nathan road si canton road sunt inchise, din nord coboara, umar linga umar, batalioane si familioane, exod, tsim sha tsuiul se goleste, continentul se-ndoaie sub multimea bulucita la buza apei, mii de politisti aliniaza bulevardele, pe cel din fatza de la hotel peninsula l-au inchis complet, de ce? pentru masinile de salvare; dirijata printre gardulete natiunea ingroasa crusta de omenire prinsa la marginea lui victoria bay, circulati-circulati, bastoanele flutura in aer, fluiere-ti inteapa timpanul, la muzeul de arta nu se mai poate intra, ocoliti-ocoliti, pe star avenue refugiatii sunt ciuciti, zacand nepasatori pe urma sfanta a manutelor infipte-n asfalt ale lui jackie chan, catarandu-se pe bustul incordat sub bronz al lui bruce lee, asteapta de 3-4 ore deja aici, nu putem ramine, ne scurgem sute de oameni, incet-incet, inspre est, la marriott incerc o diversiune: cu pasi mari dau sa trec de un chinez de 2 metri, costum, casca-n ureche, “sunteti oaspetele nostru?”, nu, dar vreau sa beau un spritz la barul de la ultimul etaj, “intr-o seara ca asta, totul e rezervat. totul e rezervat cu 1 luna jumate inainte, imi pare rau”, ultima sansa, starbucksul din dreapta, tzasnesc printre tufe si iata-ma pe platforma, forez folosind coatele si-mi infig picioarele bine-bine-n scandura terasei, 40 de minute trebuie sa rezist aici si o sa am o vedere geniala la faimoasele artificii de anul nou din hong kong, cele mai FRUMOASE DIN LUMEEEE!!!!

un grup de nemti baschetbalisti au ras zeci de beri, masuta de metal e racita si zeci de ventuze ii acopera spatele, copiii dorm rupti pe umerii tatilor, mai sunt 20 de minute, politia opreste accesul pe balconul starbucksului, de ce? problema cu rezistenta, daca pica din cauza greutatii, daca lumea se infige in balustrada si aia cedeaza, daca pica drobul de sare si-mi omoara bebelusul, pe balcon se lafaie 15 persoane, pe cheiul golfului victoria, in fatza starbucksului, politia a lasat sa treaca vreo 50 de persoane, sa nu se produca o busculada-degringolada-huliganiada, un vaporas baga ture amenintator, inchizand navigatia pentru o ora, toate barcile si vasele si submarinele si portavioanele stau in larg, amusinand.

mai sunt 10 minute, imi iau un cot in pieptut, tai cu privirea-n dreapta reverul unui chinez inalt, mai inalt decat mine cu 2 capete, impinge un alt nenic si incearca sa-mi ia fatza, chinezii de ciaila-cum zice tony-sunt ca gazul, vor patrunde in cele mai mici cotloane lasate libere, le vor identifica si se vor prelinge, cite-un picior intre mine si grasa din fatza, o mana care se-nfige-n fanta libera de linga brat, acum are priza si se trage inainte, deja mi-a obturat 30% din vedere, dar nu ma las, probabil ca chinezul meu crede ca sunt vreo vestica amarata, prietene, te-nseli amarnic, sunt copilul cozilor comuniste, sunt mogli de alimentara, stiu tehnici de supravietuire in buluceala de la “portocale” si “adidasi de porc”, picioru-mi zboara inaintea genunchiului chinezesc, se impleticeste, se apleaca peste celalalt chinez, carat in marsupiu, il strapung cu privirea si ii spun “asta e locul meu, nu te bagi in fatza”, chinezul se sperie si da inapoi soptind “ok, ok”, e doar o diversiune, mai incearca o data dar am cotul pregatit, “d’artagnan mada faca”-traiasca tarantino si strigatele de lupta de geniu, chinezul se sperie si se retrage in dreapta.

victorie.

artificiile bubuie pe cer. ce bine ca nu-s cocotata la starbucks, n-as vedea nimic de prelata cu volanase, copilul vecinilor se trezeste si priveste buimac exploziile luminoase, rosii-albe-verzi-galbene-albastre, pornesc unite ca usl la alegeri si apoi se sparg in catralioane de factiuni, imprastiindu-se in urletele de incantare ale haitei, big-bang dupa big-bang, universul se recreaza in sute de feluri in fatza ochilor nostri, dar ce spun eu, in fata aparatelor noastre care inregistreaza tot, lumea traieste lipita de ecrane, uaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, artificiile pornesc vertical si apoi fac tumbe, oscileaza, trei piruete si buuuuum, erup in praf de stele, vecina geme de placere, ochi micsorati, gura cascata, 20 de minute de orgasm cu miros de praf de pusca, catralioane de fotografii si zambete si degete cracanate in “v”, a mai trecut un an, am supravietuit, un ultim tunet si spectacolul se termina, a-ca-sa.

multimea curge coerenta, corecta, organizata, zagazuita de lanturile de politisti, milioane de oameni au fost in seara asta la buza apei, cu ochii-n cer, milioanele bocane spre metrou, cativa politisti zic ca metroul e inchis, intoarceti-va, alti politisti zic treceti, un italian pe la 65 de ani organizeaza rezistenta in fatza incompetentei fortelor de ordine, isi trece nervos mainile prin barba si urla “schifoso”, trotuarul este congestionat ca artera unui halitor de slana, trei chinezi mai picura la deal, unul la vale, ce facem acum? italienii batrani erup in strada, militienii le iau urma, “nu e voie ca pe aici vin masinile de urgenta”, care masini schifoso?, hongkonghezi condusi de nepotul lui garibaldi trec bulevardul, civilizatia britanica amenintata de un acces de latinitate, suntem pe trotuarul celalalt, milioane de oameni captivi in tsim sha tsui, metroul nu circula, ferryul nu circula, busurile nu circula, apai atunci sa ne suflecam manecile si sa ne apucam de shopping, cu cat dai camera asta, da telefonu?, se bea adalmasu pe la colturi, se mesteca ratza pechin in balcoane, ma tupilez intr-un restaurant cu 2 stele michelin, aflu si eu cind iau meniul premiat in mana, prost sa fiu, noroc sa am.

mai mult decat rechinul omorat si inmuiat in supa, mai mult decat crevetele ucis si tavalit in sos picant, mai mult decat chelnerul care a avut treaba si nu a avut timp sa iasa la artificii, mai mult decat mama pentru care bucurestiul e un oras mare, traiasca norocul de a ma fi nascut in romania comunista care mi-a lasat timp sa citesc si m-a protejat de televiziunile lu voiculescu si a lui sarbu, traiasca agenturilii care ne-au scapat de ceausescu, traiasca iliescu si ponta ca ne tin mereu in miscare si tensiune, altfel m-as plafona si ..

hai ca au dat drumu la metrou si la ferry si la bus, traiasca englezii, traiasca americanii, nu ii mai asteptati, sunt toti aici.

cine trage sforile? kgb, dst, securite-a patra ipoteza de liviu tofan

March 5, 2013

cartea de marti

Leave a comment

de azi, marti 5 martie 2013 dau drumul la categoria “cartea de marti” in care va spun ce-am mai citit, ce mi-a placut sau nu, ca poate ajuta cind trebuie sa ii luati socrului sau matusii un cadou si va prindeti urechile la raft.

prima carte de marti e “a patra ipoteza” a lui liviu tofan, “ancheta despre o uluitoare afacere de spionaj” striga coperta, ancheta e, uluirea nu prea, cartea e ca o savarina de pe vremea lu ceasca, multa paine si un varf de frisca. saracie. cred ca rupeti cu ea la pensionari, fosti securisti si ziaristi cu halena de la cele 25 de beri baute seara de seara la muzeul taranului roman.

cuvantul inainte e gros, inceputul greoi, subiectul mestecat de multi altii: in ianuarie 82, ceausescu da ordin sa fie ucisi paul goma si virgil tanase si trimite un domn cu barba, chefliu si invartitor, tovarasu haiducu, sa le faca felul, haiducu insa tradeaza serviciile si da totul pe goarna la francezi, astia il cred pe cuvant suspect de repede si pun la cale o diversiune sa-l prosteasca pe cizmar: un agent dst rastoarna paharul in care haiducu pusese otrava care urma sa-l mierleasca pe goma si, la cateva zile, o masina a dst-ului il rapeste pe virgil tanase si-l duce intr-o ascunzatoare pentru cateva luni cit haiducu se intoarce in romania, il convinge pe ceausescu ca si-a facut treaba si isi scoate fratele din tara.

in tot circul asta e implicat si francois mitterand, noul presedinte al frantei, care isi anuleaza vizita oficiala in romania, de ce? de ce? se intreaba toata lumea intreaga la minte, pentru 2 parliti de scriitori romani sa-i dai teapa lu piticu? itele se incurca, datele ajung la presa care la sfarsitul lui august 82 publica adevarul: virgil tanase nu e mort ci a fost diversiunea serviciilor secrete franceze, stupoare, dar lovitura asta de presa opreste defectarea lui plesita-pe atunci seful securitatii care, ingrozit ca tradarea lui haiducu va indrepta furtuna de rahat inspre el, isi daduse acordul sa se refugieze sub pulpana paltonasului francez.

ok, deci plesita era obiectivul, nu doamnelor si domnilor, d-aia au zburat o suta si ceva de pagini ca sa ajungem la a patra ipoteza care este alta, ca nea haiducu fusese infiltrat ca sa-l mulineze pe domnul hernu care, in administratia lui mitterand, era foarte influent si ocupa pozitia de minsitru al apararii, domnu hernu asta avand insa o cocoasa de gunoi in carca: agent platit de kgb, caraman ii facuse dosar pe care l-a predat in 92 autoritatilor franceze, cadouas de pretenie de la romani pentru fratii lor mai mari care i-au invatat cu revolutia.

si pentru ca, inapoi in 82, ceausescu avea dosarul lui musiu hernu, stia deci ca e omu rusilor, l-a santajat pe miterrand cu el si d-aia cind buba afacerii “tanase” s-a spart si dst-ul a fost dat in vileag ca a organizat diversiunea, presedintele frantei nu a putut sa sufle o vorba oficial, sa condamne regimul asasin de la bucuresti, pentru ca cizmaru le batuse un cui in talpa. fin.

sincer, o carte care m-a dezamagit, mult blabla, mult tralalala, i-as da un 6 si asta numai pentru ultimul capitol, cel scris de virgil tanase insusi in anul 2009. iaca si un citat din dumnealui, cu ghilimele d-alea de nu stie ponta ce sunt: “minciuna si calomnia sunt simptomele unei boli a cugetului, or, scriitorul nu vindeca individual, el e mai degraba un angrosist care pune la dispozitia celorlalti leacuri pe care fiecare si le administreaza singur”.

unde sunt triadele de alta data?

March 4, 2013

dutevino

Leave a comment

un carait continuu se aude de sub pasarelele impletite deasupra autostrazii, o colonie uriasa de filipineze face si desface, leaga si inoada, cumpara si vinde, au liber de la stapanire si s-au strans la marginea lui charter garden apoi s-au revarsat in queen’s si in des voeux road, munti de trentze si cutii de mancare sunt descalcite, impartite, stivuite, scartzaie banda adeziva care capaceste cuburi gigantice pline cu prada pentru acasa, pentru aia mici, pentru sotzii condamnati la onanie dar nu la saracie, ca aici fac bani adevarati spaland la fund copiii beizadelelor din hong kong, bani adevarati nu trei lulele ca-n fundul luzonului de unde vin ele, urechile ti se umplu instant cu tagalog, o engleza data cu maioneza de triburi filipineze, printre maldarele de marfuri, direct pe ciment, s-au intins cearsafuri, balerinii au zburat din picioare si zac expulzati la margine, s-a dat drumu la picnic, trotuarul e smaltat cu filipineze tavalite-ntr-o rana, cu sucu la carton-ntr-o mana si caserola cu orez in cealalta, muzica urla din telefoanele mobile asezate evlavios in mijloc, la 100 de metri de epicentrul postei filipineze, in mijlocul strazii blocate cu gardulete de politie ca sa faca loc unei adunari de ong-uri specializate pe protectia imigrantilor, un preot in mov vorbeste de iubirea lui dumnezeu unei congregatii placide care asculta zambitoare slujba de pe scaune de plastic, de costinesti. tablou de bruegel cel batran.

unde-i domne maxim’s? un portar zice ca-ncolo, 40 de minute mai tarziu sunt inapoi in harmalaia filipineza, mai multe ceaarsafuri, intinse pina-n port, pe pasarele, sub, in statiile de parcare, la primarie-n prispa, cite 6 cite 8, fetele se arunca-ntr-un soi de macarena, sincronizarea nu exista, fiecare-si executa miscarile anarhic, entropie muzicala, desigur gangnam style, mainile tin hamul imaginar, duduitele sunt ridicate in scari, si fiecare o ia anapoda pe ritm, maxim’s e inchis, hai la kownloon walled city.

vorba vine, orasul nu mai exista din 91 cind, in sfarsit, guvernul a reusit sa stoarca buboiul crescut in 40 de ani pe spatele hong kongului, cuibul triadelor, al traficului de droguri si furnizor oficial a peste 90% din chiftelutele de peste din dieta zilnica a hong konghezului, kowloon wall city continua sa traiasca in batman si in jocurile video, in benzile manga si-n muzica, desi acum e-un parculean blajin, cu studentasi veniti sa-si arunce basca in aer la absolvire, peste podul cambrat deasupra lacului plin de crapi porcini.

un mic muzeu incropit in cladirile stravechi restaurate iti arata cum se traia in kowloon city in 1987 cind 40.000 de oameni se inghesuiau pe 0,03 kilometri patrati, sute de cladiri crescute una peste alta, infasurate una in jurul alteia, doar cele din exterior aveau lumina, in miez nu putea patrunde nimic, favelele din rio sunt parfum pe linga kowloon walled city, nu exista electricitate si nici apa, pe ecranele din micul muzeu un tataie stirb zambeste inveselit amintirilor despre carausii de apa care-ti cereau 1 dolar sa-ti aduca o galeata de la conducta, erau doar 2 lifturi in cele cateva sute de blocuri intepate vertical, era mai usor sa urci cu liftul unuia din ele pina la ultimul etaj si apoi sa traversezi pe acoperisuri pina la cotetul unde trebuia sa livrezi damigeana, ce vremuri zambeste o tushica venita in kowloon city in ’60, erau droguri, erau traficanti, era periculos, dar doar pentru cei dinafara, noi, inauntru, eram o comunitate unita.

dar cum a fost posibil ca un intreg oras sa creasca intr-o crapatura a legii, sa cada ca un dosar dupa fiset si nimeni sa nu poata sa intervina legal in el? fosta cazarma chinezeasca, kowloon city nu a intrat sub administrare britanica iar in timpul ocupatiei japoneze din al doilea razboi mondial a inceput sa se ingroase populatia si gluma, politia a pus prima oara piciorul inauntru spre sfarsitul anilor ’80 si instantaneu a fost intoxicata de atmosfera corupta a orasului, “cereau spaga ca sa ne lase sa ne facem treaba” isi aminteste o dentista din neamul dentistilor fara patalama care aveau insa o strada intreaga in kowloon city, “nu aveam acte si d-aia la noi era mai ieftin”, 40.000 de oameni traind intr-o imponderabilitate legala, codrul lui robin hood in buricul hong kongului, iti usca rufele pe acoperis boeingu’ in infricosatoarea aterizare de pe vechiul aeroport al orasului aflat la cativa kilometri departare, acum inchis, ce vremuri ofteaza dentista.

pare acum 100 de ani dar au trecut doar 20 de cand guvernul a venit cu buldozeru si a trimis triadele..in macau probabil, sa creasca noul vegas al asiei, in parcul deschis in ’95 miresele zambesc tamp la camera, clic-clac, hong kongul se schimba la 2 ore, a pierdut un horrorland, si-a deschis un disneyland.

orasul cade totdeauna in picioare.

http://en.wikipedia.org/wiki/Kowloon_Walled_City

ban si sex, oferta hong kongului pentru cetateanul expat

March 1, 2013

dutevino

9 Comments

azi e ziua de dimsum cu familia si prietenii, un dragon rujat pazeste usa si trage cu ochiul la un calculator care-i spune ce mese sunt eliberate si ce mese sunt ocupate, computerul e cocotzat pe o tejgheluta decorata arhaic, ca vitrinele de magazine romanesti in ’87, cu o carpa neglijent crampotzita pe care sunt imprastiate monezi din ciocolata invelite in staniol galben si un soi de barcute-submarin, tot aurii, “pentru noroc” zice tony apoi ii strecoara dragonului, cu doua maini, un plic rosu, ??????, sase semne de intrebare-mi apar in ochii fatetati, de musca, “tot pentru noroc, punem bani in plicuri si le oferim in dar chelnerilor sau parcagiilor daca ne place cum ne servesc. doamna e foarte draguta si d-aia i-am dat bani. si mama mi-a dat azi dimineata 1000 de dolari”, americani?, “americani”, bietii oameni, daca nu au craciun normal caaa.., “cum sa nu avem craciun? bineinteles ca-l sarbatorim, eu de exemplu sunt catolic” sare tony, replierea: bietii oameni, au doua craciunuri, numai parinte sa nu fii in hong kong, dragonul palmeaza expert banii, pof-tiiiiiiiiti.

slalom intre mesele gigantice unde cete de chinezi hulpavi inghit galuste, cosurile cu dimsum urca decise spre tavan, si-nca unul cu creveti, si unul cu porc, galusca alba si biluta aurie, udate cu sosuri portocalii si sosuri negru-roscate si sosuri chihlimbarii, tony priveste cum alearga gogoselele-n gura si-mi explica de ce nu s-a insurat pina la 40 de ani: dupa ce ai luat-o de nevasta, femeia se pune la masa ca trebuie sa-si stinga foamea, foame e mare, i-a rost stomacu zeci de ani cit a fost pe piata, prinsa-n cursa de insfacat un sotz, si acum maninca-maninca, in cateva luni se face cit o vita, te uiti la ea si nu intelegi de ce ai luat-o, ceai tony?, “yes thank you”, intrerup expozitiunea si deschid usa uneia noi, ritualul ceaiului: ca sa nu te intrerupi din povestire si sa spui “multumesc” de fiecare data cind cineva iti toarna ceai, bati elegant cu aratatorul in masa de doua ori, toc-toc, omul care te-a servit e multumit si el, tot de doua ori, ca ai continuat povestea si ca i-ai zis “sarna omule” si asta nu-i tot, trebuie sa stii ca atunci cind vrei sa-ti mai aduca ospataru apa pentru ceai, lasi capacul ceainicului shui, pac, ochiul antrenat inregistreaza neregula, citeste semnele si imediat apare cu o incarcatura noua. si fierbinte.

in supa congee pluteste un cauciuc negru sidefiu, cineva si-a decupat dildoul, l-a maruntit bine si l-a fiert odata cu stridiile si carnea de pui si.. nu duduie, acesta este celebrul ou negru hong konghez, ou vechi de 6 luni pe care il tin ingropat in nisip, gust divin, ar merge perfect cu o bere, “u-a-t?”, e pranzul, nimeni nu bea alcool atat de devreme, doamne dumnezeule, eu vin din tara in care pensionarii din metrou traznesc a tzuica la 7 dimineata, daca n-ar fi listerinul atat de scump, poate ca ar sta mai bine pe igiena orala si nici n-ar fi giniti daca ar adormi cu capul pe tejghea la oficiu de pensii.

hai sarumina pentru masa, tony e multumit, nu plateste parcarea daca arata bonul de la restaurant, facilitati peste facilitati, parcarea e aliniata numai cu mertzuri, bmw-uri, uite si doua lamborghinuri, trei ferrariuri, ma simt ca la bacau, la fiecare 5 ani ar trebui sa-si faca itp-ul masinii da’ bacauanii de hong kong prefera, in loc sa-si repare taraboantele sa-si cumpere altele noi, vechiturile sunt date in china, taiwan sau malaezia, da de unde aveti voi bani sa va schimbati masinile ciac-pac? bursa, salarii babane, unul mediu e pe la 2500 de euro, basca fiecare angajat are acoperita prin lege 50% din chirie sau pretul casei pe care si-o cumpara, pardon?, “da, exista un house allowance pe care ti-o achita angajatorul care, dupa aceea, isi recupereaza banii de la stat”, incredibil, un guvern by the people, for the people, utopie vie, primiti cu expatu?

clar, hong kong este pe penultimul loc in lume la natalitate, sub nemti, elvetieni si japonezi, trag de vestici: poftiti, veniti, puiti, de chinezi sa ne feriti, hollywood road e plin de blonde si gelati, americani urlatori si patiserii frantuzesti, uite o terasa, doua, expatul isi rade bericile cu ochiu-n arsenal vs liverpool, expatu ocupa cu halba-n mana strada si fluiera dupa chinezoaice cocotate pe tocuri de 30 de centimetri care o ard englezoaice, piciorul gol si vanat, sanii-n fatza si gene false, expatul ii da flit pakiului care vrea sa-i vanda un rolex fals, probabil e un watch allowance oferit de stat sa nu te faci de rahat cu fake-ul ca un turist rus, expatul ciupeste de fund chelnerita de la carciuma de tapas cu bucatar filipinez, expatul intra, pe linga bouncerul negru, in clubul de noapte de unde urla zdutz-zdutz muzica pusa de un alt expat, aici, in lau kwai fong, expatul zambeste in billboarduri si de pe tramvaiele care se tarasc vertical pe queen’s road, expatul e prezent in numele de strazi, “internashianal siti” zice mandru tony.

corect, la televizor, o blonda de 3 metri aprinde niste betigase la templul Sik Sik Yuen, am trecut ieri pe acolo, am vrut sa intru dar coada te baga inapoi, in vagonul de metrou, alta data, blonda de 3 metri isi face loc, titanic, prin marea de mancatori de orez, cativa ii intind pliculete rosii, uimita ii spune reporterului ca este minunat acest obicei, sa primesti bani de la necunoscuti, de anul nou, imi fac cruce si astept sa primesc si eu, de martisor sau de 8 martie, o invitatie oficiala de la guvernul hong konghez sa ma relochez in marele lor oras.

iron man e deja aici.

consumul excesiv de orez dauneaza grav inaltimii

February 27, 2013

dutevino

2 Comments

de ce sunt hong-konghezii mai mici decat, sa spunem, beijingnezii sau shanghaiezii, tony a rezolvat acest mister si, in soapta, grabit, il imprastie bogat, ca parmezanul peste bolognese, nu intamplator v-am inmuiat in sosul unei metafore despre mancare pentru ca statura chinezului sudist si cea a japonezului are de-a face cu potolul, cum ar zice ionica: conteaza din ce faci matzul parizer iar tony spune ca dihotomia orez-noodle e la baza discrepantei, piticii sunt pe orez iar gigantii de pe coasta sunt pe lu-daaa, adica noodle cu accent chinezesc, dar nu orice fel de luda ci ala din cartof sau din grau, nu luda din orez, caci asta te arunca in nanism de nu te mai scoate nici dracu.

infierbantat tony dezvolta: in timpul, celui de-al doilea razboi mondial, japonezii cei mici si degraba varsatori de sange au constatat, dupa ce au ocupat juma de asie, ca trebuiau sa se suie pe scaunel ca sa le taie jugulara plavanilor cuceriti, s-au foit si s-au gandit si ho-paaa, le-a tunat ca de la mancare trebuie sa fie si ca ar trebui sa bage-n ei mai multi luda din grau si cartofi, sa creasca vajnici, expertii nutritionisti au anuntat populatia ca e timpul sa-si ia la revedere de la orez, nuuuuuu, nuuuuuu, rezistenta s-a inarmat cu sushiuri si s-a ascuns in munti, deci nu merge cu frumosu a zis hirohito care hap, a scumpit orezu’ si uite asa, pe chitroseala, au trecut japonezii la paste si au crescut mari, mari, atat de mari incat nu vad de ei nimic din parada care sta sa inceapa.

sar, mai sar o data, gravitatia ma trage de poale, ce n-as da sa fiu puricele potcovit cu 99 de ocale de fier, sa ma-nalt si sa cad cu botinele mele otelite pe tamplele bivolilor vestici de 2 metri 30 care au ocupat randurile din fatza, alerg isterizata incercand sa gasesc o fisura in zidul uman, la iesirea de metrou de pe nathan road meterezele au 6 randuri de oameni, se mai subtieaza un pic inspre kowloon park, tu-ti luda-ul ma’tii, ma-nfig linga cea mai urata femeie din lume, o indianca-vrajitoare cu nas cocarjat care, doamne dumnezeule, a facut si un copil, sute de politisti mana elegant omenirea pe partea asta, ba nu, p-astalalta, pe unde o sa treaca parada? pe aici, ba nu, pe acolo, mai sus, mai jos, un soi de tara-tara vrem ostasi, pe cine? pe aia 75 de oameni de peste drum, trimiteti-i incoa, se aude muzica din vale, incepe.

pitici parada

primul car alegoric e al lui cathay, branding jalnic, fetele dau din mana, spectatorii chiraie, vin cimpoierii chinezi-scotieni, niste caltabosi imbracati in fuste ecosez, cu berete cu ciucure, apoi echipa de patinatoare pe role din estonia, iu-huu, niste scoli de dans cu copilasi costumati insotiti de un cortegiu de parinti incapabili sa-si paraseasca odraslele, inca un car alegoric ne invita la shopping, butaforie de magazinul cooperativei din bragadiru de teleorman, scoala de salsa, niste dudui dezbracate conduse de un efeb cu camasa crapata pe pieptutul epilat fac pasi strambi in tzipetele extatice ale multimii, rusoaicele-u-aaaaa, barbatii de linga mine scapa un geamat, blonde si americancele si la fel de bune, urmeaza bolivience in mini si cizme inalte, carul lui disney cu mickey salutand dictatorial multimea, chinezii de linga mine ma imbratiseaza, in fatza am vreo 4 camere instabil sustinute de manutele subrede ale celor care au consumat “decat” orez, piticilor, ma desprind din inclestare si in fatza mea se strecoara vioaie o musca, pe la 60 de ani.

bazaie agitata, capul ii apare in stanga, apoi in dreapta, stanga iar, dreapta, sotul picoteste, trece scoala de kung-fu, in sfarsit dragoni si baieti imbracati in matase care agita un sarpe mare de carpa, bat tobele, sotul doamnei a adormit de-a binelea, e trezit de “aaaaaaaaaiiii”-ul de incantare smuls de dansatoarele semigoale irlandeze, politia se apropie vigilenta, o cunoscuta terorista hong-kongheza a fost prinsa impingand gardul si incercand sa se strecoare in parada, colonelul personal o cearta veninos, asa ceva nu se face, baba trage gardul si-si ia locul in budinca umana din jurul ei, copiii ridicati pe umeri distrug poze dupa poze, gemetele fotografilor se indesesc, insectele englezesti nu trebuie scapate, clac si clic, am 5 chinezi la subtiori, 3 pe umeri si 2 in cap, clic-clac.

poate ca nu-s chinezi, mi-a zis mie tony cum sa recunosc un coreean, dupa capul tip tigaie? m-am precipitat incercand sa anticipez raspunsu, nici vorba, dupa utilizarea coatelor, au fost inraiti in timpul razboiului din coreea si, de atunci, comportamentul de cazarma s-a transmis din tata-n fiu si din mama-n fiica si din tata-n fiica si pe ailalta diagonala.

dupa 2 ore de parada poporul s-a subtiat, englezoii au parasit gardurile si s-au aruncat la spritz in carciumile din tsim sha tsui, chinezii cimpoieri si-au strans fustele si asteapta autobuzul linga, e frig si au picioarele albastre, ca cerul primei nopti a anului sarpelui, hai la multi ani.

cum sa faci fatza tsunamiului de marlanie ruseasca.

February 26, 2013

dutevino

1 Comment

vecinul lu tony baga un karaoke pe my way la 1 dimineata, re-velioooon-re-ve-li-oooon, ce-mi mai placea ora asta, atunci soseau celebrele saluturi ale televiziunilor, ala pugaciova care se schimonosea pe cantecul cu saltimbancul si jeni-faras, cum ii ziceau baietii de la bloc, care-si scuipa plamanii pe melodia copiata fara rusine de eva kiss-e scrissss in steleee, ta-dam, taram-tam, tam-tadam, chiar, ce-o face eva kiss azi, 10 februarie 2013, prima zi a anului sarpelui de apa, oare s-o gandi eva kiss ca undeva in north point, la etajul 4, in dormitorul de 9 mp, cineva se gandeste la ea, la planturoasa eva chish, de pe rafturi ma priveste uriasa colectie a lui tony de canuri de cola, de 20 de ani strange la ele, le goleste ca altfel dupa 2 ani fac poc si, la cate sunt, arunca neibarhudu-n aer, are din franta si din australia, editii limitate din barcelona si de la campionatul mondial din africa de sud, are slapi cu coca-cola si ceasuri de plastic: unul in dus, dupa perdea, sa te uiti cu ochiu plin de sapun la el si sa-ti alerge mainile mai repede ca intarzii la serviciu, si unul deasupra chiuvetei si mai are unul in camera, alb-simplu, si altul in bucatarie, a completat 2 puzzle-uri gigantice, fiecare insirand postere vintage coca-cola, are chiar si trei skateboarduri brandate coca-cola, sunt puse pe dulapul plin cu sute de canuri in care rusul evghenie, sa-i spunem, nu a putut sa-si puna cele 769 de tricouri aduse pentru vizita de 7 zile la hong kong.

s-a enervat atat de tare incat a scris un review oribil in care s-a plans ca la tony e murdar si ..tony se balbaie de furie, inspira-expira, inspira, calmeaza-te, fii calm ca bruce lee, tatal stapanirii interioare: casa lui tony este pe lista de dreamhouse in asia, toate review-urile sunt foarte bune pentru ca tony e painea, dar ce spun eu, e dim-sumul lui dumnezeu, apartamentul e glantz, in 3 ani de zile doar rusu-avocat de 28 de ani si iubita-doctorita tot p-acolo ca varsta, au strambat din nasucurile lor cirne la vederea lui, de fapt cand si-au dat seama ca tony o sa stea cu ei in casa, “pai asta e airbnb, locuiesti cu gazda” s-a aparat tony, o-chei, fie, dar am vrea totusi sa ne schimbi cearsafurile si prosoapele in fiecare zi, si vrem in fiecare seara o lumanare si sa ascultam blana pe kylie minogue la 2 dimineata, “prieteni, dar nu se poate, voi ati luat o camera cu 60 de euro pe noapte. asta puteti sa faceti la hotel de 5 stele. acusi va duc la four seasons, ia sa vedem cit costa?’”, tony a dat telefoane, 500 de euro pe zi si toarshu avocat si lady macbeth pot sa bage harlem shake in crucea noptii, catarati pe receptie, cu orasul la picioare, nu ne convine au zis oaspetii si au continuat sa traga cu prastia cu rahatel in micul hongkonghez: elibereaza dulapurile, da, da, ce tot atatea cutii de cola, d-ale dreacu, si la baie vrem sa ne punem noi lucrurile si mai vrem sa fumam in casa si sa te batjocorim pe cinste, du-ne la metrou, cara-ne bagajele, “si-si-si” tony se balbaie de indignare, “si-si cind au venit mi-au zis sa-i astept la ora x la metrou si ei au intarziat o ora, au aparut si nu si-au cerut scuze, n-au zis multumesc ca ii ajut, am intrebat ce s-a intamplat si serghei-evgheni-ivan mi-a spus ca ii era foame si s-a oprit sa manince ceva. la aeroport”, pai futu-ti pashtili si dumniezai, pai sa vezi ce ii faceam si ii dregeam.

povestea devine din ce in ce mai stanjenitoare si insultatoare, ca un episod din the office, dupa ce face overdose de marlanie, tony se trezeste cu reviewul care zice ca sta-ntr-o cocina si ca-i pute gura, ua-ua-ua, tony zambeste inveselit “si eu care nu credeam ca trebuia sa ne pupam”, e 2 dimineata si, la etaj, vecinul a trecut la madonna “time goes by, so slowly”.

ogarul pitic whiskey incearca sa mai obtina un masaj la shalele batrane, prietene mi-e somn, se impleticeste spre culcusul lui sub privirea materna a lui tony, hi olueis slip, maine dimineata il duce la maica’sa sa nu se plictiseasca singur in casa si sa se apuce de karaoke: doamna Li are 70 de ani dar si acum se dichiseste ca sa nu-i dea ocazia sotului sa-i fuga ochii la altele, celui de-al doilea sot, primul a picat testul ochiadelor si dupa 20 de ani impreuna si 4 copii a intrat pe mainile unei chinezoaice tinere, pentru ca nimeni nu vrea femei din hong kong, sunt autoritare, stanca, multe-s manageri darzi care te-nfig pin la tzatzisoare-n dosare si revizii, “iar aici nu-i ca-n japonia unde chiar daca esti sefica, egala cu seficu, tot ii torni barbatului ceai sau sake sau berica in pahar, ca esti femeie”, femeile din hong kong sunt niste amazoane si barbatul prefera o tarancuta din guangzhou care toarce-n poala si-ti taie unghiile de la picioare si..

e 3 dimineata in prima noapte a noului an chinezesc, eva kiss doarme dusa numai tony n-are somn, maine va spun de teoria orezului si de ce coreeni folosesc la deplasare coatele mai dihai ca pterodactilii. noapte buna

ajun de an nou chinezesc cu rata peking si superstitii la gratar

February 25, 2013

dutevino

Leave a comment

sunt 19 grade, temperatura la care hongkonghezu sensibil isi acopera plamanasii cu pufoaica dar isi lasa degetelele de la picioare sa respire, sa zica si ele bogdaproste, cum zicea maica-mea in perioada excesiv evlavioasa a vietii ei, in suba si slapi da navala la piata enorma de flori de la victoria park, sa nu care-cumva sa-l prinda anul nou fara orhidee-mugurasi-copacel de tartacute-gladiole-garoafe-trandafiri in culori turbate-nu stiu ce sunt astea-piramide de bambusi, haaaai-pof-tiiiiiiiiiti-peee-laaaa-noiiii, mieunaturile vanzatoarelor sunt sfartecate de rap-ul bagat in microfoane de profesionistii teleshopingului de strada, in jurul unei doamne care stoarce nemiloasa fructe s-a adunat o ceata de fanatici ai electrocasnicelor care rezista presingului mareei umane, linga sucareasa niste tineri vand pernute cu iconuri de iphone, altii te ademenesc cu papusi din carpa, magneti de frigider, lego, pantofi, betisoare parfumate, artificii, curentul te duce pe strazile cu sens unic dintre tarabe, incerc sa ma prind de-o craca, sa ma sustrag, sunt scuipata taman la cortul cu capsuni tavalite-n zahar si torturate pe batz, mamase prajesc profesionist orice: porcul sfaraie, puiul se perpeleste, carnatul se rumeneste, talpa de tenis se moleseste, grasimea curge pe barba si proteina iti face vand inapoi in vartejul cumparaturilor, o data e anul nou, ia sa iau niste suc de trestie de zahar, itz veli helti, ma asigura o maimuta cu sort, intremata imi despic drum ca moise, ca moise si rusii la stalingrad prin frontul romanesc, am reusit sa ies, iu-huuuu.

iu-huuu pe dracu, imediat ma-nghite un afluent al fluviului din piata de flori, suvoiul-spala trotuarele dar in mod curios ritmul de mers este linistit, nimeni nu impinge, nimeni nu-ti infige un cot intre coaste, m-agat de clanta unei carciumi cu gaste spanzurate-n geam, par cioplite din lemn lacuit, o osanza grea picura-n tavi si-un mosulan le-nvarte elegant, ca-ntr-un numar de gimnastica artistica, de pe faianta peretelui din fatza un afis albastru ne-instiinteaza ca nea caisa si gastele lui au ajuns in ghidul michelin in 2011 si au ramas acolo si-n 2012, in rame afumate sunt taieturi de ziare care spun povestea batranelului: de 60 de ani dinsu face soyed goose, a devenit un expert in gasca tavalita-n soia mai ceva ca voiculescu in turnatorie, e ora pranzului si fiecare scaunel e ocupat de un pion, la mese se-nghesuie cate 3 familii, tata-mama-buni-unchiul-nepotica-toti au scos mobilul si-o ard pe facebook-sms-prajit nestemate-sudoku-discutii lungi cu casca-n ureche ca sa poti sa-ti folosesti ambele maini cind bagi in tine gasca neagra si supa de pui de stridie presarata cu carne tocata de porc, mi-aaaaaam, nimeni nu vorbeste cu vecinul de masa, toata lumea e scufundata-n virtualul simplificat, cind o sa invete astia cu netu sa trimita la culcare, direct prin ochi, centrul foamei din hipotalamus, s-a terminat, o sa halesc energie si o sa fac economie, ce tot atatea prajiturele de crab si creveti in sos de prune si meduze, costa bani si moare oceanul, nota va rog.

la ora 20, seara de seara, hong kongul insular vorbeste cu cel peninsular, cladirile din victoria bay isi arunca pe muzica fliiiiiirt, 15 fascicule de lumina, celalalt mal raspunde cu alte 20, da mama cu laseru-n mine, ca n-am ascultat de tinee, 20 de minute de batalie a neoanelor si a proiectiilor, voltaj-amperaj-retinomasaj, uuuuuuuuaaaaaaaaaa ofteaza spectatorii si clic-clac pozeaza-filmeaza cu ipaduri si ipoduri si telefoane si camere, padure de ecrane sub tunete si urlete de incantare, “cind e revelionul?” incearca sa smulga informatia un australian, “acum” -zice o demoazela care-si construieste pe mobil un colaj din pozele facute in hong kong, “adica voi nu stati pina la 12 noaptea si cind limba mare si cu limba mica se unesc in fruntea ceasului, dati o sticla de tzuica peste cap, sa va prinda fericito-amortiti noul an?”, nu, la noi nu-i neaparat distractie de ajun ci mai mult in primele 2 zile din an, prima e cu parada, a doua cu artificii, in ajun nu ai voie sa duci gunoiul, nici sa te speli, nici macar dus, nici macar sa-ti stergi subsuorile cu servetele parfumate, urmeaza 7 minute de insirat superstitii, pe baza de apa, sapun, haine curate si fengshuiul casei, asaaaa, da, si-n ajun mancam cu familia. ce idee, la tzanc ca-mi crapa stomacelul de foame.

carciumile duduie, mall-urile se-ndoaie sub omenirea venita la cina, la peking garden sunt pe putin 200 de mese, nici la cantina la mediapro nu-i harababura de aici, un kiwi cu iubita asiatica imi propune sa-mpartim o ratza, ba bine ca nu, chelnerii o ard ca dansatorii madonnei: casca-n ureche, statie, gps locator, se misca brici intre mesele gigantice cu roti de sticla groasa in mijloc de crapa puradeii invartind la ele, un stol imens de ratze dispare in gurile familiilor hraparete, udate cu tsing tao, ingropate in deserturi de icre de fructe stranii imbaiate-n lapte de cocos, festin.

chelnerul de la masa noastra e un gentleman excentric care si-a pierdut la casino averea. oare de ce la noi nu sunt chelneri batrani, oare de ce la noi e rusine sa lucrezi in servicii dupa ce faci 50 de ani, oare de ce la noi bodiguarzii de farmacii sunt niste tataiti famelici iar ospatarii niste cefosi impertinenti? oare de ce la noi este rusine sa fii cuvincios, oare de ce.., tztztztz, trebuie sa ma opresc, ce dracu fac eu in fatza ghenei cind mi s-a spus clar ca nu-i bine in ajun de an nou sa duci gunoiul?

sanctificarea lui ion iliescu prezisa de un ghicitor hong konghez

February 22, 2013

dutevino

Leave a comment

lonely planet zice ca in hong kong trebuie sa vezi neaparat victoria peak, alfabetizarea are si partile ei proaste, 7 milioane de oameni au citit lp-ul si iata-i impletiti intr-o coada pe 6 randuri, un ochi pe fatza, unul pe dos, multimea umple trotuarele si urca, urca, pina-n victoria peak, in 7 ore o sa apuce sa se catzere in trenuletul care gafaie-n panta si-i scuipa in locul in care sunt deja, niste paki si-au adus scaunele de pe care isi privesc incantati odraslele crescand, lu ala mic i-au dat tuleiele de cind maicuta sa s-a asezat la rand, daca mi-as fi facut stagiul la sfanta paraschiva as fi gasit putere-n mine sa izbandesc; nu-i nimic zice nea gary-arhitectu, de zece ori mai cashtoace sunt toaletele din pacific place, pardon? serios fetito, palate din cel mai fin portelan si lemn de artar, nu stiu terminatii aia cu ghidurile care-s adevaratele atractii ale hong kongului, niste neispraviti.

pacific place e tata mall-urilor, in matzele lui, ai mai smecheri designeri au cite-un petecut de magazin sa-si prezinte tzoalele, unde-s toaletele?, acolosa, navalesc intr-o bula scaldata intr-o lumina aurie, cabana scandinava meets drawing room-ul unui lord englez, sa fie bach cel ce te-ndeamna spre usurare? sa fie sora lui bach cea care strange cu un clestisor argintiu hartia igienica si-o-ndeasa in fantele iscusit disimulate’n peretele de lemn de cires? usa e deschisa spre capsula spatiala unde mamica si bebelusul sau sunt invitati sa asasipedincolo, paradis-ssssss, as muri impacata dac-as stii ca as ajunge intr-o buda a lui pacific place, eu si bach. si sora lui daca e neaparat nevoie.

tupilata dupa un designer nordic e cascarabeta unei babe cu fatza de mops care vinde miniaturi, legiuni romane, ieslea si pruncu, magaru si vaca privind gales nasterea domnului, razboiul de 100 de ani, napoleon, primul razboi mondial, avioane, benzinarii, tancuri, britzi in bocanci si echipament de desert, piloti americani, uite-i si pe nemti, in frunte cu hitler, un carton spune ca magazinul nu promoveaza si nici nu simpatizeaza cu nazismul, hm, nu stiu ce sa zic: figurinele fritzilor sunt mai ieftine cu 10 euro decat ale aliatilor, deci ma scot mai bine daca mi-as face o armata germana. paradoxala decizie de pricing.

die germans, cu lonely planetul in mana, privesc indecisi multimea bolborosind in gura templului Man Mo, autocare parcate peste drum varsa-n strada armate chinezesti agitand ofrande: caserole cu orez si piept de pui, pungi cu portocale si brate de rachete, ba nu, faclii cu tulpini mari, galbene si fitil gros, negru, betze parfumate iei la liber, cate 20-30, le aprinzi la un capat, le scuturi in aer si le-nfigi in cazanele de bronz enorme, pline de cenusa, trag in piept scrum, din ghirlandele din tavan nori gri mi se aseaza pe umeri, krakatoa, bajbai prin fum pina la cele doua figurine cu mustati negre invartite-n jurul gatului, zeul razboiului si cel al literaturii, umar linga umar, la fel de fiorosi, palma stanga a zeului literaturii e lustruita de atatea atingeri, cu mana dreapta repede catre tine un condei ascutit, nu domle, nu-s de la lonely planet, lasa-ma sa traiesc.

master Ng, fortune teller asteapta ca un paianjen plictisit dupa tejghelele unde se vand la kil amulete cu dragon, caine, porc sau ce semn zodiacal ai tu chef sa-ti iei, nu-i pe chef dragutza, e pe necesitate, a6-uri te anunta in cantoneza si engleza la ce sa te astepti in anul sarpelui de apa si cum te poti scoate, eu am pus-o, zice “hurting year” si ca daca nu-mi iau amuleta cu caine sau cal sunt mancata de balena, refuz misticismul dar ma-mpleticesc de piciorul scos de domnul Ng de sub masuta plianta.

3 oferte are pentru mine:

la 70 de parai hong konghezi, sa le spunem simplu DHK, tragi un bat dintr-un borcan, bat de inghetata polar, pe care sunt zgariate niste simboluri umplute cu vopsea roz, lemnu ala ii spune lu domnul ng raspunsul la intrebarea pe care i-o adresezi;
150 de DHK pui o intrebare si domnu ng face calcule pe un caietel de matematica, cu patratele, si-ti da negresit raspunsul
la 350 de DHK deja intram in profunzimi, domnul ng scoate artileria grea, ca stallone arunca-n aer valul care acopera viitorul, infige-o mana-n faldul timpului si-l aduce de urechi pe masuta plianta.

deci fetito, ce alegi? merg pe 150, domnu ng imparte, aduna, mazgaleste, dar mai cu seama raspune la iphoneul 3-hehehe, domnul ng o cunoaste tainele viitorului dar traieste clar in trecut-care-i suna din 30 in 30 de secunde, haide domnu ng ca fac pipi pe mine, spune-mi ce-ai vazut si ce-i de facut, ghicitorul se incoarda, habala-habala-habala-hap, raspunsul vine: da duduie, pleaca din tara cit vezi cu ochii, sunt sigura ca domnul ng a vazut circul pitecantropilor de la muzeul taranului roman si eliberarea sfantului adrian cel degraba scriitoriu de carte si santificarea lui ion iliescu dupa moartea sa mult prea tarzie si plasarea romaniei pe locul 28 in competitia de la eurovision.

si intrarea in lonely planet hong kong a toaletelor din pacific place. dar asta nu face subiectul intrebarii mele.

despre criza laptelui praf din hong kong si detectorul de chinezi

February 21, 2013

dutevino

Leave a comment

in ’97, sub amenintarea toporasului de snitele chinezesc, familia lu tony l-a pus in prastie si zbang, l-a trimis in vancouver, raiul hongkonghezilor cu somn agitat de teama retrocedarii, a stat tony al nostru 2 ani “ai dont laic, veli cold, faif minits ueit evelidai for da car to stalt, veli cold, ai stei hom end uaci tivi”, razbunindu-se pe parcimonia de acasa, si-a cumparat o casa uriasa+maica’sa masina+taica’su masina+cele doua surori masini+cei doi frati masini+el masina=7 masini alearga la familia li, “pipal envi us”, pai si normal ca va invidiau, nu te mai atingi de un apartament in vancouver fara sa scoti din portofel milionu de para si sa completezi cu un rinichi, veneticii au distrus piata si acum se intorc toti acasa, unde-i cald si jackie chan si-a facut lant de restaurante cu shushi, distractia n-o sa mai dureze mult, chinezii ii mai lasa vreo 34 de ani de capul lor dupa care cine nu-i gata il iau cu lopata.

tony zice ca zilnic orasul lui unge cetateni 150 de chinezi continentali, asta in-seam-naaa, stai sa calculez, gata, e cam pe la 1 milion de chinezi fara maniere care-au sapat o carie in societatea cosmopolita hong kongheza, “sunt spalati pe creier in ciaila”, unde? “ciaila”, cu greu ma prind, china frate, da, am inteles, partidul le-a smuls cu o penseta mare demnitatea, ratiunea, nu stiu sa se revolte, nu stiu ce e revolta, “stii ca in ciaila facebook nu-i la liber?”, tony e oripilat, in 50 de ani ciaila o sa inghita hong kong si cu asta basta.

deja a inceput, mall-urile sunt pline de balauri chinezesti, dragoni cu 6 capete si 12 picioare tropaie inauntru la gucci, si la joyce si la club monaco si la dolce si gabbana, in maini infloresc sute de pungi cu trentze scumpe, tony imi inmaneaza detectoru de chinezi, face biiiiiip cind dibuieste urmatoarele semne: galagie, chinezii urla unul la altul si par sa se certe continuu, o femeie latra la un barbat si-i repede o karata dupa ceafa, tony e multumit: ciainiz, vezi astia sunt ciainiz, trec anapoda strada si nu-s atenti la semafoare, femeile sunt machiate ca niste paparude si barbatii sunt toti tunsi la fel, cu tamplele rase, ca-n armata.

tarasc dupa ei pe strada geamantane de metal luate cu 5 euro de la targul de chilipiruri fabricate-ntr-un sopron la ei acasa-in ciaila, te calca-n picioare la trecerea de pietoni, card de vite speriate, “nu-s educati, de unde sa fie saracii, strang toti banii sa vina la cumparaturi in hong kong. nu-i intereseaza ce maninca, unde dorm, doar sa consume” zice tony, asteptand calm sa treaca un sarpe chinezesc, pe rosu, intersectia.

cunosc foamea asta care nu trece cu nimic, arunci inauntru hainite si masini, pantofi si plajmi, sucurile gastrice topesc tot, rozi rafturile de la ikea, dai iama in frigiderele de la cora, v-r-e-a-u, mi-e foaAAAAMMMMEEE, comunismu-ti face asta, te razbuni pe vremurile cind baleai cu ochiu-n neckerman si-o puneai pe mamaia sa-ti tricoteze caciula cu swooshu lu nike, au trecut 23 de ani si romanu lesina pe la coltu strazi in milano, nu sub greutatea pungilor de cumparaturi ci de foame.

bietu chinez abia acum s-a pornit, zbang, ma spulbera o legiune pretoriana de shopperite in drumul spre mall-ul numarul 568, de pe partea stanga, paraiul a scazut intr-o zi cu 3%, dolarii curg in tara, la apple-ul pe doua etaje e batalie, ia tableta, da un pahar cu apa, jdemiidedolari schimba mainile, intr-un parculet 5 panda de carpa se dau pe-un tobogan, clic-clac, chinezii se pozeaza cu zambete radioase intre urechi, pungi pline-n maini si ursii cu cearcane in carca.

ai auzit de criza laptelui praf hong-konghez? “nu tony”, mamele din hong kong au depus o petitie la guvern, asa nu se mai poate au spus ele, trebuie sa impuneti o limita la cumpararea de cutii cu lapte praf, “de ce?”, pentru ca lacusta chinezeasca fuge zilnic cu mii de pachete de cate 20 de cutii, “dar de ce cumpara atat de mult?”, pentru ca mamele din ciaila maninca numai tampenii si sugarii sunt otraviti de tzatza, si-otrava asta trece doar cu lapte hong-konghez, q.e.d.

hong kongul nu mai are lapte. in schimb e plin de miere.

trai pe vatrai in 32 de metri patrati

February 20, 2013

dutevino

Leave a comment

portar in costum in vestibulul blocului care sfarteca burta norului si-i iese prin spate, pe linga vertebra L4, continuind sa creasca pina-n plexul boeingului care se lasa scarpinat, sub coaste, “unde mergeti?”, la the edge, “etajul 24”, zuuuuuuuuuuuuuuuum, imi indes cu aratatorul stomacul catarat in gat, pe tulpina culoarului sunt aranjate hala-n stanga, hala-n dreapta, un los angeles vertical unde depozitele urca pe vrejul de fasole pin la stele, sonerie, sun, suna, usa bazaie si se repede cu click in spate, un ochi de proiector varsa pe mine fotografia unei dudui incovoiate intr-un cavou de beton, facindu-si un ceai la un fierbator de camin, “scuze, scuze”, ma retrag orbita, “don’t worry” zice mistery man, pleoapa proiectorului se inchide si vad o masa cu 2 simpatice domnite luind notite, un argat cu cosuri umbland fastacit cu o telecomanda si pe gary, c-un suras larg pe fatza, “tocmai retusam o prezentare pe care o voi face in martie in coreea de sud. e despre arhitectura in era suprapopularii. ia loc”.

gary chang arata de 38 dar are 50 de ani, par negru si o plasa de dumitze pe care le presara peste conversatie, parmezan umoristic, e mai mult un origami artist decat un arhitect, da-i un buzunar si-ti va construi in el dormitor, bucatarie si dus din care sa poti sa vezi televizorul, “dati inapoi sa vada si fata care-i treaba”, argatul se executa si luam prezentarea de la capat, tema: asia e suprapopulata si oamenii au ajuns sa traiasca in 19 square feets, casa melcului cum ii zic ei, foarte populara in seul unde o treime din populatie este singura cuc, fara mami-tati-iubita-caine-porc de guineea, cei aproape 4 metri sunt chiar spatiosi, uauuu, cine ar fi crezut ca se poate? stai ca n-ai vazut tot, uite in hong kong 12,9 square feets, asa zisa camera sicriu, fara geamuri, 1,8 metri lungime, 85 de centimetri latime, toaleta pe hol, linga resou, poti sa o inchiriezi la 10 euro pe noapte, 300 pe luna, si eu care ma plangeam ca stau scump in obor, tztztztztz, nu te grabi.

pe ecran apare o colivie cu un mos murdar in ea, vestitii cagemen, in cartierele foarte sarace se pare ca mai dai peste custile cu sarmani, trentze si conserve, nu-s gratis, le poti inchiria pe 100 de euro pe luna, si daca n-ai si n-ai bani poti sa ajungi ca familia xu care a ocupat o crapatura dintre doua blocuri, veverite urbane, ii poti chema afara lovind doua nuci si strigand “mariana-mariana”.

constance-secretara acra de 50 de ani apare cu o cafea si-mi cere carte de vizita, “pof-tim?”, carte de vizita, “electronica dacat” ii zic, dezamagita pleaca si gary trece la partea a doua a prezentarii, proiectele lui: amenajari de barje, casa valiza cu trape care se deschid si hap, dai peste nenea nae care desigur face baie, casc gura cu bala si ma gandesc la mandretele de cavouri de otel si sticla pe care le construiesc arhitectii romani ingropati de eruptia de prost-gust din ’80, trecem prin casele din guangzhou si gifu, hotelurile din beijing si yokohama, nimic fastuos, incredibil de ingenios, se iau 10 metri patrati, se aseaza patul peste cada si cada peste biblioteca si biblioteca peste aragaz si televizorul in cutia cu zahar pe care o ascunzi intre rufe si doar pe asta am gasit-o rapid pe net sa v-o arata:

http://www.interactivearchitecture.org/gary-chang-reconfigurable-living-spaces-suitcase-house-hotel.html

cum ai ajuns sa faci chestia asta? simplu, casa parinteasca a lui gary, 32 de metri patrati strangea in ea: parintii, cele 3 surori+gary si chiriasul, ca la cat de mari erau chiriile trebuia sa mai iei un suflet in apartament, sa-ti rotunjesti veniturile, ghetou, din ’76 micul apartament a devenit laborator de experiment arhitectural, a trecut prin perioada draperii si neoane, acum e la pereti mobili, spatiul-indiferent cit de modest este trebuie sa ofere cit mai multe functii.

vad ca ai multi clienti chinezi, gary isi trage umerii spre piept, brrrrrr, e frig brusc in camera, nu-i plac chinezii, fucking clients, toti sunt din armata galbena, “partid vrei sa zici”, partidul e armata si armata e partid, doar astia au bani, contruiesc in draci, isi fac hoteluri si case de vacanta si ..din nou ma gandesc ca suntem mancati de balena, apevistii chinezi isi iau arhitect smecher, premiat, din hong kong, noi ardem o rastignire-n curte si poleim cu aur monumente istorice, impodobim orasul cu orori, tu-ti pipera ma-tii de tara.

—feher

ciocnirea civilizatiilor in noaptea artificiilor fara numar

cine trage sforile? kgb, dst, securite-a patra ipoteza de liviu tofan

unde sunt triadele de alta data?

ban si sex, oferta hong kongului pentru cetateanul expat

consumul excesiv de orez dauneaza grav inaltimii

cum sa faci fatza tsunamiului de marlanie ruseasca.

ajun de an nou chinezesc cu rata peking si superstitii la gratar

sanctificarea lui ion iliescu prezisa de un ghicitor hong konghez

despre criza laptelui praf din hong kong si detectorul de chinezi

trai pe vatrai in 32 de metri patrati