de ce asa si nu altfel. scurta istorie a lacomiei omenesti

June 13, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
2 Comments

tiziano isi sufleca manecile, umfla o creta si incepe sa schiteze rapid starea de lucruri a societatii italiene, acum, la mijloc de 2013, dupa cristos si dupa noi potopul.

care va sa zica florenta are cateva milioane de vizitatori pe an, ceea ce face ca mai putin de jumatate din orasul vechi sa fie ocupat de localnici, fugiti in suburbii, departe de acordeonul tiganesc si de posetuta senegalezului. in centrul istoric e turistu care atarna in medie cam 2 zile in oras, lasa banu si pleaca si mai sunt studentii care stau citeva luni. avem deci hoteluri, carciumi si terase, camine studentesti si cluburi, avem scandaluri de la spritz, ciordeli, droguri si cafturi, avem bande si mafie si nimeni sa intervina pentru ca politia nu munceste noaptea. de ce? asa, politia nu munceste noaptea, noaptea politistu scoate chipiu, il pune frumos sub tampla si doarme linistit, ce se poate intampla? panicat de valul de criminalitate si de lipsa sacilor cu nisip care sa-l fereasca de viitura, primarul florentei a decis, acum cativa ani, sa interzica servirea bauturilor alcoolice dupa ora 23 in unitatile de consum.

ho-paaaa, si-au zis indienii si pakistanezii care aveau chiosculete deschise non-stop, pai nu-i nimic fratiorilor, cumparati de la noi spirtoasa si va racoriti cu dinsa aici pe bordurica, mult mai ieftin, uite o vodca aici costa 8 euro sticla, florentinu nu-si putea dezlipi fatza de pe piatra cubica unde zacea latit pina-n zor de zi, criminalitatea se deschidea ca un furuncul fermentand. si uite asa primarul a decis sa intervina din noua: indianului i s-a luat dreptul sa vanda alcool dupa ora 21 dar la carciuma poti sa bei pina la ora 2 dimineata. cine sa se asigure insa ca se respecta legea, ca politia, cum ziceam, la orele astea e in pijama cu ochii la ramona badescu?

peste tot e la fel de mare brambureala? clar, nu exista orasul perfect in italia, peste tot serviciile sociale sunt praf, romanii se cred buricul pamantului, orasul etern, orasul etern corupt si murdar, milanezii sunt jidovi, cu 1200 de euro mori de foame in nord, in sud e saracie, bari e-un soi de giurgiu cu oameni buni dar prostalai, iar napoli e caracalul, unde toata lumea e pe ciordeala-ciupeala si mafia are un deget bagat in fundul fiecarui politician pe-o raza de 1500 de kilometri. acusi, de curand, a fost scandalul cu ziaristul care era cat pe ce sa fie matzit de camorra pentru ca a avut obraznicia sa vrea sa vanda paine fara sa ceara voie. totul este teritorial si specializat pe natiuni: in florenta senegalezii controleaza vanzarea de cacastufuri pe strada, pentru ca asa zice mafia si pentru ca in florenta e ambasada senegalului, deci sunt legati birocratic de florenta. in roma aceeasi operatiune e in mainile ganezilor, pakistanezii sunt cu florile, romanii nostri sunt trasi pe linie casnica, ei se ocupa de servicii de curatenie-intretinere.

de la familii, organizarea sociala a trecut pe natiuni.

chiar asa, mai aveti casa de medici, as vrea sa-i dau unuia dintre ei add pe facebook?  tiziano e ingrijorat ca si cum l-am prins cu meniul descoperit. nu mai au de medici, acum cativa ani s-a stins si ultimul carbune fumegand din neamul baietilor astora care au pus foc la fitilul din fundul renasterii, au murit fara copii, sterilitate, boala grea. la putin timp dupa decesul ultimului de medici a aparut un lorenzo de medici. italia intreaga l-a adulmecat, l-a masurat si a decis ca e facatura, nici macar nu era din florenta, bashti prietene de aici. nici pazzi nu mai exista, pazzi sunt conspiratorii care la 1400 au incercat sa-l ucida pe lorenzo magnificul, nebunie curata au zis florentinii si de atunci pazzi s-a transformat in pazzo, in italiana “cucu”, “nu esti cu toti boii acasa”, “ticnit”, “dement”, “descreierat”.

s-ar putea sa mai fie ceva urmasi ai casei de camatari strozzi si sigur au ramas bischeri, parintii morali ai termenului bischero, care, pentru florentini inseamna lacomie combinata cu prostie. de ce? in secolul XIV, biserica incerca sa faca loc basilicai santa maria de fiori asa ca poprietarii casutelor din zona au fost convinsi cu bani sa paraseasca suprafata de joc si sa se mute-n alta parte. numai bischeri au ramas inflexibili, incercand sa negocieze o suma mult mai mare, rezistand la toate incercarile bisericii de a descoperi o cale de mijloc pina cind mana divina cu bricheta sfanta le-a pus foc la pravalie, asa ca bischeri s-au lins pe bot. de tot.

ce invatam din aceasta poveste? ca nu-i bine sa fii calic crinutz, ca nu-i bine sa nu stii sa cedezi victoras si ca, in general, romania nu mai are de mult familii de boieri si ca se vede clar ca suntem condusi de niste tarani.

da vinci si aparatul de legat turistu de glie

June 12, 2013
dutevino
Leave a comment

11 euro costa biletu de intrare intr-o garsoniera trista, ok, exagerez, apartament de obor cu doua camere si camara, unde un smecheras a varat claie peste gramada reproduceri dupa lucrarile ingineresti ale lui leonardo, mecanisme de lemn care masoara viteza vantului si umiditatea, ridica greutati sau elimina frecarea. o englezoaica grasa intra in sicriutul octogonal, captusit cu 8 oglinzi care-ti permit sa-ti vezi ceafa si cosul de pe buca stanga, ‘baby, trebuie sa intri si tu”, baby se strecoara zvlet intre cei 8 pereti si geme impresionat. leo e tare frate, a facut si prototip de stilou si unul de tanc, ceas si elicopter si submarin, un gater actionat de apa si a creat strabunica mitralierei moderne. sprijinit de peretele negru e o bicicleta de lemn, numa’ buna pentru hipsterime, si p-asta tot nea da vinci a facut-o? hmmm, de asta nu se stie sigur, ca schita a fost gasita incropita pe niste documente dubioase, da’ automatonu e sigur al lui, mai precis robotu medieval, o armura actionata de sfori, tragi in dreapta iti schimba bordura, tragi in stanga, revizuieste constitutia.

in 35 de minute ai terminat opera lui da vinci, ce mai ai de facut? poate sa citesti trei vorbe despre viata maestrului: acuzat de sodomie, s-a refugiat in bratele familiei sforza care l-a insarcinat cu organizarea petrecerilor de la castel si crearea vestimentatiei de bal. un soi de botezatu renascentist, sunt sigura ca a avut o colectie de chiloti care a rupt inima occidentului iluminat. cu aceasta informatie esentiala despre titanul din vinci, iti iei la revedere de la cea mai blazata casierita din univers, treci pe linga muntii de ascutitori chinezesti cu monalisa si iei calea orasului lucca.

declarata noua perla a toscanei, un oras fara staruri dar uniform gratios, cam ca jocul lui deportivo la coruna pe vremea cind ma uitam la fotbal. prinse intre zidurile pe care poporul baga jogging sau se plimba cu bicicletele, sunt jde piete, turnuri cu gradini suspendate, un amfiteatru roman ocupat cu carciumi si magazine, sute de magazine de pielarie care i-au scos din biznis pe vesnicii senegalezi sau magrebieni care-ti vand vuitonul chinezesc, si catedrale iesite ca primarii usl dupa alegerile din 2012. adica multe, nu murdare, cum v-ati fi putut inchipui.

pe treptele uneia, 5 baietasi isi impletesc dreadlocksurile, ma strecor pe linga, in drum spre racorica divina dinauntru.. inauntru avem racorica si o pinctura a lui tintoretto, racorica si pictura sunt impartite cu un grup de mamai din scotia, mamaile se uita ganditoare la pictura si se-ntreaba “who’s she?”, chiar asa, cine e madama cu un prunc in brate plasata de tintoretto taman la cina cea de taina,  toate trei ne scarpinam in barba. frecarea nu ne aduce vreun raspuns. incurcate-s caile domnului.

in piazza napoleone, linga ringispiru care-nvarte puberi cu cosuri, e intalnirea confederatiei vespa,  sunt zeci de bijuterii, tzitzirite-poleite, mangaiate-admirate, uite-o pe aia roz, ai vazut-o pe aia verde? proprietarii isi umfla pieptutzul cu serotonina, vorbesc mai tare, gesticuleaza mai mult. o turista olandeza stranuta vartos, trimitand stropi de cappuccino spre bleul unui scuter. r-ati ai dracu de calatori, sunt sigura ca leonardo s-a gandit la un prototip de masinarie de tinut turistul acasa, dar nimeni nu s-a gandit inca sa-l puna-n aplicare.

where the wild things are. si nu vorbesc de parlamentul romaniei

June 11, 2013
cartea de marti
Leave a comment

ieri a fost ziua de nastere a lui maurice sendak, evreu american considerat unul din cei mai mari ilustratori de carti de copii din toate timpurile, chiar si timpurile cind nu exista decat o singura carte pentru copiii domnului, groasa, neagra si plina de povesti cu gog si magog si oameni care despica marea cu toiagu. maurice sendak e autorul lui where the wild things are, o carte care, zice critica din america, a revolutionat ilustratia si literatura pentru copii.

critica zice asta insa mamele din lumea intreaga, alea care nu au crescut cu basme despre vrajitoare care coceau prunci in cuptor si nici cu povesti cu fetite degerate intr-un cotlon de strada, au sarit in sus urland de parca si-ar fi furat un bocanc in anus de la o cartita gigant: paaaai cum sa desenezi porcariile alea, sunt inspaimantatoare, copilul nu o sa doarma, copilul o sa fie traumatizat.

noroc ca america anilor ’60 era mai progresista decat romania anilor 2000, si nu s-a impleticit in boscorodelile bisericii si-n protestele asociatiei femina, “where the wild things are” este o carte fabuloasa pe care eu n-am avut-o cind eram mica, sa fug in ea si sa nu ma mai intorc decat seara, cu coatele tocite si coltii ascutiti.

nu conteaza, mi-am cumparat-o la 35 de ani, direct de la expozitia sendak din san francisco, pe vremea aia autorul traia, in anul ala spike jonze tocmai scosese filmul “where the wild things are”, nu mi-a placut, dar ce conteaza, noi vorbim aici despre carte. puteti sa o comandati pe amazon, n-are text mult si are cel mai bun gust cu putinta, iaca dovada:

“Once a little boy sent me a charming card with a little drawing on it. I loved it. I answer all my children’s letters — sometimes very hastily — but this one I lingered over. I sent him a card and I drew a picture of a Wild Thing on it. I wrote, “Dear Jim: I loved your card.” Then I got a letter back from his mother and she said, “Jim loved your card so much he ate it.” That to me was one of the highest compliments I’ve ever received. He didn’t care that it was an original Maurice Sendak drawing or anything. He saw it, he loved it, he ate it.”

 

 

esti drogat sau umbli cu cioara vopsita?

June 10, 2013
dutevino
Leave a comment

un grup de chinezi pe segway trece pe piatra cubica, zdranganindu-si dintii-n gura, trd-brd-crd, isi musca limba isi trantesc de piept maxilaru dar n-are a face, sufera baba cind tre sa se dea futurista. in fatza la palatul pitti, cheerleaders baga lapte gros sau iaurt subtie, picioare zboara in aer, maini agitate, americani penibi.. dau sa zic, dar sunt francezi, francezi care se poarta ca americanii tocmai ca sa strice reputatia acestora in strainatate, sa-ti spui “uite ce imbecili zgomotosi. tataie nu mai e cazul sa-i astepti pe americani, li s-a degenerat si astora rasa”, dar sunt cocote frantuzesti care joaca la discreditare. la 20 de metri, piata e plina de indieni care te ademenesc cu espadrile si esarfe, poate nu-s indieni. poate-s tiganii nostri, castigatorii premiului intai cu coronita la salonul mondial de inventii, cei care s-au dat sri lankezi in 2004 si 2005, victime ale tsunamiului care le-a luat pe sus casuta si le-a depus-o taman in montmartre. “da si mie un banutz boierule”, pai de unde stiu sri lankezii romana? ce intrebare imbecila, desigur de la stramosul decebal dar nu ma starniti ca iar incep cu dacii si planetara lor dominatie.

in piata santo spirito miroase a mari si a cica, care se drogheaza bre in mijlocul orasului, la lasata intunericului?, 6-7-11 maini se ridica, bravo, continuati, continuati. o bucata de bezna cu urechi albastru-fosforescent vine catre masa mea, donnie darko de senegal, oare nu vreau si eu urechi albastre stralucitoare ca ale lui?, nu vreau, poate vreau bling-bling senegal? nici asta, hasis?, nu multumesc, sunt old school, imi place bautura. un alt soldat al comertului cu amanuntul se apropie, dinsul are craniul impodobit cu un turn de jobenuri colorate, e sigur ca mi-ar prinde bine unul intru indeplinirea numarului cu iepurasul, nu vreau, poate atunci niste jointuri, servesc?, nici asta.

parada continua, de data aceasta un domn cu beculete multicolore, legate in serie, tip podoabe de brad, in ciuda luminitelor care clipesc feeric, dinsul e intunecat, vreau sa intru in atmosfera craciunului? nu, vreau hasis, iarba, cocaina, ceva? nu sarna. nu am dezamagit pe nimeni, in viata mea, asa cum am facut-o chiar acum cu, sa-i spunem generic, muhamed.

ba nu, a mai fost cineva, acu 12 ani, in rotterdam, tanarul negutator oferea orice: iarba, hasis, cocaina, pastile, nu multumim, poate atunci timbre, ciuperci, ketamina, nu sarna, atunci poate fete, doriti fete?, nici asta, ce-as putea sa va aduc, “carti” zice kisbac, “noi suntem pe carti”. stupoare, apoi o revenire spectaculoasa din upercutul administrat: sigur, asteptati-ma si-n 20 de minute aduc orice. ce fel de carti vreti? romanesti, traduceri din miron costin si mircea cartarescu.

iaca si pe ai nostri, cu acordeonu sprijinit de burtoaca, degetele alearga si leaga o cantzoneta, emotionate, doua lezbiene se-noada intr-un sarut dezgustator, ptiu, caini isi ling stapanii betzi naruiti pe treptele bisericii, doua femei rupte cara 2 halbe de la bar pina la masa, varsand jumate din ele pe trotuarul unde boema s-a asternut la petrecut, pakistanezi incearca sa vanda trandafiri. sau poate nu-s pakistanezi, poate-s tot tigani de-ai nostri ca se stie ca ei controleaza mafia florilor in praga, de ce n-ar face-o si-n florenta?

imi amintesc si rad ca proasta de istoria lui oreste din barcelona: 4 romani, la masa, beau cafelute si privesc cu ochi mici foiala de pe rambla, la urechea lui oreste o voce ragusita susura o doina de jale “ p.la veeerde, p.la veeeer-deee, esti o p.la veeerdeeeeee”, ce-ai zis ma nemernico?, tiganca tresare si zambeste viclean “ah domnisorule, daca stiam ca esti roman, nu cantam asta. dai si matale un ban?”.

arunc un hai noroc, la multi ani, pakistanezul zambeste si insista sa-mi vanda floarea.  mi-e dor de casa si o dulce injuratura romaneasca.

tartufo, borduri si bling-bling senegal

June 8, 2013
dutevino
Leave a comment

nu am incredere in tripadvisor cum nu am incredere in rezultatul votului universal, stampila in mana unui gorobete care o vinde si pe ma’sa pe-o tzuica nu-i progres ci un SF prost in care maimutele au cheia de la depozitul cu focoase nucleare, dar sa nu fim asa patetici, tripadvisor este doar o colectie de pareri si recenzii facute de refluxul turistic cind se ordona retragerea: am fost la restaurantul asta si mi-a placut, am fost la hotelul asta si a fost odios. cum sa te lasi ghidat de niste nenici pe care nu-i cunosti si, daca ai face-o, poate n-ai da doi bani pe parerile lor? cum sa nu tii cont de parerile unor nenici pe care nu-i cunosti si, daca ai face-o, ai descoperi ca sunt fratiorii tai gemeni de care ai fost, in mod samavolnic, despartit la nastere? cind ai de ales din aproape 3000 de restaurante, cind peste tot e balamuc, cind esti ca magarul lui buridan, la un pas de moartea prin infometare, nestiind in ce carciuma sa intri, ginesti un wifi, deschizi aplicatia tripadvisor, bagi florenta si … al antico vinaio. asta e, numarul unu, delir, coada de 20 de persoane imparte strada-n doua, pe bordurile neschimbate de videanu de toscana stau insirati, cu botu-n sandvisuri, alti 20 de oameni, se geme, se ofteaza, sosuri rosii coloreaza barbiile, frunzulite de rucola atarna din mustati, branza-n nari si carnita-ntre dinti. inauntru, 8 metri patrati, lemn afumat, o tejghea, o vitrina frigorifica in care, claie peste gramada, sunt legume, bilute de mozzarella, carnuri cit pulpa lu beyonce, foccacia tip salteaua relaxa, paste de zucchini si pasta de usturoi, tartufo si pasta de carne condimentata aprig. “ce-ti dau bella?”, toate suntem bella, bella-n sus, bella-n jos.

andre agassi asta de-i la serva ar putea oricand sa arda toate femeile de la coada, e sexi si rau si stie sa injunghie bucata asta de bresaola care-mi sarea in gat, jap, a taiat-o si-a culcat-o intr-un pat de tartufo si usturoi, “poftim bella”, intru-n corul preoteselor lui antico vinaio, gem, plang, privesc cu adoratie cei 3 flacai care invart cutite, cuvinte si fac cu ochiul pasaretului mesmerizat in fatza tejghelei.

prietene da si un vin, cocotata pe scaunelul cu 3 picioare casc ochii la peretii pe care sunt lipite poze cu lenny kravitz si jaquelin bisset cu nasu-n paniniurile gigant,  deci care va sa zica si ei folosesc tripadvisor. “i’d like aaaammmm…” un american batran se misca greoi de pe-un picior pe altul, tovarasu lu agassi de dupa tejghea ii ridica mingi la fileu “mozzarella?”, “iessss, some moutzareilaaa, ieeees, and some ..aaaammmm..what’s this?”, “zucchini”, “no, no, no, some ..aaaammmm…some what’s this?”, “pancetta”, “no, no, no..what do you recommend?”, coada fierbe, vanzatorii l-ar strangula, mainile vaneaza porcul, branza si tartufoul, le strang-n paine, buchetel proteinic, hai la revedere, urmatorul. urmatorul sunt de fapt doi cetateni pe care BOR i-ar clasa, fara sa clipeasca, la capitolul deviationisti, pederasti deci, nici ei nu stiu ce vor dar nu se opun suprizelor, “rucola?”, “whatever”, “foccacia and cheese and tartufo cream?”, “whatever”, “carne picanta?”, “whatever”. un pahar de chianti si un panini cat capul lui vadim tudor costa 6 euro.

traiasca tripadvisor si democratia, cu stomacul plin si cote alarmante de bunavointa dau sa ma-nfig la uffizi, un negru imens imi taie calea, proptindu-mi in piept intrebarea “de unde esti?”, ghiceste vrajitorule, “germania?”, nu, “spania?”, nu, “america”, nu, 6 minute si geografia e epuizata, “de unde esti?” striga sfarsit, “romania pretene, romania”, bratele negraciului se-nfasoara in jurul meu, sunt geppetto, ma cauta de mult timp sa-mi spuna ca.. “sunt mohamed din senegal. vorbesti franceza?”, pa di tu, “pa di tu? nu-i nimic, bling-bling senegal”, imi vara pe mana o bratara trista, nu multumesc prietene, nu multumesc, merci bocu, me no, no, no. “da nu cer bani, nu cer bani, cadou pentru tine, uite ia si asta”, imi strecoara in palma o broasca testoasa cioplita-n lemn, nu multumesc, “nu, insist, ia-le, cadou”.

dau sa plec, mohamed se razgandeste, “oferta per un cafe?”, poftim?, “oferta per un cafe, un cafe?”, prietene, nu-ti dau bani si nici nu-ti cumpar cafea si ia-ti broasca si bratara, mohamed le insfaca scarbit, intoarce spatele si dispare in multime. prietenia noastra a fost scurta dar intensa, i-as da 4 stele pe tripadvisor.

umeri goi versus creiere goale

June 7, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

grecii stau stransi unii-n altii, cocosati peste croisante, ultimele croisante pentru ca restul au fost infulecate de copilasii francescai, mastera de la “sorgente de francesca”, cati sa fie ei?, 4-5 jumatati de om calare pe jumatati de iepuri schiopi alergandu-se prin gradina, pe linga piscina acoperita cu prelata, “nu-i dam drumu nici azi ca uite ce vreme e, n-am mai vazut timp nasol ca asta din 2002”, e frig si socialism in europa. cine sa vrea sa bea bebite fredi la taraba domnului cu ghidonu sub nas plasata strategic la intersectia a trei drumuri? poate stolul asta de biciclisti chinuiti, poate nemtii pogorati apocaliptic din autocarul care-i mana la fiesole? unde?

fiesole, zice wiki, este o firmitura atarnata de fatza de masa a florentei, dar in firmitura asta avem asa: ziduri etrusce, bai si teatru roman, primaria de la 1300, catedrala cu moastele sfantului Romulus, catedrala veche construita la 1028, o poala de alte biserici stravechi, cu oase de sfintisori sau fara, cu picturi si sculpturi renascentiste, castelul di vincigliata, un sac de vile:  medici, le balze, palmieri, schifanoia si cel mai scump prosecco din italia.

8 euro un paharel, se mira teutonul de la dreapta, na klar, caci de la terasa asta se casca florenta la picioare, o floare carnivora care-si clantane dintii, musca-n aer si hap, te-a inghitit, te duci pe esofag, impreuna cu toate madamele iesite la shopping si cu toti mosii care se incalzesc la terase. purtat cu bolul alimentar turistic la vale te opresti in piata di santa croce.

la intrarea in basilica functioneaza doar o casa din doua, coada de 30 de oameni, nemti mohorati, spanioli iritati, americani uimiti, brazilianca vrea sa intre in biserica in maieu?, sacrilegiu nesimtito, acopera-te cum sa te vada doamne doamne despuiata. straniu cum in tablourile renascentiste isus e gol-golut, c-un tifon acoperindu-i partile rusinoase, dar acum nu poti intra in casa domnului fara un sal pe umeri. cred ca biserica s-a inspirat din brand bookul unilever: nuditatea este rea, murdarirea este buna.

enervata, brazilianca nu mai vorbeste cu sotul care pozeaza compulsiv tot ce prinde, mormantul lui galileo, clic, mormantul lui dante, clac, mormantul lui machiavelli, clic-clac, enrico fermi si marconi, neamul lui medici, toti au ramasitele aici, sub bolti pictate de giotto. uite si statuia poeziei care a inspirat statuia libertatii, aia acoperita de cocleala verde in apele new yorkului, dar uite cat de gigantice sunt orgile, copii urla si se alearga, zbang, unui din ei il carpeste pe celalalt, plansete si “shhhhhhhhhht”, reincepe alergarea. trei japoneze fac-fiecare- poze placutelor cu explicatii, cind ajung acasa o sa traduca si o sa stie ce au vazut. trist.

miracolele stau ca scaietii, prinse de calcaiele fiecarui sfintisor: asta a despicat apele, asta le-a reunit, asta a inventat fuziunea la rece, asta a incalzit-o, nimeni nu a reusit totusi sa salveze basilica in timpul inundatiilor din ’65 cind arno a crescut cu 5 metri si a umplut orasul cu noroi, caci din el venim si in el ne intoarcem. frescele au fost distruse, structura de rezistenta slabita, si acum, dupa 60 de ani, continua lucrarile de restaurare si schele sprijina altarul. sub ele intra degajat un grup de romani care-si sug dintii si vorbesc tare: iote tu, haidi ba, mi-e foame, stai asa ca ma maninca o buca.

oare de ce-o fi gresit sa intri cu umerii goi in biserica, dar te primesc cu creiere goale?

carne si miracole la florenta

June 6, 2013
dutevino
Leave a comment

strazile pustii, omenirea fugita ca sangele din extremitati s-a ingramadit toata in stomacul orasului, e ora cinei si Florenta sta la masa sau se pregateste sa stea la masa, cozi de 10-15 persoane la intrarea in restaurantele mai de soi, chelneri despicand multimea: cometa giuseppe, cometa luigi, cometa flavio. carciumile nu au net, wifi pointurile din oras sunt colmatate ca tevile de apa in centru vechi al bucurestiului, ce ne facem fetelor, cum dam de-o carciuma unde teapa sa fie mica si sa penetreze soricul portofelului mai putin dureros? noroc cu stickerele de pe usi, uite antico fattore pare sa fie pe placul a jde retele de mancaciosi, de la tripadvisor la lonely planet la frommer, zagat, michelin, routard, coada solida de 20 persoane, n-are a face, sa asteptam ca intelepciunea britanica zice ca numai lucruri bune vor intalni cei care au rabdare. a noastra-intelepciune- spune ca asteptarea lungeste urechile. nici vorba, chelnerul gomos ne aseaza la masa, buster keaton in mizerie, nu zambeste, vorbeste putin, ce fel de italian e asta?

“ce va dau?” bistecca fiorentina desigur, omul ma masoara, “duduie, bistecca are cel putin 1 kilogram, nu cred ca e cazul”, cadem la pace pe o tagliata, un iepure si, in deschidere carpaccio de gasca uns pe la subtiori cu dulceata de pere, pe linga masa noastra plutesc imense nave extraterestre de carne, bistecca fiorentina aterizeaza in poala celor doi chinezoi micuti, care se infig, piranitos, si devoreaza in doar doua ore si patruzeci de minute un sfert din ea, bistecca fiorentina alearga spre cei trei spanioli din stanga, in jurul carora danseaza un chelner mai poliglot ca petre roman, friptanele plutesc pe funduri de lemn, sangele curge din ranile facute de furculite si cutite, bistecca fiorentina mi-am dorit si-o … gasca am primit.

gasca are un bonfaier cu care imi taie picioarele, noroc ca stau pe scaunel, imi taie graiul, noroc ca am 7 ani de acasa si nu vorbesc cu gura plina, imi taie cheful sa ma intorc in romania, noroc ca mai am cateva zile de stat, gasca tavalita-n pere e dumnezeiasca, semn ca totusi cineva acolo sus ma iubeste.

si uite si diafana tagliata, n-are un kil, are 890 de grame, un munte de carne de vita, franjurata in farfuria mea, transpir sub limba, transpir pe ceafa, galetuse sunt asezate la picioarele meselor si bureti, sa te stergi de sudoare, maninci, plangi, scoti apa din tine si bagi inauntru vin, doamnei din dreapta i-a curs rimelul, domnului din stanga i s-a format o baltoaca sub sani. 70 de euro pe o masa care in romania te-ar fi amendat cu 5 milioane ca nimic, in cazul in care aveai norocul sa ai asa un bucatar.

iar o sa visez intrigi, lupte si discutii aprinse cu fosti iubiti. tagliata asta o sa ma tina treaza toata noaptea.

intunericul dispare ca negrul de pe o carpa spalata cu domestos, piata domului straluceste, becuri si licurici chinezesti pe care o ceata de paki ii propulseaza in aer, bilutele luminoase urca in ceruri, copiii tipa: vreau si eu, mama vreaaau, vanzatori de inghetata si genti, de portofele si umbrele stau la panda, la ufizzi, sprijiniti in ramele de tablouri, artistii mai spera intr-o minune, e 12 noaptea, exact ora cind angelina jolie va veni cu cecurile si le va lipi cu scuipat de fruntea lor cite unul de 1 milion de euro pentru fiecare din capodoperele cu ingeri grasi, ingeri slabi, statui cu penis trist sau dudui rubensiune. mai stati 15 minute, sigur va veni.

biserica si comunism, casa poporului si catedrale, avem de toate

June 5, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

in timp ce piazza miracolelor se-nfunda 10 centimetri pe an sub greutatea turistilor, restul pisei se ridica, rosu si manios, sub secera si ciocan, graffitiurile comuniste anunta ca aceasta cladire a fost eliberata de catre studenti, si astalalta, ca labele capitalismului au fost date jos de pe fragilul gatlej al bibliotecii universitare, lupta ideologic-imobiliara pare reala, fascistii nu au disparut in streangurile mossadului sau in america de sud sa creasca vite, sunt cu totii in toscana, bagand paste cu fructe de mare si tiramisu la o terasa in pisa, florenta sau sienna, dar, nicio grija, partidul vegheaza, bejan manuieste multiplicatoru si cheama comunistii la lupta.

prato, orasel lipit ca un herpes de buza florentei, are dom cu amvon exterior, un snop de biserici si o cetate, are magazine goale si spatii parasite, deci are criza, are criza-are partid care sa te invete lupta, urland in portavoci, sufland cu nadejde in fluiere, pe strazile pietruite se-nsira coloana demonstrantilor, sunt vreo 200-300 de mame bronzate si tati cu camasute pastelate, copii fluturand de mainile lor, pancarde, tobe. ce vor? protesteaza impotriva modificarii legii educatiei, viitorul tarii e in cumpana, carabinierii atarna elegant pe margine. manechinii geriatrici care-si beau espressoul la terase, dichisiti in sacouase cu batiste in picatele si parul lipit corect, cu gel, aproba revolta populara.

ia zi tiziano, de ce plecati dupa rosu, ca niste taurasi naravasi? e simplu, traditia comunista a toscanei vine din timpul razboiului cind baietii cu vinul s-au dat peste cap si s-au transformat in partizani care s-au luptat cu nemtii-fascisti, spre deosebire de aia din sud, care sunt de dreapta pentru ca au fost ocupati de americani si botezati intru consumism.

in toscana comunismul nu miroase a pumn de rus ci a mustacioara lu bunicutzu, care dupa ce a terminat-o cu fritzu, a ramas prins in panza legendarei rezistente si l-a dus si pe ala micu sa-i cunoasca tovarasii. unde altundeva decat la casa del popolo? aici i-a dat o tuica si l-a invatat de marx si lupta de clasa si drepturile muncitorului, hop-hop-hop: cine e casa del popolo asta? este o retea de cluburi-baruri-restaurante, un soi de casa pionierilor, organizatie non-profit, unde membrii pot sa bea, manince, distreze, platind foarte putin, pentru ca preturile respective nu-s incarcate cu taxe, cu mic cu mare, comunistii se strang la casa del popolo si joaca tabinet si fac strategii si beau o citirica, pai si de unde vin banii? vin din sponsorizari, de la oameni puternici care sustin cauza stangii, iar putinii firfirei facuti din vanzare acopera cheltuielile cu personalul, barmani, directori, femeia de serviciu.

tiziano a crescut pe genunchiul lui taica-su, stationat cu zilele in casa del popolo, “stii ca si biserica are tipul asta de case de ajutor? dar nu-i atat de populara, poate in sud, ca noi aici nu suntem religiosi”, tiziano nu a fost botezat, tata vicente-marx l-a lasat pe el sa aleaga ce vrea sa fie si el a ales sa fie ateu desi uite de craciun sta cu familia, ca vorba aia “natale con i tuoi, pascua con ti vuoi”, 1 maiul este mereu pe strazi, mereu cu pumnul strans, impungand barbia puterii.

voi ce sunteti acolo-n romania? stapani, zei. avem un partid mare, o casa poporului si mai mare si, in curand, o catedrala imensa. avem de toate.

educatie pentru parinti, de la un candidat la nobel pentru literatura

June 4, 2013
cartea de marti
Leave a comment

am citit greu “the road” al lui cormac mccarthy, fiecare propozitie, fiecare fraza, luata de mana, plimbata agale prin fatza ochilor mintii, fiecare detaliu studiat, fiecare cuvant imaginat. am citit greu “the road” pentru ca e o carte grea, care te striveste, o poveste de 10 tone care te apasa pe suflet, turteste orice speranta, te ia de par si te trage in haurile gropii marianelor, ineaca, sufoca..

..pai si atunci de ce sa-ti faci rau citind cartea asta sinistra? pentru ca este construita ca o catedrala magnifica, cuvinte sculptate, propozitii si fraze tasnind in bolti fabuloase, o minune de arhitectura literara. si pentru ca-stiu ca o sa sune patetic-te invata ce este dragostea, nu amorul carnal, nici idolatria religioasa, ci dragostea de parinte care creeaza viata intr-o lume moarta.

e prea tarziu sa i-o dau maica-mii, e inutil sa i-o dau lu taica-miu, insa as pune-o pe lista de lecturi obligatorii a tuturor parintilor care inca mai framanta la educatia copiilor lor, poate-poate, o sa inteleaga ca iubirea nu se cumpara cu pantofiori si ipaduri si excursii la disneyland. ci cu.. dar mai bine cititi cartea lu domnu mccarthy, ca a fost tradusa si la noi, drumul se cheama. si da, e mai important decat destinatia.

ps. cartea asta i-a adus lui cormac mccarthy un pulitzer in 2007. semn ca e ceva de capul ei, daca nu ma credeti pe mine.

can-canuri din piata miracolelor

June 3, 2013
dutevino
Leave a comment

masinile se baga una-n alta ca dumicatii pe gatul lui fomila, gogaltz, gogaltz, florenta inghite mii de masini, ploicica asta face ca totul sa alunece mai bine, autocare si camioane si autobuze, taxiuri, motoare si scutere, dubite, toate curg grabite, se-nvart in ringhishpiru din giratoriu apoi se-mprastie-n 7 vanturi. ceva-mi scapa, am eu apa in urechi sau nimeni nu da niciun claxon?, sunt perfect uscata si da, nimeni nu da niciun claxon. nici aici, nici in pisa care incepe brusc, ca o veste proasta ca ai cancer de piele. pe breteaua care coboara de pe autostrada spre oras, se bulucesc masini intr-un numar de contorsionism: 1457 de elefanti, se leganau, pe o panza de paianjeeen, si pentru ca, nu se rupea, in fatza se mai baga 57 de masini, romaneste, ocolind grosu. astia aici, la mare, sunt mai golani, stiu siretlicurile din trafic.

fiind port, apare si negrul parcagiu si negrul care vinde genti chinezesti si negrul care le face pe amandoua si iti ofera si umbrele, nu vrei umbrele? atunci poate margele? nu multumesc dar sigur mi-ar prinde bine niste uraniu pentru urmatoarea mea bomba care va spulbera toate stalurile cu sorturi cu david in cucu gol si coada de a intrare in turn si chinezoaicele care se pozeaza sprijinindu-l in aer sau strivite de greutatea lui si stolul de negrii care te drogheaza cu plastice si..

pe pajistea din piazza dei miracoli, sunt prabusiti supravietuitorii celui mai mare naufragiu turistic vazut vreodata, adusi de valurile de autocare si aruncati pe iarba sunt zeci de copii cu fetze trase, olandezi apatici, nemti incruntati, americani imensi, unii isi recapata puterile si, dupa ce scuipa 18 euro, iau calea cozii de urcat in turn, coada e gigantica, de leopard de zapada, groasa si intortocheata ca un kurtoskalacsi. idee de biznis: negrii ar putea sa vanda kurtosh sau mici, ceva de halit ca pina ajungi sa intri la turn te-mputinezi de foame.

nu stau la coada, prefer baptisteriul, cel mai mare din toata italia zice fluturasu, creat in 1152, pe vremea cind la noi se descoperea delicioasa mancarica de potbal, un domn rupe demn biletul si intru sub cupola uriasa, iaca si amvonul facut de pisaro, alt amvon iesit din mainile harnicute ale lui pisaro, omul avea multe comenzi, “silencioooo”, comanda o voce calda, statia baraie, un cantec in latina se-nalta sub bolta, alearga pe peretii circulari si iese afara prin geamlacul din tavan, spirito santooooo. turistul inghetat in miracolul momentului reporneste greu, ametit, ce-a fost asta?, e paznicul de la fix si si jumate care intra, canta, ne incanta si apoi iese sa urecheze copiii care arunca can-uri de cola pe linga cosurile de gunoi.

si acum? hai la camposanto, muzeul cimitir, facut pe pamant din golgota adus de cruciatul ubaldo, campo santo a fost marea atractie a pisei inainte ca turnul sa-i ia fatza, plin de sculpturi, basoreliefuri si picturi. a fost distrus in 1944 de o grenada care i-a terfelit fatza, acum, o armata de restauratori au reusit sa refaca frescele lui buffalmacco. triumful mortii, iadul, judecata de apoi te ameninta colorat de pe pereti, printre pacatosi si virtuosi sunt celebritatile vremii, un soi de can-can etern, iote draga ca pe francesca au pus-o la aia buni, eu cred ca s-a culcat cu pictorul si uite-l pe spinello saracu, acolo, dezbracat, in stransoarea krakenului, e clar ca nu a dat bani cui trebuia. un soi de rds-antena 1, santaj si idolatrie, out in the open, pe peretii care dau spre curtea interioara unde, intre tufele de trandafiri e ingropata o antena.

catedrala poate fi vizitata pe gratis, popoare se strang umar linga umar linga avonul cui? al lui pisaro, normal. avem si aici moastele sfantului rainieri, sfantul patron al pisei, dinsul a fost ingropat-dezgropat-transat si impartit in jde relicvarii, sa aiba toata lumea parte de-un osulet infaptuitor de minuni. sub orga e madona cu pruncul, salvata din incendiul care a parjolit catedrala in secolul XV si tinuta pret de 400 de ani sub voaluri, nimeni nu i-a vazut fatza, nimeni nu a stiut cum arata pina la omieoptsutesiceva, daca salvau un balustru in loc de fecioara? daca era ca-n celebra istorie de la cutremurul din 77 cind sotul si-a luat de mana sotia si a zbughit-o din cofetaria de la parterul blocului Dunarea doar ca sa observe afara ca a luat alta duduie? puterea credintei este puterea adevarului.

adevarul e ca mi-e foame, credinta mea este ca voi reusi sa evit capcanele turistice, cu meniu turistic, cu pret turistic, cu zambet turistic si voi gasi ceva demn de un om cu sufletul curat care leaga 3 cruci in fatza bosonului lui higgs care se iteste din spatele lui Isus.

Design a site like this with WordPress.com
Get started