ieri a inceput razboiul pacanelelor, ordonantelor, spagutelor, spagoaielor, guvernul ingrasa porcul in ajun, se precipita, se zvarcoleste sa schimbe legea amnistierii, sa-l scape pe nastase si pe voiculescu, sa mute institutii pe genunchiul drept, ca ala stang a amortit, sa stranga bani negri pentru zile roz. la pungesti se cara bastoane si se darama garduri, la bucuresti se cara bastoane si se sapa gropi in iarba inghetata a casei poporului. mamele s-au apucat de curatenia de iarna, tatii bat covoare, soferii protesteaza, temperatura o fi scazuta afara dar inauntrul omenirii, intre inima, ficatul si plamanul societatii, e vara. si cand e canicula, stim cu toti ca entropia creste.

de ce toate acestea? cui folosesc? ne dam cu curu de pamant sa aflam daca e mana rusilor, a corporatiilor, a capitalistilor verosi sau a chinezilor insidiosi. vorbim despre geopolitica, economie, soros, bursa, masonerie si, desigur evreii care conduc lumea, apar in conversatie fmiul si clubul de la paris.

kurt vonnegut zice, in “sirenele de pe titan”, ca nici vorba despre asa ceva. totul e mana civilizatiei extraterestre de pe tralfamadore care a manipulat destinul pamantenilor, conducandu-i afara din grote, jos din copaci, pe calea progresului, prin antichitate, ev mediu si perioada moderna. tot ceea ce avem, tot ceea ce suntem, fiind doar rezultatele interventiei tralfamadoriene asupra noastra. de ce?

simplu: extraterestrii ne-au crescut timp de 200 de mii de ani nu pentru blana, carne, lapte sau “dansezi pentru tine”, ci ca sa ne transforme in carausii unei piese vitale deplasarii unei nave spatiale tralfamadoriene, ramasa in pana pe titan, luna lui saturn. dupa ce am livrat piesa, nimanui nu i-a mai pasat de noi. si ce-i rau in asta? kurt vonnegut spune: “The worst thing that could possibly happen to anybody would be to not be used for anything by anybody. Thank you for using me, even though I didn’t want to be used by anybody.”

cartea este o capodopera filozofica. in serile cand zaci cu dintii inclestati si nod in gat, privindu-l pe ponta, dragnea si basescu umpland cu bale televizorul, ai face mai bine sa-l inchizi. si sa deschizi “sirenele de pe titan”, sperand ca domnul vonnegut are dreptate atunci cand priveste cu optimism moderat triumful binelui: “There is no reason why good cannot triumph as often as evil. The triumph of anything is a matter of organization. If there are such things as angels, I hope that they are organized along the lines of the Mafia.”

daca preotimea e, nu vad de ce ingerii nu ar fi.

pe 13 decembrie este lansarea oficiala a partii a doua a filmului “the hobbit”. peter jackson-aceasta ozana barabancea a regiei mondiale-a sarit pe trambulina oferita de cartea lui tolkien si apoi, in echer perfect, a facut splash in oceanul de parai stransi de pe urma ecranizarii cartilor tatalui fanteziei literare moderne. hobbitul de pe ecran nu prea are multe in comun cu hobbitul lui tolkien. povestea stropita cu maioneza de hollywood e plina de decoltee de domnite elfe ca sa aiba si ochii lu taticu cu ce se clati cand vine cu al mic la film, batai tip jackie chan, glume cu pitici si, mai cu seama, political correctness combinat cu mesaje ecologiste. unitisalvam.

am citit “hobbitul” la 28 de ani, in anglia scolile predau povestea tinerilor intre 11 si 14 ani. la noi, la varsta aia invatai eroism de la baiatul care se ascundea intr-o sperietoare de ciori si-si fura un glont in cap de la un neamt care s-a distrat tragand cu pusca in dovleacul catarat pe-o craca. se chema “o ora din august”, era scrisa de marin preda si mi-a picat la treapta I de liceu. habar nu aveam ca exista hobbitul, publicat in 1937, cu aproape 100 de milioane de carti vandute de atunci-hai sa zicem 50 de milioane pina in ’88, cind am dat eu examen la liceu-considerata cea mai buna carte de fantezie a secolului XX.

s-au batut mult campii despre semnificatia hobbitului si a stapanului inelelor. vezi bine, profesorul tolkien s-a intors din primul razboi mondial nevatamat pe dinafara, bolnav pe dinauntru si a scris ambele carti cu gandul la “micii oameni” prinsi in conflagratii mondiale, care gasesc in ei puterea, chiar daca sunt cele mai umile fiinte, sa opreasca masacrul. daca ar fi sa vin si eu cu o interpretare a cartii lui tolkien as zice ca este opusul mitului nostru national, miorita. este, despre facut ceva nu atarnat melancolic, cu ochii-n stele, asteptand sa te ia dracu. este despre costel si mitica de la bloc, care, indemnati de nicusor dan zis gandalf, lasa micii-berea si meciul si hotarasc sa mearga la rosia montana, sa apere satenii de atacul corporatiilor care vor-ca dragonul smaug-sa puna ghiara pe aurul lor. urmeaza o batalie grozava, 5 armate se infrunta, aliante se rup, ponte se ridica si voiculesti se prabusesc, baroni locali, pitici si goblini si-o dau parte in parte. aurul e castigat, orasul e terfelit, dragonul mort, mitica si costel ai nostri sunt bogati si se intorc fericiti la timp sa vada tatele ilincai vandici in “dansez pentru tine”.

dar as manca rahat. asa ca zic, cu riscul sa sun ca o reclama proasta la ciocolata: pentru copilul din tine, ala care n-a crapat inca facand rapoarte la serviciu, citeste hobbitul. da-l si lu ala micu. da e cu batai, cu troli, goblini si paienjeni uriasi, dar este cea mai minunata poveste fantastica moderna. deci nu veni ca tovarasa mea andreea, sa spui ca e prea violent pentru ala micu.

“What if?” este un volum de istorie contrafactuala care strange pareri ale celor mai strasnici istorici militari despre evenimente care ar fi putut sa duca, 3000 de ani mai tarziu, la nasterea mea intr-o maternitate din persia-un regat imens care, datorita infrangerii grecilor la termopile, acopera azi jumatate din pamant.

“what if?” adica “si daca?” analizeaza civilizatia si cum ar fi evoluat ea daca occidentul si conceptele democratiei grecesti ar fi pierit sub sandalutele ostenilor in bataliile antichitatii. istoricii se intreaba ce s-ar fi intamplat daca cristofor columb ar fi ajuns in india si nu in america deschizand astfel drum lui cortez si colonizarii spaniole, genocidului nativilor si recolonizarii continentului cu sclavi africani. istorici emeriti discuta de posibilitatea ca lincoln sa nu fi castigat razboiului si despre victoria lui napoleon la waterloo, despre hitler si cucerirea lumii si despre soarta chinezilor fara mao.

de cate ori nu v-ati intrebat: cine dracu m-a blestemat sa ma nasc aici? si daca maica-mea nu venea la brasov sa-l intalneasca pe taica-miu in barul de noapte de la aro? si daca baga un chiuretaj si ma hacuia si murea si ea? si daca taica-miu, care nu mai era taica-miu, isi pierdea mintile de durere si infiinta o grupare paramilitara de vaduvi care si-au pierdut nevestele din cauza cizmarului dement si ilegalitatii avorturilor si il ucideau pe tiran intr-un atac cu umbrela cu varful otravit? si daca taica-miu care nu mai era taica-miu ar fi fost numit eliberatorul natiei-un soi de che guevarra de balcani-si ar fi fost adus pe brate la televiziune sa vorbeasca, “feher, fa-te ca lucrezi” si, in acele zile de aprilie 1974, s-ar fi imprietenit cu secretarul de partid de la iasi si cu distinsa lui sotie nina? si daca doamna nina se indragostea de tata si facea cu dinsul un copil dar el-feherul, revolutionar si vaduv, nu vroia sa ii strice casnicia si ea ramanea casatorita cu secretaru de partid, acum si el revolutionar, mana dreapta a lui tata. si astfel eu-o forma de eu, as fi copilul doamnei nina, facuta cu tata dar crescuta de ion iliescu?

doamne dumnezeule ce norocoasa sunt ca tata si-a vazut de treaba si mama nu a fost cremenala si cititi cartea. e pe amazon, 13 para, ieftin ca braga. si daca ar fi 16 para, tot ar fi ieftina. si daca ar fi 22 tot cred ca ar merita banii. deci cititi. si daca nu, ramaneti prosti.

mi-am luat “zapezile de pe kilimanjaro si alte povestiri” in engleza pentru ca mi-e frica de traducatorii romani si pentru coperta pictata, ochi albastri peste o savana rosie din care creste egal, un soare si un vulcan, ca-ntr-un basm japonez prafuit. sunt povestiri cu barbati batrani, barbati raniti, barbati mancati de regrete, barbati care au luat prea mult si au dat prea putin, barbati care au vanat, au ucis, au baut, au fortat, au furat, si-au furat-o.
barbati ca orice femeie.
hemingway scrie scurt si apasat. pumni in plex, care-ti vira rasuflarea in genunchi.

in publicitate-atunci cand faci un spot care ar trebui sa imite viata-anunti in engleza, in capul scenariului reclamei, atentionand bolduit cititorul: slices of life. bucatele de viata cu o mama blonda-fara radacini negre, halat de casa si cearcane-pe tocuri, in sufragerie, destinzandu-se voioasa, alaturi de cei doi copii ascultatori, tatal-fara ceafa si burta si trening-care scoate dibaci puiul din cuptor, familia la masa, cu totii imbracati de biserica, surazand cretin in jurul platoului cu felii unse cu pate.

bucati de viata falsa, mai artificiala decat tzatzele danielei gyorfi, mai neadevarate decat rana din gusa lui adrian nastase. viata despre care harry din “zapezile de pe kilimanjaro” nu ar fi scris o vorba si nu ar fi regretat ca moare fara sa o fi facut. viata-moarta despre care hemingway nu ar fi putut sa incropeasca vreodata vreun cuvant pentru ca el credea ca :”there is nothing to writing. all you do is sit down at typewriter and bleed”.

sa sangerez zici mai ernest? de unde atata sange cand functionez pe ulei de motor. am fost jurnalist si am visat sa fiu scriitoare si uite-ma in miezul vietii, ingropata in rumegusul fasonarii noii limbi de lemn, cea a marketingului care iti spune ca nu poti folosi “basca” si “strasnic” pentru ca lumea nu le cunoaste, ca nu poti spune “curiozitate” si “precursor” pentru ca au “cur” in ele si sunt vulgare, care te intreaba care sunt nidurile si benefiturile si canceleaza, focuseaza si inhanseaza.  cum sa mai sangerezi ernest cand nu mai ai in tine atata sange nici cat sa-ti arati rusinea in obraji? sau poate nu mai ai rusine.

“zapezile din kilimanjaro” este o nuvela scurta si densa despre regrete, pe care orice om care s-a tradat pe sine ar trebui sa o citeasca. iar cetatenii care scriu “slices of life” in publicitate ar trebui sa o faca de 12 ori. pentru ca stiu ca se concentreaza greu fiind “divertati” de munca lor pretioasa.

n-am laptopu la mine, deci nu am poze, deci nu pot sa va arat coreea azi. asa ca fac rocada, mut cartea de marti pe luni ca sa vorbim despre “the man who ran the moon” aka james webb, tatucul nasa, omul fara de care apollo nu pleca nici macar pana la colt, sa-si cumpere paine.

dar ce-mi veni? am vazut gravity, filmul cu sandra bullock mai imposibil de ucis decat bruce willis. nimic nu poate sa o mierleasca pe doamna doctor, nici temperaturile extreme, nici lipsa oxigenului, nici impactul cu un nor de ramasite ale unui satelit rusesc care gonesc cu 80.000 de kilometri pe ora, nici incendiul din statia spatiala, nici palitura cu ceafa de perete dupa ce si-a luat un extinctor in mufa, nici apa intrata in capsula chinezeasca obosita, care arata cam ca butoiasul submarinului proiectat de davinci in secolul XV. dar parca putin mai ferchesa decat soiuzul terfelit, imbracat intr-o pufoaica de pasla, cu un design trist, de jucarie de pe vremea lui ceasca.

si uite ca am ajuns la legatura cu cartea lui pierce bizony: desi internetul zbarnaie si avem iphoneuri care vorbesc cu frigiderul si ne gasesc locuri de parcare si oferte de chiloti, tehnologia zborului a ramas cam la fel de primitiva ca pe vremea lui nea Webb cand 3 astronauti de pe apollo 1 s-au copt ca fasolea cu carnati de la sadu in racheta, din cauza unui scurtcircuit.

anul era 1967, kennedy era deja oale si ulcele, se cheltuisera aproape 20 de miliarde de dolari pe apollo si pentru ce? rusii o luasera din nou inainte, in soiuzurile lor puchinoase. manati de patriotism si dementa, webb si echipa lui au reusit sa trimita la sute de mii de kilometri in spatiu o racheta a carui computer avea o memorie de 64 de kilobytes-cam de 932.000 de mai slaba decat cea a unui smartphone (au calculat altii, cautati pe net)-si sa aduca tefere inapoi cele trei sardine zburatoare. de fapt nu webb, capul lui a cazut odata cu accidentul lui apollo 1, in mijlocul unui scandal gigant de coruptie si management defectuos.

“the man who ran the moon” vorbeste despre o epoca, ultima epoca, a cutezantei care a crapat odata cu ascensiunea bancilor si a contabililor la putere. daca astronautii au avut parte de celebritate, james webb a fost maturat sub pres, pana cand a fost scos din cutie si reabilitat de curand de nasa.

cartea se-ncheie trist, al dracului de trist. nu-s bani nici macar pentru servetele umede pentru statia spatiala internationala, nu e vointa politica si sandra bullock si ailalti de-o sa mai mearga in spatiu, o sa se intoarca tot cu teleguta batrana a soiuzului pentru ca odiseea spatiala e sooo yesterday. si oricand poti sa mergi printre stele folosind un app pe smartphone.