Sus Imperfecțiunea!

Am scris pentru Zile și Nopți un text despre social media. Urmărind grozava etalare de cascadorii îăn bucătărie, mi-am adus aminte de el. Sus Imperfecțiunea! se cheamă.
Fie ca Lumina sărbătorilor să distrugă filtrele de instagram și să ne arate așa cum suntem: mai urâți, netalentați, prosovani dar mai adevărați și adânci.

Prima oară am pus mâna pe un calculator în 1991, nu aveam net. La facultate am învățat Norton Comander și scheme logice. În anii `90, în redacțiile ziarelor de provincie, știrile externe erau preluate de la radio. În 1999, corespondent extern la Bruxelles fiind, aveam o conexiune de internet mai lentă decât construcția de autostrăzi în România. 2007 a însemnat crearea contului de facebook pe care nu l-am folosit până în 2011 când, plecând din țară, am simțit că e un loc în care pot să-mi împărtășesc poveștile. Să nu fiu uitată. Tirania facebookului mi-a devenit clară atunci când am citit despre social scoringul din China. Pe facebook trebuie să fii fericit, trebuie să fii perfect, cu pisica perfectă, călătoriile și alegerile perfecte. Nu e important ce îți place ci ce vrei să pari că îți place. Like-ul a devenit un instrument de adeziune, noul carnet de partid. Trebuie să fii văzut (sic) dând like sau, dacă este împotriva directivei trendurilor de facebook, trebuie să te abții să apreciezi postarea unui revoltat. Obediență și simplificare.
Bulele din social media au decolorat Realitatea, nu mai există decât alb și negru, negrul crezând despre el că e alb și că albul e negru.
Pandemia și munca de la distanță a însemnat instalarea unui nou filtru, o nouă uniformă care ne șterge adâncimea, aplatizându-ne într-un 2D anost, permanent fericit.Partea cea mai proastă este că am început să credem că suntem cei din realitatea virtuală, importanți, urmăriți, simpatici, culți.
Am început să credem că, dacă ne stă bine părul și avem o bibliotecă în spate, suntem educați. 
Dar suntem ca soldatul rus fluturând steagul sovietic pe Reich, cu 2 ceasuri furate la mână, crezând că noi dăm ora exactă.
Noua noastră identitate e la fel de periculoasă ca un doctorat obținut pe bani la o fabrică de diplome. Am reușit să creăm un Olimp, o planetă plină de zei, la care nu se roagă nimeni, pentru că nu mai există muritori.
Până când o furtună electromagnetică ne va aduce cu picioarele pe pământ.
Azi am citit că primărița Barcelonei a renunțat la contul ei de Twitter (în Spania e mai important decât Facebookul) pentru că și-a dat seama că este un loc al urletelor, testosteronului, falselor bătălii. Pierdere de timp. Rând pe rând, o să ne retragem cu toții din ospiciul rețelelor sociale, pline de narcisici încleștați în false lupte și o să ne întoarcem să fim noi înșiși. Mai nefericiți, mai urâți, dar mai adevărați.Pentru noi, generația crescută fără internet, extragerea din Matrix va fi mai simplă, în definitiv avem încă potecile neuronale ale trecutului vizibile.Pentru ceilalți, generația selfie, va fi însă ca o recuperare după un accident grav. Vor trebui să învețe să meargă, să miroasă. Să vadă.Să fie, nu să pară. Să își asume, nu să mimeze.Probabil nu voi mai trăi atunci când prăbușirea Imperiului Superficialității se va produce. Dar mă bucur de acum pentru toți cei care vor avea parte de libertate.Jos Matrix. Sus Imperfecțiunea!