Curvele din diplomația românească

În 1999 pe vremea asta lucram la Curentul. La sfârșitul lui martie, plecasem din București cu trenul, o borsetă cu 2000 de dolari, un laptop de 17 kile, un mobil de 3 și un rucsăcel cu chiloți și tricouri, să scriu despre atacul NATO asupra Iugoslaviei. După 3 săptămâni în Skopie, am sărit pârleazul pe la Ohrid în Albania și, după 5 ore pe cea mai sinistră șosea din Europa, am ajuns la Tirana.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau legătura cu ambasada, de la ei trebuia să trimit faxurile către ziar, ei îmi asigurau spatele în caz că, Doamne Ferește, pățeam buba. M-am întâlnit cu atașatul cultural, i-am uitat numele, un individ care părea să sufere de amnezie și privea mahmur lumea, părând să spună: am băut și eu două citirici la petrecerea lu Doruleț și m-am trezit cu șireturile legate, pastă de dinți sub nas și atașat cultural la ambasada României din Tirana.
Omul nu înțelegea nimic și cred că, după 30 de minute de la momentul în care am dat prima oară unul cu ochii de altul, mi-a cerut să-i pun o pilă lu copilă-su să lucreze la PROTV, măcar atâta putere să aibă și el dacă tot e un mușchi încordat în corpul diplomatic.
Atașatul militar părea și el să fi pierdut la Popa Prostu dar măcar el lucra să-și mențină cu alcool starea de confuzie. Avea capul roșu ca un deget strivit la ușă și o magnifică sete, dar cel mai tare îmi plăcea la el camaraderia, înțelegea că suntem toți grămadă în același rahat și că niciunul dintre noi nu merita asta.
Spre deosebire de ambasadorul cu mânuțe moi și umede ca niște ore petrecute în saună cu Adrian Năstase, care afișa un dispreț uriaș pentru noi, cetățenii de rând.
Ambasadorul avea, pe lângă dermatita rozacee care îi orna figura cu pete gigantice roșii, siguranța că războiul ăsta o să transforme peste noapte România în regina balului, UE și NATO, toți se vor bate să facă afaceri cu noi și tot noi, urmașii dacilor, vom decide cum e cu contractele de reconstrucție a Balcanilor.
Ăăăăă, mă scuzați, aș vrea și eu să beau ce beți dumneavoastră, i-am spus și el a fost jignit de tupeul unei mucoase să-l învețe politică externă. Nu că asta ar fi fost interesul meu ci doar, sincer, să beau ce bea el.
Și cum stăteam noi de vorbă, zi de zi sau măcar o dată la 2 zile, explicându-mi cum lunile care urmează vor aduce abundența în România, la ușa ambasadei a venit o fată blondă cu părul negru la rădăcină și ochi speriați, avea vânătăi pe gât și arsuri de țigară pe ambele mâini. Fugise de la niște proxeneți care o torturaseră luni de zile. O vânduse iubitul ei, era dintr-un sat din Botoșani. Plângea blând, ca o icoană într-o biserică, și ambasadorul a anunțat-o că nu poate să stea acolo.
Normal, vreau să merg acasă, a spus fata. Vă rog ajutați-mă să ajung acasă.
Și ambasadorul cu mâini umede, s-a spălat pe ele, la figurat s-a spălat, că erau atât de umede încât ar fi putut să spele și mâinile altora cu apa ieșită dintr-ale lui, și a zis că ambasada nu are bani ca să trimită toate curvele acasă.
Statul român nu poate să țină pasul cu târfele plecate la produs care, după ce dau de dracu, vin la stat să le ajute.
Cam așa a zis ambasadorul și eu, din banii lui Vântu cel interlop, am plătit bilet de autobus până la Skopie, i-am cumpărat mâncare și apă, i-am dat bani de buzunar și i-am plătit și biletul din Skopie la Sofia și de acolo la București.
Era 1999, ce așteptări puteai să ai de la corpul diplomatic, mai ales la ostracizații în funduri d-ăstea de lume, cum era Tirana?

21 de ani mai târziu.
Europarlamentarul Ramona Strugariu scria despre consulul român la Marsilia, Iulia Boje, și durerea-n fund afișată față de soarta unor studente Erasmus blocate în Franța de criza Covid.

Zice Strugariu:
“I-am scris frumos şi elegant doamnei consul de la Marsilia, Iulia Boje, cu rugămintea de a ajuta la repatrierea a două studente Erasmus aflate într-o situație dificilă şi cu resurse limitate, lucru pe care consulatele au această misiune şi responsabilitate să îl facă. Guvernul României ne-a asigurat că studenții din afara granițelor şi bursierii Erasmus sunt o prioritate, Comisia Europeană a cerut guvernelor să îi trateze ca pe o prioritate – citez din răspunsul comisarei Gabriel la scrisoarea colegului meu, Dragoş Pîslaru : “Our foremost objective is the safety and protection of all Erasmus+ and European Solidarity Corps participants. We therefore fully support the implementation of the protective measures undertaken by the EU Member States, while trying to alleviate as much as possible the drawbacks for the programme participants and involved organisations.
As Erasmus+ and European Solidarity Corps mobilities are implemented via National Agencies situated in the Member States, our key line of action is to coordinate and guide the National Agencies in dealing with this unprecedented situation so that they can provide all necessary information and support to the affected organisations and participants.”

Doamna consul mi-a răspuns destul de rece că a rezolvat problema – lucru neadevărat, întrucât una dintre studente tocmai îmi semnalase că nu, deşi a scris la Consulat în repetate rânduri. Am revenit la fel de politicos cu rugămintea de ajutor. Mi s-a răspuns cu acelaşi ton, chiar mai iritat, şi cu o ireală referință la proverbiala rută pentru maşină ca şi în cazul medicului român.
Am reluat dialogul cu rugămintea mai fermă de sprijin şi solicitarea de a mi se comunica dacă reprezentanții din Consulatul României la Marsilia intenționează să îşi facă treaba sau continuu demersurile la un alt nivel.

Ultimul răspuns este de-a dreptul o sfidare.

Prin urmare:
1. Mâine la prima oră voi scrie la MAE şi premierului, cu solicitarea de a soluționa acest caz şi a găsi soluții / a avea indicații clare şi sprijin financiar pentru toți bursierii Erasmus care trebuie să revină în țară; se pot prioritiza resurse şi este nevoie de reguli clare pentru repatrierea studentilor. Este scandalos să vă lăsați tinerii pe drumuri aşa. De asta nu se mai întorc în țară.

2. Cer public retragerea doamnei Iulia Boje din postul de consul la Marsilia şi sper că nu îşi va continua cariera în diplomație pe banii statului român şi ai cetățenilor pe care îi ignoră. Înțeleg că nu e la prima abatere, a fost retrasă şi de la Torino, iar la Marsilia, din relatările de presă, este cea care a chemat jandarmii la alegerile europarlamentare şi la referendum pentru “disciplinarea” românilor din diaspora care voiau sa voteze.”

Problema e mult mai adâncă decât pare.
Statul român lucrează cu dublă măsură în tot ceea ce face.
Cărați cu autobuzu la mitingurile PSD nu sunt numai pensionari sărmani și popi speriați de homosexualii care fură copii ci și ciorditori, curve, metiliști, fauna Las Fierbinți care populează orășelele și comunele patriei.
La ambasadele și consulatele României nu fac coadă și se bat cu jandarmii la fiecare rând de alegeri din ultimii 6 ani, doar academicieni, bursieri Erasmus și cântărețe de operă, ci și prostituate, gunoieri, șuți și florărese.
De ce votul lor nu le garantează aceleași drepturi ca ale bursierilor Erasmus?
21 de ani și scârba diplomaților români pentru pulime este intactă.
Da, Iulia Boje și toate uneltele sistemului ajunse prin sforării să ocupe posturi pentru care nu au nicio pregătire, trebuie retrase. Și înlocuite în primul rând cu oameni.
Care înțeleg că între Udrea și fata din Tirana sau între Dragnea și hoțul de buzunare din Paris doar șansa a creat o diferență, nu alegerea meseriei.
Dar asta e valabil și pentru politicienii români din parlamentul european.

3 comments
  1. Când ma voi trezi din jocul asta perfid, voi scrie al doilea veac de singurătate… Doar asa, for fun… Tot din Suceava…

  2. Un ginditor said:

    Vorbeam – odata – cu niste mindri posesori de cartica rosie (faimosul si inconfundabilul pasaport elvetian) si cu mare mindrie imi spuneau “stii, daca ceva mi se intimpla, stiu ca asta – si aratau spre document – e o siguranta ca cineva ma va ajuta”. La fel si nemtii, cu “cartonul” lor… Acu’, cu Covidu’, Lufthansa a cules, trimisa de guvern, vreo 5.000 de pierduti in pandemie de prin toate colturile lumii (uneori din locuri unde nici nu zburau regulat…).

  3. Karma is a beach sic! said:

    Ai mare dreptate, Raluca! Din păcate!!! Vorbeam ieri cu o prietenă care povestea că întâmplător se afla la Paris în ziua înmormântării lui Eugen Ionesco (1 sau 2 aprilie 1994). Lume multă, vreo 15 care de reportaj de la diverse televiziuni franceze. În jurul catafalcului scaune rezervate pentru personalități și 2 pentru ambasada României. Care au rămas neocupate!!! Pesemne nu le spunea nimic numele… Nu știau că era membru al Academiei Franceze…La români valoarea nu face două cepe degerate. Trăiască și înflorească Pila și Relația!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: