Pe după ziduri traficul e congestionat. Un băiețandru pe bicicletă dă 4 claxoane și apoi împrăștie un buchețel de 15 “pardon, pardon, pardon” peste pensionarii care calcă tiptil, ținându-se de mâna curentă de la marginea Spurcatei. În față sunt două fete cu doi câini mari care au făcut caca în mijlocul trotuarului și pasta de mațe a fost întinsă de tălpile pensionarilor, pentru o mai bună aderență. E cald și Brașovul e plin de turiști, pelerinaj la moaștele Sfintei Duminici.
Urcăm gâfâind scările tăiate abrupt în deal. La jumatea drumului, la a 51 a treaptă, e pusă o bancă, pentru ăia cu toboșarul psihopat bătându-le în piept un solo la baterie. Lângă bancă era un coș de gunoi, verde-pădurar. Acum i-a rămas doar capacul, partea de jos a fost halită de un rottweiler iubitor de plastic. Prin iarbă sunt împrăștiate peturi de suc și cutii de bere iar sus, la baza Turnului Alb, e un covoraș de țigări.
Turnul e închis, nu mai poți să îl vizitezi ca în alți ani.
Gâfâielile urcușului ți le trimiți la culcare de pe terasa de lemn din față.
Orașul e la picioarele tale, ai crede. Dar nu, orașul e la picioarele lor.

Edilii infractori.
Cei despre care ăilalți tâlhari, de București, vorbesc cu respectul cuvenit datorat unui grup criminal care este organizat nemțește, nu ca ei, oltenește.
Căci noi, brașovenii, suntem admirabili pentru ciordeala bine făcută, ca să-l parafrazăm pe marele mut al țării.
De pe scările de lemn ale Turnului Alb vezi în stânga Cetățuia Brașovului, și ea închisă. A fost scoasă la vânzare acum vreo 2 ani de grupul ARO și acum, la sfârșit de februarie, DNA a descoperit că Cetățuia nu era a ARO și că Primăria Brașov nu are de ce să îi verse companiei 3 milioane de euro ca să cumpere ceva ce este de drept și de la bun început al ei. (http://brasovromania.net/2016/02/cetatuia-brasovului-este-a-orasului-nu-este-proprietatea-aro-palace-noi-documente-descoperite-in-arhiva-primariei/)
În față e Tâmpa. Telecabine obosite varsă sute de turiști pe zi în buza restaurantului Panoramic. Și el e închis de ani de zile. Ieși buimac din portofelul metalic care te-a cărat câteva sute de metri la deal, treci pe lângă un hol beznos unde zombi triști servesc cafeluțe cu gust de nisip și apoi izbucnești într-o poieniță strânsă între chioșcuri și trunchiuri de copaci bolnavi, de unde nu se vede nici urmă de oraș. Nu-i nimic, ai văzut priveliștea din telecabină, ia mai bine să bem o bere și să ronțăim niscaiva floricele. Încuiat ca un copil obraznic în beci, între scule de grădinărit și saci de cartofi, restaurantul Panoramic se năruie mâncat de scorbutul uitării. În curând o să fie atât de distrus încât ARO o să ceară 6 lei pe el și parcă văd cum băieții deștepți, ăștia de știu cu administrația locală, o să apară și o să-l bage iute în buzunar.

Recapitulare: Cetățuia e închisă. Panoramic e închis. Turnurile au fost închise în iarnă și, acum când trebuiau să fie deschise, Consilprest SRL, administratorul lor, s-a cățărat pe un refuz de 7 metri și nu s-a mai dat jos de acolo. Cine?

Consilprest SRL, societate comercială al cărei unic acționar este Consiliul Județean Brașov, prăvălie implicată în dubioase afaceri finanțate de la bugetul local sub Aristotel Căncescu, fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, un nene considerat cel mai bogat baron local din țara noastră. ( mai multe despre musiu, aici: http://www.gandul.info/stiri/reteaua-lui-cancescu-refacuta-de-procurorii-dna-cum-si-a-facut-seful-cj-brasov-averea-de-milioane-de-euro-13462202)

Consilprest primește bani de la Consiliul Județean pentru diferite programe. Papă banii sau îi sifonează cu terți și apoi, cu burta plină și buzunarul gol, anunță că el nu se mai joacă.
Paternul este evident.
Consilprest ia banul, Consilprest investește, Consilprest ciordește, Consilprest se cere afară.
Acum nu mai vrea să fie administratorul turnurilor de pe Warthe pentru că, zice AGA lui Consilprest, că îi dau gaură la buget. Și atunci le închide și primăria este lăsată să se spele cu ele pe cap și să caute zestre să le dea altor administratori care să ciordească banii locali și, când îi termină, să bage divorț. Și tot așa, și tot așa.
Recunosc, habar nu aveam de chestia asta până nu am dat la căutare Consilprest. Pe Goagăl. Am găsit așa:
1. bizbrasov.ro: A fost revocat dreptul de administrare al Consilprest asupra acestor imobile (n.a. turnurile de pe Warthe), urmând ca acestea să intre în administrarea CJ Brașov. Totodată, la jumătatea lunii martie, Consilprest a anunțat executivul județului că pe timpul iernii, ca urmare a intemperiilor, dar și a accesului turiștilor au fost deteriorate anumite bunuri din lemn de la aceste obiective, pe care autoritățile județene vor trebui acum să le repare. În expunerea de motive care a stat la baza hotărârii aprobate săptămâna aceasta se precizează că CJ Brașov va trebui să dispună urgent gestionarea și paza acestor obiective până când vor fi predate titularului de drept care este Primăria Brașov.Mai mult, Consilprest vrea să își recupereze și investițiile realizate în turnuri, deși banii au fost alocați tot din bugetul județului.

2. Mytex: Potrivit unei decizii din 30 martie a Adunării Generale a Asociaților SC Consilprest SRL (societate aflată în subordinea Consiliului Județean Brașov), piscina și barul din cadrul Complexului de Agrement Tâmpa vor fi închise pe perioada anotimpului rece, începând cu data de 1 noiembrie 2015.  Decizia vine după ce acum șase ani, bazinul de la „Agrement” a fost modernizat. Părinții spun că „motivul principal invocat de conducerea complexului sportiv este acumularea de datorii foarte mari către furnizorii de utilităţi şi imposibilitatea de a susţine costurile aferente funcţionării bazinului pe timpul iernii”.

3. Transilvania365.ro: Si catre Consilprest SRL s-au efectuat plati aiurea,  în baza a două contracte de cooperare. Unul dintre acestea a fost încheiat în 31 martie 2014 prin care CJ Brașov s-a angajat să finanțeze proiectul cultural „Garda medievală în Brașovul istoric”, cu suma nerambursabilă de 300.000 de lei, banii fiind plătiți către Consilprest în trei tranșe.  „Totalul sumelor nejustificate în cadrul contractului de cooperare încheiat cu SC Consilprest SRL este de 110.177,25 lei”, susțin reprezentantii Curtii de Conturi. Celălalt contract de cooperare cu Consilprest vizat alocarea sumei de 200.000 de lei, pentru derularea programului „Dialog cu pensionarii”. „Justificarea modului de finanțare a programului s-a efectuat numai pentru suma de 13.142 de lei”.

4. monitorulexpres.ro: Consilierul judeţean Aurelian Danu a solicitat public preşedintelui Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, precum şi Direcţiei Economice a Consiliului Judeţean, să covoace „de urgenţă, în condiţiile prevăzute de lege, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Consilprest“, administrată de Consiliul Judeţean. Danu a afirmat că a solicitat în numeroase rînduri informaţii despre activitatea acestei societăţi economice şi convocarea AGA, însă nu a primit răspuns. „Este inadmisibil ca în anul 2010 această societate să aibă un profit net de 23.897 de lei în condiţiile în care administrează mai multe unităţi de alimentaţie publică şi Baza Agrement. Dorim un raport de activitate pe fiecare entitate a acestei societăţi, pentru a vedea clar cum funcţionează acestea şi cum se cheltuieşte o mare parte a banilor publici. În ultimii ani s-au acordat Consilprestului milioane de lei, pentru o activitate care nu aduce aproape niciun profit şi nu aduce aproape niciun venit suplimentar bugetului Consiliului Judeţean. Cheltuielile acestea trebuie făcute publice, transparent“, a declarat consilierul judeţean.

5. bizbrasov.ro: Consilprest, societate care are unic asociat județul Brașov, reprezentat de Consiliul Județean Brașov, a decis că turnurile și bastioanele pe care le-a primit în administrare de la autoritatea județeană nu prea îi aduc profit și sunt mai mult o pagubă, care îi aduce pierderi substanțiale. Astfel, în luna martie, membrii Adunării generale a Acționarilor, care sunt de fapt consilierii județeni, au decis să renunțe la dreptul de administrare asupra acestor imobile, dar și ca societatea să recupereze investițiile efectuate.Într-o adresă transmisă CJ Brașov în luna data de 26 martie 2015, Consilprest solicită achitarea investițiilor efectuate la Bastionul Postăvarilor în cuantum de 1.110.320, 72 lei, (fonduri primite cu titlul de majorare de capital) respectiv banii cheltuiți în 2012 pentru amenajare muzeului virtual din incinta monumentului istoric. Consilprest susține că amortizarea lunară a investițiilor efectuate este de 10.280,75 lei. Lucrările au fost realizate de compania CS Vision, controlată de fiul lui Gabriel Bâgiu, proprietarul societății Ramb Sistem, compania abonată la banii publici ai județului Brașov în perioada în care acesta a fost administrat de Aristotel Căncescu, acesta fiind în prezent anchetat sub control judiciar pentru „abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit – 5 fapte; luare de mită; trafic de influenţă; instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”. De asemenea, Gabriel Bâgiu este anchetat pentru comiterea mai multor fapte de abuz în serviciu pentru a obține pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Cu ochii-n soarele de aprilie, toropiți de căldură și de resemnare, picotim. Ce frumos e la voi la Brașov, parcă e altă țară, spun bucureștenii încercați de o ușoară invidie dar parcă și o speranță că uite, la 2 ore juma de București, e oaza asta saxonă, populată de oameni care fură măsurat și construiesc așezat.

Parcă e o altă țară.
Dar nu e.

Sebastian Ghiță a vorbit ieri în Parlament, cerându-le ajutor colegilor. Insulița de păr din creștet, figura buhăită, de om care bea mult și mănâncă prost, aerul general de milițian în civil, d-ăla care te urmărește petru că ai vizitatori din Germania care ți-au adus blugi, au fost tabla pe care a scârțâit creta afirmației: am 37 de ani și doi copii.
Dumnezeule mare, mi-am zis, uitându-mă la domnul Sebi fără niciun pic de invidie. Mai ieri era sprinten, suplu, cu sprâncenele ridicându-se spre liziera unui păr creț, nu ca acum, alergând spre plaurul trist din mijlocul frunții lucioase de transpirație. Ce ai pățit frățioare?
DNA a pățit. Și are reacții adverse la tratamentul cu DNA.

Sebi, e mai mic cu 5 ani decât mine, îi pot spune Sebi, Sebi anunță că DNA este o tortură modernă. Că președintele Iohannis și fostul președinte, Băsescu, miniștrii și șefii camerelor, Zgonea și Tăriceanu, toți sunt urmăriți sau cercetați, sub control judiciar sau condamnați deja.
Concluzia lui: DNA este răul în formă pură.
Mă uit la milițianul transpirat de la televizor care stă călare pe un cuibar de zeci de milioane de euro. Are 37 de ani, 2 copii și un istoric de afaceri dubioase cu statul. Are 37 de ani, 2 copii și în normalitatea patriei lui, Amoralia de pe marele continent PSD, concluzia pe care o trage în privința tuturor demnitarilor și politicienilor anchetați și condamnați de DNA este că aceștia sunt victimele unei conspirații.

Că sunt curați și hăituiți de cineva care vrea să ne ia țara. Și el, Sebi, este singurul care are curajul să se ia de piept cu axa răului.
Colegii parlamentari îl ascultă, aprobă și îl scapă.
Sebi nu poate fi săltat.
Păturica trasă de parlament peste picioarele lui reci, o lasă descoperită pe primăreasa de la Craiova, Olguța Vasilescu. Este băgată la beci de DNA. Nu poți să îi salvezi pe toți, oricum nu pe toți deodată.
Las că ne rezolvăm în iunie, după locale.
Până atunci, jucăm jocul, doi pași înainte și trei înapoi.

Uite și Onțanu. Nu aveai cum să-l ții acum, când ești cu ochii pe Primăria Mare și Firea e mult mai slabă decât dom doctor. E femeie într-o țară de cefoși care-i șterg nevestei câte una peste bot când devine obraznică, “pentru binele dumitale te ating iubita, ca să-ți știi locul, se cheamă educație.” L-au mutat pe Onțanu, ca pe un bibelou, l-au luat de pe televizor și l-au pus jos să nu se spargă când începe meciul de fotbal în camera plină de vaze și cristaluri a PSD-ului. O să-l repună în drepturi mai târziu, dar mai întâi să ne concentrăm la Primăria Generală.
Ești praf, îmi spune Mircea. Lasă-te de politică și scrie despre călătorii și prețuri la all inclusive.
Firea are din start 30%, electoratul PSD. Orban e cu 14%. Nicușor are un 11-12%.

Asta înseamnă că Firea câștigă lejer, la pas, cum zic ăștia în fotbal.

Hai domle, nu cred!!!

Crede-mă. Pentru că Iohannis, președintele hărțuit de DNA, așa cum ne-a spus empaticul Sebi, ne-a lăsat cu alegerile într-un singur tur, madam Firea își va muta periuța de dinți din primăria Voluntari a soțului, direct la Cișmigiu.

Nu-i singura.
România întreagă va fi roșie după victoria uriașă a PSD.
În doi ani, vom primi oaspeții din străinătate cu formula: Bine ați venit în Amoralia, țara căreia, acum niște ani i se spunea Republica România.

Scufundați în Marea Roșie vom tăcea, pești albaștri și verzi, plimbându-ne prin ruinele a ceea ce a fost odată instrumentul de tortură modernă DNA.

Victor este ziua jurnalist și seara barman. Trăiește într-o geografie bizară, pe un ponton care face naveta între Ibn Battuta sau Geber și catrene strâmbe, de bețivi cu limba încleiată: pe un fund de ape patru ochi lucește, ce se este oare, este două pește.
Citește mult Victor, e doxă de carte, bea la fel de mult, e umflat de berică. Ai zice că e un intelectual dar nu arată ca unul. Că intelectualii umblă la costum, au ochelari și diplome doctorale.
Ponta e cel mai intelectual dintre români, zice studiul IRES. E urmat de Vadim și Klaus. Ponta se îmbracă frumos și, deși crede că Ibn Battuta e domnul ăla care face falafel la Piața 1 Mai, pentru popor această micro rătăcire n-are importanță. Românii, care cred despre ei că sunt foarte deștepți, sunt și fair play și știu să recunoască omul inteligent, elegant, rafinat intelectual atunci când văd unul. Și rar vezi un intelect mai semeț ca al fostului premier.
Cu ce îl hrăniți, domnule Ponta? Se găsește mâncare d-asta, pentru intelect, la pet-shopul de la colț?

Mă uit la Victor al meu, robotind după bar, încercând să mai facă vreo 2-300 de euro să dea de mâncare la copii. Câștigă puțin la ziar. Dar prostu, deși a citit tratate de alchimie medievală, nu a știut să dibuiască elixirul care să-l facă dacă nu bogat, măcar talentat ca Ștefan Bănică Junior sau inteligent ca Smiley.
E un idiot Victor al meu. Și o știe.
Îmi zice: Sunt prost. Hai să bem, mă ajută să uit.

Spre deosebire de el, 64% dintre români stau treji și își admiră în oglindă inteligența rumenă. 64% dintre români se consideră inteligenți în mare și foarte mare măsură. La fel de inteligenți ca Eminescu, Henri Coandă, Ion Țiriac și Vadim Tudor, primii patru cei mai inteligenți români. Așa zice sondajul IRES. După ce îl citesc, mă duc la sertar, îmi iau pașaportu, îmi fac bocceluța și plec.
Trebuie să încetez să fiu egoistă. Trebuie să mă gândesc la binele țărișoarei mele. Cu tâmpenia mea colosală risc să stric media galactică de inteligență a poporului român și să îi diluez procentajul de intelectuali.

Victor, îți las ție cadou această poezie:
Aveam o pată de prostie pe cămașă care nu ieșea cu nimic.
Am încercat cu detergent obișnuit, neobișnuit și chiar cu foarfeca.
Dar prostia se agăța cu îndărătnicie de cămașa mea.
Așa că am dezbrăcat-o și i-am dat-o unui sărac pe stradă și am scăpat.
Umblu goală acum. Dar lor le-am zis că am o bluză pe care doar deștepții pot să o vadă.
Și toți mă laudă pentru culoare, buzunare și volane.
Deja am vândut 67 de bluze. Și toată lumea este foarte mulțumită de marfa de la mine.

Șoferul zice privind coloana de 30 de mașini de la stop: Ce să facem, mergem înainte.
A tăcut până acum și absurditatea ieșirii din muțenie cu o astfel de frază mă face să mă uit la el. E de vârsta mea, până în 45 de ani.
-Unde mergem înainte?
Suntem prinși în pumnul traficului, gândăcelul Elenei Farago.
-Mergem înainte cu ăștia pe care îi avem.
Vorbim despre politicieni. Despre candidații la Primărie.
-Cu cine votați?
Nu știe, să vadă ce se oferă pe tarabă.
Șoferul nu e fan Piedone, a furat și ăsta de l-a luat dracii, dar măcar a întors ceva bani, a ieșit pe stradă, a văzut că se mătură, nu ca Vanghelie-Care Este, are două clase și a ocupat un post pe care nu îl merita și nici nu a vrut să se dea la o parte.
-D-asta nu merge nimic în țara asta, pentru că peste tot sunt oameni care au fost aduși de neamuri, de rude, și băgați pe posturi și nu știu cu ce se mănâncă treaba. Ca Pițurcă la echipa națională, că se știa că dacă dădeai bani, te selecționa în echipă și d-aia am ajuns ciuca bătăilor. Eu vă zic, Piedone măcar a făcut ceva până să-i însceneze povestea cu Colectiv. Că știți că a dispărut poza aia care arăta că a luat foc stâlpul la 1 metru jumate mai jos de locul unde a prins artifica.
Șoferul știe că s-a dat cu gaz otrăvitor în club pentru că doi tineri îndrăgostiți, prieteni ai lui, care mereu s-au tratat cu respect, au fost în acea seară la Colectiv și s-au înjurat ca la ușa cortului. Gaz otrăvitor, să amețească oamenii, să îi facă agresivi, să se calce în picioare.
Totul a fost gândit dinainte.
Pentru șoferul cu comportament oximoronic, încurcătura de la Colectiv e clară: a fost o conspirație ca să fie dat jos Ponta, nu ați văzut zâmbetul lui Iohannis când l-a avut la mână?Totul e jonglat de marile clanuri, acolo, sus, în stratosfera politicii unde plutesc neamurile umflate cu heliu, atât de sus încât rachetele sol-air nu ajung.

Și noi, noi mergem înainte, ce să facem?
Resemnare și neputință.
Și lipsă de noroc. Că mama lui a fost săracă și tatăl lui i-a părăsit și a trebuit să muncească de la 16 ani iar prietenii din cartier îl strigau “băăăi, muncitorule!!!”
Mergem înainte.
Oftează. Oprim în fața unei case superbe de pe lac de la Snagov. E a nepoatei lui I.G.Maurer.   E casa de vacanță, celelalte sunt în București, Franța și Elveția. De unde a avut bani? Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii!

Mergem înainte.
Și în cerc. Ne învârtim pe aceeași pistă incapabili să ieșim din buclă. Înainte este totodată înapoi și poate ar fi mai bine să ne oprim dracului din mersul ăsta și să dormim 100 de ani, poate cresc buruienile și ne rătăcim, pierzând traiectoria destinului nostru istoric prestabilit.

Bogdan spune că s-au schimbat multe în România.
Încet. Pas cu pas. Mersul piticului. Dar s-au schimbat.
Dă-mi un exemplu, întreb scoasă din minți după dezbaterea de la Frontline despre Târgu-Mureș, martie 1990. Deschid paranteză: bătrânețea e tare urâtă. Părul și dinții cad și în locul lor cresc deliruri crețe, paranoi vânjoase, accese de Tourette buruienoase, divagări kilometrice, trimiteri mistice la istorii tenebroase. Un subiect important tăvălit în mălaiul conversației de bufet și prăjit puturos, la foc mic, în tigaia comploturilor prezentate de oameni bătrâni care au pierdut contactul cu realitatea. Desigur, asta este o generalizare, există și oameni în vârstă coerenți și prezenți. Nu că aș cunoaște mulți. Închid paranteza.
Deci ce s-a schimbat Bogdan?
E mai curat. Uită-te în jur, e mai curat decât era înainte.
Îi spun de pădurea de stejari de lângă Deva, înecată în gunoaie. Am văzut la Digi reportaj. Cârpe, zăpadă artificială, materiale de construcții, saltele, mormane așezate ca într-un ovoo mongol la baza copacilor, putrezind nerușinat, ca o târfă mâncată de sifilis de vie.
Deci curățenia nu se pune.
Ba da, ba da, uite aici, la București, e mai curat. Nu mai sunt câini vagabonzi, nu mai e jegul ăla de pe străzi, care-ți înegrește călcâiele vara și-ți urcă pe pantaloni până la noadă, iarna.
Am terminat în ianuarie de citit două cărți. Cafe Europa: Life After Communism a Slavenkai Drakulic și The Revenge of Geography a lui Kaplan. În ambele, cei doi jurnaliști vorbesc despre șocul Bucureștiului înainte și în primii 3-4 ani după 1989.
Un oraș murdar și sărac. Atât de sărac încât nu exista hârtie igienică la restaurante sau cafenele, în cinematografe, trenuri, benzinării sau muzee.
Uimirea lor în fața nepăsării populației-da dragă, nu e hârtie igienică, mare rahat-îmi strânge stomacul de rușine. Nepăsarea vine din obișnuință și obediență. Doar nu o să faci scandal pentru niște hârtie igienică. Doar nu o să pornești o răscoală pentru că nu ai cu ce să te ștergi la fund.
Plăteam cuminte 1 leu sau 2 sau 5 la toaleta de la Cerbul deși tinerii ăia care au murit la Revoluție, chiar dacă nu s-au gândit la wc-uri, au răsturnat sistemul tocmai pentru că s-au săturat să fie umiliți.
Păi vezi că s-a schimbat ceva? Că acum găsești peste tot, chiar și în tren, în unele trenuri na, hârtie igienică la toaletă? insistă Bogdan.
E adevărat. Acum există hârtie igienică. De ieri nu se mai fumează în cârciumă.
Umilința însă a mutat. E mult mai perfidă. E în nesimțirea parlamentarilor, în tupeul politicienilor, în egoismul concetățenilor care acoperă cu gunoi stejarul, pășunea, muntele, orașul, în aroganța șoferilor care strivesc pe trecerea de pietoni vieți tinere, în indolența autorităților care țin plătitorul de impozite blocat în cozi de 7-8 ore, în autismul președintelui, în constiparea funcționarilor publici, în otrava care curge de la televiziuni.
Umilința de a fi român, culegând de pe jos monezile aruncate de suporterii olandezi ai unei echipe de fotbal.
Nu s-a schimbat nimic. Suntem noi mai bătrâni și mai puțin hormonali, într-o pre-menopauză și pre-andropauză combinată cu astenia de primăvară care ne strică la stomac.
Noroc că avem hârtie igienică din belșug.

Pe dreapta sunt ziariștii de la Radio România, pe stânga sunt cei de la TVR. În spate este frigiderul cu Staropramen, lângă frigider e masa pe care e o sticlă de M1, feteasca neagra, Arezan de la Murfatlar
Gabi Giurgiu, Cornel Mihalache, Cătă Gomboș, Marian Voicu, Horia Grușcă nu pot să-și țină ideile așezate. Sunt în picioare. Giurgiu e cel mai vocal. Are voce tunătoare. Intervine, punctează, întrerupe, completează, lămurește, ironizează.
E secondat de Mihalache.
Berile au dispărut.
Frantisek, mai avem vin?
Marian Voicu râde. Ne amintim de dezbaterea despre semnarea acordului nuclear cu Iran și la sticlele de vin stinghere pe masă, de care doar 3 cutezători s-au atins.
-Azi au venit profesioniștii.
Ziariștii amușină masa pe care Frantisek așează 3 sticle de M1. Ultimele. Giurgiu își pune un pahar după care se întoarce pe cețosul câmp de bătălie, la adversarul intangibil, invizibil, difuz, pitit după legi, tradiții și comodități generale pe care nu-l poți lua de gât, ți se strecoară printre degete ca un gaz puturos.
Pumnii țintiți spre nimic, croșeele în gol, produc sete.
Sticlele se golesc cât ai clipi și vorbele se așează în sală, ca o zăpadă groasă. E glaciațiune în media românească, suntem îngropați sub un strat de 7 metri de corupție, prostie, nesimțire, incompetență.
Ce e de făcut?

Nu știm. Să depolitizăm mass-media de stat. Să scăpăm de securiști, putori, căpușe. Să învățăm să ne revoltăm. Să nu mai înghițim supița de ciorapi ai umflaților aflați la putere. Să vorbim despre ce se întâmplă la noi, uite, ca Pătraru care a comentat pe post despre situația TVR.
Pătraru bea apă plată. Pare subțire și grumazul nu sparge brutal copca gulerului cămășii, așa cum se vede la televizor. Vorbește puțin, dar clar. Giurgiu nu îl întrerupe. Pătraru are audiență, e respectat ca statuia Fecioarei Maria care plânge cu lacrimi de sânge pe peretele unei biserici din Ecuador.
Partea dreaptă, ocupată de ziariștii de la radio, înhață microfonul. Tolontan, Avădani, Obae și mai cu seamă Pătraru, nu-și cred urechilor.
Nu se auzea zgomot de la Radio România, părea să fie o căsnicie calmă și plină de dragoste. Și acum aflăm că ea e bătută de el la tălpi, legată de calorifer și că ăștia micii sunt terorizați de un tată alcoolic și violent. E nasol ce se întâmplă la Radio România. Foarte nasol.
Ia mai dă măi niște vin.
Dezbaterea se încheie după două ore jumate, continuă printre scaune, pe hol și în fața Centrului Ceh, la o țigară. Ne trebuie o lună, poate două, să descâlcim tot.
Și nici nu mai avem M1. Daniel? Ești pe recepție?

În mașină e cald și urlă muzica. Absent, șoferul se uită pe geam, iote bre, s-au închis păcănelele de …poc. Mașina lovește sec ceva, e mai mult un frison, muzica urlă și acoperă zgomotul înfundat al corpului care cade pe asfalt. Mi-o fi explodat un cauciuc, zice șoferul și trage pe marginea bulevardului, în spate aleargă oameni urlând: ce-ai făcut nenorocitule! Criminalule!
Ce-am făcut?
Corpul zvâcnește sub palton, e sânge și picioarele sunt aruncate nefiresc, ca o mână de bețișoare Maroco.
Chemați salvarea!!! Oprește domle să o ducem la spital!!! Nu o mișcați, că poate mai mult rău faceți! Îi rupeți coloana! Fir-ai al dracului de criminal!
Din mașină urlă muzica, Rihanna. Îi place Rihanna șoferului care se uită prostit la paltonul sub care cineva moare și peste drum la păcănelele care au dispărut, cum dracu să dea faliment păcănelele, când toată lumea iubește să joace la noroc?
Lui i s-a cam terminat norocul. Și ei, fata de pe jos. Ei i s-a terminat de tot norocul. Poate la următorul ciclu al Samsarei o să primească destinul unui proprietar de BMW care gonește cu 90 la oră în oraș și o să-l ucidă pe el, care în viitoarea viață o să fie o fată de 16 ani în drum spre școală.
Rihanna cântă Shut Up and Drive.
Însă drumul lui s-a terminat aici.
Undeva, într-un birou, un politician îl începe pe-al lui. Morții, uciși pe trecerea de pietoni, 5 doar anul ăsta, sunt covorul roșu pe care va păși distins, sobru și implicat, în primăria Brașovului.
Va lumina trecerea de pietoni, va pune de strajă polițiști la zebră, va rezolva criza. Și va readuce la locul lui magazinul de păcănele. Căpșună, căpșună, căpșună, cui nu-i place să joace la noroc?

Deși e veche, casa nu-i monument istoric și e lăsată să se prăpădească. Avocatul care a cumpărat drepturile litigioase are 94 de ani. 17 ani s-a chinuit să dea lovitura, să o vândă cu 1 milion de euro acolo, poate 2. N-a fost să fie, trenul cu bani nu a oprit în gara lui cea mică. Nu-i nimic, las că vine altul. A stat, a așteptat, și-a aprins o țigară, se știe că, atunci când aprinzi o țigară, trenul vine ca un făcut. Nu a venit.
De plictiseală a deschis geamurile, a invitat penării să se culcușească pe scară, a lăsat ciorile să cuibărească în sufragerie, a poftit gerul să ronțăie țevile. Cumpărătorii au venit, au văzut, au plecat. Ei vor terenul, că e în buricul târgului, pe Pitar Moș. Ei nu vor casa asta, că vine Nicușor Dan sau mai știm noi cine și se leagă cu lanțuri de calorifere și zice că distrug patrimoniul și nu îi lasă să o dărâme, să facă un rodnic P+19 pe care să-l vândă la domnii din Israel sau Italia care doresc să investească în România.
Casa trebuie să dispară.
O explozie la gaze ar fi bine venită.
Pe avocat nu l-a lăsat inima să pună bombă, să cheme Hamasu, Hezbollahu, un teleormănean cu butelie. A așteptat și și-a mai aprins o țigară. Într-o bună dimineață a înțeles: mai repede cade el decât cade casa asta făcută la 1902.
Nicio clipă în cei 17 ani de când s-a legat la cap cu vilocu ăsta păcătos nu a fost vizitat de gândul de a o renova.
Să zicem că ar fi costat pe la 10.000 euro, cu tot cu instalația electrică. 10.000 și ar fi avut 2 apartamente de 2 camere de închiriat, la 350 de euro fiecare, asta înseamnă 142.800 de euro în 17 ani. Dar nu erau euro acum 17 ani. Și poate nici nu ar fi putut să le țină închiriate non-stop. Deci hai să înmulțim cu 15 ani. Atunci ar fi câștigat 126.000 de euro din care scădem 10.000 de euro cheltuielile cu renovarea și avem 116.000. Hai 100.000 de euro, că poate trebuia să repare și acoperișul și ăla costă ceva, e mai ieftin dacă aduci țigani dar apoi ăia nu îți mai ies din casă, sunt ca fumu care nu poate fi scos din ceaun.
Avem deci 100.000 de euro după 17 ani de așteptare. Versus nimic.
Suntem din nou în anul 1999. Avocatul are 77 de ani, viața în față și o decizie de luat.
Ce alegi între 100.000 de euro (e o monedă europenă, o să vezi, e de bine) primiți câte 700 pe lună timp de 17 ani saaaaauuuu….nimic, primit și el la fel, 700 de nimic în fiecare lună timp de 17 ani?
Avocatul de 94 de ani se gândește 7 secunde, își aprinde o țigară:
Adică să strâng ca boul din dinți 17 ani pentru 100.000 de euro? Asta înseamnă cu 1.500.000 de euro mai puțin decât aș lua doar pe teren. Mai bine îi dau foc la casă, futu-i mama ei de casă și cine m-a pus să o cumpăr.
Suntem pe front, un Stalingrad arhitectural care ne arată din nou lumii așa cum suntem: desculți, înfometați, speriați, ăia pe la care au ieșit rușii din asediu, cei mai slabi. Casele pică pentru că noi am picat pe dinăuntru. Sub dărâmăturile noastre zace un oraș.
Salvați Bucureștiul, ca să ne salvăm pe noi.