Casa de copii nu-i acasă

Sunteți a 6 a cursă în 6 ore. Mai bine stăteam acasă.
E în trening și mașina miroase a îndoială: are rost să mă spăl pe picioare? Impactul ar fi mai mare asupra schimbărilor climatice, mai bine nu se spală.
Mirosul de picior și îndoială îmi intră prin mască. Tăcem amândoi, eu amețită, el intimidat de tăcerea mea. Claxoanele se lovesc ca stropii de ploaie de mașină.
Unde pizda mamilor voastre vă duceți?, se ridică vorbele ca un abur prin masca bleu.
Îi urăște pe toți oamenii ăștia care ard gazu, benzina și motorina prin oraș. Nu ar da Ăl de Sus să bage iar carantină. Să stea acasă, să nu mai vadă pe nimeni. Așa cum a stat acasă în aprilie, cu copiii, pentru 900 de lei.
Buni și ăia, că nu aveam ce să mâncăm. O să ne închidă iar, după alegeri, o să trebuiască să fac bani până atunci.
Tace.
Palpez din nou tăcerea și găsesc un chist, îl apăs: îi votați pe ăștia?
Păi pe cine altcineva?
PSD-ul, că multă lume spune că ar fi fost mai buni, că uite, Rafila, Streinu-Cercel,…
Dar ce-i costă să zică orice? Cum au zis până acum, de fiecare dată, cine a distrus spitalele, cine a furat cu 6 mâini?

Mă uit la el pe deasupra măștii.
Are ochi negri. Nu cred că are mai mult de 34 de ani.
Vă duceți la vot?
Normal. E ultimul drept pe care nu ni l-au luat. Încă.

Se-ncruntă-n el.
E totul o sprânceană sub care și-a îngrămădit ura și îngrijorarea și neînduplecarea.
Și dacă iese PSD, ne facem bagajele și plecăm undeva unde nimeni nu-și bate joc de noi, spune.
Unde?
Nu știu. O exista un loc unde să nu-și bată joc de noi.

Învârt pământul, e o clătită pe care o arunc în aer și o prind în tigaia minții.
E plat pământul. Și pe el nu e niciun loc unde oameni ca omul care conduce mașina în care sunt să nu fie luat în bătaie de joc.