ayaan are 53 de ani, 2 fiice: cea mare de 20 de ani, mezina de 16 si o teorie spectaculoasa despre pensie. zice ayaan ca, odata ce va fi prea batran ca sa impinga cheile de la camere peste tablia fals-marmorata a receptiei, o sa ia bani de la banca si isi deschide hotelul lui. sau poate un restaurant. pentru ca nu vrea sa fie o povara pentru fetele lui, care o sa aiba si ele vietile lor.

teoria lui arata a meteorit, picat in tunguska creierului meu sfatuit de neamuri sa fac copil: ca sa am pe cine sa ma bazez la batranete, ca sa am pe cineva care sa-mi aduca o canita de apa, ca sa am si eu un suflet alaturi, mai cu seama atunci cand voi descoperi ca toti barbatii e porci, ca sa nu fiu singura.

matusi, bunici, unchiuleti, mame, vecine, pretene, cu totii au expus teoria necesitatii alcatuirii din ovul si spermatozoid a unui robot de adus canite cu apa, atunci cand artrita te va impiedica sa ajungi la robinet. atat de impamantenita e la noi ideea ca tu, copilul, esti sluga parintelui pe care trebuie sa il servesti, platind astfel pentru “cel mai de pret dar, cel al vietii”, cum adeseori imi spune maica-mea, incat ayaan si viziunea batranetii petrecuta prin munca, pentru a evita transformarea intr-o greutate de picioarele copilasului, e mai straina decat o ceremonie voodoo practicata intr-o comuna din judetul olt.

pai eu pentru ce m-am spetit atatia ani? eu pentru ce l-am tinut in scoala?-se intreaba parintele roman atunci cand trage linia. ayaan spune: pentru ca imi iubesc fetele si pentru ca vreau sa fie independente. amandoua fiicele lui merg la scoli particulare, foarte scumpe, ca sa fie educate si viata lor sa nu aiba o lama boanta, de cutit de uns, ci sa taie negresit tortu destinului. pai da-continua mamicuta din fetesti sau focsani sau brasov-dar eu cui raman? dupa ce mi-am sacrificat toata viata si am stat cu animalu de taica-tu care era un betiv si nu aducea bani acasa si umbla cu fufa de la doi, las ca stiu eu, acum cine are grija de mine?

taica-miu a iesit la pensie la 50 de ani. de 17 ani e pensionar, face plimbari zilnice, citeste, se uita la televizor si merge la cumparaturi la kaufland sau lidl, isi ia bere ceheasca ieftina si haine de la solduri. a mai mimat la un moment dat interesul pentru un serviciu, nimic istovitor: “am muncit toata tineretea.” asa mi-a zis: “acum e timpul sa ma odihnesc si eu.” e timpul sa bag eu pentru familie. anul trecut am implinit 20 de ani de munca. trag de la 20 de ani, desi nu se vede. fac parte din generatia care a rupt usa la 18 ani, secretarele de ieri, ceo-ul de azi, norocosii care au intrat primii la bufetul suedez deschis in ’90 de caderea comunismului. ce vrei sa fii? “manager.” poftim, incearca. dumneata? “jurnalist”, dumneata?, “bancher”.

am invatat din mers, fara manuale si carti de munca, ce tot atata maculatura? pe genunchi, pe pereti, in fuga. n-am avut timp sa facem copii sau i-am proiectat afara si i-am lasat cu bunicii, sa-i creasca si sa-i invete ca le datoreaza parintilor lor o canita de apa, ca uite, acum, se spetesc pentru ca ei-copiii, sa o duca mai bine si sa aiba tot ceea ce ei-parintii-nu au avut cand erau mici. “ca noi nu aveam de unde sa le dam tataie, era nenorocitu de ceausescu si nu se gasea nimic”

cartile de psihologie ii dau dreptate lui ayaan. e bine sa muncesti pana la sfarsit, sa-ti folosesti creierul, sa-l pui sa calculeze, modeleze, profeseze, altfel se leneveste si atunci chiar ai nevoie de o canita de apa adusa de fi’tu, pentru ca esti atat de prost si neputincios incat nu stii sa gasesti sticla de biborteni.

cum a ajuns societatea noastra atat de anchilozata la numai 55 de ani? de ce avem o populatie activa atat de mica si caram o remorca de pensionari in carca? de ce la indieni, batrani de 80 de ani invart pedalele ricselor pe strada, in timp ce la noi, la 65 de ani esti considerat prea batran sa stai in autobuz in picioare?

sa fie lenea balcanica sau lipsa de responsabilitate venita din comunism, unde cu totii eram doar niste copii ai unui regim cu un singur tatuc, antrenati sa ii aducem iar si iar canite cu apa?

de ce batranii nostri nu muncesc sau asteapta sa fie ingrijiti de catre noi?

templul jain e zahar sculptat, ar fi inebunit hansel si gretel daca ar fi dat de el, iesind din padurea de stradute unde negustorii de flori, fructe si ofrande, asteapta ca niste paienjeni colorati sa-ntepe credinciosul. jainistii se duc la templu. desculti pe strada murdara, infasurati intr-un cearsaf, cu parul ud caci abia s-au spalat. ajung la templul, isi clatesc talpile, intra, fac puja, ies, se duc acasa, fac baie din nou si apoi merg la birourile lor scumpe. caci toti jainistii sunt foarte bogati, milionari, miliardari, catralionari. religia le interzice sa ia viata oricarei fiinte, asa ca nu se pune problema sa aiba de-a face cu negustoria cu matase sau piele, insa sunt perfect adaptati pentru camatarie si industria filmului. evreii subcontinentului. toti sunt legati la gura, sa nu inhaleze microbi, randuri-randuri de chirurgi, in genunchi pe dalele de marmura. curatenie glantz. un ingrijitor stropeste scarile, statuile-ti ies in cale, in  culori tipatoare si daca ele nu-ti asurzesc ochii, atunci sigur o fac avertismentele de la intrarea in templu care urla la tine sa nu carecumva sa calci pragul daca ai la tine tigari. si nici daca esti femeie pe ciclu. prakash zice ca jainistii nu mananca seara, ca atunci microbii ataca, pe inserat. nu se ating de carne, pentru ca animalul omorat ar fi putut deveni sau a fost intr-o alta viata un om si sa mananci un om, trecut sau viitor, nu face bine la karma. nu se ating nici macar de legumele astea care cresc sub pamant. le este frica sa nu haleasca un fost sau viitor couch potato, hahaha.

ca sa ajungi la templul jainistilor treci prin intestinul mic si colmatat cu tarabe, al strazilor unde zac vanzatorii de flori. kanshal ma sfatuieste sa ma abtin sa le miros. pardon? “fiecare floare este dedicata unui anumit zeu. daca tu te apleci si mirosi floarea, inseamna ca ii furi mirosul si zeul nu se va mai putea bucura de ea.” ciordesc ofranda cu nasul. aha. vanzatorii amutesc cand trecem pe langa ei, priviri rele iti cara biciuste peste spate, misca-te mai repede, iti zic privirile rele si negre. “nu fa poze. nu le place sa le faci poze”. mirosit nu, privit nu. mai ramane auzit-dar florile tac. si de pipait nici nu poate fi vorba. intinse deasupra tarabelor sunt bannere cu modelele de ghirlande pe care florarii le executa. pentru ca in india nu se practica oferirea de buchete. ghirlande, covorase, flori tesute cu model suedez, maramuresan, surinamez. sau poti sa-ti iei tu capete de flori, la kil, sa le cosi tu acasa. dar buchete? ce-oi fi matale? vreun venetic?

toate florile din temple sunt recuperate. sunt transformate in ingrasamant. iar mancarea lasata langa penisul de piatra care e intruparea lui shiva, e data la saraci. de ce toarna cu polonicul lapte si apa si aseaza floricele langa penis, pardon, langa shiva? pentru ca zeul e nervos si trebuie sa fie racorit, ca miezul de uraniu, altfel il apuca nabadaile, deschide al treilea ochi si transforma lumea in cenusa. daca ar fi incercat povestea asta cu nea putin, sa-i puna niste apa cu cenusa si lapte peste carbasanul nervos, poate ca acum eram cu totii mult mai linistiti.

ca vaca asta. tacticoasa, haleste o ghirlanda de flori portocalii. culoarea norocului-zice kanshal. nimeni nu o alunga. vaca e sfanta in india. brahma traieste intre omoplatii ei, vishnu in gatul ei si shiva in bot. soarele si luna sunt ochii ei. zic istoricii ca intre 1883 si 1891, au izbucnit 15 razmerite cauzate de uciderea vacilor, numai in nordul indiei. in 1893, tara a luat foc, tot de la o vita care s-a jucat cu chibriturile:). in 1909, calcutta s-a umplut de sange, in timpul unei rascoale pornita de la uciderea unei vaci. 1912, 1916 si 1917 aduc cu ei noi razmerite, cea din 1917 lasand 41 de morti, 176 de raniti, basca talharirea si incendierea a 150 de sate.

gasesc similitudini istorice in relatia popor-animale. noi avem revolutia dupa uciderea porcului in ’89 si loviturile de stat denumite mineriade, declansate de cucuveaua de la cotroceni. avem si noi cireada de boi si vaci din parlament care, ca si in india, orice ar face, indiferent de stricaciunile pe care le produc, continua sa fie venerate de poporul roman.

Prakash ne duce la muzeul Ghandi din Mumbai. Mani Bhavan, ăsta e numele vilei cu două etaje care, timp de 17 ani, a fost adăpostul lui Ghandi și incubatorul ideilor sale. Chiar dacă în 2010 a fost vizitat de Obama, muzeul arată boțit, ca un navetist cu bluzița șifonată. Pereții sunt scorojiți și, în antecamera tristă, de școală de țară, te-ntâmpină, năruit peste birou, un cetățean îmbrăcat în uniformă. O fi soldat, milițian, gardian, paznic, nu poți ști. Ne dă niște pliante trase la xerox, cu tușul fugit. Bustul de piatră neagră al lui Ghandi e împodobit cu un colan de cârpe iar Prakash se asigură rapid că știm cine e domnu de pe soclu: “Ghandi, Mahatma.”

Chiar el. La parter e biblioteca, la etajul unu sunt o serie de fotografii: Ghandi în Africa de Sud, avocat prosper, cu pălărie, vestă și ceas. Ghandi torcând. Ghandi și protestul sării. Ghandi în cârpe, în vizită la Londra. Ghandi și Charlie Chaplin, tare rău arăta Charlie Chaplin în poza cu Ghandi, nu l-aș fi recunsocut dacă nu scria jos că dânsu e. Pozele sunt proaste, neclare, mărite prea tare, imaginea cade în porii fotografiei, ca un trabant într-un crater pe șoseaua de la Târgu Secuiesc la Focșani. Cu litere mici este scris anul și, eventual, locul în care se află personajele din poză. Prakash zice că: “aici Ghandi e cu Nehru, cu primul ministru Nehru care era dintr-o familie foarte bogată și își trimitea cămășile la spălat și călcat la Londra. Imaginează-ți ce diferență era între el și Ghandi, dacă Nehru avea aduse cu vaporul cămășile de la Londra.”

Prin camera cu fotografii se plimba de la stânga la dreapta, urmărind cu ochi mijiți pozele neclare vreo 30 de turiști străini. Copiii s-au plictisit grozav și tropăie frenetic, unul din ei încearcă să flegmeze o păsărică, de la geam. Turiștii se opresc cu toții în fața scrisorilor, sunt două, pe care le-a scris Ghandi, una către Hitler și una către Roosevelt. Bapu le cerea celor doi să oprească războiul. N-a prea mers. Poate nu a ajuns poștașul la destinatar sau, poate, scrisorile au fost ciordite de copilul poștașului care colecționa timbre din India și uite așa ne-am făcut cu al doilea război mondial. Dintr-o eroare de poștaș.

Restul de săli de pe etajul intai sunt inchise pentru renovare. la doi avem niste diorame tip sicriu de animal de casa in care cateva papusele sunt priponite in momente dramatice ale vietii si carierei politice a lui mahatma. papusile au proportii ciudate si, toate, sufera de lumbago. copiii turistilor straini se distreaza nevoie mare. mai cu seama la sicriutul-diorama unde avem reprodusa scena asasinarii. langa camera cu diorame, este salonul unde statea ghandi, atunci cand era in mumbai. prakash zice: “vezi roata de tors? este a lui. el isi torcea singur hainele si asta a vrut, ca noi toti sa putem sa ne acoperim nevoile singuri, sa fim independenti. sa ne putem imbraca singuri si sa ne putem da de mancare singuri. sa nu mai depindem de nimeni altcineva.”

genul asta de delir determinist, suna cunoscut din china si vietnam. pe campiile din nord, cresteau langa case, furnale minione, unde cetatenii ar fi trebuit sa isi produca tacamurile si ustensilele de care aveau nevoie. fiecare gospodarie cu uzina ei de otel. protejat sumar de hainitele lui albe, ghandi nu pare sa-si fi pus problema: si totusi, cum as putea sa-mi fac singur ochelarii, sa-mi aleg dioptriile potrivite, sa imi construiesc singur un microscop sau motorul la masina?

prakash zice ca ghandi a vrut ca natiunea indiana sa fie libera, independenta si ca i-a aratat calea “prin noi insine”. asa cum spunea si partidul comunist roman. “uite, roata de tors a ajuns pe drapelul nostru national”. as fi zis ca e o floare. ptiu ce m-am mai inselat.

ne indreptam spre vitrina unde sunt inchise cateva obiecte pe care ghandi le-a avut cu el in una din cele 4 incarcerari pe care le-a suferit. uite si un briceag. privindu-l ma intreb daca rezistenta pasiva a lui ghandi este solutia. si in ce situatii poate fi aplicata cu succes. sa fie cazul ucrainei? sa fie cazul palestinei? sa fie tibet sau panama? sa fie solutia in cecenia sau transnistria? sau poate in siria si in sudan, in nigeria si congo si liberia.

de fapt a functionat vreodata aceasta rezistenta pasiva? sau e totul o alta poveste,  cu un mosulet simpatic, care umbla-nfasurat in batiste, poveste care a luat o poala de oscaruri acum 31 de ani?

prakash zice ca politistii indieni primesc locuinta de serviciu, salariu gras, educatia gratis pentru copilasi, beneficii peste beneficii, un zid care sa-i desparta de spaga, sa ii protejeze de ei insisi si de pornirea de a cracana buzunarul, gata sa primeasca bacsisu. “si merge? a scapat societatea de maini intinse?”

pe dracu. seep si-a luat carnet de conducere intr-o zi, ca taica-su e patron de hoteluri, undeva intr-un orasel de numai 2 milioane de oameni, din uttar pradesh. de fapt l-a luat intr-o ora, fara sa stie nimic, o regula, un semn de circulatie, care e ambreiaju si cine e ambuteiaju. daca ar fi fost in delhi tot si l-ar fi luat pe pile, dar ar fi durat o luna, ca-s mai multi pilosi.

militarii sunt si mai pricopsiti. desi nu mai sunt ce au fost inainte. si ei primesc locuinte de serviciu, au hotelurile lor in care se cazeaza cu o zecime din pretul normal. abhishek spune ca exista intregi orase ale armatei, pensii, indemnizatii, terenuri de golf unde nu ai acces daca nu esti apevist, spitale. si chiar si asa, in armata nu mai ajung decat ciurucuri, atarnatori atrasi de banutzu gros care vine catre militari. si unde se duc cetatenii cu intelect erect si simt moral inflamat? satui de etatismul gaunos, cei mai multi dintre oamenii buni nu mai musca la propaganda armatei si se fac it-isti sau pleaca in america.

ce ati face sa schimbati in bine soarta indiei? aproape la unison, toti cei cu care am discutat spun: i-am aduce inapoi pe englezi. 70 de ani de libertate i-au convins ca ghandi suferea de miopie utopica. democratia crescuta pe semintele independentei, nationalismului si mandriei pline de suficienta, este o gaina ofilita si slaba, care nici nu se oua, nici nu face supa buna.

“am scapat de englezi, acum trebuie sa scapam unul de altul” zice rajah. ghandi i-a intors cu spatele la progres, cu fatza la roata de tors si la agricultura primitiva, a impins tara departe de vest, direct in poala urss-ului. guvern dupa guvern, cu totii au disipat propaganda socialista si astfel, india a ajuns sa fie un furuncul corupt, in care nimeni nu este egal cu celalalt si functionarul de stat e noul raj, domnind peste multimea de prosti, platitori de taxe. si de spagi.

baroni locali, printi ai gazelor, oligarhi. india, romania, ucraina. copiii urss-ului, ai lui marx si lenin si stalin. unde coruptia e imensa, unde scapi de dracu si dai de fi’su.

indienii vor sa-si aduca fostii stapani inapoi.

ucrainienii sunt cat pe ce sa scape de stapanii rusi si sa se arunce in bratele altora, baietii din ue.

romanii nu-nteleg nimic. au uitat de rusi si de ’47, au uitat de malta, yalta, ceausescum iliescu, kgb. cu ochii pe miuta dintre ponta-crin-tariceanu-voiculescu, nu vedem ca astia, ne fac la buzunare.

taximetristul zice hotarat: ar trebui sa le taiem gaturile la toti, la toti politicienii sa le taiem gaturile, incepand cu iliescu. pai fir-ar mama lor a dracului de nenorociti, cat isi mai bat joc de noi? ii omoram si aia care mai candideaza o sa le fie frica. asa trebuie facuta treaba. eu sunt tigan si zic, asa trebuie facuta treaba, daca vrem sa scapam de gunoiu asta.

cand nu ai colonisti englezi pe care sa ii aduci inapoi, cand ai vazut ca ue este o baba cu varice, care nu comenteaza nimic cand vecinu de la doi ii snopeste nepotu in bataie-ca in cazul ucrainei, cand nu mai speri nimic, treci la legea tiganeasca. fir-ar mama ei a dracului de treaba.