Câte cărți ai scris?
3.
Păi intră în Uniunea Scriitorilor, o să primești bani la pensie mai mulți.
Nu, mulțumesc, nu vreau să am de-a face cu impostorii care…
Bătrânul clipește, are o față de broască picată pe parbriz, uimită de catastrofa miraculoasă din care face parte, trimisă de Dumnezeu să pedepsească omenirea păcătoasă.
Cum adică să nu iau bani de la stat? Numai proștii nu iau bani de la stat. Iar el nu e prost. Pe lângă pensia de ziarist de câteva mii de lei, a mai făcut rost de o mărire de 3000 și bagă în buzunar cam 6000 de lei pe lună. De 2 ori mai mult decât unul din cei doi ziariști de conflict adevărați pe care îi are România. Mai are și pensie de handicap, adică intrare gratuită la filme și teatru, bilete de tren gratis.
Doar proștii nu iau de la stat.
Proștii dau la stat. Declarația 600, ați auzit de ea? Trebuie depusă până în 31 ianuarie și raportat acoloșa ce bani ai făcut din drepturi de autor, chirii, pfa, dividende și activități piscicole și agricole. Și dacă depășești un anumit plafon îi dai lu`statul câte 665 lei/lună, contribuție la sănătate și pensie.
Să o luăm cu începutul. Ca om care lucrează pe drepturi de autor, nu am fost idioată și mi-am făcut acum 16 ani pensie privată, adică o poliță de asigurare care îmi va furniza lunar o sumuliță pentru pastilele de hipertensiune și artrită.
Idioată aș fi fost dacă aș fi crezut că statul român, ăsta care nu este capabil să recupereze sumele de la marii datornici, ăsta de îi iartă de datorii, ăsta de face privatizări pe 1 leu, ăsta de mută insule în afara bazinului hidrografic al Dunării, ăsta de joacă alba neagra cu acțiuni la purtător, ăsta de mă bagă pe mine la bulău dacă nu îmi plătesc impozitele dar care îi lasă pe toți penalii să umple parlamentul și să voteze împotriva începerii urmăririi penale a colegilor, idioată aș fi fost deci dacă aș fi crezut că statul român o să-mi plătească mie pensie.
3,4 milioane de români sunt afară, o să mai plece 1 milion în anul ăsta, ascultați-mă pe mine. În țară rămân copiii, bătrânii, revoluționarii, ziariștii octogenari cu realizări mărețe în domeniu și desigur politicienii. O să ne plătească ei pensiile?
Mai departe. Am contract cu o clinică privată. Nu vrea să ajung în sera cu nozocomiale, la asistente abrutizate care te lasă să te svârcolești de durere pentru că ești țigancă, țărancă, nu ai făcut temenele destule sau nu le-ai dat destulă șpagă, nu vreau să fiu operată de autocrați în halate care taie și spânzură și uită să mai coasă și să te dea jos din ștreang. De aceea plătesc la privat, e scump, îmi permit, d-asta muncesc.
Dar acum statul cel ticălos, statul care ia de la mine și dă la pensionari de la Scânteia și la generali de securitate să aibă de transplant de rinichi și de șpagă la spitalele de stat, statul ăsta îmi bagă mâna în buzunar și mă obligă pe mine, om care muncește pe drepturi de autor, deci nu beneficiază de pensie și de asigurare de sănătate, să cumpăr aceste promisiuni goale cum că o să iau o pensie de la stat și voi avea parte de acces gratuit la servicii de sănătate în spitalele publice.
Dar eu nu vreau dragă statule să îți plătesc ție ceva ce nu vreau să cumpăr. Sunt diabetic, nu vreau sã cumpãr zahãr. Nu o să mai merg niciodată în spitalele de stat și stiu cã nu o să am pensie de stat, că dacă acum ești praf, ce o să faci peste 20 de ani? Nu o să mai ai bani nici să-ți cumperi un loz cu zodii în ritmul în care furați de stingeți toți.
Declarația 600 pe care statul ne obligă, cu sula în coaste, să o depunem și semnăm, este poate cel mai urât atac din ultimii 15 de ani pe care statul îl dă la buzunarul nostru, al celor care am ales statul paralel. Da, am ales privatul, am ales corporațiile, am ales căi de a ne trăi viețile în afara coordonatelor statului român.
Plătim mai mult ca să avem servicii mai bune.
Nu. Greșesc. Plătim mai mult ca să avem servicii. Punct. Căci nimeni, dar absolut nimeni din țărișoara asta, nici chiar Maria Grapini sărăcuța, nu mai crede povestea cu gratuitatea serviciului medical sau a învățământului.
Și atunci de ce aș accepta eu ca statul să mă oblige să cumpăr cioara de pe gard, cioara vopsită de pe gard, cioara de carton, vopsită, de pe gard, când e atât de evident că e o cioară de carton, vopsită, că la prima ploaie se va transforma într-un cocoloș umed, că nu o să croncăne niciodată și niciodată nu va zbura?
Declarația 600 este o metodă ca statul să ne ia, lunar, 665 de lei pentru servicii pe care nu le va presta niciodată. Sub amenințarea amenzilor și pușcăriei dacă nu plătești taxele. Este o formă de extorcare exact ca cea folosită de mafioți, italieni, ruși sau albanezi.
Numai proștii nu iau de la stat, așa se zice.
Eu zic că numai proștii se lasă, la nesfârșit, prădați de un stat hoț și ticălos. Ascuțiți-vă avocații, scoateți din teacă cei mai buni consultanți, flexați-vă brandul juridic și haideți la atac.

Premierul vorbește la televizor. Este decis și dur, nu te joci cu premierul. Confundă bădărănia cu onestitatea, se exprimă cu o grosolănie de autobază, “băi”, “sculă”, vocabularul scos pe tarabă are un miros acru, de picior transpirat.
Orice chelner, șofer de taxi, cameristă din Africa de sud se exprimă mai demn, mai elegant, mai puțin triumfător în agresivitatea de cățel care îți coțează piciorul.
Deîndată jurnaliștii adulmecă în discursul premierului zorii unei noi epoci în PSD. O zboară pe Carmen ceea ce înseamnă că îl zboară pe Liviu ceea ce înseamnă libertate, democrație, demnitate.
Demnitate.
Ăsta e cuvântul pe care televiziunea liberă și independentă l-a cățărat pe soclul gol al anilor `90, cel de pe care statuii comunismului i se făcuse vânt cu 3 ore înainte.
Unde a dispărut demnitatea?
O să spuneți că țara arde și baba se piaptănă, că îmi pasă de retorică, semantică, topică, lexic mai mult decât de faptele clasei politice, că mă împiedic în dăcât-uri, ăstea, băi, scule, măi animalule, în loc să mă desfăt cu viitorul onest, transparent, corect și drept care se întinde în fața ochilor mei, la televizor.
Că sufăr de miopie lingvistică. Poate că așa e. Dar eu cred că vorbele, în țara în care faptele sunt doar proiecții ale lor, sunt extrem de importante.
La început a fost cuvântul.
Băi, boilor, târfelor, dăcât, dã-te-n căcat, ca și, sculă pe basculă, belea, cobor jos, au ieșit din mica lor ogradă domestică și au ajuns în gurile guvernanților, parlamentarilor, președinților.
Asaltul buruienilor lexicale e însoțit de schimbarea accentului, tonului, rostirii. Cuvintele, să moară ce-am pe casă, ies din gât, ca o flegmă din gâtul unui fumător. Buzele sunt strânse, vorbele trebuie să sugă burta atunci când țâșnesc afară, sunt șuierate, agresive, ca niște câini care au scăpat pe sub un gard.
Discursul public e cocălăresc, răutăcios, injurios, aleșii nu fac niciun efort să se pieptene și să pună costumul de duminică atunci când se prezintă în fața noastră. Ies frecându-se la ouă, în chiloții pătați de urină și cu maieul stropit de sos.
Cândva la sfârșitul celui de-al treilea mandat al lui Iliescu ceva s-a schimbat în limba română vorbită la televizor. Invazia de vulgaritate, enterteinment de mâna a 7-a, ciacalacacichicea, a dus la erodarea bunului simț și acum suntem aici. Premierul e un șofer de tir, cu un vocabular meschin, și miniștrii lui sunt niște cercopiteci agramați care se desfășoară într-un reality tv pe care poporul îl adoră pentru că poporul urăște elita. Poporul vrea scuipați, țâțe și baliverne, vrea să creadă că, într-o zi, și el poate să fie ministru de interne sau al muncii sau al educației. De ce nu? Liviu Pop sau Olguța sau Carmen sau Mihai sunt și ei băeți și fete la fel ca orice cârciumar din Tecuci, Aiud, Fetești sau Bolintin. Ce-o fi greu să ajungi ministru, nu trebuie decât să faci o școală, să cobori la Pucheni să-ți cumperi ceapă și doctorate de pe marginea drumului și gata, ești ministru.
Am vorbit de curând cu un amic care vrea să schimbe Constituția. Să introducem lustrația, să reducem puterile parlamentarilor de a apăra colegi cu probleme penale.
Eu aș zice că numărul 1 după examinarea psihologică a candidaților, făcută de către o comisie de medici care să nu poată fi cumpărată, amenințată, șifonată, să fie un test de limba română. Vocabular, gramatică, interpretare pe text.
Pentru că sărăcia limbajului, stimați cititori, duce la artroza spiritului. E semnul unei impotențe morale care se varsă în decizii. Oamenii puțini în vorbe-nu pentru că sunt tăcuți-sunt cei agresivi în pumni și scuipați. Sunt țațe, scandalagii, bătăuși.
Iar o țară condusă de ei arată exact ca România de azi, murdară, obraznică, neatentă, cu ochii injectați și părul vâlvoi, ieșită dintr-un chiolhan din care nu își mai amintește nimic, cu portofelul ciordit și o stranie durere de anus.

Casele sunt albe și acoperite cu stuf. Oamenii care le ocupă sunt albi, unii din ei cu ruj portocaliu pe dinți, luat de pe buze, unii din ei cu umerii arși de soare, cei mai mulți dintre ei cu părul blond. În spate, în bucătării, în grădini, în garaje sunt oameni negri cu dinți galbeni sau fără dinți de loc.
Dacă te izbește ceva atunci când privești o față neagră a cărei gură se deschide să spună ceva este apariția solitară a unui canin. Incisivii lipsesc cu desăvârșire. Ce s-a întâmplat cu ei?
Richard spune că dinții sunt scoși voluntar, dinții erau primii cercetați în piețele de sclavi ad-hoc ținute sub copacul cel mare de lângă fort. Urmașii urmașilor urmașilor sclavilor renunță la dinți afirmând astfel imposibilitatea întoarcerii în robie. Athena insistă că incisivii sunt victimele sărăciei, că sunt frunzele care se pierd primele atunci când iarna dietei cu alcool și tik lovește abrupt la 25 de ani.
Tik este metamfetamină. Negrii fără dinți pe care proclamația de independență oferită prin scoaterea incisivilor nu i-a salvat de sclavia ghettoului, evadează din lanțurile mizeriei luînd tik. Zac pe trotuare, în soare, privind pierduți, tăcuți, timpul rostogolindu-se ca o minge printre picioarele trecătorilor.
Ca să își ia tik, trebuie să aibă bani. De unde au bani negrii fără dinți? De la statul condus de negrii cu dinți care au ajuns la putere în 1994, odată cu prăbușirea apartheidului. Albii s-au retras la off-side, au lăsat negrii cu dinți în față să facă politică. Albii au în mână tot, bănci, mine, comerț cu diamante, agricultură, ciment, construcții. Sistemul pus la cale de ei după al doilea război mondial continuă să funcționeze pentru că albii au nevoie de bani și negrii au nevoie de albi ca să facă bani pentru că ei nu știu să facă bani, ei sunt luptători pentru drepturile omului, ei sunt luptători pentru pace, ei sunt luptători pentru dreptul negrului fără dinți de a avea bani ca să își cumpere tik.
Țara întreagă arată ca un tiramisu, cu cremă albă ascună sub un strat subțire de ciocolată rasă deasupra. Ciocolata rasă de pe coate de luptători care în 24 de ani de când au luat puterea-în teorie, căci niciodată puterea nu a fost la ei-au reușit să vâre în gard căruța națională. Dar nu-i nimic, căruța e rezistentă, a fost făcută să reziste de către mecanicul alb care a clădit-o.
Nimeni, alb, negru, colorat, nu e mulțumit cu randamentul și rezultatele guvernului negru. Toată lumea, albi, negri, colorați, crede că guvernul este corupt, un vulpoi scăpat de la circ intrat în cotețul de găini, ucigând clocitoarele, spărgând ouăle, înghițind puii într-o criză lacomă de a recupera timpul petrecut în lanțuri, sub biciul dresorului.
Sistemul public de educație s-a prăbușit. Dacă ajungi pe mâna sistemului public de sănătate, ești mort. Albii își ridică garduri electrificate în fața caselor albe cu acoperiș de stuf. Negrii ocupă dealuri și văi, își construiesc cocioabe din tablă, bețe și folii de plastic și apoi cer guvernului să le tragă curent și apă, să le facă bude, să îi scoată din rahat și din gunoi, să îi ajute să trăiască și ei ca niște oameni căci d-aia i-au votat, pentru că le-au promis că vor avea o viață mai bună. Guvernul spune că rezolvă, dar nu are bani. Căci guvernul fură zeci și sute de milioane de dolari, căci foștii luptători ajunși guvernanți au familii, prieteni, clanuri și familiile, prietenii și clanurile trebuie să stea și ele undeva. Așteptați un pic să îmi fac și eu casă și apoi mă ocup de casele voastre, a zis președintele Zuma și și-a construit o colibă de 42 de milioane de dolari.
Din ce? Din banii micului negru care trebuie să meargă de câteva ori pe zi câte 15 minute de la bordeiul unde dorm 9 oameni până la șirul de căcăstori pus de consilierul local, negru ca și el, la marginea giganticei tumori imobiliare crescute pe marginea drumului.
În ăstea 15 minute, se întâlnește de 89 de ori cu cei care vând tik. Sau arme. Sau amândouă. Cum își fac loc drogurile și pistoalele în maghernițele îngenuncheate sub eșecul promisiunilor de viață mai bună? Sunt aduse de poliție. Căci poliția trebuie și ea să mănânce și guvernul nu are bani să o plătească așa cum trebuie, țara e săracă, a fost suptă de albii cei răi care, apropo, niciunul nu a răspuns în fața legii pentru crimele apartheidului. Cum am putea să îi băgăm la pușcărie pe singurii oameni care știu să piloteze racheta asta numită economie?
Poliția vinde droguri și arme negrilor fără dinți care trag în alți negrii fără dinți, că albii sunt bine păziți și negrii cu dinți sunt eroii lor, cei care i-au scos din sclavie, nu tragi îjn eroi.
Negrii cu dinți țin cu dinții de scaune, sute și sute de dosare de corupție în care sunt implicați sunt clasate, dispar, sunt puse bine.
Mai rău de atât nu are cum să fie. Aici și albi și negri și colorați gândesc la fel.
E soare, marea e turcoaz, Gerhard a pus roșii inimă de bou cu semințe aduse din România și i-au crescut mari și zemoase, vinul e fantastic și stridiile sunt enorme.
E totuși o țară frumoasă în care se trăiește foarte bine, zice Gerhard și eu mă gândesc la țara mea de la 10 ore depărtare unde nu e alb și negru ci doar oameni gri, care pleacă atâta timp cât mai au incisivi în gură.

Jeremiah e economist-barman-zimbabwian. Oficial în Africa de Sud sunt 3 milioane de refugiați economic din Zimbabwe. Jeremiah zice că sunt 7. E simplu să vină în Africa de Sud, se suie într-un autobuz și 2 zile și 2 nopți aleargă peste pământul roșu, lăsând în spate Mugabele și copiii lui Mugabe, generalii lui Mugabe și cameristele lui Mugabe. Nici Mugabe nu e acasă, e la shopping la mallul din waterfront în Cape Town, ăla cu Gucci și blizbrizuri rusești despre care se spune că a fost finanțat de saudiți.
Acasă, în Zimbabwe, au mai rămas 13 milioane, oficial. Cât or fi cu adevărat, nimeni nu știe, satele se usucă și se surpă, se prăbușesc în ele însele, dispar înghițite de propria părăsire.
Zimbabwenii veniți în Africa de Sud să se facă șoferi pe Uber sau chelneri, bucătari sau spălători de vase, ca niște pinguini plecați să se hrănească înainte de lunga perioadă a împerecherii, trimit acasă dolari, zeci și sute, susțin economia țării care ar dispărea și ea fără ei. Ce ar rămâne din Zimbabwe fără ei, refugiații economic, cei 3 sau 7, veniți să recolteze dolari pe ogoarele fertile ale Africii de Sud?
Cum ce?
Ar rămâne aparatul de stat, politicienii, partidele, armata și generalii ei, această lume de milioane de bacterii instituționale al cărei rost este să trăiască pe pielea unei națiuni, să-i  ofere ritualuri și semnificație.
Ce zici de schimbarea lui Mugabe? O să te întorci în țară?
Jeremiah a făcut în Ghana științe economice, are 28 de ani, a văzut multe. A văzut de pildă un fost coleg de școală, băiat de vârsta lui, care, din nimic a făcut o avere de câteva zeci de milioane de dolari, este unul din viitorii stâlpi ai statului, antrenat să preia puterea. A mai văzut Jeremiah cum statul a lansat o valută la paritate cu dolarul, a văzut cum poporul a fost instruit să scoată dolarii adevărați de la saltea (ăia trimiși de șoferii din Africa de Sud acasă) și să cumpere noua monedă zimbabweană și apoi, când a strâns toți banii, statul a zis abort și a anulat noua monedă și populația, ăia 13 milioane de cumpărători care au crezut în basmul statului, al democrației, al independenței, s-a uitat la hârtiile fără valoare din poală, apoi s-a uitat la stânga, apoi la dreapta, sperând că e la Candid Camera, că totul e o glumă. Și era o glumă, dar the joke was on them.
A văzut Jeremiah că există poliție, din 4 în 4 metri e un baston, și s-a întrebat Jeremiah de ce, avem inamici, dușmani care ne amenință integritatea națională? Nu, nu avem. Și atunci de ce e Curtea Prezidențială atât de păzită?
Pentru că trebuie să se protejeze de noi. Inamicul suntem noi și dacă noi suntem dușmanul, atunci ei sunt dușmanul nostru.
Aceasta este lecția lui Jeremiah.

Că statul este cel mai mare dușman al cetățeanului.
Este cancerul care are nevoie de o gazdă ca să aibă unde să crească. În cazuri extreme, ca în cel al statelor africane sau în cazul țărilor corupte din Balcani, cancerul crește enorm, ca tumoarea Lucicăi Bunghez.
Populația, națiunea, civilizația dispar sub excrescența birocratică al cărei singur scop este de a se perpetua.
Opusul confucianismului, filozofia statului zimbabuwean-teleormănean este aceea de a se servi pe el însuși.
Clădind cu grijă butaforia mecanismelor funcționale, statul zimbabwean-teleormănean prezintă opțiuni, vot, constituții și valori democratice. Te ține cu sufletul la gură prin lovituri de stat, prin revoluții și războaie de eliberare.
Uită-te în stânga, vin comuniștii!!!
Uită-te în dreapta, vin teroriștii!
Uită-te în spate, lovește criza!!
Uită-te în sus, cade dolarul!!
Uită-te sub masă, e Soroș!!
Dar niciodată nu te uita în buzunar. Căci dacă ai face asta, ai vedea cum statul, cel mai mare dușman al nostru, ne fură banii de pâine, rinichii, viitorul.
Pentru Arșinel, pentru Iliescu, pentru copiii lui Dragnea. Pentru Șerban Nicolae.
Deschide ochii.
Nu vezi nimic? Poate pentru că ți-au furat și vederea.