linga globul de cristal, care e de fapt de plastic, pus de orange in pasajul de la universitate, familiile s-au incolonat, asteapta sa intre in globul de cristal, care e de fapt de plastic, sa emigreze in feerica lume cu braduti din polimerii tovarasei elena ceausescu si cu zapada tip scartz, d-aia in care-ti vine impachetat televizorul, si sa uite de tot si de toate. e cald si bine in pasajul de la universitate, cuvintele nu ies aburite, nu stii ce-i sopteste vecinul-vecinei. peste zecile de oameni se-ntinde egala pelteaua colindelor. multumim oprescu, multumim orange, multumim bucuresti.

in buza scarilor pasajului, exact cum iesi cu fruntea in cladirea universitatii, sunt jandarmi. multi, multi, multi, mai multi decat protestatarii, imbracati bine, cu bocanci vigurosi, nu au venit teleleu in piata sa caste ochii, incaltati in conversi ca mandrele astea doua de langa mine. protestul zangane de geamurile  arhitecturii, steagurile flutura, cainii si carucioarele sunt supte de titanicul manifestantilor care se scufunda pe edgar quinet catre victoriei. trei baieti discuta in spate: “pai daca intram aici, ne-o furam urat de la jandarmi, ca pun dop strazii si la magheru si jos la victoriei.” de unde atata frica de jandarmi? stau ca ursuletii in pufoaicele lor calduroase, tacuti, calmi, somnolenti. o tai la stanga si ies in regina elisabeta, vis a vis de targsorul pe care scrie cu leduri “craciun”, de unde se aude un ceteras tipand un “uiu-iuiu-iuiu-iuuuu”. suntem maxim 200.

steaguri si pancarde care zic ca ponta e hot si ca parlamentul e penal. din targsor curg la vale romanii nederanjati de acest aspect. “eu sunt mic, nu stiu nimic, tata-n pod beleste oaia”-era un banc pe care-l zicea taica-miu musafirilor, la un pahar de vermuth. romanii stau veseli urmarind blocarea bulevardului ca pe o operatiune pusa la cale de oprescu, sa le dea si niste action care sa topeasca sarmaua aia, ca era grea si le-a cazut ca un bolovan in stomac. “veniti cu noi, veniti cu noi” striga manifestantii. “daca va pasa, iesiti din casa” adauga ei. ramanem tot 200. de pe marginea targsorului de craciun al lui oprescu, spectatorii privesc fermecati jandarmii care inchid bulevardul elisabeta. in ceainarii, parintii mananca biscuitei si petrec clipe calde, cu spatele intors la halimaiul din strada. din doua troleibuze, trase linga pizza hut, 4 calatori privesc cu ochi rai demonstrantii. au intarziat acasa, e frig, ce gatu mamilor lor mai vor si astia, macar de sarbatori sa ma lase dracu cu rosia montana.

tirlidirlitirlidaaa, se aude muzica populara taman pana la bariera de jandarmi de la calea victoriei, colt cu elisabeta. peste ea, peste muzica, urca ragusita vocea unei femei care vrea sa treaca spre cismigiu. pe trotuar. trei jandarmi cracanati reteaza drumul. nu se poate trece, este cale de acces inchisa, astea sunt ordinele. femeia ii acuza ca incalca legea, barbac’su o sustine, “pentru 2000 de lei v-ati tradat tara”, jandarmii nu se misca, “e dreptul meu la libera circulatie si asta e trotuar, nu sunt pe strada, nu e cale de acces” insista femeia. incearca sa afle numele jandarmilor, nimeni nu raspunde, incearca sa forteze trecerea, jandarmii sunt de neclintit, o indruma catre carosabil “adica ma incitati sa ma duc acolo, la protest, ca sa aveti voi ce bate? asta vreti, sa ma duc acolo, sa ma bateti ca pe ceilalti protestatari?” raguseala femeii creste ca un huruit de cutremur. “huoooooooo, rusine, rusine, jandarmeria apara hotia”, striga vreo 20 de oameni. aparati pe cine nu trebuie-le comunica un tanar in palton.

de la 6 metri distanta izbucnesc alte huiduieli. de data asta reporterita de la realitatea a dat cu mucii-n fasole. “demonstrantii scandeaza impotriva presedintelui”, comunica ea audientei din ceainarii, aia de sta cu spatele la geam si nu se clinteste cand e chemata afara. “nu-i adevarat” sare o ochelarista ascutita, “strigam in primul rand impotriva parlamentului”. n-are a face, reporterita insista ca sigur trebuie sa fie si presedintele bagat in supica asta, ca altfel bulversam audienta. nimeni nu o sa mai inteleaga unde a disparut principalul rau al romaniei, nimeni nu o sa mai aiba pe cine sa dea vina pentru laturile din parlament, pentru sexul prost cu soata si pentru vecinul cu bormasina de la doi care, desigur, taie caloriferul duminica la 10 seara, din cauza lui basescu.

ragusita renunta la penetrarea lantului de jandarmi, se intoarce catre popor si anunta ca a facut o petitie online pentru ca jandarmii sa poarte numele in piept, “pentru ca nu stii cu cine vorbesti. niste nenorociti. cautati-o si semnati, pina acum abia am strans vreo suta de semnaturi ca nu stiu unde sa fac reclama la petitie”. multimea alearga spre universitate, din nou, lasand ursuletii jandarmeriei, sa vina agale in spate. la targ s-a trecut la tzambal. in pasaj, coada la poza cu globul de cristal, care de fapt e din plastic, s-a dublat. n-o sa le strici romanilor sarbatorile cu un rahat de scandal politic. ei vor liniste, ca de 24 de ani nu au parte de linistea asta, bubui-v-ar timpanele sa va bubuie de nevolnici.

prietena mea numarul 3 nu mai suporta sa mearga la serviciu. capul atarna ca un pietroi si nu se lasa ridicat de pe perna, ii zvacnesc tamplele-bum-bum-bum-cand isi pune camasuta si sacoul corporate, o ineaca fierea si se lupta cu tsunamiuri de greata cand intra in liftul care o repede pina la etajul doi, i se bate ochiul stang cand deschide computerul. cum mama dracului cand esti ditamai directoarea, cand esti tartorita suprema peste turma asta de angajati, cand ii joci din tastatura telefonului: adu-mi si mie un ceai si o cafeluta, o apa si un piramidon, o franghie si un sapun ca nu mai vreau sa va vad pe niciunul. de ce nu mai suporti sa mergi la serviciu draga prietena mea numarul 3? nu te trateaza bine? nu-ti place biroul cat o garsoniera? nu te simti bine in masina primita de la serviciu? prietena mea numarul 3-neinteleasa de nimeni-vrea sa dea cu piciorul jdemiilor de euro facute anual, sacilor astora de bani care ii atarna de colturile gurii si le trag in jos, care nu o lasa sa rada, sa manance sau sa faca sex oral decat cu memourile si briefurile si tomurile de a4-uri de la londra, viena si singapore.

prietena mea numarul 7 are ochii lacrimosi. a stat pana la 3 dimineata la birou, incercand sa reformuleze teoreme de fizica astfel incat seful dumneaei, neobisnuit sa i se spuna nu, sa poata sa obtina putere de 8 cai folosind 2 capre. nu a reusit, nu in acest univers, poate in cel paralel in care ea nu este directoarea de marketing la o multinationala vestita si hrapareata. poate acolo o gaina reuseste sa puna la skanderbeg un clovn polonez. prietena mea numarul 7 e necajita pentru ca, a nspea oara, copilul a adormit culcat de tac’su, analizele i-au iesit prost si mai are 21 de ani de platit credit pentru casa luata in varful crizei, care acum face jumate din banii pe care i-a dat pe ea. prietena mea numarul 7 se plange de dureri de cap cauzate de gandul mersului la serviciu, de inclestari de falci si de scartait de dinti, de urlete inghitite si tinute in cosul pieptului, alaturi de oul fiert infulecat pe nemestecate, la 6.30 cind se trezeste sa pregateasca baietelul sa mearga la scoala. prietena mea numarul 7 ar fugi acum in lume, si-ar baga picioarele in el de serviciu de rahat, de directorat, de masina si putere si mobil si subalterni, i-ar lasa undeva in spate la 8549 de kilometri, sa nu o mai prinda niciodata

prietena mea numarul 11 nu merge nicaieri de craciun. nu merge la mama si nici la munte si nici in tabara de ski cu aia mica si nici de revelion nu si-a facut program pentru ca nu vrea sa faca nimic altceva decat sa cada in patul ei curat, cu perne moi si pilota usoara si sa doooaaarma. sa doarma 7 zile si 7 nopti si sa nu o tulbure plugusorul, mesajul presedintelui, bombele si artificiile, hrusca, brenciu si banica. si cand s-o face ziua de mers la serviciu, va iesi din asternuturile calde si se va duce, ca mielul la taiere, la abatorul unde in fiecare zi lasa cate o felie din viata ei, pe painea prajita a institutiei, un sandvis numai bun din care se infrupta seful si seful-sefului si sefii sefilor nostri, intr-un ospat exotic cu creiere de maimuta proaspete, servite din capatanile deschise cu panza de bonfaier.

ce invatam de aici? ca te chinui toata viata sa promovezi ca sa descoperi ca ai ajuns sa fii doar presul unuia mai smecher decat tine. lantul trofic nu se termina niciodata, exact cum zice genialul scurt metraj de animatie:

de ce nu intri in politica?

l-am intrebat ieri pe unul din cunoscutii mei, om de afaceri cu frica lui dumnezeu si cascaval gros, nu vreun nehalit cu o tenie de 12 metri pitita in borseta, nu vreun vandut pe o bucata de slanina. “tu nu intelegi ca niciun om care intra in politica nu poate fi curat. si nu numai aici, ci oriunde in lume” a spus tudor. ca sa nu-si pateze hainutele, tudor a decis sa-si construiasca lumea paralela, unde oamenii sunt buni, nu te trimit in “mortii ma-tii”, nu-ti sparg cauciucurile cand ai parcat in fata casei lor, unde partenerii de trafic nu te ameninta cu pistolul pentru ca nu te-ai dat la o parte atunci cand ti-au dat faruri. in fiecare zi, tudor se trezeste in lumea noastra si face naveta in lumea ailalta, a lui. tudor poate sa faca asta pentru ca are bani. nu mai are contact cu statul de x ani, de cand doamna de la administratia financiara l-a primit cu o bucatica de rahatel, din ala de care inghitim noi cu totii, pe post de paine si sare. “pai eu am venit sa dau bani statului, nu sa iau bani, de ce sa se poarte asa cu mine? asa ca am facut procura unui domn care acum se ocupa de tot ce inseamna interactiune cu statul, in numele meu”.

tudor nu da mana cu primarii, cu consilierii, nu face serenade pe la guvern, nu se uita la televizor si nu se enerveaza cand borfasii din parlament dau liber la ciordeala. cand vede mizeria intoarce capul, pentru ca mizeria e inepuizabila, resursele de mizerie sunt monstruoase. degeaba te chinui sa storci furunculul politic de pe curul tarii romanesti, punga de puroi e imensa si nu ai cum sa razbati. mai bine pui o prisnita, dai bolnavului un nurofen si tratezi efectul, caci cauza e pierduta.

d-aia tudor a facut o cantina a saracilor si a incasat inca 60 de bitcoins in imparatia cerurilor. si asta fara sa se murdareasca in vreun fel cu zemurile buboase ale democratiei romanesti.

dar oamenii saraci de la cantina saracilor sunt saraciti de sistemul murdar, cu care tu nu ai chef sa te iei la tranta ca sa nu te murdaresti. acceptand neputinta, imbratisand status-qvoul, praful se pune si peste tine, vrei nu vrei. si nicio procura nu te poate ajuta sa respiri un aer mai curat decat noi.

zic ca singura solutie e sa schimbi atmosfera. iar pentru asta trebuie sa-ti tii rasuflarea si sa intri in hazna. cum spune si reclama: murdarirea este buna, daca stii ca din ea a iesit ceva cu adevarat bun.

ps. gandhi, dalai lama, papa francisc, toti sunt in primul rand politicieni. si isus a fost si este seful celui mai mare partid din lume. mantuirea-zic eu-vine prin curatenie. si daca nu te-ai murdarit, ce ai de curatat si mantuit?

din inclestarea cu statul roman, basim bakhaya-se citeste bahHhaia, cu h din gat, harait, exact ca in ebraica- a pierdut o fabrica, vreo 20 de milioane de euro si 6 ani din viata. angajatii l-au furat de l-au rupt, cu sacul, roaba, tirul, cine sa-i prinda? el, basim, i-a dus de guler la politie pe faptasii gabjiti cu mana-n portofelul lui, politia a ridicat din umeri si l-a trimis acasa, hotii s-au dus si ei la ale lor, liberi si nevatamati pentru ca “nu avem ce sa le facem”.

basim isi face cruce. pai nu esti irakian, allahu akbar ceva? “nu, sunt crestin ortodox, tata vorbeste limba lui christos, aramaica”. adica sunteti evrei? “nu, tribul vine din ierusalim dar suntem crestini ortodocsi”. deci nu esti arab? “nu sunt cetatean roman de origine irakiana, mutat in romania in 91 si, talharit hotarat de statul roman de peste 22 de ani”. o taxa aici, un impozit colea, statul roman intra cu combina in lanul intreprinzatorilor si ii secera fara crutare. “asta nu s-ar fi intamplat in irak atunci cind am plecat de acolo”.

basim e prudent si gingas. ii e frica sa nu-mi deranjeze patriotismul intrat acum 20 de ani in coma, poate se trezeste miraculos daca aud ca bucurestiul e vai de steluta lui si cei 23 de ani fara ceausescu nu au reusit sa-l apropie prea tare de bagdadul lui 1990, post furtuna in desert. asa ca zice de sofia, da, sofia lui 2013 nu se compara cu bagdadul lui ’91. si bucurestiul? “eeeeei”, se apara cu mana ca de o musca, “nu pot sa zic nimic rau ca acum sunt cetatean roman dar.. ” basim nu continua. se intoarce insa la povestea statului care a mancat bunicuta si scufita si vanatorul e la balc, cu tiriac, deci povestea nu se termina cu happy end.

era coruptie in irak  in ’91? hai ca am zis o gluma buna, basim se lasa pe spate si zambeste ingaduitor. “in inchisori erau doar politici, d-astia inchisi pe motive politice, nu existau hoti. daca te prindeau furand iti taiau o mana, o ureche sau iti luau o bucata de piele de pe frunte, te lasau insemnat sa vada lumea ca esti hot”.

pai daca s-ar aplica legile astea la noi, astia din parlament nu ar mai avea cu ce sa voteze, nu tu manute, nu tu piciorute, nu tu urechiute, niste matriosti de carne, cioplite delicat, fara colturi. poate cu limba sa apese pe butonas, sa se asigure ca dna-ul nu ii va cerceta pentru conflict de interese si justitia nu ii va condamna la parnaie pentru ca fura cu… cu ce sa fure dragutilor, ca nu mai au manute si nici piciorute? pai cu mainile copiilor si nevestelor si matusilor, finilor si nasilor si verisorilor de gradul doi.

noroc ca la noi nu se aplica legea asta, ca intreaga tara ar ramane fara membre. viermi inelati, tarandu-se in noroi. cum de altfel suntem.

basim observa rationamentul dar nu sufla o vorba. e cetatean roman si nu vrea sa isi jigneasca tara care l-a primit. ce daca a luat latzei de la ea, ce daca i-a ciordit jde milioane de euro? e locul care l-a primit atunci cind inapoi nu era scapare. e locul care a tinut la usa disperarea. il invidiez.  cum s-o zice asta in aramaica?

ieri, pe sustache, parlamentul nostru de folkisti, hi-qisti, cantareti pe la nunti si petarde neexplodate, au dat liber la furt. conflictul de interese, cumetria, spaguta, nimic nu va mai fi anchetat de dna pentru ca parlamentarii, primarii, astia de i-am ales noi, nu mai sunt functionari publici, deci nu pot fi intrebati de nimeni ce fac ei si familiile lor ca sa-si traga vile, yachturi si conturi in cayman.

incepand cu decembrie ’89 cind ne dadura si noua lambada la televizor de revelion, crestinii fedesenisti, neocomunisti, vechiocomunisti, uselisti, au imbratisat cu patima traditia cadourilor oferite servitorilor umili ai proaspetei-tinerei democratii. cu ultimele puteri, inainte sa ii expire cel de-al treilea si ultimul-am sperat noi-mandat prezidential, ion iliescu l-a gratiat pe miron cozma pe 16 decembrie 2004, scapandu-l cu o semnatura de doua condamnari definitive: cea de 18 ani de parnaie pentru mineriada din 1991 si cea de 7 ani pentru mineriada din 1999, printr-o decizie opusa celei luate de ministerul justitiei care a refuzat gratierea. ei si ce?

pe pagina de facebook a lui miron cozma, caci da, dansu poate fi gasit de fani aici https://www.facebook.com/pages/Miron-Cozma/374755979212909, luceafarul huilei se prezinta cu zdranganelele titlurilor sale nobiliare: inginer minier, lider de sindicat, vicepresedinte-natiunile unite ?????, lider partidul social democrat al minierilor. pagina e plina de dezvaluiri despre hazlia batalie de la costesti din 1999 si declaratii incendiare la adresa stapanului care l-a asmutit in ’91 peste guvern, ca sa scape de mult prea popularul petre roman.

intr-un interviu fabulos dat romaniei libere, pe care il puteti citi in totalitate aici: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ce-si-reproseaza-miron-cozma-daca-l-as-fi-arestat-pe-iliescu-in-1991-acum-romania-era-o-alta-tara-254088-pagina1.html#top_articol, miron cozma isi incoarda muschii in fatza oglindei de machiaj a marilenei nitzu:

“Dacă aţi putea da timpul înapoi, ce aţi schimba din deciziile luate?

În primul rând, l-aş fi arestat pe Iliescu, în 1991, la Cotroceni, când l-am înconjurat. Dacă era aşa, nu mai exista nici Băsescu, nu mai exista nimeni. Exista probabil o altă ţară, în care oamenii nu mureau de foame. O ţară pentru oameni!

Condusă de cine?

De mine. Eu vă doresc să ajungeţi în situaţia în care vă conduc eu. Ca să vă vedeţi cum conduc eu, faceţi un sondaj prin zonele unde eu am avut sindicate, în special prin Valea Jiului. Să vedeţi ce regretă oamenii. Nu-l regretă nici pe Ceauşescu, nici Iliescu, nici pe nimeni! Îl regretă pe Miron Cozma.

Stilul dumneavoastră aduce, pentru mulţi, cu cel al unui dictator.

Eu, dictator? Ferească Dumnezeu! Păi dacă eram dictator, nu înţelegi că eram preşedinte până acuma? Nu-i logic, la puterea pe care am avut-o până acuma? În ’91, când în Dealul Mitropoliei se scanda „Cozma preşedinte!”. Peste un milion de oameni scandau asta!”

o sa ziceti acum: iata, se putea sa ajungem si mai rau. daca ajungea nebunul asta presedinte, cum am fi ascultat cu toti furdui iancu, cu chica mandra fluturandu-ne pe ceafa, inchinandu-ne la zamolxe si aplaudand-o pe marilena nitu venita sa-i dea interviuri eugeniei voda la emisiunea “profesionistele”.

dar nu va lasati pacaliti. miron cozma si ura fatza de tatucul sau, sunt doar o alta fatza a diabolicitatii iliesciene care isi fabrica asa zisi adversari, ca sa-ti fractureze obiectivele si sa-ti dea impresia ca ai avea de unde sa alegi. si nu poti. suntem singuri, izolati, intr-un decembrie in care cadourile zboara la cei dragi: furati copii si de dna nu va temeti. nimeni nu va poate atinge cu nimic.