Cel mai deștept visează.

Ieri am vorbit cu o doamnă care mi-a explicat, doctă, că, în maxim o lună, lumea va fi uitat că a fost închisă-n casă. Că sunt ridicolă crezând că o să fie criză, uite, se redeschid terasele, hotelurile, se caută șoferi și bucătărese, lumea ia credite, zugrăvește, s-au redeschis coafoarele.
Doamna afișa autosuficiența și dezinvoltura lui Hopa Mitică, dacă nu-s picioare, nu-ți mai bați capul că poți să pici în cur. Înfiptă într-o funcție de conducere la un mare operator economic pe baza incompetenței tunătoare, unicul criteriu care te poate propulsa într-o companie românească, doamna nu-și face griji pentru viitor pentru că știe un lucru important: statul are grijă de idioți. Îi prețuiește, îi crește, îi unge în posturi publice, îi plimbă, îi tunde și îmbracă, și când nu mai are treabă cu ei le dă un post plătit cu minim 8000 de euro într-o altă companie de stat.
Ar fi bătaie, 18 pe-un loc, ca la Drept pe vremea lui Piticu, la Facultatea de Idioți, dacă ar face una vreun mogul isteț, eventual cu finanțare europeană. Vă dați seama ce pile, ce relații, ce intervenții să-l bați pe copilașul lui Năstase, pe fiica lui Cozma, pe verișorul lui Ghiță, să ai patalama la mână că esti idiot cu studii, că poti servi în administrație cu cinste, esti idiot acreditat, cu ștampilă de la stat.
Doctor în prostie.
Ăsta ar fi următorul pas.

Doamna Hopa Mitică anunță că va tăia bugetele lu x și y, totu e în pixul ei, slujbele unor oameni sunt în pixul ei și ea face jap, o linie orizontală și taie 18 slujbe sau poate 100, dracu știe. Îi spun că mișcarea asta din încheietura dreptei înseamnă că pentru 18 oameni sau 100 criza este reală, au rămas fără loc de muncă, geaba se deschid terasele, ei nu au bani să treacă strada.
Doamna e adamant. Nu există criză, doar oportunități, privește cu încredere viitorul, dacă nu le place în țară și nu vor să pună umărul la reconstrucție (așa a zis, pe cuvânt), să se ducă la cules de sparanghel. Nu toată lumea poate să aibă un serviciu, s-a umplut lumea de puturoși care stau pe ajutor social, până când să plătească statul pentru toate leprele?
Doamna nu a muncit o zi în viața ei în afară de împins hârtii.
Doamna are părinții securiști din secta comerț-exterior. Pensiile părinților securiști sunt enorme. Tatăl are certificat de revoluționar și certificat de handicap. Nu plătește locul de parcare, biletele de teatru și film, impozite.
Sunt alegeri anul ăsta și funcționarul, bugetarul, pensionarul securist nu pot fi deranjați.
Criza nu va veni pentru ei un an de acum înainte. Decât aia de lumbago pe care o vor face aplecându-se să culeagă bancnotele de sute de euro presărate de guvern în încercarea de a-i atrage în cabina de vot din turtă dulce unde vor fi îngrășați următorii 4 ani și haliți de vrăjitoarea cea rea.
Cu cât trece timpul, cu atât e mai evident că sunt ei și suntem noi. Ăștia care am crezut în zicerea resemnatului: cel mai deștept, cedează.
Nu, cel mai deștept visează.

Asta am scris în 2017.

Am fost cu soțul la spital și să știi că toată lumea îl regretă pe Ceaușescu, îmi spune mama Mihaelei. Întreținerea a venit 500 de lei, ninge și ea a căzut iar, a treia oară iarna asta. Medicamentele sunt scumpe și oamenii își trag glugile pe cap, să se ferească de fulgii ăștia grei care cad, nu se mai termină iarna asta nenorocită, și oamenii ăștia cu glugi și siluete de urși intră-n tine pe stradă, te trântesc de pereți sau de pământ, nu le pasă.
Și mama lui Sebi, deși Sebi e plecat de 2 ani din țară, îi păzește cu străjnicie locul de parcare din spatele blocului, să fie gol, că poate vin în vizită nepoatele, că poate vine Sebi, mâine, poimâine, peste 8 luni, și nu are loc de parcare. Lăsați-i pe vecini să își pună mașinile, cum să țineți parcarea goală?
Păi tu știi cât de greu am obținut-o? Cu certificatul de handicap. Căci mama lui Sebi are și certificat de handicap, handicapul de a nu empatiza cu oamenii. Mai dă-i în pizda mamilor lor, fiecare e pentru el.
Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să ne urâm aproapele dar să batem grăbit cruci când trecem prin dreptul bisericii?
Țara cu cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană, grânarul Europei, și-a pus țăranii la lucru și a cultivat intens, pe ogoare și câmpii, în săli de ședințe, școli și fabrici, în parcuri, teatre, restaurante și chiar și în ghivece, să poți să crești acasă, la tine în bucătărie, buruiana ipocriziei.
Este peste tot. În dublul discurs al politicienilor, în fățărnicia intelectualilor, în amoralitatea avocaților, în minciunile jurnaliștilor. Nu e loc de comunitate, de mai bine împreună, responsabilitate, asumare, riscuri.
Rătăcim într-o mlaștină puturoasă, de mize mici.
Iar rechinul ipocriziei are mereu cu el remora imposturii.
Impostorul-ipocrit, acest pește-lună, trage aer în piept și se umflă în oglindă, preț de un selfie, apoi dispare în micimea anatomiei lui meschine.
250.000 de oameni într-o piață, anonimi strânși în buchetulul splendid al sentimentului lui Împreună. Acum sunt culeși, aleși, lăudați, premiați, invocați de către impostorii-ipocriți gata să spargă totul în cioburi mici, pe care pot să le rearanjeze așa cum vor ei. Rupând imensul Noi în indivizi, ne reduc la umori personale și mize miniaturale, ne transformă în broaște, pe noi, niște prinți.
Trufia lor ne va pierde pe noi.
Saint Exupery a zis asta: A rock pile ceases to be a rock pile the moment a single man contemplates it, bearing within him the image of a cathedral.
Nouă ni se întâmplă exact opusul. Suntem prezentați nu ca o catedrală ci ca o grămadă de pietre. E simplu să faci pipi pe grămada de pietre, Dumnezeu nu te bate decât dacă ai urina în catedrală.

3 comments
  1. eugen chirovici said:

    Ca de obicei, splendid!
    (Mă rog, l-aș fi preferat pe Saint-Exupéry în franceză, nu în engleză, dar n-are importanţă…)

  2. Un cititor said:

    Dar, vai, Domnita Ralu, de Sa Ne Strecoare PApa n-ati auzit pina acum ?
    Cred ca e prezent in SiViU’ a 96,8271% din managementu’ combinatelor, uzinelor, fabrixilor si atelierelor de inregistrat, capsat si indosariat din patrie.
    Este adevarat: calitatea procesului educational s-ar putea imbunatati daca managementul acestei institutii ar trece in miini destoinice, private (oare cum nu le-a venit ideea de la inceput ?).

  3. Doamna respectiva, probabil, membra sau simpatizanta a PSD, a Olgutei, a lui Orlando,a Veoricai sau a altora de teapa lor, cu asemenea exemple, bazate pe o scara a “valorilor rasturnate” , cu o educatie a unei familii, dezvoltata in spiritul culturii nonvalorii, cum ar putea avea alte idei si un alt comportament, decat cel datorat prostiei create si “asistate” de statul” tatuc” ?
    Lumea stramba in care traim isi etaleaza fara nicio problema creaturile informe.
    Mamele tuturor acestor mutanti ramane mereu insarcinata, parafrazand zicala cu mama prostilor, dar nici ea, nu “stat cuminte”

Leave a Reply to gabriel r Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: