Înainte vorbeam despre cărți și muzică, ai auzit ultimul album al lui Grinderman, ai citit The World Ending Fire al lui Berry? Cândva, dacă ar fi după mine aș zice că la prima suspendare a lui Băsescu, un baraj imens, ca ăla de pe Enisei, a închis subiectele ăstea frivole, le-a lăsat să plutească ca o insulă de plastic pe apele conversației care au fost filtrate și epurate de orice subiect care nu este politică.
În jurul meu se vorbește numai politică. Și ca un urs care a fost bătut să dea la pedale, atunci când mă dau jos de pe bicicleta discuțiilor politice, cad grămadă, incapabilă să fac față normalității unei bârfe simple, ceva cu amantlâcuri, cancere, concedieri, botoxuri.
E seară, sunt la masă cu 2 judecătoare. Una e cu soțul, cealaltă cu paharul de vin roșu. Nu mă pot abține: îl mazilesc pe Lazăr?
Femeia răspunde decisă: clar. Ia o gură de vin. Roșu. Buzele sunt ușor vineții.
Tac. Iau o gură de vin alb.
Ea mai ia o gură de vin roșu. Apoi spune: dar să știi că acum nu e cel mai nasol. Cel mai nasol a fost pe vremea lui Constantinescu. Mă rog, atunci am terminat eu, în 1997 și am fost trimisă pe penal aici. Atunci, sub Valeriu Stoica, era crunt. Dar și mai crunt a fost sub Năstase, când era …
Stănoiu, sar eu.
Da, dar Cristi Diaconescu a fost mai rău. Mai rău și acum l-ai văzut ce cocoș e? Pro-european, democrat. Un rahat. Atunci șefa mea era…, aaaa, ce tare, ai văzut completul de 5 al lui Dragnea? Cine e în frunte? Rodica Cosma!!! Fosta mea șefă.
Nu știu cine e…
Judecătoarea mai ia o gură de vin roșu și spune: omul lui Niță.
Niță Constantin? PSD?
Da. Omul lui Niță. Vorbea cu ăla în fața noastră, nu se ferea, în mijlocul procesului venea și ne schimbau ca pe șosete. Ne luau cazurile după cum sunau telefoanele. Și acum e în completul lui Dragnea.
Păi și de ce era mai rău pe vremea lui Stănoiu sau Diaconescu decât acum?
Acum e UE, altfel ne-am duce dracu.
Ia o gură de vin.
Oricum ne ducem dracu.
Caut pe net. Rodica Cosma, judecătoarea de la Înalta Curte care a decis ca Radu Mazăre să fie anchetat sub control judiciar. Rodica Cosma, judecătoarea care l-a achitat în prima instanță pe Tudor Chiuariu, ministrul justiției sub papa Tăriceanu, în dosarul Poșta Română. Rodica Cosma, judecătoarea care în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN a făcut opinie separată susținând achitarea lui Gigi Becali. Rodica Cosma, judecătoarea care a făcut parte din completul care a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul de plagiat al lui Victor Ponta.
Rodica Cosma. Nu o cunosc. Poate am pipăit aceeași portocală la Kaufland și eu am lăsat-o pe ea să o pună în pungă. Sau poate ea m-a lăsat pe mine și eu m-am gândit că uite ce doamnă drăguță. Poate ne-am luat de la H&M același model de cămașă. Poate îi place Nick Cave și a citit The World Ending Fire a lui Berry.
Poate am băut prea mult vin d-ăsta alb.
Judecătoarea a terminat paharul ei și nu pare deloc mai înveselită. Spune: toți sunt la fel. Și mai spune iar: am avut noroc cu UE și apoi iese să fumeze cu foștii colegi de facultate. Unul din ei are niște negi fix ca ai lui Tudorel.
Măcar Cristi Diaconescu arată mai bine și nu spune Ievaluare.
Standardele sunt atât de joase încât am ajuns să mă bucur că se întoarce Katy Andronescu la educație.
Și asta e problema, îmi dau seama privind pe geam negii omului care nu e Tudorel Toader.
Suntem subnutriți moral și în fiece zi asaltați de nervozitatea-flecar-fălos-tupeist-cocălărească a statului. Ținuți fiind pe o dietă de porumb putrezit, considerăm că o roșie storcită este o trufanda. Katy Andronescu, Cristi Diaconescu, Orlando par infinit superiori lui Dăncilă, Andrușcă, Pop.
Ne-am întors 30 de ani înapoi, în foame.
Dar de data asta nu burțile sunt supte ci creierul umblă cu omoplații țâșnindu-i prin piele. Nu-i nimic. Au băgat creveți vietnamezi la a3 și picioare de porc la româniatv.
Poate mâine se dă portocale.

Pe înregistrarea asta de la BBC, vezi cu urechile cum Dumnezeu pune peste întreaga orchestră a primului război mondial un clopot mare, de sticlă. După câteva secunde de tăcere, la ora 11 pe 11/11 1918, o păsărică sparge liniștea cu un ciripit mărunt ca un rest primit în palmă la magazinul de pâine.
În Europa, în India și Australia, lumea a sărbătorit azi ziua Armistițiului.
Sfârșitul primului război mondial, cel care a născut comunismul, fascismul, nazismul, consumismul și a dus, câțiva ani mai târziu, la prăbușirea imperiilor coloniale, bomba atomică și războiul rece.
România dormea la ora 11, mâncase aseară 128 de mici, 4 franzele și băuse 22 de beri. Cele 3 pastile de triferment nu-și făcuseră efectul.
Premierul-feminitate s-a trezit la 9, și-a uns o tartină cu neologisme pe care și-a pus-o pe bluză, a tras paltonașul deasupra să nu se vadă, a pășit delicat până la tribună de unde a trimis întreaga recunoștință eroilor care au clădit România mare. Eroii, foarte morți, nu au auzit-o.
Premierul-modestie și feminitate, PMF să-i spunem, a plecat apoi acăsică, felicitându-se că nu a mers la Paris, ce vreme de căcat era la Paris, ai văzut-o pe amărâta aia de Carmen a lui Iohannis că era albastră de frig?

Ora 11 pe 11/11 1918 a trecut neobservată în România.
Țara care și-a trimis la moarte, pe front, 8% din populație. Țara a cărei capitală a fost ocupată la câteva luni de la intrarea în război, țara aproape ștearsă de pe hartă de trupele Puterilor Centrale, țara care a semnat în mai 1918 o pace separată cu Puterile Centrale și pe care doar prăbușirea acestora consemnată în 11/11 la ora 11 a ferit-o de efectele tratatului de la București.
Care prevedea, zice wiki, printre altele că:
România trebuia să retrocedeze Cadrilaterul și o parte din Dobrogea de Nord Bulgariei, restul provinciei fiind controlat de Germania și Bulgaria;
România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor din Carpați;
România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere. Și șantierele navale intrau în stăpânirea statului german;
Germania și Austro-Ungaria aveau dreptul de control al navigației pe Dunăre.
Parlamentul a ratificat tratatul dar regele Ferdinand I nu l-a promulgat.

Ora 11, pe 11/11 a adus Transilvania lângă România. Cu prețul a 600.000 de morți. Recunoștință veșnică eroilor noștri. Ia bagă tu Găbiță niște artificii, niște ii, țuică și  fasolică, să fie de sufletele eroilor care au făcut Unirea de uite acuși pot să merg la Electric Castle fără pașaport.
Ignoranța nu poate fi o binefacere. Ignoranța e doar surzenie.
Proștii sunt prinși sub clopotul de sticlă, exact ca bateriile închise de Dumnezeu la ora 11 pe 11/11 1918. Și de acolo, de dedesubt, nu aud ciripitul mierlei și nici nu îi pot citi pe cioc ce spune.
Ea zice: nu poți câștiga războiul cu ignoranța.
E un virus împotriva căruia nu există vaccin.

Copitele cailor alunecă pe pietrele albite sub miliarde de pași, roțile trăsuricii se hurducăie, gem și troznesc și chinezoaicele-pasagere se țin de coviltir, de vizitiu, una de alta, arată ca niște pisici pe care stăpânul se străduiește să le bage într-un lighean cu apă fierbinte și ele se agață disperate de margini. Vizitiul chiuie și mai arde niște bice pe spatele calului, turiștii sar îngroziți din drumul trăsuricii, se lipesc de pereții sikului, înjurând, adunându-și spaimele de pe jos, râzând nervos.
Bine ați venit la Petra, minune a lumii antice, miraculos încă nedistrusă complet de exploatarea turistică lacomă a statului iordanian.
Intrarea e 60 de euro, sunt mii de oameni pe zi care vin la Petra, 18.000 de euro ca popa face regele Abdullah al II, cel bun, cel motorist, cel progresist, numai din biletul de intrare. Apoi sunt taxele inumane pe orice, apă, toaletă, șaluri, căcățișuri chinezești pe care niște băieți fardați cu negru le vând peste tot în situl arheologic. Nimic nu e ceea ce pare. Crezi că ceaiul ăsta e 1,5 dinari, ei bine, e 5,67 pentru că ai uitat să calculezi TVA și taxa turistică și taxa pe respirație, pe înghițit în sec și pe dat ochii peste cap.
Cum intri în Petra, sar pe tine vânzători ambulanți de orice, pietre și bijuterii, cioburi și opaițe, vederi și ghiduri turistice.
Sunt tarabe și cafenele, restaurante și colibe de păzitori de pepeni, sunt copii care te îmbie să te plimbe cu măgărușul și cămila, cu trăsurica sau să te ducă la punctul de belvedere de unde poți să faci cea mai spectaculoasă poză din lume.
Copiii sunt murdari, trag de tine cu mânuțe cu unghii sub care se ascunde pământ negru. De unde l-or fi luat, că pământul e roșu aici. Roșu și plin de gunoi. Pungi, hârtii, bețișoare, plastice, balegă, unul din mormintele de pe Strada Fațadelor pute a tabără de refugiați, urină, râncezeală, niște pături și fâșuri putrede zac într-un colț.
Oare pe ce se duc cei 18.000 de euro pe zi încasați de administrația parcului? Cât și pe cine plătesc Ali și prietenul lui Hassan ca să intre la Petra cu măgarii lor Ferrari și Lamborghini? Măgarul ăsta are aer condiționat, haideți, e doar 20 de dinari până la mânăstirea El Deir, sunt 1000 de trepte până acolo, cu măgarul Ferrari ajungeți în 30 de minute.
Nu, mulțumesc.
Hantz, 119 kile, s-a cățărat în spinarea unui măgăruș care a fost Ceaușescu în altă viață și acum karma se răzbună. Are ochi lăcrimoși măgarul îndoit de greutatea lui Hantz, cu pași mici, îngrijorați, parcă orbecăind în bezna urletelor care întunecă cerul, apucă pe drumul celor 1000 de trepte până la mânăstire.
Un copil cocoțat în cârca unei cămile enorme o biciuiește răstind comenzi, cămila îl ignoră, piticul lovește cu sete și-mi vine să apuc o piatră și să-i strivesc capul. Copilului.
Lângă, doi polițiști în uniforme privesc clocotul dement al mulțimii, un grup de indieni implodează sub atacul unei cete de puști cu măgăruși iar câțiva tailandezi se cocoață pe o stâncă, fix deasupra semnului care le cere: no climbing.
Dacă nici asta nu e libertate, eu nu știu ce poate să fie.
Poate doar nesimțire combinată cu barbarie combinată cu prostie crasă.
Exact ca la Machu Picchu, Chichen Itza sau Angkor Wat, Petra are ghinionul să se afle pe teritoriul unui stat ale cărui elite apreciază termopanul, bmwul tunat, cu neoane la număr, buza botoxată și ploaia de bani.
Mâine nu există deci verbele a păstra, a proteja sunt niște invenții lingvistice fără sens, produci, consumi, produci, consumi. Și când s-o nărui Petra, când or fugi măgărușii Ferrari și Lamborghini cu saci cu mozaicuri din biserica bizantină și capiteluri din templu în spinare, când un miliardar moscovit, un prinț saudit sau un pesedist chivernisit o să cumpere fațada Trezoreriei și o va transporta la dumnealui în mansionul din Teleorman, iordanienii nu o să plângă.
Bine că au putut să scoată toți banii posibil de scos din vechiul sit.
Cu ei o să-și cumpere niște proiectoare bune și un designer chinez care le va face niște proiecții 3D cu Petra și pe ăstea le vor pune în aeroport sau într-un studio în deșert și uite așa, cea de-a 7 a minune a lumii va continua să trăiască mult după ce adevărata Petra va fi halită de nesimțire, barbarie și prostie. Și banii vor continua să curgă în noua Petra electronică pentru că e plină lumea de nesimțiți, barbari și proști, de Hantz care îndoaie măgăruși și de chinezoaice plimbate în trăsurici trase de cai bătuți, de ruși care aruncă pungi pe jos și de milițieni iordanieni plătiți să-și sugă gingiile.
Nesimțirea, barbaria și prostia sunt infinite și indestructibile.
Iar civilizația noastră a ajuns ea însăși un monument al nesimțirii, barbariei și prostiei.
Un monument indestructibil.

Cu față de impiegat singuratic, cel mai puternic om din România cară două valize pe care ar putea să le tragă după el, că d-aia au roți. Costumul îi stă prost, cearcănele sunt un pic mai mari, părul pare neîngrijit, iar gluma cu dosarele și gogoșile sigur nu a fost scrisă de consilierii israelieni. Mai degrabă de Doru Octavian Dumitru.
Sau de Țociu și Palade. Sau poate și le scrie singur, căci, nu-i așa, Puiule, ești cel mai bun. La orice.
Din spatele celui mai puternic bărbat din România care a ajuns să-și scrie singur poantele, rânjește vesel Codrin Ștefănescu.
Peste câteva ore, grupul lor, al celor cu doctorate în păcănele și cupa D la tupeu, vor începe curățenia în partid.
Trăiască.
Cepul subțiat va fi mai ușor expulzat de presiunea strânsă din butoi. Consilieri locali, județeni, primari, oamenii din teritoriu sunt chemați sub arme. Începe GOT.
În acest timp nordul opoziției, ocupat de liberali cu muci ieșind lumânări galbene din nările înghețate, așteaptă să vină vara.
The summer is not coming. Pentru că the winter is here.
Din când în când, liberalii mai aruncă strâmb câte-un oscior de miel în capul, desigur, al unuia dintre ei.
Să nu vină Cioloș să le facă lor observație. Unul care a fost numit de Băsescu și apoi propus de Ponta nu poate să le dea lor lecții, lor care au stat capră la Băsescu și apoi la Ponta. Măcar știi că PNL-ul nu a avut niciodată bani de consilieri israelieni și deci și-a scris singur glumele.
Cum ar fi asta cu plângerea împotriva agenției Papaya care a făcut un clip cu copii și sigur a exploatat copiii, i-a pus la muncă forțată. 10 din cei 13 parlamentari semnatari ai scrisorii către Autoritatea pentru Protecția Copilului sunt liberali.
În timp ce pesediștii au treabă cu legile justiției, cu fondul suveran, cu legea off-shore, cu creșterea salariului minim, cu pensiile, liberalii sunt Garcea de parcare, îți bagă fluturașul sub ștergătoare sperând într-o șpăguță ca să te lase să pleci neamendat. Dau senzația că vor cu orice preț să se asigure că electoratul lor  le va da un șut în fund, căci, nu-i așa, un șut în fund e un pas înainte.
În același timp, colegii lor din opoziței, USR, sunt în plin festival al democrației. Adică organizează intern alegeri pentru europarlamentare. Peste 80 de candidați încearcă să atragă voturile membrilor USR dar, ce să vezi, la Barcelona, președintele partidului scoate din joben 5 nume, preferații lui, ăștia sunt buni, și ăilalți or fi dar lui îi place de ăștia 5. Ceilalți 75 se revoltă, festivalul democrației degenerează într-un moshpit.
Slayer, betrayer.
Mai mult, e al dracu de posibil ca festivalul ăsta să fi fost complet inutil pentru că se vorbește despre liste comune cu Ro+ a lui Cioloș. Frate, unde să încăpem într-un Tico 16 oameni?
Rotițele pe care aleargă șoriceii opoziției sunt mici în timp ce elefanții pesediști au ditamai roata care generează energie cât să scrie cu laser pe cer: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă.
Când ești cu nasul în pământ, după firmiturile referendumului, jucând pe mize mici, nu ai cum să mai fi atent la valiză. Sau la remaniere. Sau la cursul de schimb. Sau la datoria publică.
Și noi ajungem să aplaudăm un Țuțuianu sau Neacșu și să plecăm, a câta oară, după fentă, sperând într-un miracol care să vină tot de la PSD.
Măcar ei au niște imaginație.
Îl vedeți pe Iohannis apărând cu o plasă Billa plină cu ambalaje de eugenii mâncate de cei 4 asasini de la Hilton?

Adriana și-a luat fata, Teodora, și s-a mutat la Madrid, unde a primit un post bun în industria farmaceutică. Are salariu bun, casă într-o zonă bună, Teodora învață încă o limbă la o școală bună. Oamenii sunt politicoși, bătrânele din bloc le aduc prăjituri, cafeaua e 1 euro și 10 cenți la bărulețul de pe colț, e mult soare și balcoane pline de flori de la care cucoane nu scutură preșuri.
Doar mama Adrianei, rămasă în România, e nefericită.
Nu a mai vorbit cu fiică-sa decât prin bărbac-su, Neluțu, spune-i tu Neluțule să nu uite să-i dea Teodorei vitamine și să aibă grijă să nu o tragă de păr atunci când o pieptenă, că știi că e zmucită, nimic nu face calm, te-a moștenit pe tine apucată, d-aia a și plecat de nebună din țară, ce i-o fi trebuit când aici avea de toate?
Adriana avea în București un apartament și mai avea o mașină și părinții aveau o casă în Ghencea sau Berceni, nu știu prea bine, unde ar fi putut să vină să stea amândouă, că e ditamai casa cu 5 camere. Dar Adriana a vrut să rămână în oraș, să mai iasă și ea cu fetele la un aperol, nu s-a mutat la mama dracului și maică-sa niciodată nu a înțeles de ce fiică-sa nu se gândește la binele copilului, copilul are nevoie de mâncare gătită, copilul are nevoie de haine călcate, cine face asta acum când Adriana e la serviciu și nu e nimeni să o ajute? Păi nu ne avea ea pe noi aici, nu avea ea de toate?
Adriana a fost pe 10 august cu Teodora în piața Victoriei.
Când a ajuns acasă moartă de frică după o buluceală cruntă la metrou, maică-sa i-a spus așa: mai bine te găseam moartă în șanț, moartă nu mai făceai rău nimănui. Cum să iei copilul la manifestație? Ești idioată? Mai bine te băteau de te omorau, așa îți trebuie când ieși tu ca toți golanii ăia, tu, care ai de toate, că ne-am spetit toată viața să-ți dăm de toate.
Atunci Adriana a hotărât să accepte postul din Madrid. A vorbit cu taică-su, Neluțu, și i-a spus: tată, ai auzit vreodată de peștii banană?
Neluțu nu a auzit de ei, ce drăcovenii or mai fi și ăștia, ceva chinezesc clar, au mixat ADN-ul unei banane cu cel al unui pește.
Nu.
Peștii banană sunt niște pești care arată foarte normal dar care sunt atrași într-o gaură unde este plin ochi de banane. Dar cum intră în gaură, peștii încep să se îndoape, mănâncă, se înfundă cu până la șapteșopt de banane, se umflă atât de tare și sunt atât de grași încât nu pot să mai iasă din gaură așa că rămân închiși acolo și mor.
Neluțu nu a citit Sallinger dar a ascultat atent, și-a mângâiat mustața și a întrebat-o:
-Deci vrei să pleci din țară?
Casă și mașină și un serviciu bun, la 5 sau 6 rupi ușa, mergi la mall, faci un grătar cu băieții, de Revelion mergi la Brașov sau Bran, vara în Grecia, mai aprinzi o lumânare pentru morți, mai dai o acatistă pentru vii, să nu ajungi la spital, te rogi, oricum ție nu ți se întâmplă nimic pentru că ai o pilă la Universitar și mai știi pe cineva, dacă e așa, chiar și la minister, mai tai cu flexul o țeavă sâmbăta la 10, ai tot ce îți trebuie aici.
Închiși în gaura lor, peștii banană se umflă cu mititei, patriotism și încredere că nimic ce e afară nu poate să bată ceea ce au înăuntru. Se îndoapă cu sloganuri, se bat pe oferte de hârtie igienică de la Lidl și le fac zestre copiilor, cearșafuri și căni, tacâmuri și covoare, să aibă ăla mic, să trăiască mai bine decât mine.
Dar la fel ca mine.
Peștii banană nu au imaginație, sunt adaptabili la rău și incapabili să sesizeze mizeria morală. Normal, mănâncă, respiră și defechează în aceeași apă.
Mama Adrianei se lamentează la prietene: cu ce-am greșit să am un copil atât de nebun?
Eu mă gândesc așa: cu ce am greșit noi să fim născuți din pești banană?

Senatorii au decis acum 3 zile că persoanele cu pedepse mai mici de 5 ani pot efectua condamnarea la domiciliu, fără brățară electronică.
Dragnea s-a indignat la sugestia că modificarea legii este un cadouaș primit de ziua dumisale de la coleguți. Nu. Este doar o coincidență fericită, cam ca în cazul lui Darius Vâlcov care trecea prin cimitir și, când a depus o garoafă pe un mormânt, acesta s-a deschis și, ce să vezi, înăuntru era plin de rembranți și toniți, să fie primiți.

Deși Șerban Nicolae ar vrea să își treacă povestea asta în cv-u lui de jucător de barbut, pârnaia la domiciliu a fost dusă la rangul de artă de Pablito Escobar, omul care a vrut să plătească datoria externă a Columbiei.

Faimosul narco-traficant și dansul lui cu americanii și autoritățile columbiene au fost descrise în America dezvelită de la brâu în jos, volumul 2.

“Rămaşi high pe adrenalină după ce-au câştigat războiul rece, americanii şi-au zis să-şi stoarcă şi coşul ăsta de pe fund, care-i deranja când stăteau pe scaun. Preşedintele Columbiei i-a spus lui Escobar: “Amice, vezi că ăştia vor să te extrădăm. Alege: pârnaie la noi sau la ei”.

Pablo a ales să-şi construiască închisoarea, uite acolo, sus pe deal.

Ne uităm de jos şi încercăm să ne imaginăm ce povesteşte ghida:

— Avea plasmă, piscină, teren de fotbal, duduiţe şi droguri. Dar să ştiţi că Escobar nu trăgea cocaină. Fuma marijuana, dar nu lua niciodată prafuri.

Legendele locale spun că Pablo chiar şi în închisoare era letal. Gorilele lui aduceau vizitatori, persoane pe care cartelul le avea în vizor. Intrau la puşcărie, să-l vadă pe Pablo şi erau executaţi, iar cadavrele erau topite în băi de acid.

Un an s-a prefăcut că e prizonier, până când americanii şi-au dat seama că-s ciuca miştourilor guvernului de la Bogota şi au zis răspicat: “ex-tră-dare sau ne supărăm”. Şi atunci Escobar a evadat. Vorba vine!

A ieşit pe uşă, s-a suit în avion şi a tăiat-o în Germania, unde erau deja probleme cu unificarea şi cu valul de redegişti. “Pablo, nu te vrem.”

Şi-a ascuns familia în spielhoseni şi s-a întors acasă, gras, singur şi deprimat. Vorbea adeseori cu neamurile de pe telefonu’ ultraşmecher, ăla pe care l-am văzut în muzeul poliţiei din Bogota, cu şase linii care se comutau automat şi nu te lăsau să stai mai mult de două minute pe-un număr.”

Livache, îți trimit un volum să faci un conspect? Vorbim cu un arhitect bun, poate îți dă Gaby și un sculptor să facă un Ștefan cel Mare pe cal în fața mansionului, Irinuca poate să se mute cu tine și sigur, la câți popi ticăloși sunt, găsim unii care să slujească la biserica pe care ți-o poți ridica în curte.
Poți să îi iei înăuntru și pe Carmen Dan și pe șefii jandarmeriei, pe toți spălătorii de cadavre din ministere, de la sănătate, la interne, pe Oprescu și pe Onțanu, pe Teodosie al Constanței și, de ce nu, pe Ion Iliescu, Roman și Măgureanu.
Faceți ceva frumos, un Taj Mahal al ticăloșiei românești.

Dar înainte, am și eu o rugăminte, la banii ăia pe care i-ați furat, nu vă oferiți și voi, ca Pablo, să plătiți datoria externă a României?
Nu?
Așa credeam și eu.

Acum 5 ani pe vremea asta scriam postul de mai jos.
Între timp Raed, eroul lui ianuarie 2012, a trecut prin Colectiv fără ca un fir de păr să i se clintească pe cap-norocul posesorului de calviție- și acum câteva zile a dirijat un exercițiu de simulare a unui cutremur de 7,5 pe Richter, cu 1000 de victime, 400 de morți și mii de clădiri avariate.
Asta după ce poporul nu s-a dus la referendum stârnind, desigur, mânia lui Dumnezeu. Cutremurul e pe vine, trebuie să fim pregătiți.
Costurile operațiunii Seism 2018 nu au fost calculate. Ar fi câteva sute de mii de lei, așa a zis Raed, ce mai contează niște sute de mii, 3-4-5, câte or fi fost pe lângă milioanele pulverizate între referendumuri, Catedrale și petreceri cu mici, ițari și călușari?
Centenarul lăcomiei și hoției continuă. Și te cutremuri. Să vină Raed să ne scoată de sub dărâmăturile țărișoarei ăsteia șubrezi care ni s-a prăbușit în cap.

Vocile crainicilor ies din aparatul de radio cu prrr și mrrrr, vestind apropierea unor cutremure catastrofale pentru care noi, românii, nu suntem pregătiți. L-au scos iar pe Hâncu din coteț, ca pe moaștele sfintei Parascheva?-încerc timid o conversație cu taximetristul demn.
“Ce cutremure, domnișoară? Astea sunt praf în ochi, să nu ne mai gândim că măresc TVA-ul și să uităm de gazele de șist și de Roșia Montană”.
Mă uit mai bine la el, tricou transpirat, păr refugiat  sub o bentiță de tenismen strânsă în jurul capului, m-aș fi grăbit să-l pun în grămăjoara prostimii care ascultă cu gura căscată predicile exaltate ieșite dintre buzele unsuroase ale lui Gâdea.
Cum se face că atât de multă lume înțelege că ăștia de la putere sunt niște nemernici și atât de puțini ies în stradă?
“Pentru că sunt mulți cretini pe care nu-i vedeți, domnișoară, mulți”. Stau în ilice și șosete de lână groasă pe gresia cavernoasă din apartamentele făcute pe credite, cu cistita ascuțită și prostata mărită, c-un pahar de țuică aruncat pe gât, ca să se-ncălzească, “și când ne-o fi mai rău așa să ne fie”-ciocnesc paharele fără să realizeze că mai rău nu se poate, că sunt capătul lanțului trofic, plancton pentru balenele cu eșarfe Vuitton din fruntea țării.
“ Ne trebuie o dictatură”, concluzionează adânc taximetristul. Dar trăim deja una-dictatura obrazului gros, a mârlăniei și prostiei fără de margini, a ortodoxismului găunos, a servilismului, pupincurismului și imposturii.

“Iliescu e de vină pentru tot”-șoferul mârâie în timp ce așteptăm încolonați să ne vină mintea la cap și să se facă odată verde. 24 de ani de așteptat încolonat să ne vină mintea la cap și să se facă verde. 24 de ani de când l-am împușcat pe Ceaușescu. Cel despre care elevii de 18 ani au scris la bacalaureat ”Nicolae Ceaușescu a construit cu doar câțiva oameni statul român modern în sec. 19. A făcut fabrici, moluri, ștranduri. Aveam cele mai frumoase mine din Europa, unde minerii săpau frumos în pământ. Și a mai rămas mii de tone de aur”

Mă văd cu Massur. E iranian, are 25 de ani, muncește în Istanbul la o cafenea și știe mai multe despre Ceaușescu decât 78% din tinerii români absolvenți de liceu. Știe să facă deosebirea dintre comunism și dictatura, știe ce este o ideologie și ce este un regim politic, știe că noul președinte iranian este aceeași Mărie cu altă pălărie, cã ayatollahul conduce cu adevărat prăvălia și că extremismul islamic este doar o creație a americanilor, știe ce e aia manipulare, oricare ar fi blatul pe care e așezată: naționalistă, religioasă sau ideologică, știe că Ceaușescu era rău și că rușii nu sunt buni, că războiul din Siria este o oportunitate și că resursele sunt limitate.

Dar Massur nu știe nimic despre cutremurele anunțate de Hâncu în România. Habar nu are despre cataclismele pe care le așteptăm de 20 de ani, cu tablourile date jos de pe perete, să nu ne strivească în timp ce dormim.
Cutremur? Suntem pregătiți, nicio grijă.
Pregătiți pe dracu.
Mă uit în oglindă. Întreaga țară ne-a căzut de mult în cap dar fiind prea tari de el, nu ni l-a crăpat.

E miercuri, sute de oameni stau la cozi la casele de bilete CFR. Pentru vineri. Vineri, orice om cu minte știe, nu se mai găsesc bilete. Cum e vorba aia? Vara îți faci sanie și iarna căruță. Miercuri e vară, vineri e iarnă. Ai două zile să-ți faci sanie căci nici vremea nu mai e ce-a fost și toamna durează doar 48 de ore.
Sunt 3 case deschise din vreo 8. Sunt lejer peste 150 de oameni la cele 3 cozi. ADN-ul frustrării spiralează cu sacoșe și bocceluțe prin sala înaltă.
Ce bine că e înaltă. Se ridică murmurele și blestemele fierbinți spre tavan, aerul cald e mai ușor, am învățat asta la termodinamică în a X-a.
Înainte cu 4-5 ani învățasem cum e cu un corp scufundat într-un lichid. Se chema legea lui Arhimede. Arhimede s-a băgat în baie și corpul lui a fost împins de jos în sus de apă cu o forță egală cu greutatea volumului de apă dislocat de corp.
Națiunea e lichidul. În cada plină cu popor a intrat acum 29 de ani PSD-ul. Se chema altfel în 1990 PSD-ul dar legile fizicii nu s-au schimbat odată cu prăbușirea comunismului care, dacă mă întrebați pe mine, nu s-a prăbușit sau, altfel spus, fiind antimaterie, a căzut în sus. Dar asta este o lecție de fizică pentru avansați, să rămânem deci la hidrostatică.
Primari cefoși, miniștri burtoși, consilieri zeloși au intrat în cada umplută cu vârf de 23 de milioane de români liberi. Unii dintre politicienii de rit nou au intrat încălțați în apă, unii înfofoliți în  cojoace de oaie și blănuri de vulpe, unii și-au băgat BMW-ul la spălat sau chiar au ascuns o insulă întreagă în costumul de baie.
Scufundarea corpului PSD-ului în lichidul națiunii a dus la dislocarea unui volum de români peste granițele căzii.
Milioane și milioane de români au ajuns în băltoace mici, în Germania și Spania, Italia și Anglia, în Canada și Australia și pe unde au mai ajuns ei, sufocându-se în ecosistemele aglomerate, visând la cada-mamă în timp ce și mai mulți bugetari, președinți și vicepreședinți, directori și adjuncți, secretare și consultanți, experți și membri supleanți, academicieni și doctoranzi, cu toții au intrat în cada cu apă fierbinte și astfel au mai dislocat niște milioane de românași.
Și uite așa, cum stăteau ei, oamenii statului, în cada din ce în ce mai plină și, în același timp, din ce în ce mai goală, li s-a făcut frig. Și când s-au ridicat să își ia un prosop de pe cuier, au văzut că apa le venea pân la genunchi.
Ce-i de făcut? Poți să aduci apă din Vietnam sau din Filipine, din China sau din Kazahstan. Sau poți să mai aduci, să facă zid în jurul tău, să-ți țină cald când ți-o fi greu, un milion de bugetari.
Ce e de preferat? Apa fierbinte care, însă, nu-i statornică și dă p-afară sau murdăria loială, care stăruie pe lângă omul ce-o hrănește, ca un câine credincios?
Statul crește.
Strat după strat după strat de coajă se depune pe pielea statului într-o crustă groasă, un palton al nesimțirii, în timp ce apa din cadă scade, pic, pic, pic, e din ce în ce mai neagră și mai puțină.
Și atunci, mă-ntreb privind la cele 3 ghișee CFR deschise, de ce sunt atât de puțini funcționari la stat?
Întrebarea mea se lovește de ușița de termopan a ghișeului 4 care tocmai se închide. Mârâind și foșnind, cei 50 de oameni de la coada asta îngroașă grăbiți celelalte 2 cozi.
Corpurile lor dislocă ură.
Ura urcă în tavan. Evrikaaaa!Evrikaaa!

Băiatul omului ăsta muncește la ministerul afacerilor externe. E diplomat, a făcut școală pe bune, nu a avut pile. Omul are o cârciumioară, a câștigat mai bine înainte. Acum nu o duce strălucit. Clienții vechi s-au împuținat. Mulți dintre ei au plecat din țară.
Oameni cu bani, cu afaceri, oameni care au case de milioane de euro, care își permiteau să plece în vacanțe oriunde. Nu au mai vrut să stea. Au zis că nu mai vor să le plătească ăstora taxe și au plecat. Pentru copiii lor dar și pentru ei. Nu vor să îmbătrânească în ura asta.
Pentru prima oară în 29 de ani omul al cărui băiat lucrează la ministerul de externe își pune problema să închidă și să plece din țară. Poate Portugalia, așa își spune și răsfoiește actele contabile.
I-oaaa-naaa!, izbucnește scurt și din spatele barului țâșnește o fată în cămașă albă. Scaun de birou? Ce scaun de birou am cumpărat noi?
Păi șefu, e pentru Răzvan.
Cum adică?
E pentru Răzvan, la minister.
Omul se uită la mine peste rama ochelarilor. Ochii nu mă văd, pipăie cuvintele spuse de contabilă, orbecăie în bezna absurdului. Apoi se luminează, înțelesul a intrat în cameră și a apăsat întrerupătorul.
Îmi spune: acum 2 luni i-am luat tomuri de A4, pentru minister. Acum 4 luni și ceva a fost trimis într-o delegație în Polonia. Au primit 27 de euro diurnă pe zi. Cum poți să mănânci de 27 de euro? A venit la maică-sa și maică-sa i-a dat bani. Norocul lui, io nu i-aș fi dat bani. Norocul lui pentru că a ajuns acolo și la check-out la hotel le-au cerut 25 de euro pe noapte în plus pentru că ministerul nu plătise toată suma. Camera costa 75 de euro și ministerul plătise 50.

Tace. Se uită în actele contabile. Ioana s-a întors la bar.
Mai tace un pic și apoi șuieră cu ură:
Păi futu-vă muma-n cur de nesimțiți cu statul vostru. Acum îi iau scaun lu fiu-miu pentru că ministerul afacerilor externe nu are bani să îi ia scaun, îl pune să stea pe ce știu eu ce șubrezeală unde au transpirat alte funduri de funcționari, îi iau eu scaun lui fiu-meu dar, de fapt, iau scaun ministerului, nu? Ca la spital, o să ne spună, în curând, să ne aducem și patul la spital. Să venim cu saltea și pături, să venim cu medicul nostru, cu zugravul care să văruiască, instalatorul care să pună toaleta și să repare dușurile.
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
Unde sunt taxele pe care le plătesc la stat? Nu avem șosele, spitale, școli, poduri, conducte de gaz, nu avem căi ferate și nici vagoane, manuale și bănci nu avem, nu sunt coli A4 și scaune în ministere, cumpăr eu copilului care lucrează la stat scaun?
Păi futu-vă muma-n cur cu statul vostru și biserica voastră și tot neamul vostru.
Al nostru.
Da, al nostru.

45 de milioane de euro a costat referendumul. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, bagă lunar în buzunar peste 10.000 de euro. Dan Voiculescu trebuie să returneze statului un prejudiciu de 60 de milioane de euro. Prejudiciu în dosarul TelDrum este de 27 de milioane de euro.
O mamă îi cumpără copilului, funcționar la ministerul afacerilor externe, scaun pe banii soțului.
Nu se găsește măi între noi, un român adevărat, să-i ia capul lu porcu ãsta de ne conduce?
Este al treilea om într-o săptămână care pune această întrebare în prezența mea.
Ce trebuie să se întâmple ca ăștia să se oprească din furat?
Tac.
Tace și el.
Stomacul se foiește nervos.
Armata ce face? De ce nu face nimic armata?
Nu știu. Mă gândesc să îi spun că poate și ăstora de la ministerul apărării o să le zică șefii într-o zi că trebuie să vină cu rachetele Patriot de acasă. Că nu o să mai fie bani de gloanțe, că trebuie să meargă ăștia din ministerul apărării acasă, la mamele lor, să le ceară bani ca să-și ia uniforme și drone și rachete balistice.
Și mamele ce-o să facă? O să le dea bani funcționarilor de la ministerul apărării, că nu or fi niște mame mai puțin iubitoare ca mamele celor de la ministerul de externe.
Și mamele jandarmilor o să fie rugate să le dea bani copiilor să își ia grenade cu gaz și echipament de luptă, și jandarmii o să ne bată cu bastoane cumpărate de mamele lor, de la magazinul de bastoane, căci PSD-ul nu o să le mai dea bani de bastoane, nu vezi că se descurcă și fără, așa cum s-au descurcat și ăia de la ministerul de externe fără hârtie, fără scaune, fără hotel și diurnă în delegații.
Futu-vă muma-n cur cu statul vostru.
PSD fură volanul mașinii pe care o conduce și noi ne scobim repede de un volan nou și apoi PSD fură și volanul ăsta, si noi mai producem din traistă un volan.
Suntem atât de proști încât nu ne punem problema să ne dăm jos din mașină și să o lăsăm să intre într-o râpă. Cu tot cu PSD.
Suntem atât de proști încât atunci când PSD o să fure tot, motor, portiere, bujii, plăcuțe de frână, și o să se arunce din scheleticul vehicul al statului în timp ce acesta o să se prăbușească într-o râpă cu noi înãuntru, noi o să ne uităm unul la altul și o să ne gândim de unde să cumpărăm un șofer bun, la fel ca PSD-ul care a reușit să conducă hârbul ăsta de mașină în ciuda faptului că nu are volan, bujii, motor și portiere.
Și o să murim proști dar împăcați că am avut conducători buni și descurcăreți.

E o carte nescrisă pe care nu știu cum să o scriu. Neîmplinirea părinților noștri. Fricile lor că au adus niște scelerați pe lume. Scelerați. Monștri. Organisme în care te cauți, doar au ieșit din pântecele tale, și nu te regăsești nicio centimă. Ce e asta?
Cu ce ai greșit?
Ce voiau de la copiii lor părinții părinților noștri? Ce voiau de la părinți copiii care sunt părinții noștri? Cine sunt părinții noștri și de ce nu ar trebui să ne pese despre ce cred ei despre copiii noștri?

Am citit acum 2 săptămâni un articol al unei faimoase psihoterapeute. Esther Perel. Vorbește despre căsătorie, sex, relații. Mie mi se pare că vorbește despre țări și civilizații.
Spune Esther: “Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.”
Fraza asta spune totul despre ei și noi.
Unde Noi suntem trecutul, clandestinitatea dragostei, datoria, fiica de țăran și fiul de muncitor împlinindu-și destinul istoric dar mai întâi datoria față de țară.
Iar Ei sunt oamenii care au alergat goi în parc, au luat LSD, au cântat despre depresie, s-au răzgândit în privința democrației, au zburat pe Lună.
Comunism. Tras cu ochiul. Pâră. Supraviețuire prin preacurvie. Popa te afurisește că nu i te dai și te înghesuie în șură. Bărbatul plecat la câmp la 4 dimineața e înșelat cu șeful de post la 9 dimineața. Și la 12. Și la 4. Nu din dragoste ci pentru că așa e lumea și pământul.
Femeile sunt curve. Bărbatul e prost. Sau deștept, iar ăla deștept e bărbatul care conduce comunitatea.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi de el pentru că știi că te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că te bate, bea și te înșală cu tot satul.
Dacă ești măritată cu unul, nu divorțezi pentru că fură, lovește pisici în burtă cu bocancul, te bate, bea și te înșală cu tot satul.
NU.
Rămâi femeia lui pentru că ăla e bărbat adevărat, set complet, 12 furculițe, cuțite, linguri și lingurițe de desert. Bărbatul care se poartă așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat. Ți-e rău cu el. Perfect. Așa și trebuie să fie.
Fericirea e o noțiune mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Obișnuința rezolvă marea parte a problemelor.
Lipsa de imaginație este bucățica de vată pe care o pui în vârful pantofilor prea mari ai existenței.
În ciuda faptului că știi că viața e numai una, zilele trec în ură, dezgust, nefericire.
Dar cel mai important, restul zilelor trec în lașitate.
Inerția socială e funia care ne leagă ca pe vite de picioare, mergem șontâc, șontâc, pe pajiște, liberi în teorie, priponiți de traumele părinților noștri, hăituiți de demonii lor: mândrie, casă, succes, valori formulate diferit acum 50 de ani, îmbălsămate și prăfuite, continuînd să ne fie băgate pe gât.
-Servește niște tiutiun, face bine la plămâni tiutiunul.
Ce avem noi aici?
O țară întreagă moartă 50 de ani de foame.
O țară întreagă șușotind pe întuneric, așteptând americanii.
O țară întreagă cu ochii-n pământ, uitând să spere.
O țară la 389 de ani lumină de adevărul acestei afirmații: Divorce happens now not because we are unhappy, but because we could be happier.
Fericirea e mai abstractă ca fisiunea nucleară.
Acum câteva luni am cunoscut o doamnă din Danemarca. Ne explica doctă și amplă în mișcări nouă, idioților din Europa de Est, ce înseamnă ideea de democrație și cum trebuie ea păstrată prin Democracy Fitness. Așa se chema programul ei.
Noi, ăștia din Europa de Est, eram circumspecți, chestia asta cu democrația și bubele ei nu trec după ce bagi o maricica în Christiania.
Stăteam cocoșați, strânși împreună într-un banc de nefericire și hormoni respingători care ne schimbau mirosul bluzelor de nylon cu care eram îmbrăcați.
Doamna din Danemarca nu s-a lăsat. A zis așa: există în anumite țări din Africa programe de psihoterapie națională, pentru că țările au fost violate, bătute, agresate și țările se comportă ca niște ființe. Când vii dintr-o țară violată, când ești crescut într-o țară captivă 50 de ani într-o pivniță umedă, când mama ta și tatăl tău au ieșit prima oară din beci la 50 de ani și cred că cele mai importante lucruri sunt să ai o casă pe pământ, să-ți stea bine părul și să nu ai datorii la telefon și furnizorul de cablu tv, lucru ăsta se simte nu numai în tine ci în mișcările copilului tău de 7 ani.
Pentru că, odată pârnăiaș, uitatul peste umăr când intri în apă-chiar dacă nu e la duș ci în marele ocean care se deschide imens în față-nu trece niciodată.
Libertatea este la fel de sigură în mâna ta ca o bucată de săpun ud atunci când te-ai născut din părinți pârnăiași care au trăit în captivitate și s-au spălat doar cu apă, de frică să nu trebuiască să se aplece și să piardă și singurul lucru pe care îl mai aveau pe lume: mândria.
Aș vrea să scriu o carte despre libertate dar sunt prea închisă în celulă împreună cu părinții mei, așteptând americanii să mă elibereze.

Când singurii care ar putea să o facă, ar fi niște psihoterapeuți.