roma ciampino e mic si puchinos ca un pui de bogdaproste. e aeroportul saracilor de unde pleaca doar lowcosturile, unde se calca in picioare clanuri de tigani, trupe de zidari si cete de ingrijitoare de babe, ele insele stirbe si neroade:“cum e baba ta fa?”, grozava, am numarat ca intr-o noapte s-a trezit de 12 ori, “pai de ce nu-i pui pemparsi?”, ii pun, da’ nu vrea sa-i murdareasca.

insirati la checkin sunt femeia cu barba, iepurele de martie si inghititorul de sabii, prima la coada este insa femeia halterofil care ridica pufnind-cap rosu, ochi injectati-si tranteste pe banda un hipopotam de rafie.

58 de kile arata cantarul.

ma apropi, poate sunt 15,8 kile. dar nu doamnelor si domnilor, este chiar un bagaj de 58 de kile pe care distinsa cucoana din focsani il protapeste sub nasul unei macaroane adormite. italianul tresare de parca i l-a pus pe picior: stai femeie, e prea mare, trebuie sa platesti taxe pentru el, da-l jos, du-l la domnii ailalti, ei il mai cantaresc o data si apoi il readuci aici. halterofila insfaca c-un deget remorca de carti, ce altceva credeti ca aducea daca nu carti, carti grele chiar, numai kant si schopenhauer si chiar si capitalul lui marx- si dispare in directia indicata.

se deschide magazinul de la care poti sa-ti iei poze cu pinocchio sau audrey hepburn, doi troli se opresc intrebatori in fatza vitrinei, frecandu-se in crestet, prefacandu-se ca-i intereseaza marfa, e doar o diversiune ca sa sara coada imensa din fatza cascarabetelor vamesilor care inca isi beau cafeluta si-i doare la basca de romanasii grabiti, trolii sunt acum in fatza, frecandu-si coatele cu un tataie disperat ca pleaca avionul fara el. doar la fotografie se poate spune cu exactitate care dintre ei a trecut primul linia de sosire si ..a intrat in autobuzul care te duce pina la avion. autobuzele, ca-s doua.

masinile se umplu greu, in stanga intra evreii si tiganii, in dreapta romanii, maghiarii si germanii. n-am inteles bine? ma scuzati. deci in stanga avem batrani, paralitici, bolnavi si familii cu copii, in dreapta avem muncitorii, taranii si manichiuristele. autobuzele sunt pline, usile se inchid, autobuzele pline stau  ghiftuite 10 minute, 15 minute, 20 de minute. transpiratie pe fetze, condens pe geamuri, guri de aer hapaite, gorobetele de linga mine nu s-a mai spalat pe dinti din 96, doamna vulpe din stanga a tras o grappa la prima ora.

o vikinga blonda cu radacini negre sustrage extinctorul de lupta si porneste atacul: “sunt cetatean european si am drepturi. de ce ne tineti inchisi aici ca pe vite?”  vitele nu o sustin, blonda incearca sa-si conduca cireada la aer dar animalele se simt bine asudand, 3 muncitori moldoveni isi dau coate, si schimba ranjete misogine. sardina blonda isi taie drum pina la sofer, soferul cedeaza si deschide usile.

in loc de recunostinta, revolutionara isi ia flegmute: “da’ cine te crezi tu femeie?”, “sigur e nefututa”, “acum au deschis usile si o sa plece celalalt autobuz in fatza”, “lasa-l dracu de scandal ca ne-am saturat de scandal. vrem liniste”.

o vizita la ciampino e o vizita in ’94. timpul n-a zburat nicaieri, timpul are mereu rabdare cu prostii. fie ei si cetateni europeni.

mirele si mireasa sosesc in caleasca, sunt imbracati in costume ceremoniale japoneze, ea-gura desenata rosu pe varul fetei, el-mustacioara de hirohito, frac, pantofi cu scartz, calca marunt si des pe linga caleasca, ii prinde mana si o ajuta sa coboare, florenta la picioare, pozarul e in pozitie, ram-pam-pam-pam, trage 50 de poze pe secunda, se vede domul? se vede? se vede podul? hap, nu se vede, pai baga si ponte vecchio in cadru. arcuit peste arno, este singurul care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial. miscati de frumusetea lui, nemtii nu l-au pulverizat, fritz ai tu asa ceva la tine acasa? nein, dar tu hans? nici eu n-am vazut ceva atat de frumos, dar tu siegfried? nici eu nu stiu ca in thuringia sa fie asa ceva, pai atunci voi si cu prietenii vostri veti muri aparandu-l de aliati, dar nu va atingeti de o caramidutza din el.

nemtii. bunica lui toni povestea ca in 1943, cind au trecut prin satul ei, nemtii au impartit ciocolata copiilor, erau domni, curati si binevoitori, atenti si politicosi, niciodata nu au insfacat ceva fara sa ceara inainte. daaa, niste domni, asa erau nemtii, cind au ajuns in ’44 la bunica-mea. ofiterii tzitziritzi i-au rupt inimioara ei inegrita in soarele baraganului: ce lumina mamica, ce oameni frumosi si de treaba.

stereotipurile se formeaza acumuland valuri de informatie similara, informatie care iti intareste parerea preformulata, dar noi suntem inclinati natural sa strangem doar datele care ne confirma teoriile, deci rezultatul este puternic influentat de ipoteza formulata. nemtii sunt drepti, domni, blonzi, reci. italienii sunt veseli, dezordonati, agitati, creativi, isterici. romanii sunt..hopaa, depinde pe cine intrebi, unii pun botul la retorica nationalist triumfalista: destepti, frumosi, ospitalieri, muncitori, conducatorii noului ierusalim.

sau sunt: lenesi, hoti, vicleni, descurcareti, impostori, murdari, prosti, manipulabili, lasi daca ii intrebi pe depresivii cu actele de imigrare in portofel. stiu romani carora le este tarsha sa spuna ca sunt romani atunci cind sunt in strainatate, iar cind sunt in italia tarsha se transforma in frica. si daca-mi dau in cap, si daca o sa creada ca le ciordesc prosoapele?

gregorio sporovaieste in spaniola, crede ca sunt din argentina pentru ca in contul de airbnb, e trecut buenos aires ca oras de origine, gregorio a lucrat in constructii in spania si eu nu stiu ce sa fac, daca vreun marian i-a ciordit banii sau vreun viorel nu se spala pe picioare si imputea baraca? stii, nu sunt argentinianca ci romanca, astept sa cada barosul in tampla, gregorio tace incurcat. ma simt impostoare, camuflata sub falsa identitate a noului papa francisc, gregorio mesteca ceva-ntre dinti, astept:

..”te iubesc. du-te-n pizda ma-tii”. uhhhh, am trecut proba, romanii din spania l-au invatat toate injuraturile posibile. romanii sunt generosi.

porcii mistreti se alearga la liziera lui san gimignano, oraselul este o capcana uriasa de ursi americani si de vulpi frantuzesti si de cerbi japonezi, in fiecare an fiecare amarastean care s-a intamplat sa traiasca in san gimignano primeste din oficiu un dumicat de 500 de turisti. pastrand proportia asta ar insemna ca florenta sa-si deschida  portile pentru 150 de milioane de calatori pe an. nu o face, orasul nu-i vizitat nici macar de o zecime din numarul enuntat bombastic mai sus. imaginati-va stresul san gimignienilor la sosirea hoardelor care cumpara, beau, maninca, pozeaza, fac dus, claxoneaza, vorbesc tare sau susura serpeste la fiecare colt de strada, sosete in sandale, guri cascate, capete date pe spate, priviri strapungand plafonul de nori. unde e varful olimpului? san gimignano e faimos pentru turnurile impresionante in care niciun icar nu s-a grabit sa-si zobeasca fuselajul.

turnurile sunt albe, cainii sunt toti aurii, batrani si artritici, pisicile sunt niste pume plictisite care abia au terminat de mancat jumatate din rusul asta si piciorusele francezului astuilalt. templierii au fost si pe aici, au fondat biserici si bed and breakfasturi si au pus bazele cooperarii cu fabrica de posete din china care acum aprovizioneaza magrebienii care bat in sus si-n jos orasul, vreti o gentuta? nu prietene, incep sa prefer surdo-mutul de tren din romania. tacerea este-iata-de aur.

templieri avem si noi la cartza, la igris, avem teutoni la prejmer si harman, dar niciunul din cei 500 de turisti pe cap de locuitor al lui san gimignano, nu are habar ce e aia cartza si igris, nici prejmer sau harman: o firma de avocatura nemteasca? doua firme de avocatura nemtesti? nu domnilor si doamnelor, ultimele sunt doua spectaculoase biserici fortificate din secolul XIII, plasate la nici 20 de kilometri de brasov. minuni arhitectonice pe care le viziteaza doi trei englezoi speriati sau niste sasi intorsi sa vada unde a crescut bunicutza inainte sa ceara reintregirea familiei si sa o stearga in padurea neagra.

intrebare: cum reusim sa pastram misterul? cum se face ca nici dracu nu stie nimic despre noi cind e vorba de lucruri bune? cum reusim sa ascundem tot ce e bun sub un strat gros de unsorica si sa scoatem la inaintare ciotul bubos cu care cersim un banut pentru ca, vezi bine, suntem victimele istoriei?

aceeasi istorie care ne-a dat teutoni, templieri, biserici fortificate, biserici cisterciene, dinozauri pitici si placutele de la tartaria. aceeasi istorie pe care nu o stie nimeni, cazuta dupa un fiset ca dosarul unui viitor soldat cu pile la ofiterul de recrutare. cui ii trebuie istorie cind acum trebuie sa te pricepi doar la ciordeala?