khajuraho este vestit pe plan mondial prin..cei 4 unguri din cluj ridica din umeri, ei nu au vrut sa ajunga aici, domnu de la agentia de turism le-a vandut khajuraho, ei vroiau taj mahal si varanasi dar omu de la agentia de turism a zis cum sa nu se opreasca tocmai ei la templele kamasutrei, maestrii mondiali ai pornografiei, nu ar vrea dansii sa invete noi pozitii de zis ioi?

templele din khajuraho sunt considerate una din cele 7 minuni ale indiei, sunt monument unesco si au fost ridicate pe la 900-1000 de catre dinastia chandela, creata de chandravarma, fiul unei printese care a fost luata la ochi si fertilizata de domnul luna, echivalentul luceafarului nostru. chandravarma a omorat la 16 ani primul tigru, cu manutele sale si, dupa a purces sa-si mareasca regatul. cand nu se cafteau, artistii chandela sculptau la temple si ce puteau ei sa sculpteze pe langa scene de batalie cu elefanti, cai si care de lupta?

au sculptat sex in grup, sex stand in cap, cu dansa venind in spagat deasupra si doua domnite care o tin pe langa, la randul lor mangaindu-se sau fiind mangaiate de cetateanul care sta in cap si al carui celalalt cap e-n norii pantecului domnitei, avem sex cu cai, atat oral cat si anal, avem trisome-uri si elefanti curiosi care privesc libidinos catre cuplurile angajate in contact fizic.

generalul alexander cunningham, cel care a pus pe harta “descoperirea” templelor despre care tot satul stia ca sunt icisa, in jungla, cunningham deci, victorian destoinic, care credea ca onania duce la orbire si sexul la pierderea memoriei, a fost oripilat de tematica abordata de artistii jain si hindu.

dar ce sa insemne figurinele si ce vrea sa zica autorul lor? unii istorici zic ca toata bucata erotica a fost sapata pe pereti ca sa imbune spiritele rele, poftiti niste pornosag, bucurati-va de el si lasati-ne pe noi in pace. altii spun ca este o manifestare a virilitatii, caci nu vedem acuplandu-se zei ci oameni si ca acele pozitii acrobatic-absurde, cu barbatul in cap si dinsa in spagat, in aer, tinuta de alte doua balerine rusoaice, sunt niste cifruri care ascund mantre care, practicate duceau la iluminare. caci, nu-i asa, cand cei doi faceau dragoste, sprijiniti ca bassetii sa se acupleze, ei deveneau unul, spiritul suprem, tantricii sustinand ca sexul este doar o alta forma de rugaciune. amin. a treia categorie spune ca este o forma de educare a baietilor in arta sexului, caci acestia traiau segregati, intr-un soi de manastiri si de unde sa stie saracutii cum si unde sa bage ce?  multe picioare, maini si coloane au fost rupte daca s-a incercat aplicarea stricta a schemelor de lucru prezentate pe peretii din khajuraho.

o cohorta de indieni batrani, molii uscate cu aripi scuturate tarandu-se pe coate pe treptele abrupte, intra de-a busilea in burtile templelor. nu rosesc la vederea altarelor falus, nici cand ating sanii grasi ai dansatoarelor sculptate-n piatra nisipoasa. se roaga la penis-spiritele necorporale ale zeitatilor, nu ranjesc ca occidentalii amuzato-jenati cu ochii-n pasaricile statuare, isi fac treaba si pleaca iar in patru labe, ceata portocalie-rosie-verde tipatoare, sa-si recupereze sandalele lasate la baza piramidei.

desi este incredibil de curat dupa standardele indiene, desi sunt garzi la usa, care se asigura ca nu ai intrat cu tutun de mestecat si nu stuchesti intre tzatze vreo odalisca, desi femei ciucite penseaza peluza, cu toate ca sunt gardieni care te pun sa o arzi in sosete in complex, tot nu poti sa pastrezi curatenia absoluta. mosulanii isi uita apa pe capul lui chandravarma, o plasa cu piscoturi la picioarele lui ganesha, o punga de pufuleti in coltii tigrului, inca un pet parasit la baza templului, ofranda catre domnii angajati in tantricul sex. cum spiritul neincarnat ramas in falusul ma’sii reusesc indienii sa renunte la posesiunile lor mereu in alta parte decat la tomberon, nu reusesc sa inteleg.

la terasa de vis-a-vis de gradina cu temple, cei 4 unguri rasufla usurati dupa un tur grabit de sex explicit, “astia sunt nebuni la cap” zice cel mai simpatic si apoi, toti 4, se arunca pe un pui shanghai si 37 de beri. exotic. ar fi putut sa aleaga pizza sau paste. in definitiv, khajuraho este nu numai locul templelor kamasutra ci si orasul tuctucurilor piaggio si al celor mai multe pizzeri din india. traiasca cicciolina.

e 5 si 15 dimineata. bezna, 9 grade, soferul gypsyului isi strange falcile in fular si ii da bice. masina zangane, calcand ca proasta prin gropile imense in care daca sari, ajungi direct in islanda, pe partea ailalta a pamantului. copiii familiei lui abhishek tremura pe banchete, sub paturicile inflorate, subtiri ca democratia bucuresteana. aryan declara ca ii este atat de frig incat doreste sa se sinucida. este fiul serifului lui EA Sports din india, are 8 ani si, in afara de frig, uraste sa vorbeasca hindi. bate campii in engleza in bezna rarita ca turul pantalonilor lui bunica-miu, de farurile gypsyurilor care aduc turisti de la poarta, unde au fost sa se inregistreze pentru vizita. gypsyurile sunt niste masinute produse de maruti, special pentru safariurile de tigri. complet descoperite, cu banchetele aranjate in trepte, astfel incat cei din spate sa vada de capetele celor din fatza, ca la meci. cumva vehiculele par total nesigure, daca vrea un tigru sa muste din cornetu cu turisti, nu ar avea nicio problema. o singura data a fost inregistrat un atac, mult spus. de fapt, un tigru urmarea o caprioara, masinile alergau in paralel cu traiectoria vanatorii, gazela a sarit brusc printre gypsyurile din coloana, tigrul a bagat unghi drept, s-a catarat pe capota, soferul s-a predat, mainile sus, urina in nadragi si, in saltul sau dupa caprita, tigrul i-a insfacat cu ghearele, o bucata din brat, piele, carne, lasandu-i totusi oasele intacte, dovada martiriului de a lucra in turism intr-un parc national.

din 2012 au fost interzise safariurile cu elefanti, alea care te lasau sa o iei prin jungla si sa te sui pe tigrul atipit in iarba, s-a zis cu pozele de national geographic, roaga-te sa treaca tigru strada, sa nu il apuce lehamitea de atatea tipete si motoare ambalate si sa stea la el in copacel, departe de lumea dezlantuita. tot din 2012, a fost redus numarul de turisti acceptati in parc cu 50%. pe hartie. la poarta, soferul cu fatza de saddam si apucaturi de colonel de securitate, al unui gypsy de designer, care arata ca un bob pe roti, pune in mana portarului niste rupee mototolite si baga in parc 6 mumii, doua decorate cu caciulite de mos craciun, alte doua impodobite cu 8 kile de aur si alte doua, adormite sau moarte a doua oara, pe scaunele din spate. pe scaunul din fatza urca “grase”, ghidul care pare sa aiba ca tehnica de atragere a tigrilor, flendurirea propriilor carni puhave. nu prea vorbeste engleza asa ca ne traduce apu, unchiuletul trimis de familia abhishekului sa aiba grija de cei 3 copii, infrigurati si nelinistiti de expeditia care incepe.

intram in parc pe langa doi melci de tabla-cos de gunoi si grase porneste sa ne ghideze aratandu-ne-pentru ca desigur nu aveam cum sa-l vedem acolo, in mijlocul drumului-un elefant care defecheaza tacticos o punga billa de balega.intram pe teritoriul tigresei cu 4 pui, grase ne arata urmele animalului, clare, pe nisip. comenzile ies scurte, soferu cu maselele in fular accelereaza sarbatic, mi-e atat de frig incat simt ca devin frig si ca daca ating apa din sticla, o sa inghete. ne oprim in dreptul unui copac unde maimutele agitate tipa isteric. “dau alarma ca e tigru in preajma” zice grase. asteptam juma de ora, se strang alte 4 gypsyuri si stam, stam, aryan declara ca isus si vishnu sunt amandoi mituri si nici mos craciun nu exista. unul din copii adoarme si sforaie incet, “tigrul” striga emotionat apu, nerealizand ca e fi-su care maraie in somn. schimbam locatia caci, de data asta “caprioarele spun tigru, tigru, auziti auuu, auuu, asta anunta ca e tigrul in zona”.

un marait grozav din tufe, grase urla sa dam cu spatele, din tufe iese tigroaica, incet, calculat, trece poteca si se pierde in clicurile isterice ale aparatelor, copiii rag scosi din minti. gata, au bifat, acum vor sa vada un leu, de ce ar mai vrea sa vada inca un tigru, de ce ne mai chinuim pe potecute, sa ciulim urechea la maimuta, la caprita?

grase e in delir-mos craciun exista, se asigura ca suntem multumiti ca am vazut tigrul. bineinteles brother, fii sigur.

mainile ghidului din fatza se ridica disperate, degete raschirate, stop-cinci-bate cuba. ne apropiem incet, tragem langa celelalte jeepuri ale caror ocupanti se desfata de minute in sir cu pameera. cel mai mare tigru din intreg bandhavgarh zace pe-o parte, “rare sighting” sopteste suierat-infiorat grase, “very rare sighting”. tigrul zace langa poteca, ochi deschisi, clipind lenes, burta colosala, acum doua zile a omorat o vaca de 200 de kile si hap, a inghitit-o. se invarte pe spate, casca si se intinde ca un parlamentar dupa o sedinta de buget, in timp ce aparetele foto pocnesc si grase isi descarca legaturica plina de povesti despre pameera: l-a omorat acum 3 ani pe tac-su, b2, asa il chema pe tac-su si apoi a devenit el alpha male dar nu o sa mai dureze mult pentru ca deja un alt tigru trage aproape si face incursiuni in teritoriu. la 15 ani se cam termina dominatia unui tigru si alt alpha isi face loc. 3 ani de glorie, atat au tigrii, poate chiar mai putin daca au ghinionul sa intalneasca sateni nevrotici care au pierdut o vaca.

ramanem 15 minute cu ochii-n blana trantita in iarba. putere odihnindu-se. maretie somnolenta. mai sunt doar 65 in toata rezervatia. din care am vazut doi. grase are dreptate, mos craciun exista.

nalin zice ca bautura in india a inceput sa fie un drog social de maxim 20 de ani. indianul obisnuit nu bea, ala de la oras din 2 beri mici e praf, sarind vesel de pe un picior pe altul, cu un ranjet alb intins peste maroniul de vanataie veche de 2 saptamani, dupa ce ai luat o tranta la snowboard. desi toata lumea iti ofera “veli cip, gud cualiti” iarba sau hasis, nu pare ca vreunul din ele sa fie drog recreational pentru poporul subcontinentului.

si atunci, ultima explicatie care-mi ramane pentru atitudinea visator-durere-n-anus-optimista a acestuia, vine din iuteala mancarii. animatia matzelor alearga la cap si transmite creierului: prietene, iote cat de rapizi suntem, cat de iute ardem, cat de tare ne grabim, hai sa ne asezam acum pe ciuci si sa vedem cat de departe am ajuns, eventual sa meditam la ierarhia urgentelor si sa ne descotorosim de simpla lor definitie, caci si-n definitiv, ce dracu e aia o urgenta? krishna iarta-ma, ca uite ce urat am inceput sa vorbesc.

in india, viata insasi este-tautologic, iata, dovada vie a optimismului hazliu nascut din drogarea populatiei cu condimente. avem optimismul feroviar: trenuri care anunta ca o sa ajunga la 12.53, fix si ajung la 19.47. tot fix. optimismul rutier: si ce daca strada are 7 metri latime, si 13 gropi in asfaltul lovit de scarlatina? o sa incapem cu totii, bagati-va nu va temeti, o sa ne trecem, cot la cot, automobil care depaseste camion care depaseste tuc-tuc care depaseste biciclist care depaseste negustoru care impinge carutul cu ceapa care depaseste boul tavalit la marginea drumului. iar pe partea cealalta vine intinsa catre tine, o escadrila cu dispunere identica. nimeni nu franeza si nu trage stanga. toata lumea aluneca lin, claxonand dement, anuntandu-si optimist victoria asupra mortii.

carlos are vreo 6-7 ani. ma ia de mana in timp ce ma uit la iazul din khajuraho si imi povesteste despre familia lui, 4 frati, unul politist la varanasi, altul a murit muscat de cobra si o sora a murit calcata de masina. zambeste inveselit de istorie. plusez cu cunostintele mele moarte: vecinu de la 4 a crapat strivit de un tir, mai stiu niste baieti care si-au rupt capul cu motorul, cutarica are un frate care s-a prapadit de cancer. carlos rade hotarat acum, cu hahaha si hohoho, “we are the same, we are the same” spune el manat de multumirea redescoperirii speciei. stabileste pe chestia asta un mic dejun la el acasa, pentru a doua zi la 8.30. “vin sa te iau de la hotel”, draga carlos, nici vorba, oi fi eu cel mai contipat cetatean din india, dar asta nu inseamna ca vreau sa am urma de colac pe cur, ca cristina, regina r&b-ului in pozele date de pretenu ei pe internet. carlos isi pastreaza optimismul. stie ca voi fi la 8.30 la el, la chapati.

“schimb valuta”-anunta incantat un indian, cazat confortabil cu bucile pe calcaie, “domnita, schimb valuta”, ii zic: nu multumesc. omul e derutat, “why not?”. chiar asa, de ce nu ai schimba niste valuta, nu simti cumva ca acum ar fi momentul ideal sa schimbi valuta, nu simti aroma valutei transformandu-se in mainile omului pe ciuci, in rupee calde?

nu schimb azi, poate maine. “ok, ok, tomorrow. come here morning, i change money”. omul se reinstaleaza in culcusul pufos de optimism, narcotizat de condimentele din mancare, de praful gros care ii tencuieste simturile, de linistea pe care ti-o da siguranta ca vishnu vegheaza, tu n-ai nicio treaba. daca o sfeclesti in viata asta, oricum mai ai vreo 700 de alte vieti in care poti sa-ti iei revansa.

abhishek are o mana de bungalowuri in jungla, in bandhavgarh, rezervatia unde se spune ca dai peste tigrii cam cum dai peste hahalere in usl. in curtea lui abhishek nu exista net si nici telefonia mobila nu a fost poftita inauntru, a intrat cumva pe furis si o gasesti doar la 1,2 metri de sol, sub un copac timid crescut printre buruieni. la usa domeniul abhishekului, masiva, din zabrele, poarta de parnaie, picoteste un mustacios ars ca un chibrit. la bar servesc trei sateni impiedicati, grabiti si binevoitor infricosati, caci, chiar daca stapanul nu este aici, daca nu-si fac binele temele, o sa afle si o sa le arda o bataita la popou. sunt baieti din parati, satul de langa, traiesc in cocioabe, nu au mers la scoala, nu stiu o boaba de engleza si abhishek e zeul care a pogorat din chennai si le-a dat o paine sa manance, angajandu-i la el pe plantatie.

nicaieri in india nu o sa vezi femei chelnerite, barmanite, ospatarite, cameriste. nu se face. femeile stau acasa, puiesc, cresc puii, nu sterg rahatul de strain, il sterg pe cel al sotului si balele copiilor, unu, trei, doisprezece. nici macar studentele nu lucreaza in baruri si restaurate ca sa-si rotunjeaza bugetul. e rusinos. parintii trebuie sa finanteze scoala progeniturilor, nu exista in cultura indiana notiunea de student care baga munca si studii. si atunci cine sa ramana sa faca paturile turistilor si sa le aduca ceaiul masala? barbatii disperati, care nu au gasit o munca barbateasca si acum strang tampoanele americancelor si trag apa dupa scaunul moale al nemtilor.

unde e abhishek? omul ashok, liderul servitorilor de la ecoluxresort, zice ca e plecat la safari cu familia sa de 19 persoane. apar la 7, valuri de copii care rag, alergandu-se prin miristea de unde se ridica speriati pasaroi grasi cu ciocuri rosii. un coiot alearga spre bucatarie si slugile o pun de un foc. nimeni nu vorbeste cu ei, nimeni nu le multumeste, se latra ordine scurte, satenii alearga cocosati la bucatarie, aduc sticlele de rom, toarna, spala pahare, strang farfurii, mereu cu fetze de caini batuti, permanent in blockstarturi, gata sa sara atunci cind abshishek ridica degetul mic.

famillia lui abhishek este de fapt un grup de prieteni, cfo la hsbc, ceo la EA sports, alt serif la cea mai mare companie de asigurari din india, inca un senior viceprez la hsbc, o domnita care poarta bluethootul in ureche chiar si aici, desi nu e retea, obisnuita sa comande peste servitoare si peste bucatareasa. india rupta in doua: taranii papuasi, miscandu-se stangaci in blugii cu care nu sunt obisnuiti, mestecand stramb cuvintele in engleza si casta brahmi, intelectualii, astia de stau in rezervatii de bogatasi, crescuti la scoli americane, vorbind fluent engleza, invatandu-si copiii sa vorbeasca engleza, scarbiti de intunericul mistic al celorlalti 1,1 miliarde de conationali. noroc ca sunt castele sa ii tina deoparta, sa nu ii lase sa isi mixeze sangele lor infectat cu inferioritate, cu hematiile lor scolite la londra.

serios? mai exista caste in india? hahahaha, nu draguta, nici vorba. se spune ca sunt 4 caste: intelectualii, razboinicii, negustorii si muncitorii. in principiu nu e permis sa sari parleazu si sa te imperechezi cu o persoana care nu apartine castei tale. si chiar si in casta ta, exista impartiri pe secte, pe familii, religie, unii sunt cu vishnu, altii sunt cu shiva. dar india acum se schimba, in curand toate aceste garduri electrificate sociale se vor narui.

la urmatoarea furtuna solara, poate. pana atunci, monica si surya stau linistite, fetele lor sunt la adapost, se vor marita cu vreun copilas de bancher sau inginer, vor mosteni servitori care se vor arata multumiti sa castige 5000 de rupee pe luna, in timp ce o cutie de cereale costa 500 si se duce pe soseaua gatului intr-o saptamana. “sa stii ca incep sa invete sa citeasca si sa ceara mariri de salariu. femeia care imi face curat, mi-a cerut sa-i mai pun 1000 de rupee la salariu si chiar si un avans de sarbatori. i-am dat 500 si i-am spus ca e norocoasa”.

e 2014 dar 1789 frantuzesc este la 200 de ani in fatza. poate atunci ashok, in loc sa umple umil paharul cu rom, il va zdrobi de fruntea lui abshisek. dar pentru asta trebuie sa fii din casta razboinicilor si el este doar un amarat de muncitor. de la tara.

exista speranta.

daca se poate in india, tara in care s-a inventat zeroul si coruptia, in care esti atentionat in tren, la aeroport si la metrou sa nu dai spaga, chiar daca ti se cere, in care tigru si delfinu iau ciubuc ca sa-ti taie calea, se poate si la noi.

in decembrie, partidul aam aadmi adica partidul oamenilor de rand a castigat alegerile in delhi. partidul aam aadmi a aparut in urma cu un an, este condus de un sculptor si un actor in piese religioase si acum a facut guvernul in capitala celei mai mari democratii din lume: india. partidul oamenilor de rand are de spus atat: jos coruptia. nu are idee cum se va intampla asta, nu are fierastrau care sa taie craca pe care s-a catarat coruptia, dar oamenii s-au saturat de aceleasi fetze si de imbuibarea sistemului.

land pritchett, un economist american cunoscut, a spus: india is not a failing state is a flailing state. nu este in cadere libera ci in dezintegrare. este un stat incapabil sa implementeze politici in oricare domeniu: securitate, politie, colectarea taxelor, aprovizionarea cu energie si apa. peste tot este absenteism urias, indiferenta, incompetenta si coruptie. observati asemanarile cu romania?

scandalurile gigantice de coruptie din mass media indiana, au electrocutat uriasa masa de tineri, in jur de 145 de milioane de votanti, care au decis ca asa nu se mai poate. ei ar putea fi fatza schimbarii. dar exact ca in cazul romaniei, tinerii indieni trebuie sa vada ca vopseluta coruptiei este doar stratul de suprafata dat peste tablaria putrezita a societatii si ca exista bube adanci care trebuie tratate inainte.

nu zic eu asta ci ditamai fostul sef al biroului bbc in delhi, mark tully. el vorbeste despre institutii descompuse, mentalitati strambe ale celor care populeaza aceste institutii, “the so-called civil servants who are neither civil, nor servants”. izbitoare asemanare cu un popor de iobagi, legat de glie de boier, de saracie, de comunism, popor care vede in vanzatoarea de la alimentara, mana generoasa a conducatorului iubit care ii da salam si o pereche de picioare de porc in gura. legi avem, implementare si vointa de implementare nu.

si aici trebuie lucrat. dar daca in india se poate, nu vad de ce romanii nu s-ar descurca. dar pentru asta trebuie sa ne rugam sa fii ajuns cutitul la os.
La multi ani 2014! Si nu uitati: jos iliescu

qutub minar este cel mai frumos si mai inalt minaret din lume inconjurat de cel mai urat si mai murdar maidan din univers. la casa de bilete, indianul scoate din buzunar 25 de rupee, strainul 250. caci indiferent daca vine din bhutan, congo sau kirghistan, turistul strain trebuie sa plateasca de 10, 20 sau 45 de ori mai mult, ca sa vada fix acelasi lucru ca ochiul localnicului. “s.k. sinha-conferentiar universitar” se prezinta un cetatean pirpiriu, in vesta de lana cacanie care-i incaleca gulerul camasii cadrilate, un tataita fugit de la azilu de batrani care produce o legitimatie mare, tiplata, cu clama metalica, pe care scrie ca este ghid acreditat de ministerul culturii. “in general numai pentru ministrii si oameni de stat am facut tururi” anunta decis s.k. sinha. daca ar vedea un primar sau un membru de consiliu de administratie ar cam stramba din nas. simte maretia din mine, asa ca imi face si o reducere de tarif, cu numai 500 de rupee-jumate din pretul oficial pe care il ia de la ministrii si oamenii de stat, domnul sinha imi va dezvalui tainele qutub minarului iar daca sunt multumita, ii voi da 1000 de rupee, adica atat cat face. si voi fi multumita-imi promite conferentiarul fugit de acasa.

alergam pe langa coada de indieni care trebuie sa-si scaneze papornitele, securitate intarita de atentatele din anul asta, care aici e si mai strasnica pentru ca monumentul qutub este marul discordiei, un teritoriu spiritual intens disputat, de 900 de ani, intre hindusi si musulmani.

pe foarte scurt, minaretul si prima moschee din india au fost ridicate aici de invadatorii afgani, pe locul celui mai mare templu hindu din south delhi, la inceputul secolului XII, acesta fiind capitala indiei de nord care era ditamai paleasca, cuprinzand jumatate din subcontinent, pakistanul, bangladeshul, nepalul si parti din china. pai si cum i-au batut atunci afganii pe indieni?

redescoperim tehnica vicleniei folosita de conquistadori in mexic si peru: dupa ce au incercat inutil sa ii invinga barbateste, intr-o ciomageala cinstita, afganii au realizat ca e imposibil si ca trebuie sa recurga la alte metode. india de nord era condusa de casta de razboinici rasput, cruzi si darzi dar, in acelasi timp, suflete de vioara, tare sensibili la prietenie. conducatorul misel al armatei afganilor, qutub, le-a trimis o solie de pace si un add friend la care indienii au raspuns cu “desigur frendo”, afganii au trimis o delegatie care l-a luat pe regele hindu captiv, l-au mierlit hotarat si qutub a ajuns serifu peste ditamai imparatia.

asa a intrat india sub plapumioara islamului timp de 700 de ani. domnu qutub a primit postul de vicerege, apoi la moartea tatucului de la kabul, a ajuns rege, a despartit india de afganistan, si-a suflecat manecile si a purces la treaba. in primul rand a distrus toate cele 27 de temple hindu dedicate lui vishnu, despre care s.k. sinha le spune ministrilor si, deci si mie, ca erau acoperite cu diamante si statuile zeilor erau din marmura verde. bucati de coloane si piatra au fost aduse si, din acest lego urias, zidarii islamului au ridicat cea mai mare moschee care ar fi trebuit sa inghita 5000 de credinciosi si un minaret de 75 de metri inaltime de pe care, sute de ani mai tarziu, 25 de oameni s-au aruncat (pe rand, nu va ganditi la un btl de succes), sinucigandu-se din dragoste, saracie, disperare, pentru ca au picat examenele sau, curva dracului, am vazut-o pupandu-se cu altul.

minaretul e inchis din ’91. pe deasupra trece airfrance-ul, chiar acum. s.k. sinha arata catre mormanul de pietre, un soi de fort, care ar fi trebuit sa fie un alt minaret, dublu la baza, dublu in inaltime, gandit de urmasul lui qutub care, neputand sa isi cumpere pe vremea aia un mercedes ca sa arate ca o are mai mare, a decis sa isi depaseasca predecesorul in constructii. a crapat inainte de vreme, urmasii nu au mai avut bani pentru planurile megalomane de constructie. au fost adusi totusi meseriasi din turcia care sa redecoreze arcele hinduse cu textele quoranului.

in fatza arcului central, cel care e indreptat spre mecca, unde se presupune ca exista inainte o statuie gigant al lui vishnu, infipta in pamant si inconjurata cu gardulet, e o andrea de 7 metri. cel mai dur fier din lume-declara decis s.k. sinha. pe cuvantul lui de conferentiar universitar ca acest stalp de fier are puteri divine pe care, de altfel, toate religiile din lume le-au acceptat, numai guvernul indian e orb si nu vrea sa le vada. si islamul si mughalii, toti au ascultat cu teama profetia care spune ca, in 24 de ore de la smulgerea stalpului si indepartarea lui din pamant, dinastia care conduce tara pierde puterea. dar ce puteri magice detine?

s.k. sinha trage aer in piept: germania si japonia, tarile cele mai avansate tehnologic produc in acest moment fier a carui duritate nu trece de 44 (??? nu stiu cine e indicele acesta, dar conferentiarul nu ar minti un om de stat). pe cand bara de fier de la qutub are o duritate de 188. oooooooooohhhhhhhhhh.

dupa ce uimirea se risipeste si aerul e clar, s.k. sinha adauga alte cateva informatii zguduitoare: stalpul de fier nu contine carbon, deci nu rugineste, vedeti ce culoare are, si are magneziu: o noua protectie impotriva oxidarii, poti sa tragi cu tunul in ea si tot nu poti sa o distrugi. pai si garduletul, la ce e bun? credinciosii incercau sa o cuprinda cu mainile, nu prin fatza, ci pe la spate, ca si cum ar fi carat stalpul in carca. daca reuseai sa iti atingi degetele, ti s-ar fi implinit toate dorintele. dar acusi nu mai poti sa faci nici asta, ca de la atata frecare, s-a tocit si s-a luat culoarea barii metalice.

qutubul nu mai are niciun haz, nu tu sinucideri din minaret, nu tu imbratisari metalice si, din 1949, nici vorba de rugaciuni sau ofrande, fie ca esti hindu sau musulman. “daca te prind rugandu-te aici, te baga la inchisoare. pe viata”. s.k. sinha isi primeste cele 500 de rupee si multumiri care sunt interpretate ca semn ca ar putea cere 1000. mai ca i-as da pentru aceasta informatie. cine-l convinge pe iliescu sa vina in delhi si sa depuna un bol cu orez pentru sufletele mortilor din ’89? poate asa il baga astia la parnaie si scapam o data pentru totdeauna de el. amin

claxoanele iti intra pe gat, iti raman intre dinti, ti se lupta cu tikka masala in stomac, ai claxoane in ochi si intre degetele de la picioare, ploua cu claxoane ca intr-un potop biblic si totusi, in mijlocul drumului, intre sute de ricse, biciclete, tuc-tucuri, calareti, masini, cetateni care-si mana elefantul pe autostrada, toti urland, toti claxonand, cainii dorm, tremura in somn, vitele ciupesc agale o papadie crescuta dintr-un stalp uitat in mijlocul soselei iar pe camioane scrie mare “please horn”. adica va rog claxonati. pentru ca pe noi o sa ne doara-n fund de claxon, o sa oprim oricum masina in mijlocul strazii ca sa vorbim cu un prieten pe care nu l-am vazut de doua zile. sau poate ne vine sa facem pipi, tare, tare, asa ca nu ne mai obosim sa tragem stanga ci oprim acolo unde suntem acum, sarim elastic de pe treapta de sus a camionului, de la 2 metri jumate, evitand la timp sa aterizam pe un tuc-tuc care desigur claxoneaza  isteric si facem pipi acum, acolo, pe roata camionului. sa ne relaxam, sa ne namastizam, sa ne unim mainile si sa ne spunem ca sufletul meu si al tau sunt unul, desi eu sunt indian si tu esti coreean si vii din tara aia unde se spala pe jos cu periuta de dinti. nu merg semafoarele, de ce sa mearga cand circulatia curge fluida?

nalin imi explica: la voi in vest totul este la fel, functioneaza dar este monoton. toti oamenii sunt la fel, imbracati la fel, urmeaza regulile, plictisitor. in india este culoare, stridenta, sclipind de sub praful gros, de sub jegul manos, albastrul lui krishna si rosul lui hanuman.

“ear cleaning sir, ear cleaning!!”. pardon, nu am auzit bine. poate pentru ca nu am urechile curate si d-aia domnul asta se grabeste sa mi le curete. imi arata o sarma lunga si un capatzel de vata pe care doreste sa mi-l indese in cap, sa scoata ceara-care zic expertii-este creata de organism atunci cand esti stresat si infricosat. las-o domle acolo, ca poate asa aud mai putine claxoane. “de unde sunteti?”, romania, “aaaaa, australia”, nu draguta, europa de est. “aaaa”.

sub coloanele de la connaught place, se-nmulteste tagma jumulitorilor de turisti. sunt tinerei care se agata ca remorele de rechini. vin cu tine zeci de metri, purtati de-abusilea, indiferenti la refuzuri, reluand atacul, atinandu-ti calea ca lupu’ scufitei, impingandu-te catre biroul de turism de unde isi iau ei comision daca vei cumpara un tur de delhi. nu multumesc-nu sunt interesat-e vreme frumoasa dar nu ma intereseaza ce spui-vreau sa ma plimb-n-am nevoie de harta si sigur nu vreau sa merg la biroul de turism. indiferent ce spui, nimic nu-l face pe hartuitor sa cedeze. se opreste numai in momentul in care intra pe teritoriul altui jumulitor care reia seria intrebarilor: de unde sunteti, cat stati, va place india, nu vreti un tur, nu o luati pe strada aia ca sunt oameni care se poarta urat cu turistii, mai bine mergeti la biroul de turism de aici si primiti o harta gratis. nu, nu, nu multumesc, nu.

toate ghidurile te avertizeaza in privinta touts-ilor, indivizilor care traiesc ca mustele pe corpul vitei turistice, sugandu-i sangele. stiu toate trucurile: ca o sa spuna ca sunt studenti la engleza si vor doar sa converseze, ca sunt tineri bisericosi si te vad neajutorat si vor sa te ajute, namaste, namaste la patrat si la tona. lor nu le pasa ca tu stii ca ei sunt ceea ce sunt. ei stiu ca tu vii dintr-o tara in care spui zambind “nu multumesc”, nu o sa-i arzi un pumn in gura, nu o sa-i dai o flegma in ochi, nu o sa scoti un plici mare, din fonta, sa-l lipesti acum si acolo de asfalt. cu totii trebuie sa traim, 1,2 miliarde de oameni, 17 milioane doar in delhi. deci inchide ochii, zambeste, fereste-te de tuctuc, fereste-te de remora, munceste, esti in vacanta, doar nu credeai ca o sa fie atat de simplu, te-n gura de crestin ortodox inmuiat de consumism.

meeta isi aranjeaza ulcelele cu creme si potiuni pe etajera, ma intinde pe spate, imi spune sa-mi deschei un pic mai tare halatu si apoi imi aseaza pe piept toata greutatea vietii ei de indianca de 30 de ani, cu copil de 14, vanduta de parinti sotului intr-o casatorie categoria “calvar”. straniu masaj ayurvedic mi-am mai luat.

meeta e din calcutta, grasuta pentru ca “ai it tu maci vegetabals” si nu maseaza niciodata barbati. nu vrea sa ii atinga pentru ca toti sunt rai, ea stie cel mai bine, sotul ei o lega de maini cu cureaua, ii umplea gura cu calus si o batea cu pumnii, picioarele si bata, dupa care-fragezita bine-o viola zdravan atunci cand nu era multumit, si nu a fost prea des multumit in cei 15 ani de casatorie. meeta nu intelege care era problema lui, parintii ei ii dadusera zestre cum se cuvine, 10 vase suflate cu aur si 10 vase de argint si matase si bani, dar el nu era niciodata fericit si cerea mai mult si mai mult si parintii meetei bagau mana in cuibarul cu comori, scotoceau sub closca si mai produceau un ou de aur, numai sa nu le faca rusinea si sa le trimita fata acasa. “stiau ca te bate si te abuzeaza?” da. umerii meetei se grabesc in sus, intreband muteste: ce puteau sa faca? ma gandesc ca, probabil, si tati o bumbacea pe mami si doar nuielusele au fost schimbate pe curele si pumnul a fost impletit cu violul, intru dublarea placerii. “mai ai frati si surori?” un frate, in dubai, l-am sunat si i-am cerut sa ma ajute si a zis: “meetaaa, semnalul e slab, nu te aud” si a inchis dar eu stiu ca el nu a vrut sa auda si sa faca nimic.

norocul meetei a aparut acum 3 ani, cand barbatelu si-a luat talpasita cu o alta dama si casatoria lor a fost desfacuta de parinti. care s-au grabit sa ii propuna un al doilea aranjament matrimonial.

ca sa scape de maritis, meeta a plecat din calcutta si a venit la agra. pentru ca parintii au vandut-o la 15 ani, nu si-a terminat scoala, nu avea vreo meserie in afara de cea de bila de destresare pentru barbatul manios. a facut un curs de masaj si si-a dat fata la scoala. are 14 ani, se tunde scurt si face box. “imi spune ca nu este fiica mea ci fiul meu si toti baietii de la scoala se tem de ea” zambeste multumita fatza mare, de tigaie de teflon veche, a meetei. e mandra de fica’sa care acum vreo luna, fluierata de unul din baietii mai mari, a intors scuterul, l-a prins din urma si i-a rupt capul cu doua crosee de dreapta obraznicului.

hahahaha-las sa scape un hohot exasperat-incantat, as aplauda daca nu as fi lipita ca un chapati de masuta de masaj, in sfarsit razbunare, in sfarsit van damme se ridica de la pamant cand credeai ca s-a dus dracului totul. dar binele invinge si karma se schimba. “razi, ce bine ca razi. generatia asta noua nu mai rade, sunt atat de seriosi, dar rasul face bine la suflet. il destinde”. mainile meetei imi alearga pe fatza. miros a nuci si coriandru cu miere. tacerea e rupta dupa 10 secunde: “imi pare rau ca te incarc, dar daca tac imi trec tot felul de lucruri rele prin cap. ganduri negre. imi zic ca sigur am fost un om rau inainte si de aceea am karma asta”. meeta lucreaza intens la schimbarea karmei: in fiecare dimineata isi face pachetel cu medicamente si mancare si merge pe campuri si panseaza vaci ranite si caini raiosi, le imparte un biscuit si face puncte cu care isi cumpara detergent care sa o curete de karma zemos puturoasa in care s-a balacit pana acum. poate in viata ailalta va primi trupul unui barbat, poate se va naste intr-o tara in care parintii nu te scot la vanzare si te dau, la un garage sale, primului venit.

paradoxal, india a avut o indira ghandi, acum congresul e in mainile unei alte femei: sonia ghandi. eeeee-dar ele erau si sunt membre ale castei smecherilor care conduc india. sunt printese, regine, imparatese. va dati seama cati pufuleti au dat la veverite  in alta viata, ca sa aiba o karma atat de generoasa?