Archive

dutevino

cartierul rosu. de 3 ori rosu.

August 19, 2013
dutevino
Leave a comment

reeperbahn. ai fost pe reeperbahn? pe zi, cartierul rosu e mai trist ca mircea geoana dupa ce-a pierdut iar alegerile. pe noapte, dupa 30 de beri si 16 linii de cocaina trase-n buda, e vegas, un vegas scurt si unsuros ca o jumara la sergiana, cu oameni mari, beti, urcand bulevardul incolonati, tarfe grase, alea poloneze au borsete-zice ana, de ce numai alea poloneze?nu se stie, e o chestie culturala.

travestittobi spune: nu va duceti domle, e o prostie. cind m-am intors din america de sud m-au tarat prietenii acolo si nu-mi amintesc decat cum noi si noi si noi beri imi curgeau pe gat si pe piept si pe genuchi si crosetam barurile si dimineata imi era rau si ..”nu aveti ciorba de burta, zeama de varza, d-astea?”. tobi zice ca nu. intuiesc o afacere de succes, construita la subtioara epilata a cartierului de bagaboante. le vad si pe ele in fereastra, atarna in furouri, dezmatate, trente intinse la soare, cu 35 de euro ai o ora de distractie sau iti iei un tricou de la reduceri. alegeri, alegeri.

partypeople

pe dupa ziduri, prin stradutele impletite in spatele bulevardului, zac in urina carciumi graffitate, de pe steaguri negre zambeste strengar craniul simbol al cartierului sant pauli, o calugarita cu un soi de manta ray textil pe cap, ale carei aripioare se ridica si coboara in ritmul alert al pasilor, conduce un tur de americani speriati prin zona, aici e casa ocupata de anarhisti, aici a fost primul bordel, aici al doilea, un deget i se zbate ca un stergator de parbriz: nu ma pozati. prea tarziu, domnul a vrut sa te tragem in chip, turma de americani se buluceste dupa ea intr-un cotlon jegos in timp ce in parculetul de linga se desfasoara campionatul african de table.

superman betiv

cici spune ca in fiecare an, in reeperbahn de 1 mai incepe caftul intre rasculati si politie, cine sunt rasculatii? niste nenici care ocupa case, aaaa, imi amintesc ca am vazut pe malul elbei ditamai vilocul vopsit gros mai ceva ca ozana barabancea, pe pereti graffitiuri si chemari la lupta: pentru drepturile libienilor care nu au murit pe strazile din tripoli dar sunt gata sa o mierleasca in hamburg, pentru sustinerea poporului grec samavolnic luat la scarpinat de gheara uniunii europene, pentru gezi park si antierdogan. reeperbahnu e pe bataie si politia ar rupe si ea niste oase dar jocul-spune ana-este simplu: in momentul in care protestatarii intra in casa, gata, nu te mai poti atinge de ei, trebuie sa astepti pina la anul si sa speri ca baietii o pun de inca-un scandal. ceea ce fac cu precizie de ceas, ca-s nemti chiar daca sunt nemti-arabi, nemti-turci, nemti-greci, nemti-africani sau nemti-portughezi. nemti-romani nu am vazut. probabil ca venisera toti la mamaia sa se bucure de cele 4 zile de distractie oferite din sacul fara fund plin cu timp al statului roman. cind avem de perpelit un mic si de prajit fesele la soare cine mai are timp de proteste?

il stiti p-ala cu romanul, neamtul si japonezul?

August 17, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie, travel
Leave a comment

asta vreau sa vad, asta nu vreau sa vad. cunosc,  o-ho-hooo, o seama de oameni pentru care calatoriile sunt forme costisitoare de narcisism si onanie. stiam eu ca asa este germania, ti-am spus eu ca exact asa este america. cartile si emisiunile lui aristide buhoiu care au sapat sinapse in creierul nostru, ne impiedica pe multi sa vedem lucrurile asa cum sunt, preferand sa inghesuim adevarul suparator de diferit de ceea ce stiam, in sertarasul alocat dinainte. si ce daca in japonia am vazut singurul computer 286, inca functional, pe care o doamna de 74 de ani mi-a scos bonu la o pensiune din takayama? eu stiu ca japonia e viitorul si 286-le nu face decat sa murdareasca, exact ca un rahat de musca, poza pe care o am eu in cap despre niponi. si ce daca japonezii se fac zob, chiraind veseli si dand peste cap jde sticle de sake, fumand serpeste cate 7 tigari deodata, in trenul care goneste cu 270 la ora, ducandu-i acasa dupa serviciu. mi se rupe. eu stiu ca japonezii sunt deprimati si roboti tristi, veselia asta nu o vad si mi-o sterg din minte pentru ca asta ar insemna ca tot ce stiu eu e incomplet. sau fals. si astfel, contaminat de minciuna, ajung sa-mi neg si eu existenta. adanca asta, nu?

multi dintre calatori nu-si pun intrebari, pentru ca au deja toate raspunsurile. hamburg? aia au bani sa-si bage si-n fund si totul e scump de mori. la die bank, restaurant cu stea michelin, antreu cu degustare +felul principal+2 pahare de vin (da mama, mi-a fost sete)+apa+serviciul chelnerului cu maniere studiate la curtea angliei=40 de euro cu tot cu bacsis. eee, asta e o intamplare. dar sigur-fiind germania-totul merge ca uns si e foarte tehnologizat.

ihim. aici nu puteti plati cu card-primul refuz la un restaurant portughez, desigur pentru ca sunt portughezi, nici aici nu puteti plati cu card international-al doilea refuz, la un restaurant turcesc, desigur pentru ca sunt turci, aici nu puteti plati decat cu cash-la un bar cu narghilele si public asiatic tolanit pe fotolii. nu mi-am luat atatea refuzuri la plastic, nici macar in fundul columbiei. de ce nu pot plati cu mastercardu meu? pentru ca managerii sunt chitrosi si mastercard si visa au taxe mai mari decat emitentii locali de carduri sau decat maestro asa ca..de ce sa platesc eu, carciumarul, cind poti sa platesti tu, clientu, comision atunci cind scoti bani de la atm, care, apropo, nu-i la orice colt, ca pe stefan cel mare, ci iti tocesti o pereche de opincute pina dai de unul.

raminem la tehnologie. astia au net, ca-s nemti, se stie ca nemtii+tehnologia+comunicarea=love. pe dracu. jumatate din restaurante-chiar si alea tzitzirite nu au net deloc, treizeci la suta au avut net da’ acum e plecat in concediu in bulgaria, nouazeci la suta e parolat si trebuie sa te loghezi informand reteaua despre dieta mamei tale, in luna a saptea, cind te avea in pantec. mai greu prinzi o nemtoaica trecand strada pe rosu decat un minutel de internet la liber.

pentru ca da, stimati cititori si dragi cititoare, da, iata ca exista un clicheu care se pupa cu realitatea din teren cum ar zice adelin petrisor: nemtii nu traverseaza cind lumina rosie taie in tabla neagra silueta unui nene in asteptare. neamtul se uita in stanga, in dreapta, in stanga, in dreapta, cat vezi cu ochii-si vezi mult, 300-400 de metri pe fiecare parte-nu se apropie nicio masina. si cu toate astea sta lipit de trotuar, alert dar inert. ochii neamtului tintuit la stop te urmaresc pe tine-cel care nu respecta legea si trece pe R-O-S-U, se uita lung dupa tine, ai zice ca o sa te urmeze, ochii se umezesc, tu te indepartezi, e inca rosu, neamtul ramine imobilizat de disciplina rutiera, acolo, in spate.

switch on your brains-zice tobi, singurul neamt cu porniri sudiste, atzatzate de lunile petrecute in mijlocul civilizatiei de rasculati perpetuu a americii de sud. hmmmm

deci germania merge atat de bine, cu toate ca functioneaza cu creierul dat pe minim? lasati-l pe off baieti. uite ce ni s-a intamplat noua, de la supraincingere. daca nu luam foc, ho-hoooo, eram acum departe. poate chiar inainte japoniei unde, apropo, am auzit ca totul este supratehnologizat si toaletele te spala la fund si-ti fac si analiza coproculturii.

vinovatie si bogatie

August 16, 2013
dutevino
Leave a comment

2006, iulie, dupa succesul cupei mondiale la fotbal, ziarele dau hamburgul ca favorit in organizarea jocurilor olimpice din 2016. frenezie, dezlantuire de proiecte de urbanism, orasul trage de fiare, baga pilates si 800 de flotari intr-o mana dar se ia cu treaba si nu-si depunde candidatura si uite asa castiga rio. samba si, trabajo no. in hamburg e ailalta emisfera, deci totu-i cu minus, samba no, trabajo si.

la 11 in neue stadt strazile-s goale, carciumile pustii, costumele apar timid, ca curvele dupa o razie a politiei, abia pe la 1. inghit rapid un hamburger, baga un pahar de vin alb si se-ntorc la cioplit busteanul economiei, iote draga, a inceput sa semene cu-n urs. ba nu, dupa talie, e curat madam merkel. ca veni vorba: o iubiti? nici vorba, dar nu avem pe cine sa alegem. poate baietii astia de la piraten partei, cine? partidul revolutiei digitale, a carui voce a capatat amplificator prin scandalul declansat de snowden despre interceptarile nsa din germania. pe stalpi sunt afise de teatru, concerte, expozitii si o gramada de anunturi de picnicuri cu diversi candidati politici. johann de la cdu te invita sa manci un carnat cu el si sa-ti spui parerea despre taxe, pe cind herman de la spd iti flutura pe sub nas o berica in parc si-o discutie prieteneasca despre pensii.

pe bancutele din altona, batranii trag de-un jack cu cola si casca ochii la miscarile teatrale ale macaralelor imense din santierul naval de pe elba. in spatele lor, la bulevard, se tupileaza in padurici de stejar, conace care inghit de 3 ori resedinta lui gigi. miroase a conturi de milioane de euro, a chibzuinta si succes si a peste de la chioscurile care vand fishbrotschen. in fatza vilelor de linga port, pe mese pliante, zac munti de hainute second hand pentru copii, jucarii vechi si pantofi uzati. nimic nu se pierde, totul se transforma. chiar si cantaretul e refolosit: un mosulan de 109 ani, calare pe un scaun prea inalt, horcaie un imn in aplauzele betivilor hohotitori.

la vreo 3 kilometri, spre sant pauli, in mica piateta plina de baruri ca obrazul unui adolescent de cosuri, 4 cubanezi ii zic cu “io no soy marinero, soy capitan, soy capitan..”, se chiuie de la masa 1. de la masa 5 se ridica 4 doamne cu sani modificati genetic si leaga o hora cu pasi mici. tobi zice sa luam bere de la chiosc si sa ne asezam la vorba. nu suntem singuri. un snop de jamaicani e aici, cativa namibieni colea, mai putin de un sfert din oamenii in piata sunt arondati unei carciumi. un talmes balmes de turci, donnere, indieni, curryuri, greci, tzatzichiuri, pisici lenese si femei cu obraji tatuati, iata si-un travestit dichisit care se pozeaza indatoritor cu niste mogaldetze coreene.

tobi spune ca germania o arde fata mare si nu flirteaza atat de mult cu imigratia, pe cat ar trebui. ma uit in jur, ma uit la tobi, singurul blond natural pe o raza de 1 kilometru patrat. o fi de la berea bavareza sau de la pornografia nemteasca hardcorista? germania a fost facuta sandvis intre nicovala din balcani, ciocanul african si presa portughez-spaniola.  hamburgul e o londra in miniatura, inghesuind sub coaja de cosmopolitism, vinovatia uriasa a urmasilor generatiei care a bagat moartea-n europa. aia a fost demult, 80 de ani de scuze si platit daune, pupat de maini si plecaciuni. nu va mai trece odata? tobi ridica din umeri si ia un gat de bere bavareza. cei 4 cubanezi sunt la guantanamera. domnite latino sunt calare pe tejghea. hamburgul are o mie de fatete si un milion de complexe de inferioritate.

catedrala mantuirii neamului cui?

August 14, 2013
calatorii, dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
12 Comments

hafen city: cel mai mare proiect imobiliar din europa, 2,2 kilometri patrati teren de joaca pentru arhitecti din selectionata lumii, herzog ii paseaza lui de meuron care dribleaza si inscrie spectaculos cu proiectul elbphilharmonie, fabuloasa filarmonica a hamburgului crescuta ca un iceberg pe un depozit dezafectat al portului. ar fi trebuit sa fie gata in 2010 si sa coste 240 de milioane de euro, da’ nici nemtii nu mai sunt ceea ce au fost asa ca maistru otto s-a frecat sub casca de plastic si a cerut o amanare pina in 2016, poate ciupim si un pic din 2017 si dublati si suma la 500 de milioane. bine baetasi, banu alearga, ca e de unde, orasul prospera. in hafen city creste stalagmita sediului unilever, diamantul gigantic al grupului de presa spiegel, costume tzitzirite beau cafele in pravalii glantz, barcute de sute de mii de euro sunt andocate in fatza unor blocuri elegante unde..cat costa domne sa stai in buricul arhitecturii europene? mai putin decat pe strada washington in bucuresti. te lipesti de un apartament rupt din oblivion, sf-ul asta ultim, cu tom cruise multiplicat, pentru 600-800.000 de euro. hahahaha, saracii nemti, problema lor este ca nu stiu sa ceara.

elbphilharmonie

sa ne intoarcem la elphy, sfasiind rece cerul vanat al hamburgului, sub sticla jucandu-se de-a gheata care imbraca gigantica cladire, o sa intre nu numai filarmonica ci si un hotel imens, un complex rezidential, galerii culturale, spatii artistice, parcare, probabil si-o kebabarie si un chiosc de curry-wurst. totul la 500 de milioane de euro, cu tot cu taxe. juma de miliard care se vor intoarce, incet incet in teshchereaua investitorilor din vanzarea apartamentelor, serviciile hoteliere si, desigur, evenimente culturale. nenicii care au proiectat pravalia sunt acestia: http://en.wikipedia.org/wiki/Herzog_%26_de_Meuron, ajunge sa spun ca au trecut pe raboj tate modern, allianz arena si stadionul din beijing.

in acelasi timp, in romania laica a anului 2013, statul si biserica se pregatesc sa cheltuiasca 400 de milioane de euro pe catedrala mantuirii neamului, mantuire care iata incarca nota de plata a poporului cu o suma care nu va fi pururi recuperata, caci stim cu totii ca banii sunt ochiul dracului deci hai sa-i turnam in buzunarele lui vanel exim din bacau care se lauda, la portofoliu, cu inaltarea tribunalului din bacau, un sarcofag optzecist trist, modernizarea garii din bacau-vai-vai-vai si inca de 47 de ori vai, aeroportul din bacau: albastru de institutie sovietica de pe vremea lui andropov si tot asa si tot asa, geamuri oglinda si gresie de valea cascadelor. 200 de milioane din munca mea si a ta se vor duce la domnii astia din bacau, alte 200 pe fresce, picturi si altare. wiki nu zice cine ce artist se va ocupa de asta dar sunt sigura ca nu ghenie-perjovski-savu-cantor.

proiect elphy

imi trebuie o incheiere inteligenta, dar uitandu-ma la cifre, comparand hamburgul si bucurestiul si stiindu-ma platitoare corecta de taxe, ma simt mai seaca si proasta ca niciodata. multumesc statule roman si tu biserica ortodoxa, stim cu totii ca prostia e sursa de fericire. si atunci de ce dracu imi vine sa-mi tai venele ca traiesc in tara in care traiesc?

germania uita. dar oare iarta?

August 12, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

hamburgu e un oras fabulos cu o problema complicata de branding pe care toti medaliatii romaniei la matematica nu ar sti sa o rezolve. poate pentru ca este-de fapt- o problema de chimie. mai dihai ca fetestiul, germania nu e un loc unde sa-ti faci vacanta.“niste hitleristi” zice maica-mea, fina cunoscatoare a istoriei, “carnati si bere” stranuta superior dorian, germanofob infocat. eva spune ca hamburgu e plin de bani dar nemtzofoii sunt neplacuti si te trag la sale cu raceala lor hanseatica, doar kiki imi ureaza calatorie placuta si se arata increzatoare pentru ca sotul tzutzu a fost aici o data si i-a placut mult orasul.

ploua marunt si sunt 21 de grade. ca la londra, deci inca un punct in minus. in trenul de la aeroport se inghesuie murata o familie patrata, mami-tati-baietel-fetita, cu adidasi identici si geci de sport. linga, avem un bufet cu greci, turci, arabi, africani, chinezi, coreeni, niciun blond atletic, ma rog, putem sa socotim unul: un soi de travestit de 2 metri, fusta mini, colanti turbati, par roz. la umbra ei-lui, sub nasul imens, cresc inca doua ciuperci umflate, tot cu parul roz. o fi genetic.

ies din gaura de la metrou unde-stupoare-nu miroase a pipi. neamtul isi cara vezica la domiciliu, n-o lasa sa picure pe strasse. casa lui tillman e intr-un bloc de la 1900, cu balcoane cu feronerie delicata, frantuzita. tot cartierul are stradute umbroase, cu piatra cubica, biciclete tasnind din tufe inflorite, pe fiecare parte a aleilor sunt carciumioare cochete portugheze si mexicane si gradini de vara germane, perne grase trantite pe suporti din europaleti. boemie de buenos aires. a stat si ploaia si sunt 23 de grade.

doamne ce frumos e, oftezi trecand pe linga taverna greceasca unde curge retzina si sare sardina din farfurie, grupuri trec grabite cu lazi de jever si cutii de astra-bere cu sprite, adevaratul vestitor al verii. la coltul unui mansion somptuos, s-a dat drumu la gratar, adica pravalia inchiriaza gratarul, tu vii cu carnatul de acasa si bei spritzul stabilimentului. eficienta. o morsa infipta in usa unei locante art deco invarte o tigara din pachetul cu tutun, familia lui vinde vin din 1927 si nu pare sa se pensioneze in curand, rafturi cu grune si weisse burgundi aliniaza peretii, mai scumpe ca pinot grigioul italienesc sau chablisul frantuzesc. protectionism si mandrie nationala.

1927? stop-stop-stop. dar hamburgu a fost ras in ’43, in asa zisa hiroshima a germaniei. zilele trecute s-au implinit 80 de ani de la cel mai sinistru asalt aerian din istorie-la vremea aceea, apoi a venit vietnamul si irakul si atrocitatile au devenit obisnuite ca operatiile estetice ale lui michael, deci saptamina trecuta s-au implinit 80 de ani de la operatiunea gomorrah care a omorat peste 40.000 de oameni, a distrus juma din oras, intreaga industrie si, pentru prima oara, i-a sapat intre sprancene lui hitler un rid adanc de panica; daca baietii astia o tin tot asa o sa pierdem razboiul. englezii si americanii au intins un covoras, dar ce spune eu?, persan d-ala mare, gros, de bombe peste oras, creand furtuni de foc cu vanturi de 240 de kilometri pe ora si temperaturi de 800 de grade care au inghitit in flacari de 300 de metri, orasul.

nimeni nu sufla o vorba, nimeni nu-si arata cicatricile, nimeni nu intinde degete acuzatoare. flacarile inghit acum carnatii, berile galgaie pe gat, orasul si-a cauterizat trecutul si strange-n brate, entuziast, viitorul. ce-nvatam de aici?

noroc ca pisicile nu-s broaste testoase

August 9, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii, terapie prin calatorie
Leave a comment

din 84 pina in 98 am avut pechinez, din 96 pisica 1-dodo, din 99 pisica 2-mura, care mai de care mai operate, castrate, fluturand burti lasate, zacand pe balcon sau varate in subtioara canapelei, sub cuverturi, in tunele de carpa, mieunand strident cand te asezai cu-o buca pe coada. “ai grija draga, ca e mura aici”, sarea tazafnoasa maica-mea in apararea animalului, “fii atenta ca e dodo in cizma ta”, ma urechea taica-miu. casa parinteasca devenise casa pisiceasca. si matzele crapau de incantare jucandu-se cu ciucurasii vietii lor.

2006: haideti la mare. agila, maica-mea fandeaza, torpila invitatiei lovindu-se cu zgomot de vitrina dulpaului din sufragerie: “cum adica sa merg la mare? si pisicile cui le las?”. il chemi pe frate-miu sa le dea de mancare, sa le citeasca seara basme si sa le inveleasca. “noooo, nu pot. pai pisicile astea cind plec se razbuna. imi fac casa praf”. smulg parchetul? sparg repartitoarele? ciomagesc centrala? “nu. dar fac pipi peste tot. am plecat 6 ore pina in poiana si cind m-am intors, dodo facuse pipi in mijlocul canapelei.” mare chestie, se spala. “cum sa se spele, iti zic ca distrug casa. acum 4 zile a facut pipi pe televizorul ala din camera mea”, poate era o emisiune cu gadea?, “nu. ca era scos din priza. iti zic ca nu pot sa plec nicaieri si pace”.

2009: taica-miu descopera ca are dreptul la o calatorie gratis in europa, ca fost angajat cfr. ca sotie si partenera de viata, maica-mea are si ea acelasi drept. unde vreti sa mergeti? taica-miu anunta praga si viena, maica-mea il bodogane cu usa inchisa. “nenorocitu’, nu se gandeste deloc la pisicute, sa mearga singur”. aventuros, taica-miu se arunca in oceanul verde de bila, baga un voinicesc crawl pina la praga, se-ntoarce prin viena si traieste un an de cosmar alaturi de maica-mea care ii reproseaza de 14.875 de ori ca a parasit matzele.

2010: 40 de ani de casatorie, cadoul meu? excursie la paris. taica-miu isi freca manutele, maica-mii ii fuge gura intr-un rictus amar: “pai si pisicile?”, te rog frumos, nu incepe iar. nu trebuiesc scoase, nu trebuiesc plimbate, si doi stropi de pipi de matza nu-ti terfelesc casuta. pare sa cedeze, da semne ca intelege ca parisul totusi merita o stinghie umflata in parchet dar, in ultima secunda, hap, dodo si cu mura ne pun la skandenberg si pe mine cu cadoul meu cu tot. si pe taica-miu cu poftele lui cu tot. cu toate acestea omul infrunta un nou an vitriolat, se catara in taromul de paris si p’aci ti-e drumul. urmeaza istorii cu duduite la moulin rouge, peripetii prin louvre si ocheade in metrou pe care nepotul le aude in bucla.

2012: moare dodo. nu o plang. maica-mea slabeste 5 kile. isi revine dupa 3 luni.

2013: moare mura. nu o plang. maica-mea slabeste 7 kile. isi revine dupa 5 luni.

jumatea lui 2013: din avionul de la roma coboara doi pensionari multumiti. maica-mea: a fost atat de frumos. la terme lui caracalla erau atatea pisici. mi-am adus aminte de mura si am plans. si la forum la fel. mi-am adus aminte de dodo si am plans.

ma gandesc la nemangaiatele pisici din montmartre, la nealinatele matze de pe charles bridge. si la cei 30 de ani de caini si pisici care au zidit-o trainic pe maica-mea in ordinarul vietii casnice romanesti. the cat killed curiosity. noroc ca pisicile nu-s broaste testoase si nu traiesc 170 de ani.

pauza publicitara la casa ponton baraj

August 2, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
2 Comments

un zimbru in tricou si slapi te taxeaza la intrarea de la casa ponton baraj, 10 lei daca iti pui prosopu direct pe ponton, 20 de lei daca vrei sezlong, 30 de lei daca naufragiezi in mijlocul unui pat cu saltea invelita in piele alba, john si yoko ono, imagine all the peopleeee.. noi nu platim ca suntem de la agentie si pontonul e al lui nelu, nelu taitelu, patronu lu pontonu si al alunelor ubernuts carora le-am facut reclama atunci si tragem foloase cuvenite acum. doua paturi sunt ale noastre, chelnerita aduce aperol spritz, berici, vinisoare, alune ubernuts-ce altceva?- nelu ne povesteste cum a batut un nas care a fost obraznic si i-a vandut locul in cuseta pentru ca nu s-a suit in tren din timisoara, cum scria pe bilet, ci de la resita. “i-am zis: pai si acum ce facem? si el a zis ca nu facem nimic si atunci l-am boxat in nas. m-am judecat doi ani cu omul, acum abia s-a terminat procesul”. nelu e mare, rosu la fatza, banatean cu entropia crescuta de la gulasul iute, se-nvarte ca bondaru-n borcan, intreaba de-o parte a fileului, alearga pe ailalta parte si isi raspunde, sare parleazu si face stop pe piept, rade, se “inerveaza”, nooo, ce mai beti?

chelnerita surade ofilit, e 11 dar e vlaguita ca un patrunjel tinut prea mult in soare. mai bine asa, aerul curat i-a culcat la pamant obraznicia aia tipica de ospatar roman. e de la aer, clar, pina si cocalarii lor fac fotosinteza altfel si sunt mai spalati. lanturile de aur stau la fel de gat, palarioarele sunt insurubate la fel pe cap, costumele de baie intra la fel de patrunzator intre buci, rujurile sclipesc la fel de umed pe buze. dar aura de bogatie de tinichea e mai putin intensa, tarania are amortizor si nu-ti tuna in urechi, aroganta e pe chill, nu se da in spectacol ca-n mamaia lui mazare.

apa lacului e clara, calda, dulce. uitand cum e atunci cind nu e sare, te lupti mai tare pe cei 20 de metri pina la pontonul plutitor unde zac 6 foci lesinate. boxele barului au limba taiata, e liniste, trei caiace foarfeca lacul si o hidrobicicleta se strofoaca sa tina pasul. nelu ne cheama la masa.

fructe de mare de timisoara, peste de la timisoara, politicieni de la timisoara. cel din fatza, ochi albastri, figura smeada, pedelist, nelu anunta ca el e liberal, pai si nu va dati in cap? nici vorba, se iubesc, maninca plescaind multumiti baboiu de bega si injura cu pofta clasa politica. sunt de acord ca doar udrea a facut ceva cit a fost ministru turismului, sefu autoritatii pentru turism de acum, coleg cu nelu de partid, n-a miscat un deget. poate pentru ca mainile erau prinse sub gramada de promisiuni. cocalarii blanzi de resita umplu restaurantul si infuleca creveti in liniste, cu gura inchisa. pedelistu ma scruteaza cu ochi albastri si ma intreaba daca-l stiu pe enoiu, enoiu de la firma aia de publicitate cu nume de mobil, nokia gen. enoiu de la erickson-da, il stiu, am fost la gala hagi. pedelistu insista. ce reclame ati facut voi? nelu intervine si ii face un platouas: au facut unirea si au facut banca transilvania demult si murfatlar si fulga si ing si ubernuts, “zi ma, nu-ti place ce reclama mi-au facut la alune? am rupt”. pedelistul suge ganditor carnea de baboi dintre dinti, ia un gat de chardonnay de recas si concluzioneaza: desi imi place asta a lui nelu si aia de la ing, enoiu e mai smecher decat tine. ma-ntreb cum am ajuns in ciorba comparatiei, dar n-are a face. cind scrii un blog si ti se spune ca esti mai putin dibaci decat arianna huffington, spui sarumina si-ti fixezi un nou tel in viata. to prove them wrong.

gulasul, frigul si intelectualii

August 1, 2013
dutevino, music, romania, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

ocluzie rutiera. masinile parcate pe-o parte si pe alta a soselei inguste si-un militian vigilent au inchis traficul, corturi pe dreapta, pe sub brazi, vanuri trase la marginea paraului, fum de la gratare. scena festivalului de jazz de la garana e privita de sus de mortii satului, cruci si-o biserica atarna in panta, ca un card de turisti indecisi: sa coboare sau nu la un gulas?

frig si izmeneala de vama veche. avem turbane, ii si salvari care spun lumii despre tine ca esti un nonconformist, avem golden retrieverul cu basma rosie la gat, avem rastamanul invelit in carpe, avem barbutze si cercei in nas si fauna clasica de festival. pentru ca sunt 10 grade, la garana avem insa ceva in plus: izoprenul. daca vrei sa fii de-al casei, trebuie sa strangi la subrat sulul de cauciuc verde sau albastru, sa te plimbi cu el ca ghida cu umbrela stransa, insfacata de maner ca un pistol cu rachete de semnalizare, izoprenul iti confera un aer de superioritate, vezi bine nu esti un paltonar de pensiune ci un nativ, care doarme, respira si se hraneste cu jazz. when the world zigs, zag. garana s-a nascut cu tine, tu esti garana.

nelu e sponsor si sta la masa sponsorilor, el, familia lui si un pet imens de palinca, “viniti bai aici”, venim, ce dracu sa facem, ne-nghesuim ca o colonie de pinguini imperiali, unii-n altii, pe scena niste lituanieni (cred) se-ncalzesc lovind frenetic instrumentele. in ciuda halimaiului doi nenici dorm lemn pe bustenii din fatza scenei. dorm sau poate au decedat cu zambetu pe buze visand la o plapumioara, ca fetita cu chibriturile.

parul lui florian lungu s-a ridicat-cobra nervoasa in crestetul capului- florian nu stie de iminentul atac si spune senin, balbait si fara pic de umor bancuri. e pauza si norodul s-a inghesuit la tarabele cu crapau. alergam intre tejghele cu paprika, carnati, gogosi si langos, carne perpelita, carne rumenita, carne frigaruita, muraturi si uite pita unsa cu untura si boia si ceapa rosie, vin fiert in pahare inmuiate de caldura care ti se preling dalinian printre degete, ceasuri topite atarnand de crengi. o muiere muntoasa, corp de kraken si cap de husar nebarbierit, incununat cu coronita de dantela, invarte cu dexteritate polonicul si pune sanatos gulas in farfurii de plastic alb. ies aburi din pahare, aburi din mancare, aburi din guri si din nari. abureala.

la dreapta, un actor ratat de bucuresti cocleste libidinos o fetiscana de banat care se hlizeste incurcat-gadilata de limbile primite in ureche, stanga, un ziarist-activist de vama veche, a ascuns furoul negru de plaja sub pantaloni si suba si scruteaza demn adunarea, in fatza un cantaret vestit strange maini, pupa obrazuri, linge tuici. piar-piar-piar.

reincepe muzica, poporul nu se clinteste de la potol. polonezii sunt mai buni dar tot nu reusesc sa trezeasca bustenii adormiti in iarba. frigu musca, tataie cu microbuzu a sosit, haide fratioare mai repede, sa plecam, ca se face 12 noaptea si imi creste turban in cap, raste in par si-un cort la marginea valcelei. si poate chiar o sa incep sa rad la glumele domnului lungu.

lost in geography la garana

July 31, 2013
dutevino, romania, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

22 de kilometri in 36 de minute, soseaua se-nvarte ca un caine care incearca sa-si muste coada, se rasuceste pe dupa palcu de foioase, pe dupa ghemul de case, pe dupa capitele de fan, ne scoate la lacul valiug pe malul caruia cresc viloace groase, cu ferestre mici, cu rame acoperite cu stikere gealan sau alt termopan, cu acoperisu lindab-rana deschisa supurand in soare, cu ponton de beton si maserati in curte. numere de timisoara si de caransebes si uite si cateva de bucuresti, faci adunarea rapid si-ti ies vreo 200.000 de euro parcati icisa la casa tirol.

or fi venit pentru garana? si daca da, sunt fani ai jazzului, organizatori, presa? or fi adus cu limuzinele astea artistii indragiti de la aeroport?

pe cine sa intrebi? e 8 dimineata si muzicienii dorm, au cantat ieri, in prima seara de festival, la poiana lupului. au cantat pina la 4 dimineata si acum dorm in patutul meu si in patutul lui pila si in patutul lui codi si nu-i chip sa ii trezesti.

dar o sa se scoale mai devreme-ne asigura andreea, o fata cu parul scurt-scurt si tepos-tepos, pila spune ca e odrasla proprietarilor casei tirol-o sa trebuiasca sa se trezeasca acusi, pentru ca au transfer la timisoara. andreea e managerul pensiunii si organizator la garana, stie cu somnul de jazzman, stie cu cremvurstiul de dimineata si cu gulasul de la pranz, are o legitimatie care se balangane de gat care atesta experienta si omnipotenta. da ordine scurte baietilor in spilhozeni de piele si fetelor in fuste lungi, tiroleze, doar suntem la casa tirol unde e drept ca se maninca italieneste, de ce? pe cine sa intrebi? andreea incarca intr-o duba o ceata de jazzmani, un negru in geaca de piele si un mulatru batran, cu basca, un asiatic cu sexualitate incerta si o femeie fara trasaturi pe care o uiti la 1 secunda dupa ce ai pus ochii pe dinsa.

puteti sa mergeti in camera-ne pofteste andreea, camerele sunt spulberate de impachetatul grabit al muzicienilor, peturi goale si acreditari agatate de speteaza scaunului, prosoape si cearsafuri stranse intr-o duna umeda si sticlute de sampon presarate artistic in baie. all that jazz, hehehe.

au venit, au cantat, au luat banii, au plecat. au inteles ceva? au fost curiosi sa inteleaga ceva?

in 2010, dupa concertul air de la bucuresti, funky ne-a rugat sa-l ducem la aeroport pe nicolas godin, probleme cu organizarea, nu sunt destule masini, hai va rog, ocupati-va voi. cu mare placere. 10 dimineata, il luam de la marriott, vant umed de februarie vanat, zapada neagra urcata pe copaceii care dardaie la marginea soselei. traversam orasul murdar si trist si rupem din nicolas raspunsuri despre albume si cantece si turnee si versuri. omul e-ncordat, bufnita pe bancheta din spate, masina se taraste in traficul gri. avem timp, incet incet se relaxeaza. spune ca a venit cu masina de la belgrad la bucuresti si a trecut prin sate atat de sarace incat nu-si putea inchipui ca este europa. saracie de india, saracie de africa. pe linga noi la semafor tasneste un bentley. apoi trec bmw-uri, audiuri si mertzuri, stropindu-mi parbrizul cu apa murdara aruncata din gropile de obuz de pe sosea.

nicolas nu intelege nimic. a venit, a cantat, a luat banii si a plecat c-un mister nerezolvat in valiza. ca si jazzmani de la garana care au mancat italieneste la casa tirol de pe malul lacului valiug. lost in translation? nu. lost in geography.

caile furate romane si caile talhare romane

July 27, 2013
dutevino, romania, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

trenul pleaca la 21.45, colegutii sunt insirati la mcdo, festin cu creveti si cheeseburgeri, cartofi prajiti si inghetate, un zid de bagaje creste linga cele doua banci si-n 6 minute soseste bodiguardul-olimpic la matematica. a facut calculul si doar 7 oameni din 12 maninca, aia care gusta nu se pun. ocupam deci 5 locuri degeaba, nu neaparat locuri la masa, dar uite bagajele astea, sunt cat ceahlaul, as zice mai degraba cit burta lui trita fanita. bodiguardul ne face vant de pe terasa, halal ospitalitate.

avem 13 bilete, unul in plus, vagonul nostru este al doilea dupa locomotiva, zona peron P sau R, aproape de depouri, peronul aici e sfaramat, ridat si nebarbiert, cu favoriti de ierburi iesind pe linga stalpi si incoltind pe linga linii, angkor wat curat.

nasul a prins in mustata vietii 50 de fire albe si multa viclenie. intra in vagon ca in sala de clasa, ne da teza, ne prinde copiind, are un aer martial cind ne urecheaza ca nu suntem in compartimentele noastre, fiecare cu biletul in mana: “ ca m-ati inebunit de cap”.

cu un spasm de gravida cu stomacu-n gat de dimineata, trenul pleaca, mustata curatza culoarul, toata lumea la cutiuta, ne numara, “aveti un bilet in plus?”, da, “dati-mi-l mie”, cum adica?, “da, dati-mi-l mie sa bag pe cineva”, atunci vrem si noi jumatate din bani.

nasul e stupefiat, cata obraznicie, e vagonul lui-imi explica, el e seful, el face si desface, cum imi imaginez vreodata ca o sa-mi dea 50% pe bilet? pai si atunci cit? “nimic. pentru ca oricum locul e liber, n-am nevoie de biletul vostru ca sa justific ceva”. atunci nu-l dau.

cezar intervine, nu asa se face treaba. el stie cum putem avea beneficii de pe urma bunavointei. nu bani, beneficii. e un drum lung pina la caransebes, ar fi bine ca insotitorul de vagon sa fie tovarasu nostru. “poftiti biletul daaar vrem si noi…”, mustata inhata ranjind cartonul si dezveleste ceapa foaie cu foaie:

1.vreti sa fumati? nu pot sa va las, intre vagoane, ca in compartimente sunt camere de filmat.

2. vreti sa beti? nu am nimic, nu am nici bere, nici apa, ca n-am apucat sa..si la vagonul restaurant nu prea-s de niciunele. de fapt vagonul restaurant e o gluma si e la alte 10 vagoane distanta de aici.

3. vreti paharele de plastic? ok, asta pot, nu multe ca n-am nici eu, ce credeti ca sunt eu, chiosc?

4. vreti sa ascutati muzica si sa vorbiti? tztztztz, sunt multi calatori, e plin, eu sunt obosit, dupa timisoara plec la iasi, sunt satul pina peste cap si nu am chef de circ

5. vreti cearsafuri? veniti sa va luati de la mine, dar mi le aduceti dimineata inapoi, va faceti paturile si faceti curat ca n-am chef sa strang dupa voi, s-a inteles?

beneficiile nu se inghesuie, biletul a disparut in buzunarul de la pantalonii negrii cu turu tocit. sta obraz in obraz cu bancnota de 100 de lei pe care a inhatat-o pentru patul neocupat, ramas liber de la noi. de la 0 la 100, fara sa misti un deget. deja nu mai vorbim de matematica ci de alchimie.

5 jumate, trenul ne scuipa cu intarziere de o ora si ceva in balariile de linga caransebes, sunt inalte de 1 metru si tot nu ating ultima treapta de la scara. insotitorul de vagon ne face vant cu promisiunea intoarcerii, duminica noapte, tot cu el. inca 100 de lei pentru el, inca un mare 0 pentru noi. caile furate romane a zis de curand cineva. corect. dar si caile talhare romane.

Design a site like this with WordPress.com
Get started