Încă o zi în pușcăria BOR

Ortodocșii vor lumină.
Tata nu, el e fiul frizerului satanist, îi place pe întuneric, să pipăie păcătos telecomanda.
Maică-mea, probabil, o să coboare să ia lumină de la milițian. Nu are nicio vină milițianu că a ajuns, după 150 de ani de Nietzsche, marxism-leninism, stalinism și ceaușism, să servească biserica ortodoxă română. Regimuri și regimuri.
Frate-miu crede că libertatea de conștiință trebuie respectată. Dacă nu există niciun decret care să îngrădească libertatea de conștiință, să-i pună deci, așa cum spune și numele, un gărduleț peste care libertatea de conștiință să nu poată să sară, să stea și să latre răgușit la baza ulucii, atunci înseamnă că e ilegal să împiedici oamenii să meargă la biserică.
Măsuri excepționale pentru momente excepționale, îi spun.
Nu-i ok, credincioșii au dreptate să vrea să meargă la slujbă, zice.
Stai puțin, dar catolicii care nu au primit susținerea miliției și jandarmeriei, ei se pot socoti discriminați ca țiganii din Țăndărei de gluma lu Tismăneanu? De ce nu se autosesizează CNCD pentru că alte culte nu au primit cadouaș nu numai miliarde de lei, așa cum face BOR, ci și brigada de adus lumină a statului SECUUUULAAAAR român?
Dacă eu cred în sfânta plombă sau în sfântul permanent sau în sfântu program cardio de la gym și statul nu numai că nu-mi aduce coafeza ambalată în salopetă, vizieră, și mască acasă ci le închide, brutal, bisericile unde uorșipez eu, nu înseamnă că-mi încalcă libertatea de conștiință?
Băi, tu ai dreptate într-un fel deși exagerezi, insistă frate-miu, dar să știi că libertatea de conștiință, dacă dădeau o ordonanță militară care să suspende…
Legaleză.
În definitiv nimeni nu respectă nimic.
Doar moartea e respectată. Atunci când nu se întâmplă tăcut, pe-o scară de bloc unde a urcat un vecin infectat cu un virus rău, agățat de la un jandarm asimptomatic care nu a făcut decât să slujească țara și să nu îngrădească libertatea de conștiință.
Important e să vrei să fii liber într-o închisoare a unor ritualuri imaginare.

 

În octombrie 2018 scriam
E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.
Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.
Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.
Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.
NU.
Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.
Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.
Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.
În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.
Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.
Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.
-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.
Ce avem noi aici?
O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.
O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.
O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.
O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.
Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.
Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.
Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.
Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.
Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.
Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.
Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: