Cea mai lungă crimă din lume

—  Ce e asta?

—  Salată boeuf.

—  E cu pui?

—  Da.

—  Deci e salată de pui.

—  Despici firul în patru aiurea.

Emanciparea gătitului în familia Matei a început la două luni după Revoluţie. Mily a decis că e timpul să facă pizza în casă. Într‐o cratiţă punea un strat de pâine, apoi punea salam de vară tăiat cubuleţe, sos de roşii, nişte brânză telemea, ceapă, o ţinea la cuptor până brânza se topea şi salamul transpira ca Păunescu în timpul cenaclului. Pizza.

— Pizza pe dracu’, asta e pâine cu salam suc de roşii şi ceapă.

— E pizza, insista Mily, aşa se face.
Şi cine eram noi să o contrazicem? Prima pizzerie din Braşov, Pizza Iulia, a apărut ani mai târziu. Cred.

Încet‐încet, s‐a lepădat de gătitul ca la Găujani acasă, maionezele au îngroşat salatele de vinete pălind ficatul, puiul i‐a dat un brânci vitei din salata boeuf, în loc de 70%

cartofi, aceeaşi salată boeuf era acum făcută cu morcov, enorm de mult morcov, şi chiar mere. Până aici!!!

— Ce caută, dom’le, merele în salata boeuf? a întrebat Victor şi noi, copiii nerecunoscători, ne‐am grăbit să îl susţinem în demersul lui investigator.

— E o reţetă nouă. În plus, merele sunt sănătoase, cartoful are lipide şi glucide, zaharuri, are amidon, nu e bun la organe.

— Dar ai distrus gustul salatei, nu mai are nicio legătură cu nimic! am continuat să ne plângem.

— Semănaţi toţi cu tac‐tu, nu apreciaţi nimic, cine m‐a blestemat să am nişte copii idioţi care să nu fi luat nimic din mine, nimic, totul de la bruta asta de bărbată‐miu…

— De ce mă jigneşti? Ce ţi‐am zis de mă jigneşti acum, de faţă cu copiii? Cum Cristosu’ mă‐sii am ajuns la jigniri doar pentru că am remarcat că ai distrus o reţetă, pentru că da, ai distrus‐o, nu mai e salată boeuf, e o bătaie de joc cu mere!

— Nu‐ţi convine, găteşte‐ţi tu!
Uşile erau trântite, farfuriile cu mere şi pui în loc de cartofi şi vită zăceau părăsite cu orele în bucătăria plină de muzica de pe România Tineret, Mily înşirând în dormitor, pe mocheta verde, toate suferinţele ei scoase din cutiile de pantofi de pe fundul şifonierului. Le lua, le dezvelea din hârtia subţire, ia să te văd, te‐ai făcut mai mare, ţi‐au crescut unghiile, părul şi şoldurile?

Fiecare suferinţă era invocată, inspectată şi interogată.

Mângâiată, stropită cu lacrimi amare, apoi ştearsă cu dosul palmei şi băgată la loc, în cutiile de pantofi, până la următoarea criză.

Singurele prietene ale ai lui Mily sunt tragediile imposibile pe care le colecţionează. Aceste ouă Fabergé, încrustate în blesteme şi nelegiuiri, măcar de le‐ar putea vinde să facă bani din ele. Poate, dacă le‐ar pune pe muzică, ar face din ele nişte balade să sară cămeşile de tristeţe pe ascultători. Sau poate ar fi mai bine dacă ar scrie nişte sonete, uite, în caietul ăsta în care notează cheltuielile — 6 lei vinete, 2,4 lei pâine mare, 10 lei pantaloni de la ţigani. Pardon, de la second. Pardon, pantaloni aduşi de Diana din Londra. 

Pentru restul, haideți la lansare pe 13 iunie de la ora 19, Seneca AntiCafe. Să nu râzi :((

2 comments
  1. Un bautor said:

    Nu-i de ris, e de plins. E nouazeciul naivitatii noastre, care ne-a prins cu gura cascata si in care am turnat suc de la dozator ca sa ne amagim setea de nou.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: