Revoluția în pielea goală

Actorul urcă pe scenă. Arată bine, ce bine arată pentru vârsta lui, mă trezesc gândind și nu-l ascult, de fapt nu înțeleg ce spune prea ocupată să mă țin în picioare pe ghețușul vorbelor lui, ar fi trebuit să-mi trag pe urechi șosete ca babele peste cizme înainte să plece pe poleiul de afară. Mă rezem de niște cuvinte uscate, actorul spune acum că Hamlet sună cel mai bine tradus în românește: a fi sau nu a fi, zice și apoi face echerul și se aruncă în câteva strofe, recită, curg vorbele și eu mă gândesc ce memorie bună are pentru vârsta lui, și-a pus botox la memorie, și-a făcut lifting la amintiri. A fi sau a nu fi, sala aplaudă, actorul vorbește în engleză despre Revoluția lui care a fost înfrântă pentru că Securitatea a câștigat și pentru că securiștii sunt și azi la putere și el nu mai are încredere în nimic decât în generația tânără și apoi întreabă dacă mai are timp să spună ceva și ambasadorul spune Da, firește și actorul povestește un fairytale din copilărie, așa zice, fairytale, despre cum la 3 ani a fost ascuns de mama lui într-un adăpost că bombardau americanii și cum la 7 ani au venit securiștii și i-au luat părinții și sora și sora avea 14 ani sau 11, nu mai rețin pentru că mă întorc la gândul ăla care nu îmi dă pace: băi ce bine arată actorul la cei…câți dracu de ani are? Nu mai am baterie la telefon să caut și toți copiii din sală sunt pe whatsapp, își dau mesaje, actorul care se ține bine descrie gurile securiștilor care i-au arestat familia când el avea 7 ani, erau pline de aur, gurile, Ioan Gură de Aur, toți securiștii aveau dinți de aur pentru că erau ne-educați, ultimii oameni, talpa țării și pentru ei semnul căpătuirii era să-și pună aur în gură și elevii râd și actorul încheie spunând că d-aia urăște comuniștii și totuși nu încheie pentru că vrea să spună ceva despre miracolul meteorologic din decembrie 1989 care a făcut ca iarna să fie ca vara, 12 grade, geaba punea tunurile cu apă Securitatea pe demonstranți, nu a făcut vreun revoluționar hipotermie, ca acum era vremea în decembrie 1989. Și termină. Aplauzele urcă la cupola de sticlă și ridic capul și număr 2 becuri arse.
A ars biblioteca centrală după ce tancurile au tras în ea în 22 și John Simpson, corespondentul BBC care e și el pe scenă povestește despre cum era să moară pentru că l-a durut sufletul că armata trage în bibliotecă și o distruge, nu era să moară de inimă rea ci pentru că s-a dus să oprească tirul inept al tancurilor și căpitanul batalionului a zis: doar un om al lui Ceaușescu ar putea să comenteze deciziile armatei și i-a pus pistolul la frunte și el, jurnalistul BBC, a îngenuncheat și cumva a scăpat, nu ca Jean Louis Calderon care a murit călcat de tanc și acum e o străduță din București mereu aglomerată, Doamne cât urăsc străduța cu numele ziaristului francez. John Simpson nu a salvat biblioteca dar uite că s-a salvat pe el de la tragica soartă de a fi o străduță aglomerată dintr-un oraș condus de o fostă jurnalistă, prezentatoare de știri la televiziunea unui securist cu gura plină de aur, cu multe guri pline de aur, cu milioane de guri pline de aur depozitate într-un cont în Elveția.
A fi sau a nu fi.
În fața scării sunt strânși unul în altul doi cerșetori, mamă și fiu. Le dau un plăsoi cu haine pe care îl car în mașină. Fulare și geci, plovăre și ciorapi, tricouri, căciuli și mănuși. Bătrâna zice: am haine, nu am nevoie, poate doar să le dau cuiva.
Păi dați-le cuiva.
Nimeni nu vrea haine, repetă. Luați-le înapoi, că io acum cui să le dau?
Unor sărmani.
Nimeni nu le vrea, mai le și car după mine.
Deci nu le vreți?
Lasă-le acum. Dar nimeni nu-ți dă nimic, un șpiț în cur, spune bătrâna care probabil e de aceeași vârstă cu actorul care se ține atât de bine. Nu cred că avea mai mult de 45 de ani la Revoluție, ca mine acum, bătrâna cerșetoare a fost și ea tânără și poate o fi fost membră de partid, una din cei 4 milioane de membri de partid sau poate a fost o dizidentă care nu s-a făcut că lucrează.
A fost sau a nu fost?
A fi fost sau a nu fi fost?
A fi sau a nu fi?
Întrebarea e de ce nimeni nu vrea haine?
Eu cred că din cauza miracolului meteorologic pe care îl trăim la fiecare 30 de ani și ne împinge la Revoluții.
În pielea goală.

1 comment
  1. pavel said:

    asta-i al doilea articol/gand la care m-am cutremurat. sau cu – tremurat. pentru care, multumesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: