Archive

Monthly Archives: May 2013

cum sa ajungi traficant de droguri, trecand prin biblioteca

May 14, 2013
cartea de marti
Leave a comment

dan, englezoiul de 67 de ani care nutreste dorinta de a ajunge cind va implini 71, un renumit pictor expresionist german, consumator pe vremuri de marijuana, hasis, lsd, heroina si acum de limoncello, yoga si eckhart tolle, imi aduce bizar aminte de o carte citita acum vreo 10 ani, “mr. nice”, best seller international, autobiografia lui howard marks, celebru traficant de droguri, absolvent de oxford, tata, politician, musical guru si motivational speaker.

s-a facut si-un film, prost, cartea e o bijuterie care ne plimba prin londra, hong kong, california, filipine,  thailanda, ibizza pe vremea cind nicu gheara invata sa faca melc cu stafide si cornulete cu rahat la scoala de cofetari-bucatari din comuna, calatoriile lui gulliver sunt nimic pe linga aventurile studentului marks care a pornit sa cucereasca lumea prin puterea fumului de maricica, love aici, love colea, in culmea carierei facea transporturi de cannabis de 30 de tone. corporatie nu altceva.

44 de aliasuri a avut domnu scriitor pina sa puna americanii mana pe el si sa-l bage la mititica, ce vremuri amuzante in care iti puteai obtine un nou set de acte pornind de la cardul de biblioteca: “asta e singura legitimatie care mi-a mai ramas, restul le-am pierdut”, impresonati de straduinta sarguinciosului cititor, baietii de la evidenta populatiei iti eliberau carnetu de conducere, inarmat cu ultimu iti obtineai si un pasaport, apoi pe al doilea, nu tu facebook, nu tu tweeter, nu tu instagram, erai cine vroiai sa fii si tot asa de 44 de ori.

din nou nu stiu daca au tradus ai nostri cartea, dar sigur o gasiti pe net. tot acolo il gasiti si pe domnu marks, http://www.gordonpoole.com/Howard-Marks.aspx. il puteti plati sa va vorbeasca la nunta, la team building sau la sedinta cu parintii despre avantajele de a detine un card de biblioteca.

 

hasis, transexuali si penis de berbec

May 13, 2013
dutevino
Leave a comment

sforaiturile motanului gilbert acopera bodoganeala lui dan, care topaie ca un vrabioi cu coxartroza intre subiecte, trecem de la obezitatea americanilor care se lasa ghiftuiti de sistemul care ii subjuga, la consumul de stupefiante din maroc despre care dan are informatii la prima mana pentru ca da, dan si miranda si-au cumparat in 2001, la cateva luni dupa 11 septembrie, un riad in marrakech, maroc, africa de nord. greu in marrakech sa ai un biznis, sa te apuci sa reconstruiesti un riad, fara ajutorul hasisului este o nebunie, dan spune ca fuma ca un sarpe ca sa poata sa-si pastreze calmul si sa duca munca la bun sfarsit, dupa 1 an de maroc s-au intors in spania si s-au lasat de droguri o vreme, parca-parca ar mai fuma ceva, o maricica, un jointulet, ca i s-a facut pofta de la vinul asta bun de montepulciano, dar ce spuneam?

spuneai de maroc, de riad, “da, da, acum sta fiul mirandei acolo si fumeaza el hasis, ca-i pe toate drumurile. am cunoscut-o acolo pe annie lennox”, se droga si ea?, “probabil, venise la casa lui branson, ca are si el un riad in marrakech. miranda a scris o carte despre asta”, tasneste in biroul de linga, gilbert tresare, se foieste si se culca pufnind la loc, dan aduce doua carti: “getting to manana” si “cinnamon city”, ambele scrise de a treia sa sotie, miranda innes, o rasfoiesc pe prima, este despre cei 7 ani petrecuti de miranda si dan in malaga, linga malaga mai precis, restaurand o vila, ma-mpiedic in niste retete de sangria in timp ce dan turuie povesti cu familia de slovaci cu 4 copii, sotul agresiv a carpit-o pe sotie, ea s-a suparat, a luat copiii si a plecat in slovacia si si-a facut operatie de schimbare de sex, devenind barbat si chiar unul faimos, “dar sa stii ca totusi copiii ii spun in continuare mami”, doamne dumnezeule ce comoara, si toate lucrurile astea sunt in cartea mirandei? “nu, ca editorul i-a spus ca ar putea fi data in judecata asa ca a trebuit sa schimbe numele personajelor, apoi avocatul a spus ca, chiar si asa, este destul de evident despre cine e vorba, asa ca nu exista bucata asta in carte. si nici cea despre tarfa de lux olandeza care-si adusese copilul adolescent in spania ca sa-l scape de heroina si baiatul era mereu luat de nas pe hasis, ca si mine”. si iata-ne intorsi la casuta 1.

iar a durat micul dejun 2 ore, hai ca plec ca uite e vreme frumoasa si vreau sa ajung pina la peruggia, “nu, nu pleca, trebuie sa afli povestea riadului”. deci la finalul lucrarilor, 1 an, 45.000 de euro ziditi ca ana lu manole-n ziduri, “da sa stii ca astia au fost toti banii, adica cu tot, cumparat casa, lucrarile, tot. nu am platit nicio taxa cit am fost acolo, a fost perfect”, echipa de muncitori a tarat un berbecut pe terasa, i-au luat gatul, balta de sange, barbarie cu ghivent, apoi l-au hacuit macelareste si penisul i-a fost oferit in dar lui dan, ofranda adusa proprietarului ca a fost barbat si a indurat santierul, si?, ai gustat?, “a trebuit, avea gust de guma”. cum sa nu-ti vina sa bagi un hasis dupa?

meniul zilei: sugruma-preoti si inghite-sperante

May 12, 2013
dutevino
Leave a comment

incep cu o grappa, galbena, aromata, urmeaza carpaccio de mistret tavalit prin ierburi, carne rosie, moale, se topeste-n gura, cum de se intampla asta? fabio il tine doua-trei saptamani in vin, vin galben, mai galben decat galbena grappa pe care am dat-o pe gat in timp ce ma infruptam din salata de farro, ce e farro? un soi de cereale de pe vremea etruscilor, foarte satioase zice fabio, farro se manca inainte de lupta, farro se maninca acum, pe criza. e in biznisul de restaurante de 10 ani si spune ca nu a mai avut asa 3 luni proaste din 2008, “italia se duce-n cap”, hahahaha, pe bune?, cine ar fi crezut?, pai mai fabio, nu trebuie sa studiezi stiinte politice cum ai facut-o tu ca sa vezi ca aveti buba la sistem, imparatul e in cucu gol si orice prunc de 5 ani poate sa spuna asta. intrebarea este cine vrea sa-l asculte.

ce sunt astea? sunt paste strozzapreti, pe romaneste “sugruma preoti”, fabio zice ca dupa al doilea razboi mondial, comunistii din toscana si umbria care urau preotii, au prins unul si l-au spanzurat si uite asa, pastele astea au primit numele operatiunii, suna dubios, verific pe wiki, nici vorba de comunisti si ideologie, alte doua variante ne spun ca italienii urau atat de tare popimea careia trebuiau sa ii dea de mancare incat se rugau la doamne doamne ca taica parintele sa se-nece cu paste in timp ce le baga-n el. crestinism pur din inima crestinatatii.

fabio tuna si fulgera impotriva conducatorilor: monti?, un nemernic care traieste in alta lume, pe hartie masurile luate de el sunt bune, in viata reala sunt un dezastru, a pus taxa pe prima casa fix in luna decembrie, a luat banii de pe masa macaroanelor si i-a lasat de craciun fara parmezan, “a dat in cap consumului, ne prabusim din ianuarie intr-un ritm galopant”, e mai bun letta? nici vorba, in spatele lui este berlusconi si berlusconi, se stie, e omul nordului capitalist, al patronilor, al dreptei amorale, al nemtilor, berlusconi e tedeschi deci si letta e tedeschi, ouale micilor intreprinzatori o sa fie si mai mult stranse in pumnul masurilor de austeritate.

pastele sugruma-preoti sunt foarte bune, fabio ma felicita pentru alegere, daca eram un turist  cazut din cuibul unui autocar tui as fi luat panini sau pizza, nu m-as fi avantat in glosarul politico-gastro-ideologic al gintei latine de umbria, in cele doua ore cit am stat in restaurant nu a intrat nimeni desi strazile sunt pline de nemti in sandale si ciorapi flausati si de americance de 13 ani cu picioare de luptatori de sumo. toata lumea maninca de la alimentara, bea la cutie, se-ncalta chinezeste. hedonismul s-a dus dracului, traiasca economy class.

epoca marilor descoperiri geografice: buricul comunismului se afla in toscana

May 10, 2013
dutevino
3 Comments

“miranda e plecata la londra, a murit sora ei, avea saptezecisiceva de ani, sunt eu singur, ma rog, singur cu letitia si bob si cu gerald”, dan e stapanul casei, al toyotei garbovite din curte, al cainelui gras si exoftalmic laika, al celor 3 pisici cu burti pina-n pamant care dorm 27 de ore din 24, al unui laptop cu basoreliefuri sapate in jegul de pe capac si al celor mai fascinante idiosincrazii din lume.

e englezoi, pictor, 67 de ani, dinti plecati de pe partea stanga, copii la londra carora nu le-a dat niciodata nimic decat dragoste, “sunt sarac” zice, casa insa e un palat, l-a costat 470.000 de euro acum 7 ani cind s-a mutat in italia, acusi ar cere un 750.000, ca doar a bagat o gramada de bani in ea si a transformat-o din grajd in palat, palat in mizerie, e drept, dar tot palat ramine, cu carti imprastiate peste tot, cu o biblioteca gigantica, intre sutele de carti, poate miile de carti, se tavalesc 3 babe si respira greu, sa fie oare o criza colectiva de cardiopatie ischemica? nu, este lectia de yoga pe care o tine azi dan, ca v-am zis ca miranda e plecata, babele gem, dan inspira-expira, isi flutura narile, stie cu yoga, ea l-a ajutat sa iasa din depresia veche de 30 de ani in care s-a scaldat ca un elefant trist, “dar, la un moment dat, am citit cartea lui tolle, puterea prezentului, si am scapat de deprimare. m-am apucat de budism si de yoga, am inceput sa maninc sanatos. painea de aici e insa oribila”, dan are mereu ceva de care trebuie sa se planga, deprimarea-atunci cand a plecat- le-a uitat aici pe sor’sa, nemultumirea si pe vara’sa, bodoganeala.

ma serveste cu vin dintr-o butelca de 5 litri, totul la 5 euro, vin rosu de montepulciano, acum 4 ani, pe deprimare, s-a lasat de baut, dar dupa reintalnirea cu fericirea si cu eckart tolle pe youtube, s-a hotarat sa bea din nou, acum se-nfrupta incantat din vin, mai ciupeste un paharel de limoncello, ai zice chiar ca viata e frumoasa, dar nici chiar asa, ar fi frumoasa viata pentru dan daca pe lume nu ar exista italienii care sunt niste cretini, “cind te mariti cu unul, ala vine la pachet cu ma’sa care e nebuna”, nici englezii nu sunt bine deloc, niste tristi-chitrosi-inchistati, d-aia a plecat in 99 din anglia si s-a mutat in spania, poate ti-au placut spaniolii, noooo, nici vorba, spaniolii sunt retarzi grobieni, “au glume cu barbati cu tzatze”, nici nemtii nu-s mai prejos  “au un umor primitiv, dar berlinul, da, berlinul e un oras fantastic, m-as muta acolo sa devin pictor expresionist german, hehehehe”.

“buoona serrra” isi contorsioneaza limba intr-o italiana precara bob, american din chicago venit in toscana sa invete italiana si sa livreze un colet, hehe, glumesc, omul lucreaza la ups, e in sindicat, e fericit ca e in sindicat pentru ca vede cum se naruie drepturile si salariile omului muncii american pretutindeni in jurul lui si simte ca doar sindicatu mai poate face fatza perfidei drepte care musca din proletariat, dan il scruteaza c-o spranceana ridicata, cind bob isi tarshaie sosetele la baie, spune grabit: “americanii sunt cei mai rai. chiar si cei mai buni dintre ei sunt rai cind vine vorba de 11 septembrie, vai, nu-nteleg nimic si nici nu poti vorbi cu ei. poate doar francezi sa fie mai rai decat americanii”

letitia clipeste aprobator, e frantuzoaica din paris, cu strabunici romano-evrei si ceva bunici marocani, a crescut intr-o casa de comunisti, nu a pierdut nicio demonstratie de 1 mai si crede ca doar stanga socialista ne poate scoate de ceafa din mlastina capitalista in care ne-am afundat.

doamne dumnezeule ce cuib de ilegalisti, imi zic, aici, intr-o casa de 750.000 de euro, in mijlocul toscanei, de fapt ce ilegalisti? baietii astia toti pe aici sunt mai rosii ca iliescu, moiano, casteglione del lago, arrezo, orvieto, comunisti peste tot. doar eu sunt de dreapta, eu vreau sa micsorez numarul bugetarilor, parlamentarilor, sa am grija si de mine nu doar de plasuta pensionarilor, eu sunt ilegalistul. bejane unde-i multiplicatorul?

ce nu rade o bomba atomica, desavarseste o peritonita

May 8, 2013
cartea de marti
1 Comment

ieri mi-a stat cafeluta-n gat la vestea decesului unui cetatean tanar, ajutor de parfumier, specializat pe arome de nisa-zice codin, nu-l cunosteam pe domnu-n cauza care a plecat prea repede dintre noi la Domnu’, nu l-am intalnit niciodata, dar la auzul vestii si al absurdului mortii prin infarct la treijdeani mi-a reinviat-in a treia zi de paste-ipohondria pe care o credeam ucisa, strangulata, sufocata, electrocutata, decapitata, inecata in timpul unei terapii soc cu ayahuasca in iquitos. draci, ipohondria nu moare, si-a tinut doar respiratia vreun an si iat-o lovind cu ciocanelu-n inima, “auzi, ma dor capu si stomacu, crezi ca fac infarct?”, nu, stai linistita, “dar am si niste senzatii de greata si ma strange asa, o ghiara de gat”, te strang eu daca nu incetezi cu tampeniile, “pai cum sa incetez ca uite acum parca simt cum mi se coboara o amorteala pe picior, pic, pic, imi picura clei in vene, daca am peritonita si mor acum, cu zile ca’n…”

e miercuri si, acum imi pica fisa, moartea parfumierului m-a facut sa uit de cartea de marti care, doamnelor, domnisoalor, domnilor simpli si domnilor critici literari, este Malevil, scrisa de francezul Robert Merle, o poveste grozava care, in esenta, ne spune ca daca nu ne omoara bomba atomica, ne va veni de hac peritonita dezvoltata dupa o apendicita neoperata ca, deh, interventia era programata dupa cataclismul nuclear.

malevil e scrisa pe vremea lui brejnev, nixon si a batzului in fund bagat de cursa inarmarii, cine stie de unde apare un deget si tzup-trimite la domnu adeneul dispersat a miliarde de cetateni ai planetei; dar voi ce ziceti, ar exista supravietuitori? probabil. depinde cat de departe de tinta esti.

in cartea lui merle, eroii sunt in beciul unui castel tupilat dupa un pietroi, undeva in franta, tragand vin in butoaie, sfarsitul lumii ii prinde la racoare, cu mancare, cu niste cai si chiar si cu o tinerica, pe care o postesc intru perpetuarea speciei, patru sute de pagini suferi alaturi de ei in crunta dezolare post atomica, asisti la cafturile cu alti supravietuitori mai putin norocosi, care nu aveau ingineri si agronomi intre ei sa-i invete cum e cu recolta, zootehnia sau fabricarea prafului de pusca, iti rozi unghiile la asaltul asupra satului dominat de un profet fundamentalist si, mai ales, te pipai pe inghinala, dreapta, in timp ce emanuel comte se zvarcoleste in timpul crizelor de apendicita pe care n-a apucat s-o rezolve inainte de explozie.

vad ca wikipedia spune ca malevil este un science fiction post atomic, asa o fi, eu ma gandesc ca-i vesnica drama care apare si in destinul lui alexandru macedon si in war of the worlds: cind ti-e lumea mai draga si mai intinsa la picioare, un virus, o celula neghioaba, un muschi necajit se hotaraste sa-ti spulbere destinul. de ce ti-e mai frica? de accident de avion sau de infarctu de dupa colt?

cu low cost spre rai

May 5, 2013
dutevino, tara lui ba pe-a ma-tii
1 Comment

roma ciampino, rotile avionului huruie pe pista, aplauze frenetice izbucnesc de pe scaune, imi amintesc istoria spusa de taica-miu despre cursele el’al din anii ’50, cind evreii ajungeau “a-ca-sa” si, neputind sa pupe din prima clipa tarmacul, aplaudau cu ochii-n lacrimi pogorarea din ceruri, pe pamantul sfant. dacii din cursa de bucuresti se intorc si ei acasa, la roma, leaganul civilizatiei traco-etrusco-latine, ca asa mi-a zis mie domnu preda, ca noi astia, dacii, ne tragem din traci dar tot din traci se trag si celtii si etruscii si toata lumea, de unde rezulta ca noi i-am descalecat si pe amaratii astia cu imperiul lor roman si nu cum spun istoricii oficiali care habar nu au pe ce lume traiesc, stewardesa unguroaica se chinuie sa aseze in scaune romanii care, dupa ce au gatat aplauzele, au sarit in picioare si scormonesc dupa papornite: “jos, jos, nu au fost oprite motoarele”, poporul se lasa ascultator pe ciuci, asteptand arc 5 minute, 8; iaca 12 minute au trecut si motoarele nu se opresc, pilotul zice ca nu are voie sa faca asta pentru ca urmasii traco-etruscilor sunt la un espresso si au uitat ca vine cursa de bucuresti asa ca nu au nu-s ce echipament, deci sa ma asteptam, romanii incep sa se zbata ca musca-n borcan, “dar draga nu se face, nu-i normal”, “niste imbecili”, “tati-tati, ce asteptam aici?”, “dracu stie, cretinii astia nu au scari sau ceva”, “pai aduceam eu o scara daca stiam ca astia nu au”, caterinca umple avionul, se stabileste iute superioritatea carpato-danubiano-pontica, iote ca vine si scara, hai liberare.

coada de la controlul pasapoartelor e groasa ca una de leopard de zapada, nimeni nu se grabeste, carabinierii fac glume intr-o ghereta, unde e rent a caru?, pai va suiti dumneavoastra in troscutza asta care va duce in zona aceea a aeroportului, la ghiseul lui europcar un nene lucreaza si o macaroana cu coada stransa-n varful capului si asprime de sensei o freaca, citeste incruntat niste hartii, nu-i la relatii cu clientul deci il lasa pe mutul celalalt sa coseasca parcela de jde cetateni veniti sa-si ia masinutele, dureaza o alta vesnicie dar uite ca m-am cocotat intr-un frumos fiat 500, ce jucarie, miroase a nou, a coperti de plastic de manual in prima zi de scoala, consuma mai nimic si prinde 160 pe autostrada. si nu, nu mi-au dat bani sa le fac reclama desi as merita.

curatenie, verdeata, casute aruncate intre copaci tuguiati, in mijlocul unor lanuri de rapita, joaca fete si baieti hora-n batatura, ahh de ce n-am zece vieti, sa te cant naturaaa, platouri intregi, cu pereti verticali, par desprinse din campie si aspirate in sus de un magnet urias, fiecare are un orasel, un castelas, o parcare cu autocare pline cu nemti.

orvieto duduie, macaroanele se alearga pe stradute, biserici mai dese ca farmaciile in bucuresti, magazinase cu prosciutto si carnita de mistret si mistreti impaiati decorati cu ochelari de soare sau vestuta de pechinez, paste si vinuri si uleiuri de masline, babe hotarate si mosi spilcuiti reazema treptele catedralei care arata a tot si a nimic, intr-o colosala salata avem mozaicuri bizantine si arce fine, renascentiste si basoreliefuri baroce cu lei si ingeri, caprioare si regi care se-mping si-si fac loc, ca-ntr-o gramada de rugby.

inauntru peretii-s pictati cu raiul, organizat si seren si iadul haotic in care femei goale, cu buci mari, sunt luate pe umar de draci putrefacti, cu picioare verzi, copiii zbiara si mamele ii lasa sa dea raul afara, si-len-cioooo se repede-n ei un preot, halimaiul se stinge pentru 25 de secune apoi reporneste cu tunet, aaaaa-meeeeeeen.

sinuzita trezita de aerul conditionat din wizzair nu-mi da pace, n-am servetele si chelnerul de la carciuma din drum zice ca nu poate sa-mi dea unul ca sunt comanda speciala, apai sa moara .., ne asezam la carciuma din piazza del popolo unde nenicul din prag zice ca “poftiti intrati” dar trebuie sa-si termine tigara, apoi sa se reculeaga, apoi sa-si lege sortul, apoi sa.. hai ca au trecut 20 de minute pina imi primesc grappa, dar unde ma grabesc asa? eternitatea e in fatza, eternitate in spate, cred ca si la dreapta si la stanga-i la fel, indiferent ce spune gps-ul vostru. hai noroc.

avion cu motor

May 4, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii
Leave a comment

taximetristul taie gatul bucurestiului, curat si precis, ca bunica-miu grumazu porcului, “domle, fitipaldi cred ca scrie pe legitimatie” strecor o limba dosnic, “domnita, eu nu ma compar cu nimeni, nici chiar cu emerson fitipaldi. eu sunt masura lucrurilor pe care le fac, sunt propriul meu fan, nu am nevoie de idoli”, si uite asa am incaput pe mana unui alt filozof de scara b, nu filozof, nu-nu, ci fost inginer de avioane, manutele astea care invart expert covrigul sunt cele care au asezat piulita linga piulita in 23 de rombacuri scoase de romaero, “dar nu ma laud cu asta ci doar spun ca fiecare se ia in viata drept model, dumneavoastra nu?”, “pai nu chiar pen ca..”, eeeee, nu-i raspunsul asteptat.

taximetristul meu se avanta in intersectie si intr-o poveste din care rezulta nu numai ca el este fanul lui propriu ci si fiica’sa de 32 de ani este fana lui, ea si intreaga generatie de prietene cu tatzi lipsiti de culoare, lipiti de musamaua mesei din bucatarie cu ochii-n televizorul sport, privind un meci sau, mai rau, miscarea atzatzatoare a buzelor lui gadea, fiica a pus o poza cu tac’su pe facebook de au crapat matzele jucandu-se cu pixelasii, “toate i-au spus: mai ce tata sexi ai!!”, hm, mormai stanjenita pe bancheta din spate, taximetristul se simte sexi si plin de incredere in sine dar are si o latura sensibila: “ sunt la a 3 a casnicie, de data asta cu o grecoaica si stiti de ce?”, nu prietene, habar n-am, “pentru ca in viata nu e bine sa fii singur, d-aia”, frana si-am ajuns la aeroport, pai ia-ti un caine, o pasarica, o broasca testoasa, nu trebuie sa-ti pui pirostriile de fiecare data cind nu ai cui sa spui ca ai dus-o pe corina chiriac la megaimage sa-si cumpere parizer, “hai drum bun si sa aveti grija sa nu cadeti, hahahahahaha, stati fara grija, avioanele sunt foarte sigure, va spun eu ca am construit 23, nu singur, dar.. la revedere, grabiti-va ca-l pierdeti”.

chestie foarte probabila la cat de mare e pantecaraia de la controlul de securitate.

desi aripa noua de la plecari e deschisa de vreo 5-6 luni, poporul e manat tot catre portile vechi, doar daca ai noroc si-ti arata calea steluta cea de sus, ajungi la miraculos de goala zona noua unde nu-i nici dracu, nici durere sau intristare, trec ca nea emerson de care spuneam mai sus prin scormoneala in buzunare, laptop, posetutza, dar sunt oprita ca o punga uda in radacinile copacilor smulsi de viitura, de catre coada enorma de la controlul pasapoartelor.

de data asta nu au cum sa o iau pe scurtatura, nu exista una, astept cuminte in randul pe care-capreste-il sar tot soiul de babute cu priviri pierdute si figuri igenue, hop si au zburat peste 14 oameni, inca un hop, inca 23, o baba, doua babe, trei-patru, e o epidemie de orbire care ataca varsta a treia si o fac sa nu vada coada, isi fac loc in fatza, si mai in fatza, uite-le cum se baga inaintea domnului si a doamnei si a familiei cu ..

dar de ce sa ma enervez, mai bine sa ne bucuram de afisele ramase lipite din 2008 pe peretii de faianta ai aerogarii otopeni, unul are poza unui stadion si zice ceva de genul: “viata un meci in care poti sa-ti pierzi chiar viata”. adanc. altul sfatuieste parintii sa nu-si lase copiii sa atinga pasarile moarte. intrigant. unde gasesc copiii pasari moarte: in aeroport, in avion, la bufet? adultii ar avea voie sa le atinga? cu ce? daca le ating cu smicele de mar si apa vietii, pasarile moarte o sa invie?

ajung la doamna vames, dau pasaportu, cuponu de imbarcare si buna ziua, nu-mi raspunde, ma gandesc ca si dinsa e o pasare moarta si ca as face bine sa nu ma enervez ca nu stie sa salute. am alte chestiuni mai grave de rezolvat, wizzair nu da locuri in avion si trebuie sa ma iau la tranta pentru un scaun cu echipajul de moldoveni care miergie la vatican si cu boxerii tatuati si cu sfanta familie de cetateni romani cu frunta ingusta si cu..

“nu fii atat de tragic” ii spune tati copilasului de 5 ani care se da de ceasul mortii ca nu a gasit loc decat deasupra aripii, zborul dureaza doar 1 ora jumate. si avioanele sunt sigure.

Fetita cu bentita si soarta Iugoslaviei

May 1, 2013
tara lui ba pe-a ma-tii
2 Comments

sarajevo, vara lui ’99, cald, pentru ca vinul e prost si scump, liderii lumii discuta planurile de reconstructie a iugoslaviei probabil la o bere; emir imi povesteste de suedeza pe care a cunoscut-o inainte de razboi, in ’89, vroiau sa se casatoreasca dar acum i-a pierdut urma, “esti maritata?”, “nu, dar sigur nu sunt o partida”, ar face orice sa o stearga din orasul cu miros de cimitir: in parc e plin de morminte, pe malurile exterioare ale stadionului olimpic e plin de morminte, mortii n-au mai incaput in cimitir si au umplut orice coltisor verde, in ghiveciu cu muscate pesemne ca este un mort cu nanism. cati sa fii murit aici? ce conteaza numerele, daca sunt 167000 in loc de 43000, o sa fie mai usor de intors de la groapa? emir zambeste larg si-mi povesteste incantat care a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit in ultimii 10 ani: nu un disc cu bob dylan, nu o pereche de blugi, nu un pachet de kent lung. nu, cel mai frumos dar pe care l-a primit in ultimii 10 ani au fost bombardamentele nato asupra iugoslaviei, bucurie, sampanie, ma rog sampanie nu ca-s probleme cu distributia dar bucurie avem inca in beci, bucurie d-aia buna, de pe vremea lui tito, invechita in butoaie de stejar, iu-huuuuuuuu s-a auzit pe strazile din sarajevo, s-a facut, in sfarsit, dreptate.

americanii se plimba tantosi pe strazi, femei ascunse dupa voaluri ii privesc prin fante de masca de sudor, fete in mini se agata de soldatii din trupele sfor, e cald, toropeala, francezu cu barba, cred ca de la liberation, zice ceva despre binemeritata pace, se fac prognoze, pronosticuri, promisiuni, proiectii, propozitii cu cuvinte grele de tip: reconstructie-dezvoltare-integrare, totul se va intoarce la normal, ca-n pliantele martorilor lui iehova, leul va lua caprioara de gat si lupul va pupa pe amandoi obrajii iepurele si cu totii vom juca hora unirii, emir ranjeste cu dinti negrii de la vinul asta cu gust de oja de unghii, “pace? asta nu este pace. este doar lipsa razboiului”

niciodata nimeni nu a spus ceva atat de inteligent. trag aer in piept vreo 5 minute incercand sa degust fiecare cuvant, incercand sa patrund emotia fiecarei silabe, ce este pacea? cum poti sa stii ca o ai daca nu ai cunoscut razboiul? in vara lui ’99 bosnia era pe zero, o tara fara pace, o tara fara razboi, o tara lasata la punctul mort. semnarea acordurilor de incetare a focului nu inseamna instaurarea pacii, oprirea ostilitatilor nu inseamna pace, mirosul de cebapcici pe strada si berea calaie bauta la terasa nu inseamna pace. e doar lipsa razboiului.

colegu de la profm zice ca emir al meu maninca rahat si ca “sa vezi tu, americanii o sa bage banu si o sa repare tot si cite firme o sa suga fonduri de la buget, de ce crezi tu ca e nea emil aici, it’s the economy stupid”, tot balcaniul ar trebui sa se tina de fund si sa sara in sus de incantare, privirea occidentului e intoarsa catre noi, e pace, pacea aduce prosperitate, prosperitatea aduce si mai multa prosperitate, o sa avem cu totii in sufragerie lingouri de aur si ..

14 ani mai tarziu bosnia e la punctul mort, emil e la antena 3 si fetita cu bentita tricolora nici nu stie ca a existat vreodata un razboi in iugoslavia. iugoslavia? ce e aia?