Fetița cu chibriturile își lipește nasul de geam și se uită la bunătățile dinăuntru. Le vede dar nu poate să le atingă, atomii de carbon comasați în gheață fierbinte la sute de grade împart universul între ce e al lor și ce e al ei.
Al ei e frigul de afară și foamea.
Onati e chelner, e xhosa, tribul lui Mandela. Nelson Mandela. Cântă la bas și pian, are degete lungi care trosnesc uscat atunci când le strânge în pumn. E alergat de meseni, 19 aici, alți12 colea, copii care urlă, tați nervoși, mame cu priviri pierdute și bunici nevropați. Spune că localnicii nu vin la restaurant, mai ales de sărbători, localnicii nu vin la restaurant. Nu pentru că ar fi plin și e greu să găsești masă. Nu. Ci pentru că găsești masă, te așezi tu, soția și copilul și lângă tine e o familie de oameni înstpriți din Jo`burg. Pe masa ta e o sticlă de bere, un suc pentru copil, doi burgeri și o porție de creveți. Pe masa vecinului chivernisit sunt platouri cu creveți, pești, stridii și calamari, copiii vecinului chivernisit beau milskshakeuri și cole, înghit înghețate și tort de ciocolată și atunci copilul tău începe să plângă, vrea și el milkshake și ciocolată și tu nu ai de unde să îi dai, tu ești doar un pescar de la Port Alfred, câștigi 300 de dolari pe lună și soția mai puțin și nu ai cum să te bați, nici măcar de Crăciun, cu vecinul chivernisit de la Jo`burg care poate lucrează în administrație sau e politician sau poate e inginer la vreo mină sau un șantier naval.
Decât să suferi și tu și copilul și nevasta, mai bine stai acasă de Crăciun, aștepți să treacă valul ăsta de bani, de mașini și copii grași care se îndoapă cu milkshakeuri de ciocolată. O să plece și tu o să poți să mergi liniștit pe terasă, să bei un suc și să mănânci un burger fără ca ăla mic să îți atragă atenția asupra înfrângerii pe care ai suferit-o, te doare tata că ești praf, că pe mine mă doare.
Mesele sunt ocupate numai și numai și numai de albi. Negrii servesc. Sunt și doi chelneri albi, șefii chelnerilor negrii. O doamnă cu 4 câini în lesă abia îi strunește să nu smulgă pantalonii de pe băiatul care a venit să curețe masa.
Onati zice că numele lui înseamnă Dumnezeu e cu noi.
Mai zice că 60% dintre albi s-au dat pe brazdă, că e mult, muuuuult mai bine ca în 1986 când s-a născut el și că speră că viitorul președinte să fie mai bun decât fostul președinte care nu a fost bun dar nu ai de unde să știi, trebuie să guști, căci altfel, așa cum te uiți la zahăr și crezi că e dulce, ar putea foarte bine să fie sare. Trebuie să guști.
Noi, xhosa, suntem foarte buni la capitolul iertare. Ne enervăm la început când ne faci rău dar după câteva ore, maxim o zi, te-am iertat. Mandela ne-a învățat iertarea.
Așa spune Onati și își arată dinții albi, sunt mulți și albi, zâmbetul e cald ca o cană cu lapte proaspăt.
Privindu-l îmi amintesc de ce am citit ieri în The Emperor al lui Kapuscinski. Oamenii, chiar și cei care nu au numele Dumnezeu e cu noi, sunt dispuși la iertare direct proporțional cu nivelul lor de rezistență la rău.
Zice Kapuscinski
His August Majesty chided the bureaucrats for failing to understand a simple principle: the principle of second bag. Because the people never revolt just because they have to carry a heavy load, or because of exploitation. They don`t know life without exploitation, they don`t even know that such a life exists. The people will revolt only when, in a single movement, someone tries to throw a second burden, a second heavy bag, onto their backs. The peasant will fall face down into the mud and then spring up and grab an ax. He`ll grab an ax not because he simply can`t sustain this new burden-he could carry it-he will rise because he feels that, in throwing the second burden onto his back you have tried to cheat him, you have treated him like an unthinking animal, you have trampled what remains of his already strangled dignity, taken him for an idiot who doesn`t see, feel, or understand. A man doesn`t size an ax in defense of his wallet, but in defense of his dignity.
Onati îl are pe Dumnezeu mereu cu el, scris negru pe albul plasticului buletinului. Ca și Mandela, Onati e iertător și chiar dacă o să moară înghețat de frig în fața magazinului, cu toate chibriturile arse în mână, spiritului lui nu se va mânia, nu va pocni trecătorii și nu va arunca bolovani în vitrină.
Pentru că Onati e învățat să moară și nicidecum să trăiască.
Și asta face, ca un elefant bătrân, se retrage și moare în fiecare seară acasă, unde copilul și soția sunt zidiți în realitatea sacră a unei vieți ferită de comparații. Ăla are mai mulți bani, mai multe milkshakeuri și mai mulți creveți în farfurie -toate astea acasă dispar.
Acasă e doar demnitate și iertare.
Iar înainte să trimită la culcare o nouă zi, Onati cântă la pian cu inima lui neagră care are 10 degete extrem de lungi-un gospel. În el se făcea că bărbatul apuca un topor și frângea capul diavolului care îl lua de prost și îi mai arunca un sac de poveri în spate.
Ce versuri stranii domle, ce versuri stranii.
feher 