Archive

cartea de marti

fructele maniei/the grapes of wrath are vreun kil, poate un kil si ceva. o carte mare, groasa si manioasa, in care john steinbeck spune povestea celor multi, sarantoci si prosti calcati in picioare de cei putini, chivernisiti si iscusiti.

este istoria familiei americane spulberate de pumnul paros al crizei din ’29, care a rasturnat lumea cu fundul in sus, a pus miliardari la pamant si a-ngropat sub alunecarea de teren gigantica a economiei, milioane de amarasteni. nu avem supereroi care sa te apuce de subsuoara si sa te ridice peste convulsiile civilizatiei care trage sa moara. avem doar supererori care te-mping in tocatorul de carne din care nimeni nu mai iese viu. urcusul pe golgota e simplu: criza loveste, ramai fara casa, nu-ti mai poti plati banca, citesti un anunt publicitar care te cheama in california paradisiaca, strangi ultimii bani ca sa poti sa-ti pui neamul in miscare, pe drum descoperi ca nu esti singurul si sute de mii de alti sarmani au facut acelasi lucru. familia se destrama, california dezamageste, foamea iti roade speranta si-ti ciunteste mandria, ai face orice daca ai primi paine pentru acel orice. se fac greve, se sparg greve, se moare, se fuge, se mai moare putin, se arata cu degetul sistemul corupt, democratia stramba,fermierul ticalos, bancherul marshav.

fructele maniei a aparut in 1939 si a fost cea mai iubita-urata-lovita-mangaiata-adorata-hulita carte a anului, steinbeck a fost acuzat de socialism, comunism, propagandist intrigant care vrea sa distruga spiritul american. cartea a fost arsa in ruguri ridicate de cetateni pe strada dar a primit si pulitzerul pentru literatura de fictiune.

si are un kil, un kil si ceva, cum ti-am spus mai sus. daca citesti 3-4 pagini zilnic, in metrou, dupa o luna o sa ai bicepsu mai lucrat decat la sala. doua dintr-o lovitura: sala de lectura de forta.

outliers-the story of success a lui malcom gladwell e o carte ca urina calda a salvamarului rapaindu-ti pe pielea iritata si umflata dupa ce ai fost intepat de o meduza otravitoare: calmeaza dar odorizeaza neplacut si te lasa agatat intre recunostinta si inconfortul de a nu sti daca o fi bine sa lasi pe cineva sa se pise pe tine.

domnu ziarist spune pe deoparte ca daca investesti 10.000 de ore in orice activitate care te face fericit, vei deveni un expert, vei fi parcurs deja 80% din drumul catre scaunelul pe care scrie “geniu” si vei cunoaste succesul. iuhuuu, asta inseamna ca iti trebuie doar perseverenta, rabdare, dedicatie si, cum spune autorul, “Success is a function of persistence and doggedness and the willingness to work hard for twenty-two minutes to make sense of something that most people would give up on after thirty seconds.”

daca esti discromat emotional si totul este roz pentru tine, atunci cu asta ramai din cartea lui gladwell.

pentru astialalti, cu filtru ramas pe gri, “outliers” nu e o carte motivationala, ok, am inteles, tine de mine sa practic, sa persist, dar ce ma fac cu : “Superstar lawyers and math whizzes and software entrepreneurs appear at first blush to lie outside ordinary experience. But they don’t. They are products of history and community, of opportunity and legacy. Their success is not exceptional or mysterious. It is grounded in a web of advantages and inheritances, some deserved, some not, some earned, some just plain lucky – but all critical to making them who they are. The outlier, in the end, is not an outlier at all.” ?

They are products of history and community, of opportunity and legacy.

pe romaneste, gladwell sustine ca societatea in care traim, educatia pe care o primim, regulile pe care le urmam, sunt vata umeda in care aruncam, la incoltit, bobul de fasole al talentului cu care ne nastem. si atunci cum sa nu intelegi de ce, la examenul de istorie de la bacul de anul asta, absolventii de liceu au scris de comunistii teroristi care nu dadeau internet la popor, de marii hotomani otomani care puiau mici hotomani vlahi, de rusii carora le otraveam apele ca sa ii facem sa nu ne bombardeze si de ceausescu, voievodul luminat care a creat statul modern roman in secolul XIX, ctitorind mall-uri si stranduri?

o intreaga generatie crescuta pe muntele de gunoi cepeunist a invatat ca munca e pentru prosti si pentru tractoare, ca biserica te face bine, nu spitalul si ca lectura e un fel de onanie si orbesti de la ea.

exceptionalii-povestea succesului (acum am vazut ca e tradusa si-n romaneste) e o carte care nu place. pentru ca te-ndeamna la munca si pentru ca-ti leaga viitorul de glia strabuna. e o lectura lejera, de 2 zile, 2 zile si 2 nopti, in care trebuie sa renuntati la capatos, gadea si la genialul badea. daca stai sa te gandesti si ei sunt outliers, doar au 10.000 de ore de mancat rahat la tv.

“portnoy’s complaint” tradusa in romaneste cu mai secul “complexul lui portnoy” este o carte pe care  ortodocsii cu gura plina de huuuooo si flegme de la muzeul taranului, ar arde-o dupa ce ar juca-o in picioare, cu moartea pe moarte calcand.

autorul, evreul philip roth, pe lista pentru nobelu pentru literatura de niste ani, adica un fel de intelectual al lui basescu care a avut insa norocul sa se nasca in america, a fost acuzat de limbaj sexual explicit, cartea i-a fost interzisa in australia iar bibliotecile din state au refuzat sa o ..gazduiasca din cauza referirilor directe la masturbare, masturbare cu o bucata de ficat, masturbare cu mana in care tii o bucata de ficat. daca nici acum nu v-am convins sa o cumparati, probabil ca aveti buba la cap si trebuie sa discutati despre reprimare cu psihologul dumneavoastra.

portnoy’s complaint-cu tot cu masturbarea cu ficatu-a intrat pe locul 52 pe lista celor mai bune nuvele de limba engleza scrise in secolul XX. daca era cu masturbare cu rinichi probabil sarea la locul 47 si daca roth renunta la alte organe si pastra doar buna si traditionala mana, ar fi intrat in primele 30.

eu nu i-as lua maica-mii cartea asta. insa taica-miu s-ar distra colosal. trebuie sa ai simtul umorului si o elasticitate mentala care sa te lase sa faci spagatu printre metafore si sa nu faci intindere cind te apleci sa ridici un sarcasm de jos. complexu lu portnoy e de ras cu ochiu drept si de plans cu ochiul stang, bipolaritate neinteleasa de ortodoxul casnic consumator de antrefrig. sau ardealu. sau orice pe baza de ficat.

citesti “intre orient si occident” a lui neagu djuvara si simetria fetzei iti e stricata de un ochi care rade ca nebunul si celalalt care plange isteric. schizofrenia reactiei are de-a face cu trecutul care modeleaza prezentul si determina viitorul. in paginile batranului liberal gasesti explicatiile precise pentru mitocania din tramvaiul de azi, lasitatea din politica de acum, siretenia colegutilor de la birou.

din exclamatiile calatorilor din tarile romane la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX, pricepi de unde are romanu buba la cap cu masinile si cum nimic nu s-a schimbat in privinta grozaviei drumurilor.

intelegi ca infulecarea pe nerasuflate a unor concepte occidentale, preluarea unor modele si costumarea in niste trentze vestice, e doar o spoiala menita sa pacaleasca un ochi neexperimentat si nu tine loc de civilizatia si cultura solida.

pricepi ca atunci cind esti maturat sub presul istoriei, nu poti sa fii altceva decat praf si ca, in ciuda vaierelor populare si a invocarii blestemului istoric, am avut noroc cu carul atunci, in 1866, cind ne-am trezit cu primul om luminat descalecat taman de la sigmaringen, prusia.

si nu in ultimul rind, te prinzi ca ortodoxismul placid, lenevos si ingaduitor cu cei saraci cu duhul, ne-a adus unde ne-a adus.

“intre orient si occident” este cadoul perfect pentru parintii spalati pe creier de protocronismul recent, pentru fanii antena 3 si, desigur, pentru copiii noilor beizadele. istoria se repeta.

pentru cine vrea sa inteleaga cine a tras in noi dupa 22, cine a chemat minerii, cine a castigat alegerile in 90, cum au fost castigate alegerile in ’90, cum au fost castigate alegerile in ’92, cine a pierdut in ’92, cine a pierdut in ’96, cine a castigat in 2000 si tot asa pina la referendumul din 2012; pentru cine vrea sa stie cine conduce azi romania si cine e in spatele a 23 de ani de creiere spalate, apretate, impachetate si puse in sifonier, la intuneric, intre bani si sapunuri fa,  exista o carte care explica totul in cel mai simplu si elegant mod cu putinta.

se cheama “imparatul mustelor”, a fost scrisa in 1954 de englezul william golding. este o carte despre frica, violenta, pierderea inocentei, despre natura umana si relatia incestuoasa cu raul, despre neputinta de a vedea binele. si mai cu seama despre ura speciei noastre pentru oricine e diferit.

are ochelari? arde-l frate, da-i o bata-n cap ca sigur e intelectual si un sut in coaie sa nu mai faca altii ca el. are par pe fatza? este taranist, da-i un sut in coaie, are parul lung? inseamna ca ia droguri, trage-l de pleata in sant si da-i un sut in coaie, e gras? inseamna ca are bani, probabil dolari, pune-l la perete si da-i un sut in coaie.

istoria noastra post-revolutionara e plina de batjocoriri ale oamenilor altfel, abuzati doar pentru ca nu aveau voci tunatoare: doina cornea, ana blandiana, matzaitele, urate ca moartea, petre bacanu gnom cu voce de retard, coposu-fatza de mort, schelet ambulant, regele mihai-shashaitu, urecheatu, menajeria nu-i completa fara tzapu, chioru, klingonianu.

ne e frica de ei, scapati de ei. nicio grija fii mei. peste toate si peste toti troneaza, nemuritor si rece, tatuca, presedintele onorific, personificarea raului. imparatul mustelor.

 

ieri a fost ziua de nastere a lui maurice sendak, evreu american considerat unul din cei mai mari ilustratori de carti de copii din toate timpurile, chiar si timpurile cind nu exista decat o singura carte pentru copiii domnului, groasa, neagra si plina de povesti cu gog si magog si oameni care despica marea cu toiagu. maurice sendak e autorul lui where the wild things are, o carte care, zice critica din america, a revolutionat ilustratia si literatura pentru copii.

critica zice asta insa mamele din lumea intreaga, alea care nu au crescut cu basme despre vrajitoare care coceau prunci in cuptor si nici cu povesti cu fetite degerate intr-un cotlon de strada, au sarit in sus urland de parca si-ar fi furat un bocanc in anus de la o cartita gigant: paaaai cum sa desenezi porcariile alea, sunt inspaimantatoare, copilul nu o sa doarma, copilul o sa fie traumatizat.

noroc ca america anilor ’60 era mai progresista decat romania anilor 2000, si nu s-a impleticit in boscorodelile bisericii si-n protestele asociatiei femina, “where the wild things are” este o carte fabuloasa pe care eu n-am avut-o cind eram mica, sa fug in ea si sa nu ma mai intorc decat seara, cu coatele tocite si coltii ascutiti.

nu conteaza, mi-am cumparat-o la 35 de ani, direct de la expozitia sendak din san francisco, pe vremea aia autorul traia, in anul ala spike jonze tocmai scosese filmul “where the wild things are”, nu mi-a placut, dar ce conteaza, noi vorbim aici despre carte. puteti sa o comandati pe amazon, n-are text mult si are cel mai bun gust cu putinta, iaca dovada:

“Once a little boy sent me a charming card with a little drawing on it. I loved it. I answer all my children’s letters — sometimes very hastily — but this one I lingered over. I sent him a card and I drew a picture of a Wild Thing on it. I wrote, “Dear Jim: I loved your card.” Then I got a letter back from his mother and she said, “Jim loved your card so much he ate it.” That to me was one of the highest compliments I’ve ever received. He didn’t care that it was an original Maurice Sendak drawing or anything. He saw it, he loved it, he ate it.”

 

 

am citit greu “the road” al lui cormac mccarthy, fiecare propozitie, fiecare fraza, luata de mana, plimbata agale prin fatza ochilor mintii, fiecare detaliu studiat, fiecare cuvant imaginat. am citit greu “the road” pentru ca e o carte grea, care te striveste, o poveste de 10 tone care te apasa pe suflet, turteste orice speranta, te ia de par si te trage in haurile gropii marianelor, ineaca, sufoca..

..pai si atunci de ce sa-ti faci rau citind cartea asta sinistra? pentru ca este construita ca o catedrala magnifica, cuvinte sculptate, propozitii si fraze tasnind in bolti fabuloase, o minune de arhitectura literara. si pentru ca-stiu ca o sa sune patetic-te invata ce este dragostea, nu amorul carnal, nici idolatria religioasa, ci dragostea de parinte care creeaza viata intr-o lume moarta.

e prea tarziu sa i-o dau maica-mii, e inutil sa i-o dau lu taica-miu, insa as pune-o pe lista de lecturi obligatorii a tuturor parintilor care inca mai framanta la educatia copiilor lor, poate-poate, o sa inteleaga ca iubirea nu se cumpara cu pantofiori si ipaduri si excursii la disneyland. ci cu.. dar mai bine cititi cartea lu domnu mccarthy, ca a fost tradusa si la noi, drumul se cheama. si da, e mai important decat destinatia.

ps. cartea asta i-a adus lui cormac mccarthy un pulitzer in 2007. semn ca e ceva de capul ei, daca nu ma credeti pe mine.

in liceu profesor de istorie era un anume bogdan, mustata, aer de partizan francez, daca intarziai la orele lui de vineri, care incepeau la 7 dimineata, si intarziai mai cu seama cand ningea si trolebuzul 6 cu incarcatura lui de 468 de oameni, atarnand de bari, pe scari, tinuti de bretele de cei dinauntru, sufocati-presati-calcati, se tara prin troiene cu 4 km/h si te depunea in livada postei pe la 7 si 7, fugeai pe dupa ziduri, slalomand intre cetateni cu cucu-n mana, “psss-psss fetita, uita-te ce-am aici”, cucu era vanat de frig, secunde pretioase pierdute ocolind labagii, uite ca ai ajuns in curtea liceului, e si 20, cati suntem care am intarziat?, 5, haide sa intram: “buna dimineata tovarasul profesor, va rog sa ne scuzati ca am..”, “iesiti afara ca va scuip”. asa a zis tovarasul de istorie bogdan, era in ziua tezei, ne-a dat afara si a trebuit sa dam teza in alta zi, din ce?, sa mor daca-mi amintesc, de fapt nu-mi amintesc nici macar cine a fost profesor inaintea lui bogdan, ca asta a venit doar intr-a XII a, si nu-mi amintesc nici cine preda istorie in generala, niste costume care te apasau pe pedala, capul se deschidea ca un cos de gunoi si inauntru aruncau date peste date, schelete uscate de pe care orice urma de carne s-a topit acum 700 de ani si ultimul strop de maduva a fost supt acum 500.

nu-i de mirare ca nimanui nu-i placea istoria, ca o uram, cea mai arida materie din programa, batalia si anul, domnia si anul, legea funciara si anul, marea si mica si asa si asa unire si anul si luna si ziua. si atunci cum sa nu dai cu basca-n aer incantat cind descoperi “istoria loviturilor de stat din romania” a lui alex mihai stonenescu. ok, astept scuipatii profesorilor: omul e securist, omul e tovaras cu gigi, omul e spion, omul nu-i istoric, e un proxenet al istoriei. asa o fi, dar cartile lui sunt doldora de povesti interesante, nu cronologii aride ci talmaciri istete ale evenimentelor de care manualele n-au suflat o vorba pe vremea lui ceasca si nu zic nici pis acum.

cititi deci “istoria loviturilor de stat ..” a lui alex mihai stoenescu, vine in 3 volume, acopera 125 de ani, de la 1821 pina la instalarea comunismului, e plina de intrigi, asasinate, aliante secrete, tradari mai ceva ca game of thrones, marile puteri si micile puteri, ideologii si amantlacuri la nivel inalt, proxenetul stie.

e cadoul perfect pentru tati satui de revizionism dacic, care vor sa stie de ce suntem asa cum suntem si nu mai mult decat atat, care au avut un profesor de istorie care nu i-a invatat nimic si acum au copii cu profesori de istorie care nu ii invata nimic. si daca sunt cuminti, o sa le cumparati si “istoria loviturilor de stat din romania” volumul IV, care de fapt sunt 2 caramizi mari, groase, in care puteti sa va tineti panselutele stranse din gradina, la presat. si in astea doua cartzoace este prinsa povestea revolutiei romane, a lui iliescu, stanculescu, barladeanu si patriciu, si este criptata explicatia celor 23 de ani de tranzitie care au urmat in romania si a celor 23 de ani de tranzitie care vor urma in romania. pentru cine vrea sa o dezlege.

un cuplu grabit forjeaza in libraria de limba engleza anthony frost, ea in tricou stramt care imbraca 3 randuri de cute de carne flasca: una deasupra sutienului sugrumator, a doua sub sutien, a treia deasupra curelei care spanzura pantalonii pastelati. el-chelie, trasaturi incerte, ochii grabiti alunecand peste rafturi, sunt pe fuga, nu-i timp, moartea e la colt, cu ochii pe ceas, ii mai lasa sa traiasca pe amandoi 2 luni daca isi cumpara acum “marele gatsby”, da sa fie in engleza-zice moartea, sa va duceti pe lumea cealalta c-un bagaj pe care scrie poliglot, nu ca toti sarmanii care se chinuie si cu romana.

ea-si face curaj si-ntreaba barbosul candid de la casa daca are “marele gatsby”, sigur ca da, uite aici, la clasici, barbosul cotrobaie pe raft, unde sa fie?, unde sa fie?, n-o dibuieste, se intoarce la computer sa verifice daca mai e in stoc, doamna cu cute de omulet michelin gineste volumul pe raft, o insfaca, se uita uimita la ea si ii comunica soptit sotului: “ce mica e, credeam ca e mai mare”.

pentru o carte care se cheama “marele..”, dimensiunea e ironica, unde a incaput domnu gatsby si tot fastul curtii lui, masinile si muntii de pahare de sampanie, unde e leonardo di caprio si mansionu gigant si armata de servitori si delusorul de crostini cu icre negre si ..

in ciuda numarului de pagini, “marele gatsby” e o carte gigantica, mai mare ca ghita muresan, ca gogea mitul, ca turcul sultan, o capodopera in care poti sa intri cu 3 boeinguri si nu crapa, nu se indoaie. straturi peste straturi de ironie, superficialitate, decadere, frustrare, sarcasm, mila, sclipici, egoism, parsivenie, depresie acopera povestea de dragoste, dragoste ingropata la 3 metri in jegul uman, in gunoiul modern.

15 lei, atat costa sa o citesti in original, daca asteptati sa vina bookfestu poate o scoateti la 10. daca vi se pare prea mica, asteptati s-o-nghititi apoi cantariti-va. cate kile are sufletul dupa?

 

dan, englezoiul de 67 de ani care nutreste dorinta de a ajunge cind va implini 71, un renumit pictor expresionist german, consumator pe vremuri de marijuana, hasis, lsd, heroina si acum de limoncello, yoga si eckhart tolle, imi aduce bizar aminte de o carte citita acum vreo 10 ani, “mr. nice”, best seller international, autobiografia lui howard marks, celebru traficant de droguri, absolvent de oxford, tata, politician, musical guru si motivational speaker.

s-a facut si-un film, prost, cartea e o bijuterie care ne plimba prin londra, hong kong, california, filipine,  thailanda, ibizza pe vremea cind nicu gheara invata sa faca melc cu stafide si cornulete cu rahat la scoala de cofetari-bucatari din comuna, calatoriile lui gulliver sunt nimic pe linga aventurile studentului marks care a pornit sa cucereasca lumea prin puterea fumului de maricica, love aici, love colea, in culmea carierei facea transporturi de cannabis de 30 de tone. corporatie nu altceva.

44 de aliasuri a avut domnu scriitor pina sa puna americanii mana pe el si sa-l bage la mititica, ce vremuri amuzante in care iti puteai obtine un nou set de acte pornind de la cardul de biblioteca: “asta e singura legitimatie care mi-a mai ramas, restul le-am pierdut”, impresonati de straduinta sarguinciosului cititor, baietii de la evidenta populatiei iti eliberau carnetu de conducere, inarmat cu ultimu iti obtineai si un pasaport, apoi pe al doilea, nu tu facebook, nu tu tweeter, nu tu instagram, erai cine vroiai sa fii si tot asa de 44 de ori.

din nou nu stiu daca au tradus ai nostri cartea, dar sigur o gasiti pe net. tot acolo il gasiti si pe domnu marks, http://www.gordonpoole.com/Howard-Marks.aspx. il puteti plati sa va vorbeasca la nunta, la team building sau la sedinta cu parintii despre avantajele de a detine un card de biblioteca.

 

Design a site like this with WordPress.com
Get started