Te iubesc dar nu pe tine

Am terminat în 4 iunie cartea pe care m-am apucat să o scriu în martie. Despre oameni neiubiți, normal, despre ce aș putea să scriu eu?
Băi, ție nu ți-e rușine, cum dracu să spui că nu te iubește nimeni când sute de oameni ți-au urat la mulți ani de ziua ta pe facebook, m-a certat o amică.
Nu îmi e rușine.
Mi-e doar frică să interpretez greșit semnele, să cred că luminițele farfuriei zburătoare îmi spun: apropie-te să-ți dau ciocolată când, de fapt, zic: dacă te miști, îți rup capul.

Cartea se va chema Te iubesc, dar nu pe tine.
Și una din bucăți spune așa:

Personajul meu o să se cheme Mara.
Mi-ar fi plăcut să mă cheme Mara, un nume cu patru laturi și stabilitate bună, ca un trunchi de frasin.
Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomace imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită.
Sunt mulți oameni care umblă în toiage în ei, abia târându-se, văitându-se de artrite, în timp ce p-afară sunt viguroși, virili, atletici.
Mara, personajul din cartea fetei care voia să scrie o poveste de dragoste, este un om care a învățat atât de bine să-și ignore cocoașa de dinăuntru, încât a ajuns să creadă că nu există.
Care e superputerea ta Mara?
Să mă mint.
Și să mă cred.
Să fiu predicator și credincios în același timp și să mă urăsc schizofrenic pentru că sunt obosită să cobor treptele amvonului, să-mi fac cruce cu turma, să mă-ntorc la microfon, să zic două Tatăl Nostru și iar să mă reped în genunchi, între babe cu broboade și moși cu căciuli de miel strânse în mână, la Amiiin!!!, pune sutana, scoate sutana.
Cardio.

Superputerea mea este să fiu propriul meu kryptonit (haide, nu-mi spuneți că nu știți că Superman era vlăguit, devenea nevolnic în apropierea acestei pietre verzi), în prezența eului meu adevărat, să înlemnnesc între uși, ca o mașinuță rămasă fără baterie.
Fata care voia să scrie o carte despre iubire, să-i spunem FVSCI sau poate mai simplu Ines (deși Ines nu înseamnă nimic decât poate o abreviere a Inabilității Nevăzătorului de a Explica Speranța), Ines deci, suferea de aceeași boală ca Mara. 

Șchiopăta, oloagă pe interior.
Visa des că e o altă persoană, cu un trup mătăhălos, cu un nas cărnos care ocupa ca un milițian intersecția feței, cu o piele de postav care aduna scame. Doamne ce urâtă era în vis Ines și nimeni nu o iubea în vis pentru că era foarte urâtă și când se trezea lângă bărbatul X sau bărbatul Y sau bărbatul Z (ați observat că mereu alegem ultimele litere ale alfabetului atunci când vorbim despre ecuații cu necunoscute și necunoscuți, cum niciodată nu ne ducem la domesticele A, B, C și D?) se pipăia pe față și alerga la oglindă.
Nu.
Era frumoasă.
Și goală pe dinăuntru ca biblioteca din Urziceni.

4 comments
  1. ultimulunicorn said:

    “..Și goală pe dinăuntru ca biblioteca din Urziceni.”
    Asa ceva…
    ps. imi place numele Mara. Bun nume de personaj ai ales!

  2. 69 said:

    Felicitări! Trimite-o si la noi …cred ca Mara cam asta ar vrea, nu?!

  3. r,gabi said:

    Mult succes !
    Ma intereseaza

  4. ovi said:

    A zis-o mai ‘nainte dl. Pleșu:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: