taximetristul taie gatul bucurestiului, curat si precis, ca bunica-miu grumazu porcului, “domle, fitipaldi cred ca scrie pe legitimatie” strecor o limba dosnic, “domnita, eu nu ma compar cu nimeni, nici chiar cu emerson fitipaldi. eu sunt masura lucrurilor pe care le fac, sunt propriul meu fan, nu am nevoie de idoli”, si uite asa am incaput pe mana unui alt filozof de scara b, nu filozof, nu-nu, ci fost inginer de avioane, manutele astea care invart expert covrigul sunt cele care au asezat piulita linga piulita in 23 de rombacuri scoase de romaero, “dar nu ma laud cu asta ci doar spun ca fiecare se ia in viata drept model, dumneavoastra nu?”, “pai nu chiar pen ca..”, eeeee, nu-i raspunsul asteptat.

taximetristul meu se avanta in intersectie si intr-o poveste din care rezulta nu numai ca el este fanul lui propriu ci si fiica’sa de 32 de ani este fana lui, ea si intreaga generatie de prietene cu tatzi lipsiti de culoare, lipiti de musamaua mesei din bucatarie cu ochii-n televizorul sport, privind un meci sau, mai rau, miscarea atzatzatoare a buzelor lui gadea, fiica a pus o poza cu tac’su pe facebook de au crapat matzele jucandu-se cu pixelasii, “toate i-au spus: mai ce tata sexi ai!!”, hm, mormai stanjenita pe bancheta din spate, taximetristul se simte sexi si plin de incredere in sine dar are si o latura sensibila: “ sunt la a 3 a casnicie, de data asta cu o grecoaica si stiti de ce?”, nu prietene, habar n-am, “pentru ca in viata nu e bine sa fii singur, d-aia”, frana si-am ajuns la aeroport, pai ia-ti un caine, o pasarica, o broasca testoasa, nu trebuie sa-ti pui pirostriile de fiecare data cind nu ai cui sa spui ca ai dus-o pe corina chiriac la megaimage sa-si cumpere parizer, “hai drum bun si sa aveti grija sa nu cadeti, hahahahahaha, stati fara grija, avioanele sunt foarte sigure, va spun eu ca am construit 23, nu singur, dar.. la revedere, grabiti-va ca-l pierdeti”.

chestie foarte probabila la cat de mare e pantecaraia de la controlul de securitate.

desi aripa noua de la plecari e deschisa de vreo 5-6 luni, poporul e manat tot catre portile vechi, doar daca ai noroc si-ti arata calea steluta cea de sus, ajungi la miraculos de goala zona noua unde nu-i nici dracu, nici durere sau intristare, trec ca nea emerson de care spuneam mai sus prin scormoneala in buzunare, laptop, posetutza, dar sunt oprita ca o punga uda in radacinile copacilor smulsi de viitura, de catre coada enorma de la controlul pasapoartelor.

de data asta nu au cum sa o iau pe scurtatura, nu exista una, astept cuminte in randul pe care-capreste-il sar tot soiul de babute cu priviri pierdute si figuri igenue, hop si au zburat peste 14 oameni, inca un hop, inca 23, o baba, doua babe, trei-patru, e o epidemie de orbire care ataca varsta a treia si o fac sa nu vada coada, isi fac loc in fatza, si mai in fatza, uite-le cum se baga inaintea domnului si a doamnei si a familiei cu ..

dar de ce sa ma enervez, mai bine sa ne bucuram de afisele ramase lipite din 2008 pe peretii de faianta ai aerogarii otopeni, unul are poza unui stadion si zice ceva de genul: “viata un meci in care poti sa-ti pierzi chiar viata”. adanc. altul sfatuieste parintii sa nu-si lase copiii sa atinga pasarile moarte. intrigant. unde gasesc copiii pasari moarte: in aeroport, in avion, la bufet? adultii ar avea voie sa le atinga? cu ce? daca le ating cu smicele de mar si apa vietii, pasarile moarte o sa invie?

ajung la doamna vames, dau pasaportu, cuponu de imbarcare si buna ziua, nu-mi raspunde, ma gandesc ca si dinsa e o pasare moarta si ca as face bine sa nu ma enervez ca nu stie sa salute. am alte chestiuni mai grave de rezolvat, wizzair nu da locuri in avion si trebuie sa ma iau la tranta pentru un scaun cu echipajul de moldoveni care miergie la vatican si cu boxerii tatuati si cu sfanta familie de cetateni romani cu frunta ingusta si cu..

“nu fii atat de tragic” ii spune tati copilasului de 5 ani care se da de ceasul mortii ca nu a gasit loc decat deasupra aripii, zborul dureaza doar 1 ora jumate. si avioanele sunt sigure.

sarajevo, vara lui ’99, cald, pentru ca vinul e prost si scump, liderii lumii discuta planurile de reconstructie a iugoslaviei probabil la o bere; emir imi povesteste de suedeza pe care a cunoscut-o inainte de razboi, in ’89, vroiau sa se casatoreasca dar acum i-a pierdut urma, “esti maritata?”, “nu, dar sigur nu sunt o partida”, ar face orice sa o stearga din orasul cu miros de cimitir: in parc e plin de morminte, pe malurile exterioare ale stadionului olimpic e plin de morminte, mortii n-au mai incaput in cimitir si au umplut orice coltisor verde, in ghiveciu cu muscate pesemne ca este un mort cu nanism. cati sa fii murit aici? ce conteaza numerele, daca sunt 167000 in loc de 43000, o sa fie mai usor de intors de la groapa? emir zambeste larg si-mi povesteste incantat care a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit in ultimii 10 ani: nu un disc cu bob dylan, nu o pereche de blugi, nu un pachet de kent lung. nu, cel mai frumos dar pe care l-a primit in ultimii 10 ani au fost bombardamentele nato asupra iugoslaviei, bucurie, sampanie, ma rog sampanie nu ca-s probleme cu distributia dar bucurie avem inca in beci, bucurie d-aia buna, de pe vremea lui tito, invechita in butoaie de stejar, iu-huuuuuuuu s-a auzit pe strazile din sarajevo, s-a facut, in sfarsit, dreptate.

americanii se plimba tantosi pe strazi, femei ascunse dupa voaluri ii privesc prin fante de masca de sudor, fete in mini se agata de soldatii din trupele sfor, e cald, toropeala, francezu cu barba, cred ca de la liberation, zice ceva despre binemeritata pace, se fac prognoze, pronosticuri, promisiuni, proiectii, propozitii cu cuvinte grele de tip: reconstructie-dezvoltare-integrare, totul se va intoarce la normal, ca-n pliantele martorilor lui iehova, leul va lua caprioara de gat si lupul va pupa pe amandoi obrajii iepurele si cu totii vom juca hora unirii, emir ranjeste cu dinti negrii de la vinul asta cu gust de oja de unghii, “pace? asta nu este pace. este doar lipsa razboiului”

niciodata nimeni nu a spus ceva atat de inteligent. trag aer in piept vreo 5 minute incercand sa degust fiecare cuvant, incercand sa patrund emotia fiecarei silabe, ce este pacea? cum poti sa stii ca o ai daca nu ai cunoscut razboiul? in vara lui ’99 bosnia era pe zero, o tara fara pace, o tara fara razboi, o tara lasata la punctul mort. semnarea acordurilor de incetare a focului nu inseamna instaurarea pacii, oprirea ostilitatilor nu inseamna pace, mirosul de cebapcici pe strada si berea calaie bauta la terasa nu inseamna pace. e doar lipsa razboiului.

colegu de la profm zice ca emir al meu maninca rahat si ca “sa vezi tu, americanii o sa bage banu si o sa repare tot si cite firme o sa suga fonduri de la buget, de ce crezi tu ca e nea emil aici, it’s the economy stupid”, tot balcaniul ar trebui sa se tina de fund si sa sara in sus de incantare, privirea occidentului e intoarsa catre noi, e pace, pacea aduce prosperitate, prosperitatea aduce si mai multa prosperitate, o sa avem cu totii in sufragerie lingouri de aur si ..

14 ani mai tarziu bosnia e la punctul mort, emil e la antena 3 si fetita cu bentita tricolora nici nu stie ca a existat vreodata un razboi in iugoslavia. iugoslavia? ce e aia?

pe site-ul american al mai smecher care zice ce filme ar trebui sa astepti anu asta cu sufletu la gura, numarul unul il ocupa spring breakers, niste fatutze de liceu plictisite care pleaca-n vacanta de vara in florida cu banii ciorditi de la mancatorii de hamburgheri de la bufetu campusului, le-ajung numai bine de masina, costume de baie roz si 3278 de cutii de bere, iaca apare si james franco, gura plina de arginti, chiloti d&g si pistoale mii, decapotabila roz si lant de aur tip funie de ceapa, james franco e alb dar crede ca e negru, ca un pui de urs crescut de o femela scotish terrier careia ii spune mami chiar si cind ajunge la 500 de kile, sala de cinema e goala, dupa 10 minute au plecat 4 oameni, dupa 20 de minute inca 4, am ramas doar noi, astia de pe randul r, cei mai din spate, ne tinem tari si prindem singurul moment remarcabil al filmului: 3 dudui in sutiene si pantaloni de trening, cu cagule roz, de pussy riots, unduiesc cu kalashnikoave in mana pe everytime, cantecelul ingerului britney spears, a mai strasnica balada care s-a intalnit, numai buna de bagat mana pe sub tricouas si mangaiat spatele unei domnite la cheful din cartier.

http://www.youtube.com/watch?v=wBwg19jXhBY , gata, randul r pierde si el 4 ocupanti, in sala mai suntem cred cu totul 3 cetateni, filmu i-o ciorba de burta servita rece de un chelner care si-a bagat degetu cu unghia neagra-n farfurie, dar uite ca am rezistat. singurul de la care am iesit-in intreaga mea vasta cariera de spectator de cinema-a fost tree of life, premiu al mare la cannes, brad pitt si sean penn, sa mergem dara sa vedem, sean penn apare 3 minute, coboara in costum o duna de nisip, pare nemultumit si priveste incruntat orizontul, brad pitt e tata lu sean penn, ei nu apar totusi in acelasi timp pentru ca sean penn e copilas cind regizoru ni-l arata pe brad pitt aspru, pus pe hartza, certandu-l pe  viitorul sean penn, mai apar niste maini care mangaie graul, cadre cu leagane, nori, si hap pe tobogan la vale pina ajungem in tarta cu facerea universului: bosonul lui higgs, stelele, materia, lsd, uite apele, uite si dinozaurul cel rau care se imbuneaza si nu-l ucide pe dinozaurul cel mic si lipsit de aparare, desi putea, unde e brad pitt acum? isi trage sufletul undeva in viitor, asteptand sa-i vina randul sa se plimbe cu privirea trista, pe straduta suburbiei lui americane, unde-i sean penn-la ghicitoare, sa-i explice ce dracu a cautat in filmu asta, de fapt sa stiti ca nu-i gluma, omul chiar a spus asta, habar nu are ce-a facut in filmu lui malick.

spring breakers se termina cu bine, fetele traiesc si lumii vestesc ca-i bine din cind in cind sa-ti tragi un ciorap de lina pe ochi si sa ataci o benzinarie, in drumul spre casa o iau pe lizeanu, o gasca de 20 de spring breakers trec strada prin fata masinii, in maieuri care lasa sa scape burti imense afara, copii si caini ii insotesc, au iesit din curtea unei case, au trecut sinele de tramvai si acum s-au oprit ca firele de par in scurgerea cazii, toti in fatza portii agitand rangile, betele, batele, politie ioc, ce manele fratioare? pe scena asta ar merge perfect “everytime” al lu britney, eventual cintat in romaneste de delia matache, sa-ntelegem si noi.

codin se intoarce de la paris, aeroportu otopeni il intampina rujat-coafat, c-un tabel in brate  pe care scrie: nu mai am sifilis si nici nu o sa incerc sa te matzesc in padurice, colea, de altfel uite aici, la avizier, ai toate companiile de taxiuri si numerele de telefon, cheama tu pe cine vrei, codin e un barbat al zilelor noastre, are smartphone si aplicatia startaxi, asa ca isi comanda online, rapid, o masina, 1 minutzel, cind sa iasa se impiedica in coada de 8 stanjeni de la ghereta asta necajita unde.. ce se intampla aici? aici va declarati numarul taxiului si compania ca sa poata baietii sa ii dea drumu la bariera. poftim?

da. ca sa fluidizeze circulatia si sa scape de pietarii criminali care te haleau de glezne la iesirea din aeroport, s-a inventat sistemul imbecil si bolovanos al declararii companiei si numarului masinii care asteapta la bariera sa treaca de marian in vesta, ca-n ghetourile evreiesti din varsovia lui ’40: “taxi as 182!”, prezent, “poti sa treci, cobalcescu 64!”, prezent, “treci si matale, meridian 17a!”, prezent, “pofteste”, asta ca sa nu se blocheze circulatia la sosiri; pai de ce nu faceti o statie de taxiuri, ca in orice tara civilizata, mai putin civilizata si foarte putin civilizata, de fapt ca-n orice tara de pe pamantul asta si de pe luna lui saturn?

adica tu esti jim, din statele unite ale americii si ai venit in romania, tara tropicala, sa vedem cum te descurci in jungla, hai jim ca prea te-ai ingrasat stand cu curu pe canapea si jucand la bursa, ce facem cind ajungem intr-un aeroport care are un autobuz catre oras care vine mai rar ca ciclul, canci tren, nem metrou, si tu ai un bagaj mare si esti obosit, si ai lua un taxi? “aa, ma duc la statia de taxiuri”, raspuns gresit jim, gresit, faci ochii roata si identifici tabelul cu companii de taximetre apoi scoti telefonul din buzunar siiii, “pai stai asa ca telefonu nu gaseste retea, poate n-am roamingu activat”, eeee, not good jim, not good, vorbeste cu duduita asta, poate te ajuta daca ii promiti ca o iei de nevasta si o duci cu tine in florida, “hap, stai ca am retea. pe cine sun?”, orice companie, de sus, in jos, de jos in sus, intelege-te cu mamaia de buftea de la capatul firului: “uan car tu di erport, erport”, rodica, ce zice draga ticnitu asta de pe fir?, ceva cu oanca erpo, ce-o fi asta draga?

eee, o fi vreun betiv, inchide. deci ce faci jim acusi? “incerc la al doilea numar, poate imi raspunde cineva care vorbeste engleza”, si cind se intampla ce faci?, “imi zice numarul masinii si timpul si eu ies in fatza”, noooo, tztztztz, gresit, tu trebuie sa te duci sa-l declari la ghereta ca altfel taxiul tau nu trece de bariera lu nea marian.

codin al meu sta la coada, 27 de minute, ajunge la domnisorul de pe scaun care ii cere indicativu masinii, “pai nu stiu, ca eu am chemat online, cu aplicatia startaxi, deci nu stiu ce companie trimite masina, doar ca a venit acum 24 de minute, daca nu o fi si plecat”, a venit pe dracu, e la bariera, dar nu trece pina nu stim compania, codin scoate din nou mobilul, verifica sms-ul de la taximetrist, “e de la total, numaru 243”, ee, vedeti ca stiti, ce tot atata rasfat, hai la revedere.

suporterii reiki si textierii trupei voltaj spun ca, totusi, trebuie sa vezi si partile bune ale lucrurilor, disperata caut-caut-caut si ..”dar e minunat ca au scapat in sfarsit de nenorocitii aia de pietari care te faceau la bani si au omorat-o si pe micuta japoneza si..”, taximetristul intoarce un ochi de peste mort, “au scapat o laie, sunt toti acolo”, pai cum ca daca e tabelu si militie si.., “pai domnisoara, va zic eu ce-au facut pietzarii: s-au uitat la tabelul ala, e scris in ordine alfabetica, prima companie apollodor, cind tu vii prima oara in tara, habar n-ai cine-s astia apollodor, o iei pe rind, suni mai intai la prima companie, ocupat sau n-are masina, a doua si tot asa. asa ca pietarii s-au gandit si au intrat toti in apollodor, compania i-a luat, ca avea putine masini, erau vai de capul lor. si acum dau tzepe sub numele apollodor, ca au umblat la ceasurile de marcat, unii au chiar doua ceasuri si au inceput sa vina plangeri in numele companiei si uite asa am aflat si noi, taximetristii, unde au disparut pietarii”. jeana nu e moarta, jeana se transforma

draga jim, daca citesti asta si nu intelegi un cuvant, pentru ca nu stii romana, sa stii ca oricum n-ai pierdut nimic. nici doamna gina din bacau nu s-ar descurca mai bine decat tine. nu trebuie sa intelegi, ci doar sa ai noroc, caci doar cu arhangelu gheorghe de-a dreapta si mucenicu maricel la stanga, ai sanse sa scapi cu bine din otopeni.