Ce sunt 30 de ani?
O viață de om.
Drumul de la oreion la osteoporoză.
Distanța care separă dezarmarea nucleară de reînarmarea nucleară.
Anii furtunilor, tornadelor, urgiilor și fierbințelii.
În magazinul Star, fost Universal, din Brașov, ăștia 30 de ani sunt lungul somn al lui Macondo. În spatele tejghelelor, nesărutate prințese dorm visându-și cavalerii salvatori.
Pe scaune, în coaforul deschis la parter, moțăie coafezele. Una își ține capul în palmă ca pe o vrabie care ar trebui să ciugule firmituri dar capul nu ciugule nimic, stă acolo înghețat, ca o pasăre împăiată.
La etajul 3, în spatele unei tejghele, sunt doi domni care vorbesc mărunt politică. Pe tejghea scrie că repară ceasuri. Cine mai vine cu ceasul la reparat în vremurile ăstea când timpul merge înapoi?
Printre rochiile și bluzele de pe umerașe, o vânzătoare blondă se strecoară somnambulă, călcând ca pe apă, ascultând doar foșnetul stofelor care vorbesc chinezește, uo bu șî laoșî. Chinezește vorbeau și înainte hainele dar uneori, încălțările, schimbau câteva vorbe în ardelenește și mai aveai și sectorul geci care o rupea pe germană.
Alte vremuri.
În 1988, Universalul avea forfota Sulinei la sfârșitul secolului XIX. Era locul unde se primeau cămăși, pijamale și pantofi din vinilin, pentru export dar orișicât, pantofi. Uneori chiar și mobuți și geci de puf de pinguin, lână, dantelă și ștrampi. Stăteam la cozi în fața unor raioane goale, pariind pe ce va fi să fie să bage.
Ce se bagă?
Se bagă șosete și chiloți tetra. Mănuși de ski și fâșuri.
Se bagă.
Vânzătoarele erau curtate, periate, adorate. Vă rog puneți-mi și mie de-o parte un M și dacă vin cizme, un 37. Eu am piciorul mic dar dacă nu mi-s bune, le las fiică-mii că e în creștere.
Vânzătoarea primea săpunul, lichiorul, pachetul de țigări. Uneori vânzătoarea zâmbea, de cele mai multe ori își păstra severitatea profesionistului care intră acum în operație. Da, a primit ploconul, ca orice zeu rugat de muritori să aducă ploaie, să tripleze recolta, să ucidă lăcustele. Dar asta nu înseamnă că, dacă ți-am păstrat un M și o pereche de ghete 37, suntem prieteni. Nu.
Vânzătoarea trebuia îmbunată de fiecare dată. Cu ouă, cu bomboane, cu o sticlă de vin. Zâmbetul vânzătoarei era ca u program de 8 ore de apă caldă pe zi. Ca o seară fără să fie luat curentul.
Zâmbetul vânzătoarei era o capră neagră, cu puțin noroc o zăreai în poze, țeapănă, vânată de tovarășul Nicolae Ceaușescu.

30 de ani sunt o viață de om dar pot să fie și 3 ore de somn.
Am văzut eu într-o poveste cu o fetiță care cădea într-o vizuină de iepure și ajungea în magazinul Universal.
-Ce se dă aici? a întrebat ea Ceasornicarul Nebun care servea din spatele tejghelei.
-Două ordonanțe și trei proiecte de lege.
-Aaaaa, bun, atunci dă-mi perechea de ordonanțe că mi s-au rupt ghetele. Sper că au puțin toc și sunt îmblănite.

Elena din Krasnoiarsk, Siberia, a făcut facultatea la Sankt Petersburg, pe vremea aia Leningrad, URSS. Acum 30 de ani, Leningradul, aidoma cu ex-Stalingradul de la poalele Tâmpei, se măsura în oameni care stăteau la cozi la …
Ce se dă?
Nu știm. Dar dacă se dă ceva, luăm.
Elena din Krasnoiarsk mi-a povestit cum traversa un magazin când câteva sute de oameni care au stat până atunci pe ciuci, pe plase, pe jos, pe vârfuri, pe gânduri, au țâșnit în direcția tejghelei unde apariția unui grup de vânzătoare a semnalizat că s-a băgat ceva.
Valul celor câteva sute de oameni a luat-o pe sus pe Elena ca pe-un colac lăsat prea aproape de mare și a lipit-o de tejghea. Prima. Era prima și vânzătoarea aștepta, morocănoasă, să spună câte.
Câte ce? a întrebat Elena și vânzătoarea a vrut să o plesnească. Nu poți să irosești timpul unui profesionist.
Haideți tovarășa mai repede, au strigat ceilalți clienți. Nu avem toată ziua să stăm la cozi.
Așa că Elena a zis Unul și a primit un serviciu de cești de ceai. Noroc că avea bani la ea să plătească. Ceai nu avea acasă. Nici ceai nu se găsea. Poate se bagă mâine.
30 de ani mai târziu, piața de la Star fost Universal e moartă. O singură tarabă a fost ocupată. Un domn înfofolit vinde ceaiuri și niscaiva borcănașe cu decocturi.
Citește domnul cu ceaiurile.
E prea frig ca să doarmă deși, se știe, frigul dă somn. Dar și căldura dă somn.
În general oboseala dă somn și ăștia 30 de ani au fost obositori cu tăcerile și absențele lor. La ce visează vânzătoarele și coafezele din magazinul Universal?
Ce vise au băgat la tejgheaua unde stau ele la coadă?

Parastasul e vesel. Pe masă e salată de vinete și sunt icre, în pahare face mărgeluțe pălinca. În jurul mesei sunt 4 bătrâni și 2 tineri. Doi dintre bătrâni sunt fani ai lui Tăriceanu, el are 84 de ani, ea 79. Sportivi, umblați pe afară, apreciază postura liderului ALDE. Îl cunosc din tinerețe pe Tăriceanu, umblă vorba, moaștele amintirii prieteniei cu șeful Senatului sunt purtate într-o raclă mică, bătută cu pietre prețioase.
Ceilalți doi bătrâni sunt femei, foste fane Băsescu, acum adoratoare ale lui Iohannis. Când președintele apare pe ecran, la parada de la Alba Iulia, una din ele spune: se vede că este un om de calitate. Cealaltă aprobă înghițind o măslină. Tăricenii fac o grimasă, ea zice: ete scârț.
Văduva continuă fără să o audă: Băsescu era deștept, dar e mârlan. Aia e când ești înconjurat de oameni fără căpătâi, te molipsești de la ei.
Da.
Cu asta sunt toți de acord. Nu mai sunt oameni de calitate. Toți vorbesc anapoda: fuck, cul, gud mornig, ochei, dracu să îi ia, că nu mai știe unul să grăiască românește.
Și ungurii? Ăia sunt cei mai răi. Trei din cei patru bătrâni de la masă au fost refuzați în Covasna (sau era Harghita, paștele mă-sii, cine mai știe?) de vânzătoarea unguroaică de la magazinul de pâine.
Nu a vrut să mă servească, să-mi sară ochii de te mint.
Dadadada, așa e. Sunt scârboși rău.
Tăricenii sunt siguri că se pune la cale preluarea Transilvaniei de către Orban și aici numai noi suntem de vină, noi, ăștia tineri, care vorbim cu gud mornig, cul, fuck și ochei și care nu înțelegem că dacă noi urlăm ca niște apucați împotriva guvernului, asta înseamnă că trădăm țara, o slăbim și Orban vine și o culege ca pe-o scamă de pe plovăr.
Văduva mai toarnă o pălincă și mai aruncă o ocheadă aprobatoare spre Iohannis.
Măcar ăsta arată a președinte.
Dar e neamț.
E și nazist. E antisemit. E hitlerist.
Bașca are 8 case.
Și e pe mână cu Cioloș, să distrugă țărișoara. Să o vândă lui Soroș.
Parastasul continuă vesel.
Pălinca numărul 5. Sau poate 6. Bătrânii spun privind parada de la Alba-Iulia: ce frumos e monumentul, patru cruci, est-vest-nord-sud. Ce frumoasă e fata de pe tanc, ce sprâncene frumos pensate are.
Singurul păcat e că sărbătoarea asta mare nu e vara. Ca la 23 august, când erau ei tineri. Cum se îmbrăcau ei în costume populare sau în uniforme de oameni ai muncii, cum fluturau steaguri și cântau imnuri, scriau PCR, Victorie, Trăiască și Pace din corpurile lor care acum nu mai scriu nimic, sunt doar puncte pe scaunele tapițate albastru.
Cum mergeau pe câmp la sfeclă și făceau armata și nu se mai dădeau atâta cu curul de pământ cum o facem noi, ăștia tineri, nu știm nimic, nu muncim nimic, doar cerem, ce am făcut noi ca să merităm ceva?
Pălinca numărul 9.
Ceaușescu nu era ticălos ca ăștia. Tăricenii și sora văduvei au vizitat casa lui Ceaușescu. Avea doar o bucătăreasă și o femeie care îi ajuta la curățenie. Nu erau risipitori și nici nu epatau Ceaușeștii că nemernicii ăștia de acum. Și Zoe era deșteaptă și a avut numai note bune, fără pile. Și Valentin era inteligent și cu bun simț și Nicu își iubea părinții.
Nu ca voi, voi ați trădat și țara și părinții.

Trădăm și parastasul.
Plecăm la mitingul din piața Victoriei.
Sunt cam 800 de oameni. Hai 1000. Se strigă România cere fără grațiere! și Demisia! și PSD, ciuma roșie!
O oră mai târziu, la Casa Poporului sunt 10.000 de oameni.
Se strigă: Boss, dă-te-n căcat, unde ai parcat?
și
Fă, futuți gurița mă-tii, nu ți-am zis să iei 6 cârnați?
și
Dacă mai plângi, îți trăznesc una între ochi ca să ai motiv!
Mă simt exact ca fetița aia de 5 ani, plângând cu un motiv nedetectat de părinți. Doar am de toate acum, la 100 de ani de România. Am un serviciu bun, am bani, sunt sănătoasă, ai mei sunt sănătoși, mă înțeleg perfect cu partenerul meu.
De ce dracului mă plâng?
PSD, ca un părinte exasperat, îmi dă o smetie peste ochi, ca să am motiv să plâng.

Parastasul s-a terminat cu reproșuri, odată cu sticla de pălincă.
Ne-ar trebuiiiiii o mie de ani să regăsim ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastrăăăăă!!!!