Țara noastră, PPPomânia

Într-un aeroport, în Indonezia, un nene mi-a spus că cea mai limpede impresie despre o țară ți-o faci uitându-te la trei lucruri simple. Cum arată steagul, eticheta celei mai populare beri și stewardesele de pe linia aeriană națională.
Tricolorul e o oroare. Fontul lu Ursus mă doare-n ochi. Și am ajuns la uniforme, călcătura țanțoșă și maxilarele încleștate ale stewardeselor Tarom. Ce putem spune despre asta?
Ohoho.

Avionu e un ATR, stewardesele afișează bucuria lui Năstase la auzul condamnării la pușcărie, salută din vârful buzelor și privesc undeva la 20 de centimetri deasupra capului tău, acolo unde scrie cu neon, probabil, SĂRACHI. Elicele pornesc să se învârtă, stewardesele indică plictisite ieșirile de acces și pliantu plastifiat care e desenat de același om care a ales fontu Ursus. Măcar plecăm la timp, îmi spun.
Și apoi elicele se opresc, se oprește aerul condiționat, se stinge lumina și stăm așa, cu măștile trase pe nas doar noi, fraierii, cinci oameni, restu cu nările fremătând libere, așteptăm ceva preț de 25 de minute, timp în care nimeni nu zice nimic, nici pilotu, nici stewardesele, de ce stăm, e problem la aparat, e amenințare cu bombă, i-au pus triunghiu pe roată că parcase pe loc de handicapați?
Nu știm și nu o să știm niciodată.
Repornește aerul condiționat, se aprinde lumina.
Zburăm și cele două condamnate la salarii babane de la Tarom ne pun pe măsuțe, învelită într-un șervețel, prăjitura casei de la Alka, pe care o poți trimite pe gât, la vale, cu un pahar de apă. Nu există altceva decât apă plată pe care stewardesele o storc din peturi mari, scrâââf-stââârc, troznește plasticul și apa curge în păhărele. Nu e cafea deși e 8 dimineața, nu e ca și cum ai aștepta să-ți dea o vodcă cineva. Dar o cafea? N-avem. Apă dăcât.
Drapelul.
Berea.
Compania aviatică națională.
Praf.
Pulbere.
Pământ.
PPPomânia.


Am scris asta la întoarcerea din Japonia în ianuarie 2020.

Când zbor înspre Est, zilele dispar înghițite de fusul orar și ajungi în viitor cu un trecut scurtat din care lipsesc zeci de ore. Arăți bătrân dar ai trăit mai puțin decât cei care au mers pe jos înspre Est. Poate d-aia, că ești mai tânăr o lecuță decât ei, nu ești nici obosit, nu-ți vine a dormi, umbli nebun pe străzi căutând să-nțelegi în ce fel să fii mai aproape de răsărit înseamnă să fii mai departe de trecut.
Și apoi, când te-ntorci dinspre Est și alergi în paralel cu planeta, zborul durează mai mult și tu tot nu poți să dormi, picotești cu ochii pe albastrul plin de radiații solare și te perpelești cu gândul la ce-ți rezervă trecutul în care, în curând, vei ateriza.
Te gândești cum timpul îți vomită înapoi orele împrumutate la plecarea înspre Est dar nu sunt aceleași ore, sunt altele, la un curs mai prost, niciodată să nu faci afaceri cu Timpul că te face la minute.
Primești ore cu ochii roșii, iritate, pline de înțelegerea faptului că viitorul nu e pentru tine, te întorci unde îți e locul, în feudalismul propriei vieți.
Și apoi aterizezi în ceața de la Otopeni, după 40 de minute de ezitări în aer, parcă nici avionului nu îi e ușor să coboare. Ești luat de autobuzul plin cu oameni buluciți în dreptul ușilor din mijloc, singurele deschise, ești dus la o poartă îngustă pe care se înghesuie  turma pasagerilor fugăriți de frig și oboseală și descoperi că scările rulante nu sunt tocmai rulante, rulante ar fi dacă ar fi curent dar nu e, în Otopeni electricitatea nu a fost descoperită încă, e ca și cum ai un telefon mobil dar nu ai o rețea de telecomunicații, așa că nu ai cum să-l suni pe badea Gheo să-l anunți că vin tătarii decât dând foc mobilului pe un deal și semnalizând cu fumul negru al plasticului urgia.
Feudalism.
Apoi sunt cetățenii de la poliția din frontieră care nu știu să răspundă la salut, bună dimineața, bună ziua, bună seara, mulțumesc, cu plăcere, bine v-am găsit, bine ați venit. O tăcere dușmănoasă, o cătătură mânioasă, de ce-ai venit, pe cine cauți?
Toaletele sunt murdare.
Colacii de plastic nu există.
Alaltăieri ne căcam în curte, acum ne pute progresul? Cine zice că trebuie să pui curul jos? Nu știi că poți să iei o droaie de microbi de pe colaci, mai bine că nu există, te-am salvat de un drum la dermato-venerice.
Paul, jurnalist la BBC a fost în 88 în Otopeni, a găsit un Tarom, cel mai ieftin zbor, escală de câteva ore în București. Nu a ieșit din aeroport. Mi-a spus că nu o să uite niciodată frigul și faptul că nu era curent la scările rulante, nici apă la veceuri.
32 de ani mai târziu.
Ce e diferit?
Femeile de serviciu au acum a-boarduri pe care scrie atenție podea umedă pe care le pun la intrare în toaletă și ele stau înăuntru, la taclale, exact cum mamele lor cu aceleași coafuri permanent, păr ars și sâni imenși plecați în uriașe alunecări de teren pe sub tricou, îngropând satele de pe burți, au stat la taclale în bude reci, cu miros de urină și clor, unde bucățica de hârtie igienică te costa 1 leu.
1 leu.
Pe bancnota de 1 leu e acum Nicolae Iorga.
Medievist. Bizantinist. Romanist. Slavist. Istoric al artelor. Filozof al istoriei.
Naționalist.
Conservator.
Prim ministru, a tăiat salariile și a încurajat cumetria. Și-a adus rubedeniile prin prefecturi și ministere. A fost omorât de legionari.
Cerc închis.
Nu poți să alergi mai repede decât umbra ta.
Chiar dacă zbori cu 1002 km/oră, umbra ți-e lipită de ceafă și, spre deosebire de tine, ea doarme liniștită știind că nu ai unde să-i scapi.
Afară e frig alb, înecăcios, ca și cum ai respira esența unui pepene galben ținut la congelator. România nu se vindecă niciodată pentru că nu ajunge niciodată în viitor.

3 comments
  1. Harald said:

    Unele lucruri chiar nu s-au schimbat, comparativ cu 1988: compania Tarom e tot a statului, iar aeroportul Otopeni așijderea. Oamenii ăia au dat șpagă să se angajeze la stat, deci n-au niciun motiv să fie amabili cu pasagerii, că nu de satisfacția pasagerilor depinde locul lor de muncă. Mai mult decât atât, angajații sunt conștienți de inadecvarea lor și a companiei la care lucrează, de asta și disprețuiesc pasagerii care circulă cu Tarom-ul. Niște oameni care se respectă ar circula cu Lufthansa 😛

    Ăsta e doar unul dintre nenumăratele efecte colaterale ale șpăgii la angajare: salariatul disprețuiește compania la care a fost angajat pe bază de șpagă și are dreptate să o disprețuiască. Și pe sine se disprețuiește, tot pentru că lucrează acolo, așa că se ”despăgubește” psihic disprețuind pasagerii, chiar dacă ei n-au nicio vină.

    Cât despre Poliția de Frontieră, e destul să ne uităm la nesimțitul de la Interne și ne convingem imediat că nu putem spera la mai multă amabilitate din partea subordonaților lui. E același nesimțit care a pretins, pe vremea când era la Transporturi, că el dormea pe bancheta din spate a Touareg-ului și nu vedea ce face SPP-istul de la volan, deși ar fi trebuit să zboare dintr-o ușă în altă, la manevrele pe care le făcea Touareg-ul pe constrasens. Genul ăsta de nesimțire necesită două precondiții: epoleți și ochi albaștri, deci e clar că respectivul le îndeplinește.

  2. Unu' said:

    “Tricolorul e o oroare” De ce? Toate tarile cu tricolor au drapelul national o oroare sau numai al nostru e defect?
    Berea o aleg pentru gust nu pentru eticheta. Nu-mi place Ursus. Tarom,se stie: fata lu’ tata.

  3. Harald said:

    Știu că e off-topic, dar nu mă pot abține: tocmai s-a demonstrat din nou că minciuna are picioare scurte.

    Când a început vaccinarea, una dintre minciunile ”pioase” ale autorităților a fost aceea că vaccinarea asigură o imunitate mai bună și mai de durată decât imunitatea obținută prin îmbolnăvirea urmată de vindecare. Au trecut câteva luni de la discuția aceea, dar astăzi PHE (Public Health England) recunoaște ce se întâmplă în realitate: cei care au trecut prin boală se reinfectează cu varianta Delta cam în proporție de 1,2%.

    În timpul ăsta, în Israel, cei vaccinați se reinfectează cu varianta Delta cam în proporție de 60%. Iar după cum a afirmat recent CDC, cei infectați si vaccinați transmit în egală măsură virusul ca și cei infectați si nevaccinați. Prin urmare, cumulat cu faptul că 80% din populație nu se contaminează în niciun fel, care mai e utilitatea vaccinării? Aceea de a crește șansele de contaminare cu varianta următoare? Pentru varianta Delta, rata de reproducere R0 este de 8-9, din câte susține CDC

    În condițiile astea, la ce folosesc pașapoartele Covid? La a permite celor vaccinați tot soiul de ”libertăți” care să asigure o mai bună răspândire pentru Covid? Este practic o repetare a situației din ianuarie-martie 2020, când recomandările OMS și ale dr.Fauci păreau să promoveze o răspândire cât mai largă a virusului, nu o reducere a răspândirii.

    Ajunși în punctul ăsta, povestea că ”vaccinarea reduce formele grave ale bolii” e deja fumată și ea: dacă reduce formele grave de 10 ori, dar asigură o răspândire de 8-9 ori mai mare, unde mai e beneficiul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: