coada de babe simandicoase si mosi cu pantofi lira se-ntinde in pridvorul ateneului ca o balta de sange sub tampla victimei, casa de bilete? casa de bilete este inchisa zice un macraon in pantaloni treisferturi si slapi din care tasnesc bulbii grasi ai degetelor, abia scosi din pamantul reavan. pai si eu de unde imi iau bilet?

nu mai sunt bilete, casa de bilete e inchisa, ti-am mai spus, vrei sa intri?-se repede alt cocalar cu sapca si sani cupa c. da, normal ca vreau sa intru.

fii atenta-omul imi insfaca bicepsul si ma infige in hoarda de pensionari dichisiti, stai pe stanga, treci pe linga controloare, te uiti inainte, nu sufli un cuvant. te costa 30 de lei.

calc ca robotul, privirea darza, tacere de aur pe linga blonda trecuta, in halat visiniu, nimeni nu sufla o vorba, ma uit peste umarul drept si-l vaz pe nenic aratandu-mi vesel degetu mare, da prietenia, a functionat. am reusit sa intru fara bilet la conferinta “de ce este romania altfel?” a lui boia desi nu mi-am propus, demonstrand inca o data ca romania este altfel, ca sistemul invita abuzul si incurajeaza existenta remorei de institutie de stat.

in sala avem patapievici, intelectuali de stanga, intelectuali de dreapta, peruci pudrate, nasuri fardate, plasatoare confuzate, unde sa ne asezam, colea in spatele presei care a ridicat un baraj de camere de luat vederi, nimeni nu ridica pe nimeni, toata lumea se buluceste pe randurile din dos, presupunind ca ai loc acolo unde te-ai asezat. incep sa ma intreb cita lume a intrat cu bilet de 50 de lei, cumparat direct de pe net sau de la casa oficiala a ateneului.

pe scena e un pupitru, in dreapta lui o masuta si doua fotolii de catifea galbui-maronie, in extrema dreapta un pian, domnul director al ateneului, andrei dimitriu iese de dupa draperie, tragand dupa el liiceanul si istoricul care se grabesc spre fotolii si-si aseaza castile de lady gaga in urechi. dimitriu da drumu la metafore schioape in aer, se balbaie pompos si se-nfoaie impiedicat, face trimiteri la carti de istorie care ii aduc lui boia grimase pe fatza, sala tace, liiceanu e in blocstart gata de marele salt, si acum..

nu, nu incepe discutia, pe scena sunt invitati un pianist cu fatza dementa si o violonista care ne dau cu enescu pe la ureche in timp ce doi muncitori apuca pupitrul si-l scot pe sus ca pe-un cadavru intepenit in rigor mortis, pianistul ropoteste peste clape, un telefon suna in spate, doamna de langa mine motaie. gata.

liiceanu spune buna seara, isi saluta invitatul, ne spune ca boia este autor de best seller nu o data ci de doua ori, zice ceva de cate carti a vandut apoi porneste sa cladeasca o imensa expozitiune, o casa poporului a expozitiunilor, dureaza 17 minute pe ceas pina pune prima intrebare, nu mai stiu care e, dar boia raspunde monosilabic si liiceanu ii ciordeste din nou mingea dribland frenetic filozofie, religie, istorie, filologie.

tan-ta-ntarara-tant-tan-tan, saltimbancul tine portocalele in aer, publicul ofteaza, liiceanu continua, o noua intrebare de 12 minute, un nou raspuns clar si precis al lui boia, sala zambeste. liiceanu turbeaza. se arunca intr-o intrebare care trece prin fresca ateneului, luminile se aprind si bolta rasare din intuneric, boia vrea sa raspunda, “nu-mi raspundeti acum” se repede liiceanu, e chitit sa-l incurce, sa-l puna in situatii delicate: romanii au nevoie de mituri, este patriotic sa le demitizezi trecutul? ce este patriotic domnule boia? ce trebuie sa faca un istoric? avem nevoie de mituri sau de adevar? cascada de intrebari nu se opreste, telefoanele suna in sala.

imi vine sa strig “taaaaaa-ci-taaaaaaaa-ci” dar sunt prea lasa si am intrat pe sustache, nu pot sa flutur biletul, sa chem opc-ul si sa urlu ca eu nu am platit pentru delirul liicenesc, tac fiarta in furie, mihaela radulescu de humanitas ii da in continuare, imbatata de trilul propriei voci, acum nici macar nu mai pune intrebari ci povesteste conversatii pe care le-a avut cu boia inainte de inceperea ..chestiei pe care o avem in fatza ochilor, sa-i spunem slujba onanist-agnostica.

boia reuseste sa prinda cuvantul, face o glumita, zice ca se pregateste de bis, sala se mai relaxeaza, pentru putin timp, liiceanu se-ntoarce with a vengeance, naste o ecuatie care imbina ptolemeic tirajele, sexul si femeile, alearga prin lanul imens al unei intrebari care nu se mai termina, dar nu dispare spre apus si rezista pe catifeaua maronie a fotoliului.

timpul a expirat, la revedere, o madama in spate ii spune sotului amortit: credeam ca boia e mai sprintar, dar liiceanu l-a facut in sange.

de ce e romania altfel? pentru ca la noi nu conteaza decat posesia balonului. golurile? cine joaca pe puncte?

se face un an de cand m-am intors in tara. am coborat din rata de buenos aires cu o roaba de proiecte: o sa ridic, o sa construiesc, o sa deschid, o sa aduc. daca nu in romania atunci unde, ca aici stiu limba, stiu potecutele si scurtaturile, stiu gravitatia si alchimia specifica. sau nu.
am iesit in soarele de iulie intr-o romanie proasta si transpirata: c-un fost premier sinucis in gusa, c-un actual premier plagiator-latrator gata sa-si dea camasa jos si sa-si care pumni in cap cu madam merkel, c-un tartor media in pragul parnaii, declansator al unui razboi mediatic care a prajit creierele a 8 milioane de rumani, c-un papagal sfatos si somnoros ajuns sef la senat printr-o lovitura de stat, cu cea mai mare seceta de bun simt din ultima suta de ani, cu pensionari maniosi, platiti cu sticle de ulei, scandand la universitate “iesi afara javra ordinara”, c-un informator al securitatii la icr care a calcat salbatic in picioare panselutele semanate de gradinaru patapievici, cu clovnul trist ghise dand ture cotroceniului cu bale la gura, c-un presedinte manios-mieros-mincinos-indecis-imprecis, c-un minister de interne balbaindu-se ridicol, cu viii amestecati cu mortii si cu mortii participand la un thriller electoral.

roaba mea cu proiecte a fost spulberata de tir-ul isteriei politice, de bocancii lui mazare si de tocurile manechinelor care au votat in slip pentru suspendarea lui basescu.

din cauza basescilor-iliescilor-pontilor-crinilor-voiculestilor am pierdut un an, 365 de zile, 8760 de ore, 525.600 minute, 31536000 secunde. rectific: mi-a fost furat un an din viata. pe a cui nota de plata il trec? si mai cu seama, cine-mi garanteaza ca este ultima oara cind clasa politica ne ciordeste timpul din calendare?

kiki ii stie pe patronii de la anthony frost, english bookshopul de sub arcadele blocului crescut in gradina bisericii kretzulescu; treci de magazinu de candele, potcapuri, cruci si scrieri cu barba, despre viata sfantului x si vedeniile lui y, treci de libraria humanitas, o fi humanitas? nu mai stiu sigur. dar radu mi-a povestit ca liiceanu, in putinele clipe pe care si le petrece fara mistrie si daltuta-n mana, construindu-si soclul, e vazut la libraria de linga biserica kretzulescu, humanitas trebuie sa fie deci. liiceanu e acru ca o nevasta de administrator de scara, superior si sensibil la contaminare asa ca nu trece pragul vecinilor de la anthony frost nici picat cu ceara. doamne fereste, daca-l vad paparazzi de la cancan intrand si, astfel, ajunge sa faca reclama concurentei? filozofic vorbind asta ar insemna o descompunere a individului, a geniului si intoarcerea in humusul.. daca as fi liiceanu ar urma aici un delir de 4 pagini, pe care va scutesc sa-l cititi, caci despre anthony frost vroiam sa va vorbesc.

libraria e mica, gaura financiara este mare. anthony frost e deschisa de 5 ani, 2008 deci, cind economia duduia si varujan vroia sa mareasca salariile profesorilor. in 5 ani proprietarii au pierdut bani, cite-un pic, pic, pic.. chiar mai mult de cate un pic, a siroit, acum e un pic mai bine dar garnitura tot nu-i etansa. daca nu ar avea alte biznisuri, ar fi trebuit sa inchida de mult si sa faca o saormarie cu binecuvantarea bisericii kretzulescu al carei spatiu l-au inchiriat. cereai una cu de toate, primeai la pachet si un faulkner sau un salinger, sa intre mai bine.

cum spagile erau mai mari daca intrai pe alimentatie publica si spatiul era prea mic pentru amenajarea unei bucatarii, proprietarii librariei au ramas la afacerea lor plicticoasa si aducatoare de gauri in buzunare. unul dintre ei, vlad, isi risipeste mainile si-si repede degetele inspre raftul cu noutati: stii asta, e fabuloasa, the wonderful world of albert kahn. anul 1909. milionarul francez a trimis 50 de fotografi in jurul lumii, incercand sa creeze prima inregistrare color a lumii. din paginile cartii pe care vlad o tine-n mana, se-ncrunta greci cu clop, mongoli pe caluti pitici, indieni famelici, algerieni rezemati de oaze, in compozitii studiate, in costume de razboiul stelelor, toate-s noi si vechi is toate. inceputul de secol XX pare un inceput de secol X. lumea a luat-o la fuga in ultima suta de ani de parca a fost prinsa furand cirese. vlad e nostalgic si eu sunt nostalgica de parca in cartea lui kahn e prinsa toata copilaria mea pierduta, cit costa? vreo 300 de lei sau poate mai mult, nu mai stiu, oricum n-am atatia bani. si de ce i-as da pe o carte care ma intristeaza?

mai bine imi iau o saorma de la jenin. cu de toate.

simon e englez, copilarie frumoasa, casa in notting hill, 6000 de carti, sute de viniluri, caini de lemn, papusi de portelan si tablouri cu oameni cu capete de bufnita jucand popa-prostu. cind s-a facut mare, simon s-a facut artist: picteaza-pozeaza-filmeaza-costumeaza-scenografiaza, pentru rihanna, pentru kanye west, pentru alicia keys, pentru roisin murphy si imogen heap, vinde tablouri, ia premii, expune, se impune pe scena internationala, aia de care vorbesc vorbitorii de vorbe de pe fm-uri, aia pe care n-au vazut-o niciodata baietii care catapulteaza rahat din radiou in urechea ta si-a mea, dar despre care isi dau cu parerea ca sunt atotstiutori si cunoscatori si degraba imprastiatori de mediocritati hilare dar..

.. sa nu incepem cu sfarsitul.

simon a facut o expozitie in romania:“din dragoste de carte si de arte”. inainte de tokio, londra si los angeles, simon a venit in romania cu expozitia de carte scoasa  de editura lui, henwood library. unde vii tu mai baiatule in tara lui 5 lei pe an cheltuiti pe carti, in care jumatate din populatie nu a citit nici macar o carte in anul 2012?

“n-are a face, cartile mele-s cu poze, sunt pentru altfel de oameni, d-aia cu ochii mari si fundul si mai mare de la atata stat pe canapea, nu trebuie sa fie multi, cateva zeci, hai 100, nu strangeti voi 100 de oameni care sa-si miste fundul mare pina la galerie si sa-si clateasca ochii mari cu ..?”

ba da, ca suntem conectati. adica avem partener media radioul care e ascultat numai de romani creierosi si inimosi si generosi. public rasat, genetic controlat, nu tu tarani, nu tu cocalari, nu tu tzafna si fatzarnicie, nu tu cioara vopsita care sa traga cu urechea la emisia noastra, numai revolutionari alesi pe spranceana. o sa vina cu sutele si miile sa-ti cumpere cartile si o sa se inghesuie sa-ti vada tablourile.

dar-zice conducerea lu radiou’- ne trebuie cateva spoturi radio de la voi, repede, pina nu ne razgandim si atunci nu stiu pe unde scoateti camasa, o sa dormiti cu ea pe voi 30 de ani, in slinul esecului..

stai domnu director, ca-ti dau acum tot ce ceri: deci simon e artist, a expus pe la moma si a lucrat impreuna cu rihanna si pentru kanye west si ..”STOP, STOp, STop, Stop. mai baieti, voi stiti cine suntem noi? stiti cine ne asculta? cum sa jignim noi publicul nostru rasat si rafinat, coate fine, glezne subtiri, nasuri in vant cu rihanna si kanye ..”. pai nu jignim pe nimeni ca noi vorbim despre costume si scenografie si grafic design si ..”mai baieti, voi sunteti imbecili? pai noi si publicul nostru ilustru nu ascultam cacatul asta de muzica si nu ne pasa de cine face ce pe copertile artistilor astora de rahat si oricum ziceti mersi ca facem gratis spotu asta pentru voi ca oricum sunteti niste saraci si niste maini intinse. si, de fapt, cine-i boul asta cu cartile lui?”

in tara lui cine are parte, raspunsu corect nu-i cine are carte.

 ps. postu de radio din povestire a emis timp de cateva zile un anunt radio rastit si sarac iar la vernisaj unul dintre serifi si-a frecat coatele cu artistul care a avut prostul gust sa lucreze cu rihanna si kanye si alicia, aceasta neghina a scenei muzicale internationale. coafura a rezistat.

“portnoy’s complaint” tradusa in romaneste cu mai secul “complexul lui portnoy” este o carte pe care  ortodocsii cu gura plina de huuuooo si flegme de la muzeul taranului, ar arde-o dupa ce ar juca-o in picioare, cu moartea pe moarte calcand.

autorul, evreul philip roth, pe lista pentru nobelu pentru literatura de niste ani, adica un fel de intelectual al lui basescu care a avut insa norocul sa se nasca in america, a fost acuzat de limbaj sexual explicit, cartea i-a fost interzisa in australia iar bibliotecile din state au refuzat sa o ..gazduiasca din cauza referirilor directe la masturbare, masturbare cu o bucata de ficat, masturbare cu mana in care tii o bucata de ficat. daca nici acum nu v-am convins sa o cumparati, probabil ca aveti buba la cap si trebuie sa discutati despre reprimare cu psihologul dumneavoastra.

portnoy’s complaint-cu tot cu masturbarea cu ficatu-a intrat pe locul 52 pe lista celor mai bune nuvele de limba engleza scrise in secolul XX. daca era cu masturbare cu rinichi probabil sarea la locul 47 si daca roth renunta la alte organe si pastra doar buna si traditionala mana, ar fi intrat in primele 30.

eu nu i-as lua maica-mii cartea asta. insa taica-miu s-ar distra colosal. trebuie sa ai simtul umorului si o elasticitate mentala care sa te lase sa faci spagatu printre metafore si sa nu faci intindere cind te apleci sa ridici un sarcasm de jos. complexu lu portnoy e de ras cu ochiu drept si de plans cu ochiul stang, bipolaritate neinteleasa de ortodoxul casnic consumator de antrefrig. sau ardealu. sau orice pe baza de ficat.

taica-miu e un corcodus cu cracile indoite pin la pamant, frante sub greutatea bancurilor parguite, taica-miu e un glumudus, un pom fructifer care rodeste glume si bancuri si snoave si dume. iote au mai aparut un buchetel pe craca asta si inca un snop in varf.

e abonat la bancul zilei, studiaza, urmareste fenomenul si nu, nu face parte din tagma care l-a plans pe bula.

taica-miu nu a spus niciodata bancuri cu bula ci cu itzic si shloim la cumparaturi, cu ceausescu si elena la poarta raiului, cu arghezi la vanatoare, cu ingineri ajunsi ginecologi, cu tigani care pescuiesc buchetele de flori din anus si pitici care-ti cer sa-ti eliberezi urina-n izmene in miezul noptii.

cind eram mica, pitecantropul de la etajul 4, blocu vecin, m-a dat afara de ciuf: du-te la scara ta si nu ne mai invata copiii prostii. m-a auzit povestind bancul cu balbaitul de la ferma care merge la psiholog.

indiferent de subiectul discutiei, gazele de sist, doctoratul lui ponta sau buzele siliconate ale lui gadea, taica-miu moshtofleshte in borseta cu bancuri si, cu miscari iuti, scoate urgent un iepure care se pupa cu situatia, stii ca iti va fi servita duma cind auzi “asta e ca..” sau “s-a intamplat si la bumbesti..”, “imi aminteste de …”.

“taci draga sa vorbesc si eu”-maica-mea ii arde doua coate, incercand sa-si faca loc in conversatie, “il mai stii pe gogu care statea pe minerva si care avea..”, nu, nu-l mai stiu, “stai draga sa spun, deci gogu e bolnav si ..”.

taica-miu inhata momentul: “asta-mi aminteste de ion si vasile, 70 de ani, pe bancuta in parc. ion a fost la medic, vasile e ingrijorat; ce ti-a zis ioane?, ca mai am de trait 3 luni. vasile se scarpina in cap intristat si-ntreaba: cu ce maaa, cu ceee?”

hahahaahhaha. gluma cu pensionari a fost bifata.

maica-mea nu se lasa “si gogu are pensie mica, lui i-a placut si bautura si nu a pus nimic deoparte”, “asta e la fel cu ardelenii care taie lemne in ger, in fatza casei. unul din ei e infofolit, altul in capul gol: nooo ghiooo, cum sa tai lemne in gerul asta cu capul gol? unde ti-e caciula cu urechi? gheorghe se-nfioara si zice: da-o mortii ei de caciula. n-am mai purtat-o de la accident. n-apai ce accident ghio? cum ce accident, m-o chemat ion la o tzuica si n-am auzit.

hahahahaha, bancul etnologic-antropologic-folcloric a fost bifat. maica-mea nu se lasa, vrea sa termine povestea cu gogu, cumva am ajuns la discutii despre franta, copiii lui gogu sunt in franta. e bine, trimit bani parintilor. toate povestile maica-mii sunt cu si despre copii care indreapta dumicatul spre gura, se razgandesc, il iau, il pun frumos in plic si-l trimit urgent parintilor care asteapta ca niste pui de mierla, in cuib, sa fie hraniti. gogu primeste si el bani din franta, unde.. “asta e ca-n povestea asta pe care am primit-o azi”. taica-miu e cu iphoneul 3, mostenit de la mine, sub nas si citeste ranjind:

“Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda.
Plouă şi toate străzile sunt goale.
Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta.
În aşa o zi, în orăşel apare un turist german care opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele, iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Oooo….Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.

1. Cum a urcat neamtul scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2. Măcelarul ia cei 100 Euro, fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3. Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4. Angajatul ia banii, aleargă la cârciumă si isi achită consumaţiile servite pe credit.
5. Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6. Femeia fuge la hotel şi isi plăteşte datoria la camera cu 100 Euro.
7. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.

ASADAR:
– Nimeni nu a produs nimic.
– Nimeni nu a câştigat nimic.
– Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor

Tocmai aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al U.E”

maica-mea a renuntat la povestea cu gogu. sunt mandra de amandoi. daca la 70 de ani-maine, poimaine, reusesc sa inteleaga subtilitatea snoavei cu ue, inseamna ca pensionarii nu-s carne de antena 3 si ca intre urechi unii dintre ei poseda si altceva decat c… “asta e ca-n bancul cu neurochirurgul care trebuie sa opereze pe creier un politist. deschide cutia craniana. gol, doar o ata intinsa, traversand pustiul. medicul ezita, isi face curaj, taie ata. urechile militianului pica”

hehehehehehehe. ce tot atata ziarul financiar si bbc si hotnews. nu esti abonat la bancul zilei, nu stii pe ce lume traiesti.

iar nu mi-am luat bilet. ce rost are? credeti ca loteria romana si statul roman o sa lase orice terchea-berchea sa puna mana pe 9,3 milioane de euro? cind cu banii astia ar putea fi spalate pacate, cariere ridicate, prietenii intremate.

sunt paranoica. si cred in stelian stancu ogica si povestea lui. de ce ar face cineva parnaie, 2 ani, incercand sa se ia la tranta cu statul roman, de ce s-ar duce pina-n panzele albe, cu jalba-n bat taman la strasbourg sa-si spuna pasul, daca ar avea in traista doar o cacialma trista si legata cu scoci?

pe scurt omul sustine ca in ianuarie 2001 a castigat marele premiu de 1 milion de dolari dar a fost ambuscat intr-o scara de bloc, batut si talharit, biletul a disparut si a aparut in mana unui SPP-ist, subofiter SPP care face ordine.

ogica a fost bagat la zdup, sa se invete minte si sa-si tina gura, de spp-ist nu se mai stie nimic, banii s-au dus si ei. nu-i nimic.

ogica a mai castigat jde mii de euro si, zice wiki, alte 10 premii la categorii mai mici sau noroc.

asa ca, ziceti si voi, de ce sa joc? daca baietii de la loterie n-au aranjat deja povestea, cele 9 milioane de euro urmand sa ajunga in manuta unui tovarasel-desigur castigul fiind camuflat cu numele vreunei secretare sau sofer de bastan, atunci sigur o sa castige ogica.

mortii cu premiu

ca doamna karma trebuie sa puna inapoi banii ciorditi.

deci de ce sa-mi iau bilet?

anke e elvetianca dar sta de 20 de ani in romania. si-a construit o casa undeva la marginea bucurestiului, intr-un camp pe care romanii aruncau puii de caini proaspat fatati de maicutele lor, pamant bun si roditor, cainii se fac mari, se coc si puiesc la randul lor, o recolta bogata de dulai anul asta si anul viitor, de-ar creste si porumbul la fel de mare si viguros, ce bine ar mai fi.

fire simtitoare, anke a strans pe linga casa vreo 5, dar ce ne facem cu restul, cum ii ajutam? inscrise la registru sunt un milion de fundatii si asociatii care protejeaza natura si animalele dar niciuna nu parea sa tina piept asaltului aliantei cetatenilor bucuresteano-otopenieni: cu otrava, cu alice, cu sticla pisata in mancare, cu piatra sau zdrang, direct cu masina-desi asta e o treaba mai costisitoare, ca poate-ti indoi aripa sau iti rupi gratarul-cainii au fost vanati, imputinati, starpiti, goniti.

si-o sa iasa altii, si-o sa umple campul si santierul vilei asteia, si aleilalte, ca e bine sa ai niste caini sa-ti apere sacii de ciment de tigani, ca uite cainele nu ia spaga si nu ciordeste cot la cot cu talharul. ce-i de facut?

ar trebui umblat la butonul mentalitate, taiat firul albastru care zice ca un caine e nefolositor pentru ca nu da lapte, branza, oua sau blana. dar din nou, cum faci asta? comunicare, da. dar prin vocea cui? pai cine e autoritatea mondiala numarul 1 in animale? wwf.

anul sa tot fi fost 2004, hai anke sa mergem la wwf, ca astia sunt mari si au strategii si headquartere si legislatia de partea lor si-o sa stie ce sa faca si cum sa faca sa opreasca masacrul. si noi doua le putem da la schimb consultanta de comunicare si marketing si promovare cum n-ai mai vazut. ca vorba aia, daca nici noi nu suntem niste experte, cine mai e?

si uite asa, cioc-cioc la fundatie, buna ziua, suntem cutare si cutare si va putem ajuta cu marketingul si comunicarea si da, stim ca nu aveti bani si nici nu vrem gologanii vostri. vrem doar sa lucram impreuna si sa facem o lume mai buna, vorbim, prezentam, strangem mainile. plecam. asteptam. asteptam. asteptam.

si cinci luni mai tarziu, la primul festival de publicitate local, brat la brat cu-o multinationala, plina de fala, pe cine vedem? world wide fund in rochii de seara, ca era gala, isi arata dintii generos spre camerele de luat vederi. au avut un spot in concurs, despre gunoi si despre animalele care sunt triste si plang in batiste ca au casuta murdara. sau asa ceva. agentia a facut tot spotul pe banii ei, ca trebuia sa aiba marfa pentru cannes si cu clientii normali nu reuseau sa produca decat bilute de muci.

iar world wide fund, ditamai fundatia de talie internationala, s-a lasat cumparata pe 3 firfirei, ca sa aiba si fetele de aici ce sa arate la centru: uite nu stam cu mainile-n san, am filmat un spot cu care am luat o diploma la festivalul de creatie din azerbaidjan prima pe dreapta, primim si noi o marire de salariu?

unde bat? la noi si caritatea e corupta, cu agende ascunse si buzunare adanci care trebuie umplute. la noi caritatea e o sursa de bani pentru rubedenii si-n spatele zambetelor smaltuite, se casca negre, cariile afacerilor imputite.

pe vremea cind lucram la redactia stiri a faimosului proteveu, adica taman atunci cind se incalta purecele cu nouajnoua de ocale de otel si tropaia pe tampla lui ciorbea si prin mustata lui radu vasile, pe lista zilnica de materiale care urmau sa fie filmate exista sectiunea denumita sec: “comenzi”. adica obligatii-susanele-cioace. mai precis ziua lu aia mica a lui sefu mare, lansarea de carte lu amanta lu seficu mijlociu, conferinta de presa a fabricii de ciment care i-a inaltat casa lu sefu minion. comenzile veneau de sus si tu trebuia sa zici drepti, producatorul iti dadea musai un operator, mergeai cu el la locul faptei, haleai un fursec, beai o cafea din noroi strans de pe talpa chelnerului, luai o mapa de presa si scriai un textulet de 30 de secunde care era luat, periat, controlat mai dihai de 8 ori decat prima stire din jurnal, nu poti sa festelesti exact materialul care-l intereseaza pe sefu si pe sefuletu si pe seficu. iar daca totusi, in imbecilitatea ta, o faceai, trebuia sa te astepti sa platesti cu capul.

cum era sa o patesc si eu in timpul faimoasei campanii “daruiesti si castigi”, prima editie cred. 1997 era anul, emil prezida dar sarbu era regele romaniei, te uiti si castigi, calinescu si esca, proteve-proteve-te rugam ajuta-neee, scandau elevii grevisti pe strazi, politica facuta din studioul de la 3, prima braga si primii mici cu care poporul a fost rasplatit mult inainte sa se prinda pesedeul cum trebuie sa te joci cu digestia romanului.

si peste toate, in plina epoca a teledoanelor, cu vedete culcate pe receptoare, cu tatulici in frac, ore si ore de vorbarie si spalare de bani live, proteveul a inventat csr-ul, corporate social responsibility ii zice acum, adica obtii imagine prin generozitate. mult inaintea fundatiilor lui patriciu sau voiculescu, sarbu a gabjit inimioarele sensibile ale romanilor, le-a luat in palma lui mare si le-a mangaiat: ce sa va dea tatucu? cum sa aiba unchiesu grija de voi dar sa-i iasa si lui ceva?

prin daruiesti si castigi.

erau identificate cazuri speciale: copiii sarmani care aveau grija de parinti si mai praf, mamici gravide, cu 8 plozi deja acasa si sotul bolnav de cancer, baiatul fara manutze care, in ciuda handicapului, a salvat de la inec un baiat cu manute pe care insa nu stia sa le foloseasca (nu-i gluma, intrebati-o pe celebra reporterita toni dohotariu despre acest caz). aceste victime ale sortii primeau de la donatori-in general anonimi-bani care ii ajutau sa mai supravietuiasca doua casute, pina dadeau cu zarurile un 6-6 si ieseau din rahatul in care erau.

donatori anonimi in general. dar atunci, in 97, tocmai scotea capul tagma “miliardarului fraudulos crestin pios”, sa-i spunem MFCP. degraba spalator de bani prin donatii publice in campanii media de succes, mfcp-ul atarna ca o remora pe la diversi moguli si..nu stim, dar putem presupune, ca banii aia scutiti de taxe nu ajungeau toti la copilul fara manute ci mai se duceau si in alta parte, nu spun unde ca intelegeti si voi incotro bat.

revenind la “comenzi”, in una din stirile care prezentau publicului noile impliniri ale epocii sarbu care “daruieste si castiga”, am uitat sa prezint adevaratul castigator, adica pe nea netzoiu, “dosarul transferurilor”, omul care a declarat in ianuarie 2013: “I-am spus lui Tulus ca dau 1 milion de euro pentru fiecare leu pe care l-am luat. Sa dea banii unei case de copii, unui azil! “ (tulus fiind procurorul). am scris stirea, am zis de familia de saraci, am prezentat cazul, am multumit protv, am zis cati bani vin, dar l-am lasat pe donatorul netzoiu si egoul sau afara din minutul de blablabla bombastic-telenovelistic. aproape fatal, telefonul a sunat, s-a cerut indepartarea mea: cine-i ba vaca aia de n-a zis nimic de mine, pai ce crede ea ma ca o fi vorba despre toti ruptii-n cur din fundul romaniei sau despre mine, mfcp-ul roman, care vreau sa scap de fisc si sa-mi fac si niste reclama pentru parlamentare?

am avut ghinion si n-am zburat atunci din redactia protv. in toata mizeria asta este insa si o raza de noroc: acum vad de la o posta “comenzile”, cind e vorba de spalare de bani, de imagine, de amandoua, cind pe sicriele de la otopeni se strang voturi, se fac trocuri, se scapa de parnaie sau se platesc polite. intrebarea e “si la ce-mi ajuta?”

c-un ochi pe modificarea constitutiei si alalalt pe carnagiu muntenegrean, nu mi-a mai ramas niciunul cu care sa observ, prin gaurica pe care mi-am dat-o in peretele care ma desparte de lumulita bucuresteana, miscarile muvarilor si seicarilor, ale duarilor si ale breicarilor. am zacut in bezna nestiintei mele pina cind lumina a pogorat si-am aflat ca centrul vechi nu mai este in voga, ca baetii cu stare si domnitele artiste au sters-o pe stradute, pe dianei, la rosetti, pe polona si pe carol, departe de saormele si terasele imbacsite unde tiganusii-ti fura baschetii din picioare in timp ce-ncerci sa ajungi la masa tovarasilor tai.

deci unde sa merg sa fiu de bonton? la kostas, fost bucatar la scandia, clientu meu, stapinu meu, fost stapin si al lui costel care a dat slujba la mall pe-un srl la foisor si “c”-ul pe “k” ca suna mai greceste-marinareste si si-a deschis o carciumioara intr-o maghernita pitica, undeva linga.. cum ziceam, foisorul de foc. unde-i vere?, “o s-o vezi ca-i multa lume, ca bucataru e vestit si mancarea geniala”.

pe trotuar hair stylisti cu staif si croitori cu renume, d-astia pe care noua constitutie nu-i mai lasa sa mearga de mana la altar, dar nu-i impiedica sa imparta o bancuta de lemn la “kostas”, chelnerita roscata e close talker, imi susoteste vorbe calde de la 30 de milimetri de nas: crevetii in unt sunt cei mai buni, ia creveti in unt ca-s cei mai buni.

icre aveti? “da, dar trebuie sa vie barbata-miu cu ele, doua zeci de minute dureaza, trebuie sa apara”, barbatul-salau intarzie cu icrele, sa vie vinul, un singur tip, alb, tulburel, la carafa, ma uit in jur, staruri pe stanga, staruri pe dreapta, vulcanizare in spate, atmosfera de vama veche in ureche, salvata si mutata la foisor cu tot cu mirosul acrut de urina care vine de la baie a carei usa, pliabila, nu se inchide cu totul.

faci pipi grabit, sa nu te vaza urmatoru client, treci pe la bucatarie, in spatele draperiei nu-i vrajitorul din oz ci chiar costel si o domnita care pitrocesc la pesti si la scoici si la creveti, spatiu cit o debara, frigideru aicisa, hm, am mancat eu pe strada in bangkok si-n iquitos, n-o sa cad latita la foisor. poate doar de foame, comenzile curg, cei doi au de hranit jde guri de oameni mari, o ora si icrele nu mai vin, nici crevetele nu se lasa tras in unt, curge doar vinul, stomacul se strange.

si iaca, masline si tzatzichi, de-ncalzire, dupa o ora juma ajuge transpirat si crevetele, bunutz, scoicile nu prea, chelnerita imi sufla de la 20 de milimetri distanta ca iaca, a sosit salau. stupoare, omul cu icrele e chiar bodo, fostu ginerica al lui base. cantaretu, “daaaa-caaaa cerul ar puteaaaa” sa imi puna in fatza mea, icrele pe care le-am cerut acum 2 ore ar fi fabulos. icrele sunt roz, bune, bodo e batran si, aflu acusi, sotul chelneritei close talker.

se aseaza la prima masa, rasete, urlete de ras, omul pesemne ca este foarte simpatic, abia astept sa-l cunosc, o fac caci bodo stie ca trebuie sa faca turul de onoare si iata-l la mine la masa, in carne si oase, chiar el, artistul de concerte electorale. si nu numai. e simpatic, e fan dinica si pret de 45 de minute canta si ne incanta-de mult vroiam sa o bag pe asta, desi stiu ca nu se potriveste-povesti cu dinica, facand, spunand, traind, murind, nu trage dom semaca, in nemernicia mea ca un caine turbat..

sa curga vinul, sa vie kostas sa-l felicitam, sa-l mintim in fatza ca asa masa buna nu am mancat niciodata in viata noastra, sa promitem ca mai venim, ca il sustinem, ca .. ce bine ar fi, macar din cind in cind, sa am un copilas cu mine care sa opreasca circul si sa anunte ca imparatul este in cucul gol. de unde infiez unul?

Design a site like this with WordPress.com
Get started