La începutul lui martie, un fost jurnalist, 54 de ani, tată, soț, frate, motorist, umorist, documentarist a devenit nimic. Pe facebook au curs condoleanțele, mirările, regretele, amintirile, r.i.p.-urile, urările de asfalt uscat în rai, promisiunile că în cealaltă viață prietenii se vor reîntâlni, ș-altă dată, ș-altă dată, o s-o facem și mai și mai lată.
În timpul vieții, jurnalistul de 54 de ani se străduia să facă rost de bani care să-i finanțeze documentarul despre istoria alegerilor generale din România din 1946 până în 1989. Niciunul dintre prietenii care s-au înghesuit la catafalcul virtual nu a mișcat un deget. Ba nu, mint. Au mișcat degetul dar de la stânga la dreapta, ca un ștergător care întinde găinațul refuzului pe parbriz. L-au lăsat pe mort să aștepte undeva, numărul 197, în capătul cozii la ghișeul cu speranță. Habar nu am din ce trăia. Probabil din salariul soției.

Ieri, un alt fost jurnalist, 56 de ani, tată, fost soț, vedetă de televiziune, consumator de maricica, om de radio, rus, român, șomer, pop-idol a devenit nimic. Pe facebook au explodat condoleanțele, uimirile, regretele, amintirile, r.i.p.-urile, un pic de înjurături, considerațiuni de tipul: era cel mai liber dintre noi, dar fenomenul cel mai interesant este selfie-ul cu mortul, o avalanșă de instantanee în care diverși cetățeni intră în cadru, scot mobilul și-și fac o poză cu vata din nasul decedatului susținînd că ei l-au cunoscut, că ei l-au înțeles, că ei sunt, de fapt, exact ca mortul căci uite, ca și el, ei fac glumele într-un fel, stau cu degetul mic de la mâna dreaptă ridicat când țin ceașca de cafea ca și el, și ei dau cu tifla sistemului și, la fel ca el, sunt liberi deși, dacă e să o iei pe cinstitelea, ei sunt și mai liberi decât mortul care acum e ocupat cu eternitatea. Bașca ei sunt mai modești, d-aia nici nu ai auzit de ei, ci doar de mort, pentru că ăstuia îi plăcea publicitatea, asta cred că l-a și omorât, publicitatea, îi plăcea să fie în centrul atenției și atunci când a rămas șomer, a crăpat de inimă rea. Dar ei sunt vii, liberi și extrem de talentați, pe ei mortul i-a trecut în testament, sunt continuatorii operei lui, uite, ăsta e numărul meu de telefon și mailul, nu pregetați să mă sunați să vă povestesc cum am fost cu mortu și am băut arak și cum am fost cu mortu prinși în mijlocul unor bătălii de stradă și …Cum? Gratis? Păi cum să vă povestesc cele mai frumoase amintiri ale mele cu mortul așa, adică mie nu-mi iese nimic? Măcar de-un like?
Mortul era bădăran. Mortul era arogant. Mortul era nesuferit și impulsiv. Mortul nu era un interlocutor politicos, te băga urgent în pizda mă-tii, așa că oamenii ăștia care șterg ACUM praful de pe sicriu sperând să îi vadă vreun impresar care să sesizeze că din profil, dacă țin gura deschisă și privesc la unghi de 70 de grade, parcă, parcă aduc un pic cu mortu, oamenii ăștia care lucrează prin redacții, pe la televiziuni, radiouri, ziare sau edituri, au încetat să-l cheme ATUNCI pe mort la emisiuni, au întors spatele mortului când era viu, mai dă-l dracu de nebun, că ăsta zice ce-i trece prin cap, ce-i în gușă și-n căpușă, ne distruge imaginea. Așa că mortu a murit șomer, singur și șomer, cu inima crăpată.
Bocitoarele se bat să-nhațe o buclă de păr, ah, era chel, o unghie, un degețel, poate o bătăturică sau o măsea-dar avusese probleme cu dantura, toată-i viplă, vipla nu dă bine la expoziția de moaște, mai bine niște păr de pe piept sau o bucățică de piele de pe gambă
Vomit.
Mortul-soclu. E tare, e rece, de marmoră e mortul-soclu.
Îl găsești ieftin la Hornbachul refuzaților, rătăciților și uitaților, în mormanul celor care nu au fost buni în timpul vieții dar sunt atât de folositori în moarte.
Nici nu crăpi bine și viermii te mănâncă așa, călduț.
Vomit.

Pe peronul 1 sunt șase băieți și-o fată care bagă pase cu o minge de fotbal. Cel mai înalt dintre ei trimite câte-o lumânare, balonul se înalță sus, sus, virează la dreapta, apoi cade între șine și unul dintre ăia mai scunzi sare înjurând de pe platformă, culege mingea, culege un chiștoc de țigară și se întoarce în joc, între timp cei cinci băieți și fata rămași pe peron cocoșându-se simultan deasupra pungii de aurolac. Fiecare are una. Când mingea face poc, poc, săltând pe platformă, o urmăresc cu ochi de câine vârât într-o carcasă de carne care totuși ar alerga și după bățul care îi este fluturat în față. Dar toate lucrurile la timpul lor, mingea trebuie să aștepte și ea știe asta. Se oprește din săltat, acum e ținută sub talpă de un băiat mai mărunțel înghițit pân la umeri de o uriașă căciulă rusească flămândă.
Am mai văzut la Universitate trei aurolaci. Unul din ei era rezemat de volanul de piatră al clădirii, pe lângă el curgând un pârâiaș maroniu dintr-o sticlă de plastic răsturnată. Era pământiu la față, cu nasul jupuit și ochi întorși spre înăuntru. Acolo unde era el, nu era frig și foame. Ceilalți doi plonjaseră în pungile cu aurolac, doar picioarele le mai rămăseseră afară. La 3 metri de ei, pe sub cireșii de plastic ai primăriței, strânși într-o livadă mizeră, treceau 2 câini bej, strecurând priviri speriate spre trecători.
Am mai văzut câini vagabonzi și în parcul Verdi. M-am bucurat să îi văd, erau singurele ființe vii cu moartea pe moarte călcând printre copacii negri, otrăviți de tribul gunoaielor refugiat aici, în parcul Verdi, zonă bună, sectorul 1, printre blocuri de corporatiști și case de vechi securiști. Peturi și conserve, scutece și pungi, o roată de bicicletă și 2 anvelope, pahare și o chiuvetă de porțelan. Cineva și-a adus chiuveta de porțelan și-a aruncat-o la vale, în parcul Verdi. Nu a durut-o pe chiuvetă, căci a căzut pe un pat de coji de banană, arcuri de pat, câlți și cârpe.
O chiuvetă părăsită de stăpânul ei sub un copac mort, într-un parc neiubit, acum îngropat sub gunoaie. Sunt pe locul unei imense catastrofe aviatice și chiuveta lucește alb, arată ca o cutie care conține toate informațiile despre accidentul care a dus la prăbușirea civilizației aici, în parcul Verdi.
Mizerie, sărăcie, sălbăticeală, oameni care fac pui și câini care fac pui și puii unora și-ai altora bat străzile orașului murdar, unii trăgând din punga de aurolac, alții trăgând de-o pungă de gunoi și noi nu știm cum am ajuns iar la anul 1990, singura care știe este o chiuvetă albă aruncată sub copacul mort din parcul Verdi. Dar nimeni nu știe limba chiuvetelor, așa că nu o să aflăm niciodată ce-am făcut greșit.
P.S. Am mai văzut la Timișul de Sus, imediat după Predeal, o altă chiuvetă albă, de data asta sub un brad fălos, înalt de 8 metri. Nu erau decât ei doi, copacul și fructul de faianță, restul jalei lăsate de om după ce mănâncă, bea și se îmbracă era aruncat la 20 de metri distanță. Chiuveta părea că a încercat să fugă de gunoi, să se retragă undeva de unde se văd trenurile mai bine. Totdeauna a vrut chiuveta să meargă cu trenul, dar asta e o altă poveste, pe care o să v-o spun altă dată.

Cerul pare o bețivă plânsă, cu rimelul curs.
Mașinile se-nșiră într-un uriaș convoi, șoferii orfani de soare privesc hipnotizați farurile celor din față. Nimic nu mișcă. Bucureștiul pare că a vrut să fugă din fața unei invazii extraterestre, dar întreg orașul a paralizat în ploaie. Atac cerebral urmat de stop cardio-respirator.
630.000 de mașini au fost înmatriculate anul trecut în capitală. Așa zice taximetristul, un băiat tânăr neatins de epidemia de ceafă, burtă și țâțe care afectează populația masculină a țării.
A stat la coadă la Ilfov pentru înmatriculări de la ora 3 dimineață până la ora 5 seara. A venit dimineața că așa i-a zis doamna de la casă, se dau 200 de bonuri pe zi, trebuie să fiți aici la 3-4 ca să fiți sigur că prindeți. Când am ajuns eu la 3, am luat locul 97. Erau niște fete care au ajuns la 9 cu o seară înainte, au dormit în mașină și ele au deschis lista.
Ați văzut ce fac în Pipera?
Ce mai fac și în Pipera?
Păi în loc să se-ngrijească să lărgească șoseaua aia gâtuită care dă-n autostradă, au vândut loturile de teren de pe margine și s-au apucat să construiască blocuri. Vă dați seama ce înseamnă când o să dea drumul la autostradă?
Nu o să dea drumul la autostradă.
Nu o să dea drumul la metroul din Drumul Taberei.
Nu o să bage mai multe autobuze și nici nu o să aducă mai multe tramvaie.
Nu o să facă parcări.
O să dea programe cu muzică populară la televizor, o să crească salariile la bugetari, o să   construiască troițe și biserici-kioșc de unde poți să-ți cumperi la pet iertarea păcatelor și binecuvântări cu numai 673 de calorii. Și oamenii o să fie mulțumiți că au de toate. Au casă? Au. Au masă? Au. Au mașină? Au. Ce contează că nu pot să meargă nicăieri, că viața lor e un ștau uriaș? Ce contează că stau în case cu pereți de hârtie, colegi de apartament cu flexul vecinului de la 4 și cu mirosul de ciorbă al vecinei de la 2? Ce contează că mănâncă prost, că mâncarea e mai scumpă decât la Londra și atunci trebuie să-ți iei mâncare ieftină și aia e făcută din muci de formaldehidă și din genunchi de polimer?
Avem de toate și nu mai vorbi urât de țară că asta înseamnă că nu ești un bun cetățean, tu cu bețiva aia de Macovei, nu vedeți că suntem în Grădina Maicii Domnului?
Poporul se uită cu reproș la picioarele mele care calcă printre straturile cu ceapă din Grădina Maicii Domnului și apoi poporul termină de mâncat eugenia și o aruncă între firele de ceapă. Dar ce are domle, că e hârtie, în 172 de ani nu va mai fi nicio urmă de ambalaj de eugenie și oricum, dacă mai rămân urme asta ar demonstra că noi, poporul român, suntem aici de sute de ani, de mii, de zeci de mii de ani suntem aici. Pe veci stăpâni. Și mângând eugenii.
Nu trebuie să stau să mă gândesc care dintre cele două religii e mai toxică. Naționalismul bate oricând la fund ortodoxia căci învățăturile naționaliste, superioritatea, unicitatea, tradițiile din strămoși, teritoriul și limba ca elemente diferențiatoare, toate uzurpă umanitatea din noi, cresc mușchiul nepăsării și buruiana urii.
Poporul român e curajos, vrednic, harnic, onest și lipsit de noroc. Am fost ba sub bulgari, tătari și turci, ba sub austrieci, ba sub unguri și polonezi, ba sub ruși, sub evrei și nemți, sub americani și acum sub europenii cei haini. Rătăcind în mâlul depus de fluviile de cotropitori peste noi, am ieșit la lumină dar, după secole și secole și secole de beznă, nu mai avem ochi să vedem.
Pipăind cu mânuțele noastre bătucite de săpăturile pe sub țărâna istoriei, suntem incapabili să spunem dacă ce ne-a pus domnu din Teleorman în palmă este o Cohiba bine rulată sau un rahat de rotweiler. Și oricum, dacă am zice că-i rahat, nu înseamnă oare că ne denigrăm țara?

Împăratul e în cucul gol și toată lumea îi admiră slugarnic goliciunea.
Afară plouă, coloane uriașe de mașini sunt suspendate în pulbere de claxoane. Dar numai un român rău, un român cu termenul de garanție expirat, nu se bucură de bunăstarea conaționalilor care așteaptă culoarea verde în mașini.
Și dacă o să continue să plouă, dacă se umflă apele, un român bun ar zice bogdaproste căci doar așa vor reuși șoferii să iasă din ambuteiaj. A aranjat primărița să li se dea niște pânze ca să poată să navigheze pe străzile orașului.
Trăiască Dragnea, trăiască partidul, trăiască România!!!

Vocea unei femei aflată la 9000 de kilometri depărtare iese din telefonul chinezesc și umple vagonul. Cei 6 bărbați au fiecare câte 2 mobile, abia au urcat în tren și surescitați au sunat neamurile undeva în Asia unde e întuneric și lumea s-a băgat în pijamale. Cei 6 bărbați spun cuvinte scurte, ha, țio, șî, mo, tu, șuom, femeia de la 9000 de kilometri depărtare răspunde cu o rafală de silabe care ciuruiesc și mai rău cadavrul liniștii prăbușit între scaune.
Conversația se încheie dar cei 6 bărbați, toți deodată, încep să butoneze telefoanele, țiu-țiu,poc-țiu-poc, cântece, jocuri, filmulețe, apoi râd, apoi chelălăie, apoi mai răstoarnă o roabă de cuvinte  mici, ca niște puieți de vorbe care au fost smulse prea devreme din pământ și apoi, toți, deodată, adorm. Cu gurile deschise, un huruit mic, de motoraș leneș, ieșindu-le din corpurile mici.
Sunt vietnamezi, lucrează la decorațiuni interioare la Avantgarden, fac blocurile ăstea pe dinăuntru, zice taximetristul. Sunt mici, de 7 palme, ridică mâna până-n dreptul șoldului să-mi arate cât de înalți sunt vietnamezii. Stă pe scaunul lui de șofer, asta ar însemna ca vietnamezii au 45 de centimetri, sunt mai mici decât pigmeii din insula Flores.
Au adus vietnamezi că nu mai sunt oameni care să facă treabă la noi, toți au plecat din țară, sunt prin Anglia și Spania, nu mai sunt șoferi, nu mai sunt croitorese, nu sunt chelneri și nici zugravi. Stau la coadă la nea Săndel să vină să-mi repare chiuveta de 3 săptămâni. Mi-a promis că încearcã după Paște. Mă programează ca profesorul Blidaru, singura diferență este că nea Săndel nu are 2 asistente care să-i țină hârțoagele și să-i rezolve administrativele. Încă.

Nu mai sunt tapițeri și nici oameni care să știe să spele covoare, nici vânzători sau electricieni. Ca-n Never Ending Story, țara dispare mâncată de nimic, pentru că nimănui nu-i pasă de nimic. E nimic, cum să-ți pese? Și, oricum, atunci când am nevoie de ceva sun la centrală: trimiteți-mi 6 vietnamezi să-mi repare acoperișul și să-mi zugrăvească bucătăria.

-Să știți că sunt foarte buni, nu consumă nimic. I-am văzut odată în cartier, ei stau în niște barăci lângă șantier, era ușa deschisă și stăteau toți, vreo 20, în jurul unui ceaun cu orez. Ca un mușuroi. Sunt foarte economicoși. Singura problemă este că 2 ca ei fac cât unul de-al nostru. Îți trebuie 2 să facă treaba unui singur român. Dar nu mănâncă mult. Ăsta e viitorul, să importăm vietnamezi și chinezi, că la ei e rău acolo în junglă.

La noi e bine în junglă.
Animalele lenevesc, așteptând ajutorul social, pensia, uleiul și făina înainte de alegeri. Ofițerul de cont de la bancă spune că prietenul lui care are firmă de transport nu mai găsește deloc șoferi. Refuză salarii de 4500 de lei pe lună. Mai bine stau acasă și-mi dă mama bani de țigări, așa spun. Nici la bancă nu reușesc să găsească personal. Vin fără pic de experiență și-ți cer salarii de 5000 de lei, 7000 de lei. Când le spui că nu poți să-i plătești atât de mult, că nu au cv, că abia au terminat școala, că banii ăștia o să-i ia după 3 ani de muncă, te-njură și pleacă spunând că o să-și găsească ceva la stat, la primărie, la administrație, la RADET sau la vreo companie d-asta nouă, făcută de Firea, unde, se știe, pleci cu 1600-2000 de euro în mână.
Sunt bani în țară, economia duduie.
Iar tu, corporație ticăloasă, stând cu ochii după profit pe care oricum îl scoți în afara țării,  minți cu nerușinare că nu sunt bani. Dacă nu sunt, atunci înseamnă că nu-ți permiți să-l ai pe el, omul care a așteptat acasă, până la 33 de ani, fumând banii maică-sii, să primească un post de conducere, că doar nu se deranjează pentru o funcție de subaltern și oricum nu se dă jos din pat pentru mai puțin de 1500 de euro.
Poate să stea acasă până la 56 de ani, nu are nevoie să vină 8 ore la serviciu și tu să-l plătești în bătaie de joc cu 1000 de euro când poate să stea între perne, să mănânce mucenici și să se uite la Românii au talent căci așa e băi corporație ticăloasă, românii sunt deștepți, au talent, s-au prins că au fost atâția ani furați de Occidentul mișel și acum nu se mai lasă scărmănați.
Ba, mai mult, aduc vietnamezi care să pască oi, să spele la cur bătrânii din Vaslui, să ude panseluțele din ronduri.
Nu mai suntem sclavii nimănui.
În 2019, în noiembrie, Iohannis pleacă la Bruxelles, în 2020, juma din parlamentul penal va fi fugit din țară, în Costa Rica, Thailanda sau Azore. Ce punem în loc?
Vietnamezi. Mă duc să depun o comandă fermă pentru 400 de bucăți.

2 ca ei fac cât unul al nostru, deci o să fure jumate.

Sute de milioane de euro vor fi astfel salvate.
România își va rezolva problema forței de muncă și pe cea a corupției.
Spuneți după mine: chúng ta có một tương lai vàng!

Vă mai aduceți aminte din PIF desenachele aparent identice pe care erai invitat să le privești și să dibuiești cele 6 diferențe? Concentrați-vă și haideți să găsim aici minusculele deosebiri.

Având în vedere că criza, pe zi ce merge, se accentuează, nemulțumirile iau o intensiune mai mare, populația nevăzând nici o măsură luată pentru scoaterea ei din situația grea în care se zbate, precum și zvonul care circulă între populație că nu se poate scăpa din situația actuală decât prin război sau revoluție care trebuie să izbucnească la primăvară.[…] În județul Caliacra din sudul Dobrogei funcționarii erau revoltați că nu li se plătiseră salariile. Și acolo aveau loc revolte împotriva funcționarilor fiscali. În județul Cluj, țăranii plăteau dobânzi între 28 și 40 de procente fiind tratați de bănci fără pic de milă. În Banat, țăranii se organizaseră singuri și-i amenințau cu moartea pe avocați și pe funcționarii băncilor. În județul Bihor nu se plătiseră deloc impozitele pe anul 1930. În industrializata Vale a Jiului, 1000 de oameni ajunseseră șomeri. […]
În intervalul 1930-1933, denumit, pe bună dreptate, perioada confuziei-vremea experimentelor, sistemul politic ajunsese în pragul colapsului. […] Conflictele interne și corupția din partidele aflate la guvernare lucrau în favoarea regelui, ca și veleitățile multor actori din cele două mari partide (nb. Partidul Național Liberal și Național Țărănesc) sau supraestimarea de sine și ambiția șefilor de partide mici, cum ar fi Iorga, Cuza, Goga și Averescu.
Hotărâtoare însă era slăbiciunea instituțiilor statului, care nu puteau rezista presiunilor regale. Între 7 iunie 1930 și 17 aprilie 1931 s-au succedat nu mai puțin de 4 cabinete. Din aprilie 1931 până în iunie 1932, prim ministru a fost istoricul Iorga. […] Au urmat 4 cabinete ale Partidului Național Țărănesc sub Alexandru Vaida-Voevod și Iuliu Maniu. […] Schimbările permanente, însoțite de certuri în interiorul partidelor, au epuizat reformarea de odinioară a partidelor politice. Liberalii din opoziție combăteau guvernul printr-un limbaj violent, îi insultau pe membrii acestuia făcându-i hoți și escroci, cereau izbăvirea țării și închisoare pentru guvernanți. Limbajul politic al marilor partide cu greu se deosebea, în înveninarea lui, de cel al lui Codreanu sau al lui Cuza. Ceea ce trâmbița extrema dreaptă nici nu era atât de extrem raportat la declarațiile celorlalte formațiuni politice. […]

Chiar mai îngrijorătoare era înființarea unui guvern paralel de către rege: camarila. Carol se întorsese în România cu amanta sa, Elena Lupescu, și a refuzat să renunțe la ea, deși se angajase la acest lucru în fața unor politicieni de frunte. Cu ajutorul regelui, care în mod clar era dependent sexual de ea, Elena Lupescu a format o grupare compusă din bancheri și oameni de afaceri, polițiști, ofițeri, curteni și intelectuali, care controlau părți importante ale economiei și ale vieții politice și culturale. Prin intermediul directorului Administrației Poștelor și Telegrafelor, Elena Lupescu deținea și un serviciu de informații propriu, prin care supraveghea elitele. […] Elena Lupescu i-a mijlocit vărului ei Emil afaceri profitabile și s-a îngrijit de alianțe matrimoniale cu industriașul Malaxa. Emil Lupescu s-a îmbogățit din reconstruirea Palatului Regal și din afaceri cu devize. Un unchi al Elenei Lupescu conducea Casa Asigurărilor Sociale, iar fiul său a devenit director în Ministerul Propagandei. Alte rude au primit contracte profitabile cu armata sau lucrau pentru serviciul secret privat al Lupeascăi. În cerc restrâns, regele viziona filme și-i șantaja pe oamenii de afaceri dependenți de contracte cu statul la jocul de poker, la care-și umplea visteria proprie. […]
Excelent informatul Constantin Argetoianu, autor al unui important jurnal, un tip cinic și bun cunoscător de oameni, el însuși parte a sistemului, nota: Singurul lucru organizat în România Mare e jaful și șperțul.

[…] De la țăranii din Dobrogea și lucrătorii forestieri din Bucovina și până la înălțimea dinastiei se întindea boala economică, politică și morală a României Mari. Criza economică mondială a coincis cu agravarea crizei politico-morale a elitelor. În percepția multor contemporani, acestea se împărțeau într-o categorie care profita de sistemul camarilei și o alta care se angaja în favoarea corectitudinii și moralității politice. Aceste valori erau propagate de Codreanu și adepții săi, a căror sărăcie personală făcea impresie asupra multor oameni […]. Acest lucru, precum și oferta credibilă a unui rigorism moral au stat la temelia ascensiunii rapide a lui Codreanu. Mulți oameni disperați îi atribuiau calitățile care le lipseau celor mai mulți politicieni: credibilitatea și verticalitatea. De aceea i-au acceptat fanatismul.
(Citat din cartea lui Oliver Jens Schmitt publicată la Humanitas, Ascensiunea și căderea Căpitanului)

PS. Să nu ne mirăm dacă un individ în ie, cu retorică interbelică, ură de homosexuali, jidani, țigani, comuniști, unguri, refugiați și, bineînțeles, Soroș, se va ridica de undeva dintr-un Vaslui sau poate Botoșani sau, de ce nu, Piața Victoriei, și va izbăvi România, continuînd munca mistică a Căpitanului.

Urși în șube dau târcoale tarabelor cu mărțișoare. Cele mai multe sunt niște tinichele chinezești care nu exprimă deloc primăvara, renașterea naturii, fiorul trezirii la viață ci miros a înghesuială de sweat-shop din Sri Lanka, a astm și sufocare într-un beci din Milano unde vreo 200 de oropsiți scăpați dintre ruinele vieților lor liliputane strivite de gheata globalismului gulliverian, sunt plătiți cu 20 de eurocenți pe oră.
Acum 23 de ani, când Iliescu și doamna Nina vegheau asupra noastră, frate-miu făcea mărțișoare și le vindea la Brașov sau la Constanța. Picta bucățele de pânză sau carton, lipea peste floricele uscate și mărgeluțe și bucățele albastru-violent de șpan, le dădea la preț bun și așa a făcut niște sute de mii de lei, nu mulți bani, cât să mănânci lejer câteva luni la cantina căminului facultății, dar el nu a vrut să mănânce câteva luni la cantina facultății din banii de mărțișoare ci a zis să îi investească la SAFI, că avea 40% profit pe certificatele de investitor. Domnul Cataramă Viorel din Bacău i-a luat banii de mărțișoare lui frate-miu și banii de pe sticle de borcane ai lui Cornel și banii de pe mileuri sau cei de pe pepeni făcuți de Nina, 100.000 de oameni i-au dat bani lui Cataramă Viorel din Bacău sperând că pământul din grădina lui e mai roditor și copacul cu bani pe care îl crește se rupe sub povara bancnotelor pârguite.
Cataramă Viorel din Bacău nu a avut inimă să refuze bieții oameni. Așa că le-a luat banii, ce putea să facă? Le-a luat banii, milioane, zeci de milioane de lei, sute de milioane de lei, atât de mulți bani încât nu mai avea loc de ei, umpleau birourile, culoarele, beciurile, podul și chiar și toaletele, practic blocau activitatea SAFI banii ăștia care zăceau peste tot, uitându-se în gol, dormind sau pălăvrăgind aiurea.
Atunci Cataramă Viorel din Bacău a decis că așa nu se mai poate. Banii trebuie închiși într-o bancă și SAFI trebuie băgat în carantină, în insolvență, nu ai cum să faci treabă când ești victima unui val gigantic de investiții care fac pipi, dorm, mănâncă și lasă gunoi în urmă, terorizând angajații, umblând în cete exact cum fac acum refugiații sirieni în Grecia.
Cataramă Viorel din Bacău a tras ușa lui SAFI după el, a scris cu o cariocă roșie pe un carton Faliment și l-a agățat de geam și s-a apucat de banking. A înființat Libra Bank împreună cu aceeași echipă de oameni de afaceri de la SAFI și a vrut să-și continue viața, normal, voi ce-ați fi făcut în locul lui? Dar cei 100.000 de investitori SAFI nu au înțeles dorința lui sinceră de liniște, cum a zis și domnul Iliescu: liniștea e creștere economică, liniștea e yachturi și vile în Spania, liniștea e privatizări cu bani rusești a industriei petroliere, liniștea e banking de calitate. Șșșșșșșșșșșșș, tăceți că acum facem miliarde, nu deranjați.
Cei 100.000 de investitori SAFI au urlat: bine, bine, dar unde sunt banii noștri? Dați-ne banii, huoooo, hoților!!!
Nu e nimeni hoț aici, au decis procurorii și instanțele. Sunteți voi proști iar a fi prost sau credul sau naiv sau cum vreți voi să vă spuneți este o infracțiune pedepsită de codul băieților deștepți. La revedere.
Și uite așa, 23 de ani mai târziu, Cataramă Viorel din Bacău a introdus la bursă Elvila și spune că euroul trebuie să fie 5 lei și că Isărescu nu-și face treaba de guvernator cum trebuie. Mai zice că PSD vrea să transforme membrii Casei Regale în asistați sociali, adică vrea ca Margareta și Duda și Nicolae să primească bani din impoziteleși taxele cetățenilor români. Nu zice taxele noastre, oare de ce nu zice taxele noastre? Nu vrea să fie demagog sau nu plătește taxe?
Nu știu de ce nu zice taxele noastre dar știu de ce nu mai face frate-miu mărțișoare. Ca el atâția alți băieți și fete care au fost ciordiți de tâlhari d-ăștia cu burți și trese, făcuți scăpați de statul român, băgați în sân de servicii până trece urgia, sân pe care acum e atârnat un mărțișor d-ăsta din tablă făcut în China.
E oare posibil să fie redeschis dosarul SAFI?
Doamna Codruța, sunteți pe recepție?

Claudiu a intrat în USR. Ieri a prezentat unui grup de 12-14 cetățeni rezultatele muncii Asociației pentru combaterea abuzurilor. Miting de protest împotriva masacrării câinilor comunitari în 2013, miting de protest împotriva guvernului care nu a deschis îndeajuns de multe centre de votare pentru diaspora în 2014, miting de protest împotriva concedierii abuzive a unui număr de actori talentați de la teatrul Dramatic din Brașov în 2016, miting de protest împotriva candidaturii politicienilor cu dosare penale în 2016. Apoi dezbatere cu ministrul Iordache pe modificarea legilor justiției, apoi dezbatere pe modificarea legislației care oferă puteri extraordinare jandarmeriei și poliției. Apoi…
Vineri seara de la ora 19, în orașul în care nu se întâmplă niciodată nimic s-au strâns 14 oameni să-l asculte. În acest timp primarul Scripcaru, 3 dosare penale, încarnarea expresiei a furat dar a și făcut ceva pentru oraș, benchetuiește probabil cu prietenii lui cefoși, mercedoși, la pungă groși. Brașovul dârdâie, luminile pâlpâie, o să treacă și iarna asta și o să vină o altă vară și Scripcaru va fi reales iar Claudiu își va lua fetița cu părul blond-alb și va pleca în Germania.
Poporul ăsta joacă scunsea cu propriul viitor. Și când îl găsește, pitit după o tufă, e chemat de mamă urgent în casă, să curețe fasole.
Am scris textul de mai jos în 2017. Andreea mi-a povestit de femeia hăituită de o beizadea brașoveană. Or fi reușit să scape de ea, să construiască naveta spațială cu termopane și vopsea lavabilă care îi va duce pe lună?
Cred că da. Întrebarea e: cui îi pasă?

Bătrâna stă într-o cocioabă.
Într-o dimineață s-a trezit și nu și-a mai găsit gardul.
În altă dimineață s-a trezit și nu și-a mai găsit câinele.
În altă dimineață s-a trezit și lângă casa ei trăsese un crucișător de beton cu 5 etaje și geamuri termopan triunghiulare.
Căpitanul e mafiot.
Căpitanul vrea să mute cocioaba bătrânei din calea crucișătorului, vrea să nu se uite pe geam și să vadă baba mergând la căcăstoare în fundul curții.
Când ești căpitan și locuiești în duplexul de la etajul 5 vrei să vezi doar bancuri de delfini în bmw-uri ascultându-l pe Leo de la Strehaia, un ocean de dansuri de buric, ciacaracacichicea.
Dar baba nu pleacă.
Chem poliția. S-o sperie, să-i aducă un infarct în horoscop.
Mascații fac bum-bum, femeia deschide, i se cer actele de casă.
De ce?
Mascații se burzuluiesc. Dă babo actele.
Baba nu a îmbătrânit degeaba. Le dă buletinu și îi trimite la plimbare.
Pleacă mormăind că se vor întoarce și-o să vadă ea.
Căpitanul e scos din minți. Ar harpona baba, i-ar atârna hoitul de catarg. Ce gâtul mă-sii nu pleacă?
Nu e obișnuit să aștepte. E prieten cu primarul. E șeful parcărilor din oraș. E important. Ăsta e numele lui de botez. Important. Domnul Important, îl strigă partenerii, domnule Important, susură secretarele, domnule Important, îl perie chelnerii.
Baba nu știe cu cine se pune.
E unguroaică, normal că nu știe.
Oare cum se zice Important în ungurește? Nu ar trebui să-și pună plăcuțe bilingve pe vaporul cu 5 etaje?
Bătrâna nu are nicio șansă. Mâine când se va trezi nu își va mai găsi pulsul. Mâine dimineață când se va trezi va fi moartă și atunci va regreta că l-a supărat pe căpitan. Căci nu e frumos să te așezi de-a curmezișul progresului.

Dar baba e unguroaică, ce să știe ea despre progres?
Este doar un element dușmănos care blochează dezvoltarea imobiliară a orașului.
Căpitanul a mai văzut d-ăștia.

Dar toți pică.
Mai întâi le iei gardul. Apoi le omori câinele. Dacă nu înțeleg, le trimiți mascații. Și la final pleacă. Nicio cocioabă nu rămâne în picioare după aceste 3 etape.
Nici cea a lui Grindeanu nu a rezistat.

Șoferul de taxi e tânăr, nu are 30 de ani. Nu știe nimic despre comunism, dar zice că a strigat Jos comunismul! la toate mitingurile la care a fost, pentru că asta e boala noastră, suntem comuniști, trăim într-o prelungire a comunismului, trebuie să terminăm odată cu acest comunism despre care nu știm nimic dar ce, trebuie să știi despre aer ceva ca să îl poți respira?
Cum scăpăm de comunism doamnă?
Eu cred că nu de comunism trebuie să scăpăm, că ăla nu l-am avut niciodată, l-am mimat ce-i drept o vreme. Noi trebuie să scăpăm de feudalism, să ieșim din bordeiele spirituale în care ne înghesuim 8 suflete pe un prici, să înșfăcăm toporul din curte și să tăiem capul boierului fălos care…
Da doamnă, asta zic și eu, să îi omorâm pe comuniștii ăștia de ne conduc, ca Vlad Țepeș să îi ucidem. Măcar vreo 20-30 dintre ei să îi omorâm și să vezi că niciunul nu o să mai fure după. Niciunul.
?????????
Mă uit la el din spatele unui gărduleț de 9 semne de întrebare.
Nu credeți că e bine să meargă unul cu o bombă, cum e în Palestina, așa, să se ducă acum la congresu ăsta al lui Dragnea și să îi arunce pe toți în aer?
Păi și cine îți garantează că ăia care vin după seria pulverizată nu o să fie la fel de răi sau poate chiar mai răi decât decedații?
Cum doamnă, păi omul cu bomba o să spună clar înainte de explozie că face asta pentru că sunt niște comuniști care fură de la gura poporului și că poporul i-a condamnat la moarte.
Deci cetățeanul-terorist ține un spi..
De ce terorist? Este un vindecător. Vindecă România de comunism. Nu vedeți ce fac ăștia cu justiția, nu vedeți că nimic nu le mai stă în cale? 20-30 dintre ei dacă omorîm o să îi speriem și să vedeți că nu mai fură niciunu.
Scormonește cu ochii în oglinda retrovizoare, disperat să-mi găsească acordul, ca și când dacă eu m-aș învoi să ucidem 20-30 de comuniști, el ar merge acum acasă, ar intra pe pagini aurii sau pe bestjobs și sigur ar face rost de un terorist, de un asasin plătit ceva pe care îl va plăti în curse gratuite cu mașina când va vrea el, îl duce și până la Baia Mare, dacă e nevoie, deși nu prea ar înțelege ce caută un asasin plătit la Baia Mare.
Sprâncenele îi sunt strânse între ochi ca un covor luat în picioare de un portar grăbit.
Auziți, ați fost la vot?, îl întreb.
Nu. Că toți sunt la fel, sunt comuniști chiar dacă sunt tineri, că au învățat acasă să fie așa, de la părinții lor și de la bunicii lor. Toți sunt comuniști și fură și vă spun eu, dacă ar gândi mai multă lume ca mine, dacă am pune o bombă la plenară, să moară așa, vreo 20-30 dintre ei, numai așa i-am dezvăța să fure. Numai așa. Ori noi, ori ei. Dacă mai vrem să stăm în țara asta, trebuie să facem curățenie.
Murdărie mai întâi, că sângele și mațele și părul, dinții și intestinele sărite pe pereți să știți că nu înseamnă curățenie.
Da, da. Văruim după, am eu un prieten zugrav, dar e plecat în Spania. Ca și dumneavoastră, nu a vrut să se bage să omorîm 20-30, a zis că el pleacă. E și asta o soluție, dar nu e pentru mine. De ce să câștige doamnă ei tot timpul? De ce să nu rămîn eu acasă, să mă duc ca zugravul în Spania și să îmi fie dor de sarmale și de roșiile de la noi? Eu zic să vă mai gândiți. Dacă ar fi mai multă lume ca mine aici, nu ar fi atât de mulți ca dumneavoastră afară.
Afară e frig.
Plătesc și cobor.
Un popor care se gândește să își asasineze liderii politici dar nu îi trece prin cap să meargă la vot este ca un cuplu fără copii care trage cu pușca în berze, în loc să facă dragoste.
Mă uit la clientul următor al taximetristului, un tinerel cu fundul dezvelit în fața crivățului, geaca scurtă și subțire, albastru de frig. Ar face orice să se încălzească, ar omorî-o și pe mă-sa, d-apăi 20-30 de parlamentari hoți.
Mașina pleacă și eu mă gândesc într-una la cuvintele spuse alaltăieri de Oliver Jens Schmitt, biograful lui Codreanu: chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou. Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Deși nu pot să explic ce vrea să spună, simt adevărul țâșnind prin fiecare por al cuvintelor. Exact cum șoferul de taxi simte că hoția de acum a fost adusă de comuniști și că 20-30 de comuniști morți, ne-ar aduce libertatea.
Chiar și cel mai tăcut om…

Scriam asta în noiembrie 2014, în pragul turului 2 al alegerilor prezidențiale sau președențiale, cum ar zice divizia Videle a guvernului României. Eram disperată privind zâmbetul lui Victor Viorel lățindu-se igrasios pe față, disperată că nu am 5 ani de zile să îi las pe ăștia să ne fure bașcheții din picioare în timp ce dormim. Și am încercat, împotriva unei repulsii anatomice, să pup broscoiul, sperând că acesta se va transforma în prinț. Neamțul gângav ne-a dezamăgit, a plecat în Tenerife cu tot cu speranțele noastre, a tăcut asurzitor și a vorbit pe muțește.
Dar e tot ce avem în acest moment și cu cât mă gândesc mai mult la miraculosul noiembrie 2014, îmi dau seama că în matrioșca-șifonier care este președintele nostru există, printre geci de ski, clăpari, cărți de fizică, șosete de lână și halate flaușate, o cutie pe care scrie Surprize în care nu sunt numai surprize de la gumele Turbo primite din Germa ci și niște curaj și un levier de oțel cu care va rupe falca Drăgnist-Pesedistă atunci când va veni timpul.
Adică acum.
Între timp, atacurile la Iohannis și Kovesi au ajuns aici. Dumnezeu cu mila.

“Macoviștii nu vor să iasă pentru Iohannis. Vor să fie rugați, momiți, cuceriți, să li se spună: ”îmi pare rău că am spus că nu negociez cu Monica Macovei”, să li se zică: ”sunt Omul de Tinichea, dar undeva, sub coastele mele Made in Deutchland bate o inimă de lăutar beat. Dăcât că nu arăt.”

Nu e ușor să găsești motive să-l placi pe neamțul împiedicat. Nătărău-zic unii, nătâng-zic alții. De unde l-au mirosit românașii că nu-l ajută capul? Simplu. Nu poate să vorbească, e gângav, e bâlbâit, e .. Greu să explici poporului că un defect de retorică nu înseamnă vid intelectual. Greu să-l faci să îl placă pe Schweinsteiger și traiectoria lui geometrică, în fața driblingurilor lui Messi.

Greu. Dar nu imposibil.

Regele George al VI-lea al Angliei a moștenit regatul de la fratele său Eduard al VIII-lea care, pe românește, și-a pus palma-n fund și a abdicat ca să se poată liniștit căsători cu Wallis Simpson, o bagaboandă americancă. Eduard, un nenic relaxat, cam ca nea Traian al nostru, l-a lăsat pe micul George în curul gol, taman în fața unui război mondial. Ca și neamțul nostru gângav, George al VI-lea avea bube la pronunție. Mai precis, era cumplit de bâlbâit.

Dar el era vocea națiunii. Ce te faci când cel mai mare imperiu din lume are o voce care e incapabilă să spună ”șase sași în șase saci”?

Faci ce a făcut familia regală, mai precis doamna Iohannis a momentului. S-a dus la Lionel Logue, un terapist care l-a învățat pe tânărul rege cum să își conducă națiunea în război. Și, după ce a călcat capra piatra, George VI a zis discursul de mai jos care, desigur, redus la scară, mă face să observ o paralelă dintre pericolul de atunci, al unui Hitler carismatic și amoral și cel de acum, al lui VVP, acest copil al diavolului, crescut în bătătura celei mai mari organizații mafiote din România.

In this grave hour, perhaps the most fateful in our history, I send to every household of my peoples, both at home and overseas, this message, spoken with the same depth of feeling for each one of you, as if I were able to cross your threshold and speak to you myself. For the second time in the lives of most of us, we are at war. Over and over again we have tried to find a peaceful way out of the differences between ourselves and those who are now our enemies. But it has been in vain. We have been forced into a conflict, for we are called to meet the challenge of a principle, which, if it were to prevail, would be fatal to any civilized order in the world. Such a principle, stripped of all disguise, is surely the mere primitive doctrine that might is right. For the sake of all that we ourselves hold dear, it is unthinkable that we should refuse to meet the challenge. It is to this high purpose that I now call my people at home, and my peoples across the seas, who will make our cause their own. I ask them to stand calm and firm and united in this time of trial. (…) If one and all we keep resolutely faithful to it, then, with God’s help, we shall prevail.

Poate de asta avem nevoie, de un Smiley sau de o Loredana, de un Bănică sau de Stela și Arșinel, de un Florin Piersic, să-l apuce pe Iohannis de limba aia țeapănă, de clopot lutheran, și să-l facă să răsune în inimle macoviștilor, absenteiștilor, udriștilor, băsiștilor și tăricenilor, să îi cheme la urne împotriva răului suprem.”

1. A făcut al doilea atac cerebral în 2 săptămâni, ăștia cu salvarea vin greu și nu au unde să îl ducă, nu sunt paturi, haideți la Colentina, că am relații acolo, zice soția și șoferul de pe mașina salvării se învoiește și-l descarcă la Colentina unde pilele soției nu par să funcționeze, dar nu-i nimic, ea insistă, se roagă, scoate plicu, umple plicul, plasează plicul, tu nu înțelegi că nu sunt paturi?, se răstește doamna doctor după ce plicul îi intră în buzunar, uite ce mă pui să fac, trebuie să dau vreun bolnav acasă ca să-ți bag bărbatu. Noroc că fiul omului cu fața înghețată în pareză scoate telefonul și începe să filmeze și atunci doamna doctor se dă peste cap de 7 ori și apare în dinți cu un salon de 8 paturi, doar 4 ocupate, o fi dat afară 4 bolnavi ca să fie sigură că ăștia de vin cu pareze și soții cu plicuri au unde să intre.
2. Este consultant IT, câștigă bani frumoși dar vrea să facă ce îi place. Adică un bistro cu mâncare vegetariană. A închiriat un spațiu undeva la Timpuri Noi și a mers să bată la ușă pe la vecini: bună ziua, o să fac un bistro aici, o să fie cu…
   NICIODATĂĂĂĂĂ NU O SĂ FACI UN BISTRO ACI!!!!! a urlat șeful asociației de locatari și i-a trântit ușa în nas. Ea și-a dat seama că în sectorul 3 nu este nevoie de consimțământul asociației de locatari și a continuat amenajarea. A trebuit să schimbe instalațiile de apă și pe cea electrică, a pus prize, a zugrăvit, văruit, a dărâmat și construit. Totul cu pile. Îmi spune: în țara asta nu se poate rezolva nimic doar cu bani, trebuie să cunoști pe cineva. 
   Îi e frică de vecini, dacă o să arunce ciorbe pe geam sau o să scuture în capul clienților găleți de gunoi. Se gândește să îi cheme înainte de inaugurare, să le dea o masă, să îi mituiască întru bună purtare.
3. Este milionar în euro, ortodox, antisemit, antihomosexuali, tată, soț, patron, proprietar, român. Mândru că e român. Nu se amestecă în scandaluri politice, toți sunt la fel, Dumnezeu e sus și vede. Și Dumnezeu, de acolo de unde e, a văzut că toți sunt la fel și că mai bine stai deoparte. Tu de ce nu stai deoparte? Te mănâncă în fund? Oi fi homosexual dacă te mănâncă în fund.
   Tot ce e rău, vine din Occidentul decadent care și-a pierdut valorile. Tot ce e bun vine de la biserică. Nu orice biserică, nu protestanți sau papistași, nu catolici sau pocăiți. Ortodocși.
   Și Teodosie al Tomisului? Ete na, așa ești tu, cauți nod în papură. Dar taxa asta nouă, dacă vrei să filmezi și să pozezi în biserică?
   Foarte bună, e casa Domnului nu domeniu public. 
   Casa Domnului nu plătește impozite, casa Domnului e făcută din bani netaxați, de multe ori banii mei, casa Domnului e construită, uneori, în mijlocul parcului național…
   Exagerezi. Și tu, și Mungiu. O fi el un regizor bun, dar uite, aduce mizerii d-ăstea de filme cu homosexuali. Cui fac bine filmele ăstea care arată doar urâțenie și murdăresc sufletele tinere? 
4. În căruciorul de cumpărături am îngropat 568 de lei în hârtie igienică, apă minerală, lapte, pâine, ceaiuri, 2 pachete de cafea, o bucată de slăninuță, una de lebăr, un pachet de unt, 300 de grame de telemea, 2 iaurturi, 3 avocado, mere, coriandru, busuioc, o sticlă de malbec și 3 pungi cu fistic și caju. Clipesc privind bonul pe care produsele se înșiră ca un batalion ocupând pozițiile pe o hartă militară. Când s-au scumpit toate? Cum reușesc ai mei să trăiască dintr-o pensie de 1780 de lei? Trăiesc sau supraviețuiesc? Unde e linia care separă cele două concepte?
5. Copilul are 3 ani și e bolnav. Ea e medic, el e economist, nu s-au căsătorit deși amândoi sunt credincioși. Copilul însă e bolnav, trebuie dus la Viena, ea e medic și știe că nu-i chip să-l bagi în spitalele românești. Mătușa, tot medic, îi spune așa: copilul e bolnav pentru că voi nu sunteți căsătoriți, trăiți în păcat. Copilul e bolnav din cauza voastră. Dârdâie în rochie de mireasă în biserica pustie, cu 8 rude rebegite strânse sub fresce cu Lazăr privind încruntat lumea la care a fost readus fără să o ceară. Dormeam în pizda mă-sii și voi m-ați trezit, asta spune fața lui Lazăr și eu râd în barbă în timp ce popa strânge coronița, e prea largă și îi cădea mirelui peste ochi. Acum că păcatul s-a dus, drumul până la Viena o să fie doar de plăcere, boala va dispărea ca prin minune.
6. ROBOR-ul a crescut, importurile au crescut, nu sunt bani, leul e slab, inflația gigant, clasa de mijloc nu există, pensionarii sunt mai mulți decât ăia de muncesc, cei mai mari investitori în economie sunt românii plecați la muncă afară care trimit lunar bani familiei. Weimarul a produs pe acest fond nazismul. Regatul român a dat legionarismul. Băieți în bundițe apără țara de homosexualii lui Soroș. În sala de cinema, femei cu icoane cântă imnuri religioase. Poliția nu intervine. Prietenii mei își fac bagajele și se mută în Germania și Suedia. Ducă-se, niște homosexuali soroșiști mai puțini.
7. Ministrul citește litania. 2 ore. Spune: ieste. Spune: iecsplicații. Spune: Kiovieși. Nu este sfârșitul lumii, știu. Este însă sfârșitul răbdării. Ei oare nu știu că au martirizat-o pe Kiovieși? Ei oare nu știu că zeci de mii de oameni vor ieși în stradă? Ei oare nu știu că astfel i-au băgat lui Iohannis bartai ghiuleaua pe țeavă? Mișcarea lui Tudorel  îmi amintește de povestea unui cetățean argentinian care și-a ucis familia și a înscenat un atac asupra fermei, împușcându-se în cizmă ca să demonstreze că și el s-a aflat între victime. Împușcându-se în cizmă, nu în picior, doar în cizmă.
   De ce sunt atât de proști?
   De ce sunt atât de răi?
   De ce sunt atât de orbi?
   Undeva, într-o vilă în Pipera, un cuib își unge căpitanul. Anul este 1927. Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer. Chemați electricienii. Și țineți cont că dacă vrei să pui o priză nouă te costă cam 1000 de euro.

   Sărăcie, bigotism, prostie, impostură, naționalism, adunate toate dau fanatism și eroi-erori care ne trimit 170 de ani înapoi. Problema este că suntem deja 100 de ani în urmă. Nu-i de mirare deci că avem boieri, argați, iobagi și domnitori. Trăim într-un nesfârșit secol XVIII, incapabili să spargem blestemul istoric.