Leviatan.

Film rusesc premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu, propunerea Rusiei la Oscar. Poveste: o familie are casa pe un teren pe care a pus ochiul primarul imbuibat si corupt al localitatii. Acesta trage sfori sa il exproprieze pe Nicolay care, deși e încolțit de sistem, găsește puterea să lupte cu el și îl cheamă în ajutor pe prietenul din armată Dmitriy, acum mare avocat la Moscova. Primarul are de partea lui Biserica Ortodoxă, Nicolay are de partea lui legea și, ai spera, că pe Dumnezeu.
Nicolay pierde totul, casă, libertate, copil și soție. Vadim, primarul al cărui ficat e atât de umflat că nu mai are loc de el și-o inimă în corp, câștigă bătălia și ridică pe terenul furat de la Nicolay o mândră biserică închinată unui Dumnezeu milostiv cu ai săi cruciați de rit nou, baronii locali-venali.

Ce avem aici? Avem un soi de cartea lui Iov. Pentru cei nefamiliarizați cu Vechiul Testament, povestea, pe scurt, este asta:
Dumnezeu îl binecuvântează pe Iov cu o viață bună, cu fii și fiice și o casă îmbelșugată. Iov este pios și îl slăvește pe Dumnezeu dar Satan îi spune lui Dumnezeu că Iov îl iubește doar pentru că l-a binecuvântat și i-a oferit belșug. De îndată ce i le va lua, Iov se va lepăda de Dumnezeu-pronostichează Satan.
Pe scurt, Dracul pune o problemă simplă, de loialitate. Spune el: există sfințenie, pioșenie, credință dezinteresată? Dacă oamenii nu ar ști că sunt răsplătiți de Dumnezeu cu prosperitate dacă sunt credincioși, oare ar continua să se comporte drept? Nu sunt ei, de fapt, morali doar pentru că sunt egoiști?
Dumnezeu intră la skanderbeg cu Satan și îl rupe pe genunchi pe Iov. Îi ia tot, bogățiile, copiii, sănătatea. Iov este hamsterul perfect pe care Dumnezeu face experimente, încercând, ca un bărbat bogat, să vadă dacă bucata blondă care îi trage clopotele, îl iubește pentru calitățile lui sau pentru banii lui. Dar Iov nu știe asta. El suferă ca un bou, întrebându-se cu ce-a greșit pentru că se știe om fără păcat dar suferințele lui sunt semn clar că ceva rău tot a făcut el, că altfel Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit.
Iov consideră că Dumnezeu e nedrept cu el dar este pus la punct de acesta printr-un speech de CEO care îi atrage atenția măruntului slujbaș că e mic și că, în timp ce Domnul cu barbă albă construia lumea, Iov era un pumn de nimic. Foarte matur, Doamne, foarte matur.

Nicolay, ca și Iov, și-o fură. De la un Dumnezeu nesigur care întinde coarda, încercând să-și demonstreze calitățile politicii lui de binecuvântare a celor drepți și de pedepsire a celor care calcă strâmb. Dar, spre deosebire de Iov care îl aude pe Dumnezeu, se căiește și își primește înapoi viața de dinainte, Nicolay e pulverizat de voința divină.
Sau de tăvălugul format din administrație locală, justiție și Biserică Ortodoxă. Totul udat cu multă vodchi.
Oameni pioși și oameni ticăloși. Primii sunt învinețiți de sistem, ceilalți sunt îngrășați de același sistem. Toți se roagă la același Dumnezeu și toți se întreabă ce au greșit de sunt pedepsiți de acesta atunci când ceva nu merge uns, ca în planurile lor.

Unii își păstrează răbdarea, nu hulesc, nu se îndepărtează de sfânta Biserică, pupă poala popii, fac donații, ridică peste cadavre mânăstiri și catedrale. Alții, loviți pe nedrept, își pierd încrederea, se răscoală împotriva lui Dumnezeu și sunt făcuți harcea parcea de barosul ceresc.
Cine a avut dreptate?
Ce contează?
Totul este un joc al răbdării. Și cine are mai multă, ajunge departe.
Patriarhul are 13.900 de lei salariu pe lună și biserica prosperă, primind în continuare finanțare de la stat. În octombrie, guvernul Ponta a oferit arhiepiscopiilor 1,3 milioane euro. Adevărul scria în 2013 : ”Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională. Guvernul subvenţioneaza cultele religioase din ţară, deşi acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuţii, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe. Fabricarea şi comercializarea de lumânări, obiecte de cult, cărţi religioase, calendare şi icoane, este doar unul dintre obiectele de activitate în care Biserica Ortodoxă deţine monopolul pieţei.” Toată averea bisericii este luată la purecat în articolul acesta.
http://adevarul.ro/news/societate/averea-bisericii-ortodoxe-romane-1_5175067a053c7dd83f3451c3/index.html
Satana a fost înfrânt atunci, dar a câștigat acum.
Cei care se poartă frumos cu Dumnezeu, indiferent dacă sunt criminali, violatori sau tâlhari, sunt binecuvântați. Cei care cer spitale și dreptate sunt pedepsiți. Nu există credință dezinteresată. Da Doamne-Doamne, te iubim pentru că ne dai, nu te iubim pentru că ne place de tine.
Suntem la sfârșitul timpurilor și nu mai avem răbdare.
Dacă vrei să afli ceva de la noi, întreabă-ne.

Procurorul Dan Voinea citește rechizitoriul:

Domnule președinte și onorată instanță, avem de judecat astăzi pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena care se fac vinovați de grave crime îndreptate împotriva poporului român, cei doi inculpați au săvârșit fapte incompatibile cu demnitatea umanii cu principiile justiției sociale, actionând discrețional, despotic și criminal, în mod deliberat, pentru a distruge poporul român, în numele căruia s-au erijat drept conducători. Pentru crimele grave săvârșite de cei doi inculpați în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, vă solicit:

Domnule președinte și onorată instanță, vă cer condamnarea acestora la moarte pentru săvârșirea următoarelor fapte penale:

1. infracțiune de genocid, prevăzută de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c;
2. subminarea puterii de stat prevăzută de articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de acțiuni armate de natură să slăbeasca puterea de stat;
3. infracțiunea de acte de diversiune prevăzute de articolul 163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în intregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod al instalațiilor industriale sau a altor bunuri de natură. să aducă în orice mod atingere securității statului, și
4. pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale, prevăzută de articolul 165, Cod Penal, prin faptul că au folosit o organizație din cele prevăzute de articolul 145, Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora de natură să submineze economia naționala a poporului român.

25 de ani mai târzu, ieri seară, la Frontline Club Bucharest, domnul Voinea este întrebat de cercetătorul CNSAS Liviu Țăranu dacă ar scrie rechizitoriul la fel. Răspuns: da. Și oricum cei doi ar fi fost omorâți indiferent de ce ar fi cuprins actul de acuzare. Că așa se stabilise. De către cine? De către știți cine.
Ion Iliescu.
Procurul susține că Ion Iliescu e responsabil nu numai pentru Ceaușești.
Ci și pentru victimele ”teroriștilor”. Acei morți care au început să cadă, ca muștele, începând cu după-amiaza lui 22. Care teroriști? Nu a fost niciun terorist. Teroriști au fost declarați cetățenii care ocupaseră obiective strategice, indivizi care nu făceau parte din rețeaua care tocmai prelua puterea în România, cei care stăteau în calea tasatorului Iliescian care turtea orice mlădiță de gândire laterală. Tu cu cine ești? Nu ești cu tovarășul Iliescu? Apăi atunci matale trebuie că ești un terorist. Jap.
Teroriștii erau necesari pentru că, orice scenarist cu un pic de creier îți spune că ai nevoie de un punct critic când construiești bătălia binelui cu răul. Punctul acela când crezi că e pierdut totul, când Satana te prinde de picior și te trage în hăul de smoală fierbinte. Dar iată că cerurile se deschid și…zărești un zâmbet larg, ochi mici și mână fermă, e omul de la ape, venit să te scape.
Teroriștii au fost buni ca să să ațâțe panica în mințile simple ale telespectatorilor telenovelei Revoluției române și, astfel, să îi facă să își dorească apariția pe calul alb al eroului mitic de la Editura Tehnică, venit să decapiteze balaurele din Scornicești.
Teroriștii erau o scuză bună pentru o intervenție din URSS.
Teroriștii-orfanii sau arabii lui Ceaușescu-sunt cei care au transformat revoluția anti-comunistă în una anti-ceaușistă. Spune Dan Voinea că prin introducerea elementului ”terorist”- neoamenii care ucid români, haotic, încercând să îl readucă pe dictator la putere-comunismul a fost salvat în România. Comunismul și întregul său aparat.
Gruparea Iliescu-Brucan-Roman-Voican a înfipt drapelul găurit în mijloc în mormanul de cadavre de soldați în termen, tineret exaltat și pălmași idealiști, în ochiul colonelului Trosca au înfipt drapelul victoriei, pozând  într-o Iwo Jima cu damf de glasnost.

Am învins!!! Poporul a învins!
Ce comicărie. După 25 de ani, conversăm patetic în cafenele încercând să înțelegem ceva ce deja știm. Am fost trași în piept, am fost mințiți, părinți și-au pierdut copiii, copii și-au pierdut părinții iar Ion Iliescu e bine mersi, scrie cărți și dă sfaturi noii generații.
Stenograma procesului Ceaușescu se încheie așa:

”AVOCATUL TEODORESCU: Vă rog să-mi îngăduiți să mai iau o dată legătură cu inculpații.

CEAUȘESCU: Nu recunosc nici un tribunal.

AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constatați că hotărârea e definitivă în condițiile acestea.

CEAUȘESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuște pe oricine!

Tribunalul se retrage.

CEAUȘESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toți trădătorii, oricâți vor fi… Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădătorii,

CEAUȘESCU: “Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ” … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

ELENA CEAUȘESCU: Și i-am avut lângă noi.

CEAUȘESCU: Da.

ELENA CEAUȘESCU: Da, așa se întâmplă, trădările vin de lângă tine.

CEAUȘESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legați!

ELENA CEAUȘESCU: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreți să ne omorâți, ne omorâți pe amândoi, împreună, nelegați. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea așa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneți mâna pe noi, nu ne legați, nu ne jigniți, nu ne legați, nu e voie să ne legați! Vă e frică de popor. Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, îmi rupeți mâna, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!

UN MILITAR: Jumătate din colegii noștri sunt morți din cauza dumneavoastră. Ai noștri, colegii, frații noștri!

CEAUȘESCU: Nu! Nu! Vă minte.

MILITARII: Nu ne minte.

ELENA CEAUȘESCU: Ăia sunt ai Securității, nu sunt ai noștri. Noi suntem aicea așa, mai avem noi puterea? Voi o aveți! Întrebați-i pe cei care au puterea!”

I-am întreba. Dar nu noi trebuie să o facem. Ci justiția. Și justiția stă cu mâinile în sân. Până când?

Pe 6 seara se aprind luminițele de Crăciun ale orașului. Neoanele de pe Tâmpa care spun ”Brașov” sunt stinse, orașul e ghemuit în beznă. Pe străzi se aud lipăiturile din fleoșcăiala lăsată în urmă de zăpada topită. E frig umed și mi-au înghețat tălpile și, pentru că nu știu de ce e întuneric, nu mi-a spus nimeni, încep să înjur Primăria.
Iiiiiiii, Uuuuuuuu, Ooooooooaaaaaa, diafragmele se frâng, urale izbucnesc, bradul e prins într-un năvod de lumină și de pe scenă încep colindele. O fată ieșită în buza Cărtureștiului-vânzătoare în probă-scapă un oftat în băltoaca de pe jos și neîndemânatică, nu mai găsește nimic de spus decât: ”e atât de frumos, uite cât de frumos e, e foarte frumos, cât de frumos e”.

Poporul strâns în Piața Sfatului stă strâns într-o masă compactă la buza scenei. Încerc să tai tortul de șube și să ies pe Hircher, să mă întorc acasă. Drumul e blocat de pârâiașe de oameni care se topesc din marea calotă care a umplut piața. ”Dar de ce nu cântă colinde românești?” se plânge un domn cu mielul tras pe frunte. Acum observ că da, colindătorii bagă Christmas carols în ingliș. Păi nu suntem noi frate Grădina Maicii Domnului? Cum să cânți în momentul sfânt al aprinderii filamentelor, cântece străine, noi care suntem mândri că suntem români?
Gata, am scăpat de strânsoare,
La o tarabă cu pâine artizanală de lângă mine, se vinde pâine în 3 culori. Verde, galben și portocaliu, de la spanac, șofran și..încă ceva. Un client comentează indispus: ”de ce nu ați făcut pâine roșu-galben și albastru?”
Chiar așa? Noi suntem români, noi am inventat caloriferu, noi am inventat albastrul de Voroneț pe care am putea dracului să-l punem în pâine, ce tot atâta verde?

Grupuri, grupuri s-au spart din mulțime și o iau la vale pe Republicii. Au văzut luminițele, au ascultat juma de colind, gata, acasă.
Ne oprim. Ce se întâmplă? Ne ridicăm pe vârfuri, întrebăm stânga dreapta, de ce nu se înaintează? Cefe cât vezi cu ochii și căciuli. ”Măcar nu e frig” zice o fetișcană apoi izbucnește într-un râs nervos.
Oamenii au scos telefoanele și pozează încântați șirurile de becuri care aliniază Republicii, împărțind strada, ca pe un bazin, în culoare de înot. Nu înoată nimeni. Stăm toți în marea de pufoaice, nervoși și agitați, captivi și așteptând să fim survolați de nava mamă care să ne sugă în pântecele ei și să ne ducă pe planeta unde cântă Hrușcă și nu e înghesuială.
Poporul începe să se împingă. ”Aaaaaaaaaaaaaauuuuuuuu, aveți grijă, avem copii!!!” Bărbații se bulucesc, încercând să taie cărări în mulțimea compactă, ridică sugarii deasupra capului, ăia plâng. Aproape nu mai pot respira. Mă mișc dar eu nu merg. Sunt mutată în față de cireada care împinge, împinge, orbită de nervi și nerăbdare și în plutirea asta a mea văd cum prin batalionul nostru, al celor care vor să părăsească piața, intră furculițele celor care vor să intre în piață. Ne despică, ne feliază cu lame subțiri, șiruri indiene de indivizi, tineri, bătrâni, copii, femei, bărbați, hermafrodiți, care împing și ei, încearcă să ajungă la brad. Baricada de la Universitate a fost caca-maca.
În stânga se cască Diaconu Coresi și reușesc să mă smulg din coloană.

Trag aer în piept și-mi recapăt forma. Colindele nu se aud de urlete. Pantofii îmi sunt plini de noroi. Străzile sunt pline de supraviețuitori ai aprinderii beculețelor. Stația de autobuz se varsă în stradă. Alergăm la un taxi.
Liber? Da.
Trecem prin fața magazinului Star și șoferul nu mai poate. Dă glas frustrării sale de om rănit de lipsa de sensibilitate a patronatului: ”Cum să nu pui tu un brad în vitrină? Cum?”
Dar uitați-vă, sunt decorațiuni alb-roșii, de Crăciun. Cu fulgi și globuri.
”Dar un brad dacă puneau le cădea coroana?”
Asta îmi place mie la sărbătorile de iarnă. Suntem dați dracului atunci când vine vorba de Crăciun. Ne bucurăm cu măsură dar știm și să criticăm.
Căci fără critică nu reușești să îndrepți lucruri. Și nici să construiești România lucrului bine făcut. Știu clar, din focus grupuri.

Trenul privat costă jumătate din cât costă trenul de stat. Pe peron sunt studente cu cercel vârât în nașul roșu de frig și babe cu nutrii trase peste urechi. Trenul privat întârzie 10 minute, vine de la Craiova și, se știe, nu prea-ți vine să pleci de la Craiova, mai întorci capul, mai te oprești să vezi orașul de la 5 kilometri și de la 12 și așa, cu nostalgii și melancolii d-ăstea, trece timpul și întârzii. Dar nu te poți supăra pe trenul privat care costă jumate cât ăla de la stat. Și uite-l că sosește. Oamenii veniți de la Craiova se aruncă din mers pe peron, parcă nu mai suportă să mai stea nicio secundă în vagoane, parcă au făcut un căcuț puturos undeva sub scaun și acum fug, lăsându-i pe cei care continuă călătoria, până la Brașov, să se descurce cu fecala.
Călătorii coboară, în dreptul ușilor se bulucește schimbul de valea Prahovei. Plutește o panică în aer, panica aia că o să trebuiască să stai în picioare pentru că la trenul privat nu se dau locuri. Sau nu am găsit eu, căci am cumpărat biletul online.
Călătorii care se urcă în tren, o fac cu țigara în gură. Neaprinsă, e drept, dar pregătită. Par toți să își zică: pun valiza aici și gata, mă proptesc în ușile largi care se deschid ca la vagoanele de marfă, chiar și în timpul mersului.
Nu-s pneumatice, electrice, termosensibile, incomprehensibile. Sunt niște uși de al căror mâner dacă tragi, se deschide. Trenul pleacă, pâlcul de fumători nu și-a terminat țigara așa că mergem vreo 3 minute cu ușile deschise. Oricum e cald.
Pe bancheta de lângă mine se pun el și ea, din Câmpina (o să aflu când vor coborî în Câmpina), studenți la limbi străine, telefoane deștepte pe care joacă ceea ce se cheamă Candy Crush și ceva cu ursuleți care, citez: ”uite-i cum se ascund, fir-ați ai dracului de urâți!”.
Amândoi stau cu ochii în telefon, pocnesc biluțe, caută ursuleți camuflați în pixeli și pe gură curge un râu de nimic cu nimic și cu rahat și apoi iar nimic duhnitor și apoi o rafală de prostie. Se vorbește despre haine, branduri, papanași și cum porțiile sunt prea mici, pe vremuri din ce îți rămânea după ce terminai o porție mai făceai încă una, se anunță că magistrala de metrou aia cu Pipera-Berceni e cea mai nouă, fata știe sigur asta, el e un pic îndoit. Apoi el, după ce mai dibuiește niște ursuleți, îi povestește nimicul mersului la frizer unde…nimic.
Tot dialogul este urlat. Tot dialogul este urlat fără ca vreunul dintre ei să-și ridice ochiul din telefon.
Se poate vă rog să dați volumul mai mic?
Băiatul e suprins dar se conformează. O vreme omoară ursuleți sau sparge baloane fără să mai împroaște compost pe restul călătorilor. Din față apuc să aud o discuție între alți doi studenți. Vorbesc despre Iohannis. Se întreabă dacă ANI îi mai poate face ceva.
Ușa zboară de perete și în vagon intră un alt lătrău. Vorbește cu ”iubita”, îi explică urlând că, în curând va ajunge la ea. Termină conversația și se așează lângă domnișorii interesați de politice. Are un ochi inert, care țintește printre scaune în timp ce, ălălalt, fixează fata din fața lui: ”Iubita mea este psiholog dar mă înebunește de cap.”
Încurajata de urlete, perechea Câmpina repornește să răcnească inepții și să-și transmită de la 30 de centimetri distanță scorurile la doborât baloane și ursuleți.
Îmi amintesc cum, în plină isterie electorală, când totul părea pierdut și țara era cățărată deja pe mormanul de lemne, legată la mâini iar călăul se apropia cu torța într-o mână și canistra cu benzină în alta, babele de pe Facebook nu se pieptănau. Nu. Ele jucau Candy Crash. Printre apeluri la protest, printre   povești din diaspora, scandaluri de la urne și declarații incendiare, erau oameni care jucau de li se încingeau buricele degetelor Candy Crash și Farmville 2. M-am întrebat mereu cine sunt Țuca și Simona, Gelu și Anemona.
În trenul privat am primit răspunsul. Și tot aici, la jumătate de preț de trenul de la stat, pe wifiul oferit de Regio, am descoperit unul din citatele mele favorite din Leagănul PIsicii al lui Kurt Vonnegut. Zice dumnealui așa:

“People have to talk about something just to keep their voice boxes in working order so they’ll have good voice boxes in case there’s ever anything really meaningful to say.” 

Înțeleg. Dar pot măcar să vorbască mai încet?

Am o mie de întrebări după a treia vizionare a filmului ”Videograme dintr-o revoluție” a lui Andrei Ujică. Întrebări pe care pot să le rulez bine, bine și să mi le bag în fund. Pe cine să întreb? Procurorul Dan Voinea nu a ajuns la întâlnirea Frontline Club, a zis la telefon ceva despre drumuri înghețate și lipsa timpului. Istoricii prezenți, Constantin Corneanu și Liviu Țăranu, au fost de acord că, cel puțin la început, am avut de-a face cu o revoluție. Apoi a fost deturnată. Cum adică? Nu a fost lovitură de stat? Nu.

Și atunci ce s-a întâmplat pe 21 în Piața Comitetului Central, la mitingul lui Ceaușescu? Imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timpul suspendării transmisiei ”din motive tehnice”, arată poporul rupând rândurile și năvălind peste clădirea CC-ului. Se strigă, se țipă, coloane se deșiră din mulțime și pleacă. După 10 minute de haos, se aude vocea Piticului spunându-i șoptit soției: ”asta e o provocare”. A cui? Că istoricii spun că a fost revoluție pe bune. Că poporul, el însuși, s-a ridicat și s-a scuturat ca un ciobănesc mioritic, aruncând din blană puricii nomenclaturiști.
Cum a pornit îmbulzeala din 21 de la mitingul lui Ceaușescu? Cine l-a lăsat pe Inter pe nea Adrian Sârbu, să filmeze carnagiul din 21 noaptea, de la baricadă? Cum adică Milea s-a sinucis dar, totuși, le-a zis, așa cum susține domnul Corneanu, ostașilor să-l transporte cât mai rapid la spital unde a murit după 5 ore de agonie, fără să primească ajutor medical?

Cum a ajuns să alinieze un nene cu șubă tot TVR-ul și să îi spună ce să facă șefului instituției? Cum și de ce a ajuns Victor Ionescu, proto Gâdea de la TVR, să cheme poporul să apere televiziunea? Ce s-a întâmplat cu Mazilu? De ce au început să tragă pe 22 seara și cine? Același domn Corneanu-cercetător la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 al cărui președinte onorific este Ion Iliescu (da, sunt tendențioasă, da, nu am scris asta degeaba)-spune că totul este clar. A tras o parte din trupele de securitate, rămase fidele regimului Ceaușescu. Hahahahahaha la puterea 94! Poate că așa arată transcrierea hohotelor homerice.
Cine sunt oamenii ăia, securiștii fideli, unde sunt ei acum, de ce nu e luat la întrebări generalul Iulian Vlad, șeful Securității trecute de partea poporului care are cel mai aiuritor și dezarmant dialog cu generalul Gușe pe una din înregistrările care apar în Videograme?
Este vorba de elicoptere care apar de nicări, nu sunt străine, sunt românești. ”Sunt ale tale?”,  ”Nu. Eu credeam că sunt ale tale.”, ” Nu sunt. Înseamnă că au fost ținute secret, sub pământ și acum au fost scoase și ne atacă de peste tot.”
Hohohohoho.
Frații Grimm.
Fix revoluție a fost în decembrie 1989. Fix revoluție și poporul a învins după lupta cu brigăzi de securiști loiali lui Ceaușescu și nu lui Iulian Vlad care îmbătrânește în București, liniștit, cu dosarul revoluției declarat închis de Laura Codruța Kovesi.

Cei de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, cu președinte onorific Ion Iliescu, da sunt tendențioasă din nou, zic că au date. Constantin Corneanu spune pe ore, minute, secunde, trasee care atestă asta și reflectă astălaltă, nu prea poți să urmărești ce înșiră pentru că vorbește mult și te lovește, exact ca un robot stricat, cu multe mingi de tenis în cap, fără să ai timp să parezi.
Unde sunt teroriștii? Ce s-a întâmplat cu cele 1000 de miliarde de dolari pe care Ceaușescu se pregătea să le fure, conform rechizitoriului? Ce s-a întâmplat cu Fondul Libertatea, cel în care milioane de români au donat bănuți ca să clădim democrația după căderea comunismului?
Cum, în ciuda gloanțelor și a luptelor de stradă, brigada FSN-istă a lui Iliescu și Militaru, îl putea trimite lejer pe Petre Roman să penduleze între CC și TVR?

Un cetățean întreba pe pagina Frontline Club Bucharest de ce ne mai pasă de Revoluție, de ce ne mai batem gura?

Pentru că, așa cum părinții noștri au crescut cu ”Om bogat, om sărac”, ”Dallas” și  vrăjile Samanthei, noi suntem copiii unui program de televiziune cu transmisiune live din studiourile 4 și 1. Pentru că de 25 de ani, căscăm ochii în televizor și punem botu la enormitățile pe care ni le arată. Pentru că, pentru noi, viața este televizorul dar, spre deosebire de serialele care îți oferă closerul dorit, noi nu am avut parte de catharsisul venit din triumful binelui și pedepsirea răului.
Am ajuns la episodul cu numărul 9114 din serialul ”Cum să ciordești o țară”, difuzat zilnic din 22 decembrie până azi. Și ne-am cam săturat. Personajele s-au schimbat, actorii s-au îngrășat, unii au murit, alții au fost trași pe linie moartă. E timpul să ni se dea și nouă finalul apoteotic pe care îl tot așteptăm.

E timpul să se redeschidă dosarul Revoluției și să zicem și noi ”it`s a wrap. mulțumim oameni buni, acum putem, în sfârșit, să ne odihnim”

În ultimii 17 ani ăsta este primul 1 decembrie pe care îl fac în altă parte decât București. Ninge potolit și o pungă plutește la vreo 10 metri deasupra acoperișului sinagogii. Sau este sinagogăi? Stai să verific, e sinagogii, așa zice goagăl. Nu l-am sunat încă pe Dan, cel mai vechi prieten al meu, să-i zic la mulți ani. Îl sun mai încolo, când se mai liniștește și el. Ghinionul lui nu e că s-a născut de ziua națională, ci că s-a născut de ziua Protv-ului. La care și lucrează. An de an, an de an, de când s-a înregimentat în Pache, ziua lui de naștere trebuie să aștepte să treacă întreaga coloană oficială a Protv-ului. Așteaptă ca un țăran cu mielul căciulii strâns în mâinile negre, prăfuit de colbul stârnit de trăsura boierului. Aniversarea lui Dan începe cândva pe la 10 seara, odată cu al treilea pachet de țigări.

Dan m-a băgat la Protv. Așa am ajuns eu la București acum 17 ani. A vorbit cu Sergiu Toader, șeful de la știri, ăsta m-a chemat la interviu, m-a întrebat de când pot să încep. ”De luni”. Așa am zis și de luni am fost la București. Salariul, chiar și cel mai mic din redacție (sau ăla era al Adelei? Nu mai știu), oricum, salariul meu era de 5 ori mai mare decât ce câștigam la Brașov și cam de 4 ori cât câștiga taică-miu la CFR, cu spor de muncă grea și jde ani de condică în spate, cu tot. Păi dacă eu câștigam atât, Andreea Esca sigur avea 15.000 de dolari pe lună. Sau 15.000 de mărci. Sau 15.000 de yeni.

Carte de muncă?Stai să vedem care cum e treaba, cum te miști, ai două luni de probă. Două luni au zburat. A venit 1 decembrie. Ziua lui Dan, ziua națională și ziua Protv-ului cu prime, prime cât salariul, milioane și alte milioane, dar tot nu mi-au ținut de cald și am ajuns la spital cu un ovar cât o noptieră. Unde lucrezi, care-i treaba cu matale? Oamenii de la Urgențe s-au încântat peste măsură când le-am arătat legitimația și nu au insistat să-mi ceară cartea de muncă.
Când m-am întors la serviciu, am întrebat și eu, că poate pe viitor nu mă mai scot cu o scrumieră de la Pro oferită șpagă: ”domnilor, doamnelor, cum e cu cartea de muncă, CAS-ul, taxele, spitalele, pensia, astea?” Cred că Robert mi-a zis atunci că totul e o minciună, că împăratu e în țuțurelul gol, că și cu mama cărții de muncă nu fac nicio brânză pentru că nu plătește nimeni nicio taxă la stat, că de ce măi Raluca să plătească domnu Sârbu pentru tine, tu nu ai auzit de prevenție?Pune și tu o căciulă de lână în chiloți, ia prima asta, cumpără-ți cizme îmblănite și uită de CAS.

Și așa am stat eu, unul din sutele de priculici, arici pogonici angajați la soțul lui Jeanine, pe contract care la fiecare două luni se reînnoia, că oricum carte de muncă nimeni nu-mi făcea. Și nimeni nu zicea nimicuța, mâlc se tăcea pe culoare când auzeai CAS sau dreptul muncii sau …”Iote mă p-asta de la Brașov, a venit ea să ne învețe pe noi”. Păi și Sârbu tot din Brașov e. ”Dar el e numai unul. ”
Și nimeni nu se atingea de el, că îl făcuse pe Constantinescu președinte, cum să te atingi de domnu care l-a pus pe Emil la cârmă, tata presei libere și unchiul mass mediei independente. Poate că-i vine cineva de hac când vine Iliescu la putere. I-a venit Năstase de hac. I-a șters datoriile la buget lui Pro, la mulți ani România, la mulți ani Adriane, la mulți ani Dane.

Între 2000 și 2004 nu a zis o vorbuliță domnu Sârbu și televiziunea sa. Pe 1 decembrie ne-a dat să bem bragă și să halim fasole, ne-a arătat români întreprinzători, Loredana în ie și Smiley pocnind din bici. Ne-a dat ”Singur acasă” în fiecare decembrie și ne-a lăsat să ne bucurăm de liniștea care acoperise întreaga țară, sub zâmbetul blând al lui Iliescu. Eu mă fac că nu văd ce se întâmplă în țară, voi nu mă căutați la ouă.
Nimic nu a zis Pro-ul nici sub Băsescu. Nimic. A făcut infoteinment, cum nu știți ce e aia? Un cabernet sauvignon amestecat cu suc de portocale, cu pulpă, de la Capy.
19 ani.
Nimeni nu s-a atins de Adrian 19 ani. Și uite ce face acum DNA-ul.
La mulți ani Protv, la mulți ani Românie, la mulți ani Dan. Sper să ai o carte de muncă pe care să o poți folosi și la altceva decât la aruncat în televizor atunci când la Protv începe ”Singur acasă” pentru a 19 oară.

aici ceva mai mult despre subiect http://activenews.ro/exclusiv-dosarul-care-va-zgudui-din-temelii-presa-romana-700-de-jurnalisti-interogati-cel-mai-mare-caz-de-evaziune-fiscala_1873962.html

Funcția mea în agenția de publicitate în care lucrez este director de creație și strategie. Eu sunt ăla care ia brieful de creație care vine de la client, îl mestec și îl dau colegilor mei din agenție spunând: ăsta e mesajul pe care îl transmitem, cam așa ar trebui să arate. Am inventat fainoșagul și am vândut Ardealul mâncătorilor de pateu, am coborât cu picioarele pe pământ ING Bank și am vândut carduri și conturi curente la sute de mii de oameni, am vorbit cu adevărații domni din România în campania Zaraza și am pus vaca Fulga să recunoască ”ce vacă sunt, am uitat să mă prezint” și astfel să dărâme de pe raft laptele Dorna. Am o poală de Effie-uri, un soi de Oscaruri date pentru eficiență într-o campanie publicitară. În plus sunt un om care a făcut niște ani presă. Tot acest preambul care pute a ”ți-au murit lăudătorii” l-am făcut ca să înțelegeți că am expertiză și că mă pricep când spun că vestita campanie de comunicare pentru prezidențiale a lui Iohannis este o scamă în calea uitării. William Brânză și al său ”să le spargem gașca” a fost mai bun decât ce a ieșit din pixul actualului șef al cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache.

Klaus Iohannis-un candidat de tip Lazăr, aproape ucis de echipa lui de campanie și întors din morți de aroganța lui Ponta și de scandalul diasporei,  își pune șef de cabinet strategul care i-a aruncat 6 lopeți de pământ peste sicriu. De ce?

De polițe. Domul Iohannis, salvatorul României, trebuie să împartă funcții ălora care i-au stat alături. Iar alături, atunci, nu îi stăteau prea mulți pentru că nu prea credea cineva că neamțul poate să îl bată pe Ponta. Domnu Klaus părea, ca în bancul cu măgarul bătrân, orb, șchiop și râios, adus la piață de țăran ca să fie de făcut de rușine. Ia uitați-vă, nu are copii. Priviți, nu e ortodox. Luați aminte, e prea laș să intre în gâlceavă și prea lent ca să zică ceea ce are de spus.

Dan Mihalache este un strateg slab de campanie. Mesajele lui nu au ajuns nicăieri. Nu are a face. El i-a stat alături lui Iohannis și trebuie răsplătit. Dar se face o nedreptate. Căci nimeni nu i-a stat mai aproape lui Iohannis în timpul ultimelor două săptămâni între cele două tururi de scrutin decât Ponta. Fără Ponta nu ar fi ajuns niciodată președinte.

De aceea propun ca acesta să primească funcția de șef de cabinet prezidențial. Din 2015, când ACL va putea-probabil-să facă un Guvern. Ce semn mai bun al uniunii și pacificării naționale ar putea să dea Klaus Iohannis decât să îl pună șef de cabinet pe un Ponta hăituit de procuratură pentru împiedicarea votului diasporei și amenințat cu ani de pârnaie pentru asta? Poate doar să îl ia și pe Dragnea consilier prezidențial. Să transformăm România într-un Teleorman înfloritor.

Ce ziceți?

Ultima dată când am fost cu Dan la Waterloo, eu eram euforică pentru că Băsescu îi luase fața lui Năstase iar el era mulțumit-neliniștit. Eu nu-mi amintesc cum era el dar mi-a reamintit el azi, când eu sunt mulțumită-neliniștită iar el este euforic. El și restul cârciumii. Se bea bere belgiană, se vorbește germană stricată, se toastează pentru Iohannis. ”Iohannis Brahms, unora le place Brahms”-strigă bețivul de la masa de lângă noi. Ne comunică sfătos că are 4000 de cărți și dă fuga după colț, în cotețul chelnerilor, unde are acces la muzică. Pune Celibidache în cinstea noului președinte. ”Auzi, l-a ales Facebooku. Hahahaha. Facebookul unde se face totul, se adoptă câini, se aleg președinți, se protestează împotriva Roșiei Montana. Iohannis Brahms. Unor le place Brahms. Știi cine era Brahms?” Prietenul lui răspune: ”Un film.” Bețivul nu e de acord: ”Un mort.”

Dan îmi spune că pe 16 noiembrie am asistat la o altfel de revoluție. Că miracolul propulsării lui Iohannis în fruntea statului român naționalist-ortodox se datorează unui cumul de fapte, dar insistă că profilul candidatului a fost crucial și că oamenii au văzut în pașnicul sas, dispus să piardă decât să fie mârlan, un altfel de politician. Eu insist că umilirea diasporei, aroganța și nesimțirea fără margini cu care au tratat cei mai mari investitori în economia națională-oameni care visează să se întoarcă, să fie în satul lor fruntași-a fost lovitura de grație pe care guvernul și-a dat-o singur. Ca în Kill Bill, Ponta, această Black Mamba/Beatrix Kiddo cu personalitate schizofrenică, și-a trimis sieși, în capul pieptului, pălitura cauzatoare de moarte. A mai făcut 5 pași, a mai respirat aerul rece al celor două săptămâni până-n turul doi și apoi s-a prăbușit.

L-a făcut internetul. L-a înfrânt generația Facebook. X-ulescu e omul care l-a propulsat în scaunul de președinte pe Iohannis. Ba nu, Y-ulescu. O bătălie ridicolă pe likeuri, shareuri, commenturi, pokeuri, followuri. Dacă nu era bannerul ăla, acum Ponta era președinte. Dacă nu erau mesajele comunicate-în timp real (asta îmi place cel mai mult, clamarea unei chestii de bun simț, pe care o face internetu că așa face el. E ca și cum m-aș mândri că mi-am luat o mașină cu 4 roți), Dragnea ne dădea pe mâna morților teleormăneni. Zombiland. Asta eram.

Vedetuțe și vedeței urlă, cerându-și recunoscută întâietatea în susținerea neamțului. Alți cetățeni se dau cu curu de pământ că vin băsiștii și le deturnează alesul. Alți cetățeni se suie pe podium, își ițesc capetele din spatele panzerului sibian, gesticulând frenetic, indicând articulații: noi am strâns șurubul aici, dacă nu puneam noi piulița asta, țțțțțț, erați acum cu toți în drum spre graniță.

Iohannis, cel mai popular om politic din Europa pe Facebook. A tăiat-o pe Merkel. Hahahahaha. Aceleași complexe de nație mică și neîmbobocită, care s-a aruncat pe mousuri și a clicăit votându-l pe Hagi cel mai bun fotbalist al anilor `90. Suntem cei mai viteji când e să dăm clickuri. Suntem campioni mondiali la dat likeuri. La dat follow. La dat share. Și normal, suntem campioni mondiali la Angry Birds. Nu glumesc, este adevărul gol-goluț.

În stradă, la Brașov, pe 14 noiembrie am fost cam 600. Hai 800-dacă e să-l ascult pe Lucică. În 15 noiembrie, când am cerut guvernului să dea ordonanța care să permita diasporei să voteze, am fost 40. Brașovul nu s-a oprit din plimbarea de sâmbătă, s-a dus acasă și poate a dat like la pagina lui Iohannis. Sau poate a așteptat până pe 16 seara, la ora 21.00, că e mai mișto să ții cu învingătorul. E mai fain să spui: v-am zis eu băi bălălăilor că o să iasă. Pe 16 seara, în fața prefecturii Brașov eram câți? 80. Apoi, încet-încet, ne-am strâns vreo 200. Pe drumul spre sediul PSD am ajuns vreo 500. Maxim. Acasă însă, la căldurică, mâinile brave ale celor de pe Facebook dădeau like paginii lui Iohannis și join la mitinguri și share la știri despre oroarea de la Torino și prăpădul de la Paris.

Virtual suntem un popor neînfricat. Virtual adoptăm câini, semnăm petiții, îi numărăm ouăle lui Năstase. Virtual ne batem cu dușmanu și virtual îl înfrângem. În timp ce pe Facebook Iohannis este politicianul cel mai popular din Europa, real este doar un profesor care a intrat, ca într-un film american, să predea fizică unui grup de babuini răi, înarmați și delicvenți. Real Iohannis are mai multă nevoie de noi în stradă, decât de ajutorul nostru virtual. Virtualul nu face doi bani. Vă spun eu. Am peste 2000 de prieteni pe Facebook și maxim 5 care mi-ar da un colț de pernă, să pun capul pe el.

Iohannis nu e un personaj din God of War. Încetați să îl tratați ca pe unul.

În 17 noiembrie 1996 am ieșit în stradă, sărbătorind câștigarea alegerilor de către Emil Constantinescu. ”Acum Emil!”-așa ziceau afișele electorale ale candidatului CDR. ”Țapul”-îi ziceau susținătorii lui Iliescu și Vadim în revista România Mare. Țapul cu voce tremurătoare, indecisă, ușor efeminat în gesturi, profesorul de geologie care a înfrânt sistemul din spatele inginerului de la ape. ”Jos Iliescu” s-a strigat atunci, ”Am învins”-s-a strigat atunci, ”Jos comunismul” s-a strigat atunci, ”Libertate” s-a strigat atunci.

Patru lozinci care au fost scandate din nou, 18 ani mai târziu în Brașov, într-o noapte rece de noiembrie. La care s-au adăugat: ”Puie Monta” și ”Muie Ponta”. Mult sex oral. Cine și-ar fi închipuit acum 18 ani, protestatari care să-i strige lui Ion Iliescu: ”Muie Iliescu”. Nu ziceți că nu are cadență. S-ar fi putut cânta: ”I-li-escu, Muie Iliescu!” Dar nu s-a întâmplat asta.

Suntem noi mai spurcați, ăștia de acum, înrăiți de sistem, de Traian Băsescu, vulgarul președinte care babardește bagaboande și bea la Golden Blitz? Sau Iliescu, Împăratul Palpatine al politicii românești, era un adversar hulit dar respectat?

Eu zic, desigur, că varianta doi e cea adevărată. Că Ponta, un golănaș fără caracter, a coborât nivelul discuției politice la Fă Doino. Că Taraf TV și mârlăniile marca Badea/Banciu au fost preluate ca discurs politic.

”Măi animalule!” al lui Ion Iliescu trăda un dispreț evolutiv, de individ ajuns în fruntea lanțului trofic care este deranjat de un mamifer imparicopitat, dotat cu microfon. Dar Iliescu, cu școala la Moscova, cu plovăr de revoluționar și mișcări hotărâte din mâini, știa mai multe despre imagine, despre ce se spune și ce nu se face decât toți consilierii americani care, se spune, că l-au dădăcit pe Ponta în campania electorală.

De ce Puie Monta? De ce degete mijlocii îndreptate către PSD? Cum a ajuns temutul partid și aparat de stat să fie ținta flegmelor și a caterincilor demonstranților?

Printr-o erodare constantă de imagine. Prin Votcăroiu, apoi Bombonel, apoi Prostovanul, apoi acest Pinocchio care a făcut ceafă sub ochii noștri. Prin promovarea unor personaje de satiră, ridiculizate de popor. Iar atunci când râzi de cineva, sigur nu ți-e frică. ”La Palatul Cotroceni, cânta Cucuveaua, Iliescu și ai lui și-au găsit beleaua.” Cucuveaua-bufnița, simbol al filmelor horror dar și al inteligenței. Cucuveaua a părăsit sediul PSD și a spus: sper să fie bine. Pentru Iliescu o să fie bine. Pentru că acum are mână liberă să reformeze partidul.

Mi-e frică de Iliescu. El este singurul creier funcțional, neînecat în osânza corupției. PSD-ul se va metamorfoza. Jeana nu e moartă, Jeana se transformă. Să avem grijă ca, în cazul unor anticipate sau în 2016, să nu ne lăsăm din nou păcăliți și, peste încă 10 ani, să strigăm de nebuni pe străzi ”LIbertate”, ”Jos comunismul”, ”Am învins”. Timpul lui ”Puie Monta” a trecut. Să ne întoarcem la Jos Iliescu.

Nu e gata. Sacii nu sunt în căruță, odată cu sașii.

Guvernul trebuie să plătească pentru ce s-a întâmplat ieri. Puterea e în continuare la ei. Și trebuie să o lase jos, ușor, ca pe bebelușul rozaliu și cald, înfășat în scutece mirosind a lapte, la care trebuie să renunți pentru că e timpul să mergi la pușcărie. Amenințările paukeriste cu pârnaia, proferate la adresa lui Băsescu, s-au întors împotriva lor. Numai că, de data asta, nu sunt vorbe goale ci chiar cuvinte rupte din codul penal. Acel cod penal castrat și ținut pe dulciuri care, chiar și așa, știrb și bleg, tot spune la capitolul 9:

Art. 382  Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Ei pot să facă pe proștii: Doamnelor, domnilor, frați români, noi nu am vrut să vă împiedicăm să votați. Nu. Noi am vrut să vedeți Nancyul-un oraș frumos la numai 400 de kilometri de Paris, Liverpoolul-câteva sute de kilometri de Londra sau Praga-la o aruncătură de băț de Munchen. Am vrut să vă puneți un pic sângele în mișcare și să faceți o excursie până la Portsmouth, că la Londra e smog și e mai bine să votați la mare. Cum să vă treacă prin cap că noi am vrea să vă împiedicăm exercitarea lozincii ăleia, cum îi zice? Așa. Dreptul la vot.

Așa o să zică ei. O să spună că nu avem nicio dovadă care să arate premeditarea acțiunii de împiedicare a votului. Dar atunci noi putem să scoatem, din același Cod Penal, o altă furculiță pe care să le-o înfigem între omoplați:

Art. 298   Neglijenţa în serviciu 

(1) Încălcarea din culpă, de către un funcţionar, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Avem instrumente să îi ardem. Totul este să ne organizăm. Trimiteți pe adresa combatereaabuzurilor@gmail.com numele, adresa din străinătate și mărturiile de aseară, când ați votat cu întârziere sau ați fost împiedicați să votați. Dacă puteți, atașați fotografii și filmulețe. Alianța pentru Combaterea Abuzurilor va scrie un denunț penal împotriva Guvernului României și împotriva Ministerului de Externe și îl va depune la Parchetul General al României. Săptămâna asta.

Puterea este încă la ei. Ponta a spus că nu demisionează iar guvidul bătrân de Meleșcanu s-a scufundat în apa mâloasă, așteptând să treacă furtunica eșecului alegerilor. Parlamentul e o oaste de penali. O să strângă rândurile, protejând, ca întotdeauna, interesele clicii. Dragnea rânjește la televizor- e drept, cu gurița mai strâmtă ca broscuța care a mâncat lămâie. BOR-ul o dă cotită. Ministerul de Interne-cel care a închis ochii la uriașele nereguli din țară, tace mâlc. Nimeni nu și-a cerut scuze pentru atacurile cu gaze ale jandarmeriilor din Paris și Torino. Cineva-personalul secțiilor de votare de acolo-a chemat jandarmeria. Cine? Să ni se spună de ce și cine a solicitat intervenția poliției.

Guvernul trebuie să își rupă noada și 7 coaste atunci când va cădea. Să se zguduie pământul și să se năruie templul de farisei. 7,8 pe Richter. Să tremure Antenele, să se zgâlțâie Ghiță. Dar pentru asta trebuie să începem, acum, să strângem date și să îi facem să plătească. Trimiteți vă rog nume, date, mărturii de la votul din diaspora de ieri. Pe ei, pe mama lor. Căci, nu-i așa, ieri nu am strigat degeaba: Ponta, nu uita, te așteaptă DNA.