Aseară a fost la Frontline Club ultima dezbatere din seria ”Un sfert de veac de la Revoluție”. De la Londra a venit tatăl lui Frontline, jurnalistul Vaughan Smith care a fondat clubul în 1989, în barul de la Intercontinental.
Când v-ați prins că revoluția e de mucava?
”După o săptămână. După încă o lună, BBC-ul a făcut un documentar și atunci am realizat că de Crăciun se dau lovituri de stat, cad guverne, se schimbă regimuri politice.”

De Crăciun, când occidentalul e pus pe cumpărături, când nu are timp el de cei peste 1100 de morți și mii de răniți, că are altele pe cap: uite că nu i-a găsit patinele mov lu aia mică și avocadoul pe care l-a cumpărat nu e îndeajuns de copt.
La adăpostul Crăciunului, când sărbătorim nașterea Domnului Isus prin sarabande alcoolice și sfârșituri de an bahice, sunt aruncate în aer state, sunt sugușați dictatori. Bine le face-zice telespectatorul înfigând un schnapps sub nas. Nu se uită la detalii, nu are timp de pierdut.

Crăciunul și petrecerile lui de firmă. Am căutat preț de o săptămână un ziarist care să modereze dezbaterea de ieri. Prea târziu, merg la o petrecere de firmă, am petrecere de firmă, mă pregătesc pentru petrecerea de firmă. Petrecerea de firmă de sfârșit de an, nu o poți rata. Și nici nu poți să apari la una după zece juma seara.
Am invitat colegi, am invitat prieteni să vină la Frontline. Le-am zis:
”E interesant, uite vine omul ăla, Vaughan, vine tocmai din Anglia ca să vorbească despre Revoluție. Vine Andrei Iliescu, fotograful care a făcut un filmuleț cu imagini neștiute de public, filmate de el cu camera lui de nunți, în 24 decembrie. Vine Radu Muntean, regizorul și vin băieții și fetele de la Uniți Salvăm care cer să se judece dosarele Revoluției și vor destituirea procurorului Tiberiu Nițu și cer ca DNA să deschidă dosare procurorilor care au tergiversat cazul.”
Ihim.

Băi Feher, pe bune, e miercuri. Sunt petreceri de Crăciun. Sunt serbări la grădiniță, sunt programări la coafor, mă duc la manichiură, masaj, apoi la sală, trebuie să arăt brici la parti când, beată, un coleg o să mă suie cu curu pe Xerox și poate mă lasă însărcinată. Amână și tu tâmpeniile ăstea pe ianuarie, când nu-i Crăciunul. Dar mai bine pe februarie că nu vin în ianuarie că sunt la ski în Austria. Deși, dacă stau să mă gândesc, în februarie e ziua îndrăgostiților și apoi vine mărțișorul și ziua femeii și apoi 1 aprilie.

Pune pe 1 aprilie discuția despre Revoluție. Oricum a fost o păcăleală. Dar lasă-ne Crăciunul dreacu în pace. Grinch unguresc odios ce ești.

Doamna de la ambasadă are 60 de ani, breton, strungăreață și comportamentul unei secretare de director de aprovizionare, care știe că slănina e la ea, nu la tovarășu director, el e cu meandrele concretului dar ea știe că nu sunt meandre în concret. Doar linii drepte.
Doamna de la ambasadă nu ridică tonul dar te ceartă agramat: ”Scriți doamnă. Aici nu e completat. Scriți așa cum e în modelul de formular.”
Arată undeva spre un avizier unde sunt 4 modele de formular, alte câteva acte normative, niște notificări.
”Care din ele? Că îmi arătați o direcție generală, nimic clar.”
Doamna de la ambasadă nu suportă obrăznicia: ”acolo Ddduuuammnăă.Uitați-vă și completați ca în model.”
Mestecă lung ”d”-ul, îl plimbă prin gură ca pe-un sâmbure de prună găsită într-o gălușcă, înainte să îl scuipe. E o cobră nervoasă, bulbucă ochii sub breton.
S-a săturat de idioții care vor zilnic să meargă în excursii în țara asta minunată la a cărei ambasadă lucrează dumneaei.

”Aveți adeverință de la serviciu?”
”Am.”
ia hârtia și izbucnește: ”Unde e dddduammnăă suma?”
”Ce sumă?”
”Venitul, salariul? Unde e trecut?”
”Nu scrie pe site-ul ambasadei că vreți asta, scrie doar că doriți o adeverință unde să se precizeze că sunt angajată într-o unitate de producție. Fiți mai clari, precizați ce doriți.”
Doamna își pierde machiajul de doamnă. E roșie sub bretonul blond. Dă să..
”Am adus și extras de cont. Pe site zice că ori adeverință de angajat ori extras de cont.”

Doamna de la ambasadă se răcește brusc, sub jetul extinctorului. Se uită la cont, îi convine, dracii dispar chițăind, undeva sub ușă. Îmi aruncă chiar și un zâmbet. Dispare cu pașaportul și eu îmi strâng bulendrele când în antecameră intră o femeie cu păr creț și multe întrebări. Notează tot ce e pe formular, se scarpină pe frunte, pe ceafă, apoi apasă pe soneria care scoală strigoiul cel rău din mormântul biroului și-l aduce afară.
”Bună ziua, am o întrebare. Dacă soțul meu nu are adeverință de salariu și nici cont în bancă, ce fac? Pot să…”
”Nu.”
”Păi suntem căsătoriți și..”
”Fiecare este o altă persoană, nu puteți dddduaaammmnăă să veniți cu venituri decât pentru dumneavoastră.”
”Dar are bani dar nu pe carte de muncă și nici în cont și eu pot să..”
”Dddduuaaamnnnăă, dacă aveți 2000-3000 de euro pe lună, da. Puteți. Dar eu nu cred că aveți un salariu atât de mare. Deci nu puteți.”
Femeia cu părul creț și multe întrebări înghite bădărănia doamnei de la ambasadă. O înghite ca pe un penis băgat în gură de un șef care te violează pe tăcutelea, în birou și tu nu spui nimic, caști gura și înghiți că ți-e frică să nu-ți pierzi serviciul.
Doamna de la ambasadă își scoate mădularul din gura femeii cu părul creț și zice: ”noi la ambasadă vă judecăm după ce sunteți.”
Zâmbește și trage ușa.

Cine sunt oamenii ăștia? Cine sunt oamenii ăștia care nu știu că a murit Ceaușescu, oameni care habar nu au că nu mai trebuie să dai pachete de Kent la medic și nici săpunuri la vânzătoare? Cine sunt oamenii ăștia capabili să te cântărească și să-ți spună valoarea ta de om doar după o scurtă evaluare a coafurii? Și de ce, în ciuda acestor talente, nu sunt miniștrii sau conferențiari universitari și au rămas doar niște împingători de hârtii, fie ei chiar într-o ambasadă?

Ponta a pierdut pentru că a fost extrem de arogant.
Dar e departe de a fi singurul. Într-o țară de închipuite irosiri, de răzbunări mărunte, de oameni mici care își cumpără costume cu trei mărimi mai mari, Ponta este rezultatul firesc nu un accident pitoresc.
Și atunci, ce-i de făcut?

Leviatan.

Film rusesc premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu, propunerea Rusiei la Oscar. Poveste: o familie are casa pe un teren pe care a pus ochiul primarul imbuibat si corupt al localitatii. Acesta trage sfori sa il exproprieze pe Nicolay care, deși e încolțit de sistem, găsește puterea să lupte cu el și îl cheamă în ajutor pe prietenul din armată Dmitriy, acum mare avocat la Moscova. Primarul are de partea lui Biserica Ortodoxă, Nicolay are de partea lui legea și, ai spera, că pe Dumnezeu.
Nicolay pierde totul, casă, libertate, copil și soție. Vadim, primarul al cărui ficat e atât de umflat că nu mai are loc de el și-o inimă în corp, câștigă bătălia și ridică pe terenul furat de la Nicolay o mândră biserică închinată unui Dumnezeu milostiv cu ai săi cruciați de rit nou, baronii locali-venali.

Ce avem aici? Avem un soi de cartea lui Iov. Pentru cei nefamiliarizați cu Vechiul Testament, povestea, pe scurt, este asta:
Dumnezeu îl binecuvântează pe Iov cu o viață bună, cu fii și fiice și o casă îmbelșugată. Iov este pios și îl slăvește pe Dumnezeu dar Satan îi spune lui Dumnezeu că Iov îl iubește doar pentru că l-a binecuvântat și i-a oferit belșug. De îndată ce i le va lua, Iov se va lepăda de Dumnezeu-pronostichează Satan.
Pe scurt, Dracul pune o problemă simplă, de loialitate. Spune el: există sfințenie, pioșenie, credință dezinteresată? Dacă oamenii nu ar ști că sunt răsplătiți de Dumnezeu cu prosperitate dacă sunt credincioși, oare ar continua să se comporte drept? Nu sunt ei, de fapt, morali doar pentru că sunt egoiști?
Dumnezeu intră la skanderbeg cu Satan și îl rupe pe genunchi pe Iov. Îi ia tot, bogățiile, copiii, sănătatea. Iov este hamsterul perfect pe care Dumnezeu face experimente, încercând, ca un bărbat bogat, să vadă dacă bucata blondă care îi trage clopotele, îl iubește pentru calitățile lui sau pentru banii lui. Dar Iov nu știe asta. El suferă ca un bou, întrebându-se cu ce-a greșit pentru că se știe om fără păcat dar suferințele lui sunt semn clar că ceva rău tot a făcut el, că altfel Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit.
Iov consideră că Dumnezeu e nedrept cu el dar este pus la punct de acesta printr-un speech de CEO care îi atrage atenția măruntului slujbaș că e mic și că, în timp ce Domnul cu barbă albă construia lumea, Iov era un pumn de nimic. Foarte matur, Doamne, foarte matur.

Nicolay, ca și Iov, și-o fură. De la un Dumnezeu nesigur care întinde coarda, încercând să-și demonstreze calitățile politicii lui de binecuvântare a celor drepți și de pedepsire a celor care calcă strâmb. Dar, spre deosebire de Iov care îl aude pe Dumnezeu, se căiește și își primește înapoi viața de dinainte, Nicolay e pulverizat de voința divină.
Sau de tăvălugul format din administrație locală, justiție și Biserică Ortodoxă. Totul udat cu multă vodchi.
Oameni pioși și oameni ticăloși. Primii sunt învinețiți de sistem, ceilalți sunt îngrășați de același sistem. Toți se roagă la același Dumnezeu și toți se întreabă ce au greșit de sunt pedepsiți de acesta atunci când ceva nu merge uns, ca în planurile lor.

Unii își păstrează răbdarea, nu hulesc, nu se îndepărtează de sfânta Biserică, pupă poala popii, fac donații, ridică peste cadavre mânăstiri și catedrale. Alții, loviți pe nedrept, își pierd încrederea, se răscoală împotriva lui Dumnezeu și sunt făcuți harcea parcea de barosul ceresc.
Cine a avut dreptate?
Ce contează?
Totul este un joc al răbdării. Și cine are mai multă, ajunge departe.
Patriarhul are 13.900 de lei salariu pe lună și biserica prosperă, primind în continuare finanțare de la stat. În octombrie, guvernul Ponta a oferit arhiepiscopiilor 1,3 milioane euro. Adevărul scria în 2013 : ”Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională. Guvernul subvenţioneaza cultele religioase din ţară, deşi acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuţii, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe. Fabricarea şi comercializarea de lumânări, obiecte de cult, cărţi religioase, calendare şi icoane, este doar unul dintre obiectele de activitate în care Biserica Ortodoxă deţine monopolul pieţei.” Toată averea bisericii este luată la purecat în articolul acesta.
http://adevarul.ro/news/societate/averea-bisericii-ortodoxe-romane-1_5175067a053c7dd83f3451c3/index.html
Satana a fost înfrânt atunci, dar a câștigat acum.
Cei care se poartă frumos cu Dumnezeu, indiferent dacă sunt criminali, violatori sau tâlhari, sunt binecuvântați. Cei care cer spitale și dreptate sunt pedepsiți. Nu există credință dezinteresată. Da Doamne-Doamne, te iubim pentru că ne dai, nu te iubim pentru că ne place de tine.
Suntem la sfârșitul timpurilor și nu mai avem răbdare.
Dacă vrei să afli ceva de la noi, întreabă-ne.

Procurorul Dan Voinea citește rechizitoriul:

Domnule președinte și onorată instanță, avem de judecat astăzi pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena care se fac vinovați de grave crime îndreptate împotriva poporului român, cei doi inculpați au săvârșit fapte incompatibile cu demnitatea umanii cu principiile justiției sociale, actionând discrețional, despotic și criminal, în mod deliberat, pentru a distruge poporul român, în numele căruia s-au erijat drept conducători. Pentru crimele grave săvârșite de cei doi inculpați în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, vă solicit:

Domnule președinte și onorată instanță, vă cer condamnarea acestora la moarte pentru săvârșirea următoarelor fapte penale:

1. infracțiune de genocid, prevăzută de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c;
2. subminarea puterii de stat prevăzută de articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de acțiuni armate de natură să slăbeasca puterea de stat;
3. infracțiunea de acte de diversiune prevăzute de articolul 163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în intregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod al instalațiilor industriale sau a altor bunuri de natură. să aducă în orice mod atingere securității statului, și
4. pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale, prevăzută de articolul 165, Cod Penal, prin faptul că au folosit o organizație din cele prevăzute de articolul 145, Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora de natură să submineze economia naționala a poporului român.

25 de ani mai târzu, ieri seară, la Frontline Club Bucharest, domnul Voinea este întrebat de cercetătorul CNSAS Liviu Țăranu dacă ar scrie rechizitoriul la fel. Răspuns: da. Și oricum cei doi ar fi fost omorâți indiferent de ce ar fi cuprins actul de acuzare. Că așa se stabilise. De către cine? De către știți cine.
Ion Iliescu.
Procurul susține că Ion Iliescu e responsabil nu numai pentru Ceaușești.
Ci și pentru victimele ”teroriștilor”. Acei morți care au început să cadă, ca muștele, începând cu după-amiaza lui 22. Care teroriști? Nu a fost niciun terorist. Teroriști au fost declarați cetățenii care ocupaseră obiective strategice, indivizi care nu făceau parte din rețeaua care tocmai prelua puterea în România, cei care stăteau în calea tasatorului Iliescian care turtea orice mlădiță de gândire laterală. Tu cu cine ești? Nu ești cu tovarășul Iliescu? Apăi atunci matale trebuie că ești un terorist. Jap.
Teroriștii erau necesari pentru că, orice scenarist cu un pic de creier îți spune că ai nevoie de un punct critic când construiești bătălia binelui cu răul. Punctul acela când crezi că e pierdut totul, când Satana te prinde de picior și te trage în hăul de smoală fierbinte. Dar iată că cerurile se deschid și…zărești un zâmbet larg, ochi mici și mână fermă, e omul de la ape, venit să te scape.
Teroriștii au fost buni ca să să ațâțe panica în mințile simple ale telespectatorilor telenovelei Revoluției române și, astfel, să îi facă să își dorească apariția pe calul alb al eroului mitic de la Editura Tehnică, venit să decapiteze balaurele din Scornicești.
Teroriștii erau o scuză bună pentru o intervenție din URSS.
Teroriștii-orfanii sau arabii lui Ceaușescu-sunt cei care au transformat revoluția anti-comunistă în una anti-ceaușistă. Spune Dan Voinea că prin introducerea elementului ”terorist”- neoamenii care ucid români, haotic, încercând să îl readucă pe dictator la putere-comunismul a fost salvat în România. Comunismul și întregul său aparat.
Gruparea Iliescu-Brucan-Roman-Voican a înfipt drapelul găurit în mijloc în mormanul de cadavre de soldați în termen, tineret exaltat și pălmași idealiști, în ochiul colonelului Trosca au înfipt drapelul victoriei, pozând  într-o Iwo Jima cu damf de glasnost.

Am învins!!! Poporul a învins!
Ce comicărie. După 25 de ani, conversăm patetic în cafenele încercând să înțelegem ceva ce deja știm. Am fost trași în piept, am fost mințiți, părinți și-au pierdut copiii, copii și-au pierdut părinții iar Ion Iliescu e bine mersi, scrie cărți și dă sfaturi noii generații.
Stenograma procesului Ceaușescu se încheie așa:

”AVOCATUL TEODORESCU: Vă rog să-mi îngăduiți să mai iau o dată legătură cu inculpații.

CEAUȘESCU: Nu recunosc nici un tribunal.

AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constatați că hotărârea e definitivă în condițiile acestea.

CEAUȘESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuște pe oricine!

Tribunalul se retrage.

CEAUȘESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toți trădătorii, oricâți vor fi… Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădătorii,

CEAUȘESCU: “Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ” … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

ELENA CEAUȘESCU: Și i-am avut lângă noi.

CEAUȘESCU: Da.

ELENA CEAUȘESCU: Da, așa se întâmplă, trădările vin de lângă tine.

CEAUȘESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legați!

ELENA CEAUȘESCU: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreți să ne omorâți, ne omorâți pe amândoi, împreună, nelegați. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea așa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneți mâna pe noi, nu ne legați, nu ne jigniți, nu ne legați, nu e voie să ne legați! Vă e frică de popor. Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, îmi rupeți mâna, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!

UN MILITAR: Jumătate din colegii noștri sunt morți din cauza dumneavoastră. Ai noștri, colegii, frații noștri!

CEAUȘESCU: Nu! Nu! Vă minte.

MILITARII: Nu ne minte.

ELENA CEAUȘESCU: Ăia sunt ai Securității, nu sunt ai noștri. Noi suntem aicea așa, mai avem noi puterea? Voi o aveți! Întrebați-i pe cei care au puterea!”

I-am întreba. Dar nu noi trebuie să o facem. Ci justiția. Și justiția stă cu mâinile în sân. Până când?

Pe 6 seara se aprind luminițele de Crăciun ale orașului. Neoanele de pe Tâmpa care spun ”Brașov” sunt stinse, orașul e ghemuit în beznă. Pe străzi se aud lipăiturile din fleoșcăiala lăsată în urmă de zăpada topită. E frig umed și mi-au înghețat tălpile și, pentru că nu știu de ce e întuneric, nu mi-a spus nimeni, încep să înjur Primăria.
Iiiiiiii, Uuuuuuuu, Ooooooooaaaaaa, diafragmele se frâng, urale izbucnesc, bradul e prins într-un năvod de lumină și de pe scenă încep colindele. O fată ieșită în buza Cărtureștiului-vânzătoare în probă-scapă un oftat în băltoaca de pe jos și neîndemânatică, nu mai găsește nimic de spus decât: ”e atât de frumos, uite cât de frumos e, e foarte frumos, cât de frumos e”.

Poporul strâns în Piața Sfatului stă strâns într-o masă compactă la buza scenei. Încerc să tai tortul de șube și să ies pe Hircher, să mă întorc acasă. Drumul e blocat de pârâiașe de oameni care se topesc din marea calotă care a umplut piața. ”Dar de ce nu cântă colinde românești?” se plânge un domn cu mielul tras pe frunte. Acum observ că da, colindătorii bagă Christmas carols în ingliș. Păi nu suntem noi frate Grădina Maicii Domnului? Cum să cânți în momentul sfânt al aprinderii filamentelor, cântece străine, noi care suntem mândri că suntem români?
Gata, am scăpat de strânsoare,
La o tarabă cu pâine artizanală de lângă mine, se vinde pâine în 3 culori. Verde, galben și portocaliu, de la spanac, șofran și..încă ceva. Un client comentează indispus: ”de ce nu ați făcut pâine roșu-galben și albastru?”
Chiar așa? Noi suntem români, noi am inventat caloriferu, noi am inventat albastrul de Voroneț pe care am putea dracului să-l punem în pâine, ce tot atâta verde?

Grupuri, grupuri s-au spart din mulțime și o iau la vale pe Republicii. Au văzut luminițele, au ascultat juma de colind, gata, acasă.
Ne oprim. Ce se întâmplă? Ne ridicăm pe vârfuri, întrebăm stânga dreapta, de ce nu se înaintează? Cefe cât vezi cu ochii și căciuli. ”Măcar nu e frig” zice o fetișcană apoi izbucnește într-un râs nervos.
Oamenii au scos telefoanele și pozează încântați șirurile de becuri care aliniază Republicii, împărțind strada, ca pe un bazin, în culoare de înot. Nu înoată nimeni. Stăm toți în marea de pufoaice, nervoși și agitați, captivi și așteptând să fim survolați de nava mamă care să ne sugă în pântecele ei și să ne ducă pe planeta unde cântă Hrușcă și nu e înghesuială.
Poporul începe să se împingă. ”Aaaaaaaaaaaaaauuuuuuuu, aveți grijă, avem copii!!!” Bărbații se bulucesc, încercând să taie cărări în mulțimea compactă, ridică sugarii deasupra capului, ăia plâng. Aproape nu mai pot respira. Mă mișc dar eu nu merg. Sunt mutată în față de cireada care împinge, împinge, orbită de nervi și nerăbdare și în plutirea asta a mea văd cum prin batalionul nostru, al celor care vor să părăsească piața, intră furculițele celor care vor să intre în piață. Ne despică, ne feliază cu lame subțiri, șiruri indiene de indivizi, tineri, bătrâni, copii, femei, bărbați, hermafrodiți, care împing și ei, încearcă să ajungă la brad. Baricada de la Universitate a fost caca-maca.
În stânga se cască Diaconu Coresi și reușesc să mă smulg din coloană.

Trag aer în piept și-mi recapăt forma. Colindele nu se aud de urlete. Pantofii îmi sunt plini de noroi. Străzile sunt pline de supraviețuitori ai aprinderii beculețelor. Stația de autobuz se varsă în stradă. Alergăm la un taxi.
Liber? Da.
Trecem prin fața magazinului Star și șoferul nu mai poate. Dă glas frustrării sale de om rănit de lipsa de sensibilitate a patronatului: ”Cum să nu pui tu un brad în vitrină? Cum?”
Dar uitați-vă, sunt decorațiuni alb-roșii, de Crăciun. Cu fulgi și globuri.
”Dar un brad dacă puneau le cădea coroana?”
Asta îmi place mie la sărbătorile de iarnă. Suntem dați dracului atunci când vine vorba de Crăciun. Ne bucurăm cu măsură dar știm și să criticăm.
Căci fără critică nu reușești să îndrepți lucruri. Și nici să construiești România lucrului bine făcut. Știu clar, din focus grupuri.

Trenul privat costă jumătate din cât costă trenul de stat. Pe peron sunt studente cu cercel vârât în nașul roșu de frig și babe cu nutrii trase peste urechi. Trenul privat întârzie 10 minute, vine de la Craiova și, se știe, nu prea-ți vine să pleci de la Craiova, mai întorci capul, mai te oprești să vezi orașul de la 5 kilometri și de la 12 și așa, cu nostalgii și melancolii d-ăstea, trece timpul și întârzii. Dar nu te poți supăra pe trenul privat care costă jumate cât ăla de la stat. Și uite-l că sosește. Oamenii veniți de la Craiova se aruncă din mers pe peron, parcă nu mai suportă să mai stea nicio secundă în vagoane, parcă au făcut un căcuț puturos undeva sub scaun și acum fug, lăsându-i pe cei care continuă călătoria, până la Brașov, să se descurce cu fecala.
Călătorii coboară, în dreptul ușilor se bulucește schimbul de valea Prahovei. Plutește o panică în aer, panica aia că o să trebuiască să stai în picioare pentru că la trenul privat nu se dau locuri. Sau nu am găsit eu, căci am cumpărat biletul online.
Călătorii care se urcă în tren, o fac cu țigara în gură. Neaprinsă, e drept, dar pregătită. Par toți să își zică: pun valiza aici și gata, mă proptesc în ușile largi care se deschid ca la vagoanele de marfă, chiar și în timpul mersului.
Nu-s pneumatice, electrice, termosensibile, incomprehensibile. Sunt niște uși de al căror mâner dacă tragi, se deschide. Trenul pleacă, pâlcul de fumători nu și-a terminat țigara așa că mergem vreo 3 minute cu ușile deschise. Oricum e cald.
Pe bancheta de lângă mine se pun el și ea, din Câmpina (o să aflu când vor coborî în Câmpina), studenți la limbi străine, telefoane deștepte pe care joacă ceea ce se cheamă Candy Crush și ceva cu ursuleți care, citez: ”uite-i cum se ascund, fir-ați ai dracului de urâți!”.
Amândoi stau cu ochii în telefon, pocnesc biluțe, caută ursuleți camuflați în pixeli și pe gură curge un râu de nimic cu nimic și cu rahat și apoi iar nimic duhnitor și apoi o rafală de prostie. Se vorbește despre haine, branduri, papanași și cum porțiile sunt prea mici, pe vremuri din ce îți rămânea după ce terminai o porție mai făceai încă una, se anunță că magistrala de metrou aia cu Pipera-Berceni e cea mai nouă, fata știe sigur asta, el e un pic îndoit. Apoi el, după ce mai dibuiește niște ursuleți, îi povestește nimicul mersului la frizer unde…nimic.
Tot dialogul este urlat. Tot dialogul este urlat fără ca vreunul dintre ei să-și ridice ochiul din telefon.
Se poate vă rog să dați volumul mai mic?
Băiatul e suprins dar se conformează. O vreme omoară ursuleți sau sparge baloane fără să mai împroaște compost pe restul călătorilor. Din față apuc să aud o discuție între alți doi studenți. Vorbesc despre Iohannis. Se întreabă dacă ANI îi mai poate face ceva.
Ușa zboară de perete și în vagon intră un alt lătrău. Vorbește cu ”iubita”, îi explică urlând că, în curând va ajunge la ea. Termină conversația și se așează lângă domnișorii interesați de politice. Are un ochi inert, care țintește printre scaune în timp ce, ălălalt, fixează fata din fața lui: ”Iubita mea este psiholog dar mă înebunește de cap.”
Încurajata de urlete, perechea Câmpina repornește să răcnească inepții și să-și transmită de la 30 de centimetri distanță scorurile la doborât baloane și ursuleți.
Îmi amintesc cum, în plină isterie electorală, când totul părea pierdut și țara era cățărată deja pe mormanul de lemne, legată la mâini iar călăul se apropia cu torța într-o mână și canistra cu benzină în alta, babele de pe Facebook nu se pieptănau. Nu. Ele jucau Candy Crash. Printre apeluri la protest, printre   povești din diaspora, scandaluri de la urne și declarații incendiare, erau oameni care jucau de li se încingeau buricele degetelor Candy Crash și Farmville 2. M-am întrebat mereu cine sunt Țuca și Simona, Gelu și Anemona.
În trenul privat am primit răspunsul. Și tot aici, la jumătate de preț de trenul de la stat, pe wifiul oferit de Regio, am descoperit unul din citatele mele favorite din Leagănul PIsicii al lui Kurt Vonnegut. Zice dumnealui așa:

“People have to talk about something just to keep their voice boxes in working order so they’ll have good voice boxes in case there’s ever anything really meaningful to say.” 

Înțeleg. Dar pot măcar să vorbască mai încet?

Am o mie de întrebări după a treia vizionare a filmului ”Videograme dintr-o revoluție” a lui Andrei Ujică. Întrebări pe care pot să le rulez bine, bine și să mi le bag în fund. Pe cine să întreb? Procurorul Dan Voinea nu a ajuns la întâlnirea Frontline Club, a zis la telefon ceva despre drumuri înghețate și lipsa timpului. Istoricii prezenți, Constantin Corneanu și Liviu Țăranu, au fost de acord că, cel puțin la început, am avut de-a face cu o revoluție. Apoi a fost deturnată. Cum adică? Nu a fost lovitură de stat? Nu.

Și atunci ce s-a întâmplat pe 21 în Piața Comitetului Central, la mitingul lui Ceaușescu? Imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timpul suspendării transmisiei ”din motive tehnice”, arată poporul rupând rândurile și năvălind peste clădirea CC-ului. Se strigă, se țipă, coloane se deșiră din mulțime și pleacă. După 10 minute de haos, se aude vocea Piticului spunându-i șoptit soției: ”asta e o provocare”. A cui? Că istoricii spun că a fost revoluție pe bune. Că poporul, el însuși, s-a ridicat și s-a scuturat ca un ciobănesc mioritic, aruncând din blană puricii nomenclaturiști.
Cum a pornit îmbulzeala din 21 de la mitingul lui Ceaușescu? Cine l-a lăsat pe Inter pe nea Adrian Sârbu, să filmeze carnagiul din 21 noaptea, de la baricadă? Cum adică Milea s-a sinucis dar, totuși, le-a zis, așa cum susține domnul Corneanu, ostașilor să-l transporte cât mai rapid la spital unde a murit după 5 ore de agonie, fără să primească ajutor medical?

Cum a ajuns să alinieze un nene cu șubă tot TVR-ul și să îi spună ce să facă șefului instituției? Cum și de ce a ajuns Victor Ionescu, proto Gâdea de la TVR, să cheme poporul să apere televiziunea? Ce s-a întâmplat cu Mazilu? De ce au început să tragă pe 22 seara și cine? Același domn Corneanu-cercetător la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 al cărui președinte onorific este Ion Iliescu (da, sunt tendențioasă, da, nu am scris asta degeaba)-spune că totul este clar. A tras o parte din trupele de securitate, rămase fidele regimului Ceaușescu. Hahahahahaha la puterea 94! Poate că așa arată transcrierea hohotelor homerice.
Cine sunt oamenii ăia, securiștii fideli, unde sunt ei acum, de ce nu e luat la întrebări generalul Iulian Vlad, șeful Securității trecute de partea poporului care are cel mai aiuritor și dezarmant dialog cu generalul Gușe pe una din înregistrările care apar în Videograme?
Este vorba de elicoptere care apar de nicări, nu sunt străine, sunt românești. ”Sunt ale tale?”,  ”Nu. Eu credeam că sunt ale tale.”, ” Nu sunt. Înseamnă că au fost ținute secret, sub pământ și acum au fost scoase și ne atacă de peste tot.”
Hohohohoho.
Frații Grimm.
Fix revoluție a fost în decembrie 1989. Fix revoluție și poporul a învins după lupta cu brigăzi de securiști loiali lui Ceaușescu și nu lui Iulian Vlad care îmbătrânește în București, liniștit, cu dosarul revoluției declarat închis de Laura Codruța Kovesi.

Cei de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, cu președinte onorific Ion Iliescu, da sunt tendențioasă din nou, zic că au date. Constantin Corneanu spune pe ore, minute, secunde, trasee care atestă asta și reflectă astălaltă, nu prea poți să urmărești ce înșiră pentru că vorbește mult și te lovește, exact ca un robot stricat, cu multe mingi de tenis în cap, fără să ai timp să parezi.
Unde sunt teroriștii? Ce s-a întâmplat cu cele 1000 de miliarde de dolari pe care Ceaușescu se pregătea să le fure, conform rechizitoriului? Ce s-a întâmplat cu Fondul Libertatea, cel în care milioane de români au donat bănuți ca să clădim democrația după căderea comunismului?
Cum, în ciuda gloanțelor și a luptelor de stradă, brigada FSN-istă a lui Iliescu și Militaru, îl putea trimite lejer pe Petre Roman să penduleze între CC și TVR?

Un cetățean întreba pe pagina Frontline Club Bucharest de ce ne mai pasă de Revoluție, de ce ne mai batem gura?

Pentru că, așa cum părinții noștri au crescut cu ”Om bogat, om sărac”, ”Dallas” și  vrăjile Samanthei, noi suntem copiii unui program de televiziune cu transmisiune live din studiourile 4 și 1. Pentru că de 25 de ani, căscăm ochii în televizor și punem botu la enormitățile pe care ni le arată. Pentru că, pentru noi, viața este televizorul dar, spre deosebire de serialele care îți oferă closerul dorit, noi nu am avut parte de catharsisul venit din triumful binelui și pedepsirea răului.
Am ajuns la episodul cu numărul 9114 din serialul ”Cum să ciordești o țară”, difuzat zilnic din 22 decembrie până azi. Și ne-am cam săturat. Personajele s-au schimbat, actorii s-au îngrășat, unii au murit, alții au fost trași pe linie moartă. E timpul să ni se dea și nouă finalul apoteotic pe care îl tot așteptăm.

E timpul să se redeschidă dosarul Revoluției și să zicem și noi ”it`s a wrap. mulțumim oameni buni, acum putem, în sfârșit, să ne odihnim”

În ultimii 17 ani ăsta este primul 1 decembrie pe care îl fac în altă parte decât București. Ninge potolit și o pungă plutește la vreo 10 metri deasupra acoperișului sinagogii. Sau este sinagogăi? Stai să verific, e sinagogii, așa zice goagăl. Nu l-am sunat încă pe Dan, cel mai vechi prieten al meu, să-i zic la mulți ani. Îl sun mai încolo, când se mai liniștește și el. Ghinionul lui nu e că s-a născut de ziua națională, ci că s-a născut de ziua Protv-ului. La care și lucrează. An de an, an de an, de când s-a înregimentat în Pache, ziua lui de naștere trebuie să aștepte să treacă întreaga coloană oficială a Protv-ului. Așteaptă ca un țăran cu mielul căciulii strâns în mâinile negre, prăfuit de colbul stârnit de trăsura boierului. Aniversarea lui Dan începe cândva pe la 10 seara, odată cu al treilea pachet de țigări.

Dan m-a băgat la Protv. Așa am ajuns eu la București acum 17 ani. A vorbit cu Sergiu Toader, șeful de la știri, ăsta m-a chemat la interviu, m-a întrebat de când pot să încep. ”De luni”. Așa am zis și de luni am fost la București. Salariul, chiar și cel mai mic din redacție (sau ăla era al Adelei? Nu mai știu), oricum, salariul meu era de 5 ori mai mare decât ce câștigam la Brașov și cam de 4 ori cât câștiga taică-miu la CFR, cu spor de muncă grea și jde ani de condică în spate, cu tot. Păi dacă eu câștigam atât, Andreea Esca sigur avea 15.000 de dolari pe lună. Sau 15.000 de mărci. Sau 15.000 de yeni.

Carte de muncă?Stai să vedem care cum e treaba, cum te miști, ai două luni de probă. Două luni au zburat. A venit 1 decembrie. Ziua lui Dan, ziua națională și ziua Protv-ului cu prime, prime cât salariul, milioane și alte milioane, dar tot nu mi-au ținut de cald și am ajuns la spital cu un ovar cât o noptieră. Unde lucrezi, care-i treaba cu matale? Oamenii de la Urgențe s-au încântat peste măsură când le-am arătat legitimația și nu au insistat să-mi ceară cartea de muncă.
Când m-am întors la serviciu, am întrebat și eu, că poate pe viitor nu mă mai scot cu o scrumieră de la Pro oferită șpagă: ”domnilor, doamnelor, cum e cu cartea de muncă, CAS-ul, taxele, spitalele, pensia, astea?” Cred că Robert mi-a zis atunci că totul e o minciună, că împăratu e în țuțurelul gol, că și cu mama cărții de muncă nu fac nicio brânză pentru că nu plătește nimeni nicio taxă la stat, că de ce măi Raluca să plătească domnu Sârbu pentru tine, tu nu ai auzit de prevenție?Pune și tu o căciulă de lână în chiloți, ia prima asta, cumpără-ți cizme îmblănite și uită de CAS.

Și așa am stat eu, unul din sutele de priculici, arici pogonici angajați la soțul lui Jeanine, pe contract care la fiecare două luni se reînnoia, că oricum carte de muncă nimeni nu-mi făcea. Și nimeni nu zicea nimicuța, mâlc se tăcea pe culoare când auzeai CAS sau dreptul muncii sau …”Iote mă p-asta de la Brașov, a venit ea să ne învețe pe noi”. Păi și Sârbu tot din Brașov e. ”Dar el e numai unul. ”
Și nimeni nu se atingea de el, că îl făcuse pe Constantinescu președinte, cum să te atingi de domnu care l-a pus pe Emil la cârmă, tata presei libere și unchiul mass mediei independente. Poate că-i vine cineva de hac când vine Iliescu la putere. I-a venit Năstase de hac. I-a șters datoriile la buget lui Pro, la mulți ani România, la mulți ani Adriane, la mulți ani Dane.

Între 2000 și 2004 nu a zis o vorbuliță domnu Sârbu și televiziunea sa. Pe 1 decembrie ne-a dat să bem bragă și să halim fasole, ne-a arătat români întreprinzători, Loredana în ie și Smiley pocnind din bici. Ne-a dat ”Singur acasă” în fiecare decembrie și ne-a lăsat să ne bucurăm de liniștea care acoperise întreaga țară, sub zâmbetul blând al lui Iliescu. Eu mă fac că nu văd ce se întâmplă în țară, voi nu mă căutați la ouă.
Nimic nu a zis Pro-ul nici sub Băsescu. Nimic. A făcut infoteinment, cum nu știți ce e aia? Un cabernet sauvignon amestecat cu suc de portocale, cu pulpă, de la Capy.
19 ani.
Nimeni nu s-a atins de Adrian 19 ani. Și uite ce face acum DNA-ul.
La mulți ani Protv, la mulți ani Românie, la mulți ani Dan. Sper să ai o carte de muncă pe care să o poți folosi și la altceva decât la aruncat în televizor atunci când la Protv începe ”Singur acasă” pentru a 19 oară.

aici ceva mai mult despre subiect http://activenews.ro/exclusiv-dosarul-care-va-zgudui-din-temelii-presa-romana-700-de-jurnalisti-interogati-cel-mai-mare-caz-de-evaziune-fiscala_1873962.html

Funcția mea în agenția de publicitate în care lucrez este director de creație și strategie. Eu sunt ăla care ia brieful de creație care vine de la client, îl mestec și îl dau colegilor mei din agenție spunând: ăsta e mesajul pe care îl transmitem, cam așa ar trebui să arate. Am inventat fainoșagul și am vândut Ardealul mâncătorilor de pateu, am coborât cu picioarele pe pământ ING Bank și am vândut carduri și conturi curente la sute de mii de oameni, am vorbit cu adevărații domni din România în campania Zaraza și am pus vaca Fulga să recunoască ”ce vacă sunt, am uitat să mă prezint” și astfel să dărâme de pe raft laptele Dorna. Am o poală de Effie-uri, un soi de Oscaruri date pentru eficiență într-o campanie publicitară. În plus sunt un om care a făcut niște ani presă. Tot acest preambul care pute a ”ți-au murit lăudătorii” l-am făcut ca să înțelegeți că am expertiză și că mă pricep când spun că vestita campanie de comunicare pentru prezidențiale a lui Iohannis este o scamă în calea uitării. William Brânză și al său ”să le spargem gașca” a fost mai bun decât ce a ieșit din pixul actualului șef al cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache.

Klaus Iohannis-un candidat de tip Lazăr, aproape ucis de echipa lui de campanie și întors din morți de aroganța lui Ponta și de scandalul diasporei,  își pune șef de cabinet strategul care i-a aruncat 6 lopeți de pământ peste sicriu. De ce?

De polițe. Domul Iohannis, salvatorul României, trebuie să împartă funcții ălora care i-au stat alături. Iar alături, atunci, nu îi stăteau prea mulți pentru că nu prea credea cineva că neamțul poate să îl bată pe Ponta. Domnu Klaus părea, ca în bancul cu măgarul bătrân, orb, șchiop și râios, adus la piață de țăran ca să fie de făcut de rușine. Ia uitați-vă, nu are copii. Priviți, nu e ortodox. Luați aminte, e prea laș să intre în gâlceavă și prea lent ca să zică ceea ce are de spus.

Dan Mihalache este un strateg slab de campanie. Mesajele lui nu au ajuns nicăieri. Nu are a face. El i-a stat alături lui Iohannis și trebuie răsplătit. Dar se face o nedreptate. Căci nimeni nu i-a stat mai aproape lui Iohannis în timpul ultimelor două săptămâni între cele două tururi de scrutin decât Ponta. Fără Ponta nu ar fi ajuns niciodată președinte.

De aceea propun ca acesta să primească funcția de șef de cabinet prezidențial. Din 2015, când ACL va putea-probabil-să facă un Guvern. Ce semn mai bun al uniunii și pacificării naționale ar putea să dea Klaus Iohannis decât să îl pună șef de cabinet pe un Ponta hăituit de procuratură pentru împiedicarea votului diasporei și amenințat cu ani de pârnaie pentru asta? Poate doar să îl ia și pe Dragnea consilier prezidențial. Să transformăm România într-un Teleorman înfloritor.

Ce ziceți?