Archive

Monthly Archives: April 2020

19.58, seară de seară, troznesc petarde, bat clopote și chiuieli ridică stoluri de rândunici, ca un curent de aer fierbinte. Aplauze se strâng nor peste orășel, entuziaste Bravoooo!!! cresc ca vrejurile uriașe de pe balcoane, Spania mulțumește medicilor și asistentelor, vânzătoarelor și șoferilor, gunoierilor, mecanicilor de locomotivă și polițiștilor.
Am ajuns acum o lună aici, exact 4 săptămâni, și gândul că trebuie să mã-ntorc acasă mă-nspăimântă. Acasă unde medicul rezident este dat afară din chirie de proprietăreasa angoasatã de posibila infectare cu Covid, acasă unde asistentele sunt stuchite și clătite cu clor de vecinii îngroziți de spectrul ciumei.
Acasă unde primarul Vasluiului, încadrat de 2 jandari, toți trei cu măști chirurgicale peste gurã si nas, îngenunchează când prin fața clădirii primăriei trece bena cu ce-a mai rămas din Sfânta Parascheva.

Acasă unde, rămase fără bani de mâncare, familii întregi au ieșit în stradă să cerșească în timp ce statul dă din banii lor, ai amărâților ăștia înfometați, un buget de patru ori mai mare așezământului monahal românesc de la muntele Athos (1 milion de euro primesc, de la 250.000 cît aveau înainte).
O țară de sluțiți de avariție, pitiți după sutane, suflete mici care se roagă doar pentru sănătatea buzunarului.
Unde e biserica acum, cum ajută ea zecile de mii de români rămași fără serviciu, muritori de foame? Fac mănăstirile pachete cu mâncare, ajută bisericile credinciosul alungat în stradă de proprietar, aruncă biserica anatema pe banca ticăloasă care dă săracul afară din casă? Deschide biserica oare Catedrala pentru cei care vor rămâne pe drumuri?
Finanțează biserica achiziția de paturi pentru spitale, medicamente pentru bolnavii de cancer?
10.000 de lei a dat Patriarhul din salariul lui lunar de peste 23.000 de lei.
Bogăția nu este rea în sine, crede patriarhul contrazicându-l nu numai pe apostolul Pavel ci și mii de ani de reforme prin care a trecut creștinismul.
Scufundată în plin ev mediu, biserica noastră amorală merge mai departe fie ciumă, fie covid. Cât credinciosu are Netflix, drojdie și hârtie igienică, totul va fi bine.
Mai jos este un articol scris în ianuarie 2019 care completa un post din ianuarie 2018.
Cu cât te duci înapoi, cu atât îți piere orice speranță.
Din țara care a dat Inchiziția, vă spun că mai avem măcar 300 de ani să ajungem la învățăturile lui Spinoza. Spor la treabă.

Și a venit Boboteaza și popii au umblat ca la referendumu pentru familie după credincioși și ăștia de au deschis ușa și au lăsat popa înăuntru, au dat bani și au zis sărumâna părinte, nu cred că e unu care să nu fi dat bani, care să fi zis că nu are bani că uite cum a crescut ROBORU și prețu la carne, bomboane și vin argentinian.

Nu am bani, că mie nu îmi dă guvernu și primăria la fiecare 2 săptămâni câte 1 milion, 2 de euro. Și banul oricum e ochiul dracului, ce nevoie ai matale să-ți umpli buzunarul sutanei cu ochii satanei, să-ți zornăie diavolește când urci scările, să se chiorască prin straie la tine când dai rasol cu botezu la omu ăsta în odaie?

Dar niciunul nu i-a zis așa popii, că nu-l superi că te bleastemă.

Au scos taxa de protecție dintre prosoape și i-au plătit-o cum se cuvine popii și și-au spus ușurați că anul ăsta nu o să-i mai deranjeze și biserica a înhățat banul din care își va mai lua niscaiva mertzuri cu ABS și EPS și MUIEPSD și ce alte opțiuni or mai fi.

Și merge înainte biserica, doar că merge cu spatele înainte, privind mereu în urmă, animată de paranoia oricărui țăran ofuscat că va fi pălit peste ceafă de modernitate.

Au mai plecat niște sute de mii de români în 2018 din țară. Asta înseamnă niște sute de mii de lei mai puțin strânși de Bobotează de biserică. N-are a face, îi dă Gaby bani prea fericitului. Și îi dă Vyo bani prea fericitului. Cineva va fi acolo mereu să îi dea bani prea fericitului căci d-aia au murit tinerii ăia la revoluție. Pentru credința că un grup de cetățeni cu barbă vor avea grijă de grădina Maicii Domnului să nu fie homosexuali și avorturi în ea, nici președinți protestanți ci doar ortodocși divorțați, cu copii nevaccinați.

D-asta au murit tinerii la revoluție.

Nu BOR.

Nu d-aia au murit oamenii la revoluție.

Au murit strigând jos comunismul și jos securitatea pe care tu ai servit-o și continui să o faci.

Csf, ncsf.

Luminițe, căciuli suedeze, pancarte vesele, vuvuzele, copii în cârcă, pe de-o parte. Jandarmi călare, primărițe și ministrese platinate, mustăți trimate și buze catifelate la televiziunile mincinoase, pe de altă parte.

Suntem două grupuri de turiști vizitând în acelasi timp un monument istoric, unul de japonezi și unul de ruși, fiecare rămânând în barierele limbii lui, neafectat defel de vorbăria de lângă el care, incomprehensibilă fiind, devine un zgomot de fond ca lătratul câinilor sau huruitul bormașinilor.

Existăm în același spațiu fizic dar la etaje diferite de moralitate și niciunul dintre cei care locuiesc în podul valorilor nu vrea să plătească pentru inundația din demisolul conștiinței iar cei de jos nu vor să dea bani pentru țiglele de pe acoperișul național.

Suntem uniți de identitatea națională prin care fiecare din noi înțelege altceva.

Dar mai suntem uniți de altceva, de identitatea religioasă, ortodoxia, religia îmbrățișată de peste 90% din populația țării.

Nicio revoluție nu poate să aibă loc fără mase, biserică sau armată. În fiecare revoluție din lumea asta, reformatorii din armată sau biserică au fost cei care au asigurat victoria revoluției.

În Ucraina anului 2014, maidanul a avut parte de susținerea necondiționată a unei coaliții de biserici ucrainiene.

“They stand defiant before shield-wielding riot police, clutching gilded crosses and inspiring the freedom-seeking masses in Kiev’s Independence Square.

But the clergy of Ukraine are more than leaders of the protest that threatens to split the nation’s troubled alliance with Russia. They are a link to Ukraine’s historical independence, before the Russian Revolution led to the Soviet occupation that lasted until 1991 but still hovers above like a dark cloud. Amid the escalating violence, priests have been seen defying police, leading civilians safely past them and performing last rites on those killed in the clashes.” (http://www.foxnews.com/world/2014/02/21/ukraine-priests-provide-protest-inspiration-proud-link-to-pre-soviet-era.html)

Nu are sens să întrebăm de ce nu este biserica ortodoxă română în stradă, alături de turma de credincioși care s-a ridicat împotriva clasei politice românești care ne scoate din Europa și ne trimite din nou în poala pedofilului rusesc.

BOR-ul este o instituție la fel de coruptă ca lumea politică românească. Catedrala Mântuirii neamului va fi gata în 30 noiembrie și va costa 90 de milioane de euro, fără finisaje. Biserica scapă basma curată din orice scandal, fie cu profesorul de religie cu mâncărimea la ouă, fie cu pedofilul Pomohaci, fie cu implicarea în spălarea de bani din trafic de armament din țări africane, fie cu tăieri de păduri, fie cu construcții de mânăstiri, fără autorizație, în parcuri naționale, fie cu exorcizări criminale.

Bisericii i se iartă orice pentru că biserica este aliatul cel mai important pentru primarul hoț al pesedeului, el merge cu popa la pescuit, cu popa joacă vinerea șeptic și bea un vin de țară.

Biserica iartă corupția și bisericii i se iartă corupția. O mână spală pe alta. Iar în noiembrie 2018, 100 de ani după marea unire, catedrala va fi gata să-și mântuie ocupanții. Să ne primească pe toți, la ceas de sărbătoare, împreună.

Dar noi nu o să mai fim aici, noi ăștia din grupul de turiști japonezi. Vom fi plecat din țara să ne facem o altă țară.

Și aici intervine ipocrizia BOR-ului care nu înțelege că centenarul unirii nu poate fi sărbătorit doar cu juma de popor. Că atitudinea bisericii în fața acestui cataclismic val de emigrări trebuie să fie acea a preoților ucrainieni care au ieșit în maidan, interpunându-se între manifestanți și scutieri.

Biserica trebuie să înțeleagă că ce se întâmplă acum în țară este asemănător cu Maidanul lui 2014, mai insidios și aparent mai puțin mortal, o infecție care te ucide în câteva luni, nu în câteva ore. E malarie, nu ebola.

Biserica trebuie să înțeleagă că proiectul unității naționale nu poate să fie realizat fără o națiune. Acum sunt 3,4 milioane de români afară. După această iarnă, vom fi 5 sau poate 6. 99% dintre cei care au plecat sau vor pleca sunt tineri, forța de muncă a patriei care ar trebui să construiască următoarea sută de ani de Românie. Sunt elitele, sunt intelectualii, sunt conștiința spirituală a poporului român. Știu, cuvintele ăstea sunt tocite ca o pereche de flecuri de mersul apăsat al propagandei pe coridoarele de marmură ale Casei Poporului.

Politicienii sunt demagogi, hoți, ticăloși. Nu mă aștept de la ei să gândească mai departe de termenul de judecată în dosarul de corupție care îi privește. Dar în biserică mă aștept să fie preoți care să priceapă că poporul ăsta se risipește ca un stol de pescăruși în care intră alergând un grup de labradori.

Oare nu există în biserică preoți care să înțeleagă că cele două Românii au nevoie de un translator care să îi ajute să înțeleagă celebra scandare: ce vrem noi, e și pentru voi?

Dacă nu, vom rămâne cu luminițele, căciulile suedeze și vuvuzelele, protestând de data asta de la Londra sau Madrid sau Oslo. Iar platinatele își vor acoperi sfioase cu basma capetele când vor intra în Catedrala Mântuirii Neamului. Dar mântuit folosit cu înțelesul popular: isprăvit, terminat.

Sfârșit.

https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/02/20/dramatic-photos-ukraines-priests-take-an-active-role-in-protests/?utm_term=.e72e4de18c3

În cele 4 plase am cumpărături de 58 de euro, sălămioare fandosite, brânze împuțite, conserve de scoici și conserve de pate, iaurturi, andive, ciuperci și alte 2 kilograme de roșii, cartofi și ceapă, am 12 beri și 4 sticle de vin roșu, de Rioja, 2 papaya și 5 avocado, pâine cu semințe, un pui prăjit, mai am detergent de rufe, hârtie igienică și 6 ape minerale și 2 pachete de cafea și o cutie de suc de roșii, 2 borcane de muștar, unul cu miere, altul iute, un borcan de dulceață de portocale și biscuiți cu ciocalată.
Le scot din pungi, nu se mai termină, în România ar fi costat lejer peste 120 de euro ce am eu aici. Mă gândesc la pensionarii de acasă, nu la generali și milițieni și securiști, ci la părinții mei care jonglează miraculos cu 1700 de lei, la ce-și refuză pentru că e prea scump, la viețile lor legate de un par cu un lanț scurt, de câini hămesiți, cu blana tăbăcită, înjurați de stăpâni, nah d-aici, boalăăă!!!
La neliniștea lor în fața iernii, când strâng în cămară borcane cu gogonele și castraveți și înfundă congelatorul cu carne. La centrala dată pe 16 grade în toiul gerurilor, ca să facă economie, la igrasia din casă și la dușurile scurte, la cremele maică-mii din frigider, la sticlele de coniac pe care le cumpăr, care rămân nebăute cu anii, din aceeași nestrămutată convingere că e bine să aibă mai încolo decât să se bucure de ele acum.
Trăitul mai bine în viitor este un concept creștin pervertit de comunismul românesc, nu de ideologie cât de construcția oloagă pe care sovieticii și pălmașii locali au ridicat-o pe cadavrul societății rural-regaliste-române.
Mâinele e mereu mai bun decât azi.
Lasă pe mâine bucuria, rămâi azi cu spaimele: ce mâncăm, din ce bani ne luăm mormânt, s-a scumpit curentul.
Sunt cetățean european și am drepturi, așa spunea reclama de acum cât, să tot fie 10 ani, care încerca să-nvețe un popor de slugi tehnica îndreptării coloanei vertebrale. În țara în care vânzătoarele și apoi asistentele și apoi secretarele taie și spânzură, drepturile cetățeanului european sunt inexistente.
Nu putem să primim marfa, ați rupt eticheta.
Sunt cetățean european și..
Doamnă, nu înțelegeți, trebuie să luați un produs de aceeași valoare, nu vă dăm banii înapoi.
Dar la televizor…
Dumneavoastră credeți tot ce zice la televizor?
Salariul minim în Spania este de 1050 euro. Mâncarea și băutura pentru 2 săptămâni costă 58 de euro. Pensia lu tata e de 1700 de lei și mâncarea pentru 2 săptămâni îl costă tot 50 de euro, că el nu-și ia vin și cafea, bere și avocado.
Spania vrea să introducă venitul minim garantat. A suspendat pentru 6 luni plata contribuției la asigurările sociale pentru self-employed. A interzis evacuarea chiriașilor care nu-și pot plăti chiria, a creat un fond de urgență pentru cei care și-au pierdut joburile din cauza crizei. A dat asigurări că apa, electricitatea și gazul nu vor fi tăiate pe timp de carantină.
Taică-miu îmi trimite ieri factura la gaz prin sms, i-am spus să nu iasă din casă că i-o plătesc eu online. E 369 de lei. Un sfert din pensie. E speriat că dacă nu o achită la timp, îi taie ăștia gazul. Îi spun să stea liniștit, dar el știe mai bine. Dacă era Țiriac, Niculae, Patriciu, Sârbu, Voiculescu sau alt magnat român, statul i-ar fi șters, suspendat, amânat pe 2097, uitat într-un colț, pe etajeră, datoriile.
Dar când ești Micki Feher, nu poți să te aștepți la așa ceva. Vigilent, statul îți fute una după ceafă, îți palmează portofelul și apoi te pune să-ți iei singur comprese pentru migrenă. Plătește-ți dările, Vasile, doar nu crezi că oi fi vreun cetățean european și ai drepturi?
Din ce în ce mai mulți români nu mai au ce să mănânce. Unii cerșesc. Unii sparg casele ăstora plecați p-afară.
Încă nu atacă bănci.
Încă nu atacă supermarketuri.
Încă nu atacă farmacii.
Încă nu atacă viloaiele de bogătași.
Încă nu atacă biserici.
Pentru prima dată, azi e mai bun decât mâine.
Bucurați-vă acum.

Noiembrie 589. Tibru iese din matcă, silozurile sunt inundate, curenții târăsc la vale mai multe biserici și un cuib de șerpi de apă, cel mai mare din ei un dragon cu trupul cât un trunchi de copac, este spălat de fluviu pe țărm. Două luni mai târziu, ciuma se întoarce la Roma și primul care moare este papa.
Urgent este ales unul nou, de familie bună, Gregorius I. Omul înțelege cã are de-a face cu pedeapsa divină abătută asupra creștinătății și cere pocăință. Romanii ies în stradă, cântând psalmi și rostind rugăciuni. 80 din ei cad pe loc răpuși de ciumă dar, în a treia zi de procesiuni, “săgețile ciumei nu mai cad asupra orașului”. Huuuf, de data asta am scăpat. Dumnezeu s-a îmbunat.

Cândva în 1343. În Siena este descoperită o statuie a lui Venus pe care oficialitățile orașului iubitoare de frumos o instalează pe un soclu în Campo. Imediat se dezlănțuie iadul, mai întâi o criză financiară, apoi o revoltă a armatei sieneze, pentru ca 5 ani mai târziu să vină ciuma care ucide mai mult de jumate din populația orașului. Și Satan nu se oprește aici, o armată de mercenari ciordește bogățiile guvernului, urmează o lovitură de stat și o înfrângere usturătoare în fața rivalilor fiorentini. Noul consiliu se uită pe geam și se prinde de unde se trag toate ponoasele. Statuia lui Venus e dată jos de pe soclu, fãcutã fãrâme și îngropată undeva după granița cu Florența.

2020. Nordul Moldovei. În cel de-al treilea pelerinaj organizat în cei 400 de ani de când au ajuns la Iași, moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase la plimbare. De data asta, ca niște muncitori mexicani în drum spre tarlaua de știuleți, moaștele au stat în bena unei mașinuțe care s-a plimbat, la cererea credincioșilor dar și a preoților, prin Neamț, Botoșani și Iași. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a spus că mașina care purta racla doar a încetinit în dreptul unor lăcașuri de cult și așezăminte spitalicești.

Mileniile trec. Umanitatea se scarpină-n nas, căutând răspunsul la întrebarea: da` ce-am făcut, domle?

Acum 8 ani, scriam pe blog, despre o carte. Eram atunci cu toții hăituiți de Mărmureanu și spectrul marelui cutremur. În loc de măști, paracetamol și alcool sanitar, cumpăram isterici asigurări. Domnia marelui Satan, Băsescu Traian, ne-a adus doar calamitatea crizei financiare mondiale. Nu ne-am prins atunci că totul se trage, nu-i așa, de la Țeapa lui Ghilduș înfiptă la Palatul Regal.

Mobilat pentru supraviețuire acum 30.000 de ani, creierul uman funcționează după aceleași principii de savană, ușor de dus de nas de bombardamentul mediatic cu chiftele din zilele noastre. Asta spune domnul Dan Gardner în cartea sa “Risk, the science and politics of fear”.

Calibrați să învățăm din exemple, din istoriile neamurilor: văru Nelu a fost mâncat de leu, deci leul este un animal periculos, nu încercați să-l mângâiați pe coamă; matușa Gina a băut apă din baltă și apoi s-a stricat la burtă și în 7 zile s-a înegrit toată și a murit, deci nu serviți apă din baltă- nu reușim să jonglăm cu numerele mari și să trecem de la statistica cetei de platou african la cea globală, a celor 7 miliarde de indivizi.

Deși se moare mai dihai din cauza slăninei, țuicii și a înnecurilor în piscina bleu din curte, nouă ne e frică de cutremur, război nuclear, accident de avion, tsunami, terorism sau coliziunea cu un meteorit trimis de Doamne, Doamne să ne pedepsească.

Cine trebuie arătat cu deștu pentru această stare de lucruri? Media, aceste cozi de topor ale corporațiilor, cei care fac bani de pe urma fricii tale. Se vând mașini dotate cu sisteme sfhffhghgdj care nici nu pornesc automobilul dacă te simt că ai mâncat o bomboană cu rom, se vând asigurări împotriva mușcăturii de gărgăriță otrăvitoare din Tadjikistan, se fac consolidări și evaluări și remodelări care să-ți țină casa în picioare la tsunamiul care-ți va spulbera blocul deși tu ești la 600 de kilometri depărtare de ocean. Se fac bani de pe urma groazei tale. Așa că la televizor nu o să-ți spună nimeni: nu-ți săpa fratelo piscina că o să crăpi, pentru că uite statistica, se moare în draci de la înnecuri în curtea vilei, că doar nu o sa le bagi bețe-n roate producătorilor de ligheane. Nu o să-ți facă nimeni știri despre incidența cirozei și a bolilor cauzate de consumul excesiv de alcool (bașca accidente de circulație) când poa‘ să-ți arate un avion înfipt în glie și să te bage-n sperieți, poate, poate acum dă Dumnezeu și-ți iei o asigurare de călătorie.

“Risk. The science and politics of fear” se găsește pe Amazon, asta dacă vă riscați să cumpărați cu cardul, pentru că sunt sigură că vi s-a spus că, la fiecare curbă a țevii de net, stă câte-un pirat cu un toporaș de inox, gata să vă hăcuiască bugetu.

Când ne vom trezi, (ioi, cât am dormit? Doamne ce foame îmi e), o să constatăm că nu mai e nimic în frigider pentru că e frig afară și nu mai e nevoie de frigidere, s-a declarat prin ordonanță de urgență a guvernului mondial că e stare de februarie siberian pe tot parcursul anului și noi, ăștia de ne trezim din criogenia în care am intrat înțepându-ne cu fusul vrăjit în deget nu am fost treziți de sărutul unui prinț ci suntem înghiontiți de un ser care ne scoală din morți și ne trimite să muncim în fermele chinezești de crapi și în câmpurile petrolifere saudite și în minele de cobalt din Mongolia.
Și apoi, după ce ne-am servit pedeapsa, ni se recoltează organele și restul din noi e topit și depozitat în largi cisterne de osânză din care se fac săpunuri, rujuri și creme de călcâie pentru călcâiele, buzele și ridurile guvernului mondial.
De fiecare dată când apare o criză te uiți cine este principalul ei beneficiar (citat din Scurt tratat de paranoia al distinsei profesoare Loretta Perletta Frigănel-Țipariu).
1. Greta și trupa ei de ecologiști. Clar ei au pus la cale cel mai spectaculos experiment din istorie care ne demonstrează fără putință de tăgadă (Duamne, cât am vrut să mă joc cu această expresie) că natura în numai 3 săptămâni de liniște își revine. Uite, copacul din grădina casei în care stau azi dimineață nu mai avea febră, cerul nu mai are furunculi și păsărelele nu mai tușesc uscat. E clar că e mâna Gretei, dacă nu am înțeles cu frumosul, poate doar așa înțelegem, cu frica. Stați în casă și protejați sistemul sanitar, hahahaha, ce glumă bună. Stați acasă și protejați pădurea, vulpea și albina, protejați pangolinul și rechinul și monstrul din loch ness și bacteria mâncătoare de carne.
2. Autocrații, gealații, împărații. Alde Xi și Putin și Erdogan și prințul MbS care mereu mă face să mă gândesc că este abrevierea lu mămăligă cu brânză și smântână și domnu ăla din Turkmenistan și Lukașenko, Bolsonaro și, desigur, omul Mirinda din fruntea Americii. Ăștia beneficiază că acum ne bagă pe gât orice și noi înghițim, că ne e frică să nu murim. Și stăm în casă în timp ce ei de acum, direct pe masă, că nu mai e nevoie să se ascundă, taie și spânzură și îi pun și fundă făcutului pe care l-au clădit în libertate în timp ce noi eram închiși în propria noastră groază de pieire.
A murit de Covid, o să se spună despre dizidenții din Iran și din Brazilia, Turcia, Turkmenistan, China, Rusia și America cea democrată, chiar (o să dea coronavirusul în cei care se opuneau conductelor din Dakota și Keystone). Nu o să fie palat prezidențial-voievodal care să nu aibă un altăraș covidian unde o să fie aprinse lumânări, Doamne mulțumim că ne-ai dat ceva mort, cu moartea pe moarte călcând, nu așa zic creștinii, care să ne ajute să scăpăm de viii neplăcuți.
Virusul ăsta e mană cerească să scapi de-o tabără de refugiați de 100.000 de oameni. I-a decimat urgia bolii, mâna lui Dumnezeu, n-ai ce să faci. Și triburi care se opun despăduririlor și Assangi și Snowdeni, cum o să cadă ei toți loviți de coronavirus, cine ești tu să verifici dacă e adevărat sau nu, e stare de urgență și omnipotență.
Și homosexualii, în Rusia, Belorusia, Polonia și Serbia și România, vor crăpa miraculos. Ca HIV-ul, Covidul nu suportă pedosnicii, se știe că au comorbidități morale.

3. Moștenitorii, prinți Harry și copilași de magnați, mănușă le vine epidemia să curețe mâzga bătrânicioasă din fruntea caselor regale și consiliilor de administrație și fondurilor de investiții și acum, că mă gândesc, îmi vine punctul 4. Fondurile de pensii. Cu cât sunt mai mulți bătrânei la urnă, cu atât mai mică este a beneficiatorilor turmă. 

5. Big Pharma, noua mafie care ne strânge în pumnul ei cel mare. Sunt singurii ale căror acțiuni nu s-au prăbușit pe bursă, sunt viitorul, ce mers pe lună sau energie nepoluantă?
La Big Pharma ne rugăm, vaccinul e Mesia pe care-l așteptăm.
Bilă de urs? Placentă de vulpe? Scuipat de nevăstuică?
Orice, spuneți-ne ce să luăm și noi o să cumpărăm, o să luăm cu asalt farmaciile, o să ne batem ca australienii pe hârtie igienică și da, iată că avem și punctul 6.

6. Producătorii de hârtie igienică. Taie în acest moment copaci (și ursul, vulpea și nevăstuica trebuie să fugă în orașe unde Big Pharma le fac ce am zis la punctul 5). Producătorii de hârtie igienică au creat spaima Covidului. A fost ideea unuia dintre ei care a zis: vreți să vă spun o idee de să vă căcați pe voi? Și ei au zis da și atunci omul le-a spus: îi speriem pe proști că o să moară și că trebuie să stea în case și în case trebuie să ai provizii, nu, de mâncare dar mâncarea intră pe-o parte și iese pe alta, și aici intervenim noi.
Te caci pe tine, au zis ei.
Da, așa e, dar am hârtie, au zis ei. Și zis și făcut.

Asta visă prințesa înainte să fie trezită din somnul de 100 de ani de prinț.
Prințul, desigur, făcea parte dintr-o altă generație, nu auzise de epidemia de Covid din 2020 și, sincer, nu îi păsa decât să își ispășească pedeapsa de la jocul de Popa Prostu pe care îl pierduse, să o pupe pe cucoana asta adormită și să se întoarcă acasă căci mămica lui din Guvernul Mondial îi dăduse telefon deja că e gata masa și se răcesc sarmalele cu carne de pangolin.
Die Ende.

Am citit mărturisirea anxioasă a unui prieten despre icnelile sufletești pe care le provoacă această criză. Somn canci, lipsă de concentrare, ineficiență, frici constante de boală, de boala părinților, de sărăcie.
E sănătos. Părinții încă sunt sănătoși deși rup ușa dând cu tifla izolării. Compania lui are de muncă. Tot încă. Frigiderul e plin. Internetu duduie pe țeavă.
Și atunci care e problema prietenului meu?
Groaza zilei de mâine.
Mâinele ăsta care, ce să vezi, poate să-ți aducă un cutremur sau un câștig la loto (apropo, mai lucrează loteria?), o revoluție sau o Tunguska, întâlnirea cu femeia vieții tale sau o moștenire nesperată.
Nu știi dacă e albă sau neagră și atunci mai bine alegi să locuiești în liniștea că azi nu e mâine și azi ești sănătos, ai tăi la fel, nu ești sărac și banii continuă să intre în conturi.
Aș prefera să cred că răbufnirea panicată a prietenului meu ascunde dorința de a fi mângâiat și asigurat că totul este ochei.
Dar știu că mă înșel.
E multă neputință.
Ne-am trezit alunecând ca Bambi pe gheață, incapabili să ne ținem echilibrul, trădați de tălpile de plastic ale alegerilor noastre de viață.
Și ce dacă am o carieră de succes. Și ce dacă am investit în imobiliare. Și ce dacă sunt o autoritate în materie de comunicare politică.
Trăitul prin muncă și acumulări, singurul fel pe care l-am învățat după 1990, este ca un chicken vindaloo, atât de iute încât taie orice fel de altă aromă. Cu gura amorțită, nu mai știi ce înseamnă alte plăceri ale vieții.
Și atunci când nu se mai găsesc ardei, când jobul, cariera și cele 7 apartamente nu mai înseamnă mare lucru, te trezești în cucul gol în frig, anxios în fața lui mâine.
Am găsit un text de acum un an când, întâmplător, eram în același loc în care sunt și acum. Din el cred că putem să înțelegem mai simplu de ce spaniolii își lasă plini de eleganță isteriile la ușă și-și văd de viață, în ciuda miilor de morți și infectați.

Imma are 64 de ani și e pictoriță. Nu trăiește din asta, nu vinde niciun tablou, închiriază camere pe airbnb și este figurantă de profesie, când și când trecând prin spatele actriței principale dintr-o reclamă la suc de mere sau jumulind o găină de cauciuc într-un serial de epocă. Imma îmi spune că în seara asta de la 7 are yoga, zice joga, se duce la joga și se relaxează după o zi în care a avut curs de germană și a fost la shopping, că e sezonul reducerilor.
De ce înveți germană?
Pentru că la una din cele 3 case pe care le are, un apartament în Eixample, buricul modernist al Barcelonei, un altul pe malul mării, înspre Tarragona, și o casă cu grădină la 30 de minute de Barcelona, tot la mare, casa locuită în timpul săptămânii de 4 pisici portocalii, Baltasar, Mariela și încă 2 anonime, deci la casa cu grădină unde sunt Baltasar și Mariela și celelalte două pisici are vecini nemți, frau și her și copiii lui frau și her și verișoarele din Bohum sau de unde or fi și Imma vrea să converseze cu ei în germană, să îi întrebe was machst du? Așa că face curs de germană și dă și test la germană, e ușor panicată, repetă cu voce tare cuvintele și îmi spune că o sufocă articolele, nu știe ce e cu dativu și cu den sau der?
Dar las că merge la joga și își va reveni.
Și mâine are curs de ceramică și seara se duce la dans. Căci face dans modern și face ceramică. Pictează de 2 ori pe săptămână în atelierul ei de pictură, zice: clar trebuie să vii la mine să vezi cum pictez și eu spun sigur că da, sau naturlich.
Sau jawohl.
În dimineața asta am fost la palatul muzicii catalane și în cafenea erau trei doamne de aceeași vârstă cu Imma care pictau cu acuarelă în carnete moleskin, una desenase superb candelabrul, alta trandafirii de ceramică de pe tavan și m-am gândit la bătrânii noștri care sunt prinși de emisiunile de pe Antena 3 și Româniatv (apropo, Imma nu are televizor), sunt prinși în capcana medicamentelor și suplimentelor, antibioticelor și lipiciului de proteză, a reducerilor la hîrtie igienică și tigăi, sunt prinși între mașinile parcate pe trotuar, înțepeniți în trecut, când era mai bine și erau de toate.
Prinși.
Captivi.
Haliți de balenă.
Și îmi amintesc cum acum 15 ani, împreună cu 3 prieteni la Florența, eu 29 de ani, cel mai bătrân dintre ei 35, ne propuneam să ne pensionăm când om ajunge la 40 de ani, să fim isteți și să punem bani între prosoape și să avem milionu, să putem să ne retragem undeva într-o insulă în Grecia, eventual deschidem un băruleț, o cherhana. Și eu scriu, ăstălalt pictează, cu toții facem joga, că este relaxant să faci joga.
Eventual învățăm germană căci sunt mulți nemți care vin în Grecia să mănânce fisch și tzatziki.
Și unde am ajuns?
Unde mă văd peste 15 ani, când o să am vârsta Immei?
Făcând un curs de chineză și tai-chi, mergând seara la tango și dimineața la broderie?
Sau discutând acrobațiile Mirunei de la Românii au talent și costumele lui Rareș Bogdan?

În port sunt yachturi de milioane de euro. Enorme. Albe. Ca niște iceberguri pe care doar bogătașii se pot cățăra, doar ei au bocanci cu crampoane din aur sau din platină sau din diamant, care străpung gheața. Sloiurile sunt trase la mal și peste drum de ele, la 30 de centimetri de ele, întinse pe betonul cheiului portului sunt cearșafuri albe pe care sunt genți gucci false și ghete nike false și curele versace false.
Și nu e nimic adevărat decât sărăcia celor care vând și bucuria camuflării celui care cumpără, încântat că acum va părea bogat, cu ceasul ăsta fals la mână va părea că are un yacht ca ăsta de peste drum.
Și mă gândesc din nou la Imma care merge la cursul ei de ceramică și la cursul ei de germană și la cursul ei de joga și mă întreb ce înseamnă bogăția și dacă există un curs care să ne învețe și pe noi să o simțim.
Dar știu răspunsul. Și el este nu.
Nu există.
Trenul ăsta a plecat de mult din gară și noi o să rămânem săraci indiferent câți de mulți bani o să avem.

Îmi plac pronosticurile.
Mereu la întrebarea unde te vezi peste 5 ani eu răspundeam 5 ani începând cu cât? Că eu am un soi de short term memory loss al previziunilor, le văd pe ălea de departe dar nu le pot vedea pe ăstea de mâine sau peste 7 luni. Deci pot să vă spun că peste 5 ani începând cu 2064 mă văd în pământ. Cheeky monkey.
Revenind.
Uite o serie de prevestiri despre perioada care va să vie și un text din 2018, când ne durea-n comorbidități de molima de ciumă roșie întinsă peste țară.
1. Băncile o să fie salvate din banii noștri.
2. Tarom va fi salvată din banii noștri.
3. Politicienii, generalii, securiștii, voiculeștii, vâlcovii, udrele și opreștii o să-și păstreze pensiile speciale și salariile colosale, prefăcându-se că donează unor fundații și asociații care sunt, de fapt, tot ale lui Voiculescu-Năstase-Constantinescu-Cocoș-Vâlcov.
4. Primăriile și consiliile județene vor prădui tot ce poate fi de prăduit, hârtie igienică de 97 de lei rola și pixuri de 369 de euro bucata.
5. Miliția și armata vor apăra băncile și palatele securiștilor-ăia în costum și ăia în rochiță neagră care servesc poporul cu lingurița și ei fură cu polonicul.
6. Poporul, mort de foame, va fi salvat de mafia de tip nou, anticlericală-antistatală. Mafia Haiducească.
7. 2044, Mafia Haiducească își face partid și câștigă alegerile în toate orașele mari din Moldova și Oltenia cu sloganul Mafia salvează Patria.
8. Mugur Isărescu rămâne guvernatorul BNR pentru încă 86 de ani.
Nothing changes instantaneously: in a gradually heating bathtub you`d be boiled to death before you knew it.
Focul a fost făcut demult sub cada în care am intrat cu picioarele înghețate, mai aruncați un lemn pe foc, a intrat frigul în noi. Fierbem în cada de fontă, vâlvătaie dedesubt, dar noi nu știm, murim încet, mai bine să mori încet decât să mori repede, mai bine să mori fără să știi că mori, să mori ignorând moartea.
Nu este asta definiția eroismului?
Au început cu ce-i ardea mai tare, cu legile justiției și atunci când lumea nu intrase încă în cadă, când oamenii nu aveau încă picioarele reci de atâta stat în piață, când abia începuse să coboare frigul, atunci și-au dat seama că nu poți să prinzi o pasăre sărind cu tot corpul pe ea. O să zboare și nu o să se mai întoarcă niciodată. Mai bine îi pui păsării un castronel cu semințe și peste așezi, sprijinită de un băț, o cutie și de băț legi o ață și tu te pitești după un colț și când pasărea coboară la castron, când capul încetează să mai tresară spasmodic, căutând pericolul în smucituri milimetrice, atunci tragi de ață și bățul cade și închide pasărea sub cutie.
Așa se face, așteptând, calculând, respirând-expirând.
În castron au așezat bani. Foarte mulți bani.
Creșteri de salarii pentru bugetari, pentru primari și consilieri locali, pentru parlamentari, măriri de pensii speciale, bugete mai mari la Servicii, bugete pentru achiziționarea de Iron Dome-uri și alte Domn, Domn să-nălțămuri, bugete pentru 100 de ani de ce-ți doresc eu ție, recitată-n ie, bugete pentru festivaluri cu mici și muștar, la ceas aniversar, zeci de mii și milioane de euro pentru concerte, scene și catedrale, pentru adus iarna în plină vară, zăpadă în Piața Victoriei, omăt în iunie în București.
Știți bancul cu omătul? Omăt pe futa!
Ce ne-am mai bulgărit în piața Victoriei, ce ne-am mai dat pe derdelușul cuvintelor, ce îngerași frumoși am făcut în neaua lui Dragnea, plătită din banii partidului, ce tare ne-au înghețat sufletele, atât de tare încât de bunăvoie ne-am suit în cada pregătită de PSD și i-am rugat să mai arunce un lemn pe foc, tare frig ne e de la iarna asta sosită în iunie.
Când apa e caldă, lași capul pe spate și nu te mai gândești la nimic.
Nu te mai gândești că banii ăștia pe care i-au dat cu șapte mâini în stânga și dreapta, lu domnu academician și lu domnu medic, lu domnu ziarist și lu domnu avocat al poporului, lu domnu judecător și lu domnu polițist, banii ăștia trebuie să vină de undeva și atunci când nu mai sunt bani în Undeva de unde luai de obicei ori bagi tiparnița în funcțiune ori…
Stai așa, că nu se poate să bagi tiparnița în funcțiune fără acordul lui Mugur și Mugur știe mai bine, puterea vine și pleacă, doar el e etern, ca împărăția cerului. Și Mugur nu riscă, Mugur a dat mai încet economia, a turnat apă pe focul lor și poporul care lâncezea în apa fierbinte dă semne că se trezește în zeama călâie.
Nu-l văd bine pe Mugur. Sunt sigură că o să apară un dosar ceva, un raport ceva, cine se crede el să ne spună că s-a zis cu creditele luate țac-pac, că ROBOR-ul și EUROBOR-ul și dracu să-l pieptene. Ce vorbă o fi asta? Dracu să te pieptene! Mugur nu are nevoie, are părul scurt, își trece doar o mână prin el și gata.
Deci tiparnița o lăsăm pe mai târziu, când Mugur va fi prins cu ceva, doar nu o fi sfânt căci dacă ar fi fost unul ar fi umblat cu un cerculeț auriu în jurul capului, cum fac toți sfinții adevărați, cam ca un lanț de aur ca a lui Dan Bursuc, doar că unul care levitează la  2 centimetri deasupra creștetului.
Atunci nu ne rămânem decât să ieșim la drumul mare. La drumul mare sunt mereu bani mulți.
Aveam un coleg cameraman, Victor Lungu. Era din Moldova, republica Moldova. Povestea că avea în satul lui niște milițieni cărora le plăcea să joace poker. Când unul dintre ei pierdea toți banii, ieșea la șosea, întindea mâna și oprea câteva mașini, amenda în stânga și-n dreapta pentru fiteșce, întotdeauna poți să găsești un fiteșce, doar nu există șoferi sfinți cum nu există guvernatori de bancă sfinți.
Și după ce îi amenda, haț, se întorcea cu banii în joc.
Nu că sunt eu mare cititoare în stele deși acum 23 de ani făceam horoscopul la ziar, dar pot să spun că, indiferent de zodie, la drum de seară pe noi toți ne paște o amendă, pentru condus drept, pentru mâncat cu gura închisă, pentru mers pe trotuar, pentru dat bună ziua, pentru tăcut superior și pentru murit fără să întrebi.
Taxa pe sughiț, pentru scărpinat între buci, pentru uitat pe geamul trenului și pentru dormit noaptea, toate astea vor apărea căci oamenii ăștia care ne conduc au jucat poker și au pierdut tot și mai vor să joace poker, căci le place emoția pe care ți-o dă câștigul dar și mâncărimea în cur a revanșei.
Și noi zacem în apa care mai are puțin și dă în clocot și nu ne dăm seama că murim.  Nothing changes instantaneously.
Mai este încă timp.