Archive

tara lui ba pe-a ma-tii

Nu ninge.
Prin geamurile murdare văd Tâmpa mirosind a pământ ud.
Acum 30 de ani ascultam colindele cântate de Florin Piersic, Mirabela Dauer și Cornel Constantiniu în studioul 4 sau 5 sau 6. Florin Piersic adusese o inimă mică, de plastic, vorbea despre iubire și speranță și Crăciun și Mirabela lăcrima.
Seara am văzut procesul tiranului și cei doi morți ciuruiți. John Simpson, corespondentul BBC, a povestit acum o săptămână la un eveniment organizat de ambasadă că legenda spune că a fost nevoie de câte 10 oameni ca să ridice fiecare trup de Ceaușesc, atât de multe gloanțe aveau în ei.
Am acum la Muzeul Traiului în Comunism o casetă înregistrată de tatăl lui Popo, scrie pe cotor Tiranul Comunist. Mă uit din când în când la ea. Vocea avocatului apărării cade ca o burniță rea printr-un acoperiș spart.
Acum 30 de ani se mai trăgea la Brașov. Sporadic.
Se murea la Brașov. Tot sporadic.
Pentru libertatea de a asculta colindele lui Hrușcă. Pentru libertatea de a spune că a venit Moș Crăciun și nu Moș Gerilă.
Armata a tras în oameni dar armata este cea mai respectată instituție în România după biserică, și ea respectată, în pofida colaborării cu Securitatea și ticăloșiei lui Teoctist și a restului de turnători.
Acum doi ani am scris asta. Crăciun fericit.

 

Nicolicea e revolutionar cu merite deosebite în succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Eu, tu si verisorul Lucian îl plãtim câte 500 de euro pe lunã, cã, fãrã lupta lui Nicolicea de la Turnu Severin, nu ar fi fugit tiranul si sinistra lui sotie. Nicolicea e parlamentar, mai primeste niste mii de euro ca sã piloteze expert bolidul democratiei la al cãrui volan s-a suit imberb, putind a trãscãu, în decembrie 1989, când si-a riscat viata, libertatea si viitorul ca sã lupte cu numerosii teroristi baricadati in CJ al PCR din Turnu Severin. A fost modest Nicolicea, nu s-a bãgat în fatzã, de fapt nu a fost vãzut de nimeni în miezul luptelor. Cât spirit de sacrificiu, cum i-a lãsat el pe turnu severineni sã ia crema mediaticã, el multumindu-se doar cu cei 500 de euro pe lunã, o nimica toatã fatzã de gestul sãu brav, de a îl înfrunta pe Ceausescu în vizuina lui cea mai bine pãzitã, faimosul Turnu Severin, unde pãrea sã nu se întâmple nimic dar, de fapt, chiar nu se întâmpla nimic. Da.

Nicolicea, Maior, valutistii care au sucit mâini de primari, au asediat institutii, au amenintat ministrii, au bãut si au borât pe Constitutie, acum îsi continuã activitatea revolutionarã terfelind codul penal si legile justitiei.

Avem si noi Opricina noastrã inventatã sub acest Ivan cel Groaznic care ne conduce. Nea Ivan nefiind Dragnea si nici Nãstase si nici mãcar Iliescu, ci PSD în totalitatea lui, leviatanul care ne sufocã. Si o sã crape numai si numai odatã cu noi.

Acum 25 de ani făceam bradul. De fapt nu îl făceam încă, ne-am apucat de el, eu și maică-mea, pe la 6 seara. Televizorul Sirius urla, deschis pe Televiziunea Liberă și Independentă. Era un filmuleț despre casa Ceaușeștilor. Maică-mea a scos capul pe ușa apartamentului și a trimis un ”Veniți” ascuțit pe tunelul scării. Tropăituri și gâfâituri și, în sufrageria noastră unde făceam bradul, s-au vărsat 30 de oameni. Brigada de vecini care păzea blocul de teroriști. Taică-miu cu toporul de șnițele, Hitler, cel de la 7, cu o rangă, Păcală și Năstase cu cuțite. ”Lăsați, nu vă mai descălțați” a spus maică-mea, făcând astfel singurul compromis în privința curățeniei din istorie. Dacă nici de Revoluție, atunci când?

La televizor, banda care ocupase casa lui Ceaușescu arăta spre camera video diferite obiecte: iote ai dracului, aveau robinete de aur la baie.

Huoooo!!! au strigat în sufrageria sufocată de șube și arme albe, apărătorii blocului.

La televizor, banda care ocupase casa lui Ceaușescu a găsit strachina din care beau apă Corbu și Șarona, câinii dictatorului. E din aur și asta, au stabilit revoluționarii cântărind vasul din ochi. Nenorociții, netrebnicii dădeau de mâncare și apă la câini din strachini de aur și poporul moare de foame.

Huooooo!!!! Moarte criminalilor!! Ea e de vină, o curvă nenorocită!! Ceaușescu anul nou, îl va face în cavou!!

Micul grup de vecini și-a suflecat vocile și a purces la intonat, greoi, ritmat, poezeta cu anul nou și cavou, punând-o de-un miting ad-hoc la noi în sufragerie. Încălțați, înșubați, încăciulați.

Maică-mea i-a servit la finalul scandării cu prăjituri.

S-a terminat filmul, au plecat la post, să păzească blocul. Peste oraș zburau trasoare roșii, ca o invazie de extratereștrii minioni, pitiți în capsulele încinse la contactul cu atmosfera. Extratereștrii fideli lui Ceaușescu, desigur, care veneau să-l apere pe nemernic și pe sinistra lui soție.

A fost ultima oară când am făcut bradul. Acum 25 de ani. Și nici atunci nu l-am făcut bine. Mereu cu ochii în televizor, să văd și eu ce nu avea Ceaușescu de aur în casa lui cea mare, atentă la horcăiala agonică a epocii de aur, nu am reușit să potrivesc globurile cum trebuie și nici să înfășor elegant beteala moștenită de taică-miu de la maică-sa, dintr-o altă viață în care, de Crăciun, se făcea gâscă umplută cu portocale.

După 25 de ani, mă bătea gândul să fac acum bradul. Dar mi-a trimis frate-miu articolul ăsta și îmi vine să iau un topor de șnițele în mână și să intru încălțată în sufrageria lui Iliescu, să văd dacă are și el robinete de aur la care se spală pe mâini doamna Nina.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scenariul-fuga-lui-ceausescu-e-fals-z

Ai mei au făcut bradul. Adică l-au împodobit. Bradul nu e adevărat. Este un pin cu ace de plastic. Radioul urlă în bucătărie, sunt surzi. Se aude de la parter cum cer răstit să știe unde mama dracului sunt scobitorile sau făina, șosetele sau portofelul.
Ceaușescu e mort de 30 de ani. Aproape. Cine ar fi zis că moartea lui va schimba atât de puțin în conversațiile noastre. Invidie, furie, mândrie, dezamăgiri și, mai cu seamă, umplerea mațului. La 18 metri de bloc trece trenul. E un marfar. Sunt din ce în ce mai puține marfare, și trenurile de călători s-au împuținat, Ceaușescu a tras cu el în mormânt CFR-ul și flota, industria chimică și petrochimică, bradul-pin din sufrageria alor mei e făcut în China, din plastic chinezesc și sfeșnicul e chinezesc și vaza de pe masă e chinezească din timpul dinastiei Sun Tem Praf.
Marfarul trece scurt, proiectând lumini pe tavanul camerei care miroase a pește. Crap. De Deltă, așa zice maică-mea, dar eu cred că e din Delta unei crescătorii artificiale din Sichuan. Pe vremea lui Piticu trenurile aveau câte 80 de vagoane. Gâfâiau pe șine, artritice, tâdâm-tâdâm-tâdâm-tâdâm. Sinucigași se aruncau sub roțile lor, erau târâți și rupți, copiii au jucat fotbal cu părul unuia dintre morții scalpați de tren, săptămâni de zile am găsit bucăți din el la marginea căii ferate.
Se vorbește despre porc și despre prețul la apartamente, despre femeia care s-a măritat cu propriul covor și despre salata boeuf cu pui. Despre vecinii care nu plătesc cu anii factura la apă se vorbește și despre vecinul profesor care întreabă un om care duce gunoiul la ghenă la ce apartament din bloc e venit în vizită.
De ce vă interesează?
Pentru că vecinul profesor nu se simte în siguranță dacă omul care duce gunoiul nu este proprietar al unui apartament în clădire. Vecinul profesor amenință că va chema Poliția dacă omul cu gunoiul nu dezvăluie la ce apartament din clădire a tras.
Pe vremea lui Piticu marfarele erau lungi și oamenii lași dar prietenoși. Pe vremea lui Piticu se spuneau bancuri cu Leana în iad și cu românul câștiga mereu în absurditate competițiile cu americanul și rusul.
Pe vremea lui Piticu, un om nou în bloc însemna vești și povești și poate un prieten pe care ți l-ai fi făcut pe viață.
L-am văzut pe Piticu într-un documentar, înregistra un comunicat pentru țară, s-a bâlbâit, și-a dat ochii peste cap și a zis, cred, opriți, ce mama dracului?
Opriți, ce mama dracului s-a întâmplat cu ultimii 30 de ani?
Nu mi-e dor de Piticu dar mi-e dor de oamenii de pe vremea lui Piticu și de trenurile și crapul de pe vremea lui Piticu și de tinerețea alor mei, de auzul lor, de mirosul de brad de atunci și de zăpada pe care mureau porcii tăiați în spatele blocului.
Lumea pare mai plină dar e doar aglomerată cu nimicuri din plastic care te țin captiv în întrebări-colivii: la cine stă omul cu gunoiul, câți bani face doamna de la doi, cum să faci să-ți iei o mașină ca a celor din scara B, să mă mărit cu G sau cu covorul?
Opriți, ce mama dracului s-a întâmplat?
Am îmbătrânit și am devenit inadecvați.
Sau poate doar înfricoșați peste măsură.
Un tren de călători fluieră afară amintindu-mi de gluma pe care am văzut-o săptămâna trecută: cu cât sunt mai mulți sinucigași, cu atât sunt mai puțini sinucigași.
Tadam tadam, tadam, tadam.

A3-zice indicatorul și mașina se repede înainte cu veselia drumețului rătăcit care a zărit pâlpâirea lumânărilor din casa pădurarului. Camioane horcăie în dreapta eliberate și ele din șoșonul greoi al DNului, parcă sunt mai sprintene în fuga lor cu spatele chiar și câmpuri înghețate din drea…
S-a terminat A3. La 18 kilometri de unde a început, A3 s-a terminat într-un nod plin de betoniere, munți de pietriș și oameni în veste verde fluorescent, toți fumează și fumul cald e înghițit de aburul răsuflărilor, deasupra muncitorilor e un nor dar oare de ce le-am spus muncitori, ei nu sunt decât niște oameni îmbrăcați la fel care trag din țigară și crează cumulonimbuși din condens.
Și în acest condens se terminăm autostrada ca într-un semn de întrebare, dacă am fi avut nevoie de autostrăzi Dumnezeu le-ar fi creat în a șaptea zi și în a opta s-ar fi odihnit la o țigară. Dacă am fi avut nevoie de spitale și poduri și căi ferate, pe toate le-ar fi făcut Dumnezeu cum se cade, cu studii de fezabilitate comandate încă din ziua a 5 a la Sfântul Duh, că se știe că îi place să facă treaba pe îndelete.
Și le-am fi avut pe toate și nu ne-ar mai fi rămas nimic altceva de făcut decât să înălțăm mulțumiri Domnului și, din când în când, să mai sacrificăm câte o fecioară obraznică în cinstea lui.
Dar noi nu și nu, cu Nietzsche și restul trupei care au declarat că Dumnezeu e mort și au purces la făcut spitale și canalizări, vaccine și autostrăzi. Nu la noi, că noi suntem oameni credincioși. Noi știm că doar lenea ne va mântui.
Atunci când intru într-un tunel în Austria, unul de jde kilometri, luminat ca ochii unui copil care a primit de la Moș skiuri, mă gândesc că e o gaură de vierme și atunci când mașina va ieși, în sfârșit, de sub pământ, o poartă telară mă va arunca în 1987 în Steagu, în februarie 1987, în frig și frică și gri, în România lui Nicolae Ceaușescu.

Asta e frica mea.
Nu mai bine nu avem niciun tunel și nicio autostradă?
Oile sunt viermi pe coasta dealului. Ciobanii au și ei veste de fumători la autostradă. Poduri ridicate peste șosea leagă nimic cu nimic, ca viața mea căreia vreau să-i dau un sens legând în cronologii incongruente evenimente desperecheate.
Suntem în țara lui unde dai și unde crapă.
Nimic nu e consecutiv, suntem ca niște electroni demenți lovindu-ne cap în cap în capsule de sticlă.
Îl arestează pe Dragnea deci o să se poarte ciocatele.
A murit Mihai Constantinescu, se ieftinește gazul.
Pe câmpurile degerate e plin de căprioare. Nu am văzut niciodată atât de multe căprioare. Pasc liniștite, cu zecile, în pământurile șifonate de trecerea tractoarelor. Biserici noi cresc pe marginea șoselelor, printre pungi și munticei de cărămizi, Domnu a investit mult pe piața imobiliară.
Poate știe el că o să fie cerere, cum e la Londra biserica asta dezafectată și transformată în târg de Crăciun. A dat-o Domnul unor investitori arabi care acum fac bani de rup că vând săpunuri, cocktailuri de gin și sandvișuri cu curcan în Mayfair.
La noi, în Grădina Maicii Domnului, nu o să vină investitorii arabi că nouă nu ne plac necredincioșii.
La noi nu vin decât oameni cu frica lui Dumnezeu și fără frică de moarte, cei care depășesc nebunește în curbe ac de păr, cei care fumează 3 pachete pe zi fără frică de cancer, cei care beau 2 litri de vodcă fără frică de ciroză.
Indicatorul arată din nou A3. Autostrada a fost mereu cu noi, alergând pe sub pământ și acum a găsit un loc prin care să iasă la suprafață.
Mașina se repede pe asfalt și eu trag aer în piept, cine știe când și unde o să intrăm din nou dedesubt și cât de mult o să stăm îngropați sub turme de oi, căprioare și șantiere de biserici înghețate?

 

 

Șoferul e iranian, tânăr, zice ce faci? pentru că a cules niște limbă română în cei doi ani pe care i-a petrecut cu tatăl lui în București la începutul anilor 2000. Știe mulți români și polonezi și bulgari și pakistanezi, oamenii mici ai imperiului britanic care își ține fiii născuți în Albion din părinți caucazieni departe de pubele și catran, departe de rahat de câine și scutece pătate de urină de om bătrân.
O să fie alegeri pe 12 și o să iasă conservatorii pentru că oamenii vor afară din Europa care le-a trimis polonezi și bulgari și le-a umplut străzile de taxiurile conduse de români. Străzile sunt pline de gropi, mici gropile, gropițe ca cea a lui Gabriel Dorobanțu din barbă. Lumea ignoră gropițele dar dacă le iei cu viteză, haț, ți-ai distrus direcția.
Nu Brexitul e problema ci rasismul.
Brexitul e doar o gropiță în bărbia unui bărbat care urăște negrii și indienii și românii. Zice șoferul iranian că l-a oprit poliția pentru că a ocolit o gropiță și l-au întrebat dacă este beat și el a spus: nu domnule ofițer, am ocolit o groapă în caldarâm. Și ei au zis: de ce? Ce mare lucru se putea întâmpla? Și atunci le-a explicat că ei, polițiștii, conduc mașini date de stat, dacă se întâmplă ceva, dacă se rupe o roată, dacă se strică direcția, plătește statul, li se dă o altă mașină. Dacă lui însă i se întâmplă ceva pentru că a luat o groapă, cine plătește? Îi dă statul ceva?
Brexit este gropița în care statul își permite să intre pentru că statul, cel mai mare proprietar, are pielea groasă, nu simte pierderile pentru că nu el plătește pentru ele.
O piramidă tremurândă de birocrați înlănțuiți de interese comune este o structură atât de elastică încât absoarbe cutremurele, oricât de mari ar fi ele.
În librării, omul care a declanșat Brexitul, Cameron David, fost prim ministru, zâmbește de pe coperta volumului de memorii For the Record. A vândut 20.000 de exemplare în prima săptămână.
Gropițele lor sunt hăurile care se cască sub viețile noastre. Iar ei sunt condamnați să facă bani în timp ce noi suntem condamnați să plătim amenzi pentru că ne-am permis să încercăm să ocolim gropile.

 

Am scris textul de mai jos în februarie, transmisiune din Majorca, Spania.

E rotofei, clar est-european după asortarea culorii hainei cu cea a pantofilor.
Dar nu, I`m British, zice și trage din trabucul cu aromă de miere.
Deci, ce părere ai despre May și despre balamuc, deal-nodeal-referendum? Și el spune că nu e nimic grav, că vor ieși pe 29 cu sau fără acord dar totul va fi bine, poporul a vorbit. Dacă poporul a vorbit la fel de prost engleză ca omul meu, nu e prea excelent, poate nici nu a înțeles întrebarea.
Și totuși, ești cetățean britanic de naționalitate…, insist.
Bărbatul scoate, ușor stânjenit, naționalitatea pe care o ascunsese în pantof, călcase pe ea ca pe-o pietricică, îl deranja la mers, dar măcar lumea credea că este șchiop nu că este bulgar. Căci da, a fost într-o altă viață bulgar dar acum este britanic și a votat, alături de toți prietenii lui, pentru Brexit pentru că nu se poate să plătești miliarde la birocrații de la Bruxelles, banii lui și ai mei să nu se ducă în autostrăzi și nici în NHS, știu eu oare că el făcea acum 20 de ani cu mașina pe M-25 40 de minute până la muncă și acum face 1 oră și 20? Știu eu că nu e personal în spitale și aștepți cu lunile ca să fii tratat pentru că banii se duc la Bruxelles? Știu eu că e plin de polonezi și români și ucrainieni care nu au nicio șansă la ei în țară, nu au nicio calificare și vin și se angajează pe juma de preț?
Dacă ar fi existat un Brexit acum 20 de ani când a ajuns el în Londra, nu am fi avut conversația asta, îi spun și el ripostează că el era medic, el era cel mai bun în domeniul lui, era calificat și oricum nici nu vroia să rămână în Londra, vroia în Canada și avea chiar și 88 de puncte dar a trebuit să renunțe pentru că s-a schimbat legea și el, ca european, trebuia să meargă cu actele la biroul din București, că acolo se mutase locul de depunere al actelor pentru europeni. .
I did not want to go in to the desert. Sorry about that.
Așa zice, trage din trabuc și apoi se simte prost că mi-a jignit capitala și mă asigură că va urma un Roexit și un Frexit și un Germaxit și se va duce dracului turnul lui Sauron-birocratul și țările își vor recăpăta independența și voia bună și Corbyn va arde, alături de Jivkov și Ceaușescu în iadul comuniștilor și noi ne vom încălzi mânuțele la foc.
Și eu îl întreb ce se mai întâmplă în Bulgaria și el spune că habar nu are, când a tras ușa după el, a aruncat și o grenadă prin horn, trecutul lui nu e nici măcar o umbră lipită de radiații pe treptele unei biblioteci. Nu vrea să știe nimic pentru că trecutul și Bulgaria l-ar trage înapoi, nici copiii lui nu vor să știe nimic despre țara în care s-au născut, nu știu nici măcar limba. Spune asta ca un Edmont Dantes care a săpat 7 ani cu lingurița peretele lingvistic care îl ținea captiv. Îl ține captiv în consoane moi, în î-uri leneșe, e și puțin abțiguit acum și îmi spune că nu mai este medic, nu făcea bani ca medic că NHS nu plătea bine și atunci, așa cum a renunțat la limbă și țară a renunțat și la meserie și a devenit restaurator. Și îmi arată o casă pe care a făcut-o singur, un ditamai conacul cu grinzile lustruite, cu feronerie, uși și tocuri de geamuri vopsite, medicul transformat în zugrav și tâmplar, fierar, lăcătuș și zidar care acum face bani frumoși-îmi zice, din restaurat case și lucrează singur, nu a avut decât 2 asistenți români când a avut o clădire de birouri undeva lângă Cockfosters. Băieți buni, spune și trage din trabuc și împrăștie un fum al păcii, băieți buni dar să se ducă în țara lor căci uite, voi nu aveți forță de muncă, noi avem prea mulți d-ăștia de nu ai încredere în ei să bată un cui.
Dar las că vine Brexitul și se termină tot și o luăm de la capăt în această grădină a paradisului unde bufnițele nu sunt ceea ce par și bulgarii emigranți luptă să oprească sosirea altor bulgari emigranți care să le lungească orice călătorie pe autostrada M-25 cu 2 minute. Și apoi, mulțumit, înainte să-mi spună că-l cheamă Victor Petrov, îmi zice că este foarte fericit că m-a întâlnit pentru că 2 săptămâni a venit seară de seară aici, la Casona din Soller, și a stat singur, o vorbă nu a scos cu nimeni două săptămâni pentru că nimeni nu vorbește engleză.
Nimeni nu vorbește engleză.
Nici bulgărește.
Oamenii intră cu zecile în biserică, tot orășelul s-a strâns la slujba de înmormântare a patroanei barului Nadal, a făcut infarct vineri, 56 de ani, îmi șoptește chelnerița, a supraviețuit la 2 cancere și apoi a căzut pur și simplu. Nah, asta e viața, concluzioneză și mă bate milos pe umăr.
1000 de oameni își fac cruce când popa spune: el senior, al mieu păstor, exact așa zice preotul și eu mă gândesc că ce bine că dacii nu au făcut un Dacexit din imperiul roman și uite cum înțeleg maiorcheză și stau acolo în biserica imensă, înghițită de sentimentul că lui Victor i s-au închis atâtea uși în nas încât a hotărât să le vopsească.
Le face albastre, ca pe niște ferestre, pe care ar putea să le spargă cu karata dacă ar vrea. Dar nu vrea, pentru că e britanic și britanicii sunt niște domni calmi care carry on.
Nu ca bulgarii.

Sunt iar la Cluj. Domnu cu Uberu zice că e bine, copilul unui amic câștigă 4000 de euro pe lună, cât o luat tac-su daru de nuntă, lucrează cu internetu, face o grămadă de bani, normal că poate să meargă la bancă și să ia credit și să dea pe un apartament cu 2 camere mai mult decât face unul cu 3 în buricul Bucureștiului, sunt bani la Cluj mai ceva ca pesediști confuzi după 24 noiembrie, mută-te, o fi scump dar ai luminițe, castane coapte, apă caldă, căldură și studenți francezi cu care șoferul de Uber își testează cunoștințele-les souris son sous la table, ma poule dans ta cour-înainte să meargă seara la soție undeva în Florești.
Torenții credinței au târât în mijlocul orașului carcasa enormă a unei catedrale. Zace-ntr-o rână, vânătă, cu coastele rupte, clujenii s-au rugat să vină banii, au venit, acum clujenii nu se mai roagă să vină banii ci să fie sănătoși și au schimbat altarul, la biserica asta pornită pe vremea lui Funar te rugai să moară ungurii și să iei banii de la Caritas. Ungurii nu au murit și banii de la Caritas s-au isprăvit și catedrala nu își mai are niciun rost, mai bine ar transforma-o în spălătorie auto sau depozit de lemne.
Stoica, patronul Caritas, a fost dat afară din garsoniera lui din Brașov cu datorii de 30.000 de lei la întreținere. A rulat 4 miliarde de dolari prin Caritas între 92 și 94 și pentru fraudă a făcut un an jumate de pușcărie. Unde au plecat banii circulați de el? Cine sunt politicienii, milițienii și securiștii care au umflat mațul cu milioane de dolari atunci? S-a făcut oare o investigație zdravănă despre destinația banilor de la Caritas, unde s-au dus, pe cine au uns, pe cine au umflat de opt ori și pe cine de optsuteoptzecișiopt?
Poporul care și-a pierdut banii a crăpat sau a emigrat sau îi recuperează acum prin copiii care lucrează în ai-ti pe patru mii. Și totul e minunat și neîntâmplat, ne uităm cu toții în pixul celor doi agenți din Men in Black și uităm totul căci vindecarea vine doar prin uitare.
Amin.
Asta am scris în martie 1, anul acesta.

Fifti-fifti o fost înaintea lui Boc, o fost și la pușcărie dar o ieșit. Îi ziceau fifti-fifti că cierea juma din profitu oricărui investitor sau cie Mniezău era ăla de voia să facă la Cluj vreo afaciere. Ăla o fost rău, nu mai rău ca Funar care ne-a dat 15-20 de ani înapoi, Fifti-Fifti nu o fost așea rău că a stat puțin. Și mai sunt nebuni d-ăștia prin Florești, unde stau eu, coloșea e unu penelist. Nu știe decât să fure și să mintă dar lumea îl votează și nu pare să vadă cât de rău am ajuns.
Taximetristul tace o leacă, pierdut în gânduri, apoi spune: nu știu cum, cu cât sunt mai proști și mai răi, cu atât ajung mai sus.
Îi spun că sunt ca mătasea broaștei, ăștia plutesc deasupra, îți iau ochii, dedesubt sunt știucile ălea adevărate, stăpânii bălții.
Aprobă.
Apăi normal că pe ăștia îi scot în față, că sunt manipulabili. Că noi avem aici și oameni capabili, uite cum îi Rus de la PSD sau Dâncu, adică sunt de la pesedeu dar sunt oameni în putere, dăștepți. Dar Boc e cel mai bun, că el o făcut Cluju ăsta să fie fruncie.

Taximetristul de noapte crede că Boc fură.
De fapt, e sigur că Boc fură.
A văzut că intră foarte mulți bani în Cluj. Sunt sute de companii de IT și hotelurile sunt mereu pline de chinezi și de arabi și indieni, nu mai vorbim de italieni și francezi și ruși. E un oraș internațional unde umblă banii. Știi cât costă o casă?
Nu.
Păi un văr d-al meu și-o luat, nici măcar în centru, un apartament de 70 de metri pătrați, îi adevărat că-ntr-un bloc vechi, cu grădină și acces la pod. A dat 143.000 de ieuro. Sunt bani duamnă în Cluj și uite cum sunt drumurile, uite ce aglomerație îi, uite cât s-au căznit să gate un pod. E clar că Boc fură, că la toți banii ăștia mulți ar trebui să avem șosele mai acătări, să avem metrou, să avem di tăte.

Taximetristul de București a făcut armata la unitate de miliție la Timișoara. Îi place Ardealul. Crede că Ardealul e superior Munteniei deși el e get-beget bucureștean. A fost ultima oară în 2008 în Cluj. Spune că trebuia să ia un troleibus de undeva și toată lumea stătea la coadă, ordonată, exact în dreptul indicatorului care arăta locul unde urma să oprească mașina și el când vedea cozi își aducea aminte de cele la carne de pe vremea lui Nătărău-vă spun dacă avem timp de ce îi spuneam Nătărău lui Ceaușescu-așa că atunci când a venit troleibusu s-a fofilat și a urcat pe una dintre ușile unde nu era nici dracu, i-a lăsat pe clujeni să respecte rândul și apoi, vă spun doamnă, tare rușine mi-a fost, o bătrânică a venit la mine și mi-a zis: se vede treaba că sunteți bucureștean.
Descurcăreții.
Taie curba.
Ia-i fața.
Fă-l la lanț.
Dar uite că ei au parcări și nu au șomaj, merge bine orașu, sunt firme grămadă și salarii mari, spune plin de admirație taximetristul-milițian.
E abătut.
Crede că noi ăștia, descurcăreții, suntem loviți de ghinion.
Îi spun că nici vorbă.
Noi suntem individualiști.  Nouă nu ne pasă decât de fundul nostru. Și d-aia noi alegem prost, pentru că nu suntem obișnuiți să ne gândim la ăla de lângă noi. Nu înțelegem proiecte, concepte, suntem victimele propriei noastre superficialități.
Ne descurcăm din încurcătura în care ne băgăm singuri atunci când votăm oameni care par la fel de descurcăreți ca noi. Uite Oprescu. Uite Băsescu. Uite Firea.
Niște șmecheri.
Cum s-au învârtit ei.
Unul nu ar fi stat la rând la troleibus dacă puteau să urce pe ușa la care nu aștepta nimeni.
Haos.

Și acum, cu cine să votăm doamnă?, întreabă taximetristul din București care nu apucă să îmi mai spună povestea Nătărăului. Eu zic cu Tăriceanu că-i baiat arătos, nu ne face de rușine în Europa, adaugă și privește iute în retrovizoare.
Tăriceanu a fentat sute de oameni ca să-și ia carnetu de șofer, vă amintiți?
Da, își amintește. Îmi dă restul și întreabă: dumneavoastră în locul lui, la funcția lui, nu făceați la fel?
Nu.
Nu mă crede.
Dar nah, se știe că brașovenii sunt mincinoși. L-au vândut pe Vlad Țepeș turcilor. Și bietul Țepeș, ce rușine, nu a fost capabil să se descurce și să iasă cu viață din această poveste.
The end.

Am ascultat în mașină, încălecate, cele două conferințe de presă ale celor doi candidați și a trebuit să-mi reamintesc cât de tare îi urăsc pe Dragnea, Vâlcov și Grindeanu, Iordache, Mitralieră, Olguța și Firea, ca să mă simt bine, cât de cât, cu alegerea de a merge duminică la vot. Ce blestem a căzut peste poporul ăsta să ajungă să aleagă între un trilobit mulțumit și o euglenă oxigenată, cum nu ne putem noi smulge din supa primordială în care ne-a aruncat papa Iliescu cel fără de condamnare și prihană?
Internetul a reținut că Dăncilă nu știe aria cercului dar întrebarea este la ce i-ar folosi să știe formula dacă noi trăim singuri între patru pereți, știți cum se calculează aria pușcăriei România?
Am ascultat conferințele de presă alături de un om care îl detestă pe Iohannis. La finalul acestora mi-a mărturisit că nu și-a schimbat părerea și că ar vota-o pe Dăncilă doar ca haosul să fie total. Pentru că asta merităm.
Apoi a ascultat puțin ce-a zis Viorica despre diaspora și despre pensii și despre politica externă și a zis că totuși nu poate să meargă la vot, mai dă-i în pizda mă-sii pe toți, oricum ăla de e în spatele lui Iohannis e și în spatele Viorichii, doar amândoi au fost în USL, ce vremuri simple, în care dușmanul era Băsescu, chiorul-chel-bețiv-curvar, toate cele rele în curul babei mele.
Și eu m-am gândit iar dacă să mă duc la vot pentru președintele constructor care nu e jucător, nici spectator, nici mediator, nici euvamfăcuteuvăomor.
Și mi-am dorit pentru prima dată să-l fi avut pe Vadim președinte în 2000, să ne fi luat dracu și să fi învățat lecția. Acum eram departe.
Asta am scris acum un an.

Dumnezeu a luat o coastă și-a făcut o proastă.
La început mi-a fost milă de Viorica Dăncilă. Săraca, e proastă. Nu poți să fii rău cu un prost. Poate săraca o fi și știind că este proastă, mi-am zis. Poate săraca ar vrea să nu se mai joace de-a primul ministru. Poate săraca se roagă, ca o fetiță pe care golanii au cățărat-o pe un leagăn căruia îi fac vânt din ce în ce mai tare, zboară fustele Viorichii și ea se roagă cu glas ascuțit, plin de lacrimi: vreau să mă dau jos, vă rog, dați-mă jos!!! Dar golanii râd și nu o lasă să coboare.
Mi-am imaginat familia ei ținută ostatică într-un beci, ciopărțită de sechestratorii care i-au trimis primului ministru câte o ureche din soț și un deget din fiu, nu glumim fătuco. Fă ca noi sau îi topim cu acid într-o cadă de fontă.
Ascultând-o azi în intervenția din Parlamentul European mi-a fost milă de mine.
Nu copilul și soțul lui Dăncilă sunt ținuți captivi de Ndragheta-PSD în pivniță.
Ci adevărul nostru, viețile noastre, cărnurile noastre, ale celor care de doi ani de zile am fost săltați de pe stradă, răpiți de banda din Videle.
Dăncilă nu are nicio problemă să spună în fața parlamentului european că legile justiției îi fac pe magistrați mai liberi, în condițiile în care asociațiile judecătorilor au ieșit pe treptele tribunalelor în toată țara, protestând împotriva modificărilor operate de trupa Iordache-Toader.
Dăncilă nu are nicio problemă să vorbească în fața parlamentului european despre Parchete ca instrumente ale opresiunii, în condițiile în care acestora li s-au tăiat monstruos fondurile și astfel, au fost trase pe dreapta, în timp ce crimele cu violență s-au dublat după marea eliberare din pârnăi dictată de Tudorel Toader.
Dăncilă nu are nicio problemă să spună în fața parlamentului european că Jandarmeria a acționat legal pe 10 august, în condițiile în care există peste 800 de plângeri ale demonstranților împotriva jandarmilor și instanțele, cele pe viitor eliberate de modificarea legilor justiției, ar trebui să fie lăsate să stabilească dacă, într-adevăr, Jandarmeria a acționat corect.
Dăncilă nu are nicio problemă să citească de pe foaie ce a scris un strateg PSD. Dăncilă e proastă. Asta nu ar fi o problemă dacă ar vinde la aprozar în Videle și ar da greșit restul. E fată bună, e proastă dar e fată bună, nu o dau afară, ea nu e genul care fură.
Dar, de fapt, Dăncilă nu e atât de proastă cât este rea.
Mândră.
Vanitoasă.
Țâfnoasă.
Țață.
Slugă obedientă a boernașului de Teleorman.
Cumva îmi aduce aminte de Leana lu nea Nicu. Femeile o urau mai tare ca bărbații. Iar bărbații spuneau că ea l-a distrus pe Ceaușescu. El era om bun, calfă de cizmar, plecat de jos, iubea animalele, făcea sport. Ea? O parvenită, curvă parvenită care l-a otrăvit: omoară-i Nicule pe nemernicii ăștia, că altfel o să te omoare ei pe tine.
Poporu e misogin.
Poporu știe că Eva a luat mărul și a mușcat din el.
Poporul știe că știe că e gol pentru că Eva a luat mărul și a mușcat din el.
Poporul urăște merele și femeile.
Șerpii sunt buni pentru că sunt îmbârligători. Femeile sunt proaste și curioase.
Femeile l-au distrus pe Carol al II lea, pe Ceaușescu, pe Băsescu. Acum pe Dragnea.
Femeile o să distrugă PSD-ul.
Bărbații știu când să se oprească.
Femeile nu.
Viorica Dăncilă e Leana lui Pistol.
Leana nu e moartă, Leana se transformă.
Poporul misogin nu o să iasă cu sapa împotriva bărbaților.
Dar bărbații s-au împuținat. Unde te uiți acum dai de Găbițe, Olguțe, Viorici, Rovane. Prea mult estrogen, colagen, fond de ten prin birourile Puterii.
Uite, sub Iliescu nu au fost femei la putere și ce bine a fost.
Uite, sub Constantinescu nu au fost femei la putere și ce scurt a fost.
Uite, sub Băsescu au venit femei la putere și ce rău a fost. Udrea, Macovei, Kovesi. Au pus prea mult ulei și au tăiat maioneza succesului național.
Dăncilă termină spiciul. Se aud aplauze. Dacă ciulești urechile, de dedesubt se aude hââârșt, hâââârșt. E zgomotul lamei șuriului ascuțit la tocilărie.
Poporul vrea sânge. Și primele capete care vor cădea sunt cele de pe găturile care se ițesc din taiorașe.

Dumnezeu a luat o coastă și a făcut o proastă.
Dăncilă se îndreaptă spre eșafod lingând o înghețată de vanilie în timp ce Tudorel îi șoptește că se spune ieșiafod căci a fost inventat la Ieși. Ea îl crede și spune senină: make a photo?

Pe 10 august 1519 s-a semnat un tratat între țările Moldovei și Poloniei. Articolul 6, scris pe un panou din Cetatea Sucevei cea reabilitată cu bani europeni și niscaiva fonduri d-ale noastre, zice așa: Pentru cazuri de furt s-a stabilit ca cel acuzat să aibă dreptul de a se curăța prin jurământ în patru rânduri, după 4 jurăminte nu se va mai admite la jurământ, ci va fi spânzurat ca hoț dovedit, luându-și plata pentru faptă.

E frig în cetatea Sucevei, 3 copii se aleargă pe scări. Au nasurile roșii și răsuflarea ridică ghemuri de ceață în fața gurilor deschise. E mică cetatea Sucevei și totuși a înghițit aproape 50 de milioane de euro.
Banii s-au dus la General Construct Suceava alături de firmele Loial și Restaco pluuuuuus  Grupul Corint Alba Iulia, nimeni alții decât băieții care au făcut jde milioane de euro din restaurarea cetății Alba Carolina, doar un wc public construit aici de firma domnului Sabău costând 350.000 euro, mai multe povești despre Corint găsiți aici.
Daria mă cheamă, entuziasmul trimițând cuvintele în aer ca pe un stol de grauri ridicați de-o adiere de vânt: uite, sunt și holograme!
Daria e karatistă campioană, născută la Londra, are 10 ani, 8 de când părinții ei s-au întors în România. Îi plac hologramele cu oșteni, cu viteji-cum zice textul cățărat pe tăblița neagră, cine stă să citească textul când poți să caști gura la hologr…
Dar ăstea nu sunt holograme ci niște proiectoare care lipesc de perete siluetele unor cetățeni care poartă următorul dialog:
-Vrei să-ți arăt vistieria?
-Da.
-Bine, hai.
Cine or fi scenariștii?, mă întreb. Cine a scris textele, cine a filmat scenele, cine sunt actorii, cine le-a făcut costumele? Probabil au fost angajați de Grupul Corint, dacă nici ei nu se pricep, nu știu cine pe lume se poate pricepe să recreeze veridic atmosfera secolului XV.
Vitejii dispar, Daria nu mai are răbdare. Vrea să se pozeze la ieșire, e un ecran cu augmented reality, poți să alegi ce costum vrei, de hatman, de domniță, apeși pe buton și computeru te pozează cu desenul turtit peste corp, e 3 lei fotografia, o nimica toată.
De la casa de bilete poți să-ți cumperi și suveniruri. Castele din hârtie sau soldăței din plumb. Două vitrine goale flanchează un drapel pe al cărui soclu scrie că a fost oferit muzeului de chiar președintele Iohannis. Mă întorc la vitrinele goale, poate pline cu soldăței invizibili sau cu aurul invizibil din vistieria invizibilă spre care cele două holograme care nu erau holograme au plecat voioase.
46,9 milioane de euro a costat restaurarea cetății.
Cam cât ar fi să faci un spital cu 230 de paturi. Sau stai, mai bine, am găsit o știre din 2010 când statul estima costul unei școli cu 8 săli de clasă la 360.000 euro, cu 10.000 de euro mai mult decât wc-ul construit la Alba Iulia de Grupul Corint.
Dar câte lucruri poți să înveți stând pe budă, de nșpe ori mai multe decât stând în bancă, hai să nu ne căcăm pe noi.
De pe zidul cetății se vede Suceava, cu mall-ul și se mai vede și giganticul ou încondeiat și se mai vede și că tratatul moldavo-polon nu a fost aplicat și hoții au sărit de 783 de dăți când au scăpat de spânzurătoare prin jurământ.
Cine să le țină socoteală?
În pizzeria Rami, trei băieți cu blugi strâmți, sacouri și fețe de hipsteri care bagă maricica și rad red bull-whisky cântă muzică populară, ceva cu Românie, Românie, milioane au plecat de la tine alungați de sărăcie.
O jelanie despre amărâții care ar vrea să se întoarcă dar e prea repede, nu au la ce și le e dor de casă, de țară, de mamă, de prieteni. Un copil de vreo 4 ani fuge de lângă masa alor lui, se proptește pe călcâie în fața scenei unde bocesc cei 3 metrosexuali suceveni, ridică mâinile în aer-și atunci văd că are apple watch la încheietura dreptei-și lasă să scape un iu-iu-iuuuuuuui la refren, un iu-iuuuu-iuuuui cum a auzit acasă la mămică-sa venită din Anglia de la muncă și de la bunică-sa venită din Sicilia de la sere.
Iu-iuuuuu-iuuuuuuuuui măăăăi, o voce de 4 ani oprește timpul și-l dă cu viteză înapoi pe 10 august 1519 când niște leși și niște moldovani au bătut palma să nu mai dea hoților decât 4 șanse să se spele prin vorbe.
Vrei să-ți arăt visteria?
Nu, mulțumesc, mi-e teamă că e plină de resemnare. Și din ea nu poți să-ți cumperi nimic. Nici măcar holograma unui trecut glorios.