Archive

cartea de marti

ieri mi-a stat cafeluta-n gat la vestea decesului unui cetatean tanar, ajutor de parfumier, specializat pe arome de nisa-zice codin, nu-l cunosteam pe domnu-n cauza care a plecat prea repede dintre noi la Domnu’, nu l-am intalnit niciodata, dar la auzul vestii si al absurdului mortii prin infarct la treijdeani mi-a reinviat-in a treia zi de paste-ipohondria pe care o credeam ucisa, strangulata, sufocata, electrocutata, decapitata, inecata in timpul unei terapii soc cu ayahuasca in iquitos. draci, ipohondria nu moare, si-a tinut doar respiratia vreun an si iat-o lovind cu ciocanelu-n inima, “auzi, ma dor capu si stomacu, crezi ca fac infarct?”, nu, stai linistita, “dar am si niste senzatii de greata si ma strange asa, o ghiara de gat”, te strang eu daca nu incetezi cu tampeniile, “pai cum sa incetez ca uite acum parca simt cum mi se coboara o amorteala pe picior, pic, pic, imi picura clei in vene, daca am peritonita si mor acum, cu zile ca’n…”

e miercuri si, acum imi pica fisa, moartea parfumierului m-a facut sa uit de cartea de marti care, doamnelor, domnisoalor, domnilor simpli si domnilor critici literari, este Malevil, scrisa de francezul Robert Merle, o poveste grozava care, in esenta, ne spune ca daca nu ne omoara bomba atomica, ne va veni de hac peritonita dezvoltata dupa o apendicita neoperata ca, deh, interventia era programata dupa cataclismul nuclear.

malevil e scrisa pe vremea lui brejnev, nixon si a batzului in fund bagat de cursa inarmarii, cine stie de unde apare un deget si tzup-trimite la domnu adeneul dispersat a miliarde de cetateni ai planetei; dar voi ce ziceti, ar exista supravietuitori? probabil. depinde cat de departe de tinta esti.

in cartea lui merle, eroii sunt in beciul unui castel tupilat dupa un pietroi, undeva in franta, tragand vin in butoaie, sfarsitul lumii ii prinde la racoare, cu mancare, cu niste cai si chiar si cu o tinerica, pe care o postesc intru perpetuarea speciei, patru sute de pagini suferi alaturi de ei in crunta dezolare post atomica, asisti la cafturile cu alti supravietuitori mai putin norocosi, care nu aveau ingineri si agronomi intre ei sa-i invete cum e cu recolta, zootehnia sau fabricarea prafului de pusca, iti rozi unghiile la asaltul asupra satului dominat de un profet fundamentalist si, mai ales, te pipai pe inghinala, dreapta, in timp ce emanuel comte se zvarcoleste in timpul crizelor de apendicita pe care n-a apucat s-o rezolve inainte de explozie.

vad ca wikipedia spune ca malevil este un science fiction post atomic, asa o fi, eu ma gandesc ca-i vesnica drama care apare si in destinul lui alexandru macedon si in war of the worlds: cind ti-e lumea mai draga si mai intinsa la picioare, un virus, o celula neghioaba, un muschi necajit se hotaraste sa-ti spulbere destinul. de ce ti-e mai frica? de accident de avion sau de infarctu de dupa colt?

dupa povestea bosniaca de ieri, nimic nu merge mai bine decat “safe area gorazde”, cartea de banda desenata a lui joe sacco, cu mana stanga jurnalist, cu mana dreapta cartunist, cu ochiul stang pe ansamblu si cu dreptu pe detaliu, inventatorul comic bookului de razboi, premiat-parapremiat pentru cartea asta care intinde pe masa povestile catorva bosniaci prinsi de razboi in coasta republicii srpska si la subtioara nationalismului extremist sarb.

vechiile prietenii au fost arse odata cu casele, matusile si verisoarele au fost violate, ucise si-ngropate in pamantul inghetat, septicemia e galopanta, iugoslavia e-n cadere libera si umanitatea a fost vanduta pentru un pachet de tigari, vecinii care pina mai ieri isi ofereau, in caz de nevoi, o lingurita de zahar, se pandesc cu furci si coase si-asteapta cu guri murdare de bila, sa-nfiga toporu unu-n altul.

joe sacco ajunge in area protejata gorazde in ultimul an de razboi, se fumeaza, se bea cafea, se sta pe intuneric, in umbra masacrului de la srebrenica frica se lateste, bosniacii cersesc ajutor, intarzie sa vina, nu mai e mancare, speranta, liniste, cum a fost posibil sa se intample asa ceva, in buricul europei, in plin dezghet ideologic?

nici dupa 20 de ani nu exista un raspuns clar, poate pentru ca nu a fost pusa inca o intrebare raspicata, imi amintesc monotonia fiecarui jurnal de stiri care insira numarul de morti de fiecare parte: 300 de sarbi, 400 de bosniaci, 100 de croati, parca era tabelul cu rata de schimb a unor valute exotice, “schimbati-mi si mie 100 de bosniaci in sarbi va rog frumos, ce curs bun aveti, va multumesc”, jurnalele erau pline de vukovar si mostar si mladici, karadjici, nimeni nu le mai asculta, le-aveam noi pe ale noastre cu ion iliescu si coposu si targu mures si-al sau cofariu.

cum le avem acum pe astea cu basescu si ponta si crin si vrem sa scapam de toate si sa ne ducem undeva la mare, “dar unde draga, ca daca mai zici odata grecia, iti infig andreaua asta-n ochi”, am auzit ca in croatia e frumos, dar trebuie sa treci pe la sarbi si apoi pe la bosniaci, “astia care au avut razboiul prin anii ’70?”, ce anii 70, i-au avut la inceputul anilor 90, zeci de mii de morti, executii in masa, tortura, uite o carte, cu desene, sa nu te plictisesti, se cheama “safe area gorazde”, e scrisa de un american si-ti arata cum era acum 20 de ani prin tarile din drumul catre mare, “razboi? dar tu stii draga ca mie nu-mi plac nebuniile astea. hai sa mergem totusi in grecia”

the end.

 

stiati ca stra strabunicul lui sorin ovidiu este scotian si-l cheama john law, stiati ca banca se cheama banca pentru ca, in florenta secolelor XIII-XIV, bisnitarii obositi, nu rezemau colturile ci stateau pe bancute si schimbau firfireii in toate monezile pamantului, stiati ca fara familia rotschild, anglia ar fi intrat sub papucelul lui napoleon?

eu  nu stiam, noroc cu istoricul niall ferguson si cartea dumnealui “the ascent of money”, am agatat-o undeva intr-un aeroport, prin 2009, cind celebrul scriitor de fictiune varujan vosganian-ministrul economiei- inca ne asigura ca nu-i nicio criza si ca salariile profesorilor vor fi crescute pen ca bugetu are bani si economia duduie; domnu ferguson vasleste pe un ocean intins peste 5000 de ani de istorie financiara, rechini, plevusca, balene, naufragii, furtuni si tsunamiuri care te arunca pe mal, tari intregi devastate care apoi s-au ridicat, si-au scuturat turul pantalonilor de praf si au continuat sa inoveze: piata obligatiunilor, bursa, creditele ipotecare, consolidari, derivative, apar-lovesc, dispar-se tranforma, supravietuitorii au anticorpii necesari sa mearga mai departe.

cit de departe? ochii sunt intorsi spre china, dar aia e deja o alta carte. p-asta o puteti gasi sigur pe amazon, nu stiu daca au tradus-o-n romaneste si, oricum, cine mai citeste romaneste? doar ieri intr-o intalnire am auzit cuvintele: focusat, cancelat, uarevar, divertat, comis, favorabiliti, laicabiliti, targhet, iuzar, chiut spuse mai des decat masa, cana, cafea, pisicuta, va descurcati sigur cu engleza. daca poate ion iliescu, inna si lenus basescu, puteti si voi.

repetati dupa mine “da dacs cam from da tracs”.

“Beware of the man who works hard to learn something, learns it, and finds himself no wiser than before. He is full of murderous resentment of people who are ignorant without having come by their ignorance the hard way.”-cartile lui Bokonon, Leaganul Pisicii de Kurt Vonnegut, 1963.

cam doua sute de pagini care explica limpede cine suntem, ce ne face fericiti, de ce ne dam in cap in numele crucii, de ce nu e bine ca sergiu nicolaescu sa fie incinerat, de ce avem nevoie de coreea de nord, ahmadinejad si cine l-a inventat pe osama bin laden, cum a supravietuit fidel castro si cuba revolutionara pina acum, doamne dumnezeule ce simplu este totul si ce simplu este totul si cit de simplu este totul, iti ridici ochii din cartea apostolului kurt, trimis pe pamant sa te lumineze si, luminat, nu te mai enervezi cind privesti buzele lui gadea stropsind minciuni, nu te mai manie spagatul agramat al lui badea, toti sunt aici pentru ca, zice capitolul 74: “People have to talk about something just to keep their voice boxes in working order, so they’ll have good voice boxes in case there’s ever anything really meaningful to say.”

in 2004 m-am intalnit pe plaja cu-o colega blonda, citea “leaganul pisicii” pus cu forta in colectia raftul denisei, un nume la fel de blond ca si ea, “ce prostie” mi-a zis, “mi-am cumparat-o de la chiosc de aici, mai bine imi luam story”, morala? “Maturity,” Bokonon tells us, “is a bitter disappointment for which no remedy exists, unless laughter can be said to remedy anything.”

linga cortul shamanului, 3 reni mesteca placizi muschi verde zemos, lacul khovsgol e prea la sud, un soi de antalya pentru ei, cu maieul suflecat peste burta, renul sef gafaie ca un ciobanesc lasat sub o umbrela de plaja sa pazeasca portofelele, unde e shamanul? shamanul nu-i un el ci o dinsa, sa tot aiba vreo cincizeci de ani, fuste pina-n pamant si par lung impletit gros la ceafa, mobilul atarna de o sfoara legata de unul din cele 4 bete care sustin acoperisul de piei de ren,  complicat cu acoperirea in mongolia, trebuie sa te sui in copaci, pe pietre, pe cal, unul peste celalalt ca sa ai semnal, telefonul suna, e copilul shamanei, femeia caraie-paraie-clipoceste, ce i-o spune? “mamicuta uite tocmai mi-au picat niste fraieri pe care o sa-i tapez de bani si o sa le dansez cu shuba aia acoperita cu fashii de hartie igienica, o sa fumez salvie si o sa hohotesc ca moartea”, perechea de elvetieni zice ca asta i-a spus shamana baiatului ei, suna retragerea si dispar in noapte. eu raman, vreau sa vad pentru ca am nevoie sa cred.

despre credinta este “in siberia” lui colin thubron, unul dintre cei mai spectaculosi autori de carti de calatorii, dar ce spun eu, de departe cel mai rasarit scriitor pe mana asta, omul rascoleste ruina fumeganda a planetei siberia si scoate de par povesti blonde cu ochi albastri sau brunete cu pometi inalti, de la istorii hilare din camere hipomagnetice in novosibirsk pina la infioratoare tragedii din lagarele de concentrare de la pacific unde 2 milioane de oameni au fost stersi cu o miscare scurta de incheietura de catre stalin, de la umilinte degerate in odaile catarate pe stalpi din yakutsk pina la eruptii isteric-alcoolice in izolarea spitalului din dudinka, purgatoriul inghetat undeva pe malul yeniseiului, mult dupa cercul polar de nord.

oamenii cred in ezoterism, in intoarcerea vechii rusii, in comunism, in puterea stiintei, in idealurile socialismului, in shamani, in medicina de tip nou, in medicina de tip vechi, in spirite, in spirt, in vodca. niciodata in ei.

oamenii au nevoie sa creada pentru ca realitatea este atat de ingrozitoare incat doar carja credintei ii poate duce, shontacaind, prin viata.

doamne dumnezeule, iti zici in timp ce citesti pagina dupa pagina de absurd si groaza si cosmar, dar eu de ce nu am invatat despre asta, dar eu de ce nu am stiut asta, toate s-au intamplat a cote, la o aruncatura de batz, de partea noastra a zidului, a trebuit sa vina un englez batran sa puna lanterna in ochiu istoriei, “ia zi femeie tot ce stii!!”.

o fi zis tot dar domnu thubron n-a scris tot, cartea e subtire, nimeni nu a obosit citind-o. a obosit incercand sa adoarma.

e cadoul perfect-deci-pentru insomniacii care nu pun geana pe geana intrebandu-se “de unde?” si “incotro?” si mai ales “eu in ce sa cred?”

nasa anca e faraon, are o piramida mare la dumbravita barsei, in buza lacului, unde aduna carti, caini, foita de aur pentru icoanele pictate pe sticla, scoici de rau pentru pavoazat peretii baii, la pianul din sufrageria cu mobila chippendale de care se scarpina cainii de stana adusi in casa, nu mai canta nimeni, nasul costel a murit anul trecut, era profesor de muzica iar anca a fost profesoara de romana, omul care mi-a pus in mana cartea copilariei: papillon, real adventure novel scrisa de musiu henri charrier.

in anii ’30, autorul este gasit vinovat de crima si condamnat la munca silnica in guyana franceza, doamne dumnezeule unde o mai fi si asta?, degete alergand peste munti si mari pe atlas, uite aici, linga surinam-guyana olandeza de unde a venit tata lu gullit, domnu scriitor trece prin chinuri groaznice in ocna dar-ca adrian nastase-nu-si pierde increderea in viata, incearca sa evadeze, ii iese, e recapturat, iar evadeaza, apar povesti cu pirati, bancheri, indieni guajira, chinezi si nisipuri miscatoare.

filmul cu Steve McQueen si Dustin Hoffman nu face dreptate cartii care a rupt in anii ’70 si m-a impins, peste aproape 40 de ani, sa calc in satele indienilor cautatori de perle de la frontiera columbiei cu venezuela si sa strang mana baietelului- acum un tataie ziarist la bbc-secretarului literar al lui charrier din caracas.

Daca as avea un copil de 10 ani, 10-12 ani, l-as tine departe de tampeniile cu vrajitori miopi francizate si holiudizate, ia mihutz si citeste aventura pura, ma rog, 75% pura, sau 10% cum zic ultimele cercetari asupra veridicitatii cartii, ce conteaza daca i s-a intamplat totul lui nea henri sau colegilor lui ocnasi? e o carte care te invata sa nu renunti, sa nu te-ncrezi in sistem, sa observi, sa perseverezi, rabdare si geografie. si mai presus de orice sa identifici parnaia, capcana, cursa pe care ti-a intins-o societatea: obedienta si conformism.

n-am mai vazut-o prin librarii, ca na, nu prea multi s-au prins ca Papillon e carte de self-help, carte de aventuri si carte de geografie, asa ca n-au mai editat-o, dar pot s-o procur de la nasa-mea, o scot de sub un fund de ciobanesc mioritic, o curat, o trag la xerox si v-o trimit prin posta. asta daca n-aveti kindle si abonament la amazon.

 

black swan zisa si lebada neagra a domnului nicholas taleb este o carte numai buna sa explice domnisoarelor cu circulatia periferica proasta si domnilor care au apucat sa-si schimbe cauciucurile de iarna, fenomenul care tocmai se intampla afara. Viata-spune libanezu asta vizionar, crescut cu babaganuj-este sculptata de evenimentele exceptionale si nu de insiruirea zilelor care te tintuiesc in zona mediana a clopotului lui gauss. altfel spus: faptul ca dumneavoastra nu va asteptati sa troieneasca in 26 martie si ca meteorologii spun ca asa ceva nu s-a mai intamplat de la mica glaciatiune, nu inseamna ca veti fi ferit de vifornita.

exemplul meu favorit din carte este relatia curcanlui cu omul, taleb se intreaba ce este in capul curcanului cind, timp de 299 de zile premergatoare sarbatorii thanksgiving, este ingrijit si ingrasat de cetateanul cu salopeta si mustata cat coada de vulpe? desigur, taranul cu salopeta este prietenul sau, servitorul sau chiar o ruda bogata si de treaba care, daca i-a dat de mancare timp de 299 de zile, conform inductiei, ii va pune porumb in farfurie si in cea de-a 300-a zi. dar nu, taranul vine cu un toporas si il scurteaza de cap, the end.

inductia-zice nea taleb-nu-i de mare ajutor, te moleseste, iti prosteste vigilenta si te face neatent, nimeni nu spune sa pui raul inainte si sa te ascunzi seara in sifonier ci doar sa intelegi ca esti curcanul si cutitul sigur nu este la tine.

taleb este faimos pentru ca a prezis criza din 2008, pentru ca a fost unul dintre putinii care a facut bani la bursa de pe urma ei, nimic intamplator ci cu stiinta sosirii apocalipsei, desi nu neaparat exact a datei in care va lovi, cartea e limpede ca o supa de spital si la fel de inconsistenta, omul iti spune in fel si chip sa expect the unexpected, tu-l astepti dar unexpectedul a venit in momentul asezarii ipotezei de lucru in primul capitol si dupa sunt doar insiruiri de noi si noi pozitii sexuale care incearca sa te tina intr-un orgasm continuu, nu iese, expected pentru tine, unexpected pentru autor.

lebada neagra rupe la tineret care amusina zona marketingului, la brandmanagerite cu tatuaj deasupra noadei si, as zice eu, ar trebui citita musai de baietii care-i fac campania lu crinut in 2014.

anul 1995, undeva pe castelului in brasov, doru petcu scotea din biblioteca o cartulie subtire pe care scria cu negru: 9 povestiri de jd salinger, cu voce tabagica a inceput sa citeasca, tragand din cind in cind din tigara, assos cred, prima povestire-“o zi perfecta pentru pestele banana”.

este o poveste deprimanta despre prostia infofolita in blana de nurca a lacomiei, este scurta si dureroasa ca un pumn primit in gura, de surpriza mi-au scapat cateva lacrimi, doru plangea de-a binelea, om batran sa dai apa la soareci in timp ce pufai din tigara si sa nu spui ca ti-a intrat fumul in ochi, asta e adevaratul curaj, asta si cel de a spune “stop” cind viata a ajuns o supa insipida turnata cu polonicul in castronul din fatza ta.

“9 povestiri” este cadoul ideal in prima saptamina de amor, este filtrul perfect care-ti spune daca partenerul tau este “decat” carne de pat (daca rade cind aude “peste-banana”, te ridici din pat, tragi chilotii pe tine si fugi fara sa te uiti in urma) sau merita si-i faci loc periutei de dinti pe policioara din baie. daca esti deja casatorit/casatorita cartea asta va starni tipete de bucurie la aniversarile domnisoarelor batrane sau la clientele clinicilor de nutritie. in definitiv te invata, ca motorul vietii este foamea, in toate formele ei, asa ca stay hungry!!

daca e marti e “a history of nearly everything” de bill bryson. din care intelegem ca, indiferent ce zic astia la capatos, omenirea habar nu are pe ce lume traieste. la propriu. nu stim daca mica sirena nu si-a construit un imperiu financiar in groapa marianelor, nu stim daca acusi, cind suntem cu telescoapele pe cer, n-o sa ne paleasca din directia contrara un cataroi si ne trimite-n cer sa cantam cu dan spataru, e un miracol ca ne-am descurcat pina acum cu cele doua maini stangi pe care le avem, descurcat e mult spus, am ras- in numele stiintei-mii de specii, ce pasarica frumoasa, sa o prindem, sa o cercetam, sa o numerotam, sa o catalogam, in cap sa-i dam si cu paie s-o umflam, inventarul muzeelor au crescut si padurea a tacut.

cartea lui bill bryson te ajuta sa faci conversatie inteligenta la masa la socrii, cind iesi la tigara cu colegii, e scrisa destept, plina de anecdote care sa indulceasca adevarul care-ti umfla parul: ne place sau nu, calarim o piatra care fuge prin spatiu cu peste 100.000 de kilometri pe ora si noi nu stim de unde venim, unde ne ducem si ce ne asteapta dupa colt, nu avem nicio posibilitate sa o stapanim si o distrugem programat, scobind, otravind, omorand.

nu stiu daca istoria lui bill e tradusa-n romaneste dar daca beckham reuseste sa citeasca-n engleza, banuiesc ca sunteti in stare sa va descurcati la fel de bine ca si el.

http://www.goodreads.com/book/show/21.A_Short_History_of_Nearly_Everything

 

de azi, marti 5 martie 2013 dau drumul la categoria “cartea de marti” in care va spun ce-am mai citit, ce mi-a placut sau nu, ca poate ajuta cind trebuie sa ii luati socrului sau matusii un cadou si va prindeti urechile la raft.

prima carte de marti e “a patra ipoteza” a lui liviu tofan, “ancheta despre o uluitoare afacere de spionaj” striga coperta, ancheta e, uluirea nu prea, cartea e ca o savarina de pe vremea lu ceasca, multa paine si un varf  de frisca. saracie. cred ca rupeti cu ea la pensionari, fosti securisti si ziaristi cu halena de la cele 25 de beri baute seara de seara la muzeul taranului roman.

cuvantul inainte e gros, inceputul greoi, subiectul mestecat de multi altii: in ianuarie 82, ceausescu da ordin sa fie ucisi paul goma si virgil tanase si trimite un domn cu barba, chefliu si invartitor, tovarasu haiducu, sa le faca felul, haiducu insa tradeaza serviciile si da totul pe goarna la francezi, astia il cred pe cuvant suspect de repede si pun la cale o diversiune sa-l prosteasca pe cizmar: un agent dst rastoarna paharul in care haiducu pusese otrava care urma sa-l mierleasca pe goma si, la cateva zile, o masina a dst-ului il rapeste pe virgil tanase si-l duce intr-o ascunzatoare pentru cateva luni cit haiducu se intoarce in romania, il convinge pe ceausescu ca si-a facut treaba si isi scoate fratele din tara.

in tot circul asta e implicat si francois mitterand, noul presedinte al frantei, care isi anuleaza vizita oficiala in romania, de ce? de ce? se intreaba toata lumea intreaga la minte, pentru 2 parliti de scriitori romani sa-i dai teapa lu piticu? itele se incurca, datele ajung la presa care la sfarsitul lui august 82 publica adevarul: virgil tanase nu e mort ci a fost diversiunea serviciilor secrete franceze, stupoare, dar lovitura asta de presa opreste defectarea lui plesita-pe atunci seful securitatii care, ingrozit ca tradarea lui haiducu va indrepta furtuna de rahat inspre el, isi daduse acordul sa se refugieze sub pulpana paltonasului francez.

ok, deci plesita era obiectivul, nu doamnelor si domnilor, d-aia au zburat o suta si ceva de pagini ca sa ajungem la a patra ipoteza care este alta, ca nea haiducu fusese infiltrat ca sa-l mulineze pe domnul hernu care, in administratia lui mitterand, era foarte influent si ocupa pozitia de minsitru al apararii, domnu hernu asta avand insa o cocoasa de gunoi in carca: agent platit de kgb, caraman ii facuse dosar pe care l-a predat in 92 autoritatilor franceze, cadouas de pretenie de la romani pentru fratii lor mai mari care i-au invatat cu revolutia.

si pentru ca, inapoi in 82, ceausescu avea dosarul lui musiu hernu, stia deci ca e omu rusilor, l-a santajat pe miterrand cu el si d-aia cind buba afacerii “tanase” s-a spart si dst-ul a fost dat in vileag ca a organizat diversiunea, presedintele frantei nu a putut sa sufle o vorba oficial, sa condamne regimul asasin de la bucuresti, pentru ca cizmaru le batuse un cui in talpa. fin.

sincer, o carte care m-a dezamagit, mult blabla, mult tralalala, i-as da un 6 si asta numai pentru ultimul capitol, cel scris de virgil tanase insusi in anul 2009. iaca si un citat din dumnealui, cu ghilimele d-alea de nu stie ponta ce sunt: “minciuna si calomnia sunt simptomele unei boli a cugetului, or, scriitorul nu vindeca individual, el e mai degraba un angrosist care pune la dispozitia celorlalti leacuri pe care fiecare si le administreaza singur”.

Design a site like this with WordPress.com
Get started