Am scris acum 2 zile despre Măriile cu dosare penale pitite după pălării noi pe care PNL-ul se pregătește să ni le servească la locale, oameni baliză care îți semnalizează prezența unui baron submersat care îi controlează de pe fundul oceanului. Spuneam că PNL, ca să scape de putoarea de USL, măcar puțin, ar trebui să găsească mai mulți candidați tip Nicușor Dan, care stau mai prost cu socata și frizura, dar mai bine pe salvat Bucureștiul.
La 4 ani după ce am scris textul de mai jos, am primit aceleași comentarii ca atunci. Nicușor Dan este mafiot, de fapt e prea prost să fie mafiot, e doar instrumentul folosit de mafioți ca să șantajeze dezvoltatorii imobiliari, cum vrea unul să facă ceva bun pentru orașul oropsit, cum iese Nicujedai din teaca lui Orb-Wan-Cacorban și distruge inițiativa.
Geaba le spui, Nicușor a candidat singur, deja e a treia oară. Dacă era omul cui spuneți voi că e, ar fi câștigat din prima. Dacă spuneți voi că e omul cui spuneți că e, concurența ar fi produs dovezi, uite domle, în cazul X și Y avem mărturii, plângeri penale, șantaj, fals, uz de fals, amenințare.
Dar nu s-a întâmplat nimic.
Cu toate astea, an după an, aceeași poveste continuă să se propage, dusă mai departe de asimptomatici care strănută la tine-n farfurie: să știi că eu am auzit că Nicușor a luat bani de la competiția unora care voiau să construiască un mall …
De unde ai auzit? Cine ți-a zis?
Niște oameni de încredere.
Noi ne alegem poveștile. Cele care se asortează cu credințele noastre, sunt instant îmbrățișate. Cele care le contrazic, sunt îngropate.
Dacă noi alegem să credem că un individ care a furat dar a schimbat bordurile nu o să mai fure, că și-a făcut plinul, o să-l votăm chiar dacă este hoț demonstrat și are poala de dosare penale.
Dacă alegem să credem că un individ care de capul lui a salvat o grămadă de clădiri istorice din București este un șpăgar pentru că altfel ar fi extraterestru și ne-ar speria să avem de-a face cu un extraterestru, dacă ne intră prin gură și ne mănâncă ficatu în timp ce noi ne uităm la Las Fierbinți, atunci vom ignora că nu există nicio dovadă că este șpăgar, nicio delațiune, niciun procuror alergând după dosul lui Nicușor.
Și vom continua să le atragem atenția prietenilor noștri că sunt cretini, orbi, spălați pe creier, că nu văd conspirația lui Soroș-Băsescu-Gates-China-Iohannis de a distruge România, bucată cu bucată. Jos vaccinele, jos Nicușor, jos încălzirea globală, jos Covidu, jos cipurile, jos 5G-ul, jos Iohannis.
Acum 4 ani am scris textul de mai jos. Despre prieteni și politică și cum să faci să rămâi prieten cu oameni care “ți-au spus ei”.

Prietena mea l-a votat în silă pe Nicușor. Știe că e un găinar, știe că cere șpagă de la dezvoltatori imobiliari, “dacă nu vrei să mă leg cu lanțuri de casă și să fac circ, mai bine marcă banul”, a auzit de la niște voluntari care au lucrat pentru campania lui în 2012 că sediul era jegos, cum să vrei să fii ales edil și să fii împuțit?
Eu am fost la toaletă la Salvați Bucureștiul, era curat, îi spun.
Poate și-a luat femeie de serviciu dar acum 4 ani era mizerabil, insistă ea.
O întreb de oamenii de afaceri care au fost șantajați, întreb de ce nu i-au făcut plângere penală lui Nicușor, îmi exprim părerea că poate și aceste iluzorii victime ale ticăloșiei candidatului cu sediul murdărel nu învârt biznisuri curate și d-aia nu au mers la mama DNA să ceară să îi apere.
Prietena mea nu crede, spune că prima impresie contează, că totuși l-a votat chiar dacă e un pitic puchinos. Eu ridic tonul, mă enervez, îmi joacă venele pe gât.
Ca de fiecare dată, ajungem să ne ciomăgim pentru Rațiu sau Regele Mihai, pentru Constantinescu sau Băsescu, pentru Nicușor sau Iohannis. Oamenii ăștia cu zâmbetele lor pătrate și mâinile umede, cu părul lor rar sau des, cu amantlâcurile lor oxigenate și mariajele cu genunchii pe afară, cu gesturi smucite și ticuri verbale obosite, oamenii ăștia imperfecți intră în viața noastră, se pun la noi la masă, își bagă mâinile în castronul cu salată de castraveți, lasă păr pe săpun.
Feher, tu ai lăsat robinetul deschis?
Nu dragă, Nicușor Dan, el a fost ultimul la baie.
Un împuțit, uite nu a șters toaleta, are perie de budă și nu a curățat. Ți-am zis că e un împuțit.
Raționamentul e simplu: Politica e curvă. Toți politicienii sunt ticăloși.
Doar naivii mai cred că vreunul din ei e curat. Doar pentru naivi există speranță. Cei care nu au speranțe, nu suferă. Iar prietenii nu vor să suferi chiar dacă ești naiv, ca să nu zic prost de naiv. Ești prietenul lor.
În câțiva ani, stickerul “ți-am zis eu” îți va fi lipit pe frunte, pe frigider, pe oglinda din baie, pe periuța de dinți.
Ți-am zis eu că este un jegos? Ți-am zis eu că e șpăgar? Ți-am zis eu că e găinar? Ți-am zis eu că te va dezamăgi?
Data viitoare să nu te mai îndrăgostești de oameni. Data viitoare ascultă-mă pe mine.
Toți sunt la fel. Și dacă stai să te gândești, Ion Iliescu e un bătrânel simpatic. Uite azi, se fac 26 de ani de când a plantat panseluțe la Universitate.
Nicușor Dan nu a pus o floare.

Dacă nu era Covidu, acum am fi avut primari noi. Mă rog, unii ar fi fost vechi, fugiți din corăbioara pesedeului sau, dacă au dosare penale, camuflați în independenți pe care ar fi trebuit să-i batem pe umăr și să le spunem: vedeți că aveți șlițul desfăcut și vă iese susținerea partidului p-afară.
Ce contează, doar nu vrei să vină Pesedeu la putere, am fi privit cu suspiciune orice critică la adresa candidaților liberali. Ce, adică e mai important că, ăsta de la Ploiești, Voloșevici, are un dosar de corupție judecat la Înalta Curte pentru corupție sau să-l oprim pe Cosma să ia puterea în județ?
Ce fel de întrebare e asta? Normal că cel mai important este să-l oprim pe Cosma, să anihilăm PSD-ul.
Dar ce te faci dacă știi că Voloșevici e omul șefului interimar al PNL Prahova, Roberta Anastase, care este fiica lui Cornel Anastase care a fost prietenul de-o viață și consilier al lui Petre Petrescu, ultimul șef al Securității Prahova și, mai târziu, director la Petrotrans pe timpul lui Adrian Năstase și consilier al lui Seby Ghiță prin firma Liprest Consultanță București, iar fiica lui Petre Petrescu, Liliana Petrescu, a fost cenzorul firmei Conti SA care firmă este asociată cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, fiul baronului PSD Mircea Cosma?

Nu te faci nimic.
Te faci că nu înțelegi că mafia e patria.
Te faci că nu înțelegi că eticheta minte, în borcanul pe care scrie cu galben-albastru și în borcanul pe care scrie cu roșu, sunt exact aceiași castraveciori puși la murat de Securitate, creîndu-ne iluzia că putem să alegem.
Te faci că nu înțelegi că poate e timpul să nu mai mergi după fentă și să vezi acolo unde este un dosar penal (sau două sau trei) un funcționar șantajabil, deci plastelină în mânuțele baronilor.
Dar a venit Covidul, peneleu pierde procente, prin vulturi vântul viu vuia, și uite așa, poate există un efect secundar bun la epidemia asta: când toată lumea poartă mască, nimeni nu se mai poate ascunde.
Am scris asta acum 1 an ș-un pic. Despre un alt primar PNL care, din cauză de dosare penale, a candidat independent (liberalii au pus la caterincă un contracandidat dar tot orașul știa că îl susțin pe independent) și a câștigat al 4 lea mandat pentru că, zice brașoveanul, domle, ăsta a furat dar a și făcut. Dacă l-aș vota pe altul ar fura și sigur nu ar face cât face ăsta care a furat destul cât să mai dea ceva și pentru oraș.
Mintea omenească își pune singură piedică.

Doamna de la pâine spune că noi, românii, primim ceea ce merităm.
Eu primesc o ciabatta, pesemne că asta merit.
Am vorbit ieri cu Nelu. E profesor, nu putea să trăiască din salariul de profesor, el nu credea că primea ceea ce merită așa că s-a făcut agent imobiliar. Așa a aflat Nelu că primarul Brașovului ar fi zis că până nu pune 200 de milioane de euro deoparte nu pleacă din primărie.
E la al 4-lea mandat. Scripcaru. Primaru. Oamenii îl votează pentru că, deși fură, dă și orașului înapoi ceva.
Le dă pe dracu, suspină Nelu.
Le dă ceea ce merită, zic eu.
Primarul Scripcaru vorbește ca un porc, zice Nelu.
Porcii nu vorbesc, îi atrag atenția dar el dă din mână sastisit de filologi d-ăștia de garsonieră și zice “știți ce vreau să zic, eu am un prieten director de firmă, a mers la o  licitație publică la primărie și Scripcaru a ieșit pe hol și a zis:  ce penisul meu căutați aici săracilor?”
A zis penisul?
“Nu, a zis celălalt cuvânt, știți și dumneavoastră, nu vreau să-l spun. Dar omul ăla venise să aplice pentru o licitație publică, nu era angajatul lui Scripcaru.”
Și dacă era angajatul lui Scripcaru, vorbești așa, cu penisul, cu varianta populară a penisului, cu săracule?
“Nuuu, haideți că știți ce vreau să spun. Nu erau sclavii lui Scripcaru. Un nesimțit. Un porc. Un terchea berchea.”
Nelu are capul roșu de furie. Zice că toată lumea știe că toți dezvoltatorii imobiliari trebuie să îi dea 10% cotă lui Scripcaru dacă vor avize de la primărie ca să-și facă proiectele. Punct.
Mai zice că toată lumea știe că hotelul Kronwell, ăla care s-a construit pe locul pe care era înainte bazarul de la gară, e al lui Udrea și Scripcaru. Fațadă e familia Popescu, unii care aveau niște magazine cu piese auto. Hotelul a fost ridicat pe vatra unui moluleț provincial care a ars cu flacără grozavă dar pompierii nu s-au grăbit, au venit după 20 de minute după ce clădirea fusese înghițită de foc. Molulețu se chema MyPlace și era tot al Popeștilor. Nelu spune că trecea cu mașina pe lângă, a văzut flacără și fum gros ieșind din clădire și un băiat tacticos care, la 10 metri de incendiu, spăla geamurile magazinului.
“Umblă vorba că au golit toate tarabele dinăuntru înainte, că proprietarii au fost anunțați că se pune foc”, îmi comunică Nelu ridicând sprâncenele și degetul arătător de la mâna dreaptă.
Toată lumea știe, continuă să-mi răsune în urechi.
Toată lumea știe și nu face nimic.
Toată lumea știe și merge pe burtă.
Toată lumea știe și așteaptă ca justiția să-și facă treaba.
Câte dosare penale are Scripcaru? 3 sau 4.
Doarme bine Scripcaru?
Eu cred că da.
Cred eu oare că justiția își face treaba?
Încep să am îndoieli.
Nelu mă întreabă dacă știu ce a pățit Gonțea, un alt potentat brașovean băgat în mangealâcuri. Nu știu.
A mers pe burtă 10 ani, amânări, revocări, permutări, strămutări, s-au prescris dosarele și omu a rămas cu milioanele.
Happy end sau cum zicea bunicu: s-a fiert fasolea.
Noi românii primim ceea ce merităm.
Ce merităm doamnă?, întreb înșfăcând ciabatta.
Să fim călcați în picioare, zice vânzătoarea.
Avem parte de cea mai lungă ședință de masaj din lume. Și cea mai costisitoare. După 30 de ani de călcâie între omoplați, nu mai știm cum e să stai drept.
Pentru că ni s-au atrofiat mușchii picioarelor.
Toată lumea știe.

Ieri am vorbit cu o doamnă care mi-a explicat, doctă, că, în maxim o lună, lumea va fi uitat că a fost închisă-n casă. Că sunt ridicolă crezând că o să fie criză, uite, se redeschid terasele, hotelurile, se caută șoferi și bucătărese, lumea ia credite, zugrăvește, s-au redeschis coafoarele.
Doamna afișa autosuficiența și dezinvoltura lui Hopa Mitică, dacă nu-s picioare, nu-ți mai bați capul că poți să pici în cur. Înfiptă într-o funcție de conducere la un mare operator economic pe baza incompetenței tunătoare, unicul criteriu care te poate propulsa într-o companie românească, doamna nu-și face griji pentru viitor pentru că știe un lucru important: statul are grijă de idioți. Îi prețuiește, îi crește, îi unge în posturi publice, îi plimbă, îi tunde și îmbracă, și când nu mai are treabă cu ei le dă un post plătit cu minim 8000 de euro într-o altă companie de stat.
Ar fi bătaie, 18 pe-un loc, ca la Drept pe vremea lui Piticu, la Facultatea de Idioți, dacă ar face una vreun mogul isteț, eventual cu finanțare europeană. Vă dați seama ce pile, ce relații, ce intervenții să-l bați pe copilașul lui Năstase, pe fiica lui Cozma, pe verișorul lui Ghiță, să ai patalama la mână că esti idiot cu studii, că poti servi în administrație cu cinste, esti idiot acreditat, cu ștampilă de la stat.
Doctor în prostie.
Ăsta ar fi următorul pas.

Doamna Hopa Mitică anunță că va tăia bugetele lu x și y, totu e în pixul ei, slujbele unor oameni sunt în pixul ei și ea face jap, o linie orizontală și taie 18 slujbe sau poate 100, dracu știe. Îi spun că mișcarea asta din încheietura dreptei înseamnă că pentru 18 oameni sau 100 criza este reală, au rămas fără loc de muncă, geaba se deschid terasele, ei nu au bani să treacă strada.
Doamna e adamant. Nu există criză, doar oportunități, privește cu încredere viitorul, dacă nu le place în țară și nu vor să pună umărul la reconstrucție (așa a zis, pe cuvânt), să se ducă la cules de sparanghel. Nu toată lumea poate să aibă un serviciu, s-a umplut lumea de puturoși care stau pe ajutor social, până când să plătească statul pentru toate leprele?
Doamna nu a muncit o zi în viața ei în afară de împins hârtii.
Doamna are părinții securiști din secta comerț-exterior. Pensiile părinților securiști sunt enorme. Tatăl are certificat de revoluționar și certificat de handicap. Nu plătește locul de parcare, biletele de teatru și film, impozite.
Sunt alegeri anul ăsta și funcționarul, bugetarul, pensionarul securist nu pot fi deranjați.
Criza nu va veni pentru ei un an de acum înainte. Decât aia de lumbago pe care o vor face aplecându-se să culeagă bancnotele de sute de euro presărate de guvern în încercarea de a-i atrage în cabina de vot din turtă dulce unde vor fi îngrășați următorii 4 ani și haliți de vrăjitoarea cea rea.
Cu cât trece timpul, cu atât e mai evident că sunt ei și suntem noi. Ăștia care am crezut în zicerea resemnatului: cel mai deștept, cedează.
Nu, cel mai deștept visează.

Asta am scris în 2017.

Am fost cu soțul la spital și să știi că toată lumea îl regretă pe Ceaușescu, îmi spune mama Mihaelei. Întreținerea a venit 500 de lei, ninge și ea a căzut iar, a treia oară iarna asta. Medicamentele sunt scumpe și oamenii își trag glugile pe cap, să se ferească de fulgii ăștia grei care cad, nu se mai termină iarna asta nenorocită, și oamenii ăștia cu glugi și siluete de urși intră-n tine pe stradă, te trântesc de pereți sau de pământ, nu le pasă.
Și mama lui Sebi, deși Sebi e plecat de 2 ani din țară, îi păzește cu străjnicie locul de parcare din spatele blocului, să fie gol, că poate vin în vizită nepoatele, că poate vine Sebi, mâine, poimâine, peste 8 luni, și nu are loc de parcare. Lăsați-i pe vecini să își pună mașinile, cum să țineți parcarea goală?
Păi tu știi cât de greu am obținut-o? Cu certificatul de handicap. Căci mama lui Sebi are și certificat de handicap, handicapul de a nu empatiza cu oamenii. Mai dă-i în pizda mamilor lor, fiecare e pentru el.
Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să ne urâm aproapele dar să batem grăbit cruci când trecem prin dreptul bisericii?
Țara cu cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană, grânarul Europei, și-a pus țăranii la lucru și a cultivat intens, pe ogoare și câmpii, în săli de ședințe, școli și fabrici, în parcuri, teatre, restaurante și chiar și în ghivece, să poți să crești acasă, la tine în bucătărie, buruiana ipocriziei.
Este peste tot. În dublul discurs al politicienilor, în fățărnicia intelectualilor, în amoralitatea avocaților, în minciunile jurnaliștilor. Nu e loc de comunitate, de mai bine împreună, responsabilitate, asumare, riscuri.
Rătăcim într-o mlaștină puturoasă, de mize mici.
Iar rechinul ipocriziei are mereu cu el remora imposturii.
Impostorul-ipocrit, acest pește-lună, trage aer în piept și se umflă în oglindă, preț de un selfie, apoi dispare în micimea anatomiei lui meschine.
250.000 de oameni într-o piață, anonimi strânși în buchetulul splendid al sentimentului lui Împreună. Acum sunt culeși, aleși, lăudați, premiați, invocați de către impostorii-ipocriți gata să spargă totul în cioburi mici, pe care pot să le rearanjeze așa cum vor ei. Rupând imensul Noi în indivizi, ne reduc la umori personale și mize miniaturale, ne transformă în broaște, pe noi, niște prinți.
Trufia lor ne va pierde pe noi.
Saint Exupery a zis asta: A rock pile ceases to be a rock pile the moment a single man contemplates it, bearing within him the image of a cathedral.
Nouă ni se întâmplă exact opusul. Suntem prezentați nu ca o catedrală ci ca o grămadă de pietre. E simplu să faci pipi pe grămada de pietre, Dumnezeu nu te bate decât dacă ai urina în catedrală.

Gata.
Ne-am făcut bine.
Virus? Care virus?
Pleacă dragă de aici. E făcătură, în 3 săptămâni toată lumea va uita totul despre pandemie. Care pandemie, au crăpat doar bătrâni și bolnavi care ar fi murit oricum.

Certitudini. Tot o infecție virală care se transmite mufându-se la receptorii paranoiei. Populațiile călcate pe gât de genunchiul despotismului estic sunt cele mai expuse la ele.
Știm sigur că am fost făcuți.
Știm sigur că alții au câștigat.
Știm sigur că noi trebuie să ne vedem de viață. Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.
Mimetism, certitudini și oportunități.
Acum, de exemplu, dacă aș fi în țară, mi-aș deschide un biznis de emis certificate Covid-free pentru turiști. 15 lei certificatul, fac eu cu un băiat din Tecuci ștampila, gata. Poți să călătorești lejer oriunde în Europa.
O patalama obținută la fel de simplu ca doctoratul lui Oprea.
O nouă Mafie, mai multe mafii, mai multe șanse de câștig.
N-are a face că te poți îmbolnăvi, poate chiar să crăpi.
Drăguță, tare naivă ești.
Nimeni nu crapă, toată lumea face, cum zic zânele din advertising, pasul lateral. Diversifică portofoliul de produse.
Puneți-vă plăsuța la ușă și așteptați. Libertatea de mișcare reƶistentă la apă, foc și schimbări de guverne.
Certificate de liberă mișcare într-o epocă în care ți se pune termometru la tâmplă.
De ce-au murit oamenii ăia în martie-iunie 2020?
Ca noi să putem să mergem în Grecia.
Totul e butaforie, doar mafia e nepieritoare. Chiar, ce mai face Streinu Cercel?
Am scris postul de mai jos în 2016. E despre viruși.

Pe pereții Porții Ecaterina se aleargă proiecții colorate roșu, galben, verde și albastru, lasere care sparg întunericul prin care calcă clătinat bețivii cu ghirlande de flori portocalii primite la Oktoberfest. Un copil se uită perplex mai întâi la tac-su care se întreabă răgușit ce dracu`s ăstea, apoi  la pereții bătrâni și la luminile care îi îmbracă acum într-o fotografie sepia și îi răspunde ce sunt ăstea: viruși.
Și eu care credeam că e un basm. Nț.
Viruși sunt.
The Ultimate Reality.

În tren, la ora 2 și 5 minute, trece târându-se pe fund și împingându-se în podul palmelor un țigan slab și știrb. E murdar și umil și morsa cu mustață de lângă mine, țigan și el, empatizează dar nu prea tare și îi spune că nu are schimbat. Apoi închide ușa compartimentului.
7 minute mai târziu, culoarul trenului tremură de urletele unei femei care amenință cu poliția. Nenorocituleee!!!, se aude și apoi nu mă mai concentrez pentru că țiganul fără picioare acum le are și le folosește sprinten să alerge spre un alt vagon. E însoțit de un altul, mic, ascuns într-o pufoaică deși afară sunt 32 de grade. Amândoi râd și cerșetorul scutură arogant un mănunchi de hârtii de 1 leu. Văd și una de 5. Femeia îl bleastemă, se simte înșelată, leul dat de ea a ajuns la un tâlhar.
Eu văd însă un miracol. Miracolul din trenul de Viena, petrecut iată, undeva până-n Periș. Un țigan trist, târându-se pe fund și palme a primit atâta dragoste și ajutor încât a reușit să se ridice în picioarele nevolnice și chiar să alerge. De banii ăia își va lua alcool și va bea în sănătatea milostivelor suflete care l-au ajutat.
De ce sunteți doamnă atât de supărată? În loc să chemați poliția nu mai bine chemați un preot să binecuvânteze vagonul în care s-a întâmplat miraculosul eveniment?
Țiganu vindecat și ăla în șubă, încă bolnav, coboară la Ploiești.
Doamna continuă să îl blesteme și să amenințe că va chema poliția.
Vindecatul îi spune râzând, cu buzele despărțite peste nimicul din gură, să-i mănânce pula.
Viruși.

Undeva în fața unui chioșc meschin de sub o scară cu unghi imposibil care te trimite afară din stația de metrou a Gării de Nord, vânzătoarea stă pe un scaun de plastic, jucându-se pe telefon. E îmbrăcată într-o rochie de bal, cu paiete pe care lumina neonului, atunci când femeia se mișcă,  schimbă culorile, acum verde, acum violet, acum roșu aprins.
Viruși.
E prințesa de sub scară, condamnată de vrăjitoarea cea rea să vândă ștrampi și clame, sutiene și chiloți până când prințul cel bun, în drum spre Agnita, va trece prin dreptul tarabei ei și va cumpăra o pereche de șosete flaușate și astfel vraja se va rupe.
Frumusețea e în ochii privitorului.
Mă gândesc la copilul cu tată abțiguit și tare paternale care a văzut viruși în arabescurile colorate de pe Sfânta Ecaterina și nu aș vrea să intru nicio clipă în mintea lui. Nici măcar să mă spăl pe mâini și să beau apă. Pariu că-i frig și miroase a moarte acolo.
Și e plin de viruși.

Am citit ieri asta pe avocatnet.ro:
Buna ziua
Locuiesc intr-un complex rezidential cu blocuri paralele apropiate.
In blocul de vis-a-vis exact la acelasi etaj am avut surpriza sa constat ca locatarul (sex masculin) iese dimineata de la dus? (probabil) complet gol si pret de 2-3 minute sta in fata geamului la care isi tine perdelele ridicate.
Initial am crezut ca nu vad bine dar se pare ca de cand cu vremea calda si statul acasa, lucrurile devin serioase, in sensul ca a aparut si saptamana trecuta si saptamana asta…
I-am adresat respectuos un e-mail prin care-i puneam in vedere ca nu e normal sa tina perdelele ridicate si sa stea asa in fata geamului, la care nu mi-a raspuns (inca).
Credeti ca e bine cum am procedat?
Mai departe nu stiu ce sa fac…

Urmată, după ce i se răspunde că nu e nicio infracțiune, de asta:
Totusi nu suntem in Amsterdam in cartier rosu! Blocurile sunt apropiate, Individul sta la etaj 1, sunt copii care au ferestrele vis-a-vis, etc… asta iarna isi impodobea bradul in chiloti, fara perdele trase la geam… sunt eu chia asa deplasat???

La care i se răspunde cu această sugestie:
Altă soluție, cu riscuri: instalați temporar, asociația sau grupul de locatari lezați de faptul incriminat, lumini puternice îndreptate spre acel apartament care să-l deranjeze pe proprietar ziua și noaptea.
Același individ scrie mai departe când i se spune că penal este să pui lumini pe apartamentul unui cetățean care face ce vrea la el în casă:
În casa ta, da, dar expunând public imaginea ta = o imagine care nu este una agrabilă, nici educativă nici sanitară nici acceptată de majoritate, nici multe altele la fel de injurioase pentru colocatari este un fapt condamnabuil dacă nu de lege, de sociatate! Colectivitatea va avea mai mult efect asupra unei singure persoane decât disputa între individuali.
Dacă persoana este conștientă de expunerea sa și nu-i pasă de o familie, de două, atunci faceți-i pe plac, difuzați imaginea sa cu date, ore, pe grupul dvs., și partajați-o cu toții, înștiințăndu-l asupra repetabilității acțiunii și demersurilor în spațiul media și la administrația locală. sau chiar faceți publice prin intermediul mass-media faptele persoanei în cauză și supuneți-le dezbaterii publice.

Vecinii, cu bormașini, manele sau mucuri de țigară aruncate la tine pe balcon, cu pipi în lift și scandaluri despre cine achită apa pierdută pe rețea, acum confruntând degenerații care umblă goi la ei în casă.
Blocată în Spania pe timpul crizei, am avut apartamentul gol la Brașov.
Pentru câteva zile am lăsat niște prietene care aveau părinții în oraș dar nu puteau să se ducă grămadă peste ei, de frică să nu-i îmbolnăvească, să stea acolo. Le-am spus să se declare, să spună că de pe 15 aprilie pe 25 stau la mine, ca să nu fie discuții cu vecinii care, covid, necovid, nu îndură rău platnicii și squaterii.
Zis și făcut.
În câteva zile, administratorul a afișat întreținerea pe apartamente pe luna martie, cu cele 2 prietene venite pentru 10 zile în aprilie trecute iute pe listă.
Ura față de aproapele este un fenomen venit din ghetoizare.
Îngrămădiți în portbagajul de Dacie care sunt majoritatea spațiilor rezidențiale din România, românii se zbat, dau coate, dă-te domle de aici, dar nu îi înjură pe cei care i-au răpit, legat și aruncat înăuntru ci pe cei cu care împart irespirabila călătorie.
E mult mai ușor să urăști pe orizontală decât pe verticală. Întrebați-l pe Sisif.
Am scris asta acum 3 ani.
S-a vorbit mult despre solidaritate, despre ajutorare în vremuri grele, despre comunitate.
Dacă vecinii voștri dau semne de , umanitate, puneți reflectoarele pe geamurile nemernicilor.

Vecinii de la parter sunt intelectuali. Ei sunt și șefii informali ai asociației de locatari. E un bloc mic, cu 8 apartamente, 2 neocupate de 3 ani de când m-am mutat aici. Nu este deci o asociație de locatari, ci un mic trib de dothraki pensionari, rătăcit la marginea deșertului. Familia de la parter, intelectualii, a luat pe numele ei factura de apă. O împart apoi pe apartamente după un algoritm interesant. Deși ei își spală mașina și udă grădina, plătesc la fel cu tine, care nu speli mașina și nici nu uzi grădina pentru simplul motiv că tu ești chiriaș, ești un picuț mai tânăr și vin oameni la tine în vizită.
Chiriașul e subom.
Asta crede familia de intelectuali de la parter și părerea e împărtășită de văduva de la etajul 1 care, deși stă vis-a-vis de nebuna blocului care urlă, bleastemă, rage și trântește ușile la 2 dimineața înjurând securitatea, nu este deranjată de crizele acesteia. Nebuna este proprietară, poate să facă ce vrea la ea în casă, are drepturi.
Intelectuala de la parter-fostă profesoară, este acră și plină de reproșuri. Soțul, inginer pensionar, coboară în gânduri ca într-un beci după gogonele, e atât de prins cu borcanu de 5 kile de gânduri încât niciodată, dar niciodată, nu a fost în stare să spună Bună ziua.
De ce ar face-o? Sunt doar o chiriașă. Și încă una căreia îi intră o grămadă de oameni în casă tocind scările, respirând aerul blocului, consumând lumina de pe hol.
Dar stai, că instalația electrică s-a stricat. Pipăi cu vârful cizmei treptele ca să urci până la doi, bâjbâi cu mâinile împrăștiate, căutând pereții minei Moria. Intelectualii de la parter, șefii blocului, nu au problema asta, deschid poarta și țuști la ei în casă, la lumină.
Plătesc eu reparația, îi spun văduvei de la etajul 1. Doar faceți ceva, că uite, o prietenă a căzut în fund, și-a fisurat noada pe scări din cauza întunericului.
Văduva dă din cap înțelegător și spune că va lua măsuri, va vorbi cu pensionarii-intelectuali și va rezolva problema. Plec două luni din țară și mă întorc la o realitate inedită. RENEL a constatat că are contract de furnizare a curentului pe spațiile comune ale blocului încheiat cu o persoană decedată, anulează deci contractul și cere unuia dintre proprietari să preia contractul pe apartamentul său. Proprietarii se codesc, nu ar prea vrea o asemenea responsabilitate, așa că RENEL taie complet curentul pe scară, adio interfon. Intelectualul-inginer nu se pierde cu firea, pune o yală nouă, face chei, cere bani locatarilor pe chei și bâjbâiala continuă pe scara blocului, în tăcere, căci nimeni nu suflă o vorbă despre asta, nu în public. Bezna e o normalitate la care cu toții am achiesat-ah cât îmi place cuvântul ăsta, noi, chiriașii, că suntem suboameni și oricum părerea noastră nu contează, ei, proprietarii că nu pot fi obligați să își asume un astfel de contract. În definitiv cine știe de ce a murit mortul cu contractu RENEL? Poate de la atât de multă responsabilitate care a apăsat pe pereții inimii, i-a rupt ventriculul drept și dus a fost. E mortal un contract d-ăsta, mai bine bezna de pe hol decât cea eternă.
Blocul meu e țara mea.
Proprietarii sunt niște idioți inepți, incapabili să administreze prăvălia. Desigur, prostia e umezeala care atrage igrasia răutății. Proprietarii sunt românii care nu vor să vină chiriașii, străinii, să le spună lor cum să facă treaba. Proprietarii nu vor banii chiriașilor să repare ce e stricat, preferă să strice de tot, după principiul otrăvirii puțurilor și incendierii ogoarelor. Decât să fie bine pentru toată lumea, mai bine să ne fie rău tuturor. Și ce dacă văduva își poate rupe și ea capul pe scări, faptul că știe că eu am un etaj în plus de străbătut, deci șanse duble să îmi rup capul, o face fericită. Așa, nu o să mai vină atâția oameni străini la noi în bloc și ei, proprietarii, vor trăi fără frica invaziei, în urletele dementei care înjură securitatea.
Nu ne vindem țara. Nu vrem străini în bloc. Eventual, să se intre cu buletinu. Cei cu soț în zilele pare, cei fără soț în cele impare.
Suntem pierduți.
România stă pe o cracă pe care o taie veselă de sub ea, sperând că în cădere va stâlci străinul oprit să facă pipi la rădăcina stejarului.
Intelectualul român ceaușist, cel care citea America ogarului cenușiu și spunea bancuri cu Lenuța la poarta raiului, înrăit de pensia mică, de Becali, Udrea și Ponta, de Nețoiu și Gâdea, de Soroș și Badea și Ghiță, nu vrea decât să producă durere. Și dacă în timpul acțiunii, un șrapnel se înfige și în el, îl primește fericit, căci asta înseamnă să fii erou.