Anul trecut a murit ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad.
Bătrânii spun: era un patriot, un luptător, dacă nu era el, eram și acum sub cizmar. Bătrânii zic: dacă nu era el, ne ocupau rușii.
Bătrânii subliniază: dacă nu era el, ne luau ungurii Transilvania și bulgarii ne furau castraveții, ca Iugoslavia ajungeam de nu era el.
Bătrânii ne reamintesc triumfal: dar a fost el.
El, generalul, patriotul dar, totuși, securistul avea un fiu. Fiul lui trăiește și muncește, ca și tatăl său, pentru țară. De 15 ani neîntrerupți, indiferent de guvernare, fiul fostului șef al Securității muncește la Corpul de Control al Guvernului.
A fost acolo începând cu Năstase, a trecut prin Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș și cei trei trandafiri care i-au urmat acestuia după alegerile din decembrie 2016.
Dacă e ceva cu care sunt de acord cu Dragnea Liviu Nicolae este afirmația că Securitatea conduce țara. Da, telefoanele sunt ascultate, da, există protocoale de colaborare între SRI și parchete (încă de pe vremea colegului împușcat în eșarfă), da, avem tone de mandate, mult mai multe decât media europeană.
Securitatea trăiește în fiecare partid politic din România, Securitatea a infiltrat partidele noi, Securitatea mărșăluiește la Pride dar duce crucea și alături de Noua Dreaptă, Securitatea ia bani de la Soroș și organizează festivaluri de artă și design dar și mănâncă mici și râgâie la serbări populare, Securitatea are firme de publicitate dar și de salubritate, are televiziuni mereu aproape și linie directă cu Dumnezeu prin intermediul preasfinților, Securitatea e în consiliile locale și în cele de administrație, în Academie și în asociațiile de locatari, în coaforuri și mânăstiri.
Securitatea scrie discursurile lui Dragnea dar și pe ale lui Orban, Securitatea alege iile Olguței, Găbiței și Vioricăi, e în succesul analfabeților și în victoriile precupeților, scrie listele de doctoranzi și numește directori de muzee.
Securitatea nu mai este de mult timp o instituție în România.
Este fundația pe care a fost construită societatea noastră post-comunistă.
Fără fundație, se dărâmă întreaga Românie.
Nu ai cum să zici toți acoperiții să iasă la lumină, bre Căline.
Nu e destul soare pe cer ca să arate marea de descoperiți. Nu ar mai rămâne îndeajuns de mulți oameni pe lângă care să întemeieze măcar un comitet de numărat descoperiții.
Securitatea e indestructibilă pentru că Securitatea suntem noi.
Și cum te poți apăra de tine însuți?

Acum 2 ani am scris asta. Se leagă bine de victoria Simonei Halep și de caftul care s-a dat pe cupă între PSD, Iohannis, A3, PGB și alte instituții ale statului român.

Cu mâinile pe podea, capul în jos, un vârf de picior ridicat în aer și celălalt picior fixat temeinic în covor, așteptam aplauzele și notele de 9,78 sau măcar 9,56 care să mă trimită pe podium după evoluția la sol. Eram sedusă de Emilia Eberle levitând în șpagat pe “Sanie cu zurgălăi”, suspendată ca un mic Harrier, cu motoarele turate la maxim, decolând și aterizând precis și grațios. Peste 3-4 ani, mutată la bloc, în mușuroiul de copii de muncitori lăsați cu cheia de gât, ne-nvârteam amețitor pe bătătoarele de covoare și nădușeam încercând salturi mici pe bârna de pe pista de PTAP. Nu cred să știu vreo fetiță care să nu fi vrut să fie Nadia sau Ecaterina Szabo sau Teodora Ungureanu.
Sătui de Ștefan, Mihai și Eminescu, am căutat să-mbogățim trista noastră dietă de figuri inspiraționale cu sportivi. În sport e mai puțin loc de politică, ne spuneam. În sport încape mai puțin subiectivism. Sportul șterge originile nesănătoase, îmbracă în pantaloni scurți și sărmanu și chivernisitul, și hoțul și vardistul.
Gimnastică, fotbal și tenis, box și haltere și atletism, handbal și înot. Copiii și părinții lor, strânși într-un vis comun ca un meniu cu un singur fel, fugeau din frigul umed al apartamentului spre olimpiade și campionate, spre bani și glorie, podium și imnuri cântate pe marile stadioane ale lumii.
Bani și glorie. Și recunoaștere.
O nevoie permanentă să subliniem că totuși, în ciuda comunismului și a Canalului, în ciuda lașității și a sărăciei, nu suntem ultimii oameni. Dacă am fi fost ultimii oameni, nu am fi putut să dăm un tenismen ca Ilie sau să inventăm nota 10 în gimnastică sau să fim puternici ca Nicu Vlad și vicleni ca Dobrin. Nu suntem clar ultimii oameni, că îl avem pe Gațiu și pe Maricel și pe Virginia.
Odată cu apariția noii galerii de modele, Gigi și Nuțu, Mutu și Mazăre, Bianca, Zăvoranca și Bahmuțeanca, sportul s-a mutat în cafenele, șaormării, televiziuni de apartament și bordeluri.
Sportivii români și performanțele sau eșecurile lor reușesc cu greu să își facă loc în headlineuri, trecând prin liniile de front minate cu maneliști, starlete tv, curviștine și copilași de securiști.
În ultimii 20 de ani, mândria națională nu s-a mai sprijinit pe performanțele sportivilor ci a fost luată pe genunchi și crescută cu pufuleți și pâine cu cartofi de Vadim, Funar, Păunescu și Dan Puric, iar acum, când e mare și i-au dat țâțele, a fost preluată de Ponta și PSD.
Ignorat, uitat sau folosit doar în campanii electorale, sportul românesc malnutrit și subdezvoltat putrezește într-o debara, ca o maimuță cu talgere cu blana mâncată de molii.
Și dacă până acum, când cotrobăiam după o damigeană sau o pereche de pantofi, dădeam peste maimuța cu talgere și ne minunam că încă mai merge, acum am descoperit că s-a stricat. Pentru prima dată în ultimii 50 de ani, echipa de gimnastică feminină a României nu s-a calificat la olimpiadă. Antrenorul Bellu spune că, dacă se caută un țap ispășitor, el se oferă.
Într-o țară de oi, porci, vaci și câini, cine are nevoie de un țap ispășitor?
PS. Iată și o explicație mai puțin sociologico-metaforică dată de jurnalista Emilia Șercan:

Faptul ca echipa feminina de gimnastica a Romaniei nu participa la Jocurile Olimpice este rezultatul jocurilor politice teribile facute in sport de catre Gabriel Oprea si acapararea Comitetului Olimpic Sportiv Roman (COSR) de gasca si acolitii lui. Acum doi ani, Alin Petrache devenea presedintele COSR in urma presiunilor si jocurilor facute direct si pe fata de Gabriel Oprea, pe atunci pe cai mari, vicepremier si ministru de Interne. Contracandidatul lui Petrache a fost atunci Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor DIN LUME. Cu toate astea, Bellu nu a avut nicio sansa in fata manevrelor lui Oprea si Petrache. 

Haideți vă rog să le luăm pe rând.
Au fost cheltuite jde milioane de euro pentru ca oamenii aceia să fie aduși la București. Nu a fost un miting ci Cântarea României.
Întregul aparat de partid, al celui mai mare partid al țării, a fost pus la treabă: liste, autocare, apă, toalete publice, scenă, difuzoare, stegulețe, pancarte.
Nu avem de-a face cu o victorie a PSD-ului și o înfrângere a ineptei opoziții, incapabile să ajungă la sufletul oamenilor simpli prezenți în piață.
La sufletul oamenilor simpli care au fost ieri în piață nu ajunge decât popa, rachiul ieftin și Simona Halep. Și cum popa face politica PSD-ului, rachiul ieftin îl dă PSD-ul și Simona Halep nu zice: domnule Dragnea, aș dori să nu mă mai folosiți pe post de butaforie la circul dumneavoastră electoral, sufletul oamenilor din piață este cu PSD-ul.
Opoziția știe acest lucru. Opoziția nu poate să-și risipească resursele puține, infim mai puține decât ale PSD-ului, încercând să câștige bătălia cu Biserica sau generozitatea aducătoare de ciroză a partidului lui Ion Iliescu.
Și prin opoziție nu spun nicio clipă PNL care, poate unii dintre voi au uitat, este formațiunea care a creat oximoronica mutație numită USL. PNL nu este opoziție, PNL este partidul care ni l-a dat pe domnul Tăriceanu, cel care, împreună cu Dinu Patriciu, a tras covorul de sub picioarele PNL-ului lui Câmpeanu. Tot PNL (cu tot cu nea Călin, întors la sânul mamei) a spart Convenția Democrată în 2000, aruncându-ne în brațele domnului Iiescu pentru a treia oară.
Opoziția adevărată, USR, Cioloș și cine Dumnezeu o mai fi pe aici, dacă au niște strategi buni, poate au norocul să fie sfătuiți că nu are rost să-și tragă cizmele de cauciuc și să meargă la cârciuma din Dăbulenii din Deal să afle care-i necazul lui nea Dorel, ci mai degrabă la Glastonbury, la festival. Căci acolo sunt băieții ăia care au zis: mă piș pe el de vot, acolo sunt procentele celor care au pus egal între ananași și porci spinoși spunînd că ambii sunt fructele dragostei.
Opoziția adevărată trebuie să se gândească numai și numai la oamenii ăștia, care au stat acasă cu mâna pe ouă, să-i facă să și-o mute pe ștampilă căci altfel, după cum a zis Dragnea aseară: vom veni mai mulți și nu vom mai pleca.
Ăsta e singurul lucru pe care trebuie să-l facă opoziția.
Să continue să joace șah, chiar dacă moașele de net spun că trebuie s-o dea pe table. Să continue să se spele pe dinți, nu să ia o gură de țuică anti-tartru. Să înceteze cu ipocritele autocritici: vaaaaai, suntem prea elitiști, ne-am îndepărtat de popor și d-aia au ajuns ăștia în poala PSD-ului.
Zice un domn al cărui articol l-am citit azi pe facebook:  Omul vrea să simtă că are putere și alternative, chiar dacă în realitate nu are. Poate că ar vrea să fie ajutat și poate că de aceea se aruncă la brațul întins al primului baron local dispus să nu-l ignore cinci minute. Nu știu, zic și eu. Este intoleranță, este dispreț… omul de rând simte chestiile asta.

Omul de rând nu simte nimic. Altfel și-ar da seama că PSD este partidul care-l disprețuiește cel mai tare. Partidul care îl tratează ca pe-o vită, care îl umilește când îi aruncă 7 lei în trocuță, care îl înghesuie ca pe o oaie în TIR-uri și îl aduce la București, care îl desparte de copiii lui, siliți să plece la muncă în străinătate.
Dar omul de rând nu înțelege nimic.
Și, de aceea, opoziția nu trebuie să-și bată capul cu omul de rând, nu trebuie să replice, ipocrit, atenția pe care i-o acordă PSD-ul omului de rând. Nu trebuie să își smulgă părul din cap urlând: vaaaaai nouă, sunt două Românii!!!
Și știți de ce?
Pentru că sunt nu două ci nouă Românii. Și șapte dintre ele nu au ieșit la vot. Ignorând aceste șapte nepăsătoare Românii, aruncându-ne să cucerim mulțimea văzută ieri în piață, nu facem decât să ne încăpățânăm să mâncăm supă cu bețișoare.
Abia acesta-i elitism.

P.S. Am adăugat aici răspunsul dat unei prietene bune care spune că nicio șansă să aduci tinerii la vot cu un discurs anticorupție.
Aseară în piață nu au fost doar bătrâni ci și tineri, ambele categorii de vârstă fiind descrise de același cuvânt: needucați. Sub cuvântul ăsta intră și sărăcia, și nesimțirea, și cocălăreala, și marginalizarea, și credulitatea, și prostia, și dorința de a arde etape, și tupeul.
Eu nu aș împărți electoratul deci pe criterii de vârstă sau pe venituri, pe urban sau rural. În cartea lui Oliver Jens Schmitt despre Corneliu Zelea Codreanu, este descrisă tracțiunea populară generală pe care o avea acesta. De la machidoni, la ardeleni, de la muncitori, la popi, țărani, politicieni cu ștaif și elite culturale, toți au fost aduși împreună de gravitația Căpitanului. Același lucru este valabil pentru Opoziția pe care sper să o avem. Să reușească să găsească un om, așa cum este Vlad Voiculescu , care să fie capabil să vorbească pentru toate urechile, nu numai pentru cele ale hipsterilor cu 2 facultăți, 3 masterate, vegetarieni. Nu că asta ar face acum.
Ce m-a deranjat la textul scris de colegul blogăr citat mai sus erau acuzele aduse opoziției, oricare ar fi ea, că nu merge la sat să îi spună țăranului ce e cu UE și CCR și alte concepte care îi sunt necunoscute omului simplu.
Asta mi se pare o tâmpenie. Țăranul știe ce e aia HOȚIE și cu toate astea votează un hoț, că vorba aia, și el, țăranul, a furat și nu e nimic rău să furi.
Aici e blocajul. Că avem țăranul ăsta căruia nu îi pasă de mesajul anticorupție, de ce i-ar păsa, este complet amoral. Cum îl câștigi pe țăranul amoral? Fiind mai hoț decât el.
Vrei să intri într-o competiție de ciordeală cu PSD? Și să zicem că vrei, tot nu ai nicio șansă. O să pierzi. 
Deci mai bine încerci să-ți trezești sictiriții din sictireală, să-i pui să se caute prin buzunare să vadă dacă nu cumva le-a furat PSD-ul niște bani ca să plătească un miting la București și să speri că, odată câștigată puterea, nu ești la fel de inept și neajutorat ca CDR-ul lui Constantinescu.

În 1990 au folosit metoda MEBO. Poporul a fost împroprietărit. În față la Modarom și-n piață la Steagu găseai de vânzare hârtiuțe, nu orice fel de hârtiuță ci una care arăta că ai 0,00000000008% dintr-un strung de la fabrica de scule Râșnov, puteai să cumperi pe nimic pachetele ăstea de acțiuni, lumea vorbea de FPP și FPS, consiliile de administrație țineau ședințe, anunțau profit și tu, proprietarul acțiunilor, primeai dividende; erau buni banii ăia căzuți din cer, îți luai niște pantofi din ei sau chiar puteai să plătești tacâmu la nunta nepotului.

Straniu cum taman acum, în capitalism, înțelegeai ce a vrut să spună comunismul cu șlagărul: fabricile, orașele, palatele și pădurile, lebedele și peștii, urșii și mieii și albinele, cărămizile și șuruburile sunt toate ale noastre, ale oamenilor muncii.

Nu mai erau doar ale partidului și ale lui Ceaușescu, mânca-l-ar viermii, ci acum erau ale doamnei Nuți din Fetești și ale lui Nicu din Odobești, cu toții împroprietăriți cu MEBO de FSN care era altceva decât FPS sau FPP, dar cumva tot un fond, un fond de politruci și securiști strânși laolaltă de tovarășul Iliescu și de tovarășul Roman și de tovarășul Brucan.

Fabricile s-au închis, uzinele au fost demolate, combinatele au fost vândute, doar câteva au mai rămas vii, de interes strategic într-o zonă flămândă după energie, dar nimeni nu era atent la ele că ăstea nu fuseseră privatizate prin metoda MEBO, nu. Ele erau de interes național, statul le ascunsese în borsetă și borseta o ascunsese sub tricou și tricoul și-l băgase în pantaloni. Și astfel dracu știe ce se întâmpla la Nuclearelectrica sau la Hidroelectrica sau la Petrom altceva decât ce era vizibil cu ochiul liber: sere în care creșteau cefele și pântecele membrilor consiliilor de administrație, niște oameni care fuseseră în FSN și apoi trecuseră la FDSN și apoi la PDSR și apoi la PSD și unii intraseră în PD și apoi chiar la PNL. Să nu mai spun de UDMR și de PNG sau PRM.
Dar ce făceau ei acolo, la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica sau Petrom?

Făceau bani pentru tine băi, săracule, făceau bani pentru țara asta frumoasă unde am avut cu toții norocul să ne naștem. Făceau bani din care își făceau vile și își luau limuzine deci aveau nevoie de constructori, grădinari, șoferi, cameriste și bone pentru copii. Creau deci locuri de muncă pentru tine băi, săracule.
Asta făceau ei în timp ce noi descoperisem vacanțele în Grecia și promoțiile la hârtie igienică de la Lidl.

Iar acum s-au gândit că e cazul să nu se mai gândească la tine băi, săracule. Ție ți-au dat MEBO, ți-au dat FPS și FPP. Dacă nu ești acum ca ei înseamnă că ești și prost, nu numai sărac.
Și pentru proști nu merită să faci nimic.
Pentru deștepți s-a înființat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.
FSDI.
Aici au strâns, într-un singur pumn, toate prăvăliile ăstea profitabile. Și cefoșii care începuseră să creadă despre ei că sunt de capul lor, că pot domni fără să dea socoteală partidului care i-a pus acolo, ei bine cefoșii ăștia o să fie tunși de ceafă.
O să piardă tresa burții căpătată în cei 29 de ani de servicii aduse fondului securiștilor și politrucilor români, o să fie înlocuiți cu oameni obedienți care o să se gândească mai întâi la Dragnea și apoi la familia lor.
Și astfel, partidul o să controleze singurele și cele mai profitabile companii care mai există în România și nu va da socoteală nimănui ce face cu ele pentru că FSDI este al lui, al partidului, nu al poporului.
Poporul a avut MEBO și l-a stricat.
Poporul nu mai primește nimic că e prost.

Undeva în Victoriei, un condamnat penal la 8 ani de închisoare își face planuri să deschidă primul și, totodată, cel mai mare muzeu al hoției din lume.
Republica România.

Colonelul e trecut prin multe. Are capul mare și plin de planuri, uneori, când se ridică de la masă, îi cad scheme și tactici din buzunare. Odată, acum vreo 7 ani, și-a scos dintre măsele cu-o scobitoare informația sâcâitoare că Daniel Morar nu e tocmai omul cel mai de treabă. Apoi, i-a venit pe gât, așa cum îți vine gaz când torni cola peste mititei, că nici Băsescu nu e vreo ușă de biserică. Era 2011, eu m-am mirat de ce a zis Colonelul și mi-am zis că poate o fi de la gastrita care îl sâcâie.
Timpul a trecut, acum vreun an, Colonelul a avut o criză de bilă. Mi-a zis că ne-a luat dracu, ăștia salvează trădători, îi fac șefi de catedre pe la universități cu ștaif, îi pun să predea securitate națională.
Era demoralizat Colonelul și povestea asta cu protocolul i-a dat un șut în ficat și mai dihai. Mi-a zis așa: știi de ce a fost nevoie de protocol cu parchetu? Pentru că parlamentul a refuzat să creeze un cadrul legal. A refuzat deci să ne dea furculiță și cuțit, a trebuit să mâncăm ca sălbaticii, cu mâna și acum ne spun că nu avem maniere. Am lucrat așa sub toți, de la Năstase încoa, așa am lucrat și acum se arată uimiți impostorii?
Iliescu a făcut un sistem.
Băsescu, parte a sistemului lui Iliescu, a destructurat sistemul acestuia din urmă și și-a creat propriul sistem.
Sistemul lui Băsescu a dat jos camarila lui Iliescu și a creat-o pe a lui.
Constantinescu sau Iohannis sunt incapabili de dat jos ceva. Sunt cadre didactice, nu au forțã sã deschidã un borcan de gogonele.
Iar Dragnea, adevăratul președinte actual al României, de fapt despotul care dictează ce și cum parlamentului și guvernului, care trasează politici fiscale, de politică externă, și strategii economice pe termen lung, este incapabil de construcție.
El are doar un târnăcop și cu el lovește orb, încercând să-și taie drumul către ….
Ce vrea Dragnea?
Are de toate. Curtea Constituțională în buzunar. Parlamentul în șosete. Guvernul îi stă la șale. Cu BNR se poate înțelege dacă știe ce să-i dea lui Mugur.
Tribunalul poate să amâne încă 892 de ani o decizie în privința lui. Vine vara, mai vedem la toamnă dacă domnul Dragnea va fi eliberat. Și va fi eliberat, că doar e nevinovat, nu a făcut nimic din ce oricare dintre noi nu ar fi făcut.
Colonelul are ulcer.
Zice că se apucă de pictură, asta ajută.
Sistemul lui Băsescu, corupt și bolnav, mergea. Era ca o furculiță cu liță în ea cu care totuși prindeai bulgarii. Acum, Băsescu și-a trădat sistemul pentru că acesta este folosit împotriva creatorilor lui. Împotriva lui.
Dar nu există un sistem mai bun.
Și Dragnea nu construiește unul.
E Ginghis Han Dragnea. Călare pe căluțul lui mic, din Teleorman, singura lui strategie e hoarda.
Pe 9 iunie, în cămăși albe, hoarda se va revărsa în București. Pionierii revoluției morale a României vor fi în stradă.
Pe vremuri cămășile erau verzi.
Pe care dintre ele se vede mai bine harta transpirației?
România 100, asta ar trebui scris pe harta transpirației.
Un popor de transpirați veniți să susțină omul cu târnăcopul care le dărâmă țara.