ieșit. Îi ziceau fifti-fifti că cierea juma din profitu oricărui investitor sau cie Mniezău era ăla de voia să facă la Cluj vreo afaciere. Ăla o fost rău, nu mai rău ca Funar care ne-a dat 15-20 de ani înapoi, Fifti-Fifti nu o fost așea rău că a stat puțin. Și mai sunt nebuni d-ăștia prin Florești, unde stau eu, coloșea e unu penelist. Nu știe decât să fure și să mintă dar lumea îl votează și nu pare să vadă cât de rău am ajuns.
Taximetristul tace o leacă, pierdut în gânduri, apoi spune: nu știu cum, cu cât sunt mai proști și mai răi, cu atât ajung mai sus.
Îi spun că sunt ca mătasea broaștei, ăștia plutesc deasupra, îți iau ochii, dedesubt sunt știucile ălea adevărate, stăpânii bălții.
Aprobă.
Apăi normal că pe ăștia îi scot în față, că sunt manipulabili. Că noi avem aici și oameni capabili, uite cum îi Rus de la PSD sau Dâncu, adică sunt de la pesedeu dar sunt oameni în putere, dăștepți. Dar Boc e cel mai bun, că el o făcut Cluju ăsta să fie fruncie.

Taximetristul de noapte crede că Boc fură.
De fapt, e sigur că Boc fură.
A văzut că intră foarte mulți bani în Cluj. Sunt sute de companii de IT și hotelurile sunt mereu pline de chinezi și de arabi și indieni, nu mai vorbim de italieni și francezi și ruși. E un oraș internațional unde umblă banii. Știi cât costă o casă?
Nu.
Păi un văr d-al meu și-o luat, nici măcar în centru, un apartament de 70 de metri pătrați, îi adevărat că-ntr-un bloc vechi, cu grădină și acces la pod. A dat 143.000 de ieuro. Sunt bani duamnă în Cluj și uite cum sunt drumurile, uite ce aglomerație îi, uite cât s-au căznit să gate un pod. E clar că Boc fură, că la toți banii ăștia mulți ar trebui să avem șosele mai acătări, să avem metrou, să avem di tăte.

Taximetristul de București a făcut armata la unitate de miliție la Timișoara. Îi place Ardealul. Crede că Ardealul e superior Munteniei deși el e get-beget bucureștean. A fost ultima oară în 2008 în Cluj. Spune că trebuia să ia un troleibus de undeva și toată lumea stătea la coadă, ordonată, exact în dreptul indicatorului care arăta locul unde urma să oprească mașina și el când vedea cozi își aducea aminte de cele la carne de pe vremea lui Nătărău-vă spun dacă avem timp de ce îi spuneam Nătărău lui Ceaușescu-așa că atunci când a venit troleibusu s-a fofilat și a urcat pe una dintre ușile unde nu era nici dracu, i-a lăsat pe clujeni să respecte rândul și apoi, vă spun doamnă, tare rușine mi-a fost, o bătrânică a venit la mine și mi-a zis: se vede treaba că sunteți bucureștean.
Descurcăreții.
Taie curba.
Ia-i fața.
Fă-l la lanț.
Dar uite că ei au parcări și nu au șomaj, merge bine orașu, sunt firme grămadă și salarii mari, spune plin de admirație taximetristul-milițian.
E abătut.
Crede că noi ăștia, descurcăreții, suntem loviți de ghinion.
Îi spun că nici vorbă.
Noi suntem individualiști.  Nouă nu ne pasă decât de fundul nostru. Și d-aia noi alegem prost, pentru că nu suntem obișnuiți să ne gândim la ăla de lângă noi. Nu înțelegem proiecte, concepte, suntem victimele propriei noastre superficialități.
Ne descurcăm din încurcătura în care ne băgăm singuri atunci când votăm oameni care par la fel de descurcăreți ca noi. Uite Oprescu. Uite Băsescu. Uite Firea.
Niște șmecheri.
Cum s-au învârtit ei.
Unul nu ar fi stat la rând la troleibus dacă puteau să urce pe ușa la care nu aștepta nimeni.
Haos.

Și acum, cu cine să votăm doamnă?, întreabă taximetristul din București care nu apucă să îmi mai spună povestea Nătărăului. Eu zic cu Tăriceanu că-i baiat arătos, nu ne face de rușine în Europa, adaugă și privește iute în retrovizoare.
Tăriceanu a fentat sute de oameni ca să-și ia carnetu de șofer, vă amintiți?
Da, își amintește. Îmi dă restul și întreabă: dumneavoastră în locul lui, la funcția lui, nu făceați la fel?
Nu.
Nu mă crede.
Dar nah, se știe că brașovenii sunt mincinoși. L-au vândut pe Vlad Țepeș turcilor. Și bietul Țepeș, ce rușine, nu a fost capabil să se descurce și să iasă cu viață din această poveste.
The end.