floriile. ”ai zis și tu la mulți ani lu mătuși’ta camelia? și lu văru florin, colegul codruț și vecina margareta?” floriile, ce sunt ele, de ce ies babe cu mâțișori de salcie din biserică? mister. românul știe ceva vag, din filmu ăla cu isus, de l-a dat, vreme de 8 ani consecutiv, de fiecare paște, televiziunea română, liberă și independentă. se făcea că domnul nostru și apostolii săi, intrau ca un rockstar cu ceata de groupees în ierusalim, unde erau întâmpinați de cetățeni cu ramuri de palmier. veselie mare: a venit regele spiritual al iudeei, poftiți și dumneavoastră o cracă de palmier, agitați-o, poate-poate vă vede și vă face cu mâna.

milioanele de români, ortodocși declarați, se năpustesc în crânguri, dezbracă copacii, unii iau mâțișorii și ii pun in vază, pe măsuța din sufragerie, alții îi înoadă la tocul ușii, la ferestre sau sub icoane. unii zic că te scapă de durerea de șale sau alungă norii de grindină. cine mai știe câte chestii poate să facă un mâțișor de salcie, odată ce l-ai trecut prin ciorba credințelor populare și ți l-a stropit un popă. ”care popă bre, ăla bețivu, de a furat banii pentru biserică?” ”ăla, da. și dacă o furat, asta nu înseamnă că nu are darul binecuvântării și al alinării. ce-o fi și în mintea asta a ta, femeie bătrână, mâine-poimâine faci 40 de ani și tot pornită ești împotriva celor firești?”

”doamne ajută”-zice o rubedenie care m-a sunat de florii-”doamne ajută și la mulți ani.” ”dar nu e ziua mea. nici măcar de nume” mă apar separatist-identitar, opunându-vă brațului care mă leagă în snopul compact de plante, ălea de își sărbătoresc ziua de nume. ”ești și tu o floare. de ce sari așa? doamne dumnezeule, să dea bunul dumnezeu să te aibă și pe tine cineva în pază, că prea sari de cur în sus, ce dracu a dat în tine? doamne iartă-mă, că uite cum mă faci să vorbesc. zi și tu mulțumesc. de ce nu poți să spui mulțumesc atunci când îți spune cineva la mulți ani?”

începe săptămâna neagră. aia în care românul cu frica lui dumnezeu bagă-n el mâncare de post, sperând ca astfel să nu fiarbă în cazanul lui scaraoțchi pentru că și-a pocit, destoinic, concubina în bătaie. se cumpără în draci pateul vegetal și zacusca din grădina bulgarului. gustul ușor fanat, de apă în care și-a ținut proteza bunica, se duce ușor pe gât, cu niște beri. sau poate chiar ceva mai tare. ”nu mai bea nenorocitule, măcar acum, de săptămâna patimilor. isus a fost rahat față de mine, rahat. cum mă chinui eu cu tine, bețiv ordinar, fără rușine de dumnezeu, fără rușine de vecini, de copii.”

din casele românilor ortodocși, d-ăia legați cu mâțișori de salcie pe la geamuri, clanțe și pe sub icoane, ies blesteme și sudălmi. ”a dracului să fiu cu viața mea care mai fac cozonac în casă, că uite iar nu mi-a crescut cum trebuie”, ”cum să-ți crească dacă habar nu ai să gătești? nu vezi că ai doua mâini stângi!”.

săptămâna neagră distruge sute de familii de români cuminți. și când te gândești că totul a început molcolm, cu sărbătoarea lu madam florica și a lu tanti crina, în ziua floriilor. ”da` ce sărbătorim azi? de ce le zicem la mulți ani oamenilor cu nume de flori?” te rog nu începe iar. așa e tradiția și cu asta basta. de ce m-o fi bătut pe mine dumnezeu cu o fată atât de stricată la cap? și nici curățenia de paști n-am terminat-o!

la fiecare cât?- să fie la fiecare doi ani?-la fiecare doi ani se trezește câte-un mărmureanu și anunță că vine cutremuru ăl mare, că o să se aleagă praful din oraș, națiune, țară, piatră pe piatră nu o să mai rămâie. și atunci să te ții, să vezi cum cresc încasările asiguratorilor, cum le pocnesc pușculițele, cum scad prețurile la clădirile monument istoric, ălea care sunt evaluate cu risc seismic gigant și, deci, trebuie date acum jos, aruncați moșii ăia mucegăiți afară: să li se dea ceva, o garsonieră în militari undeva. așa, i-ați scos?, bravo. acum repede dați jos casa asta și ridicați un p+12 aici, cu apartamente de lux.  dacă stai să te uiți câte căsoaie vechi au fost ajutate să cadă de serviciul demolări al autorităților, îți spui și tu că a fost cutremur. doar că a acționat selectiv, în zonele unde vor boierii să-și facă blocurile.

mă sună sorina: ”ai văzut mă, pe site-ul ambasadei americane din bucurești e avertizare de cutremur, zice că atenție, pe la români se întâmplă cutremure.” atenție care va să zică. și americanii ăștia niște imbecili. cum să fii atent la cutremur? să nu adormi și să îl ratezi? să nu calci în el? știrea asta, cu siteul ambasadei americane și avertismentul de cutremur care trebuie luat în serios, a început să circule după ce dănuț diaconescu, la antena 3, a scos din tolbă iepuroiul și a anunțat calamitatea: băi, vine unul mare, uite zice și pe siteul ambasadei SUA, că autoritățile române sunt vai steaua lor și nu se vor descurca, că trebuie să strângem apă și provizii. în ciuda faptului că la fiecare doi ani, țara are parte de nebuni care anunță sfârșitul lumii, că presa la noi e o lădiță cu roșii stricate, pe care le halim și, de 25 de ani, ne căcăm împrăștiat, poporul a pus din nou botul. și nimeni, dar nimeni nu și-a pus întrebările: de unde au mă americanii informațiile ăstea atât de clare despre iminența cutremurului? cum dracu de nu știu la ei când vine unul, dar p-ăsta de la noi îl văd venind de după colț? de fapt ce zice avertizarea aia și când au suit-o pe site băieții de la ambasadă? nooooo. massmedia s-a apucat să umfle povestea, acum a intrat in schemă și părintele arsenie boca, el a spus că vine un cutremur devastator. și dacă nici el nu știe, atunci cine, că uite a desenat oameni cu telefoane mobile și prăbușirea turnurilor gemene în anii `60. probabil că tot el a prezis și cățărarea pe siteul american a avertizării de seism.

și-n timpul ăsta, firmele de reconsolidări, demolări, ajustări, ale fiului lui oprescu, ale lui oprescu, ale mamei lui oprescu și ale vărului lui oprescu, scutură bucureștiul și-l perie, îl descompun și-l recompun până nu o să mai fie ce să cadă, că toate au căzut, numai averea lor a crescut de niciun dosar de 9,2 pe richter nu poate să o pună jos. cine să o mai facă, nu mai e timp de cutremure decât până în noiembrie și apoi românia iese din zodia asta nervoasă, a seismelor și să vezi ce necutremurați de nimic o să ne fure ăștia. nu scrie nimic despre asta pe siteul ambasadei americii. dar am eu o presimțire de timp arsenie boca.

frate-miu a studiat istorie, la constanța, pe vremea când radu mazăre avea un apartament modest, undeva pe lângă port și frații lui- mihăiță și alexandru, scriau la ziarul telegrafu` de constanța, al opoziției, al luptei anticomuniste, al generației care face, nu așteaptă să fie făcuți. tari ăștia de la telegrafu`, ne gândeam noi, linge blide de la ”bună ziua brașov”, ziarul lu căncescu, pe vremea aia pd-ist convins, frate cu marinaru și cu berceanu. tari ăștia de la telegraf-ne curgeau balele după chenzina lui marius, care lucra din brașov pentru mazăre. îi trimitea articole și primea o grămadă de bani, mult mai mulți decât visasem noi vreodată să primim pe articolele noastre. pe marius l-au trimis ăștia de la telegraf la sevilla, când au intrat în nato ungurii, cehii și polonezii. și tot marius a fost și la istanbul, pe banii lui mazăre. erau tari în clanță ăia de la telegraf. ne uitam la ei ca la niște sori. eu i-am cunoscut-când m-a trimis căncescu să scriu din parlament, i-am cunoscut pe mihăiță, fratele mai mic și mai bălai, cu ochi albaștri și degetu mare de la mâna dreaptă operat. vai de capul lui acum, mă tot întreb cum poate să dea sms-uri. mihăiță lucra cu gabi-nefrate de sânge, frate de redacție, brunet, păr adus într-o parte, frizură de hitler, se uita des în oglindă și exclama emfatic: ”mândru mi-s, fute-m-aș!”. amândoi prietenoși. m-au scos la cafea, m-au omenit cu-o ceafă de porc, cartofi prăjiți și murături, luate de acolo, de la cantina parlamentarilor. voi cu cine sunteți? ”tot cu pd-ul, cu cine dracului să fim?”

odată, prin 1995, când am băgat o vizită de curtoazie la constanța, mihăiță mi-a dat pe mână apartamentul lui radu, ”că nu-i acasă, are mult de muncă. poți să stai aici, dacă nu vrei să stai la frate-tu, în cămin”. nu vroiam, în cămin la facultatea de istorie, mirosea a ciorapi murdari și pe pervaz se mumificau, în borcane, animale moarte. milos și mărinimos că deh, asta vine de la brașov, vai de capul lor, ăia sunt prost plătiți, mihăiță a plusat: ”ia și tu portofelu lu radu, poate vrei să-ți cumperi ceva.” în seara aia, toți băieții din căminul de istorie au băut, au mâncat pufuleți și alune râncede și au jucat biliard pe banii lui mazăre. portofelul era gras, un ganesha al portofelelor de ziarist, cu o burtă de țigan, umflată de bancnote. nu cred că am spart mai mult de 50 de dolari, la banii ăia de atunci. era ieftin totul, că nu ajunsese încă mamaia să fie noul montecarlo. chiar și așa, am fost eroina serii, am intrat în folclorul popular, eu și frate-miu am fost pomeniți în legende, haiducii care au luat de la mazăre. n-au dat.

20 de ani mai târziu. frate-miu e un fost profesor de istorie, care a părăsit învățământul ca să lupte pentru drepturile animalelor pe holurile tribunalelor, luându-se la trântă cu poliția și primarul, cu țiriac și cu mândruță. fratele mazăre e primar. reales. reales.reales. acum pe drumul spre pârnaie. băgat de justiția fostului coleg de partid. istoria e strâmbă. în loc să se bucure, foștii studenți la istorie oftează și despică firul în patru: de ce l-au săltat doar pentru 175000 de euro? și de unde o să mai aibă bani de biliard și pufuleți actualii studenți la istorie?

în familia lui tata, toată lumea din partea ramurii blazinovitsch, adică cea a bunicii, s-a curățat de cancer: de sân, de gât, de ficat, de plamâni, prostată la singurul frate din armata de copii facuți de străbunicii veniți din slovacia. se vede treaba că ipohondria nu-i ajunsă în pachețelul meu de boli psihice aiurea, ca o lebădă într-un cârd de rațe.

acum 14 ani, după ce am văzut fight club, am băgat mâna sub tricou și am început să mă masez, căutând să mă asigur că totul este în regulă, că nu am nimic: ce dracu, am doar 26 de ani, ce mi se poate întâmpla la vârsta asta? un chist-l-am simțit cu vârful degetelor, i-am urmărit marginile, i-am luat măsurile, mi s-au înmuiat genunchii dar el a rămas tot tare  sub atingere, un chist, futu-i dumnezeii mamii ei de genetică. m-am dus atunci la medic, o zână blondă și tâmpă care m-a trimis să-mi fac iute o mamografie. medicul de acolo, un soi de paznic al graalului din indiana jones, rămas în post de pe vremea cavalerilor templieri, mi-a făcut mamografia, apoi mi-a zis că doctorița mea blondă e retardă, pentru că nu-i chip să trimiți o fată de 26 de ani să-și radieze corpul aiurea. am vorbit cu alți medici care mi-au confirmat spusele cavalerului templier, fosilizat la datorie, în camera mamografului. ”păi și atunci eu ce fac?” am întrebat al 16-lea medic vestit. îți faci anual ecografii, că și ele pot să arate dacă e ceva în neregulă, mai ales dacă sunt citite de cine trebuie. și cine trebuie să le citească? domnul doctor blidaru, eminent profesionist, ține canceru pe bombeu de 8 ori și apoi îl șutează la vinclu. are consultații la medsana, în primăverii, te programezi matale cu 3-4 luni înainte, că are groupees, multe, cu sutele, care vin la dânsu să le privească-n ochi și să le spună că totul o să fie bine, în timp ce le mamelește profesionist. cred că îi e scârbă de câte țâțe a atins, strânse toate, la grămadă, eu zic că ar umple un tren de marfă cu 12 vagoane.

domnu doctor blidaru fuge ca un bondar grăbit, dintr-un cabinet în altul, are două, pe același etaj. într-unul se dezbracă o doamnă și i se iau datele, în celălalt e consultația, termină acolo, e evacuată pacienta și băgata alta la dezbrăcat și notat în catastif, iar el zboară pe hol, către cealaltă doamnă, care îl așteaptă cuminte și goală până la brâu, cu privirea în pământ.

”ia spuneți, de ce ați venit?” ca să vă arăt sânii, eram într-o zi proastă, mi s-a părut că stângul are o poziție care trădează tristețe și mi-am zis că ce alt leac mai bun există pe lumea asta, dacă nu mâinile aurite ale doctorului blidaru. cum dracu de ce am venit? pentru consultație, că mi-e frică de cancer, că mi-ați spun să vin în fiecare an și iată, vin în fiecare an. ca să nu ajung ca nebuna aia de angelina jolie, să-mi tai țâțele.

”aaaaa, multe paciente vorbesc despre chestia asta cu angelina. o tâmpenie.” zice doctorul blidaru. ”testele brca-acum am fost la o conferință-nu sunt concludente în partea asta de lume. de ce? pentru că nu există date strânse, nu ai cu ce să le compari. nu poți urmări mutația genei care produce cancer, pentru că nu ai strâns destulă informație ca să faci asta. poate în vest și în america, pentru că fac chestia asta de atât de mult timp, au referințe, dar la noi nu. brca nu ies întotdeauna pozitive nici măcar la femei care au sora și mama bolnave de cancer de sân. înțelegeți?”

păi și atunci de unde isteria asta cu tăiatu pieptuțului? doctorul blidaru se așează comod, pe marginea patului, cu sânul meu stâng în mână: e cioaca chirurgilor esteticieni, îmi explică domol. i-a lovit criza și au rămas fără paciente și bagă în sperieți femeile cu povestea cu canceru. zic ei: uite-o și pe angelina, femeie deșteaptă, poți fi și tu la fel de deșteaptă ca ea, dacă vii noi. și poți să ai țâțe la fel de caștoace ca ale ei. mai mult, că te văd femeie amărâtă, plătești doar silicoanele, că operația o facem gratis. pentru tine.

și uite așa, cad secerate ca spicele vara, sute de sânișori, pentru ce? ca să-și vândă nea cutare silicoanele, că îi rămăseseră multe pe stoc.

doctorul blidaru a terminat cu mine. ”stai liniștită că dacă o să faci cancer, îl faci pe la 70 de ani și atunci nu o să mai fie nevoie să-ți operezi sânii. oricum, cum crezi că vor arăta sânii angelinei când o să aibă 70 de ani?”.

biserica neagra, prima scoala romaneasca, cetatea si muzeul de istorie din piata sfatului (pe vremea copilariei mele piata 23 august). ai zice ca avem in brasov o sumedenie de muzee, chiar am fost facuta pioniera intr-o sala cu mihai viteazu si stefan cel mare, stand cuminti la coada, dupa tovarasul nicolae ceausescu si tovarasa, in marime naturala, tintuiti de perete-ce premonitie a avut artistul-ca la targoviste, in decembrie 1989. cu toate astea, eu cred ca am crescut intr-un oras fara muzee. un oras acultural, care nu s-a schimbat defel, sarmanu. da, e drept, au curatat de rahati turnul alb si l-au umplut cu armuri si sabii, kitsch fals-medieval. si au pus un acoperis de sticla turnului negru, alta viata, nu mai vin rocarii sa dea cu petarde, sa sperie gravidele din maternitate.

dar restul, ce s-a intamplat cu ele? cetatea? loc de nunti si cumetrii, cu chelneri la fel de primitori ca o populatie asediata, care, in sfarsit, cedeaza si deschide portile in fata ostirii inamice. biserica neagra? niciodata deschisa in weekend; cand am reusit-acum vreo 5 ani-sa intru in ea, nu existau nici audioguideuri, nici flyere, nicio urma de informatie despre monument. turistii japonezi umblau cu gatul frant, capul cazut pe spate, gura cascata  si ochii cat farfurioarele, incercand sa priceapa ce-o fi de priceput din covoarele de pe pereti, orga tacuta si picturile ascunse in penumbra.

muzeul de arta? un parter trist, inghesuit, vis-a-vis de cladirea primariei. genul ala de loc sters si trist unde te astepti sa dai peste functionari care nu au aflat ca brasovul nu se mai cheama orasul stalin: serios? de cand? “de cand a murit stalin, in ’53. martie”, noooo, pe bune? si noi in ce an suntem? “2014.”

prima scoala romaneasca : un alt loc unde se “ungeau” pionieri. nu i-am mai calcat pragul de prin ’94, cind am facut un articol pentru ziar, nu mai tin minte exact, parca era ceva despre o carte straveche aflata in posesia muzeului.

imi amintesc de busan, un soi de constanta a coreei de sud. avea de la muzee de istorie de 5 feluri, la muzeul cinematografului, animatiei, muzeul kim-chiului (mancare traditionala) si muzeul dedicat lui teddy bear. muzeul copilariei si muzeul iluziilor optice. muzeul instrumentelor muzicale din toata lumea si muzeul insectelor.

la ei se poate. la noi, daca nu faci carciuma, sala de bingo sau mall, nu ai nicio sansa. brasovul nu are nimic despre revolta muncitorilor de la steagu rosu, din 1987, nimic despre traiul in comunism. nimic despre mamaliga, ostropel sau mujdei, nimic despre transhumanta, ciobani sau urda, despre sasi si despre evrei. macar despre adrian sarbu sau tiriac, ca tot sunt copilasii urbei, am fi putut sa avem ceva. dar de unde bani dragii mosului. de unde bani si pe cine ar interesa?

brasovul nu are nimic. ce rost ar avea? orasul intreg este un muzeu: muzeul durerii in cur ca nu avem muzee.

hai mai bine sa mai punem niste flori pe-un rond de circulatie.

wordpress îți dă posibilitatea să observi ce au căutat oamenii care au ajuns pe blogul tău altfel decât prin accesare directă. cei mai mulți îmi stâlcesc numele sau se uită după un articol anume. dar sunt și fascinante căutări, care ne spun multe despre relația românului cu internetul, cu limba română, în general și cu sexualitatea, în particular. pentru că, majoritatea căutărilor care nu conțin numele blogului sau pe al meu, sunt legate de un subiect erotic.

în general avem așa:

1. tehnica dialogului. folosită de cei care îl iau la întrebări pe goagăl, crezând că în spatele ecranului e un pervers în pijama, care muncește de acasă și știe răspunsurile la probleme de tipul:

-cum dracu au iesit amandoi autisti?

-cine sa operat de peritonita?

-ce crezi ca realizezi daca imi faci sicane ?esti mandru de ceea ce faci? pentru asta ai lasat sa treaca 4 ani ?

-cum ajungi deler de droguri?

-ce este o lebada?

-cum construiesc un aparat de jumulit pui?

-cum te tratezi de meduza otravitoare

-caut domn cu bani

-am cosuri pe picioare-ce sa fac sa mi se duca?

-imi zvacnesc tamplele in engleza

Această tehnică prezintă și varianta domenizării. Am găsit un singur exemplu, dar cred că este definitoriu pentru genul de căutare în discuție:

–www.ce pot face dacă pisica a inghiţit un os de pui si a ramas in git.ro

2. tehnica stream of consciousness

draga jim, daca citesti asta si nu intelegi un cuvant, pentru ca nu stii romana, sa stii ca oricum n-ai pierdut nimic. nici doamna gina din bacau nu s-ar descurca

3. apoi vine tare din spate căutarea alinării sexuale. greșelile de spelling multiple, demonstrează-zic eu-că tastatura a încăput pe mâna copilașului de 9 ani. sau a unchiului diliu, pe care știm cu toții, ai lui l-au făcut la băutură

jocuri de palit curvele la buci

cicolina face secs cu cai

femei gugal

fete de la tara dezbracate amatorial

cururi isus

mastrubarea deschide ochii

se masturbeaza pe vorbele cumnatului video

pozitia sexuala furculita

penis de berbec

si ar mai fi și următoarea, pe care totuși nu știu dacă să o încadrez la alinare sexuală sau la fabule

calugarita vs crevete

4. tehnica Nichita Stănescu aka necuvinte:

filmul sparga torul de nuti

vand pat de cap tractor

imagini masca la bubat

cainele de rasa pocar spaniol

dam de un poker putregaiule desene animate

5. tehnica imagistică, 1000 de cuvinte care fac cât o poză, de care vrei să dai și speri că cineva a descris-o întocmai cum o faci tu:

maimuta care isi baga degetul in cur apoi in gura si lesina filmulet

melodie populara sarbeasca oi nino nino

facand baie si fumand

desculta in strampi

cazinouri ma omor

oameni si trepte

Și, pentru final am păstrat, deși se încadrează clar la prima categorie, una din căutările cele mai filozofice ale ultimelor 4 luni. Cineva s-a întrebat și, astfel, a ajuns pe blogul meu: ce diferenta e intre curvie si preacurvie?

Știu că respectiva persoană nu a găsit la mine răspunsul. Pentru că nu eram pregătită. M-am interesat și acum știu și eu că există diferențe. Iată-le:

”Din textul Sfintei Scripturi, observăm clar, că :

1. Curvia şi preacurvia sunt 2 practici diferite
2. Atât curvia cât şi preacurvia sunt păcat
3. Nici curvarii, nici preacurvarii nu vor ajunge în rai
4. Atât curvarii cât şi preacurvarii sunt numiţi nedrepţi

Ce înseamnă totuşi curvie sau preacurvie?

Curvie este acel în care sunt implicaţi 2 persoane necăsătorite. Dacă eşti necăsătorit încă şi te implici într-un act sexual, eşti curvar (curvă).

Preacurvie,  este acel în care eşti căsătorit dar întreţii relaţii sexuale cu altă persoană, fie căsătorit fie necăsătorit. Deci, înşelarea ta în căsătorie este preacurvie.  Dacă eşti căsătorit şi întreţii alte relaţii sexuale decât în cadrul căsătoriei, eşti preacurvar (preacurvă).

Deci, nu vă înşelaţi… nici curvarii nici preacurvarii nu vor ajunge în rai… Nu poţi să te numeşti creştin şi să fii curvar sau preacurvar…

Ce să faci dacă totuşi ai curvit sau preacurvit până acum?

E trist şi dureros să zaci în păcatele tale şi să nu faci nimic pentru a ieşi din ele… Dar ai o şansă să fii eliberat, iertat de aceaste păcate! Aceasta este vestea bună pe care doresc să ţi-o spun!”

Puteti citi mai multe pe http://maranatta.wordpress.com/2011/11/08/care-este-diferenta-dintre-curvie-si-preacurvie/

aseară am fost la o dezbatere despre toamna românească, organizată de grupul ”niște cetățeni”. toamna românească a venit după vara turcească și după primăvara arabă, deși toamna noastră a fost cam scurtă și anemică și încadrarea sa într-un anotimp revoluționar, mi se pare la fel de forțată ca cea a lui adrian păunescu în panteonul poeților naționali. numele evenimentului a fost presă vs. preș și a fost mai mult o dezbatere lingvistic-deontologică, unde jurnaliștii s-au luat de gulerele cămeșilor: ”jurnalistul meinstrim este jurnalistul cocalar”-a zis o voce. ”bre, cum îți permiți să zici de mine că-s cocalar și plătit? că uite eu lucrez la cutare stație de radio și nimeni, niciodată nu mi-a zis ce să spun și ce să fac”, ”păi haideți să definim ce înseamnă jurnalismul independent”. nuanțe, grade de comparație, obiectivitate, lipsă de obiectivitate, există obiectivitate și ce este ea? stați, nu generalizați, sunt și jurnaliști de la presa meinstrim, care își fac treaba, dar totul depinde de politica editorială a publicației unde lucrează. ”păi dacă nu-i convine, dacă publicația respectivă nu spune adevărul, jurnalistul cu sufletul curat ar trebui să-și dea demisia și să plece acasă” zice un domn din sală. Matei Budes spune că poate jurnalistul cu sufletul curat are copii, la fel de curați la suflet, pe care trebuie să îi hrănească.

cei din sală dezaprobă, conștiința e mai importantă decât stomacul și jurnalistul trebuie să plece în alt loc, care îi permite să-și facă meseria. și din ce să trăiască frățiorilor, să ia un miel în brațe și să-l plimbe pe la stația de metrou, ”vasilică cu noroace, dă un ban, da știi că face?” sau să-și agațe de gât, ca brahmanii indieni, un bol de alamă, în care poporul să arunce, din milă, niscaiva gologani?

se poate și asta. se cheamă crowdfunding. băieții de la casa jurnalistului trăiesc din astfel de donații. nu-mi dau seama cât de bine, dar nu prezintă semne de subnutriție. e drept, Radu Ciorniciuc e slăbuț, nu cred că mănâncă mult. și, la vârsta lui, poate că-l mai ajută părinții cu o pereche de șosete. dar ce te faci cu ăia care nu au avut bani de prezervative și au copii de ținut, grădinițe de plătit?

ați da bani pentru proiectele jurnaliștilor independenți, adică alde Rise Project, Casa Jurnalistului, blacksea și cine-o mai fi?

grenada întrebării e prinsă de Cătălin Georgescu, acest Luminița Huțupan al discuțiilor despre obiectivitate-etică jurnalistică-finanțare și aruncată în poala lui Ciorniciuc: ”ia zi domnu`, voi câți bani câștigați la Casa Jurnalistului?”. E ok, suntem bine-declară neconvins Ciorniciuc. Paul Radu-intimidant prin experiență și, în același timp, un soi de sfiosu din albă ca zăpada, spune că și ei, la Rise, au proiecte de crowdfuning și uite, în doua luni, au strâns 400 de euro. ”mi se pare bine” adaugă repede.

Mie mi se pare îngrozitor de puțin, căci vorba aia, eu vin din publicitate. Unde 400 de euro sunt restul de la pâine.

Ioana Moldovan cere publicului să răspundă la întrebare: ați finanța proiecte jurnalistice speciale, adică ați da bani din buzunarul vostru ca Matei, Radu, Paul și restul de jurnaliști neplătiți de moguli, să vă aducă informație nefiltrată printr-o politică editorială tarată de interese comerciale?

tăcere. deci? publicul îngână un da, nimic clar, nicidecum decis. dar totuși un da. Laurențiu Diaconu Colintineanu le-a spus, de mai multe ori, pe bună dreptate, ”presa e un biznis, oamenii care scriu trebuie să trăiască, să își câștige un salariu. ceea ce nu înseamnă că sunt niște plătiți, ci că își fac meseria”.  în sală, întins ca o plăpumioară peste cei prezenți, e un idealism plin de așteptări, care ține de cald naivității-nișate a generației ”neam săturat”. îmi pasă de roșia montană dar nu-mi pasă ce pune pe masă sau dacă are bani de țigări, jurnalistul care scrie despre roșia montană. vreau să știu mai multe despre gazele de șist dar nu vreau să știu din ce-și plătește ziaristul independent telefonul și benzina.

aș putea continuaaaa hăăăăt, dar n-are sens. ca să-nchei totuși optimist, uite cum merge treaba în turcia, o țară în care mass-media este geamănă univitelină cu cea din românia. după ce citiți, vă aștept să spuneți ce gândiți.

https://cpj.org/2014/02/attacks-on-the-press-turkey-analysis.php