Reîncarnarea unui urs
Un prinț a omorât un urs.
Un inginer din Teleorman a omorât 36 de mistreți.
Un tenismen din Brașov a omorât 343253454 urși, mistreți, vulpi.
Un cizmar din Scornicești a omorât 56564566578475876 cocoși de munte, râși, iepuri, vulpi, urși, pârși, rațe, cațe.
Ne e dor de cizmarul din Scornicești, că era de-al nostru, român adevărat, a făcut metrou și pe vremea lui nu se fura ca acum, dispersat, se fura organizat, de fapt se percepea dijmă și noi o plăteam, că așa fac iobagii. Plătesc, nu crâcnesc.
Ne place tenismenul din Brașov că l-a antrenat pe Boris, a babardit-o pe Surprize, Surprize și are bani cum am avea și noi dacă am fi avut noroc de mustață.
Ne e dor de inginerul din Teleorman, că era băiat bun, a adus oamenii la București să vadă meciul lui Halep, dădea făină și mălai la alegeri și făcea morții să voteze.
Prințul austriac însă, a pecit.
Adevărul e că i s-a dat un deget dar el a luat toată mâna. Întrebarea este dacă chiar i s-a dat un deget, cu adevărat, sau i s-a spus din start că va primi toată mâna, matale plătești 7000 oficial dar nouă ne dai 25.000.
Eu cred în varianta 2, cea în care băiețași ca fostul meu coleg Rozorea care ne arăta la întâlnirea de 25 de ani (da, știu, e ridicol) poze cu el călare pe elefanți, urși și mistreți răpuși-am vânat cu Dragnea și Țiriac, ăsta da CV-i-au zis prințului: lasă comanda la mine, vrei pe Arthur, pe Arthur aducem la tine, trecem noi aici că o împușcăm pe Erjebet, că înjură la ungurii din Ojdula și mănâncă oi la el, dar tu primești Arthur.
Și nimeni nu ar fi zis nimic dacă era inginer teleormănean sau tenismen brașovean sau președinte oltean, dar să vii tu prinț austriac pe tamjă cu ministru ungur să faci corupție la noi, asta e strigător la cer.
Arză-l-ar focu. Puya și Șișu cer răzbunare.
Horia, Cloșca și Crișan refuză să mai spele vasele și să facă patul în Paradis.
Doar ursul Arthur nu are nimic de zis. Probabil se va reîncarna în tenismen sau inginer sau președinte și va ucide urși și pârși și lumea îl va aplauda pentru opera caritabilă.
Am scris asta acum 6 ani.
În ianuarie `90 am auzit, probabil pentru a 8 a oară în viața mea, numele Țiriac. Eram elevă la Șaguna, unde studiaseră și ilustrele mustăți, și primisem de la el, de la marele antrenor al lui Boris Becker, fiecare elev, câte 3 portocale. Sau să fi fost 4? Nu mai știu. Taică-miu s-a lansat în ovații la adresa șagunistului procopsit care iată, nu a uitat de unde a plecat, profesorii au făcut temenele, mustățile au fost periate, apretate, așa da, uite că unul din fiii Brașovului cei mai de frunte a organizat și o strângere de ajutoare în valea Ruhrului și a umplut sala de sport a liceului cu budigăi ciupiți de gingii de molii și mehlemiți de intestine de neamț cu incontinență. Șoșoni stâlciți, rochițe molfăite, n-are a face, sunt de dat, nu de luat.
Și sunt de la Țiriac.
Apoi, mult mai târziu, am auzit că Țiriac o babardește pe Andreea Marin. Bravo lui, mi-am zis și nu l-am mai băgat în seamă decât când am auzit că o să candideze la președinție din partea, desigur, PSD. Și apoi iar nimic. De fapt mint, au picurat intermitentele înștiințări ale vânătorilor de la Balc care nu erau niște simple măceluri cum ar fi putut crede un profan plin de reavoință, ci instrumente de lobby prin care, din nou, Țiriac al nostru, de la Șaguna, ajuta România să-și schimbe imaginea în lume. Această Grădină a Maicii Domnului, unde ursul, mistrețul și căprioara se aruncă în fața glonțului, orice numai ca tu să vii și să investești în România, să faci 3 kilometri de autostradă sau 2 vile la Corbeanca. Vino la noi în patrie, îți zic mistrețul, căprioara și ursul și când tu le spui “da”, ele mor fericite, se așează chiar și în grămezi, ca să îți fie mai simplu să le tragi în poză.
Așa deci, vânătoarea de la Balc face bine la economie. Iar eu am altele pe cap, dă-i dracu de mistreți, urși și căprioare, eu am primit 3 portocale de la Țiriac în ianuarie 1990. Eu nu spun nimic rău despre el.
Dar uite că cineva, un suflet nerecunoscător, care a primit și el 3 portocale, nu s-a lăsat atât de lesne mituit. Codruț Feher, fratele meu și tovarășul dumisale, Claudiu Dumitriu, un alt șpăguit în `90 cu portocale, au decis să facă, an de an, ceva care să oprească măcelul de la Balc.
Zice Codruț: în 2004, Năstase Adrian a emis cu dedicație directă pentru Țiriac Ion, OG 81/2004 privind înființarea crescătoriilor de vânat și complexurilor de vânătoare. “Ca urmare, Nastase e invitat de gala la “vanatoarea” de la Balc in 2005, 2006, etc., unde reuseste de fiecare data sa impuste de unul singur cate 20-25 de animale”.
Prin OG 81/2004, se permite recoltarea prin împușcare a animalelor din complexurile de vânătoare în urma unei autorizări date de proprietarul complexului. Deci Țiriac e acoperit.
Sau nu. Căci animalele din complexele de vânătoare sunt scoase de sub incidența Legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prin prevederile art. 52 ( Art. 52. – Animalele sălbatice din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, cele deţinute sau folosite în scopuri artistice, precum şi cele din crescătoriile de vânat şi din complexurile de vânătoare autorizate nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi).
Ca toate lucrurile făcute de Năstase, și acest cadou oferit lui Țiriac e o cârpeală, un șopron teleormănean de ținut porcii, care cade la prima pală de vânt. Așadar, dacă te uiți în lege, și frate-miu s-a uitat, potrivit art. 37 din legea Armelor si munițiilor (legea 295/2004 modicată ultima oară în 2014) , uzul de armă de vânătoare se poate face numai împotriva animalelor care intră sub incidența legii vânătorii (Art. 37. Uzul de armă de vânătoare (1) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat în condiţiile Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru antrenament, în poligoanele autorizate în condiţiile legii), iar uzul de armă letală fără drept este infracțiune potrivit art. 343 din Codul penal și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Mai mult, pentru că animalelor din complexurile de vânătoare nu li se aplică prevederile Legii vânătorii, rezultă că animalele de la Balc sunt protejate prin legea 205/2004 care la art. 25 prevede că tirul aupra animalelor domestice sau asupra animalelor sălbatice aflate în captivitate este infracțiune (Legea privind protecția animalelor se aplică cu prioritate față de OG 81/2004, pentru că este modificată ulterior modificării OG 81/2004).
Așadar, cârpeala lu tataia Năstase, îl cam lasă pe Țiriac în cucul gol, dar cine să vadă că hainele împăratului nu există?
Acum câteva zile, un articol candid de pe un mare portal de știri românesc spune așa: un cetățean a sesizat poliția și a oprit vânătoarea de la Balc. Nu știm cine e cetățeanul, nu știm dacă vânătoarea s-a oprit de tot, adică au plecat toți prinții și magnații acasă fără să bage-n tolbă măcar un popândău românesc. Nu știm și nici nu ne interesează.
Cetățeanul, omul care și-a folosit minutele de mobil într-un scop nobil, în loc să trimită absurde urări implicând lumină, spiritul sărbătorilor și rețete dacice de împlinire la cumpăna dintre ani, are un nume. Îl cheamă Claudiu Dumitriu și a sunat la 112. Sosiți la fața locului, comisarul Buboi și echipa au intrat în incinta de la Balc, au stat 3 ore, poate au primit și ei trei portocale, d-ălea din care îți iei o casă în Sălaj, și au ieșit.
Nu au vrut să oprească, să explice celor câțiva ziariști strânși la fața locului ce s-a întâmplat, ce măsuri au luat. Buboi și echipajul au țâșnit pe șosea, ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Vânătoarea nu s-a oprit decât preț de 3 ore.
Iar la anul, dacă o da ăl de sus să iasă cine trebuie, (normal că o să iasă, că doar ăl de Sus urăște surprizele), omul cu portocalele va aduce alți prinți și magnați care vor ucide nestingheriți zeci de mistreți, căprioare și urși, căci mare e grădina domnului Țiriac și altfel se face legea în ea.
Ca opinie personală, genul ăsta de vânătoare e de fapt un masacru organizat, împotriva unor animale care n-au nicio șansă să se apere. Însă tot ca opinie personală, mi-e imposibil să nu remarc că progresimea isterizată de moartea ursului nu e nici pe jumătate la fel de indignată de moartea organizată a pacienților din ATI. Mai devreme sau mai târziu, regenerarea societății românești de la asta ar trebui să pornească, de la a scăpa în primul rând de degenerații narcisiști care se laudă că iubesc urșii chiar în timp ce demonstrează că urăsc oamenii.
Eu nu chiar “iubesc” natura dar îmi place,e singura mea placere, în schimb urăsc oamenii, nu I-aș omorâ, mai degrabă m-aș duce pe o insulă pustie, dar n-am bani, așa că mă lasă rece ATI. ‘oi fi progresist.
Așa cum zic jmekerii dă Bucale: ”faptele vorbește” 😛
Până la insula pustie, România e plină de cătune rămase cu câte 10-20 de locuitori și aflate la câte 25 de kilometri de centrul de comună. Acolo practic nu trebuie bani. Și totuși nu te-ai dus să locuiești acolo.
Chiar dacă ai fi progresist, în cazul lor nu temperamentul natural e problema, lupta pentru putere politică e problema. Luptă în care nu pari să fii implicat în niciun fel, deci nici comentariul meu inițial nu te viza în niciun fel.
Cel mai interesant în povestea ursului Arthur e cu totul e altceva, faptul că marii ecologiști ai neamului știu de fapt biologie: ”activistul (Mihai Goțiu) a precizat (pentru Newsweek România) că nu se împușcă exemplarele alfa dintr-un motiv foarte simplu: alterezi specia”. În asemenea condiții, ar fi amabil activistul Mihai Goțiu să elaboreze un pic și pe tema ingineriei sociale promovate de tabăra politică a domniei-sale? 😛
Nu trebuie bani dar trebuie sa fii sănătos sa muncești. Nu mai întru în detalii. Am o astfel de casă în padure, la 40 de km. Mergeam cu bicicleta și lucram la ea și la livada, dar nu mai pot lucra fizic. Mi a rămas imaginația ca spațiu în care să trăiesc. Legat de urs, singura cale de a scăpa de oameni e să moară planeta împreună cu ei. Gazda scapă de paraziți prin moarte.
Politic, votez cu cine cred ca va face mai mult rău. Deci, zici că progresistii urăsc oamenii?
Progresiști urăsc și oamenii și nici nu dau doi bani pe lege. Practic, ăsta e modul lor de acțiune: dacă nu corespunde cu scopurile lor de moment, legea este complet ignorată și vin ei cu niște norme morale nemaiauzite. Dacă legea se modifică după dorința lor, nu contează, data viitoare iar vin ei cu niște norme morale nemaiauzite.
Asta provine din faptul că progresiștii trăiesc din bani nemunciți, așa că își permit să proclame mereu standarde morale înălțătoare, atât timp cât li se aplică doar celorlalți.
Omorî *
De acord intru totul, in 2021 vanatoarea unor animale care nu constituie un pericol e masacru odios.
S-a dus Evul Mediu cand printii vanau oameni si intrau in legenda pentru asemenea fapte de arme, acum le sunt afurisite castelele si pentru o fiara salbatica, platita si spaguita legal.
“Progresimea isterizata” e deturnata astfel de la problemele importante: ultimele tunuri financiare inainte de sfarsitul pandemiei cu inevitabila cadere de guvern.
Citesc ca iar imprumuta primul ministru bani: incarca tunul…
PS
A nu se intelege ca ciuma rosie sau auritii ar fi mai buni. Singurul arhitect de tara a fost Carol I, strans la punga si sever la morala asa cum il descrie Argetoianu.
ceașcă nu s-a limitat la cocoși, urși. A împuscat personal oameni (Vadu Roșca). Dar Bombonel care deunăzi se oferea să curețe Predealul de urși că-l deranjau? Totuși, n-a fost în stare a-și nimeri propria căpățână. Și-i invita p-ăia să-i numere ouăle. De fapt, a demonstrat că n-are.
Scriem noi pe bloguri, semnam petitii online, dar cati dintre noi sunt constienti ca suntem foarte aproape de momentul cand Tiriac & Friends vor organiza partide de vanatoare in care sarakii din Romania nu vor mai fi simpli gonaci, ci chiar vanatul!
Pai cei care nu-si plateau creditele la timp la banca lui Tiriac erau sunati de gonacii marelui vanator si invitati in calitate de vanat.De obicei plateau ca sa nu ajunga in poza alaturi de mistretii in linie.