Archive

dutevino

in iarba inalta, cocosat, se strecoara un porc spinos, se aude o buha si laika latra scoasa din minti, e noapte insa petrecerea nu s-a terminat, ce se sarbatoreste? doi englezoi veniti sa-l ajuta pe  david sa termine casa inceputa acum 12 ani, pleaca acasa, nu pentru ca si-ar fi terminat treaba ci pentru ca s-au plictisit de piticul perfectionist care sta la o pardoseala 6 ani, baga caramizile, le potriveste, pixel cu pixel, masoara, ho-paaa, una din ele a fugit 2 mm la stanga, nu, nu e bine, scoateti-le pe toate afara si o luam de la capat, cenusareasa curat, nu-i de mirare ca traieste in santier de pe vremea cind planeta nu auzise de osama si fetitele lui au crescut fara dus, calindu-se medieval in palatul de piatra, combinatie de mogli si lucretia borgia in mizerie.

“oribil la arezzo” zice david, poftim?, cum poti sa spui asa ceva?, “nu ma intelege gresit, vorbesc de blocurile de la periferie, cele muncitoresti”, hahahahaha, n-a vazut pipera bloculete cochet-mediteraneene ca cele din arezzo, daca vrei arhitectura hardcore vino fratelo la fetesti, incearca un ferentari, poate chiar blocurile de nefamilisti de peste drum de mall vitan, comunismul nu-i vreo frumusete vazut de aproape. dar nici capitalismul-se arunca in lupta leticia, nepoata lu marx crescuta in maroc si paris, discutia carmeste spre filme si dezintoxicare, “asculta-ti corpul!” dicteaza dan, al lui ii cere niste vin, letitia arunca in joc informatia conform careia anumiti cunoscuti ai ei din paris nu consuma nimic de mancare, priviri mirate, haide frate, cred ca exagerezi, “non, non, serios, se hranesc cu prana”, eeeee.

pana aici a fost, in furtuna creata aflu ca odraslele veganilor au mari probleme de sanatate pentru ca parintii lor n-au sa le dea proteine si dieta e saraca-n vitamine vitale, ca si dan a fost vegetarian in tinerete dar a trecut pe carne cind s-au nascut copiii ca sa le dea botezul salamului, vinul curge, discutia se-ncinge,  carnatul meu de mistret piere pe limba ascutita a mesenilor care au uitat ca au aruncat anatema pe carnivori 4 minute mai devreme, rita se matzaie pe linga masa, david o jumuleste decis si blana se ridica si se depune pe bolul de salata din mijlocul mesei, contaminare cu produse de origine animala!!!, veganii sa treaca la culcare!!!

dimineata-n camera imi intra ariile scartzaite de gerard la vioara, gerard are 23 de ani, e australian si a venit din sidney in chiusi, italia, ca sa invete sa picteze si sa cante la vioara,  la ce aud cred ca mai trebuie sa stea vreo 4 luni, poate 5. nu-i timp de breakfast, azi e zi de assisi, gresesc drumul si ajungem pe-o sosea ca o soseta halita de molii si carpita neindemanatic, un dihor terfelit de masini la stanga, o caprioara vie la dreapta, verde crud peste tot, livezi de maslini, miroase a gratare si-n fatza creste enorma manastirea sfantu francisc, incepe cursa pentru parcare, na c-am gasit iute, undeva in burta de piatra a dealului, o parcare ca o ocna de sare, adanca, 4 etaje, urcam la lumina pe scari rulante in timp ce muzica duduie din boxele de pe stalpi o melodie a lui rod stewart, binecuvantare.

in piatza din fatza bisericii sfanta chiara avem ringishpir, avem vata de zahar, avem calugarite filipineze zambind oblic in poze facute de calugarite negre. un grup de tobosari imbracati in costume medievale repeta un mars in fata unui templu roman transformat in biserica, in fata la sfantu rufino se ridica un rug si se rostogolesc niste cazane imense, vine rammstein?

nu domnita, e sarbatoarea primaverii-zice carabinieru cu mustata transpirata, o procesiune de zane-n rochii cu trena, aluneca in piata basilicii sfantu francisc, aruncand petale de flori, tobosarii bubuie, alaiul e inchis de 4 mosi in iegari, unul cu harbaleta si o hernie inghinala pin la genunchi. sau poate i-au cazut strampii-n vine, un neamt isi pune copilul pe balustrada, cu picioarele atarnand la 5 metri deasupra capului batranului halebardier, copilului ii e frica si rage aprig, acoperind huruitul tobelor, dururum-huaaaaaaaaaahh-durum-haaaaaaauuuuu, tatal tedeschi e de neclintit, scoate vertijul din el acusi, la 4 ani, cind va fi mare sa poata sa sara din spatiu, ca domnul ala austriac care a facut miliarde de vizualizari pentru red bull.

gata. pe maine cu partea a doua. uichend fain va doresc.

la arezzo ploua peste nuntasii care chiraie in piata mare, semn de fertilitate?, eu zic semn de pneumonie, unde te poti ascunde mai bine de buba plamanului decat la sanul unei grappe, dar unde ca totul e inchis, o luam pe stradute cu ochii dupa carciumi si anunturi imobiliare, bat clopotele, turistii cu talanga de gat se indreapta tristi spre autocare, uite “miseria e nobilita”, ce frumos, restaurant cu sticker de tripadvisor atarnat pe usa, meniu cu mistret si tartufo, n-are ce sa fie gresit, aloooooo, buona seraaaaaa, nimic, un baiat in blugi da sa faca infarct cind iese din bucatarie, se uita uimit la ceas, e 6.54? de pe ce planeta venim si cine suntem daca vrem sa mancam la 18.54, nici macar 19 carevasazica?

sau poate am venit sa-i ciordim un rinichi? nu prietene, dacat sa bem ceva, pentru inceput,  “pai sa stiti ca bucatarul vine abia la 7 juma si mancarea mai vedem noi. dar luati un loc”, ne asezam cuminti, servet in poala, la o masa sub luminatorul pe care ploaia intinde apa. peisaj lacustru, suntem intr-o cisterna, fosta cisterna de apa a orasului, intr-un restaurant la al doilea stapin, cam departe de miezul de uraniu al orasului vechi deci greu de gasit de sonarul turistului neamtz plecat sa-si cumpere magneti de frigider si vin la 4 euro de la enoteca din colt, in 3 ore cat stam inauntru au mai intrat o pereche de corporatisti care se uitau dupa spatii de organizat un btl si o pereche de gugustiuci, tovarasi cu bucatarul. cu 7 kile de vopsea pe ea, situatia nu se prezinta prea roz.

chelnerul deschide seara cu un rom parfumat descoperit de un fotograf din arezzo intr-o calatorie in trinidad, “ce aveti voi aici baieti?”, un depozit de butoaie cu un rom tare, colorat, ultimul caci fabrica s-a inchis, “pai si ce faceti cu el?”, il bem, desigur, ce intrebare, fotograful s-a scarpinat pe tampla, pe ceafa, pe piept si a zis, “pai il cumpar io, pe tot”, a tras niste poze pitoresti cu localnici sud americani, le-a facut niste cutii bengoase si uite asa, spre deosebire de mine care bat degeaba lumulitza asta, macaroana fotografa s-a imbogatit de pe urma descoperirii tobagheze. bun romu, sa moara ce-am pe casa, de multe ori m-am intrebat ce vrea sa zica vorba asta “sa moara ce-am pe casa”, sa moara pisica, sa moara semnalul tv sau poate vorbim de casele tip bordei in care traiau stramosii nostri, ceea ce ne conduce la concluzia ca pe casa era restul lumii, ca pe umerii lui atlas, deci “sa moara ce-am pe casa” este exprimarea unei dorinte genocidale.

bun romul dar as ramine cu grappa, chelnerul aseaza in fatza o farfurie cu inimioare de ciocolata, facute in casa, si-a pus sortz si are un aer solemn. incearca o conversatie in franceza pentru ca, in lipsa cefei care sa-i dea de gol, ce ar putea fi niste vorbitori de limba romanica decat francezi? nu amore, suntem romanachis, stiu, nu va place de noi, poate chiar ne veti otravi nutretul acum ca stiti de unde venim.

nooooooo, nici vorba, bietul om e painea lui dumnezeu: e adevarat ca are doua servicii si abia reuseste sa treaca parleazul intre zile,hop, am mai bifat una, sa vedem cum o rezolvam pe urmatoarea, pentru ca, uitati-va-n jur, e criza in italia.

e adevarat ca nu suporta ideea ca el trage ca un animal si vine un strain care merge atza la stat cu sapca-n mana si traieste din ajutoare, “sunt multi, foarte multi care stau pe banii nostri, pe ciuci toata ziua, cersind, facind copii”, tigani?, “tigani, albanezi. dar acum parca s-au mai imputinat, acum 10 ani era plini de ei aici, acum au plecat”, a venit apa si i-a luat, “dar asta nu inseamna ca-i uram pe tigani si pe albanezi. noooo, nu-i uram. dar nu ne place sa fim luati de prosti”.

bucatarul a inviat, pe masa ajunge terina cu pecorino si branza-n prosciutto, peste tavalit in miere si alune si porc cu fructe de padure si kiwi. si vin. vin. ploaia s-a oprit, dam 50 de euro pe o cina care-ti injumatatea salariu in orice carciuma mai cu staif din bucuresti, multumit de bacsis, chelnerul ne indica biserica ortodoxa: acilisa, la colt. poate vrem sa ne rugam pentru norocul nostru de a avea un guvern atat de competent care ne-a ferit agil de criza, poate vrem sa ne rugam sa ca tiganii disparuti din arezzo sa nu apara in bucuresti, poate vrem sa ne rugam sa nu reusim niciodata sa cladim o civilizatie pe care sa se catere si sa o suga altii. poate vrem sa ne rugam pur si simplu sa ne moara ce avem pe casa. poate.

inainte de englezi cu piscina si veleitati artistice, in castiglione del lago stapanea familia chiusi care si-a tras un castelas colea, la lac, unul mai acote, pe un deal, ce s-a intamplat cu ei? vremea s-a intamplat, prima carmire spre cald a naturii facuta acum cateva sute de ani, care a adus ploi torentiale, inundatii, alunecari de teren, pamantu isi punea poalele-n cap si se ducea-n lac sau la vale, peste alte case, carevasazica nu mai aveai pamant, deci nu aveai valoare, s-a zis cu familia chiusi care a fost inlocuita de papa cu alte macaroane ambitioase.

gramezi de italieni se subtiaza in sir indian, picura unul cite unul pe cararuia stramta de pe meterezele castelului, se opresc si scruteaza orizontul, degeaba, fereastra angelei merkel nu se vede de aici, in curte, la picioarele lor e un amfiteatru, un chiosc de bilete care vinde inghetata si cafea, in mansionu familiei chiusi e expozitie de zmee poprite sub bolti pictate bogat cu nuduri de zeitati cu capul mic si fundul mare. de la dieta, desigur, in magazinele presarate in orasel, se lafaie mistretul tras in matz, carnati si prosciutto, paste pastelate, borcane cu tartufo, sticle de vin, multe sticle de vin, butoaie de vin, un baiat de pravalie ma fugareste cu un cartonas verde pe care scrie 6%, hap?, da ce-am facut domnu?, inca nu am facut nimic, insa daca o sa cumpar de la el ulei de masline sau pulpa de mistret, primesc reducere, in ciuda harababurii turistice si a puhoiului de lume, umbria nu se simte bine. sau ma grabesc?

cortona, cocotata si ea pe-un varf de deal, a fost facuta celebra de un siropos film numit “under the tuscan sun” scos de hollywood acum 10 ani, diane lane vine din america, inselata de sotzu, cumpara o casa, pentru ca pe vremea aia probabil chiar puteai sa te atingi de preturi si da drumul la furtuna imobiliara a zilelor noastre, soseaua gafaie la deal printre biserici de la 1300, hai 1400, o poala de castele si de turnuri, hai spre parcare, canci, un atlasib a fatat in mijlocul drumului 50 de romani cu nevoi urinare, pe aici nu se trece.

gafai pe sub portile de piatra etrusce, pe panta etrusca, peste piatra cubica etrusca sau poate bucuresteana, cine poate sti unde a vandut videanu mostenirea rutiera a capitalei, hap, falca se loveste de genunchi cind dai de prima piata, steme heraldice sapate in piatra, fresce la vedere, un teatru, catedrale si carabinieri geana pe parcagii, gata sa-ti bage mana-n buzunar daca ai intarziat 2 minute si ai terfelit peisagiul, purcoiul de nemti veniti cu motoare isi tarasc cu greu cizmele de bikeri, luptand cu gravitatia magazinelor de ceramica sau cosmetice, uite ulei de masline, sapunuri, paste, reapare mistretul, de unde au frate astia atatia mistreti? or avea mai multi ca nea tiriac la balc? si daca da, de ce nu-si ia tenismenu un teren de vanatoare pe aci, ca-i mai buna si infrastructura, si industria alimentara si coruptia e ca la noi, doar suntem cu toti urmasii dacilor: etrusci, italieni, romanasi, deci nimeni nu o sa se uite in pravalia lui, cum ‘pusca mistretul legat de gard ca o zeita artemis cu mustata-ghidon.

o batranica mitraliaza rapid niste vorbe, zice ca o sa ploua iar, ma avant printre bisericute de piatra si gradini de carciumarese si muscate, trandafiri si alte clopotnite si narcise, incepe sa ploua. o tiganca a descoperit un nou sistem de cersit: vopsita pe fatza cu alb, sa nu-i citesti tenul, imbracata in haine albe de calugarita, ai crede ca este una din statuile vii impietrite in strada, care pentru 3 firfirei isi schimba pozitia, si-ti sperie copilasu. nu, aici avem de-a face cu o inovatie, tiganca noastra, un soi de camerista grasa, umbla cu o tigaitza in mana, o agita frenetic in fatza turistilor si cere bani pentru ca este gravida. nu incearca sa vrajeasca pe nimeni prin arta “nemiscarii”, nu canta, nu are un costum demn, nu produce nimic care ar merita bani. fecundarea sa este un miracol in sine pentru care noi, crestinii si chiar si chinezii astia taoisti, ar trebui sa platim. cine a mai vazut tigan gravid, vopsit cu var pe fatza? minune, minune, domnului sa ne rugam, daca as avea loc, as inalta aici si acum, in mijlocul pietei din cortona, o troita.

sforaiturile motanului gilbert acopera bodoganeala lui dan, care topaie ca un vrabioi cu coxartroza intre subiecte, trecem de la obezitatea americanilor care se lasa ghiftuiti de sistemul care ii subjuga, la consumul de stupefiante din maroc despre care dan are informatii la prima mana pentru ca da, dan si miranda si-au cumparat in 2001, la cateva luni dupa 11 septembrie, un riad in marrakech, maroc, africa de nord. greu in marrakech sa ai un biznis, sa te apuci sa reconstruiesti un riad, fara ajutorul hasisului este o nebunie, dan spune ca fuma ca un sarpe ca sa poata sa-si pastreze calmul si sa duca munca la bun sfarsit, dupa 1 an de maroc s-au intors in spania si s-au lasat de droguri o vreme, parca-parca ar mai fuma ceva, o maricica, un jointulet, ca i s-a facut pofta de la vinul asta bun de montepulciano, dar ce spuneam?

spuneai de maroc, de riad, “da, da, acum sta fiul mirandei acolo si fumeaza el hasis, ca-i pe toate drumurile. am cunoscut-o acolo pe annie lennox”, se droga si ea?, “probabil, venise la casa lui branson, ca are si el un riad in marrakech. miranda a scris o carte despre asta”, tasneste in biroul de linga, gilbert tresare, se foieste si se culca pufnind la loc, dan aduce doua carti: “getting to manana” si “cinnamon city”, ambele scrise de a treia sa sotie, miranda innes, o rasfoiesc pe prima, este despre cei 7 ani petrecuti de miranda si dan in malaga, linga malaga mai precis, restaurand o vila, ma-mpiedic in niste retete de sangria in timp ce dan turuie povesti cu familia de slovaci cu 4 copii, sotul agresiv a carpit-o pe sotie, ea s-a suparat, a luat copiii si a plecat in slovacia si si-a facut operatie de schimbare de sex, devenind barbat si chiar unul faimos, “dar sa stii ca totusi copiii ii spun in continuare mami”, doamne dumnezeule ce comoara, si toate lucrurile astea sunt in cartea mirandei? “nu, ca editorul i-a spus ca ar putea fi data in judecata asa ca a trebuit sa schimbe numele personajelor, apoi avocatul a spus ca, chiar si asa, este destul de evident despre cine e vorba, asa ca nu exista bucata asta in carte. si nici cea despre tarfa de lux olandeza care-si adusese copilul adolescent in spania ca sa-l scape de heroina si baiatul era mereu luat de nas pe hasis, ca si mine”. si iata-ne intorsi la casuta 1.

iar a durat micul dejun 2 ore, hai ca plec ca uite e vreme frumoasa si vreau sa ajung pina la peruggia, “nu, nu pleca, trebuie sa afli povestea riadului”. deci la finalul lucrarilor, 1 an, 45.000 de euro ziditi ca ana lu manole-n ziduri, “da sa stii ca astia au fost toti banii, adica cu tot, cumparat casa, lucrarile, tot. nu am platit nicio taxa cit am fost acolo, a fost perfect”, echipa de muncitori a tarat un berbecut pe terasa, i-au luat gatul, balta de sange, barbarie cu ghivent, apoi l-au hacuit macelareste si penisul i-a fost oferit in dar lui dan, ofranda adusa proprietarului ca a fost barbat si a indurat santierul, si?, ai gustat?, “a trebuit, avea gust de guma”. cum sa nu-ti vina sa bagi un hasis dupa?

incep cu o grappa, galbena, aromata, urmeaza carpaccio de mistret tavalit prin ierburi, carne rosie, moale, se topeste-n gura, cum de se intampla asta? fabio il tine doua-trei saptamani in vin, vin galben, mai galben decat galbena grappa pe care am dat-o pe gat in timp ce ma infruptam din salata de farro, ce e farro? un soi de cereale de pe vremea etruscilor, foarte satioase zice fabio, farro se manca inainte de lupta, farro se maninca acum, pe criza. e in biznisul de restaurante de 10 ani si spune ca nu a mai avut asa 3 luni proaste din 2008, “italia se duce-n cap”, hahahaha, pe bune?, cine ar fi crezut?, pai mai fabio, nu trebuie sa studiezi stiinte politice cum ai facut-o tu ca sa vezi ca aveti buba la sistem, imparatul e in cucu gol si orice prunc de 5 ani poate sa spuna asta. intrebarea este cine vrea sa-l asculte.

ce sunt astea? sunt paste strozzapreti, pe romaneste “sugruma preoti”, fabio zice ca dupa al doilea razboi mondial, comunistii din toscana si umbria care urau preotii, au prins unul si l-au spanzurat si uite asa, pastele astea au primit numele operatiunii, suna dubios, verific pe wiki, nici vorba de comunisti si ideologie, alte doua variante ne spun ca italienii urau atat de tare popimea careia trebuiau sa ii dea de mancare incat se rugau la doamne doamne ca taica parintele sa se-nece cu paste in timp ce le baga-n el. crestinism pur din inima crestinatatii.

fabio tuna si fulgera impotriva conducatorilor: monti?, un nemernic care traieste in alta lume, pe hartie masurile luate de el sunt bune, in viata reala sunt un dezastru, a pus taxa pe prima casa fix in luna decembrie, a luat banii de pe masa macaroanelor si i-a lasat de craciun fara parmezan, “a dat in cap consumului, ne prabusim din ianuarie intr-un ritm galopant”, e mai bun letta? nici vorba, in spatele lui este berlusconi si berlusconi, se stie, e omul nordului capitalist, al patronilor, al dreptei amorale, al nemtilor, berlusconi e tedeschi deci si letta e tedeschi, ouale micilor intreprinzatori o sa fie si mai mult stranse in pumnul masurilor de austeritate.

pastele sugruma-preoti sunt foarte bune, fabio ma felicita pentru alegere, daca eram un turist  cazut din cuibul unui autocar tui as fi luat panini sau pizza, nu m-as fi avantat in glosarul politico-gastro-ideologic al gintei latine de umbria, in cele doua ore cit am stat in restaurant nu a intrat nimeni desi strazile sunt pline de nemti in sandale si ciorapi flausati si de americance de 13 ani cu picioare de luptatori de sumo. toata lumea maninca de la alimentara, bea la cutie, se-ncalta chinezeste. hedonismul s-a dus dracului, traiasca economy class.

“miranda e plecata la londra, a murit sora ei, avea saptezecisiceva de ani, sunt eu singur, ma rog, singur cu letitia si bob si cu gerald”, dan e stapanul casei, al toyotei garbovite din curte, al cainelui gras si exoftalmic laika, al celor 3 pisici cu burti pina-n pamant care dorm 27 de ore din 24, al unui laptop cu basoreliefuri sapate in jegul de pe capac si al celor mai fascinante idiosincrazii din lume.

e englezoi, pictor, 67 de ani, dinti plecati de pe partea stanga, copii la londra carora nu le-a dat niciodata nimic decat dragoste, “sunt sarac” zice, casa insa e un palat, l-a costat 470.000 de euro acum 7 ani cind s-a mutat in italia, acusi ar cere un 750.000, ca doar a bagat o gramada de bani in ea si a transformat-o din grajd in palat, palat in mizerie, e drept, dar tot palat ramine, cu carti imprastiate peste tot, cu o biblioteca gigantica, intre sutele de carti, poate miile de carti, se tavalesc 3 babe si respira greu, sa fie oare o criza colectiva de cardiopatie ischemica? nu, este lectia de yoga pe care o tine azi dan, ca v-am zis ca miranda e plecata, babele gem, dan inspira-expira, isi flutura narile, stie cu yoga, ea l-a ajutat sa iasa din depresia veche de 30 de ani in care s-a scaldat ca un elefant trist, “dar, la un moment dat, am citit cartea lui tolle, puterea prezentului, si am scapat de deprimare. m-am apucat de budism si de yoga, am inceput sa maninc sanatos. painea de aici e insa oribila”, dan are mereu ceva de care trebuie sa se planga, deprimarea-atunci cand a plecat- le-a uitat aici pe sor’sa, nemultumirea si pe vara’sa, bodoganeala.

ma serveste cu vin dintr-o butelca de 5 litri, totul la 5 euro, vin rosu de montepulciano, acum 4 ani, pe deprimare, s-a lasat de baut, dar dupa reintalnirea cu fericirea si cu eckart tolle pe youtube, s-a hotarat sa bea din nou, acum se-nfrupta incantat din vin, mai ciupeste un paharel de limoncello, ai zice chiar ca viata e frumoasa, dar nici chiar asa, ar fi frumoasa viata pentru dan daca pe lume nu ar exista italienii care sunt niste cretini, “cind te mariti cu unul, ala vine la pachet cu ma’sa care e nebuna”, nici englezii nu sunt bine deloc, niste tristi-chitrosi-inchistati, d-aia a plecat in 99 din anglia si s-a mutat in spania, poate ti-au placut spaniolii, noooo, nici vorba, spaniolii sunt retarzi grobieni, “au glume cu barbati cu tzatze”, nici nemtii nu-s mai prejos  “au un umor primitiv, dar berlinul, da, berlinul e un oras fantastic, m-as muta acolo sa devin pictor expresionist german, hehehehe”.

“buoona serrra” isi contorsioneaza limba intr-o italiana precara bob, american din chicago venit in toscana sa invete italiana si sa livreze un colet, hehe, glumesc, omul lucreaza la ups, e in sindicat, e fericit ca e in sindicat pentru ca vede cum se naruie drepturile si salariile omului muncii american pretutindeni in jurul lui si simte ca doar sindicatu mai poate face fatza perfidei drepte care musca din proletariat, dan il scruteaza c-o spranceana ridicata, cind bob isi tarshaie sosetele la baie, spune grabit: “americanii sunt cei mai rai. chiar si cei mai buni dintre ei sunt rai cind vine vorba de 11 septembrie, vai, nu-nteleg nimic si nici nu poti vorbi cu ei. poate doar francezi sa fie mai rai decat americanii”

letitia clipeste aprobator, e frantuzoaica din paris, cu strabunici romano-evrei si ceva bunici marocani, a crescut intr-o casa de comunisti, nu a pierdut nicio demonstratie de 1 mai si crede ca doar stanga socialista ne poate scoate de ceafa din mlastina capitalista in care ne-am afundat.

doamne dumnezeule ce cuib de ilegalisti, imi zic, aici, intr-o casa de 750.000 de euro, in mijlocul toscanei, de fapt ce ilegalisti? baietii astia toti pe aici sunt mai rosii ca iliescu, moiano, casteglione del lago, arrezo, orvieto, comunisti peste tot. doar eu sunt de dreapta, eu vreau sa micsorez numarul bugetarilor, parlamentarilor, sa am grija si de mine nu doar de plasuta pensionarilor, eu sunt ilegalistul. bejane unde-i multiplicatorul?

roma ciampino, rotile avionului huruie pe pista, aplauze frenetice izbucnesc de pe scaune, imi amintesc istoria spusa de taica-miu despre cursele el’al din anii ’50, cind evreii ajungeau “a-ca-sa” si, neputind sa pupe din prima clipa tarmacul, aplaudau cu ochii-n lacrimi pogorarea din ceruri, pe pamantul sfant. dacii din cursa de bucuresti se intorc si ei acasa, la roma, leaganul civilizatiei traco-etrusco-latine, ca asa mi-a zis mie domnu preda, ca noi astia, dacii, ne tragem din traci dar tot din traci se trag si celtii si etruscii si toata lumea, de unde rezulta ca noi i-am descalecat si pe amaratii astia cu imperiul lor roman si nu cum spun istoricii oficiali care habar nu au pe ce lume traiesc, stewardesa unguroaica se chinuie sa aseze in scaune romanii care, dupa ce au gatat aplauzele, au sarit in picioare si scormonesc dupa papornite: “jos, jos, nu au fost oprite motoarele”, poporul se lasa ascultator pe ciuci, asteptand arc 5 minute, 8; iaca 12 minute au trecut si motoarele nu se opresc, pilotul zice ca nu are voie sa faca asta pentru ca urmasii traco-etruscilor sunt la un espresso si au uitat ca vine cursa de bucuresti asa ca nu au nu-s ce echipament, deci sa ma asteptam, romanii incep sa se zbata ca musca-n borcan, “dar draga nu se face, nu-i normal”, “niste imbecili”, “tati-tati, ce asteptam aici?”, “dracu stie, cretinii astia nu au scari sau ceva”, “pai aduceam eu o scara daca stiam ca astia nu au”, caterinca umple avionul, se stabileste iute superioritatea carpato-danubiano-pontica, iote ca vine si scara, hai liberare.

coada de la controlul pasapoartelor e groasa ca una de leopard de zapada, nimeni nu se grabeste, carabinierii fac glume intr-o ghereta, unde e rent a caru?, pai va suiti dumneavoastra in troscutza asta care va duce in zona aceea a aeroportului, la ghiseul lui europcar un nene lucreaza si o macaroana cu coada stransa-n varful capului si asprime de sensei o freaca, citeste incruntat niste hartii, nu-i la relatii cu clientul deci il lasa pe mutul celalalt sa coseasca parcela de jde cetateni veniti sa-si ia masinutele, dureaza o alta vesnicie dar uite ca m-am cocotat intr-un frumos fiat 500, ce jucarie, miroase a nou, a coperti de plastic de manual in prima zi de scoala, consuma mai nimic si prinde 160 pe autostrada. si nu, nu mi-au dat bani sa le fac reclama desi as merita.

curatenie, verdeata, casute aruncate intre copaci tuguiati, in mijlocul unor lanuri de rapita, joaca fete si baieti hora-n batatura, ahh de ce n-am zece vieti, sa te cant naturaaa, platouri intregi, cu pereti verticali, par desprinse din campie si aspirate in sus de un magnet urias, fiecare are un orasel, un castelas, o parcare cu autocare pline cu nemti.

orvieto duduie, macaroanele se alearga pe stradute, biserici mai dese ca farmaciile in bucuresti, magazinase cu prosciutto si carnita de mistret si mistreti impaiati decorati cu ochelari de soare sau vestuta de pechinez, paste si vinuri si uleiuri de masline, babe hotarate si mosi spilcuiti reazema treptele catedralei care arata a tot si a nimic, intr-o colosala salata avem mozaicuri bizantine si arce fine, renascentiste si basoreliefuri baroce cu lei si ingeri, caprioare si regi care se-mping si-si fac loc, ca-ntr-o gramada de rugby.

inauntru peretii-s pictati cu raiul, organizat si seren si iadul haotic in care femei goale, cu buci mari, sunt luate pe umar de draci putrefacti, cu picioare verzi, copiii zbiara si mamele ii lasa sa dea raul afara, si-len-cioooo se repede-n ei un preot, halimaiul se stinge pentru 25 de secune apoi reporneste cu tunet, aaaaa-meeeeeeen.

sinuzita trezita de aerul conditionat din wizzair nu-mi da pace, n-am servetele si chelnerul de la carciuma din drum zice ca nu poate sa-mi dea unul ca sunt comanda speciala, apai sa moara .., ne asezam la carciuma din piazza del popolo unde nenicul din prag zice ca “poftiti intrati” dar trebuie sa-si termine tigara, apoi sa se reculeaga, apoi sa-si lege sortul, apoi sa.. hai ca au trecut 20 de minute pina imi primesc grappa, dar unde ma grabesc asa? eternitatea e in fatza, eternitate in spate, cred ca si la dreapta si la stanga-i la fel, indiferent ce spune gps-ul vostru. hai noroc.

taximetristul meu are sacou si miroase a fahrenheit, exact ca mana presedintelui emil constantinescu si ca mana mea stransa de cea a presedintelui constantinescu in anul 1999 la sarajevo cind coalitia nord atlantica si tarile de atarnachis de pe linga, se intalnisera la sarajevo sa discute reconstructia iugoslaviei, nea emil si-a udat masiv strangerea cu fahrenheit, miros dulce de putrefactie usoara, o saptamina am simtit in nara parfumu asta pacatos de pervers batran, d-ala care-ti da o bomboana daca-i faci o felatie scurta, zic asta chiar daca pe vremea aia imi placea de presedintele nostru si, in ciuda tomberonului cu rahat rasturant in curtea cotroceniului de pisicile de prin cdr, ii luam apararea si credeam ca o sa ne scoata de sub poala iliescului si o sa ne proiecteze in viitor.

la sarajevo am ajuns dupa un drum cu trenul la clasa a II-a pina la budapesta, o friptura halita-n graba pe malul dunarii si o noapte pe cearsafuri rupte intr-o camera de youth hostel impartita cu o evreica trista, apoi alt drum pina-n zagreb, 4 ore la spritz sucindu-mi limba-ntr-o discutie intortocheata cu 5 croati veniti la munca la unguri: maghiara, germana, italiana, engleza, rusa, am vorbit de toate, am baut de toate, am fumat de toate, granita, vamesu intreaba: unde mergi? “sarajevo, conferinta de pace, sunt de la ziar”, flutur legitimatia, zambete, da’ bani ai?, “pe card, doar n-o sa umblu aiurea cu banii la vedere”, pai trebuie sa vedem daca te poti intretine, auci, am 200 de dolari toti banii ca alde catalin si gasca de la curentu au zis ca s-au ispravit fondurile si daca vreau sa merg, sa ma duc pe barba mea, barba mea avea doar 200 de dolari tesuti printre fire, ce dracu ma fac?, investitia in taclale internationale cu croatii rupti din compartiment nu-i inutila, baietii vorbesc cu vamesu, il combina, suspina, se anima, am trecut, hai noroc, jivili, sa traim, sa-ntinerim.

autobuzu catre sarajevo pleaca dimineata la 6, e 22, ma incolacesc in jurul unei beri in barul autogarii, cocosi croati isi fac loc, blonzi si darzi, printre mese, pe scaunele de linga mine se aseaza tata si fiica, sarbi din vukovar, fata vorbeste ceva engleza, ore dupa ore baga la lopata si scoate mortii din morminte: da sticla la o parte, ii punem pe astia aici si pe astialalti pe masa ailalta si pe scaun e loc, si pe bar, petrec intreaga noapte in cimitir, printre cadavre care nu miros a fahrenheit, croatii au intrat si i-au ras pe toti, i-au ucis si i-au schingiuit, sunt rai, ai auzit vreodata de ustasi?, “am auzit”, croatii sunt dracu, “nici cu sarbii nu mi-e rusine”, o ura mazgoasa se suie pe masa, fata se uita chioras la barbatii care urla si beau si urla si beau si nu-si ineaca urletele in alcool: ii vezi, niste animale, nazisti, ne-ar omori pe toti daca-ar putea, hai ca e 6 si pleaca autobuzu. eu catre sarajevo, tu catre mortii din vukovar.

4 ani dupa razboi, bosnia e plesnita, rupta, sfasiata, casele sunt sparte, indoite, soselele gaurite, 10 ore pe scaune tari si sarajevo se arata ars si schingiuit, blocuri cazute, case pravalite, in centru, la biroul de presa, e bataie pe camere de hotel: nu-s, “ai rezervare?”, nu, “pai atunci cauta-ti un localnic care sa te ia in casa”. si uite asa am dat de emir, musulman bosniac, a vrut 50 de marci pe noapte pentru un pat in garsoniera lui de pe malul riului miljacka. enorm.

negociez hotarat, il combin la un vin, o carafa-i 20 de marci bosniace, de fapt poti sa platesti cu moneda germana, ca oricum raportu de schimb e 1 la 1, pretul patului scade vertiginos, emir imi povesteste de colectia lui de carti si de cea de discuri si de cea de benzi desenate, toate au fost vandute pentru alcool si tigari, fara alcool si tigari nu poti trece razboiul, fara intoxicatie, fara cap naucit, fara ochi injectati nu poti trece razboiul, “hai cu mine-n cimitir sa-ti arat ceva”, prietene-de cind am ajuns in zagreb traiesc in cimitir, nu mai vreau, emir ma taraste cu forta pe deal, intre pietrele de mormant sunt intinse fashii de plastic si pe ele scrie cu negru mare, clar: atentie, teren minat, “au pus mine-n cimitir, iti dai seama ce animale sunt sarbii? au aruncat oasele lu bunicu si ale lu stramosu-n aer, au pulverizat istoria”, cum sa ierti asa ceva, emir nu poate, emir nu vrea. povestea asta va urma-miercuri, ca maine e ziua cartii de marti.

si cind te gandesti ca totul a inceput de la mirosu de fahrenheit putrezit al taximetristului cu sacou si ochelari cu rama aurie.

“wilkomen, welcome, bienvenue, benvenuti”, portarul de la golden tulip sibiu-imbracat ca maimuta cu talgere-rapaie careul de saluturi apoi inhata rapace geanta lui kiki si borseta lui pila, tropaie frenetic in fata lifturilor asteptand sa urce, poate face pipi pe el, poate are draci in fund-asta e vorba lui maica-mea: “astampara-te, ce ai?, draci in fund?,”, mai nou se cheama hemoroizi si fisuri anale si se tratea..

poftim? “rezervare aveti?”, fatza receptionerei se-ncalzeste lent c-un zambet adormit-politicos, e noua jumate seara, de mult trebuia sa fie in pijamaluta, “completati aici si aici si cheile poftiti si aveti wifi si mic dejun si sala de forta”, ooooo, desigur, la gym mergem cind ne intoarcem de la cina, acei dintre noi care au draci in fund.

pila a vorbit cu cocoru si asta, fiind din sibiu, i-a recomandat restaurantul max de pe strada ocnei, la 15 minute de mers pe jos de golden tulip, ooooooh, codin geme, moby dick harponat, cum caram noi carcasa colegului care nu si nu si nu merge pe jos? receptionera blajina cheama un taxi, in cite vine?, “vine cind vine”, taxiurile din sibiu nu anunta un timp, l-ai chemat cind esti coafat-incaltat-apretat si astepti in buza scari, in blocstart, “uite-l, asta e, e al dumneavoastra”-ne anunta maimuta cu talgere si maini libere cu care deschide odata toate cele 3 usi, taraboanta galbena cu miros acru troncane pe strazile pustii, e joi seara si sibianul amuuu se pregateste de vichend, nu umbla creanga pe strazile desfundate, piatra cubica a fost saltata de aici si pusa dincolo, indincatoare zac intr-o rana, pe strada ocnei-i santier; tot brasovu-i mai cu motz, hotarasc inviorata de-ntepatura patriotica a unei echipe de draci din fund.

la max numar 3 piane si 3 mese ocupate, dar putem sa stam sus, la separeu, nu-i nimeni in niciuna din odaile inalte cu grinzi groase si pereti cu vopsea pleznita de la etaj, chelnerita ne-a facut mezanplasu in una din ele dar kiki, femeie cu draci in fund, vrea in cealalta, ca deh, aia are pian si un dulapior burghez cu pahare de cristal, meniurile sunt cat ceaslovu din copilaria lu creanga, frumos aici la dumneavoastra, “daaaa, max a luat si medalia de aur la un concurs pentru pereti”, eee? altfel intra spritzu-n tine cind stii ca stai intre ziduri medaliate, sa curga grapa, sa ne stropeasca grasimea fripturicii de pe piatra incinsa, ba nu, sa nu ne stropeasca grasimea fripturicii, chelnerita ne leaga de urechi bavetici de blugi, carnea se topeste pe bolovan, ajunsa in stomac se transforma urgent in piatra, sa vina Cocosul dintre vii sa ne scoale din morti.

vinul de recas sare zglobiu pe bucatile de vita zvarlita-n stomac, pila asterne abil-generos 3 tipuri de desert la final, infranti ne taram pe jos acasa urmati cu muget trist de muflonul codinel, impleticit, nemultumit si obosit, nimeni pe podul minciunilor si nici in piata mare, nimeni la imparatul romanilor si nici la continental in pasaj, miroase a soapte-n intuneric, a hlizeli pe infundate, de dupa canapele, a “sur-priiiiiiseeeee” urlat in obraz cind tragi usa dupa tine si apesi intrerupatorul. “fratioare, mi-a zburat inima” spui tinandu-te de piept, “sunteti nebuni sau aveti draci in fund?”

 

primul paladar din bucuresti, si singurul, este casa bana.

paladar=restaurant deschis in casa omului, la el in sufragerie, cu bunica la plita si nepoata la spalat vase, paladarele au aparut in havana la sfarsitul anilor ’90, ascunse in mansarde cu miros de urina sau in casoaie cocosate sub pasii de mambo, proprietarii primeau o autorizatie de la stat, operand astfel intr-un regim burghez neingaduit in restul cubei, peste havana batea un zefir al schimbarii, era sfarsitul anilor ’90 si inmuiat de varsta, nea fidel isi mai largise o gaura la cingatoare. turistii se buluceau in capitala cubei, speriati de prorocirea decesului rapid al lui castro si intrarea cubei in zodia disneyland, acum e momentul sa vizitati, acum, ca dupa ce moare tataia o sa vina americanii si o sa traga totul in plastic.

“de donde son?”, de rumania, tacere, degete rascolind agitate printre fishele cu tari din creierul baiatului cu alura sportiva din fata mea, rumania-box, “aveti box bun”, clar, s-a creat conexiunea, s-a dat drumu la prinsea pe perechi, doi cate doi, el si ea, te agata pe strada si incearca sa te tarasca la cate-un paladar tupilat dupa perdele roz, cu miros de bordel, nu mi-e foame, multumesc, atunci macar hai pina la floridita sa vezi unde si-a baut mintile hemingway sau uite aici, hai sa intram sa vedem baietii de la buena vista social club ungandu-si corzile vocale, haituiala tinea toata ziua, “evita privirile, intoarce-te, aaaau, vin catre noi, fugi”..dar noaptea, ei bine noaptea, daca esti descurcaret, stii ca trebuie sa mergi la guerida, e cel mai smecher paladar din havana, aici au mancat regina spaniei si jack nicholson, nu impreuna. sau mai stii?, meniul are 4 kile, fructe de mare si mare de fructe, lista de vinuri curge ohoooo, ca scroll-ul unui film cu mult cgi, din franta, din spania, din italia, din africa de sud, din africa de est, din australia, pe dalele portugheze danseaza lumina lumanarilor care imbraca-ntr-o crusta dantelata de ceara sticlele negre, desertul se stinge-n gura, incet, ca ecranul unui televizor cu lampi, in timp ce cobori pe scara palatului naruit sub rufele intinse dintr-un crenel in altul.

casa bana este un paladar, ascuns pe-o strada undeva in zona circului, mult timp fara firma, au protapit acum niste ani un CB desenat intr-un cerc de sticla intunecata deasupra portii rosii, acum 10 ani-cind am fost prima data, in curtea ingusta cu flori care se varsa-n terasa cu piscina-hahaha, piscina da, in dosul blocurilor o gaura faiantata bleu-te intampinau 2 iepuri si niste pui de ratza.

si betivi pitoresti intinsi pe mese, alde ziaristul x si actoru y, scriitorul z si cu muzicianul w, chelnerul marian, cu ochiul vesnic atins de ulcior, alergand cu platouase printre mese: pastramioare si fasole batuta, carne la garnita si zacusca, ulcioare de tzuica si carafe de vin, sfaraiala de maduvioare la gratar si mici tavaliti in mustar, doamne ce ma doare ficatu, ficatu nu doare, ia de bea si lasa circul, generatii de regizori scandinavi am tarat pe platforma de lemn care acoperea intr-o vreme piscina, mancati, mancati, mezeluri facute de casa si sarmale, chiftele de porc, calde si carnati grasi si romanian caviar, icre rosii de crap intinse pe paine prajita, ia cu palinca, sa alunece mai bine la vale, nu mai putem ca tare ne doare ficatu!!!!!, ficatu nu doare, terminati cu minciuna, luati de mancati si circul incetati.

fidel castro trage sa moara si de vreo doi ani si casa bana, tragedia care a lovit familia proprietarului se-ntinde igrasioasa, prietenii au disparut, ziaristu si actoru si muzicianu nu mai vin sa se-nfrupte cu carnati: nenorocul e contagios, daca il inghit o data cu plachia asta de crap?, hap, s-a stins veselia si doliul sta, linga solnite, pe mese.

primul si ultimul paladar romanesc moare nestiut, intr-o umbra de bloc, undeva linga circ. la ambulanta suna ocupat, stie careva numarul lui jack nicholson?, sigur el reuseste sa-l puna pe picioare.

Design a site like this with WordPress.com
Get started