“what sells a newspaper?” one of Northcliffe’s* editors was once asked. He replied: ‘The first answer is “war”. War not only creates a supply of news but a demand for it. So deep rooted is the fascination in a war and all things appertaining to it that …a paper has only to be able to put up on its placard “A Great Battle” for its sales to go up”.

*unde Northcliffe, Lord Northcliffe-era proprietarul ziarului Daily Mail.

in vara se implinesc 100 de ani de la izbucnirea marelui razboi, primul razboi mondial. in cartea sa “The Pity of War”, Niall Ferguson trece prin decadele premergatoare, prin literatura, filozofia, economia si, mai cu seama, starea mass mediei de la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX. Literatura de doi bani, serializata in publicatiile vremii, prevestea invazia Marii Britanii de catre trupele germane. Ca sa castige mai multi bani, lord Northcliffe a discutat cu autorul de romane de razboi Le Queux, sa schimbe fictionala linie a invaziei teutone a angliei, astfel incat aceasta sa treaca prin orasele unde Daily Mail avea audienta mai mare.

rezultatul? o natiune paranoizata, ale carei politici, externa si militara, au fost influentate de scriitorasi de doua parale, un soi de gazi si diaconesti ai vremii. istoricul ferguson spune ca nu ai cum sa nu simpatizezi cu functionarul german care a refuzat sa elibereze pasaport unui angajat Daily Mail, in Berlin in 1914, pentru ca “he believed he had been largely instrumental in bringing about the war”.

cartea e doldora de informatie, cu o bibliografie grasa pe care bietul ponta nu ar fi putut sa o ciordeasca, d-apai sa o citeasca, usor greoaie dar cu atat mai satisfacatoare in concluziile ei, deloc simpliste despre natura umana si marele razboi mondial.

asa cum vizionarul bancher polonez Bloch a scris in 1899 in cartea sa “Is War Now Impossible?”, razboiul modern inseamna: “entire dislocation of all industry and severing of all the sources of supply, the future of war is not fighting, but famine, not the slaying of men, but the bankruptcy of nations and the break-up of the whole social organisation”.

dar, spunea Block, tocmai de aceea razboiul este imposibil si orice incercare de a-l porni, este o sinucidere.

si cu toate astea..avem 100 de ani de la primul razboi mondial. 37 de milioane de morti, revolutia din Rusia, comunism, fascism, al doilea razboi mondial, razboiu rece, coreea, vietnam, afganistan, irak, pakistan, siria, ucraina si acum crimeea. toate isi au originea in asasinatul din sarajevo de acum 100 de ani si isteria mediatica precedenta.

e timpul sa scot prastia cu vorbe de duh si sa o zic p-aia cu “istoria se repeta”. vazand ce se intampla in ucraina, cum au intrat ca-n branza trupele rusesti in crimeea, cum taman acum se plimbau pe la granita cateva mii de trupeti, facand exercitii militare, n-ai cum sa nu ajungi la cartea lui suvorov, “spargatorul de gheata”, care lanseaza o teorie fabuloasa despre al doilea razboi mondial.

suvorov, ofiter de informatii sovietic care a dezertat in ’78 si a fugit in anglia, sustine ca stalin ar fi vrut sa invadeze europa centrala si chiar germania nazista in 6 octombrie 1941. dar a fost oprit de operatiunea barbarossa, prin care hitler ataca urss, doua saptamani mai devreme. suvorov-pe numele lui adevarat vladimir rezun-vorbeste de masarea de trupe rusesti la granita cu germania (impartita prin pactul ribbentrop-molotov intre germania si urss), de fabricarea unui numar colosal de avioane antonov, tancuri si masini de razboi de catre rusi. si despre intentia clara a lui stalin de a pune biciu pe europa.  bineinteles ca sunt sustinatori si detractori ai acestei teorii. dar privind stirile si buzele subtiri de pe fatzuca de hiena a lui putin, nu ai cum sa nu-ti pui problema ca omul are dreptate si ca, aidoma unui film horror prost, esenta raului nu moare. “dacat” se transforma.

tare as vrea sa-l intrebe acum cineva pe musiu “calorifere”, sfetnicul marga, ce parere are de tatucul dumnealui, pe care atat de mult si zgomotos l-a admirat cat timp s-a aflat la sefia ministerului de externe.

ranulph fiennes este cel mai mare explorator in viata. este primul om care a atins, cu piciorul, atat polul nord cat si polul sud si, in 2009, a reusit sa devina singurul nenic care a fost la poli si s-a cocotat taman pe varful everestului. nu la 24 de ani ci taman la 65, caci tataia este nascut in 1944. pe vremea cand scoteau astia pe banda superoameni.

de atunci s-a mutat fabrica in china si vin cu o garantie de numai 2 ani.

cand nu-si lasa degete in gerurile infernale ale antarctice si nu-si franjureaza ventricolele in marathoane de 7 zile pe 7 continente, ranulph fiennes scrie. recorduri si pe aici, omul scrie extrem, volume fluviu. are si ce sa povesteasca. de la aventurile de ofiter sas in oman, pana la nenumaratele traversari ale antarcticii, de la prima expeditie care a strabatut de la nord la sud pamantul, prin cataractele fluviilor canadiene si noaptea polara, pana la naufragiul pe un sloi de gheata, dus de curenti la vale, alaturi de ursi polari taciturni. ultima, cea mai sinistra aventura, este ascensiunea pe eiger (cel mai periculos versant din europa si unul cel mai vicleni din lume), cu degetele unei maini lipsa (degerate si taiate in alta expeditie la polul nord), cu o operatie de bypass dublu facuta cu putin timp inainte, la 63 de ani si suferind de un zdravan rau de inaltime. de ce l-a mancat in fund sa mearga pana acolo? totul pentru caritate, ca sa faca rost de bani unui program medical impotriva cancerului.

atunci cand vad un popa care asteapta sa-i dau bani sa-si construiasca biserica, daca se poate taman in mijlocul unui parc national, ma gandesc cum i-as arde peste fatza cele 400 de pagini ale cartii “mad, bad and dangerous to know”. vrei caritate, baga un crawl in jurul capului horn in numele bisericii si vei primi toti banii de care ai nevoie.

numele de fata a lui buda este siddharta gautama. siddharta inseamna in sanscrita “cel care a descoperit intelesul vietii”, “cel care a cunoscut iluminarea”. herman hesse a scris in 1922 cartea care se cheama “siddharta”, mai degraba un volum de filozofie hindo-budista, decat un roman de fictiune. cea mai buna metoda de a intelege “siddharta” este sa o citesti intr-un tren indian, tras la marginea unui peron pe care au inflorit, printre vaci si caini raiosi, corturi pe care sunt puse trente la uscat. este o carte care te ajuta sa te bucuri de sobolanul care roade o bucata de plastic, cazuta de la punga de biscuiti pe care un copil in curul gol o tine in mana.

iti arata frumusetea unitatii vietii pe care nu o poti cuprinde decat traind-o, ascet sau imbuibat, celulele aceluiasi organism urias, indestructibil.

caci da, desi din toate povestile pe care le-am spus despre india-rezulta ca este o tara purulenta, cangrenata si duhnitoare, ca un les de cal lasat la soare, in mizeria zilnica exista o usurinta a vietii, o relaxare care sterge granitele fizice, care te infrateste cu leprosul, te face sora cu maseuza, te incuscreste cu batranul administrator al casei mortilor, te-nsira gratios, margica pe ata vietii asteia care curge vertiginos si poluat si se varsa in nirvana cea vesnic primitoare.

caci in india, individualismul vestic desi a prins radacini, creste greu, ca plantuta mea de ardei de pe balconul congelat. in india, comunitatea, familia, casta, neamul, religia, secta sunt placile tectonice care misca viata, nu esti un bob de nisip singular ci faci parte din conglomerate de beton care construiesc societatea. si simti-poate mai tare ca nicaieri in lumea asta, la polul opus al coreei sau japoniei sau civilizatiilor reci care proclama triumful individului-ca nu esti singur, ca bancul  tau de pesti inoata cu tine, diversi si spectaculosi colorati si incantatori de surprinzatori, inotand in apa murdara a vietii spre aceeasi tinta.

“siddharta” lui hesse e o carte supla si densa, cuprinzand esenta existentei descrisa in cuvinte simple. cititi-o inainte sa va uitati la antena 3. poate asa o sa gasiti intelegere pentru gadea. eu inca ma mai straduiesc.

un baiat supravietuieste 226 de zile pe o barca in pacific impreuna cu un tigru bengalez.

daca tot sunt in india, nimic mai potrivit de craciun decat “life of pi”, povestea lui piscine molitor patel, tanarul care creste cu hinduismul, imbratiseaza crestinismul, gusta islamul si apoi ajunge sa-si raspunda la intrebarea “daca exista un dumnezeu, de ce imi face asta?”, trecand printr-un naufragiu care ii ucide intreaga familie si il lasa sa pluteasca in soarele necrutator sau in furtunile neinduplecate ale pacificului, timp de 7 luni, impartind puntea cu un tigru gigantic.

daca povestea fecioarei nascatoare, a celor 3 magi, a prigoanei si a uciderii pruncilor, va miros a scenariu de x-men de la inceputul mileniului 1, ganditi-va ce preferati:

1. sa stiti ca nu exista nimic dincolo, ca viata este o nesfarsita insiruire de bobite de rahat pe o funie pe care doar curajosii o dau cu sapun si si-o leaga, cu nod, de gat.

2. sa stiti ca faptele bune din viata asta, puse una peste asta in ziduletul asta de 30 de centimetri, dar totusi, un gardut in toata regula, te pot proteja de raul din viata de dincolo. sau poate sunt energie pozitiva care incarca motorasul din viata ailalta, care dum-dum-dum, te va purta duduind mai departe, acumuland noi si noi puncte, urcand la nivelul superior.

eu merg pe 2. si “life of pi” exact despre puterea de vindecare a povestilor vorbeste. sultanii moghuli purtau camasi magice care te aparau de sageata, sulita sau sabie prin simpla imprimare pe materialul textil, a cuvintelor coranului. eu ma acopar cu carti. caci nimic nu te apara mai bine de saracia-natanga a vietii, decat paginile frumos aliniate cu spirit si lumina, prinse in cuvinte si legate in propozitii. craciun fericit.