Acum un an am scris asta.
De 10 august.
De ziua mea.
Zi frumoasă ca noi.
-Acum niște luni eram la masă cu niște prietene și una o aduce pe tipa aia de la România Tv, blondă, față de porțelan, prezentatoare, a umblat cu chelul ăla sinistru.
-?????
-Din PSD. Codrin …
-Codrin Ștefănescu. Deci o prezentatoare România Tv care a umblat cu ăla?
-Da. Stai să caut, uite, Cristina Herea. Și femeia ne spune că s-a apucat de design de poșete și, ce să vezi, a și ajuns să expună la Londra, trimisă de statul român, de la care a câștigat o bursă. Sau așa ceva.

O caut pe net, primul lucru este interviul din 2012 luat de Libertatea. Titlul este: Nu mi-am găsit niciodată fericirea într-o pereche de pantofi de 1000 de euro.
Asta pentru că ai găsit-o într-o pereche de pantofi de 3000 de euro, îmi spun plină de invidie continuînd lectura interviului hagiografic luat de către jurnalistul Claudiu Petrișor:
Cristina, esti proprietara unei casa de peste jumatate de million de euro, conduci trei firme şi deţii mai multe proprietati. De ce nu ai făcut publice aceste lucruri?

Pentru că mi-am dorit să fiu judecata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce am. Nu mi-am contorizat niciodata averea in bani sau lucruri materiale si ma consider un om bogat doar atunci cand ma uit in suflet, nu in portofel. Din păcate, lucrurile care contează cu adevărat în viaţa nu se pot cumpăra, oricât de multi bani ai avea in cont.

Cine este Cristina Herea, posesoarea unei case de jumate de milion, care conduce trei firme și atunci când se apucă să deseneze poșete ajunge instantaneu pe banii mei la Londra, să le prezinte la un salon de design?
Viata ta pare lipsita de griji, de ce ai ales sa te implici în presa tabloidă?

Pentru că am fost întotdeauna fascinată de puterea informatiei. Spectacolul psihologic oferit de lumea mondenă nu a facut altceva decat sa ma trezeasca la realitate si sa ma maturizeze. La 18 ani am ales Facultatea de Jurnalism, renuntand la bursa din Franta, de la Facultatea de Stiinte Policite. Tatăl meu nu a mai vorbit cu mine trei luni. Din dorinta de a nu-l dezamagi la 21 de ani mi-am infiintat propria firma de consultanta media, iar cand mi-am luat licenta am renuntat la presa scrisa si mi-am continuat studiile la Strasbourg, in Consiliul Europei. În urma experientei de la Scoala Europeana de Stiinte Politice am scris cea de-a doua carte, România de Culise’.

Crezi că oamenii te-au judecat gresit de-a lungul timpului?

Multi m-au judecat dupa aparente. Nimeni nu a fost interesat de faptul ca am copilarit mai mult in Academa Romana sau că aveam doua locuri de munca la 18 ani pentru ca îmi doream să îmi câştig independeta financiară, faţă de părintii meu. Nici campaniile umanitare organizate alaturi de Leslie Hawke nu fost demne de luat in seama. Imi amintesc ca in urma cu 9 ani  plimbam casete si foi printr-o televiziune, iar când m-am angajat la un cotidian scriam cu laptopul în brate, pe un scaun. Nu aveam birou nici măcar un birou. Toate aceste lucruri nu m-au descurajat, din contra, m-au determinat să îmi depăşesc condiţia. (tot interviul aici)

Îmi crapă capul.

-Deci la 21 de ani face o firmă de consultanță media și clienții se bulucesc, normal, pentru că…?
-Nu știi cine e taică-su? Taică-su a trimis-o la Strasbourg. E ceva general secu. Ba nu, e procuror. Sau judecător. Oricum, un monstru sacru.
Cristina Herea și-a depășit condiția de a fi fiica lui tati. Nu-i ușor.
A scris și o carte.
Este copia la indigo a unei alte fete a lui tata care a făcut SNSPA și apoi a scris, la numai 22 de ani, o carte nici mai mult nici mai puțin decât despre brandingul de țară, apoi a ajuns la ministerul de externe care a trimis-o 3 luni în Coreea de Sud, la specializare, pe banii mei și ai tăi, apoi a pierdut cursa pentru postul din Coreea de Sud în fața unui alt elefant securistic mai bine înfipt, și s-a căsătorit cu un băiat care lucrează la A3 și s-a mutat în casa luată de tata care este un mare om de afaceri pe o piață complicată, cea de medicamente.

Mă gândesc la toți copilașii ăștia de ciocoi noi, cum trebuie ei să lupte să-și depășească în fiecare zi condiția.
Și mă mai gândesc la copiii care nu pupă o bursă, indiferent cât de geniali sunt, pentru că nu au părinții bine înfipți. Mă gândesc la toate Adrianele și Marilenele, Cristinele și Sebastienii care au luat fața unor elevi și studenți talentați dar cu părinți ceferiști, contabili și femei de serviciu.
Și mă gândesc la milioanele de români care au plecat tocmai pentru că în țara asta unde Cristina Herea ia burse și își face firmă de consultanță media după 3 ani de studii, copiii lor nu au nicio șansă.
D-aia pleacă, șterg bătrâni italieni la cur, spală pe jos în case de nemți și sunt barmani în Spania: ca să aibă o șansă ăla micu.
Și d-aia piața Victoriei ar trebui să fie neîncăpătoare azi.
Pentru că ieșim nu numai pentru frustrările noastre, pentru copilăria noastră călcată în picioare de cumetriile de partid și de ierarhia peceristă. Ci pentru că genetica puterii înseamnă că nici copiii și nici nepoții noștri nu au nicio șansă într-o astfel de țară care prețuiește și premiază poșetele Cristinei Herea.

Era întuneric în burta lupului, așa ar fi început Margaret Atwood povestea Scufiței Roșii. Margaret Atwood este autoarea Poveștii Slujnicei, istoria distopică a Gileadului, țara în care un regim ultra-ortodox folosește femeile pentru prăsilă și instituționalizează violul.
Noi trăim în Gilead de când ne știm doar ideologia s-a schimbat, am dat septicemia declanșată de andrelele înfipte de moașe neîndemânatice în noi, pe topoare înfipte în cap de proxeneți.
În 1999, în ambasada României din Tirana a intrat o fată cu brațele arse cu țigara, cu vânătăi zdravene pe gât, cu un ochi umflat de la un pumn strașnic care a asvârlit-o cu capu-n perete, capu s-a crăpat, poate și peretele s-a crăpat, ce nu s-a crăpat a fost obrazul personalului ambasadei din Tirana, ambasadoru, un om cu mâini transpirate, față roșie ca un deget prins la ușă, s-a uitat la ea și i-a zis: păi și eu ce să fac acum cu tine?
El era statul român și fata scăpase din mâinile mafiei albaneze și fugise la statul român să ceară ajutor și statul român prin gura cu buze moi și umede a ambasadorului român ajuns în postu ăsta pe care îl ura, mult sub demnitatea lui de cumătru cu vreun împingător de hârtii de la MAE, gura aia care mirosea a țigări proaste a spus: și eu ce să fac cu tine?
Să mă ajutați să ajung acasă, așa i-a spus Mioara. Era din Moldova, un sat din Moldova, fusese convinsă că va fi trimisă la muncă în Italia, chelneriță la Roma, dar a ajuns într-un beci în Tirana unde a fost violată și violată și violată și violată, luni de zile până ălea 21 de grame de suflet s-au evaporat și în locul lor a crescut o bătătură mare ca soclul de unde a dispărut statuia soldatului necunoscut. I-a crescut părul și i s-au micșorat ochii, că nu ai nevoie să mai vezi că nu mai exiști și chiar și așa, fără ochi și cu părul lung, călcând pe el, a reușit să fugă și ambasadorul s-a uitat la ea cu silă și i-a zis: păi eu te-am pus să te faci curvă? Păi eu pot acum să salvez toate curvele din lumea asta? Tu crezi că statul are bani pentru așa ceva?
Statul nu are bani să salveze curve, așa e, statul are bani să salveze doar hoți. Și atunci și acum. Și atunci eu am luat-o pe Mioara de mână și am zis că îi dau eu bani de autobuz ca să treacă în Macedonia și de acolo să meargă cu autobuzul până la Sofia și de acolo să ia trenul până la București. Și ea a plâns și mi-a mulțumit dar m-a rugat să merg cu ea cu autobuzul că îi este frică să nu o prindă iar. Așa se întâmplă când ai stat în beznă luni de zile și nu mai ai ochi și suflet și am mers cu ea cu autobuzul până la Ohrid, la granița cu Macedonia și ea a vomitat într-o pungă de 4 ori pe drum, de frică a vomitat, pentru că începea să îi revină vederea și începea să spere că poate să scape.
Și atunci când ai speranță, frica e și mai mare decât atunci când nu ai speranță și nimic de pierdut.
Ne-am despărțit și Mioara mi-a mulțumit mie, aveam 25 de ani atunci și 470 de dolari la mine din care trebuia să mai trăiesc în Tirana o lună și eu i-am luat un corn de la chioșc și o banană și o apă și bilet la autobuzul de Skopje și nu mai știu nimic de fata asta cum nu mai știu nimic despre ambasadorul care nu a vrut să salveze curve pentru că treaba lui era să facă diplomație în Tirana nu să salveze curve.
Gilead.
E întuneric în burta lupului dar măcar e cald.
Afară e întuneric și frig și vânătorul e ca un adolescent din Delhi după ce a văzut 78 de filme porno.

Șoferul de uber îmi spune că uite, dacă era Băsescu, nu s-ar fi întâmplat nenorocirea asta de la Caracal, pentru că Băsescu, orice ați zice doamnă, nu ar fi fost niciodată de acord să numească un guvern de jigodii cum sunt ăștia, cele mai mari jigodii, dacă era Băsescu la putere, el, șoferul, nu ar fi plecat în Anglia să muncească, disperat să facă bani să își ia copiii cu el acolo, cum doamnă să îi las aici, îi distrug ăștia, nu vedeți că nimic nu funcționează, mori cu zile pe șosele, în spitale, în școli, aștepătând să vină cineva să te salveze.
Și scârba aia de Carmen Dan, ce baftă a avut târâtura să plece cu câteva zile înainte de povestea cu criminalul, numai proaste și curve, asta a pus Dragnea în fruntea țării.
Dacă era Băsescu aveam o blondă și atât dar acum, Firea-purceaua, că nu știu cum să-i zic, nu a făcut nimic, dar nimic pentru orașul ăsta, o nemernică a topit banii.
Cum să nu fi misogin doamnă, cum să nu fi misogin când puterea e la tâmpitele ăstea care au distrus tot?
Șoferul de uber se uită în retrovizoare și mă asigură că nu are nimic cu mine apoi adaugă-uite-o și pe tâmpita asta!!! și înfige mâna în claxon.
Mă gândesc la Băsescu și cum avea el o blondă, mai hoață dar mai deșteaptă decât blondele de rit nou și mă gândesc cu cine să țin, cu hoțul sau cu prostul, că nu poți să alegi să ții cu deșteptul cinstit că asta e oximoron și aleg să nu mai țin cu niciunul din ăștia, o să țin cu Estonia, o să-mi mut conturile în Estonia și o să fiu lapona Enigel.
Huvasti!

Postul ăsta scris acum 1 an jumate se chema Crăciunul femeilor care nu au fost cuminți.
1. Pe unul dintre posturile de știri, un star de televiziune spune despre diverse femei care i-au fost colege că sunt grase, urâte, curve, proaste, javre, japițe, gunoaie.

Nimeni nu intervine, colegii starului de televiziune nu sunt oripilați de atacul insalubru al colegului lor asupra unor femei care nu sunt cu nimic diferite de surorile, mătușile, iubitele, verișoarele, finuțele, nășicile sau soțiile lor. Niciuna din colegele starului de televiziune nu s-a simțit o secundă jignită de tipul ăsta de character assasination practicat pe un post național. Sau dacă au fost supărate, au dat fuga și au plâns în baie și nu au mișcat un deget să oprească atacurile.

2. În parlamentul României, o femeie-deputat filmează cu mobilul reacțiile unui coleg parlamentar la acuzațiile pe care i le aduce că este infractor și șofer al infractorilor. Acesta îi răspunde că maică-sa e nesimțită, că are mâncare între dinți și plusează la final cu: am o fotografie cu tine făcând sex anal. În spatele parlamentarului PSD este una din colegele dumisale, ministru al muncii. Femeia râde, amuzată de acestă etalare de bărbăție. Bravo, ai făcut-o K.O. pe netoată.

Filmulețul, devenit viral pe social-media este primit cu aplauze de bărbați, unii din ei dușmani declarați ai PSD, unii din ei faimoși activiști cu numeroase acțiuni în zona combaterii efectelor inegalității între sexe (cum sună, știu, mă refer la oameni care înțeleg că feministele nu sunt niște lezbiene pornite cu foarfeci uriașe să tundă testicule).

3. Fenomenul #metoo ajunge în România. O actriță frumoasă, scenaristă, regizoare, producătoare spune că totul e un circ, că femeile care pretind că au fost abuzate sexual de către șefi au consimțit tocmai pentru că erau slabe, netalentate și știau că astfel vor obține beneficii, luând fața colegelor lor mai talentate. Mai bine ar tăcea din gură femeile ăstea care s-au folosit de trupul lor ca să urce în ierarhie. Huo. Ea, actrița frumoasă-scenaristă-regizoare spune că nu a acceptat niciodată niciun avans venit din partea vreunui monstru sacru, pleacă băi monstrule sacru de aici că eu pot să fac și singură carieră, nu trebuie să faci dumneata popas în vaginul meu.

Frumoasa actriță nu se gândește ce s-ar întâmpla să fi trăit într-un mediu incredibil de concurențial, unde femei la fel de frumoase și talentate se bat pe un singur bigudiu. Nu își pune problema că aceste favoruri sexuale sunt cerute de către cineva care are puterea să te dea afară din firma în care ești și să îți blocheze angajarea în oricare alt loc.

Femeile care au cedat șantajului sexual e curve, slabe și ăstea care urlă că au fost blocate, dosite, lăsate să strângă praf în debaraua puterii, sunt doar niște ratate care dau vina pe bărbați pentru eșecul lor.

Reacția frumoasei actrițe de pe rețelele sociale este întâmpinată cu urlete de încântare. Da, le-a zis-o. Cele câteva femei care au curajul să vorbească despre abuzurile sexuale sunt măscărite, etichetate ca feministe triste si urâte.

4. O fată a fost violată anul trecut de 7 băieți în Vaslui până a leșinat. Făptașii au fost eliberați anul acesta pentru că nu reprezintă un pericol social. Pericolul social vine de la fetele care se îmbracă în mini și umblă cu curul gol pe lângă știm noi ce. Opinia publică-spre deosebire de India-nu iese în stradă să protesteze, puținor speriați li se pare un act blamabil din partea justiției să lase liberi, pe stradă, un grup de 7 băieți care au violat o fată până a leșinat.

5. Coaliția pentru Familie și alaiul de alte organizații care susțin schimbarea Constituției și definirea clară a căsătoriei ca fiind uniunea între bărbat și femeie discută despre interzicerea avortului. Femeile sunt menite să procreeze, nimeni nu pare să înțeleagă responsabilitatea care atârnă și pe umerii bărbatului-soț-partener, femeia care nu vrea să fie mamă își neagă menirea. Noapte bună.

6. Avem de un an primăriță. Conduce ședințele de consiliu general la care consilierele locale din partea USR sunt atacate de consilierii locali din partea PSD cu apelativele de țațe, isterice, proaste. Doamna primar general nu clipește. Nu găsește că atmosfera din aceste întruniri oficiale este mai degrabă cea dintr-un han din Țara Românească la 1542. Colegele de la USR știau la ce se înhamă, așa e în politică.

Între timp, la ușa primăriei, câteva activiste de 1,45 metri își cer dreptul de a asista la ședințele de consiliu general. Sunt refuzate și oprite de bodiguarzii primăriei. Unul dintre polițiștii tocmit de primărița generală se plânge că a fost agresat de unul din ștrumfii activiști și spune chiar că a cerut certificat medico-legal care sã dovedeascã agresiunea.

7. În România femeile sunt mai prost plătite cu 8% decât bărbații. O nimica toată.

În România, numărul locurilor deținute de femei în Parlament au scăzut din 1990 pânã acum de la 34 la 21. Nu că ar fi făcut asta cuiva vreun rău. (https://data.worldbank.org/indicator/SG.GEN.PARL.ZS)

Suntem pe primul loc în Europa la număr de mame adolescente și pe locul 1 la abandon școlar cauzat de sarcina timpurie. Lasă puiule, o să fie bine, o să îți găsești tu unul cu bani, îi torni un copil și o să te facă om.

8. Undeva în Sicilia, câteva mii de românce sunt roabe pe plantațiile localnicilor. Roabe, sclave, cu tot ce implică aceste cuvinte, inclusiv dreptul seniorului de a le viola, cu consimțământul soților, de câteva ori pe săptămână. Soții nu doar consimt ci chiar își împing consoartele să accepte abuzurile sexuale, pentru binele comun. Femeile sunt șantajate că, dacă nu acceptă avansurile sicilienilor, își vor pierde atât ele cât și soții lor locurile de muncă. Deci nu vor avea bani să mai trimită acasă. Lasã-l dragã sã te babardeadcã. N-ai murit din atâta pânã acum. Nu o sã mori de acum înainte.

9. A murit regele MIhai I. Moștenitoarea casei regale e principesa Margareta. O toantă, o femeie fără copii, o securistă, nu merită să ne fie nouă regină. Poate principele Nicolae. Poate prințul Charles. România nu este pregătită pentru o femeie, nu pe tronul regal. Și cu Nicolae săracul sunt probleme, o curvă i-a făcut un copil, a vut să îl distrugă. Nici prințu Charles nu e străin de uneltirile fustelor. Câte a avut și el de tras săracul cu curva aia de lady Di, să nu mai spunem. Bărbații sunt victime, femeile e dreacu.

10. Între modificările aduse de parlament codului penal, este și abrograrea articolului 299 din codul penal, cel care pedepsește “folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”. Așadar, “pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei” nu mai este infracțiune.

De ce nu? Scrie în expunerea de motive: dacă nu-i viol, dacă s-a dat consimțământul, nu-i infracțiune.

Folosirea funcției în obținerea de foloase sexuale nu mai este o infracțiune.

Membrii comisiei Iordache (printre care 8 femei), consideră că actul sexual pe care șeful-boss-profesorul-superiorul îl obține prin repetarea cuvintelor: faci asta ori… odată consimțit nu mai intră la șantaj, nu este un viol deghizat. Nu.

Doamnele parlamentare care sunt acum în comisia Iordache provin și ele din aceeași ogradă nisipoasă țărănească unde au învățat că omul are o femeie pe care poate să o pedepsească, după cum zice biblia, atunci când e țâfnoasă, arțăgoasă și îți iese din cuvânt.

Doamnele parlamentare cred că așa e datina din moși-strămoși, să-ți cârpești soața obraznică, să o ții acasă, să îi scoți cu pumnul emanciparea din cap.

Anul 2017 a adus pentru noi, femeile din România, certitudinea că trăim undeva, în subțioara istoriei, într-un patriarhat obscur și fetid din care nu vom ieși prea curând pentru că ne temem ce vom găsi atunci când vom trage ușa după noi.

Suntem un popor tânăr, cu hormonii razna.

Cel mai rău lucru este să lași o doză de estrogen să ne conducă.

Cine știe unde am putea ajunge? Să avem sânii mai mare decât coaiele.