coada de babe simandicoase si mosi cu pantofi lira se-ntinde in pridvorul ateneului ca o balta de sange sub tampla victimei, casa de bilete? casa de bilete este inchisa zice un macraon in pantaloni treisferturi si slapi din care tasnesc bulbii grasi ai degetelor, abia scosi din pamantul reavan. pai si eu de unde imi iau bilet?

nu mai sunt bilete, casa de bilete e inchisa, ti-am mai spus, vrei sa intri?-se repede alt cocalar cu sapca si sani cupa c. da, normal ca vreau sa intru.

fii atenta-omul imi insfaca bicepsul si ma infige in hoarda de pensionari dichisiti, stai pe stanga, treci pe linga controloare, te uiti inainte, nu sufli un cuvant. te costa 30 de lei.

calc ca robotul, privirea darza, tacere de aur pe linga blonda trecuta, in halat visiniu, nimeni nu sufla o vorba, ma uit peste umarul drept si-l vaz pe nenic aratandu-mi vesel degetu mare, da prietenia, a functionat. am reusit sa intru fara bilet la conferinta “de ce este romania altfel?” a lui boia desi nu mi-am propus, demonstrand inca o data ca romania este altfel, ca sistemul invita abuzul si incurajeaza existenta remorei de institutie de stat.

in sala avem patapievici, intelectuali de stanga, intelectuali de dreapta, peruci pudrate, nasuri fardate, plasatoare confuzate, unde sa ne asezam, colea in spatele presei care a ridicat un baraj de camere de luat vederi, nimeni nu ridica pe nimeni, toata lumea se buluceste pe randurile din dos, presupunind ca ai loc acolo unde te-ai asezat. incep sa ma intreb cita lume a intrat cu bilet de 50 de lei, cumparat direct de pe net sau de la casa oficiala a ateneului.

pe scena e un pupitru, in dreapta lui o masuta si doua fotolii de catifea galbui-maronie, in extrema dreapta un pian, domnul director al ateneului, andrei dimitriu iese de dupa draperie, tragand dupa el liiceanul si istoricul care se grabesc spre fotolii si-si aseaza castile de lady gaga in urechi. dimitriu da drumu la metafore schioape in aer, se balbaie pompos si se-nfoaie impiedicat, face trimiteri la carti de istorie care ii aduc lui boia grimase pe fatza, sala tace, liiceanu e in blocstart gata de marele salt, si acum..

nu, nu incepe discutia, pe scena sunt invitati un pianist cu fatza dementa si o violonista care ne dau cu enescu pe la ureche in timp ce doi muncitori apuca pupitrul si-l scot pe sus ca pe-un cadavru intepenit in rigor mortis, pianistul ropoteste peste clape, un telefon suna in spate, doamna de langa mine motaie. gata.

liiceanu spune buna seara, isi saluta invitatul, ne spune ca boia este autor de best seller nu o data ci de doua ori, zice ceva de cate carti a vandut apoi porneste sa cladeasca o imensa expozitiune, o casa poporului a expozitiunilor, dureaza 17 minute pe ceas pina pune prima intrebare, nu mai stiu care e, dar boia raspunde monosilabic si liiceanu ii ciordeste din nou mingea dribland frenetic filozofie, religie, istorie, filologie.

tan-ta-ntarara-tant-tan-tan, saltimbancul tine portocalele in aer, publicul ofteaza, liiceanu continua, o noua intrebare de 12 minute, un nou raspuns clar si precis al lui boia, sala zambeste. liiceanu turbeaza. se arunca intr-o intrebare care trece prin fresca ateneului, luminile se aprind si bolta rasare din intuneric, boia vrea sa raspunda, “nu-mi raspundeti acum” se repede liiceanu, e chitit sa-l incurce, sa-l puna in situatii delicate: romanii au nevoie de mituri, este patriotic sa le demitizezi trecutul? ce este patriotic domnule boia? ce trebuie sa faca un istoric? avem nevoie de mituri sau de adevar? cascada de intrebari nu se opreste, telefoanele suna in sala.

imi vine sa strig “taaaaaa-ci-taaaaaaaa-ci” dar sunt prea lasa si am intrat pe sustache, nu pot sa flutur biletul, sa chem opc-ul si sa urlu ca eu nu am platit pentru delirul liicenesc, tac fiarta in furie, mihaela radulescu de humanitas ii da in continuare, imbatata de trilul propriei voci, acum nici macar nu mai pune intrebari ci povesteste conversatii pe care le-a avut cu boia inainte de inceperea ..chestiei pe care o avem in fatza ochilor, sa-i spunem slujba onanist-agnostica.

boia reuseste sa prinda cuvantul, face o glumita, zice ca se pregateste de bis, sala se mai relaxeaza, pentru putin timp, liiceanu se-ntoarce with a vengeance, naste o ecuatie care imbina ptolemeic tirajele, sexul si femeile, alearga prin lanul imens al unei intrebari care nu se mai termina, dar nu dispare spre apus si rezista pe catifeaua maronie a fotoliului.

timpul a expirat, la revedere, o madama in spate ii spune sotului amortit: credeam ca boia e mai sprintar, dar liiceanu l-a facut in sange.

de ce e romania altfel? pentru ca la noi nu conteaza decat posesia balonului. golurile? cine joaca pe puncte?