Cine câștigă de pe urma miilor de refugiați sirieni?

Hamburg, august 2019.
În pragul magazinului de haine, o fată, un băiat și un câine își construiesc, ca niște berze, cuib. Câinele nu construiește, se învârte inutil și îngrijorat, în jurul rucsacilor.
Următorul magazin, un bărbat murdar și un pitbul cu ochi apoși dorm îmbrățișați. Și uite încă un homeless, fără câine, fără pisică, fără canar, fără peștișor, ocupând un prag, blocat în no man`s landul atât de îngust că nu-i poate încape enormitatea ghinionului, iar a tras 3-ul de treflă și trebuie să mai stea o tură.
Orașul este plin de case și de oameni fără case. Pe la colțuri la 10 seara sunt grupuri de bărbați cu anatomia schimbată de umbre, gâturile au dispărut între umerii ridicați la urechi, capetele sunt înțepenite în priviri negre.
E multă frică. Și la mine. Și la ei. Mă strecor printre grupuri de 3, întotdeauna sunt grupuri de 3 bărbați, cu glugi trase peste frunți, trinitatea traficantului de droguri. Sau poate nu asta vând. Poate cumpără timp afară din cămăruțele lor aglomerate.
Stau în isoscel, nu suportă geometria lui 4, singur între patru pereți. Sunt maghrebieni sau sirieni, africani sau indieni, snopuri de trei bărbați îmbrăcați în negru, camuflați în noapte, fără femei și fără lumină.
Hamburgul lui 2013 e pierdut.
Întunecare.
Luminile nu ard în case.
Case goale și oameni fără case.
Parlamentul e plin de creștini în costume. Și ei dorm pe-un prag. Pragul războiului așteptând să se deschidă magazinul cu ură.
https://www.theguardian.com/uk-news/2019/aug/27/immigration-panic-how-the-west-fell-for-manufactured-rage?CMP=fb_gu&utm_medium=Social&utm_source=Facebook&fbclid=IwAR2chtEEdd5P98C7x0g-J2CoDIk5vCs_hn4UoKrzgMsGlZBCd1ZXkBuKceA#Echobox=1566903305

feher

1999, aprilie, granița cu Iugoslavia. Mii de refugiați aduși ca sacii de cartofi și aruncați în no men`s landu care desparte micuța republică de împărăția răului milosevician sunt lăsați să putrezească în așteptarea ajutoarelor. Stau în corturi din plastic, 7, 8, 12, grămăjoare de carne și cârpe,  înmuiate în nămoluțul cald făcut din praf amestecat cu urină.
Nu sunt toalete. Nu e mâncare. Nu e apă. Nu sunt medicamente.
O dată pe zi, tractoare cu remorci pline de pâine despică marea de țipete și mâini murdare aleargă pe tabla remorcii, întrecându-se disperate în cursa pentru mâncare.
Au încetat să fie oameni. Formează cu toții un cocoloș de organe, un dumicat scuipat de un balaur uriaș.
Holera e în tabără. Și-a făcut loc sub prelate și pungi, a intrat pe sub unghii, pe colțul de pâine și în gura de apă.
În fiecare zi vin alți și alți și alți kosovari, sperând…

View original post 473 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: