Din ora in ora grupurile de turisti se bulucesc in urma ghizilor, ochii pe sus, pasi impiedicati, uita-te domle pe unde mergi, ai vazut vitraliile, uauuu, jaaaaaa, oooohh, sunt inconjurata de tataiti ca la coada la casa de pensii, where are you from, ghida identifica doua nuclee, unul de americani si unul de nemti, ok, sa incepem, batraneii scot aparatele, click, click, click, vocea ghidei dubleaza filmuletul domnului din frankfurt: teatrul Colon a fost ridicat in mult mai mult timp decat s-a crezut si nu pentru ca se lucra cu muncitori romani ci pentru ca ta-na-na, a lovit blestemul arhitectilor, primul, un italian care trebuia sa construiasca cladirea in stil italian trage ca boul la jug 4 ani si moare de inima la 44 de ani, tztztz, ce ne facem fetelor? angajam un al doilea, tot italian, care insa trebuia sa schimbe planul si sa construiasca teatrul mai sobru, in stil germanic, timp de alti 4 ani omul se daruieste arhitecturii in timp ce sotia se daruieste unui alt barbat, amantii sunt surprinsi, amantul pune degetul pe tragaci si pune punct la aceeasi varsta de 44 de ani vietii arhitectului numarul 2.

Auci, cum punem capat blestemului? angajam un arhitect mai batran de 44 de ani, hei dar ce idee buna si asa au dat de belgianul care reuseste in sfarsit sa termine, in stil francez, cladirea teatrului Colon. Povestea ii cucereste pe americani, nemtii nu prea gusta vodevilul in vremurile astea si zambesc retinuti, ghida anunta turistii ca la etaj fotografiile nu sunt pemise, un neamt rupe insa plutonul hotarat ca pentru o ora sa fie grec si face poze pe shustache, nevasta il ciupeste de buca dreapta de doua ori si sasaie iritata, neamtul trage la deruta, uite o canapea snap, uite niste decoratiuni acoperite cu aur snap-snap, nu-l intereseaza povestea presedintelui Alvear care era indragostit de o cantareata portugheza de opera si a cumparat toate biletele din sala ca s-o impresioneze, i se rupe de cele 14 feluri de marmura folosite si de cele 3 etaje de subsol unde croitoresele croiesc rochii si tamplarii tamplaresc butaforie, ich fac poze cind altii sunt prosti si nu fac, ja, ja,ja.

Bucuria e scurta, intram in sala de concerte unde nu mai e singur, pensionarii se regrupeaza, ochiul pe obiectiv, uauuuu, flash, click, look at thaaat, neamtul pozeaza isterizat, uat iz det? aceea este loja oficiala si acolo e loja presedintelui si sus-sus este paradisul sau cotetul, locul unde pe vremuri se statea in picioare  si se mancau gustarici aduse de acasa si firmiturile cadeau in capul celor din balcoanele de jos si uite acolo sub grilaje, ver?ver? jos, acolo stateau vaduvele care ar fi trebuit sa jeleasca si sa nu iasa din casa un an dar vroiau sa se distreze si veneau la opera fara sa fie vazute, muhuhuha, neamtul braconier rade multumit de viclesugul vaduvelor dar cind sa intoarca spatele inca un iepuras: “Vedeti candelabrul? sub el e un tunel in care incape o orchestra de 10 oameni”, asta il face kaput pe fritz, serios? incap acolo? ce inaltime si greutate trebuie sa aiba unul,? cam cit un mitralior de messerschmitt care nu maninca greu seara.

Ghida pluseaza cu o invitatie in loja presedintelui de unde nu vezi bine dar poti sa fii vazut, taman ca-n politica, hehehe, grupul se strecoara printre catifele, clickclickclick, cat costa un bilet aici? exact cit unul de cinematograf, un pitic tumefiat in livrea ne pofteste civilizat afara, ceata de turisti spanioli ne sufla-n ceafa, incantat de captura neamtul o bate vanjos pe ghida pe umar si ii strecoara cu surle si trambite un parai rulat in mana. Welcome to Jurassic Park, opera e foarte buna aici. Si nici macar nu a inceput stagiunea.

 

 

O ora inainte de aterizarea pe Ezeiza, stewardesele au impartit vestitele hartzoage care-ti testeaza simtul umorului intrebandu-te daca ai in bagajul de mana arme nucleare, iepuri vii si criminali de razboi, aaaaahhhh, nu pot sa-i mint, trebuie sa declar perechea de radashti cu care am sperat sa castig campionatul de lupte gandacesti din cartierul chinezesc, completez constiincioasa fitzuica si ajung la intrebarile exotice “cate telefoane mobile aveti asupra dvs.?” si “cate din ele sunt telefoane iphone si cate blackberry?”. Iote frate ce smecheri sunt lufthansa, cum fac ei bani din cercetari de piata, uit vreo 2 saptamani de intreaga tarasenie pina observ ca niciunul din operatorii de telefonie mobila din argentina nu are iphone-uri la oferta, nici in galantare si ca tot poporul butoneaza scos din minti la blackberry, cristiana imi zice ca afacerea secolului este sa aducem smartphonuri din romania, ascunse pe la subsioare pe la tzatisoare, nedeclarate, le vindem la suprapret si ne facem din castig shaormarie, baaaai, da’ de ce nu gasesti iphonuri aici? ha?

Trebuie o minte de harvard business school sa lamureasca misterul, aveti cuvantul eminenta, alejandro isi drege glasul si explica “protectionism”, exact cum ati auzit doamnelor si domnilor, in Jurassic Park se practica protectionismul de secol XIX, presedinta Cristina a hotarat ca nu se mai pot vinde in argentina decat telefoanele care sunt produse integral sau partial pe teritoriul argentinei, priculicii s-au exacutat, blackberry face “y”-ul din coada la ushuaia, samsung “s”-ul de la mijloc, nimic pe bune, totul pe spaga si de ochii lumii, apple a zis bashti bai de aici, am fabricile mele, nu ma cobor la genul asta de santaj, asaaaa deci?, Cristina a inchis usa si a pus si drugul in ea. Si uite asa iphonurile intra in Jurassic Park ca chiftelele in parnaie, trimise cu prastia printre gratii. In concluzie octave, codine puneti mana de la mana si umpleti pudelii cu iphonuri si scutecele cu ipaduri, sa spargem blocada, sa facem bani cu lopata.

 

Metroul ajunge in statie, iti intorci rucsacul pe burta si iti faci loc la subtioara domnului in costum care scrie imperturbabil mesaje pe blackberryul pleonastic negru, un grup de cercelati-inelati-tatuati ma desparte de bara, au long boarduri si skateborduri si toti lucreaza de zor la blackberiurile lor, al unuia e verde, e capitanul lor, prin multime isi face loc specia de surdo-mut local, lasa o dara de agrafe si gume de prins parul in poalele doamnelor care ridica ochii din, desigur, blackberiuri, zambesc, unele dau din deget ca nu dar surdo-mutul e orb la refuzurile lor si-si face rondul pina in capatul vagonului, saracu surdo-muto-orb nici nu miroase o posibila tzeapa, daca pleaca 3 doamne cu agrafele lui, pe unde dracu mai scoate camasa? Nu-mi mai bat capul cu problemele omului cu handicap multiplu si marfa chinezeasca pentru ca e statie, un nou val de cetateni intra ca-ntr-un film de fratii Marx in vagon, scot sita si incep sa caut pepitele de aur in apele tulburi ale noilor urcati, e o mana norocoasa, doi sugubeti, el si cu ea, deghizati in batrani, cu baston, par dat cu faina, cocoasa, shortz si strampi rupti dau drumul la un numar de, zic eu, cersetorie, intriga: se iubesc de 40 de ani, pam-pam si s-ar mai tot iubi, el are si o chitara, subtioara in costum sub care ma adaposteam e emotionata de poveste si chiar pune niste bani in plasa bunicutei care ar putea fi fii-sa, calatorii rad, cersetorii canta, eu nu inteleg si mor de nervi, daca as avea un blackberry as intra pe google translate, lumea le da bani, ei zic bodaproste in spaniola si pleaca nu inainte sa invite tot vagonul la piesa de teatru careia ei ii fac cum ar zice romanul decat reclama.

Welcome to Jurassic Park unde si surdo-mutul daca ar putea sa vorbeasca ti-ar spune ca e de fapt un mim care strange bani pentru un centru de actorie al copiilor cu deficiente de vorbire. Si n-ar minti.

PS. Am aflat in sfarsit misterul blackberiurilor, dar asta in postul viitor. hehehehe.

Diego are 1,92 metri, degetele pline de inele, incheieturile pline de bratari si bratele pline de lei, mai multi decat intrarea in orasul chinezesc si primaria bucuresti la un loc. Lei de cannes in sus, lei de cannes in jos, Diego se gandeste sa plece in India sau in China de unde a primit nenumarate oferte sa vina pentru o luna-doua intr-o agentie negalonata, sa aduca 3-4 lei si sa plece mai bogat cu 100.000 de dolari, “si ce-ai hotarat?”, lui Diego ii place in america unde este deja de 6 ani, lucreaza la latinworks dar vorbeste engleza mai stricat ca nea gigi, soferul de la next. Ok, o fi art director si d-aia nu trebuie sa stie engleza, nici vorba, omul e director de creatie, copywriter la baza, ar trebui sa stie cu vorbele adica, incredibil, Diego imi explica simplitatea vietii: avem traducator, avem om care se asigura ca nu sunt greseli gramaticale, eu dau idei puternice care transced limba, stii ca am fost si in bucuresti in 2008, am venit pentru un weekend, trebuia sa decid intre america unde tocmai imi iesea green cardul si o agentie din romania care imi oferea trei sute de mii, “poftim?”, 300.000 de dolari pe an, am refuzat ca m-am gandit la greencard dar erau bani frumosi. Mi-a pierit glasul, bravo Diego, ai transces limba, uite o idee puternica: o agentie din romania-mica, nu vreo retea ceva-oferea unui cetatean argentinian 25.000 de dolari pe luna ca sa-i aduca niste lei la cannes,  fratelo, deci romanii nu dau bani numai pe veyroane si pasaret de vitrina ci si pe.. biluta ou de porumbel de la incheietura lu Diego se loveste de masa, e porte bonheurul lui, foarte eficient, l-as inscrie la un effie, de unde l-ai luat? din buenos de la un magazin de nimicuri, iar bratarile de la incheieturi sunt lanturi de toaleta, vandalul creativ, varianta lui de a calca in rahat si a avea noroc garla.

Diego trage viata prin narile imense, e vid in jurul meu, lasa-mi domle si mie un pic sa respir, in tricoul albastru deschis, zdranganind la fiecare miscare, pare un cocalar de mamaia, un copil de primar pesedist caruia i-a facut taicutzu o afacere din fonduri europene, omul insa e muncit, hehehehe, uite acum dupa 3 spritzuri trebuie sa plece acasa sa bage pentru fox si mai trebuie sa-si numere si banii facuti de scoala de advertising Brothers al carui proprietar este, oh my gosh, deci predai? eu?nuuuu, platesc alti oameni cu lei de cannes, avem carca in buenos, eu nu am timp de asta, ma culc in fiecare dimineata odata cu rasaritul, la 11 trebuie sa fiu la o petrecere, haide si tu ca sa-l cunosti pe cif crieitiv blablabla. Welcome to Jurassic Park, pe calle nicaragua trei baieti au scos sa faca pipi leii de cannes iar o domnita curata cu punga rahatul dupa al ei, imi sopteste in graba “daca stiam ca trebuie sa fac asta nu ma chinuiam atata sa il iau”.

In 1985 Jorge Eckstein a cumparat o casa in San Telmo, gandindu-se sa deschida un restaurant. 17 ani mai tarziu, nea Jorge, Gyorgy de fapt, evreu de origine maghiara, a inaugurat muzeul privat El Zanjon, pui plasa jos si te asezi la coada linga familia de francezi tzafnosi, scartzzzz, poarta de otel se deschide, turistii scot aparatele gata sa traga la cea mai mica miscare, fetita cuplului turco-irlandez da de pamant un glob din bradul de metal, aparatele rapaie, francezii zic ceva cu donccc, ghida de limba spaniola culege ca o harpie 6 cetateni si se indeparteaza sub bolti umbrite cu ei in ciocul strambat de un accident cerebral. Hai ca vine si al nostru, pe locuri, fiti gata, start, El Zanjon a fost construita peste o retea de tuneluri care stavileau apele a doua paraiase -El Zanjon inseamna paraias-care susurau vesel, pline de holera si se varsau in river plata cu tot gunoiul orasului, daca insa mergem prin tuneluri o sa vedeti ca se termina la doar 20 de metri de casa desi raul este la 200 de metri departare, domnu, domnu, unui american nu-i da la socoteala, why are the tunnels shorter? pentru ca raul nu era indeajuns de adanc si vasele nu puteau intra in port asa ca la sfarsitul secolului XIX au adus muntele la Mahomed, pamantul mai aproape de vase, ahaaaa.

Ce credeti ca este aceasta? o cisterna se precipita un alt american, corect, aici tineau apa de baut pe care o filtrau cu…, ghidul cauta raspunsul in ochii opaci ai turistilor, francezii si i-au dat peste cap, cu… broaste testoase, hahaha, americanul matematician e teribil de inveselit de aceasta poveste, cind ajunge acasa o sa mearga direct la petshop. Ghidul e undeva in fata, impins de francezii plictisiti si usor grabiti, spune ceva despre imigranti, sunt surda ca o scandura, ma bag in fata, frantuzoaica a batrana ma priveste haute cautature, deci imigrantii au venit cu mic cu mare, au ocupat casele din zona, cate o familie pe camera, italieni, evrei, rusi, francezi, germani, fiecare cladire cu ghiveciul ei-fiecare cladire cu cocolichele ei, como? cocolichele adica limba compusa din vorbele familiilor din cladire, daca eu stau cu un ceh, doi rusi, un neamt si un italian n-o sa ma inteleg cu cei de la numarul 3 unde stau spanioli, irlandezi, bulgari si rusi. Uaaaau, americanul matematician traieste intens povestea, ghidul continua incurajat: in tuneluri se jucau copiii dar erau folosite si de raufacatorii care bagau vatzeascunsea cu politia, o vecina nonagenara i-a povestit domnului Jorge ca atunci cind era mica a auzit ca niste doamne care au falsificat bilete de loterie au fost cautate de potera prin maruntaiele cartierului. Da’ cum a gasit Jorge baci tunelurile? simplu, s-a prabusit cladirea si apoi a descoperit cisterna si o bolta si apoi a vorbit cu cativa batrani care i-au spus de reteaua de sub oras si apoi a angajat niste arheologi care au inceput sa pieptane pamantul si au gasit sticla de gin a marinarului englez si cescuta imigrantei italience si cuptorasul de paine al spanioloaicei si domnu Jorge si-a dat seama ca nu mai simte nicio placere in a fi chimist, la 5 metri sub pamant, in bezna tunelurilor, s-a regasit pe el si si-a ingropat averea, “da’ cati bani a cheltuit?”, milioane de dolari, fara sa fie ajutat nici un banut de stat, ghidul da din cap subliniind gravitatea afirmatiei, americanul matematician geme incet, eu tare.

Castelul huniazilor se duce de rapa, cetatea sucevei e praf, bisericile fortificate abia se tin, sarmisegetuza e pascuta de oile unui viitor proprietar de echipa de fotbal. Dar aia e romania, tara dinozaurului pitic nu a maretului Jorge, alosaurus arheologicus.

o vrajitoare cu accent cockney isi scoate barbia din gura iubitului, il lasa la masa sa-i pazeasca matura si sticla de vin si se infasoara pe partenerul de dans neamt cu aspect de papiota, pantofii de tango au batut-o, e desculta si shenila pantzerului e gata sa o striveasca de vreo 3 ori, scapa de fiecare data si sarbatoreste reusita inmuindu-si nasul in paharul de malbec.

Profesorul de tango isi umfla pieptutul sub maieu si suceste o mandra cu solduri groase si pantofi rosii, hai pe stanga, treci pe dreapta, iaca-iaca-asa se face balalailor, cu pieptu-n fata, cu bratul ferm, un hipster cu ciuf invarte la partenera ca matusa-mea la maioneza taiata, fata e ametita dar nu mai tare ca duduia planturoasa cu picioare scurte ca minciuna care este tavalita de un urs american cu fatza tampa, o calca pe deste, fata, habar n-ai sa dansezi, o da la colt si pune mana pe o bruneta cu parul coc, poc, o scapa din brate, o rupe pe genunchi intr-o fandare, nu esti buna de nimic, omul e serial killer, insfaca a treia victima, fata e torturata dar arbitrul fluiera sfarsitul celor 90 de minute si…..da, lectia de tango a luat sfarsit.

Elevii se imprastie pe la mese, turistii au umplut La Catedral uauuu, ahhhh, locul e spectaculos, o sura imensa cu-o inima batand agatata de tavan, ta-dam-ta-dam, peretii urla decadenta, pe scaunele desfundate si banchetele din lazi turistii asteapta crispati, au zburat 14 ore cu avionul sa vada asta, but where is the tango? in lonely planet they say..trei baieti cu camasi negre si plete negre desfac din genti negre o chitara, vioara si-o armonica, huhhhhh, publicul rasufla usurat, microfonie, la multi ani, va vom cinta, foiala in sala, 2 dansatori intra pe ring, ea e fina si el de incredere, vrajitoarea si papiota isi incearca norocul, se misca mecanic ca figurinele din ceasul de la sighisoara, ursul e competitiv, ia pe sus o senorita subtire, reincepe tranta, cind nu mai misca o lasa la marginea ringului si se intoarce triumfator la masa lui.

Miroase a ceapa, dezinfectant si a buda, canci maniere, nema eleganta, zero poezie, nada cucerire, astea nu se pot preda cu ora turistului grabit. Ce lume de rahat am mostenit dar cat de bine e cotata pe tripadvisor.

taximetrul opreste, soferul pare mort de vreo 7 ani dar se tine bine si nici nu miroase desi nu are bradut parfumat, am de-a face cu fosila vie, cu el Cid, e legat de scaunul masinii si continua sa conduca spre victoria finala, “sunt taximetrist din ’65, am 46 de ani de soferie, sunt unul din patriarhii taximetristilor din buenos aires”, dau sa pup mana dar s-a uscat pe schimbatorul de viteze, cu cealalta mangaie automobilul care l-a ajutat sa-si tina cei doi baieti in facultati, acum unul e medic si altul e inginer, nu are nepoti dar are reprosuri, norele sunt vinovate ca nu-l fac bunic, turuie ceva despre niste copii cubanezi sau poate sunt tigari, sunt la fel de confuza ca amintirile lui, a iesit la pensie dar nu poate sa stea acasa ca-l toaca sotia, rade, rad si eu desi a vorbit 4 minute fara a inteleg o vorbulita, ma simt ca intr-un banc cu arghezi.

“sunt taximetrist din 65, am 46 de ani de taximetrie”, auci, patriarhul s-a resetat, ce dracu ma fac, o fi ziua cartitei, noaptea pterodactilului, “am supravietuit la 12 atacuri armate si stiu sa spun multumesc in 15 limbi”, multumesc si eu cerului in romaneste, “de donde es?”, “de rumania, noi spunem mul-tu-mesc”, la semafor intra pe jumate in torpedo si scoate niste fituici, avem multumescuri chinezesti, indoneziene, germane, rusesti, slovace, scrise toate cu majuscule, el Cid le-a memorat pe unele, “shi-shi e in chineza si in slovaca e dencuiu,tatal meu era cehoslovac”,  si bunica-mea, o chema blasinovitch, patriarhul imi zambeste larg si, spre deosebire de taica-miu, nu ia spaga de 2 pesos, ca doar suntem rude. Dencuiu, shi-shi, gracias, kapuncraa, danke

In Jurassic Park chelnerul nu e un fel de somer care, neavind bani de tigari, isi leaga in fata un sort si-ti baga degetul in farfurie pentru salariu mediu pe economie. Sunt oameni care fac meseria asta de 20 sau de 30 de ani din placere, sunt relaxati fara sa fie putori, sunt glumeti fara sa fie aroganti, sunt intimi fara sa fie nesimtiti, niciunul nu pretinde ca este un chimist excentric care s-a refugiat in servicii pentru ca mendeleev a ajuns sa-l plictiseasca, “gazele rare ma atrageau dar dehh, nu le gasesti prea des, kripton de exemplu nu am intalnit decat o data la un domn care a mancat varza radioactiva, dar senora, destul despre mine, cu ce va pot servi?”, cu o bere si un dictionar ca nu inteleg nimic din tema la spaniola, ce dumnezeu e el tenedor? chelnerul se intoarce cu zambetul prins intre favoriti, berea in mana dreapta si un set de tacamuri in stanga, dar nu am cerut de mancare, ba da, ba da senora, ma infunda cu limba spaniola, repetati dupa mine: furculita-tenedor, cutit-cuchillo, lingura-cuchara, gracias, muchas gracias, “postres?”, dumneavoastra sunteti un dulce, pacat ca nu sunteti pe meniu, hehehe.

Linga magazinul chinezului plictisit care-si roade unghiile din carne si incearca sa combine o argentinianca pitica, este restaurantul in care serveste, ahhhh, am uitat sa-l intreb cum il cheama desi stiu o gramada de alte lucruri despre el, ca a fost indragostit de nadia comaneci, ca a lucrat pe un vas de croaziera si a avut un prieten roman care-i gatea mamaliga, polenta zice el, mamaliga zic eu, polenta zice el, bine fratelo, daca vrei s-o ardem pe italiana asa facem, dimmi che cosa e questa salata fresca?, “o licenta poetica”, hap, omu e pe filologie, bascalie-filologie, “doar nu va asteptati sa-i spuna salata veche, zicem si noi fresca, e o redundanta”, prietene io nu maninc redundante ca ma constipa, “luati atunci niste paste”. Rad cu un ochi si dau drumu la apa prin celalalt cind imi amintesc de ciobanetii romanesti care-ti varsa ciorba-n poala, se spala pe maini in paharul tau, iti lasa amintire un fir de par in ceasca de cafea, sunt insultati cind nu comanzi cit trebuie, saracule ce cauti la mine-n carciuma, transpirati, acri si maniosi ca iti bei sucul pe timpul lor te privesc cu ciuda si nu-ti spun multumesc cind le lasi spaga. Pentru ca e redundant.

sie-teeeee, seis, cincoooo, cuatro, tresss, dosssss, unoo, aaaaaaaaaaaaaa, feliz año nuevo, chelneritele impart pahare de sampanie si besosuri, afara o doamna planturoasa intra in noul an cu buzunarul plin de pocnitori, aprinde una tremurand, o svarle ca pe-o soseta murdara gasita in poseta la 2 metri apoi fuge impiedicata pe tocuri tipand, tinandu-se de urechi de parca a lovit-o brusc otita, vruuuuum, ferestrele zdrangane, urlu de fericire, doua mii doispeeeee, toate carciumile si-au varsat oaspeti afara, capu dat pe spate, pahare de sampanie in mana, orasul duduie, bubuie, vuieste, in restaurantul mexican niste nemti nu-si vorbesc din 2011, poate s-au lasat si de fumat. Strazile se umplu de grupuri de doamne pe tocuri de 12 si gene de 10, au clipit odata si se schimba clima in pakistan, masini gonesc turbate pe strazi, lumini albastre de neoane de politie, cozi imense la cluburi, west end girls and east end boys, pet shop boys urla din cele 4 boxe cocotate pe platforma cu roti impinsa de cativa intreprinzatori care incep anul vanzand bauturici poporului asezat cuminte la coada la club niceto, in buenos este ilegal sa vinzi alcool dupa 10 noaptea, prohibitia naste oportunitati dar vine cu-o placenta de riscuri, vreo 5 petrecareti se prind ca vor calca in niceto in februarie si parasesc formatia alaturandu-se baietilor cu boxele, petrecerea se muta in mijlocul trecerii de pietoni, pe aici nu se trece hehehehe, in ciuda taraboiului un betiv doarme dus strangandu-si hotarat in pantaloni shloncul.

Beau vin pe o bordura, e 4 dimineata, and if a doubledecker bus, crashes in to us, to die by your side is such a heavenly way to die, smiths si cure si red hot, ceva e in neregula, ceva lipseste, sampanie este, fete pe tocuri avem, artificii bifat, pocnitori si pupaturi s-au dat, ahaaaaa, nu-i abba fratiorilor, in jurassic park pe soundtrackul de revelion nu e “happy new year”, macar pentru asta si trebuia sa trec atlanticul.

in plaza de mayo scheletul metalic al bradului de craciun parjolit de demonstranti e pansat cu hartie verde si fundite, sirene de politie, dintr-o duba neagra sar si se incoloneaza scuturi, bastoane si casti, a-li-ni-eeeeee-rea, pe o straduta se apropie vuind vreo 50 de oameni fluturand steaguri, ce zic? nu inteleg, cer sa nu li se asculte telefoanele, hehehehe, pai cine-i vinovat ca vorbiti numai chestii juicy, o doamna darza insfaca portavocea si anunta multimea ca singura lupta pierduta este cea care nu este purtata, profund, e 30 decembrie si sigur doamna a pierdut razboiul reducerilor de revelion. Manifestantii trec, se grabesc spre case sa-si faca bagajele, lupta se muta in Mar del Plata, trei sferturi din oras a plecat deja sa-si inmoaie degetul mic de la picior in apa de 16 grade, “as vrea sa bag si degetul mijlociu”, doamna fiti rezonabila, nu vedeti ca nu este loc, noi stam la coada de 4 zile sa ajungem la apa, sotia e gravida si cateaua a ramas intre timp, “da-te domle la o parte, o lupta pierduta este doar cea pe care nu o porti”.

Din Jurassic Park feliz año nuevo, ma duc sa ma lupt cu o parilla cat o portiera de dacie, orasul s-a golit si am reusit intr-un final sa intru fara rezervare. si fara lupta.

Design a site like this with WordPress.com
Get started