Generația mea de alcoolici
Acum 2 ani a murit un fost coleg de presă. Ciroză. Nu avea 50 de ani.
Un altul murise la 46, cîțiva ani înainte. Cancer de plămâni, au zis unii. Ciroză, au șușotit alții.
Anul trecut s-a mai dus unul, înecat au zis unii. Depresie alcoolică, au sugerat alții.
Un altul a murit în iarnă, pancreatită.
Ieri a murit cea mai frumoasă fata pe care am cunoscut-o eu. Cancer. De la băutură, au mârâit alții.
Drept e că a avut mereu un incendiu în ea și, știind că nu poate să-l stingă, a preferat să-l ațâțe.
Suntem o generație de alcoolici, crescuți cu lichior Arctic și cocârț, cu alcool dublu rafinat îndoit cu sirop de căpșune, 40 de beri băute-ntr-o seară din sticle nespălate de uleiul care le-a locuit înainte, busuioacă făcută din pastile, săniuțe, motorole, jageruri amestecate cu bere, 16 țâțe, Păsărica, Premiat, țuică de pufoaică, uischi din picior de masă.
Nopți nedormite în vise nevisate din care ne trezeam cu dureri colosale de cap numai ca să repornim alergarea între mese și toalete, rând pe rând pierzându-ne dinții, părul, mințile și viața.
Generația mea a băut și a băut și a băut pentru că nu a știut ce să facă altceva cu gura, pentru că gura nu e bună la vorbit, e bună doar la pupat cururi și ăștia care nu au înțeles asta sau nu au vrut să înțeleagă au zis că mai bine beau.
O generație vomând lângă copaci, stâlpi, corturi.
O generație cu limbile împleticite.
Puținii care au reușit să se ridice de la masă, care au putut să lase-n spate mahmureala, privesc cu nostalgie la vremurile în genunchi din Club A sau Martin sau Vama Veche. Și mai puținii care s-au lăsat complet de băut, știu doi, tremură după draperie, așteptând moartea.
Și numără, satisfăcuți, morții.
Suntem o generație ucisă de depresie și alcool.
Cea mai frumoasă fată din lume ar fi trebuit să rămână cea mai frumoasă fată din lume și nepoții să o îngroape la 83, nu soră-sa la 49 de ani.
Nu alcoolul a ucis-o ci fragilitatea ei. Neputința adaptării la un univers căruia nu îi pasă de tine nici măcar dacă ești cea mai frumoasă fată din lume.
Dacă pe dinăuntru ești miriște uscată, nu scapi de pârjol indiferent cine ai fi, cel mai bogat, inteligent, talentat, vesel, dotat om din lume.
Dacă aș fi avocat de succes, aș da planeta și vremurile și Revoluția Română și pe Dumnezeu l-aș da în judecată.
Pentru că noi, ăștia din generația mea de alcoolici, murim prea devreme din cauza vremurilor, Revoluției Române și lui Dumnezeu.
Rătăciți în pustiul unde nu ne-a mai rămas decât setea și un singur bar unde nu se servește niciodată altceva decât alcool.
feher 
M-ai convins!
Nici nu prea era altceva recreativ, nu tu Xanax, ayahuasca, porno a venit și el tarzior dar slava cerului contemporan cu dușul.
Bine ca vine o generație puternica de bombardieri tatuați ca la pușcăriile din tari africane cu o speranța de viața ceva… milenar.
Beau in seara acesta “ultimile doua beri” din vita mea, vorba altui alcoolic, viu pana una alta și de mâine o viața noua!
“Sănătate”!
Da I pe iarba și Terence Mckenna
Tu te descurci în general în viață, de ce nu te muți în alta țară?
E mai greu de găsit în altă țară comanditari pentru articole despre ”cineva care nu credea în Covid” 😛
Da, bre, ca planeta si vremurile si revolutia si dumnezeu v-au turnat cu forta spirtul pe git, asa-i!
Am baut si eu si mai beau, nu ca pe vremuri, ca de la o virsta mahmurelile devin nasoale, dar n-am baut niciodata “din cauza” si “pentru ca” chestii. N-am baut ca sa ma imbat. Am baut ca mi-a placut bautura. Am baut singur, tocmai ca sa pot sa ma concentrez asupra limbii si gitlejului fara sa ma futa la melodie un tert cu problemele lui de cacat total neinteresante pentru mine. Taci si bea, cacaciosule, ca nu te mai intilnesti curind cu asa licoare!
Asa ca, voi astia, care beti pina muriti, nu etanolu-i de vina! Voi sinteti de vina, ca nu vi-s in stare sa fiti oameni unul cu altul pina nu vi se invirt creierii-n bila. Si nici atunci nu puteti, da’ insistati ca de, daca am buctat-o de noua sute nouas`noua de ori, poate a mia oara ne-o iesi figura!
Orice ar fi ce va lipseste, pileala nu-i tine locul. De asta muriti, ca n-ati fost in stare sa intelegeti lucrul asta simplu.
Alcoolul e pentru unii o metodă de evadare din realitate. Pentru cei care trăiesc în minciună, alcoolul îi ajută pe moment să uite că au o contribuție semnificativă la minciuna în care trăiesc.
Dacă ar fi să renunțe la alcool, ar trebui să înceapă prin a vorbi despre minciunile pe care le colportează și despre comanditarul în numele căruia le colportează. Așa că ciroza e o ieșire mai simplă din situație. Cam asta-i.
Se spune că într-o crâșmă era un afiș. ”Dacă bei mori. Dacă nu bei mori. Așa că hai să bem că viața-i scurtă.
Suntem aceeași generație, avem multe experiențe comune, dar mai sunt și cele individuale și nu știu cât se poate generaliza. Eram mic (nu mai știu vârsta, probabil până-n 10 ani) când tatăl meu a reușit să se îmbete suficient de tare încât să cadă și să-și julească zdravăn fața – cred că pot număra pe degetele de la o mână de câte ori l-am văzut cu adevărat beat. N-am să pot uita cât de rușine îi era atunci când s-a trezit – câteva zile efectiv nu reușea să ne privească în ochi. Efectul pentru mine a fost că până-n ziua de azi n-am băut niciodată mai mult de o jumătate de pahar de vin – și aia ocazional. Luciditatea e printre puținele lucruri care ne deosebesc de animale, de ce-aș renunța la ea?