Din ora in ora grupurile de turisti se bulucesc in urma ghizilor, ochii pe sus, pasi impiedicati, uita-te domle pe unde mergi, ai vazut vitraliile, uauuu, jaaaaaa, oooohh, sunt inconjurata de tataiti ca la coada la casa de pensii, where are you from, ghida identifica doua nuclee, unul de americani si unul de nemti, ok, sa incepem, batraneii scot aparatele, click, click, click, vocea ghidei dubleaza filmuletul domnului din frankfurt: teatrul Colon a fost ridicat in mult mai mult timp decat s-a crezut si nu pentru ca se lucra cu muncitori romani ci pentru ca ta-na-na, a lovit blestemul arhitectilor, primul, un italian care trebuia sa construiasca cladirea in stil italian trage ca boul la jug 4 ani si moare de inima la 44 de ani, tztztz, ce ne facem fetelor? angajam un al doilea, tot italian, care insa trebuia sa schimbe planul si sa construiasca teatrul mai sobru, in stil germanic, timp de alti 4 ani omul se daruieste arhitecturii in timp ce sotia se daruieste unui alt barbat, amantii sunt surprinsi, amantul pune degetul pe tragaci si pune punct la aceeasi varsta de 44 de ani vietii arhitectului numarul 2.
Auci, cum punem capat blestemului? angajam un arhitect mai batran de 44 de ani, hei dar ce idee buna si asa au dat de belgianul care reuseste in sfarsit sa termine, in stil francez, cladirea teatrului Colon. Povestea ii cucereste pe americani, nemtii nu prea gusta vodevilul in vremurile astea si zambesc retinuti, ghida anunta turistii ca la etaj fotografiile nu sunt pemise, un neamt rupe insa plutonul hotarat ca pentru o ora sa fie grec si face poze pe shustache, nevasta il ciupeste de buca dreapta de doua ori si sasaie iritata, neamtul trage la deruta, uite o canapea snap, uite niste decoratiuni acoperite cu aur snap-snap, nu-l intereseaza povestea presedintelui Alvear care era indragostit de o cantareata portugheza de opera si a cumparat toate biletele din sala ca s-o impresioneze, i se rupe de cele 14 feluri de marmura folosite si de cele 3 etaje de subsol unde croitoresele croiesc rochii si tamplarii tamplaresc butaforie, ich fac poze cind altii sunt prosti si nu fac, ja, ja,ja.
Bucuria e scurta, intram in sala de concerte unde nu mai e singur, pensionarii se regrupeaza, ochiul pe obiectiv, uauuuu, flash, click, look at thaaat, neamtul pozeaza isterizat, uat iz det? aceea este loja oficiala si acolo e loja presedintelui si sus-sus este paradisul sau cotetul, locul unde pe vremuri se statea in picioare si se mancau gustarici aduse de acasa si firmiturile cadeau in capul celor din balcoanele de jos si uite acolo sub grilaje, ver?ver? jos, acolo stateau vaduvele care ar fi trebuit sa jeleasca si sa nu iasa din casa un an dar vroiau sa se distreze si veneau la opera fara sa fie vazute, muhuhuha, neamtul braconier rade multumit de viclesugul vaduvelor dar cind sa intoarca spatele inca un iepuras: “Vedeti candelabrul? sub el e un tunel in care incape o orchestra de 10 oameni”, asta il face kaput pe fritz, serios? incap acolo? ce inaltime si greutate trebuie sa aiba unul,? cam cit un mitralior de messerschmitt care nu maninca greu seara.
Ghida pluseaza cu o invitatie in loja presedintelui de unde nu vezi bine dar poti sa fii vazut, taman ca-n politica, hehehe, grupul se strecoara printre catifele, clickclickclick, cat costa un bilet aici? exact cit unul de cinematograf, un pitic tumefiat in livrea ne pofteste civilizat afara, ceata de turisti spanioli ne sufla-n ceafa, incantat de captura neamtul o bate vanjos pe ghida pe umar si ii strecoara cu surle si trambite un parai rulat in mana. Welcome to Jurassic Park, opera e foarte buna aici. Si nici macar nu a inceput stagiunea.
