Ordin de restricție împotriva României

Este 22.45 și poarta e legată cu trei rânduri de lanțuri. Poliția ridică din umeri, dacă nu e cu bătaie, cu incident de tip agresiune asupra corpului, cu sânge și flegme, poliția poate doar să constate, să scrie un proces verbal pe care îl ia cu ea și pe tine nu te lasă să-l pozezi măcar, e al poliției procesu, hârtia e scumpă, v-am zis doar că e criză de când cu Covidu, nu se mai găsește hârtie, probabil scriu 3 procese verbale unul peste altul. Palimpsest.
Electricianu coboară-n parcare și ne dă un flex. Tăiem cu flexu lanțul care erupe orizontal, ca un mic Stromboli, un SUV încetinește și șoferu-și rupe gâtul, hipnotizat de scântei, creierul scurtcircuitat de informația primită, incapabil să răspundă la întrebări: am văzut niște hoți intrând într-o casă? Ce am văzut? Ce am văzut?
Intrăm în curte. E întuneric ca în burta de balaur.
Cheia nu intră în niciuna dintre broaște. Aprind lanterna mobilului, sunt pline cu lipici, cu picătura ce lipește, mulțumim vecinului care a decis că nu mai avem voie să intrăm în casă pentru că e curtea lui.
M-am mutat, fără să știu, într-o nuvelă de Slavici.
Oamenii și-au pierdut mințile.
Sunt pe cale să mi-o pierd și eu pe-a mea.
Dormim la hotel și chemăm din nou poliția să constate distrugerea yalelor, a ușii. Chemăm și-un lăcătuș. Omul scoate un burghiu, polițistul scoate un carnețel și notează, ia să vedem, buletinul, așa, și ce s-a întâmplat, păi e casa dumneavoastră. Lăcătușul străpunge broasca, pârâie ca verdele din plantele de pe terenul vecinului, pârâie yala, pârâie cireșul. Eu și jandarmul ne opintim să împingem tavanul de fierbințeală care ne apasă.
E cald, zice. Achiesez.
Apare vecinul, cu o vestă groasă pe el, probabil îi e frig la suflet.
Zice că să părăsim toți, jandarmi, polițiști, lăcătuș, noi, căldura, primăvara, toată lumea să iasă din curtea lui, agită o expertiză. Polițistul vorbeste cu superiorul și dă ordinul ca lăcătușul să se retragă până la stabilirea dreptului de proprietate, a cui casă o sparge.
Kafka.
A cui e casa?, întreabă polițistul.
A dânsului, răspunde vecinul.
Și ușa?, întreabă polițistul.
A mea, răspunde vecinul.
Cum să fie ușa dumneavoastră pe casa dumnealui?, întreabă polițistul.
Vecinul nu răspunde. El are dreptate. Are și termen pe 19 mai într-un proces cu noi. N-are a face, justiția nu se face în trebunal ci cu lanțu, flexu și…

Vă dau ciocane-n cap dacă nu părăsiți proprietatea.
Apare superiorul polițistului care decide că trebuie totuși să ne lase să intrăm în casă dar că lăcătușul nu poate continua munca decât din postul de consilier de bormașină. Vecinul se agită în jur, masca sub nas, e dreptul lui, curtea lui, țara lui, lanțul lui de pe poartă, stăm pe treptele lui, sub cerul lui de 98,23 metri pătrați, atât albastru trebuie să fie deasupra lui și noi ne-am făut burlane și i-am mâncat din cer și-i violăm domiciliu.

Mă doare brațul, e umflat și roșu de la vaccinul făcut cu o zi înainte.
Superiorul polițistului zice: cine v-a pus să-l faceți?
Băi băiatule.
Încă o dată.
Polițistul care m-a întrebat cine m-a pus să-mi fac vaccinul este cel care nu lasă lăcătușul să-mi scoată yalele pe care vecinul recunoaște, lângă polițist, că le-a distrus cu bună știință ca să nu mă lase să intru în casă, pentru că pătrunderea în casă presupune traversarea curții lui prin care eu am drept de trecere.
Dar unde sunt actele?, întreabă polițistul.
În casă, îi spunem și el atunci, în imensa lui generozitate, ne lasă să ne luptăm noi cu bormașina pentru că lăcătușul nu are voie să folosească propriile scule, există o lege nescrisă ca un vecin dement, care strică yale și pune lanțuri pe poartă, poate decide pe cine lasă să spargă ușa pe care el a distrus-o.

Poliția saltă bătrânele care vând pătrunjel.
Poliția amendează surdo-muți că au strigat Muie PSD.
Poliția e îngrozită de un om mânuind o expertiză topografică.

Îl înțeleg pe vecinu. E doar un om cu un scop opus scopului meu, care și-a pierdut mințile și nu mai așteaptă justiția să-i rezolve problemele. Ca el sunt mulți. Nebuni, plictisiți, obosiți, pun mâna pe ciocan și-ți ard un piron în fiece mână, în timp ce pretorienii fac un proces verbal de constatare și apoi îi cer lu doamna mămică-ta să prezinte certificatul de naștere și pe cel fiscal, foaia matricolă și cartea de muncă, dacă e să-i dea voie tâmplarului să te dea jos de pe cruce.

PS. Nu are rost să depun plângere penală în țara asta, zice frate-miu. Parchetu e plin de procurori care vin la serviciu ca să aibă de un să iasă la pensie. În plus, când vecinu zice că-mi dă cu ciomagu-n cap dacă nu ies din curte, e clar că nu e o amenințare ci o metaforă. Cam subțire plângerea, cam subțire.