S-a abrogat OUG13.
Cu OUG14.
Daaaaar…OUG14 e ca un test d-ăla din PIF-uri, cine descoperă cele 47 de greșeli strecurate intenționat față de o ordonanță funcțională.
Cu alte cuvinte, un licean cu pasiune pentru drept poate să găsească temeiuri legale ca OUG14 să cadă și astfel OUG13 să producă efectele dorite de gașca Dragnea.
Una dintre probleme este cea ridicată de băieții de la Alianța pentru Combaterea Abuzurilor. Ei spun că art. I. din OUG 13/2017 publicat în Monitorul Oficial dar neintrat în vigoare, putea fi abrogat doar printr-un act normativ care intră în vigoare odată cu intrarea în vigoare a art. I din OUG 13/2017. Adică pe data de 10 februarie, ora 00.00, căci, dacă intră în vigoare mai devreme, înseamnă că nu e un act normativ ulterior , iar dacă intră în vigoare mai târziu, înseamnă că OUG 13 va fi intrat deja în vigoare.
Știu, sună alambicat, am folosit vigoare de 6 ori. Dar jur că e simplu.

Ieri am văzut filmulețul ăsta, pus de GDS. https://www.youtube.com/watch?v=yz-oFZDDlgI. Imaginea e proastă, hipsterii o să geamă când o să vadă fonturile și o să se hlizească fetele care beau ceai când o să audă vocea de fontă a naratorului. Dar este un film important căci surprinde momentele și oamenii esențiali în geneza baronetului cu mustăți ferme, a cumințeniei pământului ascunsă în biroul Avocatului Poporului, a veșnicului ginerică de la conducerea Senatului. Filmul arată că nimic nu este la voia întâmplării, că grădina Maicii Domnului a fost semănată de un Prometheus sovieticus cu ani de zile înainte de sosirea revoluției. Scena din CC pune unul lângă altul cefe de generali, mâini tremurânde de strategi și talia fină a unui Iliescu iritat de încălcarea idealurilor socialiste, cu toții știu bine coregrafia, fiecare își face atent și precis numărul, nu improvizează ca neisprăviții ăia de la TVR care se făceau că lucrează.
Uitați-vă la film, are vreo juma de oră și, înainte să plecați la miting, gândiți-vă la oamenii care au fost în stradă în decembrie 1989, la oamenii care l-au aplaudat în ianuarie 1990 pe un Dumitru Mazilu care denunța deturnarea puterii, la oamenii care au fost spulberați în aprilie 1990 de trupele de la interne ale lui Chițac, apărat de paratruperul Gelu Voican în ședința CADA.
Gândiți-vă că întotdeauna, mereu, sunt cu un pas înaintea noastră pentru că ei primesc scriptul cu luni sau ani înaintea noastră. Gândiți-vă că suntem într-un Truman Show din care nu putem evada decât înfruntând valurile de 12 metri iscate de mașinăriile de partid, că trebuie să ajungem la zidul de carton care înconjoară platoul unde ei ne filmează dormind, muncind, crezând ca boii că suntem vii.
Priviți în jur, totul e fals. Televiziuni, ziare, guvern, parlament, partide.
Vreți politică, faceți-vă partid, au zis ei.
Trebuie să vă murdăriți, trebuie să învățați, trebuie să începeți de undeva.
Și noi i-am crezut, dar cât ai zice hemoroeasy, partidele au fost penetrate de oamenii lor. Cu bărbi ca ale noastre, cu ghete cu ținte ca ale noastre, cu fuste plisate ca ale noastre.  Dar oamenii lor. Căci lecția pe care trebuia să o învățăm este că nu putem părăsi scenariul scris de ei de luni sau poate chiar de ani.
Totul este fals. Și victoria e falsă.
Căci e o victorie pe care ei au pregătit-o și din care ei au de câștigat.
Și atunci ce e de făcut?
Să nu le dăm timp. Să punem mâna pe dramaturgul din umbră, să înțelegem ce urmăresc. Să hackerim sistemul, să obținem documentele partidelor.
Și să schimbăm scenariul. Nu cu noi securiști, nu cu servicii, că or fi ălea bune, nu ălea rele. Să ieșim din Matrix. Dar pentru asta ne trebuie un Neo.
Eu zic să-l căutăm. Și din piață să nu plecăm.

Vicente zice așa: țara voastră e futută. Nu va fi futută cândva în viitor și voi mai aveți o șansă acum să o salvați. Este și va rămâne așa, futută, încă cel puțin 40 de ani de acum dacă nu sunteți dispuși să faceți misionarism. Să vă duceți la țară, să umblați prin sate și să educați oamenii. Nu să faceți cum a făcut Castro, să îi alfabetizați și apoi să le dați cărțile voastre, ălea care vă servesc pe voi. Să trăiți cu ei, să mâncați și să dormiți cu ei și să le deschideți mințile. Să îi învățați să citească de toate, și Capitalul, și Așa grăit-a Zarathustra, și piesele lui Ibsen, și Biblia.
Voi credeți că Uniunii Europene îi pasă de voi? O doare în cur. Vă trimite bani ca să aibă politicienii voștri de unde să fure, să nu le vină alte idei să meargă la ruși. Nu vrea Uniunea să vă fie mai bine. Cine sunteți voi? Ce ați dat voi umanității?
Vicente se oprește și ia o gură de apă.
Sunteți naivi, sunteți proști. Sunteți leneși. Trebuie educație, sunteți…
Băsescu, Ponta, Udrea, Dragnea, fețele unui zar care pică mereu șase-șase, poartă-n casă. La ei. Ăia care s-au prins cu ce trebuie să boteze țuica pe care o dau alegătorului cu o zi înainte de vot. Ăia care știu că biserica ortodoxă este cel mai bun vehicul care îți duce mesajele fix până în stația din centrul istoric al sufletului țăranului. Chiar așa, ce face biserica? E ea în piață așa cum erau preoții la Maidanul ucrainian?
Ați văzut vreu părințel cu o pancardă pe care să scrie Punctul 8 de la Sinai: să nu furi? Biserica și-a scuipat în sân, a făcut pasul în spate și așteaptă să vază dacă e cap sau pajură. Ce îi pică ei de aici, dacă e împotriva guvernului, dacă se opune hoției, ticăloșiei, domniei criminalilor? Preafericiții sunt preafericiți și când noi suntem prea-triști, mult prea-triști. Totul va fi bineeee, mâinile în aer și cântă cu mine!!!
Unde sunt preoții bunei dispoziții? Unde sunt Brenciu, Bănică, Delia și Hi-Q? Unde sunt ăștia de iau bani de la partide să cânte pe la mitinguri electorale? Unde sunt vedetele care adună zeci de mii de fani la Sala Polivalentă? Unde e Leo de la Strehaia și Guță și unde sunt Măruță, Ina, Bitman, Smiley, Despot, Paraziții, BUG Mafia, Puya, Suie Paparude, unde sunt Andra, Loredana, Andreea Bălan?
Connect-R hibernează, CRBL butează? Marcel Pavel, Monica Anghel? Unde e Florin Piersic, mai are inimioara aia roșie, de plastic, pe care a adus-o în 23 decembrie în studioul 4 al TVR să o arate telespectatorilor?
Lăcomia ne va pierde. Nu pot să îmi risc contractul cu televiziunea x dacă ies în stradă. Nu pot să ratez purcoiul de bani pe care îi fac în campania electorală. Tac mâlc. Tac și o să treacă și lumea o să uite.
România e o țară pierdută pentru că în România idealul este reprezentat de viclenia hoțească a primarului și de tupeul consilierului local, de șiretenia lui Ponta și de țățismul blond al lui Udrea.
Vicente are dreptate. Într-o țară cu 75 de ani de cleptocrație mascată în comunism și apoi capitalism, hoția e normalitate și doar biserica are forța de a schimba lucrurile. Biserica ortodoxă sau biserica lui Tudor Chirilă.
Mai degrabă cred în ultimul.

Cheran Michoacan nu este un armean care vinde cafea la Sulina ci singura localitate din lume unde poporul a eliminat partidele politice și acum se gospodărește poporul singur, ca un om mare. Nu există criminalitate, nu există trafic de droguri, nu există corupție. Guvernul federal este obligat să lucreze cu noile autorități chiar dacă acestea nu fac parte din rețelele lor de baroneți locali, ci sunt niște pârliți de țărani. Iar banii veniți de la guvernul federal sunt investiți în șosele, clinici și școli. Poate și în cârciumi, dar asta nu pare să facă rău nimănui.
Mexicul e o țară atât de coruptă încât au plătit o altă țară ca să fie pe primul loc în topul celor mai corupte țări. Partidele politice sunt tripozi gigantici care adună popor, îl storcoșesc în măruntaiele lor metalice și apoi fertilizează ogoarele cu sângele victimelor. Santa Anna a vândut Texasul americanilor, toată lumea știe că a luat o grămadă de bani ca să se arunce la pământ, cu mâinile strânse pe aurul din buzunare, urlând: mă predau, înfruptați-vă, nu pot să fac nimic să vă opresc. Zeci de ani mai târziu, președintele Salinas a vândut tot ce înseamnă companie petroliferă, acum mexicanii scot țiței, îl exportă pentru prelucrare în State de unde importă benzina care, atunci când dolarul umplut cu heliu se ridică în stratosferă, ajunge să coste enorm și să scoată poporul în stradă.
De ce nu rafinați aici petrolul? Nu putem. Salinas a închis rafinăriile.
Tot el a privatizat căile ferate, a transformat gările în muzee și a lăsat doar câteva linii pe care americanii de la Kansas South își plimbă trenurile. Pe vagoanele pline cu minereu sau petrol scrie Make America Great. Dedesubt, în praf, scrie Make Mexic Insignifiant.
Apoi a venit alt președinte care a privatizat compania de apă și apoi altul care a dat și el la pește cu dinamita și am ajuns la Pena Nieto și la guvernatorul din Veracruz și ăla din Chiapas, amândoi cu numele Duarte, amândoi hoți, dar ăla din Veracruz și criminal, a ucis 17 ziariști, a luat banii de la gura canceroșilor, ciumă bubonică nu om.
Poporul îndură așteptând ca cerurile să se despartă și Santiago Matamoro să coboare cu sabia în flăcări și să-i spintece pe ticăloși. Dar Santiago întârzie, a ațipit, e obosit, nu are chef de ieșit din casă și nu vine. Și oamenii nu reușesc să iasă din așteptarea asta care este viața, plasele cu responsabilități sunt prea grele așa că preferă să le lase jos, să se pună pe ciuci la umbră și să bodogăne lipsa de opțiuni și viitorul de căcat pe care îl au.
Nu avem nimic de făcut, spun oamenii cu voci mici și apoi se întorc la țuici și la destinele lor mobilate cu spaimele părinților lor, cu modele în care slugărnicia e o virtute.
Pe marginea autostrăzii 57 care duce în nord sunt capele negre, ale Sfintei Morți. Aici se opresc să se roage sicarioșii. Cer morții să îi ajute să scape cu viață din atacul pe care urmează să îl dea.
Aprind lumânări și aduc ofrande morții ca să obțină viață.
Paradoxurile crează cele mai puternice reacții. Iar biserici noi așteaptă să fie fondate în această lume cu speranța tocită ca o banchetă de Dacie 1300.
Mă rog ca lumea să vadă că înainte de orice îți trebuie comunitate, că orgoliul trebuie părăsit în pădurea neagră, fără busolă, hartă sau vreo feliuță de pâine pe care să o fi presărat pe drum ca să știe pe unde să se întoarcă. Mă rog să înțeleagă că ei sunt ei și noi suntem noi și că ei sunt unde sunt pentru că noi i-am lăsat să ajungă acolo. Pentru că nu ne-a păsat. Pentru că l-am așteptat pe Isus, pe Iliescu, pe Băsescu să ne salveze.
Mă rog ca mâine lumea să fie iar în stradă pentru că ei au mai mult de pierdut decât avem noi de câștigat și orodonațele vor fi date.
Mă rog să luăm exemplu de la Cheran Michoacan, care nu este un armean ci un grup de țărani care au înțeles că nimeni nu va veni să îi ajute și că puterea politică e o iluzie.

Baloanele se ridică deasupra bisericii, arată ca un grup vesel de spermatozoizi porniți să fecundeze ovulul solar. Bat clopotele și aripile porumbeilor le prind sol, la, si-ul și urcă albe, încercând să ajungă din urmă baloanele și mai albe care au plecat de la o nuntă cred eu, dar mă înșel. E o înmormântare care strânge traficul în căușul palmei, sunt câțiva bărbați cu șepci roșii, mergând braț la braț, ca un berbece atacând o cetate. Nimeni nu e îmbrăcat în negru și coșciugul e alb cu mânere arginti. De lângă el, pleacă baloanele, nu știu cine le dă drumul, par să aibă captivă în cortegiul funerar o balenă care a înghițit un uriaș săpun.
Cerul e albastru, mai albastru decât rochițele de atlas croite pentru bebelușul Isus. Mexicanii nu au bani să treacă strada dar uite că își cumpără păpuși Isus pe care trebuie să le îmbrace pentru diverse sărbători creștine. În piața Republica sunt chiloți, șosete, căciuli, mantii și rochițe albastre, roz sau albe pentru păpușa-prunc Isus care are ochi enormi, de algeriancă rea de muscă. Am văzut ieri o femeie care își ținea bebelușul Isus în brațe, înfășurat într-o păturică, îl legăna în timp ce din boxele de la 1 metru jumate de ea o voce bărbătească urla o reclamă la antenele parabolice minune care te ajută să prinzi toate canalele naționale și pe cele naturale. Așa zicea.
Canalele naturale.
Acum aș putea face ușor un șpagat care să unească lumina azurie de aici, de la 10 metri de Tropicul Cancerului până în gura Cancerului care plantează seară de seară tumori în urechea poporului dar știți ce, mai dă-l în pizda mă-sii de cancer, cancerul o să moară, consumat de propria lui fertilitate multiplicată nesfârșit pe canalele naționale și naturale.
În deșert este tăcere și peyotele se ascund de lanterna lui Christian. Rătăcim în beznă și caprele râgâie, caii sforăie și frica își strecoară degetele reci pe ceafă. Calea Lactee a fost îngropată sub patru lopeți de nori grei, e atât de negru totul încât guvernul Dragnea pare prin comparație gri și mă gândesc că sunt chestii mai rele decât să amnistieze ăștia Voiculescul și să scape Iliescul de povara mineriadelor și a revoluției.
Pedeapsa cea mai mare este să ne lași singuri, suspendați în noapte într-un timp fără ceas, noi cu creierul nostru, construind din zgomote mici, din tăceri mari, din întunericul imens pe care nu putem să îl cuprindem cu mintea dar pe care îl înțelegem cu inima, construind spaime care ne definesc, ca niște amprente pe care le lăsăm în noroiul fricii.
Ți-e frică să mori, ți-e frică să mori sărac, ți-e frică să mori nerăzbunat, ți-e frică să mori fără să fi ajuns faimos, ți-e frică să mori tânăr, ți-e frică să mori fără urmași, ți-e frică să mori până nu trece ordonanța amnistiei, ți-e frică să mori fără să fi apucat să …
Focul s-a stins, dimineața stă după ușă, nu intră. Se uită la mine cum tremur și mă tem, dar nu de propria mea umbră, pentru că noaptea umbrele dorm și noi devenim umbrele celor care ziua calcă semeț în picioare întunericul.
E în continuare negru totul în jur și grozav de frig dar coșmarurile îmi încălzesc vârfurile urechilor. Uitându-mă-n jarul pâlpâind ca o conștiință de politician trist, mă gândesc că o condamnare strașnică pentru oamenii ăștia, ai poftelor simple, politicieni, staruri tv, birocrați, pupincuriști ar trebui să fie aceea la 45 de minute de singurătate cu ei înșiși, încercând să scapere un chibrit în hăul beznos al nimicului care sunt ei.
Oare ce visează Ion Iliescu atunci când mănâncă greu seara? Oare ce îl trezește transpirat pe Dragnea?

Cunosc un om care lucrează la Antena 3 pe o funcție zdravănă. Îl știu de când ciordea din poșeta mă-sii ca să aibă de-o bere, îl știu de când ieșea pe străzi urlând că am învins după victoria ineptă a lui Emil, îl știu de când mânca șnițelele maică-mii și se declara monarhist. Am vorbit cu el în 2009, înainte de alegerile prezidențiale, Mihaela, dragostea mea&co. Mi-a spus că trebuie să înțeleg că dacă votez cu Băsescu îl las fără serviciu pentru că dictatorul îi va închide prăvălia.

Băi, ești nebun, de ce nu o închide de acum? De ce îi trebuie al doilea mandat ca să facă ceva ce poate face acum?

Nu înțelegi nimic, așa mi-a zis atunci. Mi-am zis că e spălat pe creier, e speriat omul.Cine știe ce le zic ăia la serviciu?

Apoi l-am reîntâlnit în 2013. Mi-a povestit cum a fost în California sau Nevada unde s-a dus cu gașca de boiernași ca să ridice premiul luat de fapt de Cristi Tamaș, un operator strălucit care, ca să vezi ironie, a filmat hazul american al păcăliciului șpagatist, al ursachelui buhăit (soțul jurnalistei care se pierde în marea de rahat care e Antena), și al predicatorului rujat.

Trecuse spaima, dictatorul, chiar și așa, ales, nu închisese A3 în ciuda tunului de zoaie care trăgea non-stop în Cotroceni. Iar prietenul meu avea o barbă de 5 zile pe obrazul care nu se crăpase căci dedesubt nu exista nicio urmă de activitate tectonică născută dintr-o crispare morală.

“Iau bani de la un nemernic, un securist ticălos care s-a proțăpit în ușa latrinei tranziției și care percepe ca o mamașă cu mustață, o taxă uriașă ca să ne facem nevoile.”
Nu s-a gândit la asta.
E adevărat că nici eu nu am comentat când eram angajata lui Căncescu la Brașov, senator, prefect, nșpe dosare penale. Nu le avea atunci, în 1994, ci acum.
Nu am comentat nici mai târziu, când am lucrat la Sârbu unde am băgat la negru, fără carte de muncă pentru că eram pulimea. Nici împotriva lui Vântu nu m-am întors, chiar mi-a plăcut de el, așa am ajuns în 1999 să fiu corespondent NATO și apoi de război, în Iugoslavia.

Dar aveam scuza că aveam 25 de ani.

Eram o cretină entuziastă într-o țară unde nu exista corupție, dosare penale, minerii puneau panseluțe și liderii sindicali puneau 6 kile de osânză pe ei după fiecare negociere cu politicienii.

Dar am îmbătrânit și am început să îmi pută jegul din presa românească.
Și nu mă pot opri să nu mă gândesc la fostul meu prieten.
Cât de mulți bani vrei să faci, cât de disperat ești ca să fii producător la acest post de televiziune care reprezintă pionieratul asasinatului mediatic și care a reușit să ducă la perfecțiune asasinatul mediatic?
La un salariu de 8000 de euro pe lună, cât spune fostul meu prieten că face, înmulțit cu cel puțin 10 ani de când e la Antene, dacă ar avea o urmă minusculă, o amintire a unei amintiri a unei amintiri despre cine era acum 20 de ani, ar spune că și-a făcut mălaiul și ar pleca.
S-ar uita cum se joacă ăla micu, fără să știe că taică-su lucrează pentru niște criminali și și-ar spune că nici nu vrea să afle.
Căci cum i-ar putea explica de ce a făcut asta atâta timp? De ce a rămas?
Pentru că nu avea bani de scutece? Pentru că era tânăr și își făcea meseria? Că îi plăcea puterea?
Da. Asta înțeleg. Îți place puterea.
Ești șerif la televiziunea aia care scoate în stradă pensionari cu mințile ferfenițite, televiziunea care l-a promovat oracol pe unul ca Ciuvică. Poți să spui orice fără să pățești nimic, dictatorul, lovitură de stat, mineriadă, Soroș, Koveși.

Nimeni nu îți face nimic. Ești intangibil.
Posibil ca prietenul meu să fie intangibil pe dinafară. Dar pe dinăuntru o să fie rupt de ceea ce se va întâmpla peste cel mult 15 ani. Disprețul propriului copil.
Căci sigur se va întâmpla. Așa cum disprețul foștilor lui prieteni, ăia care au împărțit cu el o bere, o țigară, o femeie, o vacanță, l-a ajuns din urmă.

Scârba fie cu tine, știi tu cine!!!

Doamna de la ambasadă are 60 de ani, breton, strungăreață și comportamentul unei secretare de director de aprovizionare, care știe că slănina e la ea, nu la tovarășu director, el e cu meandrele concretului dar ea știe că nu sunt meandre în concret. Doar linii drepte.
Doamna de la ambasadă nu ridică tonul dar te ceartă agramat: ”Scriți doamnă. Aici nu e completat. Scriți așa cum e în modelul de formular.”
Arată undeva spre un avizier unde sunt 4 modele de formular, alte câteva acte normative, niște notificări.
”Care din ele? Că îmi arătați o direcție generală, nimic clar.”
Doamna de la ambasadă nu suportă obrăznicia: ”acolo Ddduuuammnăă.Uitați-vă și completați ca în model.”
Mestecă lung ”d”-ul, îl plimbă prin gură ca pe-un sâmbure de prună găsită într-o gălușcă, înainte să îl scuipe. E o cobră nervoasă, bulbucă ochii sub breton.
S-a săturat de idioții care vor zilnic să meargă în excursii în țara asta minunată la a cărei ambasadă lucrează dumneaei.

”Aveți adeverință de la serviciu?”
”Am.”
ia hârtia și izbucnește: ”Unde e dddduammnăă suma?”
”Ce sumă?”
”Venitul, salariul? Unde e trecut?”
”Nu scrie pe site-ul ambasadei că vreți asta, scrie doar că doriți o adeverință unde să se precizeze că sunt angajată într-o unitate de producție. Fiți mai clari, precizați ce doriți.”
Doamna își pierde machiajul de doamnă. E roșie sub bretonul blond. Dă să..
”Am adus și extras de cont. Pe site zice că ori adeverință de angajat ori extras de cont.”

Doamna de la ambasadă se răcește brusc, sub jetul extinctorului. Se uită la cont, îi convine, dracii dispar chițăind, undeva sub ușă. Îmi aruncă chiar și un zâmbet. Dispare cu pașaportul și eu îmi strâng bulendrele când în antecameră intră o femeie cu păr creț și multe întrebări. Notează tot ce e pe formular, se scarpină pe frunte, pe ceafă, apoi apasă pe soneria care scoală strigoiul cel rău din mormântul biroului și-l aduce afară.
”Bună ziua, am o întrebare. Dacă soțul meu nu are adeverință de salariu și nici cont în bancă, ce fac? Pot să…”
”Nu.”
”Păi suntem căsătoriți și..”
”Fiecare este o altă persoană, nu puteți dddduaaammmnăă să veniți cu venituri decât pentru dumneavoastră.”
”Dar are bani dar nu pe carte de muncă și nici în cont și eu pot să..”
”Dddduuaaamnnnăă, dacă aveți 2000-3000 de euro pe lună, da. Puteți. Dar eu nu cred că aveți un salariu atât de mare. Deci nu puteți.”
Femeia cu părul creț și multe întrebări înghite bădărănia doamnei de la ambasadă. O înghite ca pe un penis băgat în gură de un șef care te violează pe tăcutelea, în birou și tu nu spui nimic, caști gura și înghiți că ți-e frică să nu-ți pierzi serviciul.
Doamna de la ambasadă își scoate mădularul din gura femeii cu părul creț și zice: ”noi la ambasadă vă judecăm după ce sunteți.”
Zâmbește și trage ușa.

Cine sunt oamenii ăștia? Cine sunt oamenii ăștia care nu știu că a murit Ceaușescu, oameni care habar nu au că nu mai trebuie să dai pachete de Kent la medic și nici săpunuri la vânzătoare? Cine sunt oamenii ăștia capabili să te cântărească și să-ți spună valoarea ta de om doar după o scurtă evaluare a coafurii? Și de ce, în ciuda acestor talente, nu sunt miniștrii sau conferențiari universitari și au rămas doar niște împingători de hârtii, fie ei chiar într-o ambasadă?

Ponta a pierdut pentru că a fost extrem de arogant.
Dar e departe de a fi singurul. Într-o țară de închipuite irosiri, de răzbunări mărunte, de oameni mici care își cumpără costume cu trei mărimi mai mari, Ponta este rezultatul firesc nu un accident pitoresc.
Și atunci, ce-i de făcut?

Bărbatul rulează o țigară și explică doct: țările în care a fost vizibilă eclipsa de soare din 1999 sunt acum teatre de război. Toate.
Dau să îi spun că la noi nu se bate nimeni, că eclipsa a luat o șpagă și ne-a lăsat să scăpăm fără conflict dar mă întorc la cafeaua mea și la știri și dau de Coldea, Ghiță, Udrea și Ponta și zic că totuși shamanu are dreptate. Suntem în război. De fapt, am pierdut războiul. Suntem 19 milioane de refugiați în indiferență, și dacă o să scape de pârnaie toți mamelucii, toți satrapii, toți securenii-meltenii ce? O să ne fie nouă mai bine dacă stau ei în pușcării? O să ne fie nouă mai cald sau o să dormim mai bine?
Nu.
Atunci să iasă domle, ce mare scofală chestia asta cu justiția.
Suntem o țară amorală în care 3 cruci strecurate iute te spală de sudălmile aruncate înainte cu 50 de metri în trafic, șoferului care merge prea încet sau respectând regulile sau conducând un Smart care, se știe, nu e mașină ci scrumieră, fir-ai al dracului de Soroșist.
Shamanul ascultă muzică tribală la boxe. Știe versurile și îngână vocile care se destramă în briză, le adună ca un câine ciobănesc, le bagă în țarc și trage din țigară privind pierdut oceanul. Trei pești lună morți au fost aduși de curent și tăvăliți pe plajă. Sunt albi, cu ochii negri, au țepi și gurile deschise. Au fost săltați de turiști din apă, ei s-au umflat și apoi au fost incapabili să se mai scufunde. Au rămas la suprafață și au murit asfixiați, trădați de propria biologie.
Românii sunt pești lună, îmi zic. Am fost ridicați de o Europă incapabilă să vadă că nu suntem mamifere, că nu putem respira aerul restului continentului. Ajunși la suprafață, ne sufocăm, vrem înapoi în apele din care am fost scoși. Avem nevoie să fim dezumflați, să fim înțepați și scufundați.
Evoluția a venit prea repede pentru noi.
Ghiță, Udrea, Dragnea, Ponta ne trag înapoi, în adâncuri, unde ne e locul. Iar noi, ăștia jumate pești-jumate oameni, vom crăpa pe plajă, prinși între două lumi ca mica sirenă care s-a îndrăgostit de prinț.

Și când te gândești că totul ni se trage de la o eclipsă de pe vremea când avocatul poporului era primar la București.

Azi e ziua celor 3 regi, cei care s-au luat după stea și au ajuns la grăjdulețul unde, vegheat de măgar, vacă și părinți, pruncul Isus făcea primele sinapse. Melchior, Caspar și Balthazar, așa îi cheamă pe cei 3 magi care au venit călare pe cal, elefant și cămilă din Europa, Africa și Asia (straniu că tocmai continentul în care 6 ianuarie e o sărbătoare la fel de importantă cum e Crăciunul, adică America, canci, nu s-a găsit un F-16 să fie trimis călare pe dânsul magul Donald).
Privind printre gratiile de la ferestrele înalte ale caselor din Campeche, găsești în fiecare cameră de la stradă diorame complexe ale evenimentului. Brazi uriași de Crăciun împodobiți cu îngeri triști, din păpușoi și, la picioare, rațe cât pterodactilii, iepuri giganți intercalați cu măgari piperniciți, oi și păstori trecând pe sub podețe acoperite cu beteală, Balthazar are turban și Melchior are barbă ascuțită. Pruncul a avut la naștere 28 de kile, a mers direct la școală. Iosif e bătrân și are gută iar Maria e uimită privindu-și uriașul fiu. Și mai sunt vaci, cai, porumbei cât gâștele și cămila lui Caspar care seamănă perfect cu Ion Iliescu. Nu Caspar, cămila seamănă la zâmbetul duios cu Ion Iliescu.
Oare cât le ia oamenilor ăștia să se pregătească pentru Sărbători? Oare aceste uriașe construcții sunt dărâmate an de an și apoi reinstalate cu precizie după scandaluri grozave: care dracu a ciordit iepurele cu ochi roșii, dragă, vezi că te-ai așezat pe Melchior.
Caspar e șofer. Nu călărește cămila ci un Ford străvechi pe care îl mână până-n fundul vanului din față, adulmecându-l ca un câine la ouțe. Chiar dacă are nume de rege, nu e unul. Ne conduce tiptil spre teritoriile zappatiste în care intrăm încet, pentru că guvernul a decis să repare șoseaua. Din 100 în 100 de metri, asfaltul e strâns ca o mochetă, lăsând să se vadă oasele fărâmate ale drumului. Pe marginea lui, o femeie cu buză de iepure vinde banane prăjite, aleargă între van-uri cu un lighean în care sunt pungi de banane prăjite în timp ce copiii își lipesc nasurile de geamuri și anunță că au tortillas. Un indicator proclamă că aici poporul conduce și guvernul ascultă.

Lui Caspar nu îi plac zappatiștii. Nu sunt oameni de înțeles, sunt de la munte și acolo dacă greșești cu ceva nu ești pedepsit de un sistem judiciar, nu stă nimeni la discuții ca să te lase să-ți faci loc spre suprafață, plătind în stânga și-n dreapta.
La zappatiști primești o macetă-n cap și apoi ți se dă foc.
Punct.
Ce găsesc pe wiki mă face să mă gândesc să devin și eu o zappatistă.
According to the sympathizers with the movement, the laws or regulations in the Rebel Zapatista Autonomous Municipalities are not against the authorities, but for “Together for Good Government,” intending to form a participatory government by the coordination of the community representatives. In various communities, the general assemblies meet for a week to decide on various aspects concerning the community. The assemblies are open to everyone, without a formal bureaucracy. The decisions made by the communities are then passed to elected delegates whose job is to pass the information to a board of delegates. The delegates can be revoked and also serve on a rotation basis. In this way, it is expected that the largest number of people may express their points of view.^[

Democrație ateniană. Pură. Dacă la ei se poate, la noi de ce nu s-ar putea? Lipsiți de educație suntem, drumuri nu avem, munte și păduri mai sunt. Să ne retragem în Cucuieții din Deal și să formăm municipalități autonome unde noi să vorbim și Dragnea să ascultă.
Și unde, atunci când greșești, să nu poți să-ți scapi cu bani sau prin rubedenii care știu ce manete să mânuiască, ci să-ți iei un toporaș în cap. Sau un baltag. Și apoi să ți se dea foc.
Ca-n vremurile bune.
Copiii se pregătesc să primească daruri căci pentru majoritatea Americii Latine azi, nu ajunul de Crăciun, e adevărata zi a cadourilor.
Dacă m-ar întreba cineva ce aș vrea să primesc sub pom aș zice fără să ezit: coloana vertebrală a poporului român. Sunt sigură că Doamne Doamne a rătăcit-o ca pe-o telecomandă undeva între pernele sofalei. Cine-o găsește primește recompensă.
Semnat Vitoria Lipan născută Zappata.

Aici țânțarii nu fac zgomot, zboară tiptil, în vârfu aripilor și deodată simți cum te mănâncă gamba, m-au făcut iar îmi spun scărpindându-mă cu sete și nu am destui ochi ca să stau de pază, să-i spun țânțarului ca în Avatarul lui Cameron că îl văd, îi văd sufletul și știu că în inima lui de țânțar nu e răutate ci doar o foame mare dar poate ar trăi și el mai mult dacă nu ar mânca atât, dacă ar ține măcar miercurea post. Dar nu am destui ochi. Doar doi.
Și amândoi sunt întorși spre România unde un țânțar cu mustață și ochi vicleni tocmai pișcă poporul de fund deși are stomacul plin țânțarul cu mustață. A halit glezna lui Julien, a ciupit pulpa lui Soroș. Dar cumva nu poate să se abțină țânțarul cu mustață, când vede o fesă suculentă de popor hrănit cu ortodoxism și frică, îi ghiorțăie mațele și trompa i se înfoaie.
Acum 10 ani, la câteva sute de kilometri de unde sunt acum, m-a pișcat un țânțar. La fel, nu l-am auzit. Am simțit doar mâncărime la burtă, deasupra slipului. M-am întors în România, mâncărimea nu mai trecea și umflătura devenise mare, roșie, definită, ca un con de vulcan miniatural, avea chiar și un coș vulcanul, găurica făcută de trompa țânțarului iar cei de la Babeș, o doamnă în vârstă care era specialistă în boli tropicale, a zis să stau liniștită că e doar o mușcătură de păianjen și mi-a zis să mă dau cu unguentu x. Așa că așa am făcut, am pus cremă albă pe vulcanul roșu dar conul a rămas acolo, Leonida față cu reacțiunea. Și chiar am început să simt că pe coș e cineva, că se mișcă ceva în vulcanul de carne de pe burtă. Așa că m-am dus la alt spital, am uitat cum se cheamă, e ăla de lângă Cantemir, de la Tineretului. Și acolo un nene fără păr a luat o lamă și mi-a făcut un dop în burtă, d-ăla de îți fac țăranii în pepene ca să demonstreze că e copt, dulce și zemos. Iar în dopul de carne era o larvă, albă cu dungi, vie. Atunci când puneam cremă pe con și blocam intrarea în el, larva mea se mișca asfixiată, își făcea drum către suprafață, la aer.
Ce e asta domnule felcer?
Se cheamă miază boala, este transmisă de un țânțar care a fost prins în prealabil de o muscă  șireată și făcut cărăuș. Adică, musca îi leagă bietului țânțar de burtă un ou și apoi îl eliberează. Atunci când țânțarul înțeapă victima, în contact cu sângele cald, oul muștei se desprinde și cade în orificiul făcut de înțepătură și din el, din ouleț se întrupează o larvă care după un număr de săptămâni pupează, zburând spre libertate.
A mea nu a apucat.
E undeva la institutul Cantacuzino sau așa mi-a promis atunci micul măcelar care m-a decupat cu lama Gilette, d-aia cu care se bărbierea tata acu 30 de ani.
Dar larva ieșită din oul depus de țânțarul Dragnea, eeee, asta o să se arate așa, pe la 6-8 luni de la formarea guvernului. Pentru că, nu-i așa, știm cu toții că Dragnea nu poate să fie creierul unei astfel de mașinațiuni, că cineva i-a legat bietului sugaci un ou de burtă și l-a trimis să înțepe poporul în pulpă. Cine e musca mă întreb și ce pune dânsa la cale.
Dacă țânțarul cu mustață nu ar fi atât de calic, dacă nu ar fi atât de sigur că nu poate fi prins,  dacă nu ar zbura în zig-zaguri amenințătoare deasupra Cotroceniului, poate am avea o șansă să vedem cine bâzâie în spatele acestei spectaculoase boli tropicale cu care tocmai am fost infectați.