Alibaba și cei 40 de hoți.

Ce ne facem cu ăștia doamnă că fură tot, chiloții de pe noi îi fură, spune șoferul și aruncă în retrovizoare o ocheadă vicleană.
Păi mergem la vot acum, pe 26. Nu?
Nooo, eu sunt rezident în Germania doamnă, sunt șofer de TIR în Hamburg, nu îmi pasă mie de ăștia de aici.
Păi și ce căutați în București?
Mi-am rupt piciorul și am venit puțin acasă să mai fac niște bani. Dar de stat eu stau în Germania, că mi-am luat rezidența pe viață la ei în 93 când am ajuns prima oară, nici nu știau ce i-a lovit atunci. Vă spun doamnă, furam de rupeam, donperinoane și moeșandoane și alte șămpănii, intram în magazinele de turci, nu avea ei pe vremea aia camere și nici nu țiuia marfa, băgam 2 sticle în față, 3 în spate la haină. Ne puneam la vrăjeală pe mână mătănii d-ălea arăbești, ziceam Salam Alecum și praf îi făceam. Furam de plăcere, de cât de fraieri erau și vindeam șampaniile unui francez care avea un restaurant șmecher. Și apoi am plecat cu un tovarăș de-al meu în America, am plecat cu un pașaport norvegian fals, în 97. Când am ajuns m-am predat, le-am zis că sunt țigan persecutat în România și am primit greencard și cu un prieten am furat 27 de milioane de dolari și în 2004 m-au expulzat din State.
Stați puțin, păi nu ați făcut pușcărie?
Nu. Că nu au putut să demonstreze că sunt implicat, că eu eram complice, prietenul meu era înăuntru, în bancă, lui i-au făcut dosar, a venit FBI-ul, dar pe mine nu m-au putut găsi așa că m-au expulzat, că doamnă, vă spun, nu e ca la noi să te încalțe pen că ești țigan cu tot ce vor ei. Te respectă lumea în Occident. Așa că am văzut și America și m-am întors în Germania că am rezidență pe viață, v-am spus.  Iote ce gropi aveți pe strada asta, nimic nu fac nenorociții ăștia. Doar fură.
Dar dumneavoastră, care mi-ați spus că furați de plăcere, nu credeți că și ei fac la fel?
O nouă privire șugubeață în retrovizoare.
Doamnă, să vă spun ceva, noi furam în anii 90, când eram săraci. De sărăcie furam. Acuși treaba s-a schimbat, oamenii au și ei de bine de rău o casă, o mașină, un ban pus de-o parte. Și nu vor să piardă ce au. D-aia nu se bagă să facă nimic, d-aia niciunul nu riscă să se ia de gât cu statul. Nu suntem uniți.
Nu suntem uniți.
Țiganul hoț al anilor 90 nu se simte reprezentat de hoții din PSD.
Nici de hoții din PNL.
Nici de hoții lui Oprea.
În general, hoțului nu îi place să se dea pe mâna hoților.
Pentru că îl vor fura, 2 șosele în fața hainei, 3 în spatele hainei, Salam Alecum țigane, Alecum Salam patroane.
Dar țiganul hoț nu merge la vot pe 26.
Pentru el viața este în altă parte, țara asta fiind doar un spital de campanie unde ajungi când ești expulzat sau îți rupi piciorul.
Credeți că se va schimba ceva dacă votați?, mă întreabă când mă pregătesc să cobor.
Și îmi dau seama că nu mai am curaj să cred în nimic, că degeaba împing bolovanul de la peșteră și văd mormântul gol.
La cât de hoți sunt ăștia, poate că Isus nu a înviat ci doar i-au furat niște pesediști cadavrul.

 

2 comments
  1. ionas said:

    Cool

  2. Little Boar said:

    Sacre bleu….tin minte cum te intreba tiganu’ ce vrei si iti prezenta catalogul magazinului.
    Pai nu furam asa aiurea.
    Furam la comanda.
    Kill me now!

Leave a Reply to ionas Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: