A doua retragere aureliană
Lipit pe ușa de portbagaj a unei mașini japoneze străvechi este un abțibild care zice așa: No airbags. We die like real men.
Acesta trebuie că este motto-ul nostru, al ăstora care încă ieșim ca boii în stradă și nu mai avem niciun alt subiect de conversație decât PSD. No airbags, murim ca bărbații adevãrati și ce moarte este mai frumoasă decât aia a bărbaților care se izbesc frontal de o mașină cu alți bărbați care însă au airbaguri?
Eu nu știu nimic mai demn. Și mai stupid. Dar asta suntem noi. Stupizi în dorința demnă de a respecta legea.
Citind postul despre Tudose scris anul trecut pe vremea asta îmi dau seama că poate asta este singura noastră ieșire respectabilă din istorie. Proștii sunt bravi pentru că proștii nu știu ce e aia pericol.
PSD ne va supraviețui.
Nouă, tuturor. PSD ne va supraviețui într-o țară populată cu vietnamezi, indieni, filipineze, sirieni, palestinieni și afgani importați de Daea și Dăncilă să nu mai râdă atunci când vorbesc ei.
Orice om îi place respectul.
Chiar și proștilor fără airbaguri.
Când era mic își lua bătaie de la băieții de la bloc. Era greoi, cu picioare mari, cu mâini neîndemânatice care nu știau să se închidă în pumn. Se mișca nedemn prin ceata de copii, un mamut încolțit pe care îl călăreau toți liliputanii vecini, diiiii Mihăițăăăă, diiiiii.
Se uită în oglindă, îngrijorat. Abia așteaptă remanierea din ianuarie, să se retragă undeva la Brăila, să meargă la pescuit, să bea cu vecinii o vișinată în iulie, sub o boltă de viță.
Lucruri mici care fac viața frumoasă.
Mai e puțin. Mai trebuie să se prefacă încă 1 lună, să ia parte la ședințe fără urmări cu oameni fără umbră, să risipească aceste ore de serviciu aprobând sau promițând că va face totul posibil sau că se va interesa sau că va lua măsuri sau tăcând, așteptând ca un om mic, d-ăla care îi suflă în cască, să îi spună ce…
View original post 663 more words
feher 