Stau la masa linga un australian cu capul mic si creier inexistent, combina niste dumitze cu dracula si ceaucescu si apoi constata ca de acum inainte se va plictisi teribil pentru ca a calatorit in toate continentele existente, ai fost si pe continental breakfast? au cafea si omleta cu sunca, Thorsten isi baga si el limba nemteasca in discutie, are ochii mici si iutzi, ii simti mereu ca doua bube coapte pe fese, daca stai cu fatza te ard in cosul pieptului, a reparat phantomuri in armata undeva in padurea neagra, da’ cati ani fratioare? 26, pai si voi faceti armata in germania, pina acum 2 ani era obligatoriu, rusul arvan se activeaza, el a fost la transmisiuni si Thorsten era inamicul ale carui miscari trebuia sa le intercepteze, pai si, ati interceptat ceva, hohoho, rusul rade ca ursul gadilat la nuci de veveritza, hohoho, am daramat un balon meteorologic.

Klaus e cu copiii la masa din spate, face podu, cu trupul e linga martin care intinde iaurtul pe masa dar cu spiritul e aici, cica 2 militieni in scotia bagau cu radarul pe sosea cind deodata au prins un obiect care o ardea cu o asemenea viteza incat li s-au prajit circuitele aparatului, nea Klause ce dracu-i asta, banc? nu fratilor, e pe bune, si cica militienii au aflat ca era un avion de vanatoare care baga prea jos si au cerut despagubiri armatei pentru radarul crapat, arvan are ochii bulbucati de uimire, militia sa se certe cu armata, nu s-a vazut asa ceva in mama rusie, stai asa zice Klaus, ca asta nu-i tot, armata le-a zis politistilor sa zica mersi ca sunt in viata pentru ca avioanele de vanatoare activeaza automat racheta atunci cind se simt locked de un dispozitiv, noroc ca pilotul vigilent s-a prins ca-i un radar amarat si a apucat sa anuleze comanda, hahahahahaha, Klaus rade multumit ca a luat din nou locul intai la impresia artistica, Thorsten zambeste sternului meu, Arvan e-n soc si-mi spune in romaneste buna seara desi abia a inghitit micul dejun.

Welcome to Jurassic Park, augustin da ordinul de plecare, dupa colonia militarilor de breakfast urmeaza s-o vizitam pe cea a pinguinilor gentoo, hai sarumina pentru masa.

PS. problema cu netul continua. sunt undeva la granita dintre chile si argentina, in chile intreaga regiune e in greva, nu benzina, nu mancarica, internet nici vorba. in 2-3 zile sper sa se rezolve sa pun si eu niste poze acatarii din antarctica. salutari

somewhere over the rainbooooow, lalalaaaaaaaa, good morning antarcticans, augustin are gusturi proaste la muzica si si mai proaste la ore de dat jos din pat oasele batrane ale antarcticansilor, este 6.30 dimineata, soare, 2 balene humpback amusina vasul, improasca aer care condenseaza, jet de mentosana in cola, ne bulucim in barci, sunt din nou linga rusul arvan care imi arunca un “traiasca romania” discret, omul are o inocenta delicioasa care nu cadreaza cu meseria de broker.

Paco ne numara, suntem toti, baga mare, sunt -10 grade da’ cui ii pasa? conduce zodiacul cu mainile goale, pot sa-mi fac bocanci din pielea pumnilor lui, probabil ca ar fi mai caldurosi decat cizmele de cauciuc pe care ni le-au dat de pe vas, am talpicile bocna desi port 3 perechi de sosete groase si acum vad ca o ard patriciu, m-am incaltat cu alianta pnl-psd, cizma stanga-i de-un fel si dreapta putin altfel, amandoua albastre cu talpa galbena dar una are siret, alta nu, una e albastru inchis si ailalta deschis. Alejandro e celalalt biolog de pe vas, are cercel in spranceana si face atac de panica inaintea fiecarui raspuns pe care trebuie sa-l dea, trece pe pilotul automat si da drumul la pomelnicul de interdictii inainte de debarcare: trebuie sa stati la 5 m de pinguini, 20 de m de pasari, daca vedeti o foca mare grija sa nu-i taieti calea spre apa ca va clantzane gamba, nu ascultati muzica in casti ca sa auziti instrutiunile ghizilor-ha, e clar ca exista cretini care-au coborat cu doctor alban in ureche, nu dati biscuiti la balena si guma de mestecat pinguinilor, hoooopa, o spinare gigantica de balena apare la 8 metri-n fatza, se vede treaba ca nu cunoaste regulile, se scufunda fluturand o coada enorma, imi tin respiratia, cliclacclicclac, partzarul australian pozeaza apa, e pinda generala, alejandro vorbeste si nimeni nu-l asculta, ce-o fi atat de interesant ca la inceputul secolului balenele erau pe duca, ca fiecare balena are cantecul ei ca o amprenta cu care-si delimiteaza teritoriul, “casa mea e-un cantec cu acorduri ampleeeeee” zice humpback angela, “sa-i amintiti va rog frumos adresa mea, de va-ntalniti cu fericirea” ii raspunde humpback corina. shhhhht, balena iese iar, pufaie, uauuuu, clicclocclac, alejandro zice ca balenele-s de 2 feluri, cu fanoane si balene cu dinti, doar ultimelor le poti spune varsta, ca deh, se vede la stomatolog dar altfel, nu tu un rid, balena de 40 se tine bine ca una de 20.

apa e foarte limpede si vezi perfect algele si krillul, krillul asta e mamaliga balenelor, focilor si pinguinilor, toata lumea baga aceeasi mancarica, 24 din 24 si tot mai ramine, raaa-luuu-caaaa, din barca din spate silvana imi face cu mana, al dracu nume ii rupe pe argetinieni, toti ghizii se intrec sa ma strige, raluca-n sus, raluca-n jos, raaa-luuu-caaa ai vazut balena, como no? da voi vedeti sticla aia de plastic dintre foci? panica, intrunirea consiliului de indepartare a petului, nu se poate, focile sunt prea aproape si nu se face sa le perturbi dar o sa trimita extractorul mai pe seara, da’ cum de e posibil, ce faceti voi acilea cu gunoiul? complicat, toate statiile trebuie sa-si duca mizeria acasa, asta costa mult, se folosesc incineratoare dar nu peste tot si uite acilisa este o statie de cercetare argentiniana, a iesit omu cu fanta afara si balena a facut un flic-flac, pac, impresionat i-a scapat bauturica din mana, asa e cind ai suflet de vioara.

Welcome to Jurassic Park, doua balene urmaresc vasul, una din ele sare din apa, i se vede tot corpul, burta alba si spatele negru, face un splash monstruos, raaa-luu-caaa ai vazut? what? o baba scruteaza oceanul, ce-i de vazut? mai misto e porcul cu sos de alune din farfurie.

Enzo e din palermo si a facut poze pentru feragano, nu,nu, pentru vivienne westwood si acum sta la londra, ba nu, lucreaza pentru onu si acum face un documentar, n-are treaba cu moda, femeiustile se bulucesc sa-l atinga, sa-si bage capu’n cadru, tot vasul sopteste, stiai ca e faimos, mos, os, s, nu, nu stiam, stiai ca a facut poze pentru cutarica si cutarelu, nu domle, stiu doar ca enzo e macaroana clasica, s-a foit, s-a-nvartit si uite ca acusi are barca lui cu care baga printre iceberguri, are 2 sclavi, cara trepiede si camere subacvatice, prinde pinguinu cind da cu jula la magazinul de peste, vasul e impartit in toata lumea si grupu lu enzo. Silvana vrea si ea cu italianul, e mama-casnica-pictorita din Cordoba, la 48 de ani arata de-ngheti, face yoga, io-ha cum zice marinarul olandez Hugo, ai did ioha meni iars agou, ce-ai facut Hugo?, ioha, e un fel de boala de piele care e cauzata de spraiurile cu freon.

Silvana, ca si Enzo, are cabina cu 2 geamuri si pat matrimonial, 8000 de para locu, 16.000 de dolari cabina, de unde ai bani Silvana? sotu, Dani, e campionu de tir al argentinei, nu s-a calificat la olimpiada de la londra si acusi isi toaca banii investind in economia nationala, chiar, cum v-a venit ideea sa bagati antarctica? ghidul argentinian al cimitirului american e complet uimit, nu a cunocut niciodata un argentinian care sa vrea sa vina in antarctica, daramite doi, imi amintesc cind am vorbit cu Diego-directorul de creatie cu turma de lei de cannes-si i-am spus ca vreau sa plec in antarctica cum si-a dat ochii peste cap si a zis “uaiiiii?”, pai stii natura, explorare, gheata, izolare, pinguini, prostii chica, stai aici si bem si noi o citirica, ne simtim bine, la ce sa pleci acolo sa-ti fie frig?

Pe vas sunt vreo 7 turisti argentinieni, ghidu casei de batrani din florida, silvana cu dani, un nenica impenetrabil, sotia unui masinist venita sa-si verifice sotzul, are proteza dentara d-aia de indreptat dintii si va fi bunica in martie si perechea epocala  susana-nair, profesoara si eleva care a castigat concursul cu titlul “puneti culori pe antarctica” desenand niste pinguini 3d, sa moara mama daca inteleg ce inseamna asta dar juriul a fost convins si astfel micuta, cum ai zis ca te numesti? nair, 17 ani, 18 kile de nuri, te baga la parnaie, a ajuns pe Ushuaia impreuna cu profa favorita, Susana care preda dans, literatura si feminism sau asa ceva. Sa vin in antarctica a fost visul meu zice susana sugand din mate cu nesatz, dupa 2 zile de borat sub scara, uite ca pune pentru prima oara piciorul pe continent, te astepti la lacrimi, te astepti sa recite o poezie, mereu surprinzatoare profesoara susana se pune pe fundul de 52 de ani si tzusti, regresie galopanta in copilarie, se chiraie, se urla, sotia masinistului rage incantata purtata de acelasi fund alunecos la vale, enzo pozeaza, nair sta in cap, silvana plange intr-un colt de fericire sau de frig, don’t cry for me argentina, sotul trage cu ochiul ca deh, asta stie el sa faca.

Welcome to Jurassic Park, cine spunea ca antarctica nu e populata cu mamifere terestre?

PS. nasol cu netu p-acilea, poze primiti cam in 2-3 zile. sper.

Foca leopard naparleste, se scarpina strasnic pe tampla dreapta, are unghii mici si poti sa ghicesti articulatiile degetelor imbracate in manusa inotatoarei, prin fatza sloiul de gheata unde zace trec 5 pinguini in drum spre carciuma, splash-splash, sar agili din apa, foca e satula, se intoarce pe partea cealalta si clipeste buimaca in clicclacurile a 8 aparate, “uauu”, “isn’t it great?”, “che lindo”, cine a zis frate ca vorbirea este un “dar”?

“what are we looking at?” intreaba o baba, hahaha, cine sunteti voi astia de nu stiti la ce va uitati? pensionarii americani se foiesc nedumeriti in barca, asa e, ei nu se uita, ei fac poze acestui animal necunoscut, o barza cu par desigur, cunoscuta barza cu par surinameza inrudita cu broasca elan, andreea e unul din biologii de pe ushuaia, si-a racit gura multe sezoane incercand sa lumineze creierele minione ale turistilor din antarctica, prinde balonul pe picior si se arunca intr-o serie de driblinguri: este foca leopard, focile leopard sunt foarte curioase, musca barcile, crantz, crantz, ia sa vedem ce avem aici, haribo cu aroma de …fructe de padure, maninca pinguini pe care ii asteapta la cotitura, ca politistul bulgar tupilat dupa un sloi, hatz, au cap reptilian si dintii foarte ascutiti cu care rod gheata ca sa poata sa iasa afara sa respire, o ard pe singuratate si-si marcheaza teritoriul vocalizand, excelent, uite foca asta si-a inconjurat 50 de metri patrati cu “mimimimimomomomomamamamamaaaa” si ailalta cu “tutututupopopopo”, daca as fi foca leopard as alege cuvantul “flecushtezt” si mi-as face din el un gard inalt, de vila de pipera, sa nu ma vada nimeni cind naparlesc si-mi o ard cu burta nuda pe sloi.

uau, isn’t it great? isi marcheaza teritoriul australianul japonez gay, clicclac, foca leopard zace rasturnata ca nichita in videoul porno cu tatal copilului dumneaei, sagetata de presentiment o baba trece abrupt de la extaz la agonie “nu-i periculoasa?”. Andreea scutura capul, nooooo, au omorat doar o cercetatoare englezoaica, facea snorkel, foca a prins-o de picioare si a tras-o la fund, baba ingheata, japonezu partzar priveste cu respect blana gaurita, “uat waz rong?” rusu arvan nu poate sa inteleaga, andreea zice ca foca leopard acuzata de omucidere era un adolescent care vroia sa se distreze si n-a stiut ce face, deh, mosii tzatzaie, au uitat cum e sa fii tanar.

Welcome to Jurassic Park, trebuie sa ne intoarcem la vas ca la 12 jumate e masa, foamea are dinti ascutiti si roade stomacele pensionarilor mai ceva ca foca leopard gheata.

 

Capitanu sta prost cu premonitiile, din 4 metri valurile dau in 8 si vin peste barca, fleosc, uda puntea superioara unde enzo si echipa de sclavi cu 13 aparate si 4 trepiede fac poze unor albatrosi muratzi care dau tarcoale barcii, un mos se lupta cu usa, stai tataie inauntru nu vezi ca te zboara vantoasele, baga cu 100-120 de kilometri la ora, ma reped pe scari la vale, fuga-fuga, cu ochii inchisi e mai bine, valurile sparte smucesc vasul, huruie, scartzaie, paraie, serie de cutremure de 7,8 cu replici de 7,7, augustin anunta ca e mai bine sa o ardem pe camere, sa mori tu, deci nu-mi dai voie sa fac scamatorii cu 3 mingiutze in mijlocul salonului, as putea daca tin ochii inchisi. Din 69 de pasageri ajung la masa vreo 20, doctorul constantin arunca pe gatlejuri folii dupa folii de pastile impotriva raului de mare, marele rau de mare, dani-geologul incearca sa ne momesca afara cu un documentar despre shackelton, cine?  un nenic din vremuri cind oamenii erau facuti din titan, promotia lui nansen, scott si amudsen, 15 vieti in pieptul de arama si niciuna irosita, timpuri in care mii de oameni te aclamau pe strada nu pentru ca esti o dizeuza care canta semi-nuda ci pentru ca ai fost omul cel mai aproape de polul sud din istorie.

Traim vremuri jalnice, mi-e greata si nu-i de la tangaj, oamenii sunt mici si ursitoarele au scos din stoc articolul“larger than life”. Vasul coteste, tangajul se muta-n ruliu, Ushuaia smuceste, usile dulapurilor zboara, ma trezesc la doua jumate noaptea, shining, nici dracu pe culoare, liniste, cani de cafea pravalite si mancare imprastiata pe jos in livingul vasului, sir shackleton a bagat cu barca deschisa 170 de mile prin valurile astea, cu panze si al treilea infarct rupandu-i pieptu, incercand sa gaseasca o insula in imensitatea oceanului arctic, a reusit in 17 zile de furtuna si frig.

“good morning antarcticans”, augustin trezeste poporul la 7 dimineata, hodorogii pun proteza si ies sa rada pe punte la soare, am schimbat ruta, suntem mult la sud, in canalul gerlache, furtuna a tinut vasul pe loc vreo 6 ore, frecventa mare a valurilor l-a bagat in sperieti pe capitan, “daca pastram cursu, rupea barca-n doua” zice dani, mosii sunt pe adrenalina, gerald with a gi din iowa maninca 4 tavitze de jar, se da de trei ori peste cap si incepe “ hou far ar ui from polar sarcal? ai ghes iz not far, is cold bat aim ok, is det a sil, uat caind of sil, ai so uans a documentari uere a sil iz duing sili tings”. Lui sir Ernest Shackelton i-a crapat inima in a patra expeditie la polul sud, gerald e mort de mult dar nu stie.

Welcome to Jurassic Park, o gasca de pinguini se urmaresc in jurul vasului, descopar pe un sloi o foca leopard, vad ca are coada taguita si, probabil, profil pe facebook.

Zbanggggg, sertarul zboara, loveste scaunul, impreuna se izbesc de chiuveta, sticla computerului se face tzandari, ruliul e atat de mare incat nu te poti tine pe picioare, valuri de 7-8 metri se sparg pina la puntea de comanda, pastilele nu au niciun efect, tu-i mama ei de viata. Ma urnesc spre micul dejun, japoneza e alba, priveste fix prin geamul stropit valurile care terfelesc vasul in timp ce o baba imbecila rade de ea, ascutzit, ca o hiena, baba are patch, mori, mori acum, baba se-npiedica intr-un hohot, cade pe punte si-si sparge rotula, rahat, wishful thinking. Copiii lui Klaus borasc pe rand in pungile lipite cu scoci de barile de sustinere din sala barului, nici macar nu pot sa ma gandesc la mancare, albatrosi se invart in jurul navei, sa ies sa le ofer pastele cu fructe de mare de aseara? ma intind in cabina si astept sa crap dar surprinzator adorm. Oceanul se linisteste, e soare, Hugo, marinarul olandez ma combina la o supa, clicclacclicclac, un japonez antipatic, usor partzar face 13000 de poze pe secunda cu 3 aparate, hai pe puntea de comanda, avem voie s-o vizitam doar intre 8 dimineata si 8 seara, un ofitzer zice ca furtuna compenseaza vremea frumoasa din ushuaia si ca poate am scapat, poate nu, haoleu, supa urca la omuletz dar numar pina la 43 si reusesc s-o bag inapoi in burta.

capitanul alejandro, drept si brunet, intra autoritar in discutie, are o presimtire ca expeditia asta o sa fie a mai meseriasa din tot sezonul si ma asigura ca nu e superstitios, in spate o capatzana de usturoi e legata cu scoci de un aparat electronic, sfanta icsuleasca, fecioara protectoare a apelor e inghesuita intre cafetiera si termosul de mate, da’ astea ce-s mai alejandro? nu-s ale mele, marinarii le-au pus, ei zic ca daca fluieri pe punte abatzi nenorociri asupra vasului si ca daca-l pune dracu pe pescarus sa se aseze pe catarg iar e semn ca vin vremuri cacacioase, a-ha, eu am vazut doar scroafa urcata-n copac, asta ce inseamna capitane? ca esti din romania, acolo mereu scroafa ajunge in copac, e o chestie de gravitatie.

Augustin strange poporu in burta barcii sa ne spuna care-i treaba cu antarctica, toata florida-si trimite veteranii, gerald with a gi, din iowa e cocosat si stramb de artrita, surd ca maica-mea la rugamintile sa-mi dea niste bani intr-a noua, urla intrebarile “hou far sout du ui gou?”, pina la 65 de grade si ceva, arvan, rusul cu capul cat capacul de buda sare iute “plizz transleit in celsius”, e muppets curat, sare fashu pe mine de veselie, gerald e de neoprit, “hou meni mails from polar sarcal?”, vorbeste ca forrest gump, ceilalti mosi se foiesc ofticati, vor si ei sa puna intrebari, la ce ora e masa, de ce nu-i suna copiii, cum a trecut timpul, cind a iesit din moda parul permanent. Augustin zambeste stramb, ii arunca lu gerald un 170 de mile, si cu mana stanga presara dibaci niste porumb pentru gainile americane: cica iarna in antarctica nu prea-i de iesit din casa ca-s -60 de grade celsius, rusii de la Vostock au inregistrat chiar un -89, “ai ghes det itz priti cold” concluzioneaza gerald, vanturile baga cu 200 de kilometri pe ora, prind viteza pe domurile de gheata care strivesc continentul si-l izoleaza de orice urma de caldurica de la pasarica venita din nord, “hou maci iz unzar wazer?” arvan se lupta cu engleza, laocoon inlantzuit, grosimea calotei de gheata e in unele parti de 5000 de metri si tine 1 kilometru de pamant sub ocean, scoate capu doar lantul transantarctic si niste pietre din peninsula antractica unde-i mai caldutz.

Mosulanii isi sug multumiti protezele, le place aici la arctica, nu frate, asta-i antarctica, eee, uatz da difrans? augustin trece pe scheme pentru retarzi: PeNeul e apa inconjurata de continent, PeSeul e continent inconjurat de ape, in nord au mamifere, iaca ursu polar, iar in sud au pinguini dar n-au mamifere pe continent, de fapt n-au nimic, nu stiu din ce traieste tzantzarul fara aripi care a fost descoperit de curand tarandu-se in zapada, la -60 de grade, “ai ghes hi’s not cold”. Nu Gerald, traiti-ar intuitia, nu-i e frig, nici mie, doar merg in sud, e vara acolo, februariele lor e augustul nostru. Welcome to Jurassic Park, acum ca stau cu ei la masa, va spun sigur ca dinozaurii exista si vorbesc engleza.

Veronika isi face loc cu greu prin grupul compact de mosi, maini descarnate apuca tremurinde paharul de sampanie, cheers, cheers, au ajuns la capatul lumii inainte de capatul vietii, sunt impaturiti in geci groase si poarta bentite de lina desi in barul vasului sunt 25 de grade, 2 cocalari, ea bronzata si cu buze subtiri, el fatza de soarece baga repede sub nas niste somon infipt intr-o scobitoare, augustin n-are par dar are sharm, e team leaderul expeditiei, hahaha, expeditie, la numarul de cadavre norteamericane, Ushuaia e mai degraba luntrea lui Caron.

O mana pentru tine si o mana pentru vas, doua maini pentru vas ar fi si mai bine ca sa nu-ti rupi gatul pe scari, augustin baga spaima in primele 10 minute in popor, ca sa ajungi in antarctica dinspre america de sud trebuie sa traversezi drake passage, cele mai aprige ape din lume, valuri de 4-5 metri sunt normale, paturile au bare metalice ca sa nu zbori pe podea in timpul somnului, care somn? poate cineva sa doarma? mosii sigur pentru ca au patchuri speciale antiraudemare, se gasesc numai in state, cu reteta, muritorii de rand merg pe mana lui Constantin, medicul armean al vasului care da pastile cu pumnul, barmanul chilian ma sfatuieste totusi sa ma fac praf ca sa nu mai fac diferentza. Cabina e in burta vasului, fara hublouri, ma simt ca gepetto in pantecele balenei, impart baia cu o japoneza asexuata care habar n-are boaba de engleza si o chinezoaica de california care o arde in pantaloni scurti si jampiere, atentie mare la usa zice augustin, cand tangajul te darima de pe picioare tinzi sa te prinzi de rama si zbang iti vine usa peste degete, maini strivite, asta e cel mai frecvent accident pe vas. Daca scapi cu manutzele intregi poate reusesti sa inhatzi la timp o punga atunci cind iti vine sa vomiti, e interzis sa borasti in chiuveta ca o infunzi, sunt aproape cacata pe mine de frica si cind mi-e lumea mai draga Patricio imi sopteste generos la ureche cum functioneaza raul de mare: corpul crede ca este otravit pentru ca tu nu vezi miscarea dar urechea interna o sesizeaza si atunci iti spune sa elimini ce-ai halit, deci d-aia vomitzi, ma simt ca inaintea unei sedinte de chimoterapie, o sa fie nasol dar o sa te faci bine, o sa dureze doar 2 zile, cit de rau poate sa fie?

Augustin isi termina pomelnicul de nenorociri si-l prezinta pe “aurelioooooooooo”, capitanul zambeste stanjenit si spune ca-l cheama de fapt alejandro, hahaha, e primul lui sezon in antarctica, not very reassuring, ne linisteste, Ushuaia e un vas meserias, pluteste si cu salile motoarelor inundate, da’ totusi daca vine valu’ ala de 12 metri, ce ne facem fetelor? alejandro zambeste superior, mereu exista plan B si oricum nimeni nu se scufunda in 5 minute, de fapt hai sa exersam cu totii abandonarea navei, alarma, tzusti in cabine de unde urcam cu vestele de salvare pe noi, geci, caciuli, manusi, fulare, sir indian, nu iesim la numaratoare, unde-s madamele de la 516, 2 babe nemtzoaice apar tacticoase, bagau shlafan, was iz the problem? ne oprim in fatza unor barci cu aspect de submarine, daca e nasol ne baga pe toti inauntru, avem mancare si ne incalzim unii de la altii, supravietuim citeva zile pina ne-or gasi, Hector, managerul vasului intrerupe circul si ne cheama la masa, the last supper, ha? Mosii se reped in restaurantul cu scaune batute-n cuie de podea, baga-n ei spaghete cu creveti, deja nu-mi miroase a bine, cu juma de gura spun welcome to jurassic park, sper sa merite tortura asta.

In fatza biroului de informatii despre antarctica urla muzica, guns and roses, paradise city, un pinguin imbracat intr-un costum de pasla murdara se chinuie sa momeasca niste turisti sa-si faca poze cu el, e mizer ca o curva de tufe de pe linga breaza, ii fac concurentza niste chioshcari care incearca sa ma cocleasca hai cu tata, iti arat faru, trenuletzu, pinguinu, puscaria, nu fratelo, vreau antarctica. Intru in birou, 5 sobolani trebaluiesc la computere, caut eye contactul, nu-i nicaieri, miros a backpacker, a hosterie ieftina, o duduie se misca, bag accentul de oxford, imi da o lista de companii care fac tururi, vezi ca e una-n deal care baga reduceri, uite un flyer, e din 2007-2008, cica atunci a fost anul antarcticii, care din ele, poftim? 2007 sau 2008? nimeni nu raspunde, nimeni nu rade, gracias, chao, sobolanii isi misca doar manutzele, limba le-a fost probabil taiata pentru ca au bagat-o-n fundu nepotrivit.

Agentia zice ca da mai ieftin, doar 3900 de parai, sffffff, ma foiesc, incerc o negociere, soptesc un 2500, blonda pufneste, pleaca chica de aici, 3990 la antarctic dream azi, 3900 la ushuaia maine si 3700 pe 26 la alt vas cu nume dubios, activez pana speciala de scarpinat canalul lacrimal, nu tzine, pun coada-ntre picioare si incerc o discutie facetoface cu baietii de pe antarctic dream, vasu e mare gras si rosu-n port, sunt aproape, merg hotarata, am treaba, hai ca am trec..un paznic urla dupa mine, unde e biletul, ha? n-am prietene, dar daca ma lasi sa schimb o vorba cu domnii cu visul antarctic o sa am sigur, ma intoarce, incerc sa-l shpaguiesc, dracu’ de incoruptibil, nu vrea.

Ma intorc la hosterie, n-am dormit de 32 de ore, ma doare gatul, inghit un paracetamol si scriu direct mailul care imi aduce reducerea de 1800 de dolari-fara call to action, fara semnul exclamarii, fara majuscule- la 8 dimineata manageritza nemtzoaica suna cu lacrimi in gatlej, hohoho, imbarcarea e la 4. Vasul Ushuaia e in port, albastru, trec pe linga nasolul care m-a oprit cu o zi inainte, uite taticule biletul, caramba, o coloana de cadavre cu accent american se bulucesc la imbarcare, sunt vie, sunt aproape tanara si merg in antarctica. Welcome to Jurassic Park, brrrrrrr, scott, shackelton, amudsen, domnilor… sosesc.

Zborul spre tara de foc e la 4.30 dimineata, iesi din carciuma, sari in taxi si ai ajuns in alta carciuma, vechiul aeroport din buenos duduie de lume, niste americani isi rup limba intr-o spaniola hilara, donde ies el wuelo de ushuaya, vreo 20 de evreice se tavalesc pe podele, scannerele de bagaje sunt inchise, o coada enorma de cetateni in bocanci si geci cu gluga imblanita se imbulzesc plini de speranta in fatza unui nene cu chipiu care autoritar inchide culoarul catre portile de imbarcare, concomitent 4 sugari incep sa raga, totdeauna am banuit ca mamele ii ciupesc ca sa treaca in fatza, unde in fatza duduie ca e inchis, e 3.45 si astia nu dau drumul la banda iar cind o fac in sfarsit merge numai una, deh, doar n-o sa trezesti omul muncii argentinian la 4 dimineata, abia s-a culcat. Ajung in avion si stam si stam si stam, muzica de lift, un grup imens de francezi se buluceste zgomotos, au gresit avionul dar un ciobanas i-a adus pe calea cea buna, linga mine o japoneza pune capul pe masuta si dusa-i, 3 ore jumate nu misca, turbulentele ii lovesc tampla de plastic, ciac-cioc-ciac, ramine chircita pina la aterizare, 20 de grade mai putin decat in buenos, aeroportul arata ca hotel “teleferic”, niste domni cu manusi ma cauta-n poseta, terorismul cu licheni e temut aici, bine am venit in ushuaia, capitala malvinelor. Adica Falkland, insulele ocupate de englezi prin omieoptsutetreizecisiceva, pierdute pentru cateva zile in 1982 si recuperate de la argentinieni dupa o bataiutza sora cu moartea, prin noiembrie niste veterani argentinieni stateau cu mana intinsa sub balconul presedintei, poate poate o pica ceva, au avut noroc ca printzul William s-a gandit ca e o idee buna sa inspecteze bazele militare englezesti acum, hap, ciocan in degetul mandriei argentiniene, auci, veteranii tzusti din strada in budoirul puterii, e nepermis, malvinele sunt ale noastre, si ce daca ati castigat razboiul, asta nu schimba nimic, sunt ale noastre, in portul din Ushuaia un afis interzice accesul piratilor britanici, daca iti dai patchul de pe ochi jos si iti schimbi carligul cu o mana bionica banuiesc ca totusi te lasa sa intri.

Inclinat intr-o rana remorcherul san cristofer zace-n port asteptand ora cind ushuaienii o sa lase jos furculitele cu care vor sa scarmene ceafa englezeasca si o sa-si faca ordine-n pravalie, a fost lasat din ‘57 pina-n 2000 sa se descompuna pina cind din matze a dat p-afara un lichid negru, cleios, hooooopa, si-au zis argentinienii, ce sa fie, ce sa fie, iaca 40.000 de galoane de petrol pe care le-ati lasat 43 de ani  la pastrare.

Welcome to Jurassic Park provincia tierra del fuego, temperaturi de suedia si temperament de romania.

Ultimele doua posturi nu au fotografii pentru ca la 4$ minutul de internet m-ar fi costat 80 de parai sa uploadez o poza. Sunt in Drake Passage, in drum spre Antarctica, urmatorul post cu poze si tot tacamul il veti citi pe 26 februarie.

Cu voma-n gat, a dvs. Feher.

 

Design a site like this with WordPress.com
Get started